Sibel SAFI

The Turkish Security Council is chaired by the President and includes the Prime Minister, the Chief of the General Staff, the Ministers of National Defense, Interior, and Foreign Affairs, and the commanders of the three armed services and of the Gendarmerie.
National security refers to the preservation of the state’s constitutional order, national existence, unity and political, social, cultural, economic interests in international platforms, and the preservation of legal rights . According to the country’s law, security policy is defined as the policy which covers the basic components related to internal, external and defense strategies determined by the government taking the National Security Council’s recommendations into consideration. The essence of that security policy is to provide national security and materialize national interests. The interests, such as the preservation of the state’s constitutional order, national existence, unity and political, social, cultural and economic benefits in international platforms, and the preservation of the legal rights, constitute the legitimate parameters of Turkish national security policy .
The struggle in the Cold War period is still fresh in the memories of the states that were directly or indirectly affected by developments during the Cold War period. Different point of views might be presented in regard to the start and the development of the Cold War. According to one approach, the Cold War started with the ‘Iron Curtain’ speech given by Churchill in 1946, developed with the military aid given to Turkey and Greece in 1947, became severe with the Marshall Plan and Berlin Blockade in 1948, and arrived a zenith with the establishment of the NATO and Warsaw military pacts. Nuclear armament and space rivalry followed this period. In another view, the conflict between the Soviet Union and the West dates from the 19th century, in which the West rejected Russia as a member of the Western club. A different approach evaluates the Cold War from an ideological perspective, and claims that Long Cold War period begins with the Bolshevik Revolution (1917) and finishes with the dissolution of the Soviet Union (1991). This approach emphasizes the importance of the conflict between capitalist and communist ideologies. Some other analysts divided the Cold War period in two: The first Cold War period was from 1944-1962. In this period, both of the states felt nuclear danger on their lands, highlighted by the Cuban Missile Crisis. The second Cold War period was from 1979-1987. In this period, the actions and the speeches of those leaders provoked the threat of war again. That second period ended with beginning of Gorbachev rule in the Soviet Union.
First of all, Turkey preferred to be a member of NATO to preserve its territorial integrity and the right to self-determination against the Soviet Union. In the following years of the Cold War period, Turkish officials, in order to cover Turkey’s economic and security needs and Westernize, did their utmost to integrate with the security, military and economic organizations of the West.
Although the Soviet Union was the most important determinant of Turkish security policy and the most alarming factor among Turkish security concerns, it cannot be claimed that there were no other security concerns for Turkey in the same period.

Preocupările de securitate ale Turciei. Perioadele Războiului Rece și post Război Rece

Consiliul de Securitate al Turciei este prezidat de către Președinte și include Prim-Ministrul, șeful Statului Major General, miniștrii Apărării Naționale, Internelor și Afacerilor Externe și comandanții celor trei servicii armate și ale Jandarmeriei.

Securitatea națională se referă la păstrarea ordinii constituționale a statului, existența națională, unitatea și interesele politice, sociale, culturale, economice în platformele internaționale, precum și menținerea drepturilor legale. În conformitate cu legea țării, politica de securitate este definită ca politica care acoperă componentele de bază legate de strategiile interne, externe și de apărare stabilite de guvern luând recomandările Consiliului Național de Securitate în considerare. Esența acestei politici de securitate este de a asigura securitatea națională și materializa interesele naționale. Interesele, cum ar fi păstrarea ordinii constituționale a statului, existența națională, unitatea și beneficiile politice, sociale, culturale și economice în platformele internaționale, precum și păstrarea drepturilor legale, constituie parametrii legitimi ai politicii de securitate naționale turce.

Lupta din perioada Războiului Rece este încă proaspătă în memoria statelor care au fost afectate în mod direct sau indirect de evoluțiile din timpul perioadei Războiului Rece. Diferite puncte de vedere ar putea fi prezentate în ceea ce privește începutul și dezvoltarea Războiului Rece. Conform uneia dintre abordări, Războiul Rece a început cu discursul “Cortina de Fier” dat de Churchill în 1946, s-a dezvoltat cu ajutorul militar acordat către Turcia și Grecia, în 1947, a devenit sever cu Blocada de la Berlin și Planul Marshall, în 1948, și a sosit un zenit cu stabilirea pactelor militare ale NATO și Varșovia. Armamentul nuclear și rivalitatea spațială au urmat în această perioadă. Într-un alt punct de vedere, conflictul dintre Uniunea Sovietică și Occident datează din secolul al XIX-lea, când Vestul a respins Rusia ca membră a clubului vestic.

O abordare diferită evaluează Războiul Rece dintr-o perspectivă ideologică, și susține că Lungul Războiului Rece începe odată cu Revoluția bolșevică (1917) și se termină cu dizolvarea Uniunii Sovietice (1991). Această abordare subliniază importanța conflictului dintre ideologiile capitalistă și comunistă. Alți analiști au împărțit perioada Războiului Rece în două: Prima perioadă de Război Rece a fost de la 1944-1962. În această perioadă, ambele state au simțit pericolul nuclear pe teritoriul lor, evidențiat de criza rachetelor cubaneze. A doua perioadă a Războiului Rece a fost din 1979-1987. În această perioadă, acțiunile și discursurile acelor lideri au provocat amenințarea războiului din nou. Această a doua perioadă s-a încheiat cu începutul guvernării Gorbaciov în Uniunea Sovietică.

În primul rând, Turcia a preferat să fie membru al NATO ca să-și mențină integritatea teritorială și dreptul la autodeterminare împotriva Uniunii Sovietice. În anii următori, din perioada Războiului Rece, oficialii turci, în scopul de a acoperi necesitățile economice și de securitate ale Turciei și a se occidentaliza, au făcut tot posibilul să se integreze cu organizațiile de securitate, militare și economice ale Occidentului.

Deși Uniunea Sovietică a fost cel mai important determinant al politicii de securitate turcești și factorul cel mai alarmant dintre preocupările de securitate turcești, nu se poate susține că nu au existat alte probleme de securitate pentru Turcia, în aceeași perioadă.