SUA şi statele occidentale au fost confruntate in perioada 1945 – 1989 cu nevoia urgentă de restructurare economică şi de contracarare a ascensiunii blocului comunist condus de URSS. Contextul internaţional complex de după 1989 a determinat negocieri între actorii globali pentru iniţierea unor organizaţii cu caracter global care să contracareze represiunea opoziţiei instituţionalizate şi a celei neinstituţionalizate, violate flagrant în statele „ieşite” din zona de influenţă a Rusiei comuniste.
SUA au reprezentat şi reprezintă modelul democraţiei şi libertăţilor visat de orice cetăţean de pe mapamond.
Strategiile americane de după 1949 s-au impus pe piaţa mondială ca un vârf de lance al progresului politic, social, cultural şi economic. Acestea au „deranjat” unele sisteme coercitive totalitariste şi dictatoriale. Dezvoltarea sistemului de apărare colectivă a NATO şi evoluţia procesului de globalizare au determinat reacţii din cele mai diverse pe plan internaţional.
În acelaşi timp SUA şi NATO s-au confruntat cu noi tipuri de ameninţări, care au determinat reacţii rapide din partea SUA şi a aliaţilor politico-militari.
Astfel, în concepţia SUA şi NATO, lumea actuală este ameninţată de următoarele riscuri şi ameninţări:
 posibilitatea apariţiei unor crize regionale la periferia NATO, susceptibile de a evolua rapid;
 confruntarea unor state din regiunea euroatlantică şi din zonele limitrofe cu grave probleme economice, sociale şi politice;
 apariţia instabilităţii locale şi regionale, ca urmare a unor crize etnice şi religioase, litigii teritoriale, violări ale drepturilor omului şi dezmembrarea statelor;
 existenţa unor puternice forţe nucleare în exteriorul Alianţei;
 proliferarea armelor nucleare, bacteriologice şi chimice şi a vectorilor de utilizare a acestora de către state aflate la periferia zonei NATO, cât şi în alte regiuni;
 exportul la scară mondială a tehnologiilor de vârf care pot servi la producerea unor noi sisteme de armament, aeriene, terestre şi navale, ofensive şi defensive foarte performante;
 posibilitatea unor state, dar şi a unor adversari, alţii decât statele, să execute operaţii de perturbare a sistemelor informaţionale ale NATO, exploatând dependenţa Alianţei faţă de acestea;
 noile manifestări asimetrice determinate de:
o actele teroriste,
o sabotaj,
o proliferarea crimei organizate,
o blocaje ale aprovizionărilor cu resurse vitale,
o marile migraţii necontrolate ale populaţie, rezultate din:
conflictele armate,
lipsa alimentelor de bază şi a apei potabile,
evoluţia unor epidemii,
traficul ilegal de persoane în scopul folosirii ca mână de lucru ieftină,
atracţia reprezentată de marile metropole.

Istoricul american David M. Kennedy, profesor la Universitatea Stanford (California) şi laureat al Premiului Pulitzer pe 2000 pentru lucrarea Freedom from Fear: The American People in Depression and War, 1929-1945, a elaborat, pe baza unor argumente istorice, noţiunea de securitate absolută. Autorul citat susţine că “istoria americană presupune că securitatea absolută este un drept natural şi fundamental” ¹.
Acest drept fundamental a determinat agresivitatea, în anumite condiţii, a poporului american care a dorit să-şi păstreze acest drept prin forţă, dar şi prin renunţarea la anumite drepturi şi libertăţi fundamentale: “Atunci când comentatorii străini se întreabă cum am devenit noi aşa de <<agresivi>>, ei ignoră contextul acestui drept la securitate absolută în care crede poporul american, considerat ca o cucerire pe parcursul a opt generaţii. Nici o altă societate modernă nu a avut o istorie care să autorizeze acest tip de credinţă. Eu cred că acest factor distinge reacţia americană (faţă de atentatele din 11 septembrie) de cea a restului lumii. Aceasta este explicaţia nerăbdării americanilor în raport cu măsurile diplomatice, a intoleranţei lor faţă de ambiguitate şi insecuritate, a dorinţei lor de a restabili cât mai repede securitatea absolută”. Paradoxul “noii tragedii americane”, dar şi „occidentale” este dat de „suspendarea” temporară a drepturilor şi libertăţilor propriilor cetăţeni în scopul apărării democraţiei.
Administraţia Obama va duce mai departe tradiţiile democraţiei occidentale şi va milita ca procedurile ONU de prevenire şi gestionare a crizelor, care pot afecta libertăţile democratice şi securitatea internaţională, să fie respectate de comunitatea internaţională.
Acestea sunt:
 identificarea şi gestionarea timpurie a zonelor potenţiale de crize, prin intermediul unor surse, cum ar fi ambasadorii la ONU şi/sau ofiţerii politici din teritoriu;
 legături operaţionale între organismele însărcinate cu problemele politice şi umanitare şi operaţiunile de menţinere a păcii, de alertă rapidă la sediul ONU;
 pregătirea unui inventar al unităţilor militare disponibile şi al nivelului de pregătire şi dotare al acestora;
 consolidarea conducerii colective a Consiliului de Securitate prin eforturi de includere a monitorizării în domeniul dezarmării, controlului armamentelor;
 o mai bună coordonare între operaţiunile de realizare şi cele de menţinere a păcii cu celelalte eforturi depuse în cadrul sistemului, precum şi cu elementele exterioare de contact din domenii relevante;
 integrarea şi protecţia refugiaţilor, precum şi repatrierea lor voluntară;
 pregătirea unei liste de experţi pentru misiunile ad-hoc în domeniul asistenţei umanitare şi a drepturilor omului;
 sporirea resurselor bugetare, în concordanţă cu extinderea activităţilor de menţinere a păcii.
Etapa actuală, caracterizată de strategia Obama, reprezintă un nou stadiu de abordare a relaţiilor internaţionale – complexe şi complicate -, prin care SUA trebuie să intervină în arena internaţională pentru medierea conflictelor moştenite din secolul trecut, cât şi pentru rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu Extins. În acelaşi timp, SUA trebuie să răspundă provocărilor unei Europe Unite şi să intervină în menţinerea sub control a crizei financiare, care are afecte imprevizibile, în special asupra statelor cu economii de piaţă tinere.
Strategiile americane vor trebui să impună deschiderea unui dialog cu lumea islamică, în special cu Iranul, în scopul rezolvării conflictului din Orientul Mijlociu, şi să menţină ritmul deschiderii relaţiilor cu Rusia şi China, în realizarea securităţii comune.
Obiective provocatoare pentru SUA sunt şi cele legate de mediu, de încălzirea globală şi – foarte important – în combaterea pandemiilor.
SUA au fost, sunt şi vor fi un model de dezvoltare pentru lumea occidentală, acesta fiind urmat în multe domenii şi de către alte spaţii geopolitice. Provocările geopolitice ale SUA vor avea efect, pe termen mediu şi lung, asupra securităţii globale. Iată de ce, modelul american va avea în continuare impact asupra dezvoltării globale şi va influenţa strategiile regionale de securitate.
Să nu uităm, ca români, că am luptat – la fel ca SUA – să câştigăm „dreptul de a fi liberi”!