INTERVIU CU EXCELENŢA SA DR. MOHAMMED SAEED AL-SHAKARCHI,
– Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Irak la Bucureşti-
Interviu realizat de către Violeta MLADIN

Excelenţă,
Bine aţi venit în România, ca reprezentant al unui stat cu istorice tradiţii de colaborare şi prietenie. În contextul internaţional actual, relaţiile diplomatice sunt complexe şi complicate. Apar organizaţii regionale şi suprastatale care ignoră limitele continentale, graniţele geografice, frontierele spirituale şi culturale. În această conjunctură, cum percepeţi viaţa internaţională şi geopolitica mondială, de la Bucureşti?

Vă mulţumesc pentru urare şi mă bucur să răspund întrebărilor Dumneavoastră, în dubla ipostază de ambasador al ţării mele la Bucureşti şi cercetător în domeniul ştiinţelor politice.
Aşadar, lumea a cunoscut, de la sfârşitul Războiului Rece şi căderea regimurilor comuniste, două fenomene importante care au provocat o schimbare profundă pe eşichierul internaţional:
– apariţia Statului postmodern, care îşi are rădăcinile, în primul rând, în transformările socio-politice mai vechi care au vizat consolidarea rolului organizaţiilor societăţii civile în diferite domenii precum cultura şi informaţia (ex. liberalizarea posturilor de radio FM din anii ’80) şi, apoi, în consfinţirea drepturilor omului, care au devenit din ce în ce mai mult adevărate reguli de guvernare în societăţile occidentale, îndeosebi la nivelul relaţiilor guvernanţi-guvernaţi, de unde şi dezvoltarea conceptului de drept de ingerinţă şi intervenţie umanitară.
– globalizarea, acest fenomen declanşat de liberalizarea internetului şi răspândirea canalelor de televiziune prin satelit, a creat o capacitate imensă de comunicare între oamenii din lumea întreagă, care s-a transformat într-un ”mic sat”; acest lucru este valabil mai ales în cazul introducerii telefoanelor mobile, cu utilizarea lor ca aparat fotografic şi difuzarea imaginilor prin intermediul reţelei de internet (şi al poştei electronice), fapt ce a creat fiecărui individ posibilitatea de a deveni un corespondent de presă supranaţional, dublat de un fotoreporter, care îşi transmite produsul în timp real dincolo de frontiere şi sfidând cenzura.
Lumea din zilele noastre nu mai seamănă deloc cu cea de-acum cincizeci de ani! Organizaţiile internaţionale pe care lumea le-a cunoscut pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX, asistând la dezvoltarea acestora în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, au căpătat, la începutul secolului XXI, o altă înfăţişare, întrucât caracteristica lor suprastatală nu numai că apare consolidată, dar şi legitimă în mediul statal la nivel mondial. De aceea, oricare ar fi interesele unora sau altora, se remarcă deschiderea ţărilor democratice şi jena enormă a statelor dictatoriale şi ferme. Acestea din urmă, în majoritate, par că vin din altă epocă, revolută, şi asta nu numai în ochii adversarilor, avizi de a le scoate în evidenţă dificultăţile, dar mai ales în ochii propriilor popoare, care aspiră din ce în ce mai mult a se alătura marşului, istoric, al lumii noastre către un mod de viaţă mai deschis şi mai dinamic, ce poate fi rezumat în expresia ”mai multă societate şi mai puţin Stat” sau prin noul termen de ”bună guvernare”. Aici, chiar şi adversarii veniţi din altă parte, de unde i-au alungat condiţiile politice şi/sau economice, îşi găsesc libertatea de expresie şi acţiune şi, într-un final, relativa Fericire.
În acest context mondial şi, de la Bucureşti, privesc la viaţa internaţională de astăzi ca trăind o nouă naştere, dar foarte grea, fiindcă trecutul marcat de ghearele coloniale a lăsat răni în conştiinţa multor oameni şi, de aici, dificultatea lor culturală – dacă mă pot exprima astfel – de a înţelege transformările trăite de societăţile occidentale. Fără a avea intenţia de a albi pagina ”Occident”, inamicii săi declaraţi tind să-l asimileze fostului colonialist, ignorând marile transformări prin care acesta, inclusiv guvernele, a trecut. Evoluţia este incertă, dar există numeroase semne care ne arată că atât clasele politice, cât şi factorii de decizie încep să înţeleagă că o democratizare lentă şi progresivă în ţările lor poate elibera oamenii, fără a ameninţa însă ordinea stabilită. Această realitate în mişcare ar putea constitui, în opinia mea, elementul esenţial al unor posibile conflicte, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Excelenţa Voastră,
Regimul lui Saddam Husein a afectat relaţiile în interiorul minorităţilor islamice şi etnice din Irak. Acum, după încetarea conflictului, consideraţi că aceste relaţii pot deveni la normal, în scopul edificării unui stat naţional compact, şi nu a unor variante de fragmentare a Irakului, care se vehiculează în domeniul politic internaţional?

De ani îndelungaţi, m-am opus celor care invocau dezmembrarea Irakului, pentru a-şi justifica astfel sprijinul implicit sau explicit faţă de regimul represiv şi inuman al lui Saddam Husein. Din păcate, aceste idei au fost vehiculate, de asemenea, şi de către unii ”experţi” în politica internaţională, ca urmare a unei lecturi superficiale, nefiind familiarizaţi cu realitatea irakiană. Unii dintre aceştia chiar au propagat ideea potrivit căreia Irakul ar fi o creaţie a colonialismului de la începutul secolului XX. Or, această ţară acoperă, grosso modo, cele trei vilaiete otomane Bagdad, Mosul şi Basra, guvernatorul (valiul) primului vilaiet controlând întreg teritoriul. Diferitele comunităţi convieţuiesc de secole în Irak şi, dacă politica urmată de regimul anterior a lăsat urme negative, aceasta nu înseamnă că, odată dispărut acest regim, Irakul este condamnat la fragmentare. Nu pretindem că avem o societate ideală, avem destule probleme de rezolvat, dar aceasta este realitatea: arabi, kurzi, turcomani şi alte etnii convieţuiesc în Irak de secole. Musulmani, creştini şi adepţi ai altor religii, de asemenea, aşa cum se întâmplă şi cu şiiţii şi suniţii care trăiesc ”interactiv” atât la Bagdad, cât şi în numeroase alte oraşe. Toţi sunt egali la locul de muncă, uneori asociaţi în aceleaşi întreprinderi şi, nu de puţine ori, se înrudesc, în cadrul unor familii lărgite sau triburi. Spre exemplu, oraşul sfânt Samarra, care adăposteşte mausoleele a doi imami şiiţi – a căror dinamitare, în februarie 2006, a declanşat un cvasi-război civil – este locuit în majoritate de suniţi, care, de secole, îşi fac o onoare din primirea pelerinilor. În acelaşi timp, palatele pustii ale califilor abbasizi, situate la numai câţiva kilometri, sunt vizitate de turişti, atât pentru frumuseţea locului, cât şi pentru valoarea lor istorică. Dacă procesul de democratizare îşi urmează cursul firesc, poporul irakian va fi mai sudat decât înainte, fiindcă regimul militar al anilor ’60 şi despotismul lui Saddam Husein nu ofereau decât o unitate forţată sau de faţadă. Democraţia, dimpotrivă, construieşte o societate solidă, fiindcă oferă tuturor sensibilităţilor posibilitatea de a se desfăşura, după cum oferă tuturor cetăţenilor drepturi, nu numai obligaţii. În plus, federalismul adoptat prin Constituţia din 15 octombrie 2005 oferă diferitelor comunităţi posibilitatea unui regim descentralizat şi federal, care garantează o viaţă mai bună şi unora şi altora. Cu toate acestea, avem nevoie de timp pentru a astupa breşele şi a aşterne temelii solide acestui nou regim.

Domnule Ambasador,
În ce măsură consideraţi viabile strategiile geopolitice americane, cu impact asupra ţării dumneavoastră? Credeţi că au fost elaborate astfel de strategii după retragerea contingentelor internaţionale? Dacă da, care sunt acestea?

Numai istoria va decide cu adevărat viabilitatea strategiilor geopolitice americane. Dar, până atunci, pot spune că aceste strategii vizează în mod aparent liniştirea unei regiuni pe cât de importante pe atât de sensibile, fierbinţi chiar, pentru a constitui aici alianţe solide în sensul strategic al cuvântului. Petrolul, contrar celor ce unii nu încetează să repete, nu ocupă decât un loc secundar în invazie, ţinând cont de controlul sau accesul american la marile resurse energetice. Odată ”pacificată”, această regiune va trebui, în plus, să formeze un ”mare zid” contra gigantului chinez, capitalism condus de un partid unic, comunist, pe deasupra. Dar obstacolele nu sunt rare: Afganistanul este greu de liniştit, extensiunea sa pakistaneză dă de lucru, Iranul ostil este o putere regională considerabilă, dar obstacolul determinant al evoluţiei rămâne conflictul din Orientul Mijlociu, deoarece popoarele din regiune nu pot uita soarta palestinienilor, în care văd un simbol al desconsiderării lor de către marile puteri.
Succesul acţiunii americane în Irak va depinde, aşadar, în mare măsură, de ceea ce se întâmplă la nivel regional, precum consolidarea Irakului şi progresul procesului de democratizare, fenomene ce pot influenţa evoluţiile din zonă. Altfel spus, este vorba despre o relaţie de interacţiune şi aceasta nu este o noutate, îndrăznesc să afirm, fiindcă aşa se întâmplă adesea în viaţă… Retragerea forţelor americane nu înseamnă o schimbare în strategia americană, ci, mai degrabă, o schimbare strategică venind să confirme demersul, adaptându-se la o nouă situaţie. Statele Unite ale Americii, ca şi Irakul, au realizat o mare schimbare pozitivă prin această retragere, încununată de două tratate cu privire la transferul controlului ţării către forţele irakiene şi desăvârşirea suveranităţii (irakiene) şi, respectiv, cu privire la cooperarea strategică dintre cele două ţări în domeniile politic, economic şi cultural. Este, în opinia mea, o schimbare evident favorabilă ambelor ţări.

România – în calitatea de aliat al SUA, ca stat membru NATO şi unul din statele Uniunii Europene – poate fi implicată în refacerea ţării Domniei Voastre. Tradiţiile din domeniile industriei extractive şi prelucrării petrolului ar avea un cuvânt de spus în relaţiile bilaterale viitoare. Credeţi că strategia SUA, privind Irakul, va atrage după sine implicarea coaliţiei internaţionale în procesul de refacere a Irakului? Dacă da, în ce va consta această implicare a SUA şi, implicit a României?

În opinia mea, România se află, în general, în trenul ce se îndreaptă către un viitor mai bun şi aceasta oricare ar fi poziţia unora sau altora de pe scena politică românească. În pofida unor dificultăţi economice şi a unor probleme sociale cu care orice ţară se poate confrunta, România se numără printre ţările care se disting prin buna lor opţiune pentru o societate democratică şi liberală. Dispunând de atuuri remarcabile, România ocupă un loc important pe arena internaţională: membru al Uniunii Europene şi prieten istoric al unora dintre ţările fondatoare; membru NATO şi aliat al lumii libere în Irak şi Afganistan, România reprezintă, de asemenea, o placă turnantă în regiunea Mării Negre şi în Europa Răsăriteană. Dispunând de un potenţial diversificat şi important, ea este capabilă, după părerea mea, de a juca rolul său în dezvoltarea economică şi tehnică a Irakului şi a altor ţări similare.
Astfel, chiar dacă americanii ocupă un loc distinct în reconstrucţia Irakului, acest lucru nu înseamnă că uşa ar putea fi închisă pentru alţii, fiindcă, în ceea ce ne priveşte, avem braţele deschise. Italieni, germani şi japonezi sunt prezenţi. Jean-Louis Vouillon, ambasadorul Franţei la Bagdad, compensează întârzierea compatrioţilor săi, practicând o diplomaţie activă, pentru a nu spune agresivă. Îndesindu-şi vizitele în provinciile din centrul şi sudul ţării, precum şi în Kurdistanul irakian, cu reputaţia sa de om calm, reuşeşte să stabilească bune relaţii de lucru cu guvernatorii locali, cu prefecţii şi liderii consiliilor acestor provincii. Românii sunt bineveniţi în Irak şi, de la sosirea mea la post, la începutul lunii iunie, acţionez personal pentru a face cunoscute oportunităţile existente. Invitaţia la Târgul de la Bagdad, care se va desfăşura în perioada 1-10 noiembrie 2010, aşteaptă răspuns. Pe de altă parte, românii sunt implicaţi activ în instruirea forţelor noastre armate şi de poliţie, iar numeroase societăţi româneşti sunt deja prezente. Sperăm să sporim implicarea ţării Dumneavoastră în domenii precum industria, construcţiile, îmbunătăţirile funciare, sănătatea, amintind că alianţele cu societăţi provenind din alte ţări sunt uneori necesare, mai ales în cazul sectorului petrolier. România poate comercializa maşinile şi camioanele sale, medicamentele, licenţele din anumite sectoare medicale sau spitaliceşti (ex. medicina de urgenţă, balneoterapie etc.). Sper, de asemenea, să pot acţiona, pentru consolidarea relaţiilor de prietenie dintre popoarele noastre. Succesul acestui demers, nu numai că reprezintă o realizare de natură umană, dar garantează, în acelaşi timp, constanţa unei cooperări politice şi economice. În plus, permite dezvoltarea unor activităţi economice precum turismul, orientat spre obiectivele minunate existente de-o parte şi de alta.

Se vehiculează în presa internaţională că organizaţia Al-Qaida şi-a intensificat acţiunile de atragere a noi simpatizanţi din Irak şi, dacă, în contextul creat mai este oportună retragerea coaliţiei internaţionale. Consideraţi, Excelenţă, că actuala administraţie irakiană dispune de resursele de securitate necesare pentru reorganizarea instituţiilor fundamentale ale statului? Care vor fi relaţiile cu organizaţia Al-Qaida?

În general, organizaţia teroristă Al-Qaida a pierdut extrem de mulţi partizani şi teren, dar resursele (elementele criminale din fostele servicii de informaţii şi banditismul) şi motivaţiile interne şi externe există încă. Ecuaţia e simplă: dat fiind că terorismul profită de eşecurile cumulate şi de situaţiile de criză, se poate spune că de fiecare dată când vom avansa în domeniile politic şi economic, teroriştii vor da înapoi. Cu fiecare progres înregistrat pe calea reglementării globale a problemei Orientului Apropiat, terorismul şi extremismul vor da înapoi, iar, în plan regional, procesul de democratizare prinde din ce în ce mai mult contur.

Care sunt strategiile Irakului privind relaţiile cu statele arabe şi cu Iranul?

În pofida unor tensiuni şi a unor neînţelegeri, Irakul este în prezent promotorul unei evoluţii democratice în regiunea Orientului Mijlociu. Ataşat, cu toate acestea, identităţii sale arabe şi calităţii de membru-fondator al Ligii Arabe, împărtăşeşte viitorul acesteia, de unde şi implicarea sa într-o politică de solidaritate cu celelalte ţări arabe. Aşa cum am mai explicat, pentru Irakul democratic, reglementarea problemei Orientului Mijlociu în cadrul unei soluţii implicând crearea unui adevărat Stat palestinian este crucială. În consecinţă, poziţia noastră este aliniată celei a statelor arabe, care au adoptat iniţiativa Regelui Abdullah al Arabiei Saudite. După cum ştiţi, Irakul se pregăteşte pentru găzduirea viitorului Summit arab din martie 2011. Confirmând dorinţa clară a Irakului de a îndeplini această sarcină, ministrul nostru de externe, Domnul Hoshyar Zibari, a exprimat perfect, la reuniunea ministerială a Ligii Arabe, ambiţiile arabe ale ţării noastre.
Noi ne pronunţăm pentru stabilirea unor relaţii echilibrate şi de bună vecinătate cu toate statele limitrofe şi sperăm să înceteze orice formă de intervenţie negativă ce ar putea influenţa procesul politic din ţara noastră. În ceea ce priveşte litigiul nuclear iranian: fiind un susţinător al dreptului Statelor de a dezvolta utilizările în scopuri paşnice şi civile ale energiei nucleare, ţara mea afirmă necesitatea respectării regulilor internaţionale în materie, pe care le stabileşte Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Iranul este o ţară cu o importantă tradiţie în relaţiile politice, sociale şi economice cu Irakul şi dorim să afirmăm aspectul pozitiv al acestui trecut, pentru a stabili relaţii de prietenie şi cooperare cu poporul iranian.

Care vor fi relaţiile cu statele Uniunii Europene? Dar cu Rusia?

Dorinţa noastră de a intensifica relaţiile de cooperare cu lumea întreagă plasează Uniunea Europeană la rangul de prioritate, de unde şi interesul manifestat de către Guvernul irakian, la toate nivelurile, pentru consolidarea relaţiilor noastre cu statele Uniunii. Şi în special, în domeniul economic, domeniu în care investitorii europeni sunt bineveniţi în Irak.
În ceea ce priveşte Rusia, încercăm să capitalizăm importantele relaţii din trecut, în cadrul procesului de edificare a unui Irak democratic şi prosper.

Dar cu Statele Unite?

Aşa cum am mai afirmat, Irakul consideră Statele Unite ale Americii o mare ţară prietenă. Oricare ar fi rezervele pe care le-am putea formula în legătură cu acţiunea întreprinsă de această ţară în martie 2003, această dată va rămâne înscrisă în conştiinţe ca începutul unei importante perioade de transformări politice, sociale şi economice, pe care nu am putea să o imaginăm, dacă nu ar fi fost răsturnat regimul lui Saddam Husein. Faptul că suferim de unele dificultăţi proprii tranziţiei nu trebuie să ne împiedice să remarcăm marea semnificaţie a acestor transformări. Cu titlu de exemplu numai, alegerile, separarea puterilor şi libertăţile dobândite (de gândire şi expresie, libertatea presei şi a organizării) constituie coloanele de susţinere ale procesului nostru de democratizare. În ceea ce priveşte viaţa de toate zilele, în pofida pătrunderii mijloacelor de confort graţie creşterii puterii de cumpărare a cetăţeanului, greutăţile persistă în sectorul serviciilor furnizate şi al calităţii vieţii. Pe de altă parte, irakienii redescoperă plăcerea de a călători, dreptul la organizare şi liberă expresie. Ei se bucură, de asemenea, de telefoanele mobile, de accesul la informaţie prin intermediul presei libere şi diversificate, al canalelor de televiziune prin satelit şi Internet, toate interzise în vechiul regim.
Cât despre viitor, cele două tratate semnate între ţările noastre şi evocate anterior rezumă strategia americană în Irak: mai puţin militar, mai mult politic şi civil.
Primul tratat stipulează retragerea forţelor americane din centrele urbane înainte de 30 iunie 2009, urmată de retragerea din Irak a forţelor americane combatante, la data de 31 august 2010, acţiuni ce au fost deja întreprinse. Un contingent de aproximativ 50.000 de militari americani va rămâne în Irak pentru misiuni de consultare, instruire şi, eventual, asistenţă în teren la cererea expresă a Guvernului irakian. Acest tratat statuează în mod clar angajamentul american de a acorda asistenţă de orice tip Guvernului irakian, la solicitarea acestuia, împotriva oricărui pericol care îi ameninţă independenţa, unitatea sau regimul său democratic.
Cel de-al doilea tratat, semnat la 27 noiembrie 2008 şi denumit ”cadru strategic al relaţiilor de prietenie şi cooperare”, constituie un cadru de promovare a relaţiilor politice, economice şi culturale, în scopul stabilirii unei cooperări şi prietenii pe termen lung, bazate pe egalitatea celor două State suverane şi pe principiile Cartei ONU, în beneficiul ambelor ţări şi popoare.
Strategia adoptată în comun pune în relief cooperarea politică, economică, ştiinţifică şi culturală ca piatră de temelie a relaţiilor bilaterale.

Excelenţă,
Vă mulţumim!