Dan PEREŢIANU

În orice moment, în lume, sistemele de îngrijiri de sănătate se schimbă. Schimbările sunt mai profunde sau mai la suprafaţă, în funcţie de obiectivele ce se doresc a fi atinse de către cei ce participă la schimbare (Intnl. Soc. Prior. Health Care).
Strategiile adoptate vizează fie schimbarea radicală, fie schimbarea limitată. De cele mai multe ori, se acceptă ideea că schimbarea radicală este de preferat (Desmarteau), mai ales pentru societăţile sau organismele în tranziţie sau care au de atins performanţe foarte înalte, într-un interval scurt de timp (5-10 ani).
Acesta este şi cazul sistemului de sănătate din România.
Pentru un proces de dezvoltare organizaţională, pentru progresul legat de schimbarea radicală, este necesar un oarecare grad de incertitudine (Desmarteau & Vladu). Cu toate acestea, incertitudinea creează ambiguităţi (cf).
De aceea, în procesul de transformare radicală a unui sistem organizaţional, în cazul nostru, al sistemului de îngrijiri de sănătate (SIS), este nevoie de “un punct de sprijin”, de un tip de “certitudine”. Certitudinea este generată de respectarea valorilor dintr-un sistem dat (Pineault, Domenighetti). Numai respectarea valorilor organizate în planul orizontal social al societăţii civile poate conduce spre democraţie, spre deosebire de organizarea valorilor pe verticală, în ierarhii mai flexibile sau mai rigide (Putnam).