Alina BUZAIANU
Extinderea Uniunii Europene. Beneficii pentru Uniunea Europeană
Uniunea Europeană a sprijinit noile democraţii apărute în Europa Centrală şi de Est şi le-a oferit perspectiva aderării la UE.
Cea mai recentă extindere va fi a cincea în istoria Uniunii Europene. Este cea mai mare acţiune a Uniunii şi prezintă multe provocări substanţiale. Parlamentul European nu este conștient de magnitudinea sarcinii. Este convins că a nu extinde Uniunea are un cost incomensurabil mai mare.
Pentru a schiţa o idee asupra magnitudinii a ce înseamnă în plan politic extinderea UE, să ne imaginăm Statele Unite formate nu doar din cele cincizeci de state actuale, ci din zece naţiuni-state suverane întinzându-se din Canada, de la Cercul Polar, până la Canalul Panama. Aceasta nu se doreşte a fi o comparaţie directă între SUA şi rezultatul încă nedeterminat al procesului constituţional în curs de desfăşurare al UE.
Într-un context politic, lărgirea UE este un pas istoric spre ţelul mult-dorit, de ambele părţi ale Atlanticului, a unei Europe “ca un întreg, liberă, în pace şi crescând în prosperitate”, aşa cum a fost articulat de Preşedinţi ai SUA.
Uniunea Europeană lărgită, în contextul dezvoltării Politicii Comune Externe şi de Securitate şi a Strategiei Europene de Securitate, va permite Europei să devină un partener internaţional chiar şi mai eficient al SUA în rezolvarea problemelor regionale şi globale de interes mutual.
Lărgirea va întări şi mai mult natura crucială a relaţiei economice transatlantice.
[…] Alina BUZĂIANU– European Enlargement. Benefits for the European Union […]