Vasile MARIN

Relaţia dintre Europa Unită şi naţiunile ce o compun este similară cu cea dintre general şi particular, dintre întreg şi parte. Generalul se exprimă ca sinteză a trăsăturilor particularului, după cum particularul exprimă în conţinutul său esenţa generalului. Din această perspectivă Europa Unită nu se poate manifesta ca entitate fără evidenţierea particularităţilor naţiunilor ce o compun, după cum acestea la rândul lor nu se pot exprima fără ilustrarea europenismului lor. Europa Unită nu este o asociere mecanică a naţiunilor europene, ci o sinteză a sporului politic, economic, social, cultural şi spiritual cu care acestea se prezintă la integrare. Acest spor nu reprezintă un câştig sau o acumulare momentană, ci este consecinţa unei îndelungate evoluţii istorice, o decantare a esenţelor valorice pe care fiecare naţiune le-a câştigat de-a lungul timpului.
Moştenirea naţiunilor se valorifică în mod util în construcţia europeană, ea reprezintă fundamentul unei zidiri de milenii, a cărei valoare este inestimabilă, după cum evidenţia şi Preşedintele Comisiei Europene, profesorul italian Romano Prodi: „Consider totuşi că Europa are, în istoria sa, un mare patrimoniu pe care trebuie să-l fructifice, un patrimoniu ce nu trebuie risipit, pentru că reprezintă încă cel mai mare tezaur de cultură şi de cunoaştere, acumulat de umanitate. ”