Sergiu TAMAŞ

În ultimul deceniu, am asistat la revigorarea economiilor unor țări africane ca urmare a creșterii cererii pentru benzină și alte materii prime pe o scară globală. Creșterea “puterilor emergente” (adică, China, India, Brazilia, Africa de Sud, Rusia) și pătrunderea masivă a acestora în piețele africane constituie un factor decisiv în acest proces. “Puterile emergente”, prin intermediul activităților acestora, desfășurate pe continentul african, în afară de faptul că acestea sunt principalii “importatori de resurse”, oferă țărilor mai sărace și țărilor care sunt în curs de dezvoltare noi modele de creștere economică, diferite de cele practicate de puterile occidentale prin intermediul Băncii Mondiale și FMI. China și alte puteri emergente furnizează credite la rate scăzute ale dobânzii, sunt implicate în dezvoltarea infrastructurii în țările africane, participă la formarea de cadre de conducere și, mai ales, nu se implică în viața politică a țărilor africane. Aceste evoluții sunt expresia unor schimbări profunde în echilibrul puterilor la nivel mondial, care ne obligă să acceptăm că, în lumea de astăzi, o tranziție are loc de la modelul unic de dezvoltare recomandat de fundamentalismul neoliberal, la o lume cu mai mulţi “poli” de creștere și mai multe strategii de dezvoltare.

In the last decade, we have witnessed the revigoration of the economies of some African countries following an increased demand for petrol and other raw materials on a global scale. The rise of the “emerging powers” (i.e., China, India, Brazil, South Africa, Russia) and their massive penetration into the African markets constitutes a decisive factor in this process. The “emerging powers”, by way of their activities carried out on the African continent, besides the fact that they are the principal “resource importers”, offer poorer countries and countries that are in the process of development, new models of economic growth, different from those practised by the occidental powers via the World Bank and the IMF. China and the other emerging powers furnish credit at low interest rates, are implied in the development of the infrastructure in African countries, participate in the formation of managerial cadres, and especially do not imply themselves in the political life of the African countries. These evolutions are the expression of certain profound changes in the balance of powers at the global level, that obliges us to accept that in today’s world, a transition is taking place from the single model of development recommended by neoliberal fundamentalism, to a world with more “poles” of growth, and more development strategies.