Remus DOGARU

Sfârşitul „Războiului Rece” părea a aduce la nivel global liniştea de care societatea umană avea nevoie pentru o dezvoltare paşnică. Contrar tuturor acestor speranţe, începutul secolului XXI, perioadă ce a reprezentat şi începutul unei noi ere în politica internaţională, în evoluţia viitoare a societăţii, a fost marcat de schimbările cauzate de colapsul URSS şi a Iugoslaviei, extinderea NATO şi UE, efortul UE de a deveni un actor mondial la rivalitate cu SUA, reducerea influenţei militare şi politice a Federaţiei Ruse, aspiraţiile Chinei şi Indiei de a deveni „puteri politico-economice”, progresele procesului de globalizare, revoluţiile industriale, etc.
În acest context, vulnerabilităţile lumii contemporane sunt asociate în prezent cu resursele materiale existente, condiţiile de mediu şi comportamentul actorilor statali şi non-statali. Ameninţările la adresa stabilităţii şi securităţii statelor sunt legate de sărăcirea milioanelor de oameni rezultat al globalizării, terorismul, traficul de droguri şi de fiinţe umane, contrabanda cu armament şi proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele latente existente, precum şi întărirea poziţiei grupărilor infracţionale / paramilitare din regiunile ex-sovietice asupra cărora statul nu mai exercită un control.
Zona Mării Negre – spaţiul de interferenţă a trei zone geopolitice şi geostrategice reprezentând Europa de Sud, Europa de Est şi Orientul Mijlociu – s-a transformat după 1990 într-o zonă de instabilitate, fiind marcată în special de disputele de natură politico-militară şi economică, precum şi de preocupările altor state de a-şi reconsidera interesele zonale.