Eliza CORBEANU

Societatea modernă, cu toate măsurile de securitate care se iau, este caracterizată de diversificarea pericolului.
Într-un document întocmit de un grup special desemnat de Congresul american să evalueze problemele apărării pe termen lung se preciza: «Putem presupune că inamicii şi adversarii noştri viitori au tras învăţăminte din Războiul din Golf. Este puţin probabil că ei se vor confrunta cu noi, cu arme convenţionale, formaţiuni blindate masive, forţe aeriene superioare, flote navale proprii, în toate aceste domenii SUA fiindu-le net superioare. În schimb, ei vor căuta noi modalităţi de atacare a intereselor noastre, forţelor noastre şi cetăţenilor noştri. Ei vor găsi căi şi modalităţi de combinare a tăriei lor împotriva punctelor noastre slabe».
Sfârşitul bipolarităţii, simbolizat de prăbuşirea Zidului Berlinului şi colapsul Uniunii Sovietice, a dus la dispariţia unui sistem de ordine internaţională caracterizat prin concentrarea stabilă de forţe nucleare, control exercitat de două superputeri (SUA şi URSS).
Ameninţările asimetrice pun şi ele în pericol stabilitatea şi securitatea internaţională.
Unii actori statali sau nonstatali au oportunitatea de a apela la mijloace asimetrice de atac. La începutul acestui secol, se observă că ameninţările depăşesc graniţele naţionale şi pun în pericol interesele statelor, profilându-se, astfel, ameninţările transnaţionale.
Totodată, extremismul, disputele etnice, rivalităţile religioase, crima organizată internaţională, fluxurile masive de refugiaţi şi catastrofele de mediu reprezintă, fiecare, o posibilă ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Într-un document intitulat “Tendinţe globale 2015”, elaborat de analişti ai CIA, specialişti din guvernul SUA şi experţi neguvernamentali, sunt avansate mai multe scenarii, dintre care amintesc pe cele care consideră că globalizarea este posibil să aibă în evoluţia sa efecte benefice, efecte dăunătoare sau să rămână la stadiul de concurenţă regională.
Pe fondul dezvoltării economice, tehnice şi tehnologice, decalajul de putere a dus la decizia declanşării unor acţiuni militare sau a unor conflicte armate de natură asimetrică.
Ceea ce trebuie subliniat, însă, este faptul că noile ameninţări sunt imprevizibile.
Revenirea Rusiei în Balcani şi în zona Mării Negre, anunţată în 2007 de preşedintele Vladimir Putin, capătă un contur economic tot mai pronunţat, prin parteneriatul energetic dezvoltat cu Bulgaria.
Acordul asupra gazoductului South Stream afectează perspectivele proiectului Nabucco, iar înlăturarea monopolului rusesc în distribuţia de gaze în Europa devine un vis tot mai îndepărtat
Şi ofensiva politică este în plin avânt, Moscova blocând în continuare la ONU planurile pentru recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo. Bulgaria şi Rusia au semnat mai multe acorduri economice, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin la Sofia.
Cele mai importante se referă la construirea unei centrale atomo-electrice şi la participarea Bulgariei în gazoductul South Stream.
Situaţia este similară şi în Republica Moldova, pentru că, odată cu monopolul Gazpromului în Moldova, acesta va controla în totalitate economia Moldovei, ceea ce ar putea constitui, incontestabil, o pârghie de influenţare a cursului politic din Chişinău, dar şi în ceea ce priveşte conflictul transnistrean.
Pe de altă parte, Bulgaria şi Grecia sunt implicate împreună cu Federaţia Rusă în demararea proiectului gazoductului “Burgas-Alexandroupoulis”, ori acest proiect nu face decât să pună bazele unei epoci de cooperare economică şi de strategie politică, după cum declara ministrul grec al dezvoltării, Hristo Folias.
Ca urmare, Federaţia Rusă are ca parteneri pe bulgari, precum şi pe greci, care nu sunt în cele mai bune relaţii cu poporul albanez.
Serbia este şi ea atrasă într-un proiect comun cu Gazpromul. Este vorba de compania petrolieră «Naftna Industria Srbi» (NIS), al cărei pachet majoritar de acţiuni pare să fie pe punctul de a fi achiziţionat de Gazprom.
South Stream, rezultatul unui contract semnat între Gazprom şi italienii de la ENI, va aduce gaze din Rusia în Bulgaria, pe sub Marea Neagră. Acesta ocoleşte România şi pune în pericol proiectul Nabucco, prin care se vizează aducerea de gaze din Azerbaidjan şi Kazahstan, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
Proiectul South Stream înlocuieşte planurile anterioare care prevedeau extinderea conductei Blue Stream, care face legătura între Rusia şi Turcia. Ministrul rus al Industriei şi Energiei a anunţat deja că Austria şi Italia vor fi pieţele finale pentru gazul natural transportat de South Stream.
Deşi nu poate fi considerat încă un conflict în adevăratul înţeles al cuvântului, această nouă strategie a Rusiei de a-şi reconfigura puterea în zona balcanică, utilizând strategii neconvenţionale, va avea o influenţă nefastă pentru România, care se vede pusă în postura unui combatant conjunctural nevoit să facă faţă unei puteri cu care nu se poate compara.
Gestionarea acestui tip de conflict asimetric va necesita nu numai strategii pe termen mediu şi lung, ci şi o implicare mai activă în toate proiectele pe care Rusia doreşte să le demareze în această regiune, proiecte care, cel puţin deocamdată, par să ne ocolească.