Sorin CALOTĂ
Termenul “criză” a fost şi este utilizat, de regulă, în analiza situaţiilor de discontinuitate care au loc în diferite domenii. Criza este definită în mediile academice, în general pentru perioade de discontinuitate, ca o perturbare a stabilităţii într-un sistem social, care implică ameninţări pentru valorile esenţiale ale societăţii, oraşului, organizaţiei (securitate, sănătate, bunăstare). Prin criză poate fi definită o situaţie naţională sau internaţională în contextul căreia se creează o ameninţare la adresa valorilor, a intereselor sau obiectivelor prioritare ale părţilor implicate, prin urmare o stare de anormalitate, de excepţie.
Protecţia cetăţenilor europeni (privind, de exemplu, securitatea, sănătatea, bunăstarea etc.) este tradiţional o responsabilitate a statului naţional. În cazul unei crize naţionale, dacă guvernul nu poate asigura păstrarea valorilor esenţiale, legitimitatea şi credibilitatea sa sunt diminuate. O ameninţare la valorile locale sau naţionale este deci o criză naţională sau locală. Inundaţiile, chiar catastrofale cum au fost cele din anul 2005 din România, recentele valuri de căldură sau, de exemplu, orice altă situaţie de urgenţă definită de Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004, nu pot fi considerate ca fiind crize UE, influenţând negativ doar valorile naţionale şi neavând efecte transfrontaliere.
Mecanismul comunitar pentru întărirea cooperării în intervenţiile de asistenţă pentru protecţia civilă operează în interiorul frontierelor UE şi încurajează cooperarea şi alocarea resurselor în dezastrele naturale care provoacă sau pot provoca efecte transfrontaliere şi necesită asistenţă internaţională. O situaţie de urgenţă europeană este deci definită ca având consecinţe transfrontaliere ori majore.
În conceptul de securitate societală se porneşte de la ideea recentelor provocări, tot mai complexe, care implică noi concepte şi mijloace pentru a creşte siguranţa cetăţenilor şi capacitatea de management al crizelor, într-o lume tot mai interdependentă şi fără graniţe. Se consideră că aceste provocări, inclusiv cu aspecte transfrontaliere, nu sunt acoperite de conceptul tradiţional al protecţiei civile naţionale. Noul concept, de securitate societală, se doreşte să opună ameninţărilor şi vulnerabilităţilor în societate un management complex al crizelor şi sisteme pentru asigurarea continuităţii afacerilor, inclusiv a celor multisectoriale, multinaţionale şi multicontinentale.
Pentru a asigura coerenţa legislativă, bazat şi pe experienţa primilor ani de funcţionare a sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a iniţiat elaborarea Legii securităţii civile. Există premise reale pentru a asigura, măcar la nivel naţional, o integrare, posibil optimizată funcţional, a recentelor abordări conceptuale la nivel european.
