Cristian JURA

După răsturnarea regimului totalitar în decembrie 1989, în România a început construcţia societăţii democratice. Începutul a fost extrem de nefavorabil, având loc aşa numitele mineriade, dar şi confruntări interetnice grave cum au fost cele de la Târgu Mureş din martie 1990. În sensul normalizării situaţiei, în ceea ce priveşte relaţiile interetnice, cadrul legislativ din România în materia minorităţilor naţionale a suferit numeroase îmbunătăţiri în perioada scursă de la revoluţie.
În România sunt recunoscute ca atare 20 de minorităţi naţionale.
Conform datelor statistice ale recensământului din 2002 se observă o descreştere numerică a populaţiei de etnie maghiară şi germană şi o creştere a populaţiei de etnie romă.
Potrivit liberei declaraţii a persoanelor recenzate, privind apartenenţa la o anumită etnie sau grup etnic, structura populaţiei după etnie, după limba maternă şi după religie, la recensământul din 2002, comparativ cu cea de la recensământul precedent, se prezintă astfel:

S-au efectuat paşi importanţi în crearea unui sistem de protecţie specific pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, sistem care să garanteze şi să asigure acestora respectarea identităţii şi culturii proprii.
Cum era şi firesc, bazele acestuia au fost puse prin intermediul dispoziţiilor Constituţiei României din 1991, care consacră principiul unităţii poporului şi al egalităţii între cetăţenii statului român, asigurând aceleaşi drepturi şi îndatoriri fundamentale pentru toţi membrii societăţii, “fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială”.
Art. 6 al Constituţiei instituie expres dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, statul recunoscând şi garantând acestora dreptul la păstrarea, dezvoltarea, exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt protejate prin drepturile şi libertăţile fundamentale stipulate de titlul II al Constituţiei, dintre care trebuie reţinute dreptul la asociere (art. 37), libertatea conştiinţei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30), libertatea întrunirilor (art. 36).
O prevedere deosebit de importantă a legii fundamentale este cea din articolul 148, care interzice revizuirea Constituţiei dacă aceasta are ca rezultat limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor de care beneficiază acestea, astfel încât şi drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale nu pot fi supuse unor eventuale riscuri ca urmare a adoptării unor decizii de către populaţia majoritară. Pe lângă aceste dispoziţii constituţionale cu caracter general, de care beneficiază în egală măsură atât populaţia majoritară, cât şi cea minoritară, acestora din urmă le sunt garantate drepturi şi libertăţi specifice, necesare în vederea asigurării egalităţii între cetăţeni. În acest sens, trebuie menţionat dreptul la educaţie în limba maternă, dreptul la o participare specială la viaţa politică, dreptul de a-şi constitui propriile instituţii şi asociaţii, dreptul de a participa la exercitarea puterii politice atât pe plan naţional, cât şi pe plan local.
Constituţia României, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin referendum naţional în 2003, conţine prevederi referitoare la drepturile, libertăţile şi îndatoririle persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale. Astfel, art. 4 prevede că “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”
Dreptul la identitate este reglementat de art. 6: “Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor administraţiei publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale, Constituţia reglementează în art. 29 libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase care nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrar convingerilor sale. De asemenea sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene contrare bunelor moravuri (art. 30 alin. 7).
În ceea ce priveşte drepturile politice, art. 59 alin. 2 reglementează dreptul organzaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, de a ocupa câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi în Parlament numai de o singură organizaţie. Totodată, Constituţia prevede ca domeniu de reglementare prin lege organică şi acela al minorităţilor naţionale. Urmează a fi elaborată o astfel de lege.
Prin intermediul art. 32 din Constituţie se garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă. Acest drept a fost recunoscut, garantat şi detaliat ulterior prin Legea nr. 84/1995 – Legea învăţământului – (modificată în 2001). Această lege prevede, printre altele:
Art. 8. – (1) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. Acesta se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, şi în limbile minorităţilor naţionale, precum şi în limbi de circulaţie internaţională.
(2) În fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi, clase sau formaţii de studiu cu limba de predare româna şi, după caz, cu predarea în limbile minorităţilor naţionale ori se asigură şcolarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.
(3) Învăţarea în şcoală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toţi cetăţenii români, indiferent de naţionalitate. Planurile de învăţământ trebuie să cuprindă numărul necesar de ore şi, totodată, se vor asigura condiţiile care să permită însuşirea limbii oficiale de stat.
(4) Atât în învăţământul de stat, cât şi în cel particular, documentele şcolare şi universitare, oficiale, nominalizate prin ordinul ministrului educaţiei naţionale, se întocmesc în limba română. Celelalte înscrisuri şcolare şi universitare pot fi redactate în limba de predare.
(5) Unităţile şi instituţiile de învăţământ pot efectua și emite, la cerere, traduceri oficiale ale documentelor şi ale altor înscrisuri şcolare şi universitare proprii.
Art. 9. – (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.
(2) La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(3) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei Naţionale organizarea unui învăţământ teologic specific pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenţii învăţământului gimnazial sau liceal, după caz, proporţional cu ponderea numerică a fiecarui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial reactualizat. Înfiinţarea şi funcţionarea acestui învăţământ se fac potrivit legii.
(4) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a înfiinţa şi administra propriile unităţi şi instituţii de învăţământ particulare, conform legii.
(5) Curriculumul specific învăţământului preuniversitar teologic se elaborează de către cultul respectiv, se avizează de către Secretariatul de Stat pentru Culte si se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Curriculumul învăţământului preuniversitar particular, organizat de culte, altul decât cel teologic, se elaborează şi se aprobă conform legii. Pentru învăţământul superior curriculumul se elaborează şi se aprobă potrivit legii.
Art. 118. – Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile şi formele de învăţământ, precum şi la tipurile de învăţământ pentru care există o cerere suficientă, în condiţiile legii.
Art. 120. – (1) Disciplina Limba română se predă în învăţământul primar după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă. În învăţământul gimnazial disciplina Limba și literatura română se predă după programe şcolare identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română şi manuale specifice. În învăţământul liceal disciplina Limba si literatura română se predă după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română.
(2) În învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale Istoria românilor şi Geografia României se predau în aceste limbi după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba română, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti în limba română. În învăţământul gimnazial şi liceal Istoria românilor şi Geografia României se predau în limba română, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predarea în limba română. Examinarea la Istoria românilor şi Geografia României se face în limba de predare a acestora.
Art. 122. – În învăţământul de stat profesional, liceal şi postliceal de specialitate în care, la cerere şi în condiţiile legii, predarea se face în limba maternă la disciplinele de specialitate, este obligatorie însuşirea terminologiei de specialitate şi în limba română.
Art. 123. – (1) În cadrul instituţiilor de învăţământ universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii şi facultăţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În acest caz se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba română. La cerere şi prin lege se pot înfiinţa instituţii de învăţământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituţii de învăţământ superior se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare.
(2) Se recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a înfiinţa şi administra propriile instituţii de învăţământ superior particulare, conform legii.
(3) Se încurajează instituţiile de învăţământ superior cu structuri şi activităţi multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi integrării la nivel naţional şi european.
(4) La toate formele de învăţământ în limba română sau în limbile minorităţilor naţionale se poate înscrie şi pregăti orice cetăţean român, indiferent de limba sa materna şi de limba în care a urmat studiile anterioare.
Art. 124. – În învăţământul de toate gradele şi nivelurile probele de admitere şi probele examenelor
de absolvire pot fi susţinute în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condiţiile legii.
Art. 125 – Ministerul Educaţiei Naţionale asigură, în limba de predare, pregătirea şi perfecţionarea personalului didactic, precum şi manualele şcolare şi alte materiale didactice.
Art. 126 – În conducerea unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ în care există grupe, clase sau secţii cu predare în limbile minorităţilor naţionale se asigură o reprezentare proporţională a cadrelor didactice din rândul minorităţilor, cu respectarea competenţei profesionale.
Urmare a aplicării prevederilor alin. 2 art. 123 al acestei legi putem evidenţia înfiinţarea Universităţii particulare în limba maghiară “Sapienţia” la Cluj, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc.
Pentru anul şcolar 2002-2003 situaţia unităţilor de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale se prezintă astfel:
– învăţământul preşcolar cuprinde 9 547 unităţi cu 629 703 de copii, din care în limbile minorităţilor naţionale 653 unităţi şi secţii (13,678%) cu 47 076 de copii (7,47%);
– învăţământul primar cuprinde 5 6098 unităţi cu 990 807 elevi, din care 444 de unităţi şi secţii (7,91%) în limbile minorităţilor naţionale cu 55 921 elevi (5,64%);
– învăţământul gimnazial cuprinde 6 847 unităţi cu 1 207 505 elevi, din care 712 unităţi şi secţii (10,39%) în limbile minorităţilor naţionale cu 61 265 elevi (5,07%);
– învăţământul liceal cu 1 388 unităţi care cuprind 740 404 elevi, din care 168 unităţi şi secţii (12,1%) în limbile minorităţilor naţionale cu 34 276 elevi (4,62%);
– învăţământul profesional şi de ucenici cu 53 de unităţi care cuprind 270215 elevi, din care, 10 (3,77%) unităţi şi secţii în limbile minorităţilor naţionale cu 7 950 elevi (2,94%);
– învăţământul postliceal şi de maiştri cu 75 de unităţi este frecventat de 61 855 elevi, din care, 8 (4%) în limbile minorităţilor naţionale învaţă 1658 elevi (2,68%).
Din punct de vedere politic, minorităţile naţionale sunt reprezentate în Parlament, participă la guvernare şi sunt consultate de către Guvern. Conform articolului 59 alin. 2 din Constituţie privind alegerea camerelor Parlamentului, se stabileşte acest drept de reprezentare automată stipulând că “organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale”. Acest drept a fost recunoscut şi garantat şi prin intermediul Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, care prevede în art. 2 că cetăţenii români, fără deosebire de naţionalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie exercită în mod egal drepturile electorale. De asemenea, dispoziţiile acestui act normativ asimilează organizaţiile legal constituite aparţinând minorităţilor naţionale partidelor şi formaţiunilor politice. În ceea ce priveşte această dispoziţie legală, trebuie accentuat faptul că dintre statele Europei de Est, doar România şi Slovenia permit reprezentarea automată a minorităţilor naţionale la nivelul Parlamentului.
În urma alegerilor generale din 26 octombrie 2001, au obţinut mandat de deputat 46 de persoane din rândul minorităţilor naţionale, 27 de deputaţi aparţinând Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, 19 deputaţi aparţinând grupului parlamentar care cuprinde alte minorităţi decât cea maghiară, 12 senatori aparţinând Uniunii Democrate Maghiare din România precum şi senatori şi deputaţi aparţinând minorităţilor naţionale în alte partide (Hildegard Puwak – deputat P.S.D., Hermann Fabini – senator P.N.L., Mădălin Voicu – deputat P.S.D. etc).
În domeniul justiţiei, pentru a-şi exercita dreptul la un proces legal şi corect, cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată (art. 128).
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. 2, inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
În ceea ce priveşte integrarea normelor de drept internaţional privind protecţia minorităţilor naţionale în legislaţia internă sunt relevante dispoziţiile articolelor 11 şi 20 din Constituţie. Aceste dispoziţii consacră caracterul direct aplicabil al actelor internaţionale ratificate de către Parlament în dreptul intern precum şi forţa supra-legislativă a celor din materia drepturilor fundamentale asupra reglementărilor cu caracter intern.
În baza acestor dispoziţii constituţionale, statul român ratifică prin Legea nr. 33/1995 Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, lege care a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. Urmează Legea nr. 133/1996 de ratificare a tratatului cu privire la relaţia de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ungaria şi Legea nr. 129/1997 de ratificare a tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina.
O temă care a atras atenţia în plan european şi a oferit un prilej de dezbatere asupra standardelor aplicabile în domeniul protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale l-a constituit adoptarea, în anul 2001, de către Parlamentul Republicii Ungare, a Legii privind maghiarii din statele vecine Ungariei, cunoscută sub denumirea de „Legea statutului”. Statele vecine Ungariei – în care există minorităţi maghiare consistente numeric – România şi Slovacia – au exprimat obiecţii față de actul normativ menţionat care conţinea prevederi discriminatorii şi cu aplicare extrateritorială. Totodată, legea conţinea prevederi care creau o legătură politică între persoanele aparţinând minorităţii maghiare din statele vecine şi statul ungar.
Dezbaterea pe această temă a prilejuit, după cum se cunoaşte, adoptarea unor poziţii, de către organismele europene competente şi clarificarea standardelor în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale de către statul înrudit.
După o perioadă de peste doi ani de consultări asidue şi dialog constant, atât la nivel bilateral, cât şi cu organismele europene, problematica Legii maghiarilor din statele vecine Ungariei a fost eliminată din agenda bilaterală româno-ungară, prin încheierea, unui Acord privind condiţii referitoare la aplicarea Legii menţionate.
Statul român, care a făcut progrese deosebit de importante, după 1989 în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, atingând standarde exemplare în acest domeniu,a aparticipat activ la dezbatere, devenind formator de standarde.
Dialogul politic cu partea ungară, care a urmat un curs ascendent în ultimii ani, conducând în anul 2002 la instituirea unui parteneriat strategic româno-ungar, a avut, o contribuţie deosebit de importantă la soluţionarea acestei probleme care deţinea iniţial un potenţial de tensionare a relaţiilor interetnice.
România, care nu se mai află de mult timp într-o poziţie defensivă în ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale, a exprimat sprijinul preliminar, sub condiţia întrunirii consensului statelor participante la Conferinţa Interguvernamentală ce are ca scop adoptarea Tratatului Constituţional European, pentru inserarea în partea referitoare la principiile Uniunii Europene a unei referiri la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Cadrul legislativ cu caracter general în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist este Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. La art. 8 se prevede că: „(1) Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
(2) Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora.”
Până în acest moment au fost restituite aproximativ 12.500 de imobile.
Retrocedarea imobilelor naţionalizate se poate realiza prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, creată pentru a accelera procesul de restituire şi reduce costurile implicate prin adresarea unei cereri şi a unei documentaţii corespunzătoare Comisiei speciale de retrocedare.
Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi-a adus contribuţia la elaborarea acestui act normativ, precum şi a normelor metodologice de aplicare. Un subsecretar de stat din departament face parte din comisia naţională de punere în aplicare a legii.
Până în prezent, au fost retrocedate 48 imobile ortodoxe, 47 romano-catolice, 4 greco-catolice, 43 reformate, 9 mozaice, 5 evaghelice, 5 luterane, 10 musulmane, 2 armene. În ceea ce priveşte proprietăţile minorităţilor naţionale, acestea fac obiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 recent aprobată cu modificările şi completările substanţiale de către Parlamentul României. Retrocedarea acestora urmează o procedură similară celor care au aparţinut cultelor.
O etapă extrem de importantă în procesul de integrare a normelor internaţionale în dreptul intern este reprezentată de Legea nr. 140/1999 prin care Parlamentul abilitează Guvernul să ratifice prin ordonanţă Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (semnată la 17 iulie 1995). Acest lucru nu s-a produs la momentul respectiv, procesul fiind reluat de Guvernul actual .
Întreaga legislaţie românească în materia minorităţilor naţionale precum şi structurile create în baza acesteia urmăresc armonizarea legislaţiei româneşti cu dispoziţiile reglementărilor internaţionale în vigoare.
Codul penal român (modificat în 1996) consacră şi sancţionează în consecinţă ca infracţiuni abuzul prin îngrădirea unor drepturi fundamentale (art. 247) şi propaganda naţionalist – şovină (art. 317). Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, alături de dreptul de a învăţa limba maternă şi de a fi instruiţi în această limbă, beneficiază şi de dreptul de a utiliza limba maternă şi în anumite circumstanţe legate de serviciile publice.
În acelaşi sens sunt conţinute dispoziţii şi în Legea nr.189/1999 privind statutul funcţionarilor publici, Legea nr. 208/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei, o poziţie specială fiind ocupată de noua Lege a administraţiei publice locale nr. 215/2001, ce conţine prevederi explicite legate de existenţa şi exercitarea unor drepturi specifice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, după cum urmează:
Art. 17 – În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi, şi ale convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Art. 39 – (7) În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
Art. 43 – (3) Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.
Art. 51 – În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, şi în limba maternă.
Art. 90 – (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română cât şi în limba maternă.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
În urma alegerilor locale din 4 iunie -18 iunie 2000, situaţia distribuirii mandatelor de primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni din rândul minorităţilor naţionale, care nu au candidat pe liste de partide politice, arată astfel:
– 148 de primari aparţinând Uniunii Democrate Maghiare din România;
– 12 primari din rândul altor minorităţi naţionale decât cea maghiară (Ex. municipiul Sibiu – Klaus Johannis – FDGR);
– 135 de consilieri judeţeni aparţinând Uniunii Democrate Maghiare din România;
– 4 consilieri judeţeni aparţinând Partidei Romilor;
– 4 consilieri judeţeni aparţinând Forumului Democrat al Germanilor din România;
– 2.451 de consilieri locali aparţinând Uniunii Democrate Maghiare din România;
– 160 de consilieri locali aparţinând Partidei Romilor.
Un moment deosebit de important în evoluţia legislaţiei româneşti în materia minorităţilor naţionale îl constituie adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 137 / 2000 (aprobată ulterior prin Legea nr. 48 / 2002) privind prevenirea şi sancţionarea oricăror forme de discriminare. Astfel, este creat şi cadrul instituţional pentru aplicarea dispoziţiilor sale, fapt transpus în practică prin Hotărârea de Guvern nr. 1194/2001 privind crearea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). CNCD este o structură executivă a administraţiei centrale, subordonată Guvernului, ce are ca principal rol implementarea principiului egalităţii între cetăţeni prin propuneri de acte normative în materie, colaborarea cu autorităţile publice, elaborarea de studii, primirea de cereri şi reclamaţii etc. CNCD a început să funcţioneze începând cu anul 2002. Adoptarea acestui act normativ a fost apreciată în Raportul asupra progreselor înregistrate de România în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Ordonanţa aliniază România la standardele internaţionale în materie, dar constituie şi o garanţie a faptului că aplicarea legilor şi a politicilor privind protecţia minorităţilor naţionale urmează a deveni mai eficientă. Prin intermediul acestui act normativ este definit termenul de discriminare, ca fiind “orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, gândire, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosirii sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice domenii ale vieţii publice.”
Ordonanţa cuprinde dispoziţii referitoare la exerciţiul efectiv al unor drepturi fundamentale: egalitatea în activitatea economică, accesul la serviciile publice (justiţie, administraţie, sănătate), dreptul la demnitate personală precum şi sancţiunile specifice ce intervin în cazul încălcării prevederilor acesteia.
Un rol important al acestei ordonanţe este reprezentat de transpunerea în legislaţia românească a aquis-ului comunitar referitor la politicile sociale privind aplicarea unui tratament egal în privinţa ocupării forţei de muncă.
Tot în acest sens, în martie 2002, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Documentul porneşte de la definiţiile date organizaţiei cu caracter fascist, rasist sau xenofob, simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, persoanei vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, precizează cazurile de infracţiuni şi contravenţii şi stabileşte sancţiunile aplicabile în aceste cazuri. Ministerul Public poate introduce cererea de dizolvare a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi cu caracter fascist, rasist sau xenofob, răspândesc sau confecţionează astfel de simboluri, promovează cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovează ideologii fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public. Autorităţilor administraţiei publice le este interzis să ridice statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, să acorde numele persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de acest gen unor locuri publice sau organizaţii.
Guvernul a mai aprobat în aceeaşi perioadă o hotărâre de modificare a normelor privind arborarea drapelului, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema României, permiţând minorităţilor naţionale să folosească însemnele proprii în cadrul acţiunilor lor oficiale.
Ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare este prevăzută şi în Protocolul de colaborare dintre PSD şi UDMR, reînnoit în 2002, instrument care a funcţionat bine până în prezent şi care vine în sprijinul politicii generale de protecţie a minorităţilor naţionale din România.
În iunie 2002 PSD a încheiat protocoale de colaborare şi cu Forumul Democrat al Germanilor din România şi cu Partida Romilor Social Democrată.
Pe lângă consacrarea drepturilor şi libertăţilor specifice de care se bucură persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, cadrul legislativ în materie cuprinde şi acte normative prin care se înfiinţează structuri ce formează cadrul instituţional legat de protecţia minorităţilor naţionale.
Pentru a pune în aplicare necesitatea consultării de către Guvern a minorităţilor naţionale, în 1997 Guvernul a creat o structură internă responsabilă în acest sens, şi anume Departamentul pentru protecţia Minorităţilor Naţionale, condus de un ministru delegat. Principalele atribuţii ale acestui organ erau elaborarea politicii guvernamentale în materia minorităţilor, întocmirea propunerilor de acte normative în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.
După alegerile din noiembrie 2000, Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale devine Departamentul pentru Relaţii Interetnice, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Informaţiilor Publice. În urma reorganizării Guvernului din anul 2003, Departamentul pentru Relaţii Interetnice devine organism în subordinea Primului Ministru şi în coordonarea Ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, conform H.G. nr. 749/2003. Departamentul este condus de un secretar de stat, în persoana domnului Cristian Jura, ajutat de 2 subsecretari de stat: Ovidiu Ganţ – Forumul Democrat al Germanilor din România şi Attila Marko – Uniunea Democrată Maghiară din România
Printre atribuţiile Departamentului pentru Relaţii Interetnice regăsim:
a) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare strategii pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
b) elaborează proiecte de legi şi alte acte normative din domeniul său de activitate;
c) avizează proiecte de lege şi alte acte normative, care au incidenţă asupra drepturilor şi îndatoririlor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
d) monitorizează aplicarea actelor normative interne şi internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale;
e) supune Guvernului spre adoptare, la propunerea fundamentată a Consiliului Minorităţilor Naţionale, în baza Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi a legilor bugetare anuale, proiecte de hotărâri pentru acordarea de asistenţă financiară organizaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, şi pentru aprobarea repartizării sumelor alocate prin bugetul de stat acestor organizaţii;
f) gestionează concursuri de proiecte ale organizaţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor sau ale altor instituţii din fondurile alocate de la bugetul de stat în acest scop sau din venituri extrabugetare;
g) colaborează cu Consiliul Minorităţilor Naţionale, în condiţiile legii;
h) urmăreşte aplicarea prevederilor legale privind protecţia minorităţilor naţionale de către autorităţile publice locale;
i) solicită şi primeşte date şi informaţii de la autorităţile publice, necesare îndeplinirii atribuţiilor proprii, în condiţiile legii;
j) stabileşte şi menţine relaţii cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate şi cu organisme internaţionale cu activitate în domeniul minorităţilor naţionale şi al combaterii discriminării pe criterii etnice;
k) promovează şi organizează programe privind garantarea, păstrarea, exprimarea, promovarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
l) menţine legături permanente şi colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, prin reprezentanţi cu competenţe teritoriale, în vederea identificării problemelor specifice şi soluţionării acestora;
m) sprijină cercetările ştiinţifice în domeniul relaţiilor interetnice, prin menţinerea de contacte şi colaborarea cu organizaţii, instituţii şi personalităţi din domeniu;
n) participă la elaborarea Raportului cu privire la aplicarea de către România a Conventiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, precum şi la elaborarea capitolelor referitoare la minorităţile naţionale din rapoartele României către alte instituţii şi organisme internaţionale.
Problematica romilor este gestionată de către Oficiul pentru Problemele Romilor, ce funcţionează în cadrul Secretariatului General al Guvernului, conform H.G. nr.747/2003, condus de un subsecretar de stat aparţinând etniei romilor, Ilie Dincă. Şi acest oficiu este în subordinea secretarului de stat Cristian Jura.
Protecţia minorităţilor naţionale şi îmbunătăţirea situaţiei romilor se realizează prin implicarea permanentă şi activă a instituţiilor publice centrale precum şi a autorităţilor locale, astfel încât aceste obiective să devina parte integrantă a activităţilor curente ale administraţiei publice, la toate nivelele. Un document important l-a constituit adoptarea Strategiei Guvernului României pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, elaborată de Ministerul Informaţiilor Publice cu consultarea ministerelor şi a Grupului de Lucru al Asociaţiilor Romilor. Adoptarea strategiei şi validarea ei prin hotărâre a Guvernului (H.G. nr. 430/25.04.2001) răspunde imperativului de luare a unor măsuri bine coordonate pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, care continuă să fie o prioritate pe termen scurt şi mediu în activitatea departamentului, precum şi unul din criteriile politice de care depinde procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Strategia este pusă în plicare pe arii sectoriale de responsabilitate: dezvoltare comunitară şi administraţie, locuinţe, asistenţă socială, sănătate, economie, justiţie şi ordine publică, protecţia copilului, educaţie, cultură, comunicare şi participare civică şi are ca obiective majore:
– forme diversificate de învăţământ, ţinând seama de nivelul actual de instruire a rromilor;
– realizarea de către televiziunea naţională a unor programe educative şi de atragere a persoanelor analfabete pentru învăţarea limbii române şi limitarea abandonului şcolar;
– implicarea instituţiilor responsabile ale statului în socializarea tinerilor rromi;
– realizarea unui program de locuinţe sociale în mediul rural;
– destinate familiilor de rromi şi atribuirea de teren agricol;
– orientarea asistenţei educaţionale – sanitare pentru rromi;
– reprezentarea rromilor în administraţia publică locală;
– politici de responsabilizare civică şi educaţie cetăţenească pentru populaţia de rromi;
– participarea statului la proiecte internaţionale de sprijinire materială şi culturală a rromilor.
Strategia este concepută pe o perioada de 10 ani (2001-2010) şi include un plan de acţiune concretă eşalonat pe primii 4 ani, cu responsabilităţi stabilite pe instituţii. Structura care răspunde de monitorizarea şi implementarea strategiei este un comitet mixt format din reprezentanţi ai ministerelor şi ai agenţiilor guvernamentale, precum şi ai asociaţiilor romilor. În fiecare minister implicat şi în fiecare judeţ s-au înfiinţat comisii/oficii care aplica strategia în domeniile lor de activitate.
Un important număr de publicaţii apar în limbile minorităţilor naţionale. Departamentul pentru Relaţii Interetnice, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, oferă suportul logistic necesar prelucrării documentaţiei privind solicitările de fonduri bugetare ale organizaţiilor cetăţenilor ce aparţin minorităţilor naţionale în vederea finanţării activităţii acestora. Conform H.G. nr. 749/2003, Departamentul pentru Relaţii Interetnice finanţează, printre alte proiecte interetnice, şi publicaţiile minorităţilor naţionale din România. Mai jos, vom prezenta lista publicaţiilor editate de către organizaţiile minorităţilor naţionale din România cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Modul de finanţare al acestor publicaţii are loc lunar potrivit solicitărilor realizate de către reprezentanţii organizaţiilor minorităţilor naţionale şi a H.G. nr. 141/2004 pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute de lit. a) – e) din anexa nr. 3/12/06 la Legea bugetului de stat pe anul 2004.
Lista publicaţiilor minorităţilor naţionale
Organizaţia minorităţii naţionale Denumirea publicaţiei
Uniunea Democrată Turcă Hakses
Tuna mektuplari
Gençnesil
Comunitatea Ruşilor Lipoveni Kitej Grad
Zorile
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani Caş
Karadeniz
Uniunea Polonezilor Polonus
Uniunea Elenă Speranţa
Buletin Informativ al Uniunii Elene
Forumul Democrat German Allgemeine Deutsche Zeitung Banater Zeitung
Hermannstädter Zeitung
Karpatenrundschau
Federaţia Comunităţilor Evreieşti Realitatea Evreiască
Partida Romilor Asul de treflă
Uniunea Ucrainenilor Naş Golos
Vilnie Slovo
Vocea ucraineană
Curierul ucrainean
Uniunea Armenilor Ararat
Nor Ghiank
Liga Albanezilor din România Prietenul albanezului
Asociaţia Macedonenilor din România Macedoneanul
Femeia mileniului III
Copiii mileniului III
Uniunea Sârbilor Naşa reci
Viaţa literară
Uniunea Culturală a Rutenilor Ruska vira
Uniunea Democrată Maghiară Nyugati Jelen, Arad
Bihari Napló, Oradea
Hargita Népe, Miercurea Ciuc
Népújság, Tg. Mures
Háromszék, Sft. Gheorghe
Szabadság, Cluj
Szatmári Friss Újság, Satu Mare
Udvarhelyszék, Odorheiu Secuiesc
Brassói Lapok, Brasov
Udvarhelyi Híradó, Odorheiul Secuiesc Erdélyi Napló, Oradea
Háromszéki Figyelõ, Sft. Gheorghe
Totodată, Departamentul pentru Relații Interetnice a sprijinit, în anul 2003, finanţarea unor proiecte interetnice cum ar fi editarea şi tipărirea revistei «Proetnica» (revista a tinerilor ce aparţin minorităţilor naţionale din România, revista cu apariţie lunară); sprijinul acordat în realizarea unor manuale de liceu pentru sistemul cu predare în limbile materne (de exemplu, manualul de fizică pentru clasa a XI-a în limba germană, manualul de Fizica pentru clasa a X-a în limba maghiară ; tipărirea a doua volume pentru elevi «Limba şi cultura rusă» şi «Antologia literaturii sârbe», pentru clasele a IX-a si a X-a etc.)
Minorităţile naţionale din România au prilejul de a se manifesta atât în cadrul emisiunilor de televiziune cât şi la radio. Conducerea Televiziunii Române are pe grila sa de programe minute alocate emisiunilor pentru minorităţi naţionale. Printre emisiunile destinate minorităţilor naţionale se regăsesc următoarele: Convieţuiri, Emisiunea în limba germană, emisiunea în limba maghiară pe posturile televiziunii române.
În afara postului naţional se mai pot viziona emisiuni dedicate minorităţilor naţionale şi pe postul ETNO.
În afara emisiunilor pentru minorităţi naţionale transmise pe posturile centrale, trebuie să amintim şi emisiunile pentru minorităţi care se transmit pe posturile de televiziune locale şi regionale (Timişoara şi Constanţa , de exemplu). La intervale de timp, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, prin Comisia de Cultură, Culte şi Mass-media a Consiliului Minorităţilor Naţionale, organizează întâlniri între membrii comisiei şi reprezentanţi ai Televiziunii Române pentru a analiza problemele legate de transmiterea acestor emisiuni ale minorităţilor naţionale pentru minorităţi naţionale.
Se remarcă, de asemenea, existenţa teatrelor în limbile minorităţilor naţionale:
• Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara
• Teatrul German de Stat din Timişoara
• Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, Secţia Germană
• Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti
• Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
• Teatrul Naţional din Tg.Mureş, Secţia Maghiară
• Teatrul de Stat din Oradea, Secţia Maghiară
• Teatrul de Nord din Satu Mare, Secţia Maghiară
• Teatrul Maghiar de Stat „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe
• Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc
• Teatrul „Figura Studio” din Gheogheni
• Teatrul Municipal „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc
Mai trebuie menţionat că în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, precum şi în Ministerul Culturii şi Cultelor îşi desfăşoară activitatea Direcţii Generale pentru minorităţi.
În România funcţionează mai multe partide şi organizaţii ale minorităţilor naţionale. Cele reprezentate în Parlament sunt : Uniunea Democrată Maghiară din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Partida Romilor Social Democrată, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Bulgară din Banat – România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Uniunea Croaţilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Liga Albanezilor din România, Uniunea Elenă din România, Comunitatea Italiană din România.
Aceste organizaţii sunt membre ale Consiliului Minoritaţilor Naţionale, organ consultativ al Guvernului creat prin H.G. nr. 589/2001, modificată prin H.G. nr.1175/2001, format din câte 3 reprezentanţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, reprezentate în Parlamentul României. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în plen şi pe comisii de specialitate.
Dintre atribuţiile Consiliului Minorităţilor Naţionale, amintim :
a) coordonează şi sprijină activitatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale;
b) propune spre aprobare repartizarea fondurilor alocate în bugetul de stat pentru sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale;
c) face propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ din domeniul minorităţilor naţionale;
d) înaintează propuneri DRI în legătură cu adoptarea unor măsuri cu caracter administrativ şi financiar în scopul soluţionării mai eficiente, în condiţiile legii, a problemelor ce intră în competenţa sa.
e) propune Guvernului, măsuri de îmbunătăţire a vieţii sociale şi culturale a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi reflectarea cât mai fidelă a problematicii minorităţilor naţionale în mass-media;
f) analizează şi propune Guvernului, măsurile necesare desfăşurării în condiţii optime a învăţământului în limbile minorităţilor naţionale;
g) iniţiază şi menţine legături de cooperare cu societatea civilă şi cu organisme internaţionale cu activitate în domeniul minorităţilor naţionale.
De la bugetul statului, pentru Departamentul pentru Relaţii Interetnice sunt distribuite fonduri ce au următoarele destinaţii: sume alocate pentru sprijinirea activitătilor organizatiilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, precum şi sume alocate pentru finantarea actiunilor interetnice, desfăsurate de organizatii sau initiate de departament, pe bază de proiecte si programe, precum si actiuni în cadrul Campaniei Europene de Combatere a rasismului, antisemetismului, xenofobiei şi intoleranţei (RAXI). Datorită activităţii desfăşurate de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice, fondurile alocate pentru sprijinirea organizaţiilor minorităţilor naţionale au crescut progresiv. Astfel, conform H.G. nr. 141/2004 pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute de lit. a) – e) din anexa nr. 3/12/06 la Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 suma totală de 255.000.000 mii lei din care 240.000.000 mii lei pentru organizaţii ale minorităţilor naţionale, 15.000.000 mii lei pentru finanţare de proiecte programe interetnice şi de combatere a intoleranţei. Comparativ, în anul 2003 suma totală a fost de 199.222.808 mii lei din care: 190.000.000 mii lei pentru sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, 6.052.808 mii lei pentru finanţarea unor proiecte şi programe interetnice şi 3.170.000 mii lei pentru finanţarea unor proiecte şi programe în cadrul Campaniei europene pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intolerantei.
– Concluzionând, suntem de părere că România are un cadru legislativ şi instituţional adecvat în domeniul minorităţilor naţionale, că dialogul autorităţi – organizaţii ale minorităţilor naţionale se realizează în bune condiţiuni, aşa încât în situaţiile punctuale unde se produc încălcări ale legii se poate interveni eficient pentru remedierea situaţiei. În România nu există o discriminare instituţionalizată pe criterii etnice, excepţiile punctuale fiind rezolvate de către instituţiile abilitate de lege. Toate aceste aspecte au fost constatate şi de către Comisia Europeană, care în raportul de ţară despre România arată că aceasta îndeplineşte criteriile de la Copenhaga în ceea ce priveşte aderarea la UE.