Nicolae POPA

Efect al globalizării, relaţiile comunităţilor umane cu teritoriile lor sunt supuse astăzi unei logici de competiţie şi de management teritorial. Euroregiunile transfrontaliere corespund acestei logici? Diversele situaţii transfrontaliere frânează sau stimulează cooperarea şi dezvoltarea euroregiunilor? La momentul formării Statelor naţionale, anumite unităţi teritoriale tradiţionale au fost profund marcate de frontiere. Totuşi, după un secol scurs, disparităţile structurilor teritoriale şi mentale moştenite sunt în parte menţinute. De când s-a liberalizat contextul internaţional, vechile solidarităţi au prins contur, tendinţa fiind de a nimici frontierele şi de a constitui zone de cooperare transfrontalieră, euroregiuni. Acest proces a neliniştit puterile centrale ale anumitor State. Dar lipsa colaborării transfrontalere înseamnă a fi cel puţin defavorabile, prin riscuri şi incompatibilitatea acelei atitudini cu noile evoluţii ale continentului nostru. La ora extinderii Uniunii europene, ne putem imagina pentru acest fel de regiuni un viitor mai promiţător, de exemplu acela de modele de cooperare şi de dezvoltare în vederea integrării europene a noilor state membre?