Dănuţ Radu SĂGEATĂ
Basarabia a fost ocupată de Rusia în urma Păcii de la Bucureşti din 16/,28 mai 1912 şi a fost recucerită până în 1917. Vechiul guvern al Basarabiei a proclamat la 15/28 decembrie 1917 Republica Democrată Moldova şi la 27 martie/10 aprilie, 1918, Consiliul Ţării de la Chişinău a proclamat uniunea cu România. Acţiunile de instaurare a puterii sovietice în partea de Sud a Basarabiei şi Tatarbunar, derulate între 12-17 septembrie 1924, au dus la confruntări deschise între forţele infiltrate de sovietici şi armata română, soldate cu morţi şi răniţi. Drept urmare a elementelor sovietice şi a eşecului tentativei de includere forţată a Basarabiei în sfera de influenţă a URSS-ului, a fost formată la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Moldovenească pe malul stâng al Dniestr, având capitala la Balta, subordonată à R.S.S. Ucraina ce avea scopul de a menţine ideea existenţei unui teritoiriu moldovenesc în limitele URSS. În calitate de membru al Societăţii Naţiunilor, România a depus ample eforturi pentru stingerea conflitului cu URSS-ul. În mai 1934, Nicolae Titulescu, Ministru al Afacerilor Externe al României, şi Maxim Litvinov, ministru sovietic al Afacerilor Externe, au definitivat un acord pe subiectul reluării relaţiilor reciproce. Poziţia URSS-ului a fost exprimată în 1932 la Riga, recunoscând integritatea teritorială a României. La 14 iulie 1936 au fost puse la Bucureşti fundamentele unui tratat român – sovietic, dar care nu a fost semnat, pentru că, urmare a îndepărtării lui Nicolae Titulescu din guvern la 29 august 1936, sovieticii au refuzat continuarea discuţiilor, ei nefiind interesaţi de recunoaşterea integrităţii teritoriale a unui stat cu un potenţial militar inferior. Ultimatumul este o consecinţă directă a Tratatului secret de non agresiune germano – sovietic (Ribbentrop-Molotov), din 23 august 1939, prin care cele două puteri militare îşi împărţeau sferele de influenţă şi care prevedea la punctul 3 ca Basarabia să intre în sfera de influenţă a URSS-ului. În plus, prin nota trimisă de Molotov către Ministrul Afacerilor Externe german Ribbentrop, la 23 iunie 1940, erau lărgite pretenţiile URSS asupra Basarabiei, care, conform URSS, era populată de ucrainieni. Bucovina, veche posesiune austriacă, nu a fost niciodată cucerită de Rusia sau de URSS. În ceea ce o priveşte, România îşi fundamenta dreptul său pe Tratatul între Puterile Aliate şi Asociate cu Austria (1919) prin care Austria declara că „renunţă în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra vechiului ducat al Bucovinei”. Congresul General al Bucovinei a decis la 15/28 noiembrie 1918 „unirea necondiţionată şi pentru eternitate a Bucovinei (…) cu Regatul României”. Ribbentrop a acceptat includerea Basarabiei în URSS, s-a opus net pretenţiilor asupra Bucovinei. Ca urmare, Moldova a limitat revendicările sale faţă de URSS doar la Basarabia şi Bucovina de Nord. Acesta este contextul internaţional în care URSS a trimis României, la 26 iunie 1940, un ultimatum prin care „propune” cedarea în 24 ore a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Urmat de un al doilea, în noaptea de 27/28 iunie 1940, prin care se cerea evacuarea, în 4 zile, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Astfel, România a fost obligată, în condiţiile în care deja se declanşase al Doilea Război Mondial şi nu a putut beneficia de ajutor exterior, să accepte condiţiile ultimului ultimatum, adică să retragă trupele şi administraţia, însă fără a specifica abandonarea teritoriilor. În plus, sovieticii au depăşit cu 11 km linia de demarcare stabilită iniţial, incluzând în teritoriul RSS şi Ţara Hertzei, ocupând în total o suprafaţă a României de 3,34 milioane de locuitori, în majoritate, români (52,3%).
