Cezar TECLEAN

The abundance of hydrocarbon resources from the Persian Gulf versus the scarcity of water resources into the East-Mediterranean area draws the dichotomy of oil-water, which traced the coordinates of a double geo-economical reasoning, transforming the two resources into real economic pressure weapons, of which the geopolitical significance is spatially converse and differentiated.
The water resources thus gained the valences of a strategic pressure lever, generating real water geopolitics into the Arabic-Levantine region. According to the entities involved into the water strategic games, this category of geo-economical and geopolitical relations had developed and is still developed on three relational levels: within the relations between the Arabic states and the Non-Arabic states from the neighborhood, within the inter-Arabic relations and within the Arabic-Israeli relations.
The distribution of water resources between the Arabic states and the Non-Arabic neighboring states represents a delicate issue within the geopolitical equation in Asia Minor. An eloquent aspect is represented by the competitive usage of Euphrates waters by Turkey, Syria and Iraq, in the context where the Turkish state holds the key of Syria and Iraq water supply, by means of the hydro- technical adjustments into the river’s basin, which triggers the periodical disputes between Turkey and its Arabic neighbors, who claim that they get an insufficient water volume. Syria, at its turn, holds part of the Euphrates’s water volume into al-Assad Accumulation Lake, which potentiates the Syrian-Iraq disputes.
The stales related to water supply and to the execution of critical infrastructures related to the Levantine’s region are essential into the configuration of regional security policies. We can notice the competitive interests between Israel and the Arabic states in neighborhood for the access to drinkable water resources, which are determined by both objective necessities and by strategic reasoning.
Israel is interested in accelerating the pressure over the Syrian state and also by means of the water lever. Within this context, the Israeli state wishes to build a double submarine section between Turkey and Israel for the oil and water delivery from Ceyhan harbor to Haifa.
The stake of such a project is given by the fact that it shall transform Israel into a monopoly space of water supply in Levant, as well as into an important Caspian oil exporter (which is being brought by means of the duct Baku-Tbilisi-Ceyhan-Israel).
The insurance of this water hegemony into the region shall grant Israel an additional advantage for the imposition of a real “aqua pax” in relation with its Arabic neighbors, in agreement with the Israeli interests, context in which the water resources are prefigured to become a mandatory element in any plan of regional peace.

Resursele de apă și infrastructurile critice ale apeductelor – redutabile “arme” strategice în geopolitica spațiului est-mediteranean

Abundența resurselor de hidrocarburi din Golful Persic, față de deficitul de resurse de apă în zona est-mediteraneană, atrage dihotomia de ulei-apă, care a trasat coordonatele unui raționament dublu geo-economic, transformând cele două resurse în arme de presiune economică reală, a căror semnificație geopolitică este spațial conversată și diferențiată.
Resursele de apă devin astfel valenţele unei pârghii de presiune strategică, generând o adevărată geopolitică a apei în regiunea arab-levantină. În conformitate cu entitățile implicate în jocurile strategice de apă, această categorie de relații geo-economice și geopolitice s-a dezvoltat și este încă dezvoltată pe trei nivele relaționale: în relațiile dintre statele arabe și statele non-arabe din vecinătate, în relațiile inter-arabe și în cadrul relațiilor arabo-israeliene.
Repartizarea resurselor de apă între statele arabe și statele vecine non-arabe reprezintă o problemă delicată în ecuația geopolitică din Asia Mică. Un aspect elocvent este reprezentat de utilizarea competitivă a apelor Eufratului de către Turcia, Siria și Irak, în contextul în care statul turc deține cheia Siriei și Irakului de alimentare cu apă, prin intermediul ajustărilor tehnice hidro- în bazinul fluviului, care declanșează dispute periodice între Turcia și vecinii săi arabi, care pretind că obțin un volum de apă insuficient. Siria, la rândul său, deține o parte din volumul de apă al Eufratului în Lacul de acumulare al-Assad, care potențează disputele siriano-irakiene.
Mizele legate de alimentarea cu apă și executarea infrastructurilor critice legate de regiunea levantină sunt esențiale în configurația politicilor regionale de securitate. Se observă interesele concurențiale dintre Israel și statele arabe din vecinătate pentru accesul la resursele de apă potabilă, care sunt stabilite de cele două necesități obiective și de raționament strategic.
Israelul este interesat de accelerarea presiunii asupra statului sirian și, de asemenea, prin intermediul pârghiei de apă. În acest context, statul israelian dorește să construiască o secțiune dublă submarină între Turcia și Israel pentru livrarea de petrol și de apă de la portul Ceyhan spre Haifa.
Miza unui astfel de proiect este dată de faptul că acesta va transforma Israelul într-un spațiu de monopol de alimentare cu apă în Levant, precum și într-un important exportator de petrol caspic (care este adus prin intermediul conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan -Israel).
Asigurarea acestei hegemonii de apă în regiune va acorda Israelului un avantaj suplimentar pentru impunerea unui veritabil “pax aqua”, în raport cu vecinii săi arabi, în acord cu interesele israeliene, contextul în care resursele de apă sunt prefigurate a deveni element obligatoriu în orice plan al păcii regionale.