Andra Mihaela DUMITRAȘCU
Motto: “Singurii noştri prieteni sunt munţii” (aforism kurd)
Situată la intersecţia marilor puteri regionale, ca o punte între Caucaz şi Rusia, Turcia şi Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în proximitatea geografică a mărilor Caspică, Neagră şi Mediterană, regiunea actualmente populată preponderent de kurzi a constituit un teritoriu aprig disputat de-a lungul istoriei, mărturie în acest sens stând şi diferenţele în denumirile acordate simultan: Anatolia de Sud-Est (turcii), Kurdistanul de Nord (kurzii), Armenia de Vest (armenii).
Din punct de vedere geografic şi geopolitic, Kurdistanul turc (de Nord) este delimitat:
1. la vest: de golful Alexandria şi munţii Taurus (Toros Dağlari);
2. la nord: de porţiunea estică a munţilor Pontici (Kuzey Anadolu Dağlari) şi de frontiera cu Armenia;
3. la est: de frontierele cu Armenia, Azerbaidjan (provincia disparată Nakhchevan) şi Iran;
4. la sud: de frontierele cu Irak şi Siria.
Anatolia de sud-est constituie provincia cea mai săracă a Turciei, cu un nivel de trai extrem de redus, unde modernizarea se află în plină desfăşurare, mai ales după proiectele guvernamentale de dezvoltare regională între care se înscrie şi proiectul grupei de baraje de pe Tigru şi Eufrat.
O serie de factori şi-au lăsat amprenta asupra conflictului din sud-estul Turciei şi continuă, prin implicaţiile sale, să influenţeze dinamica relaţiilor dintre statele din regiune, precum si modalităţile concrete de interacţiune dintre grupurile dominante şi minorităţile kurde. Printre aceşti factori se numără:
a) minorităţile kurde din Turcia, Irak, Iran şi Siria;
b) conflictul arabo-israelian; problema resurselor din regiune (apa şi petrolul);
c) stăpânirea, timp de trei secole, a Peninsulei Arabe de către Imperiul Otoman şi rivalitatea tradiţională dintre sultani şi şahii Persiei;
d) apartenenţa Turciei la NATO, respectiv a Siriei şi Irakului la Liga Arabă;
e) localizarea în contiguum a celor patru state menţionate;
f) Pactul de la Bagdad din 1955;
g) interesele antagonice ale superputerilor SUA şi URSS în regiune în perioada Războiului Rece;
h) ameninţarea militară din direcţia Iranului, Irakului şi Siriei, combinată frecvent cu terorismul de stat;
i) rivalitatea pentru supremaţie regională dintre Rusia, Iran şi Turcia.
În privinţa intervenţiilor externe în gestionarea conflictului din Kurdistanul turc, nu s-a consemnat vreo încercare externă veridică, amplă şi exclusivă ca obiect de soluţionare a situaţiei kurzilor din Orientul Mijlociu. Există o serie de motive care justificǎ lipsa unei intervenţii directe din exterior în conflictele în care au fost angrenaţi kurzi, iar intervenţiile indirecte au fost la rândul lor extrem de reduse numeric şi ca importanţă.
Tentativa de mediere a venit din partea unor mediatori principali – Germania şi Italia (sunt ca şi Turcia, membre NATO), dar în plus şi UE (în care Turcia urmăreşte integrarea). Ca atare, cele două state au şi interesele indirecte, şi capabilităţile necesare pentru a negocia – Germania fiind sub aspect principalul partener de comerţ internaţional al Turciei şi totodată ţara cu cca. 1 milion rezidenţi turci şi alte 400.000 kurzi.
