Eugen ZAINEA
Studiul atent al istoriei cu toate dedesubturile ei ne permite să tragem concluzia că toate conflictele importante înregistrate de-a lungul timpurilor, de la cele despre care avem dovezi indirecte dinspre zorii civilizaţiei umane în formare şi până la marile măceluri mondiale înregistrate în ultimul secol al mileniului precedent au avut, dincolo de motivaţiile imediate, cauze reale, adeseori bine camuflate de ochii contemporanilor. Indiferent de explicaţiile pe care au căutat, la vremea respectivă, politicienii să le invoce, ca şi de teoriile cu care mulţi politologi caută şi astăzi să aştearnă perdele de ceaţă peste adevărurile crude şi acuzatoare ale istoriei, conflictele, de la cele mai mici şi până la cele planetare îşi au rădăcina în dorinţa grupurilor de interese şi de putere de a-şi asigura dominaţia asupra unor spaţii (şi, ca urmare firească, resurse şi populaţii) cât mai vaste, care să le asigure predominanţa (sau, măcar, o poziţie cât mai favorabilă) asupra altor grupuri de interese şi de putere şi, pe cât posibil, să le garanteze perpetuarea acestei predominanţe sau poziţii.
Pe măsura trecerii timpului, apar şi se manifestă factori care, fără a modifica semnificativ această regulă, dau naştere unor condiţii care favorizează aceste tendinţe, accelerează procesul de acaparare a zonelor de dominaţie (şi de coagulare a grupurilor din ce în ce mai largi de interese create prin alăturarea de cei puternici a clienţilor, care doresc să se înfrupte, cât de cât, din beneficiile supremaţiei vremelnice), dau naştere unor noi surse şi direcţii de conflict şi, nu în ultimul rând, schimbă ierarhiile locale, regionale sau planetare ale puterilor cu veleităţi de stăpâni şi tipul de comportament al acestora, ca şi componenţa grupurilor clientelare.
[…] Eugen ZAINEA – Sursele de conflict ale secolului XX […]