MOTTO: Tatar halkinin gaziz tarihi da talangan hem tarkatilgan halde (Alike the Tatar netion iself, its glorious history is torn and scattered too).
Vahind Imamov

Tahsin GEMIL

Considering that the influence, essential in many cases, which the Tatars have had in the historical evolution of many nations, the Tatars past, generally speaking, and the issues of their ethno genesis in particular, have been approached or studied in numerous works, old and new. But we have to notice the fact that, unlike the other nations, the origin and history of Tatars has been studied, until not long ago, almost exclusively by foreigners, namely Non-Tatars too, which has made the issue more complicated in the beginning, due to the fact that is has been approached and discussed from very diverse and subjective position . We can divide these foreign authors, more or less scholars, who have been interested in the history. In the first category we have the ones who begun their study with preconceived beliefs and conclusions; according to these authors – among whom there are especially the Western chroniclers and the Russian historians –, the Tatars are nothing else than a barbarian people, conquerors and destroyers. While the Western medieval chroniclers tried to depict the Tatars as “the divibe punishment” given for the deviations from the religious teaching of the Romanian Church, the Russian scholars were interested in justifying the czarist (and, after that, the Bolshevik) expansions on the territories ruled by the Tatars. Unfortunately, the clichés that have been cultivated for hundreds of years by the authors from the first category prove to be still very resisting. There are still a lot of authors (including those with a Turkish – Tatar origin) who, in spite of their objectivity displayed or good will, prove to be, in fact, dependent, at least partially, on the preconceived ideas concerning the Tatars and their past.
The Tatars lost their state entity at the beginning of modern history, so that they couldn’t develop their own historiography, capable of asserting and defending the fundamental truths of their national history. Only during the last years, historians of Tatar origin have started to approach the major issue of their own people’s ethno genesis directly. As I have already said, the organization itself of this scientific reunion ranges among the efforts that have been made, unfortunately still a few, in order to have an accurate knowledge about the Tatar history, at least at a basic level.
Nowadays, according to my estimations, there is living in the world approximatively 12 millions of Tatars, most of them in the Republic of Tataristan (5-6 millions), Turkey (4-5 millions), ex-URSS regions (1-1.5 millions). The Tatars from Crimea, who have been all deported in 1944, began to return to their native country; already 260.000-270.000 are now living in Crimea. Also, there are also smaller or larger Tatar communities in almost any country in the world. In Romania, there are living approximativelly 35.000-40.000 Tatars.
The Tatars from Crimea, being organized in their own state and protected by a big power, as the Otoman Empire was, kept closely in touch with the Turkish-Muslim world, which was represented in fact by Turkey, while the other segments of the Tatar people remained for a long time separated both between them and with the Turkish-Islamic world outside the Russian Empire. The Turkish-Muslim element which constituted the basis and coagulant element in the process of formation of the Tatar people proved to be such a powerful one that, even now, after more than four centuries of separate evolution, the Tatars of Crimea and those of Kazan, and also the Tatar communities from other regions or countries like, for example, the Tatar from Romania, could understand easily with everybody bearing the same name. Also, they can communicate quite easily with their close relatives left in Central Asia (Uzbeks, Turkmens, Kazas, Kirgiz people a.s.o.) and with all who are related to the common Turkish origin.

Problema etnogenezei tătarilor

Luând în considerare că influența, esențială în multe cazuri, pe care tătarii au avut-o în evoluția istorică a multor națiuni, trecutul tătarilor, vorbind în general, și problema etnogenezei lor, în particular, au fost abordate sau studiate în numeroase lucrări, vechi și noi. Dar trebuie să remarcăm faptul că, spre deosebire de alte națiuni, originea și istoria tătarilor au fost studiate până cu puțin timp în urmă, aproape în exclusivitate, de străini, și anume non-tătari de asemenea, ceea ce a făcut problema mai complicată la început, din cauza faptului că a fost abordată și discutată din poziții foarte diverse și subiective. Putem clasifica acești autori străini, mai mult sau mai puțin savanți, care au fost interesați de istorie. În prima categorie, îi avem pe cei care își încep studiul cu credințe preconcepute și concluzii, conform cărora, după acești autori – printre care se numără cronicarii occidentali și istoricii ruși, – tătarii nu sunt altceva decât un popor barbar, cuceritor și distrugător. Pe când cronicarii occidentali medievali au încercat să îi prezinte pe tătari drept ”pedeapsa divină” dată pentru devierile de la învățăturile religioase ale Bisericii, savanții ruși au fost interesați să justifice expansiunea țaristă (și, după aceea, bolșevică) în teritoriile stăpânite de tătari. Din nefericire, clișeele care au fost cultivate sute de ani de autori din prima categorie se dovedesc foarte rezistente. Încă mai există mulți autori (inclusiv cei de origine turco – tătară), care, în pofida obiectivății arătate sau a bunelor intenții, se dovedesc, în fapt, dependenți, cel puțin parțial, de ideile preconcepute privitoare la tătari și trecutul lor.

Tătarii și-au pierdut entitatea statală la începutul istoriei moderne, astfel încât ei nu au putut să dezvolte propria istoriografie, capabilă să afirme și să apere adevărurile fundamentale ale istoriei lor naționale. După cum am afirmat deja, organizarea în sine a acestei reuniuni științifice variază între eforturile care au fost făcute, din păcate încă puține, pentru a avea o cunoaștere acurată despre istoria tătarilor, cel puțin la un nivel de bază.

În zilele noastre, potrivit estimărilor mele, trăiesc în lumea aproximativ 12 milioane tătari, cei mai mulți în Republica Tatarstan (5-6 milioane), Turcia (4-5 milioane), regiuni din fostul URSS (1-1,5 milioane). Tătarii din Crimeea, care au fost toți deportați în 1944, au început să se întoarcă în țara natală, deja în Crimeea trăind acum 260.000-270.000. De asemenea, există comunități de tătari mai mari sau mai mici în aproape orice țară din lume. În România, trăiesc aproximativ 35.000-40.000 tătari.

Tătarii din Crimeea, fiind organizați în statul lor și protejați de o mare putere, cum a fost imperiul otoman, au rămas în relații strânse cu lumea turcă-musulmană, care a fost de fapt reprezentată de Turcia, în timp ce alte segmente ale poporului tătar au rămas pentru multă vreme separați între ei și de lumea turcă-musulmană din afara imperiului rus. Elementul turc-musulman care a constituit baza și elementul coagulant în procesul de formare a poporului tătar s-a dovedit atât de puternic încât, chiar și în prezent, după patru secole de evoluție separată, tătarii din Crimeea și cei din Kazan și comunitățile de tătari din alte regiuni sau țări, precum, de exemplu, tătarii din România, se pot înțelege cu ușurință cu oricine poartă același nume. De asemenea, ei pot comunica cu ușurință cu rudele apropiate rămase în Asia Centrală (uzbeci, turcmeni, kaza, kirghizi samd) și cu toți cei înrudiți cu aceeași origine comună turcă.