Vasile SIMILEANU

Lumea contemporană de după 1989 avea să readucă în atenţia politologilor o ştiinţă născută la începutul secolului al XX-lea: Geopolitica.
Cu toate că în statele occidentale şcolile aveau diferite abordări ale fenomenelor geopolitice mondiale, care trasau cadrul general de politică globală, în sfera de atracţie a Moscovei comuniste reprezentanţii şcolilor geopolitice naţionale au fost persecutaţi şi autorităţile vremii au intervenit asupra carierei ştiinţifice a acestora. În paralel, însă, la Moscova funcţiona un centru foarte puternic de analiză a fenomenelor geopolitice.
După disoluţia sistemului comunist, geopolitica a reuşit să se reintegreze în viaţa universitară şi academică, continuând tradiţia întreruptă în deceniul al cincilea din secolul trecut.
O reconsiderare a acestei ştiinţe s-a făcut simţită după anul 2000.
Experţii militari – care, în mare măsură au dezvoltat teorii de strategie militară – au avut posibilitatea să vină în contact cu partea militară a geopoliticii: Geostrategia. Această iniţiativă a militarilor a salvat iniţiative valoroase din perioada interbelică şi au dezvoltat teoriile existente în strategia şi arta militară.
În prezent, s-au format centre de studii geopolitice, în care au fost atraşi specialişti din diferite domenii ale vieţii social-politice, care au curajul de a aborda subiecte fierbinţi ale lumii contemporane.
Pe plan extern, s-au dezvoltat legături cu şcolile de geopolitică din occident şi putem afirma cu toată seriozitatea că studiile elaborate în România sunt realiste şi competitive.
Acest număr al revistei GeoPolitica abordează, pentru prima data în România, o tematică de strictă actualitate, de o complexitate deosebită: cea a faliilor şi axelor care se manifestă în lumea globală.
Faliile şi axele geopolitice, diferite de cele geografice, sunt cele care ordonează interesele strategice ale statelor, alianţelor şi organizaţiilor politico-militare internaţionale aparţinătoare lumii globale.
Cu toate că procesul de globalizare are diferite conotaţii pe fiecare continent în parte, vom vedea că faliile şi axele geopolitice, care se suprapun pe spaţiile regionale, se întrepătrund. Această întrepătrundere creează nu zone gri, ci zone de cooperare şi cunoaştere reciprocă, viabile economic, cultural şi religios. Comunitatea internaţională a relansat cooperarea internaţională la altă scară: cea globală. Iată de ce consider că studiul faliilor şi axelor geopolitice trebuie să acceadă către spaţiul global în general, iar în particular către spaţiul naţional raportat la ethos şi mai puţin la topos.
Statul va continua să existe, iar naţiunea va reda în continuare potenţialele de care dispune, nu doar în spaţiul statal, ci în spaţiul regional sau global. Din acest punct de vedere, putem afirma că naţiunile vor contribui foarte mult la dezvoltarea generală şi la cunoaşterea intercivilizaţională. Teoriile care anulează potenţialele statelor şi naţiunilor nu sunt realiste şi vor duce, mai devreme sau mai târziu, la apariţia unor crize internaţionale dificil de gestionat. În acest context, consider că această tematică este necesar de dezbătut şi de continuat şi în alte numere, în care să analizăm fiecare spaţiu, falie şi axă geopolitică de interes pentru România, dar şi pentru organismele internaţionale globale din care facem parte.
Din punct de vedere politico-militar, falii şi axele geopolitice ale lumii contemporane ne vor impune restricţii sau se vor deschide cooperării internaţionale, în conformitate cu strategiile partenerilor organizaţiilor la care suntem membri.
Aceste strategii aprofundate realist vor deschide noi domenii de cooperare şi colaborare, esenţiale supravieţuirii unui stat modern. Strategiile unui stat trebuie să fie adaptate reconcilierii şi colaborării pe criterii realiste, impunând credibilitatea naţiunii pe criterii de potenţial demografic, economic, cultural, religios şi, de ce nu, politico-militar.
Conflictele moderne au la bază, în marea lor majoritate, cauze complexe determinate de migraţii, contradicţii culturale, nivel de trai, abordări religioase şi mai puţin revendicarea de teritorii. Dacă acest secol era considerat ca vid de noi ideologii, procesul complex al globalizării a demonstrat că ne aflăm într-o perioadă frenetică de generare a noi ideologii şi concepte, care nu trebuie să se constituie în obstacole sau generatoare de crize.
Cu toate acestea, conceptul de globalizare a fost abordat destul de vag de către lumea ştiinţifică, graba de a susţine teorii noi a generat interpretări ale modernităţii care nu au nimic în comun cu obiectivele acestuia. Acest lucru este evident în generarea unei crize fără precedent între lumea islamică şi cea occidentală. „Impunerea” democraţiei şi deschiderii occidentale a dus la respingeri intercivilizaţionale şi la închiderea canalelor de comunicare cu civilizaţiile tradiţionale. Această respingere unilaterală a întrerupt interconectivitatea lumii contemporane şi a generat crize, de multe ori militare, care nu au nimic de a face cu natura şi istoria relaţiilor interstatale. De cele mai multe relaţiile interstatale – în cazul în care nu au existat contradicţii etnice sau religioase – au depăşit sfera politico-economică sau teritorială şi au generat perioade de stabilitate zonală.
Perioada controversată de generare a lumii globale impune cunoaşterea reciprocă şi recunoaşterea tradiţiilor, cutumelor şi aspiraţiilor statelor angrenate în acest proces complex, cu întindere nedeterminată.
Consider că explicarea şi dezbaterea obiectivelor globalizării va duce la o armonie generală şi la mai puţine contestări, chiar din partea civilizaţiilor considerate, în prezent, ermetice.
Omenirea nu a avut niciodată un tipar prestabilit. De fiecare dată, societatea omenească a trebuit să adopte evoluţii proprii, impuse de contextele politice şi sociale. Nu există nici un act istoriografic sau analiză sociologică sistemică care să ateste validarea opţiunilor de către instanţe supreme. Iată de ce, a greşi este omeneşte! Dar nu este omeneşte să joci destinele miliardelor de semeni, fără a negocia la masa tratativelor cele mai realiste „aplicaţii”, care să aibă drept final recompunerea lumii pe criterii de credibilitate şi de bună convieţuire.
Este necesar să amplificăm studierea teoriilor sociale, care ne vor determina existenţa în lumea globală, fără a mai avea învingători şi învinşi. Lumea globală trebuie să fie o lume a tuturor, fără falii şi axe de interes strategic.
Comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă că nu se mai poate vorbi de colonizare şi vasalitate, de spaţii de influenţă, de state care nu se pot gestiona singure şi, mai ales, acum nu mai putem vorbi de abuzuri internaţionale.