Radu Ştefan VERGATTI

În zilele noastre interesul pentru Marea Neagră pare a spori pe măsură ce se scurg orele.
În realitate, oamenii sunt preocupaţi de ceea ce s-a întâmplat cu aceia care au locuit şi locuiesc pe litoralul Mării Negre şi cu conducătorii lor politici. Era firesc. Numele de „Marea Neagră” a dorit şi doreşte să desemneze o „zonă a geopoliticii”. Pentru a i se putea discuta mai profund implicaţiile politice de astăzi se impune să recurg la ceea ce se numeşte „histoire à rebours”.
Nu voi stărui asupra originii numelui Mării Negre, mult discutat, încă discutabil, nici asupra rolului ei în Antichitate şi în zorii Evului Mediu , ci mă voi opri exclusiv la veacurile în care oamenii din această zonă au fost şi sunt consideraţi a fi avut un rost de importanţă mondială. Evident, mă refer la anii cuprinşi între mijlocul secolului al XIII-lea şi al celui de al XV-lea.
Am făcut această încadrare temporală deoarece, până la Cruciada a IV-a (1202-1204), Imperiul Bizantin a avut forţa necesară să oprească trecerea oricăror corăbii prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele. S-a procedat astfel deoarece basileii şi guvernele lor socoteau produsele populaţiei de pe litoralul Mării Negre de extremă importanţă pentru aprovizionarea capitalei. Ei ştiau bine din trecutul zbuciumatei lor istorii că orice tulburare a aprovizionării cu alimente a populaţiei constantinopolitane putea duce la răscoale şi la grave frământări şi schimbări politice. Ca atare, se proceda astfel căci în palatul basileilor din Constantinopol se ştia bine că era mai uşor să previi o acţiune decât să intervii pentru a o repara.