Stela POPA

Sunt foarte puţine studii şi articole teoretice asupra acestei probleme. Cercetătorul de la Bucureşti, Dan Dungaciu, identifică în publicaţia Flux (22.02.08) problema principală a diasporei Republicii Moldova în modul de definire al identităţii Republicii Moldova ca atare: sau moldovenist sau polietnicist. „Dacă, de pildă, discursul asumat ar fi cel moldovenist, toată armătura instituţională (programe TV, publicaţii, finanţarea unor manifestări culturale, susţinerea prin biserică) trebuie orientată în acord cu acest deziderat „etnic”: limbă, istorie, repere etno-identitare”. În acest caz, consecinţele ar fi următoarele: „prima: rămânerea pe dinafară a cetăţenilor din Republica Moldova de alte extracţii etnice, vorbitori de limbă rusă în general. Pentru ei nu ar exista politici de susţinere etno-identitară, căci cele generate de discursul moldovenist-etnicist-istoricist nu îi ating”. Şi a doua consecinţă identificată de cercetătorul din România: suprapunerea diasporei din Republica Moldova cu cea românească, „căci reperele etno-identitare sunt, practic, identice, inclusiv limba, iar biserica spre care statul Republicii Moldova ar trebui să îşi orienteze cetăţenii în acest caz ar fi cea… românească, adică Mitropolia Basarabiei şi Biserica Ortodoxă Română, căci un asemenea discurs nu ar putea, riguros vorbind, să orienteze cetăţeanul Republicii Moldova spre o biserică de cu totul şi cu totul altă identitate etno-lingvistică, respectiv cea rusă de care ţine şi Mitropolia Moldovei (cazul cetăţenilor moldoveni din Italia este emblematic din acest punct de vedere)”.
Dan Dungaciu susţine că, în cazul unui „discurs polietnic şi multicultural asumat la Chişinău”, instituţiile statului trebuie să lucreze în exterior cu aceeaşi platformă polietnică, „respectiv, să aibă drept ţintă toată gama etnică de cetăţeni aflaţi în afara frontierelor Republicii Moldova şi să îşi calibreze programele în consecinţă”.
În realitate, concluzionează sociologul Dan Dungaciu, „o asemenea sarcină este dincolo de posibilităţile unui stat, mai ales a Republicii Moldova, care riscă, în cazul „validării” discursului polietnic şi multicultural la Chişinău, să eşueze într-o incoerenţă endemică, cel puţin la nivelul relaţiei cu cetăţenii ei din afara frontierelor”.