Mihai TOMESCU

Ca artă de a guverna, politica ar trebui să rezolve conflictele şi să-şi realizeze scopurile fără a recurge la războiu, pentrucă, recurgând la forţă, politica pierde prestigiul ei de artă. Dar cu toate străduinţele, cu toate îndemnurile ştiinţelor ajutătoare şi împotriva conştiinţei umanităţii care visează de mii de ani pacea, politica n`a a reuşit până astăzi să se dispenseze de acest mijloc brutal care este războiul.
Sursa principală a conflictelor pe care politica nu a putut să le rezolve decât cu forţa, este în ultimă analiză geografia…
Deaceea nu am legat ideea de „războiu” de întregul domeniu al „politicei” care, în cele din mai multe cazuri, se străduieşte să evite conflictul armat, ci am preferat s`o legăm de acea ramură a politicei în care zac cele mai multe şi puternice cauze ale războiului: Geopolitica.
Într`adevăr, dintre toţi factorii care constituesc Statul şi care formează preocuparea politicei, acela care dă naştere la cele mai grave şi permanente conflicte este teritoriul.
Pentru toate celelalte conflicte dintre State se găsesc procedee şi mijloace de tranşare paşnică, numai pentru delimitarea teritorială a unui Stat nu s`a putut afla un criteriu unic şi convingător.
Chiar când s`a adoptat principiul naţionalităţilor, ultimul şi cel mai mare crez al popoarelor, drept criteriu pentru delimitarea teritorială a Statelor, războiul însă n`a încetat.
Conflictele au continuat să fie provocate nu numai de Statele care nu îşi realizaseră unitatea naţională, dar chiar de acelea care din acest punct de vedere ar fi trebuit să fie mulţumite.
Cauza o găsim mereu în geografie.
Unitatea naţională, chiar când este realizată din punct de vedere politic, nu poate trăi dacă teritoriul pe care îl ocupă nu întruneşte toate condiţiile economice, de producţie, consumaţie şi circulaţie, necesare unei vieţi independente. Deaceea politica nu s-a putut rezuma niciodată la problemele interne pe care le pune viaţa şi organizarea Statului, cu populaţia pe care o are în limitele teritoriale în care se găseşte; ea a fost întotdeauna preocupată de înscrierea acestei populaţii într`un spaţiu geografic care să întrunească toate elementele existenţei şi prosperităţii.
Din această cauză nici politica naţionalistă n`a putut afla un punct de repaos la capătul realizărilor ei, fiindcă în fapt, de foarte multe ori, unitatea naţională nu se înscrie şi într`o unitate geografică.
Pământul, probabil, n`a fost alcătuit de o minte politică şi, în faţa acestei realităţi, mai toate Statele au fost constrânse să depăşească idealul pur naţional şi să urmărească unul geografic. Astfel, în cea mai modestă politică se poate descoperi şi puţin imperialism.
Din această tendinţă a politicei de a înscrie naţiunea într-un spaţiu geografic cu funcţiuni economice complete, au luat naştere cele mai multe frământări ale Europei, având ca rezultat amestecul atât de mare al popoarelor şi schimbări de frontiere atât de dese, încât în nici un fel de graniţe etnice nu se mai pot trasa cu dreptate.
Un om fără patrie, un spirit obiectiv care ar privi Europa cu o imparţialitate ştiinţifică, n`ar mai putea distinge unităţile politice sau naţionale; el n`ar vedea în Europa decât unităţi sau compartimente geografice. Iar dacă acest om ar avea şi puterea de a da bătrânului continent organizarea care i se potriveşte, ar face ceea ce visa Napoleon odată: „Une de mes plus grandes pensées avait été la concentration des mêmes peuples géographiques, qu`ont dissous, morcelés les révolution et la politique”.
Cum însă, între unităţile naţionale şi unităţile geografice este de cele mai multe ori incompatibilitate, politica duce o luptă neîntreruptă. La capătul sforţărilor ei a apărut întotdeauna războiul.
Şi după o judecată rece, şi după mărturiile istoriei, rezultă că un Stat, chiar şi când construieşte o unitate naţională, are încă tendinţa irezistibilă de a se întinde până la ocuparea unităţii geografice în care trăieşte; numai această unitate geografică aduce repaosul pe care-l caută politica.
În ultimul timp, ca rezultat tocmai al acestei lupte cu tirania inflexibilă a geografiei şi ca punct al eforturilor de a înţelege şi a adapta raţiunea politică la realităţi geografice, a luat naştere Geopolitica.
Fără îndoială că această tânără ştiinţă va aduce material nou şi concluzii utile cari vor modifica sau, în orice caz, vor îmblânzi relaţiile aspre care există între politică şi geografie.
Dar, pentru această îmblânzire, concesiile nu le face geografia, ci politica. Geografia este aşa cum este, şi evoluţia ei nu este supusă legilor şi intereselor Statelor. Este de datoria politicei de a studia geografia, a înţelege natura lucrurilor şi a se adapta.
Ajutată şi oarecum educată de geopolitică, raţiunea politică a Statelor sa va ascuţi şi va fi capabilă să evite sau să rezolve conflictele fără războiu.
Pe această cale, politica va deveni din ce în ce mai mult o artă.
(1941)