Radu SǍGEATǍ

Geopolitica energiei în Sudul şi Estul Asiei se sprijină pe trei piloni: 1. puternicele disparităţi entice şi religioase profund înrădăcinate în istoria regiunii au modelat în mod decisiv prezenta configuraţie a structurilor statului şi a alianţelor geostrategice; 2. proporţia între resursele de energice şi prime şi uriaşul potenţial de consum al acestei macroregiuni; 3. dezvoltarea generală economică favorabilă sau restrictivă faţă de implementarea noilor tehnologii în această parte a lumii este rezultatul măsurii în care distribuţia resurselor energetice şi cererea pieţei determinând fluxurile de energie sunt concordante sau discordante. De exemplu, peste 70% din resursele de cărbune sunt în China, pe când India are mult mai puţine; cea mai mare parte din potenţialul hidroenergic se află în Himalaya şi Tibet, petrol în China şi în insulele Sud-Est Asiatice (Indonesia and Malaysia); principalele pieţe sunt China, Subcontinentul Indian şi Sud-Estul Asiei. Există disparităţi uriaşe în dezvoltarea economică a ţărilor regiunii, astfel încât numai Japonia a utilizat înţelept tehnologiile nepoluante şi resursele regenerabile, în ciuda extraordinarului potenţial existând în această privinţă.