Vasile SIMILEANU

Perioadele de tensiune, crizele şi conflictele, ciocnirile dintre civilizaţii cum au fost războaiele medice, războaiele punice, cruciadele, Primul şi Al Doilea Război Mondial, sunt indiscutabil fracturi civilizaţionale, fenomene anomice complexe ale societăţii omeneşti şi nicidecum factori generatori de progres. Ele distrug, nu produc elemente ale civilizaţiei, iar părerea că cercetările în domeniul producerii de arme generează progres tehnologic sunt cinice.
În eseul Război şi civilizaţie, Arnold Toynbee menţiona că perfecţionarea artei militare nu este dependentă de perfecţionarea societăţii, de buna funcţionare a acesteia, ci, dimpotrivă, îşi află seva, de regulă, în stoparea sau chiar în reculul civilizaţiei, pentru că civilizaţia ascendentă, înfloritoare nu dă naştere la războaie ci, dimpotrivă, previne războiul. Numai criza civilizaţională, susţine el, produce violenţă. Cu alte cuvinte, arta militară nu ar fi un produs al civilizaţiei, ci o consecinţă a degradării ei. Afirmaţia lui Arnold Toynbee pare întemeiată dacă avem în vedere că perfecţionarea mijloacelor de distrugere şi utilizarea lor în conflictele armate nu creează, ci distruge produsele civilizaţiei.
Corporaţiile economice transnaţionale, grupurile industriale şi băncile, organismele financiare internaţionale, organizaţiile regionale, circuitele oculte ale economiei subterane şi mijloacele de comunicare îşi impun, totuşi, peste tot statusul.
Noile forţe economice care au detronat politicul se substituie statelor. Logica pieţelor comerciale şi financiare se extinde asupra tuturor activităţilor sociale şi schimbă totul. Economicul subordonează, atât de elocvent, politicul încât discursul despre democraţie riscă să devină unul de faţadă, chiar ridicol. Pieţele financiare – pe care s-a generalizat acţiunea “capitalului vagabond”, de care vorbea Stere – sunt mai puternice decât voinţa statelor şi opţiunile electoratului dintr-o ţară democratică. Nimeni nu se mai poate izola de impactul globalizării.
Destructurarea lumii de până acum, cu reperele ei (statul naţional, industria, progresul, consensul social, solidaritatea grupurilor, bunăstarea socială), are loc cu rapiditate, iar noile forme de organizare se agregă cu dificultate şi lumea trăieşte într-o perioadă de interregn greu de definit.