Mădălina Virginia ANTONESCU

Articolul încearcă să facă o abordare comparativă a problemei noului Război Rece, aducând argumente și contra-argumente acestei ipoteze. Astfel, putem spune că, în relațiile politice dintre SUA / NATO (ca alianță militară dominată nu numai la nivel decizional de către SUA) și Rusia, pe de altă parte, opiniile sunt variate: de la ipoteza unei păci reci între Rusia și SUA, sau ipoteza unui val de frig (ca tensiunile acumulate în retorica politică oficială, dar nu materializate în declarațiile de război sau în strategiile caracteristice Războiului Rece), până la ipoteza unui nou război rece între SUA și “mari puteri provocatoare la adresa Statelor Unite ale Americii”, ca Rusia și China. Cu toate acestea, nu se poate ignora alianța vizibilă între Rusia și China în cadrul OCS (Organizația pentru Cooperare de la Shanghai), o organizație internațională care grupează țări energetice bogate din Asia Centrală către Iran, alianță care se găseşte ea însăși într-un proces de transformare într-un clubul militar și energetic al puterilor non-occidentale, ca o contrapondere a NATO. De asemenea, se poate observa transformarea profundă a NATO, după 1991 și prăbușirea URSS, care a devenit, în spiritul conceptului său nou strategic, dintr-o alianță strînsă îndreptată împotriva blocului sovietic, o alianță militară deschisă, reformată, extinsă, caracteristică pentru alte tipuri de războaie și dușmani. În loc de dispariție, ca Pactul de la Varșovia, NATO a deschis un proces de reformă internă (specializându-se în răspunsuri flexibile, mobile și rapide în zonele de conflict din afara Zonei euro-atlantice, într-un tip global de intervenții, împotriva unor noi tipuri de inamici, cum ar fi rețele internaționale teroriste, extremismul islamic, proliferarea armelor de distrugere în masă). În timp, NATO a început forme speciale de parteneriat (ca Parteneriatul pentru Pace / 1994, sau dialogul politic pentru cooperarea cu Rusia și Ucraina), cu state din spațiul ex-sovietic. NATO s-a extins către acest spațiu, primind ca membri cu drepturi depline state ce odată au fost părți ale Pactului de la Varșovia. Această “tendință europeană de integrare pentru menținerea păcii și securității pe vechiul continent”, care constituie principala justificare pentru extinderea NATO, a fost văzută de Rusia ca o amenințare directă la adresa securității sale naționale (o nouă doctrină de izolare a Rusiei, prin elaborarea un “cordon sanitar” din statele membre NATO). Alte direcții în relațiile politice dintre NATO / SUA și Rusia, care sugerează posibilitatea unui nou război rece, pot fi decriptate în mișcări concrete de abandonare a cadrului legal al dezarmării și descurajarea destinată menținerii unui echilibru al terorii în lume și mai ales în Europa, între cele două părți: retragerea SUA din ABM; ne-ratificarea de către membri ai NATO a Actului de modificare a CFE; suspendarea de către Rusia a retragerii trupelor sale din Transnistria / 2004; inițiativa americană de a construi scutul antirachetă în Europa, prin amplasarea elementelor sale în fostele state sovietice, cum ar fi Republica Cehă și Polonia, o decizie care a fost percepută de Rusia ca creând o amenințare directă la frontierele sale; decizia Rusiei de a suspenda unilateral CFE ca reacție la proiectul SUA “Star War”; absența oricărui vot pentru Rusia în procesul decizional în ceea ce privește extinderea NATO către țările din spațiul ex-sovietic și chiar și în cadrul Consiliului Permanent Comun NATO – Rusia. Există mai multe principalele argumente pentru cineva interesat în a găsi direcția politică spre un nou război rece între Rusia și NATO / SUA, dar trebuie să ținem cont de faptul că Războiul Rece a avut loc într-un context politic internațional bipolar, nu în lumea contemporană globalistă și interdependentă și că Războiul Rece a presupus existența unor metode și strategii specifice pentru o luptă tacită între aceste două blocuri distincte, bazate pe logica jocului cu sumă nulă, care nu mai este valabilă în noul context politic, în care aceste puteri trebuie să coopereze și să găsească soluții comune la problemele globale precum terorismul internațional, extremismul islamic, proliferarea ADM și posibila utilizare a acestora de către actori non-statali.

The article is trying to make a comparative approach to the new Cold War issue, by bringing arguments and contra-arguments to this hypothesis. Thus, we can say that, in the political relations between USA/NATO ( as military alliance dominated not only at the decisional level, by USA) and Russia on the other hand, the opinions are various: from the hypothesis of a cold peace between Russia and USA, or the hypothesis of a cold wave (as accumulated tensions in the official political rhetoric, but not substantiated in war declarations or in characteristic cold war strategies), until the hypothesis of a new cold war between USA and “great powers challenging USA” as Russia and China. Nevertheless, one cannot ignore the visible alliance between Russia and China into the framework of SCO (the Shanghai Organization for Cooperation), an international organization grouping energetically wealthy countries from Central Asia to Iran, alliance that is finding itself in a process of transformation into a military and energetic club of non-occidental powers, as a NATO counterbalance. Also, one can note the profound transformation of NATO, after the 1991 and the collapse of USSR that became, in the spirit of its New Strategic Concept, from a close alliance directed against the soviet bloc, an open, reformed, extended military alliance characteristic for other types of wars and enemies. Instead of disappearing, like the Warsaw Pact, NATO opened a process of internal reform (specializing itself on flexible, mobile and rapid responses in areas of conflict outside the Euro- Atlantic Zone; in a global type of interventions, against new types of enemies like international terrorist networks, Islamic extremism, proliferation of weapons of mass destruction). In mean time, NATO has started special forms of partnerships (as Partnership for Peace/ 1994, or the political dialogue for cooperation with Russia and Ukraine) with states of former soviet space. NATO has expanded towards this space, receiving as full members states that once were parts of Warsaw Pact. This “European integration trend for the maintenance of peace and security in the old continent”, constituting the main justification for NATO expansion, was viewed by Russia as a direct menace to its national security (a new doctrine of containment of Russia, by drawing up a “cordon sanitaire” of NATO member states). Other directions in the political relations between NATO/ USA and Russia that are suggesting the possibility of a new cold war, can be decrypted in concrete movements of abandoning the legal framework of disarmament and deterrence destined to maintain a balance of terror in the world and especially in Europe between the two parts: the USA retreat from ABM; the non- ratification by NATO members states of the Modification Act to CFE; the suspension by Russia of its troupes retreat from Transnistria/ in 2004; the American initiative to build the anti-missile shield in Europe, by locating its elements in former soviet states like Czech Republic and Poland, a decision that was perceived by Russia as creating a direct menace to its frontiers; the Russia decision to unilaterally suspend from CFE as reaction to the USA “Star War” project; the absence of any vote for Russia in the decisional process regarding the NATO expansion towards countries of former soviet space and even in the framework of NATO – Russia Permanent Joint Council. There are many main arguments for someone interested in finding political direction towards a new cold war between Russia and NATO/USA, but we must take into account that the Cold War took place into a bipolar international political context, not in the globalist and interdependent present world, and that the Cold War supposed the existence of some specific method and strategies for a tacit combat between these two separate blocs, based on the logic of zero sum game, that is not anymore valid into the new political context, where these powers must cooperate and find common solutions to the global problems like international terrorism, Islamic extremism, proliferation of WMD and their possible use by non- state actors.