Anton Golopenţia

1. Cercetările concrete ale ştiinţelor sociale au rostul să documenteze hotărârile celor care conduc naţiunea. Ca atare, ele trebuie întreprinse în perspectiva acţiunii de conducere a naţiunii. Trebuie să se poarte asupra problemelor care li se pun conducătorilor naţiunii.
Sarcinile de care trebuie să se achite aceştia sunt, însă, în număr de două. Conducătorii politici au să-i dea naţiunii, în fiecare etapă a evoluţiei ei, organizarea cea mai bună cu putinţă şi s-o menţină, odată ce au înfăptuit-o. Şi au să apere independenţa naţiunii, adică dreptul ei de a-şi da, nestânjenită de statele celorlalte naţiuni, această organizare. Au să conducă, adică, spre a folosi termenii familiari, politica internă şi politica externă a naţiunii.
Cercetările concrete ale ştiinţelor sociale trebuie, dar, să năzuiască să înlesnească politica internă şi politica externă a naţiunii.
Cercetătorii, care studiază situaţia demografică, economică, socială, culturală, a unor sate, a unor oraşe sau a tuturor satelor şi a tuturor oraşelor, a unor pături sociale ale naţiunilor proprii, fac cu putinţă o mai bună organizare internă a naţiunii. Monografiile şi anchetele care lămuresc alcătuirea şi prefacerile naţiunii proprii sau ale unor părţi ale ei constituie contribuţia cercetărilor concrete ale ştiinţelor sociale la conducerea politicii interne a naţiunii proprii.
Care este contribuţia cercetărilor concrete ale ştiinţelor sociale la conducerea politicii externe a naţiunii proprii? Aceasta este întrebarea al cărei răspuns am vrea să-l conturăm în analiza de faţă.
2. Naţiunea nu se confundă cu unitatea net conturată, cuprinsă între graniţele statului ei. Orice naţiune se prelungeşte dincolo de graniţele organizaţiei ei politice. Are, uneori, grupuri însemnate de consângeni în statele vecine, dincolo de aceste graniţe. Şi are totdeauna mai mulţi sau mai puţini cetăţeni aşezaţi, statornic sau pentru timp limitat, în „străinătate”, care-şi agonisesc acolo traiul. Fiecare din aceste prelungiri sporeşte puterea şi posibilităţile de afirmare în lume ale unei naţiuni.
Grupurile de consângeni de peste graniţele statului pot deveni meterezele acestor graniţe, dacă sunt aşezate lângă ele şi termenul de legătură cu naţiunea străină care le adăposteşte, în caz că sunt mai depărtate. Să ne amintim numai avantajul însemnat, pe care-l constituie, pentru Germania, de o parte, regiunea populată cu germani, de la marginea de miază-noapte a Cehoslovaciei, de alta, faptul că are, în fiecare stat din sud-estul Europei, insule de populaţie germană.
Cetăţenii care-şi agonisesc traiul în străinătate înmulţesc posibilităţile de trai ale naţiunii, câştigându-i spaţii suplimentare pe teritoriu străin. Sunt ca rădăcinile prin care unii pomi sug sevă din pământul altuia. Italienii aşezaţi pretutindeni în lume, care-şi puteau trimite în patrie agoniselile, nestânjeniţi până de curând, măriseră cu mult teritoriul din care se hrănea şi-şi trăgea puterea naţiunea lor. Şi, chiar în caz că îşi părăsesc cetăţenia, emigranţii pot folosi naţiunii lor, dacă se grupează şi-i cultivă amintirea, servindu-i ca mijlocitor pe lângă naţiunea căreia i s-au alipit. Românii deveniţi cetăţeni ai Statelor Unite au început să joace acest rol.
O informaţie cât se poate de amănunţită despre grupurile de consângeni de peste hotare, despre cetăţenii răspândiţi în străinătate şi despre consângenii care au primit cetăţenia unui alt stat poate fi de mare utilitate pentru cei care conduc o naţiune. Cu ajutorul ei, virtualităţile politice care zac în aceste prelungiri ale naţiunii peste hotarele statului ei pot fi actualizate şi folosite.
3. Statul, adică libertatea naţiunilor de a se conduce pe ele însele pe un anume teritoriu, prin conducătorii pe care şi-i dau, nu este ceva dat prin firea lucrurilor. Recunoaşterea acestei libertăţi, care desăvârşeşte de abia existenţa naţiunii, trebuie cucerită de la statele unor naţiuni străine şi, odată cucerită, impusă fără încetare împotriva încercărilor acestor state de a o suprima sau micşora.
Existenţa politică a naţiunii atârnă, deci, fără încetare, şi de un număr de state străine. Aceste state constituie ceea ce profesorul Antipa numeşte mediul politic al poporului.
Care sunt statele străine care constituie mediul politic al unei naţiuni?
Este uşor de văzut că, în viaţa unei naţiuni, pot interveni, întâi de toate, naţiunile al căror teritoriu se găseşte în prelungirea teritoriului ei propriu: vecinii. Dintre vecini, se recrutează atât duşmanii cei mai înverşunaţi, cât şi aliaţii cei mai apropiaţi ai unei naţiuni. Căci continuitatea teritoriului invită pe atât la anexiuni, pe cât uşurează acţiunile comune. Destinul naţiunilor se împlineşte, de cele mai multe ori, prin statele vecine, în folosul sau în paguba acestora.
Naţiunile care stăpânesc coasta vreunei mări devin oarecum vecine, datorită uşurinţelor comunicaţiei cu toate naţiunile aşezate pe coasta aceleiaşi mări, şi chiar, într-o oarecare măsură, potrivit frecvenţei comunicaţiilor cu ele, chiar şi cu statele aşezate pe coasta altor mări şi a oceanelor.
În viaţa unei naţiuni mai intervin, pe lângă vecini, şi câteva naţiuni care, datorită forţei lor, sunt oarecum omniprezente şi în situaţia de vecine ale tuturor naţiunilor, chiar şi a celor cu care nu se hotărnicesc. Aceste naţiuni, care constituie un fel de „aristocraţie în lumea statelor” (Kjellen), sunt Marile Puteri. În timp de pace, diplomaţia lor este efectiv prezentă pretutindeni, iar, în timp de război, armata, flota şi aviaţia lor.
Prin vecini şi Marile Puteri, fiecare naţiune este în contact cu aproape întreg restul statelor de pe Glob. Căci fiecare vecin este în funcţiune de vecinii săi, iar aceştia de vecinii lor, şi aşa până la ultimul cerc de state. Iar fiecare Mare Putere este în funcţiune, cum am spus, de toate statele şi, cu atât mai mult, de toate celelalte Mari Puteri.
Este util, pentru conducătorii unei naţiuni, să fie informaţi asupra tuturor statelor; este, însă, neapărat necesar să fie cât se poate de bine informaţi asupra vecinilor şi asupra Marilor Puteri.
Cu cât vor fi mai bine informaţi asupra structurii lor şi a proceselor care prefac această structură, cu atât vor putea evita mai bine stânjenirea acţiunii de organizare internă prin intervenţii externe. Putem răspunde, aşadar, la întrebarea pusă mai sus: Cercetările concrete ale ştiinţelor sociale pot contribui la conducerea politicii externe a naţiunii proprii, informând asupra conaţionalilor de peste hotare şi asupra statelor vecine şi a Marilor Puteri.
4. Cei care conduc politica externă a unei naţiuni sunt informaţi, asupra naţionalilor de peste graniţă şi asupra statelor care formează mediul ei politic, prin rapoartele agenţilor diplomatici permanenţi, pe care îi întreţin în aproape toate celelalte state, şi de presă.
Cercetările concrete ale ştiinţelor sociale, consacrate aceloraşi realităţi, nu pot avea decât menirea de a întregi şi de a adânci informaţia obţinută prin aceste rapoarte.
Rapoartele diplomatice şi presa urmăresc, zi de zi, viaţa şi prefacerile grupurilor de conaţionali de peste graniţă şi a naţiunilor străine. Ele, însă, nu pot răzbi decât arareori dincolo de prefacerile în curs, spre a desprinde trăsăturile constante şi a însuma prefacerile săvârşite. Îndeplinirea acestei operaţii ar trebui luată asupra lor de oamenii de ştiinţă care cercetează realitatea socială şi vor să contribuie la o mai bună conducere a politicii externe a naţiunii din care fac parte.
Cercetările concrete ale ştiinţelor sociale pot realiza, deci, două lucruri, cu privire la problemele externe ale naţiunii. Pot să descrie grupurile de conaţionali de peste graniţe şi statele străine ca unităţi sociale, să le vădească, adică, structura relativ permanentă. Şi pot să coreleze diferitele simptome ale prefacerilor dinăuntrul grupurilor de conaţionali de peste graniţe şi al statelor străine. Să vădească procesele care transformă aceste unităţi.
Amândouă aceste operaţiuni sunt necesare.
Semnificaţia deplină a ştirilor despre prefacerile curente ale acestor grupuri şi state devine vizibilă de abia când sunt raportate la un tablou al structurii lor relativ permanente şi când s-a evidenţiat legătura care le uneşte. Lipsiţi de un atare tablou, conducătorii politicii externe nu pot să reacţioneze în mod util la ele.
Metoda de folosit pentru a înfăptui aceste operaţii nu poate fi decât o adaptare la problemele externe ale metodelor, în genere, ale cercetării unităţilor şi proceselor lor sociale.
Spre a lămuri structura unui grup de conaţionali de peste graniţă ori a unui stat străin, va trebui să stabilim, aşa cum facem în cazul oricărei unităţi sociale, manifestările şi condiţionările ei. Va trebui să stabilim, adică, starea actuală a grupului de conaţionali de peste hotare sau a statului respectiv: manifestările lui culturale şi economice, reglementarea lor juridică şi modul cum este condus, ca şi condiţiile cosmice, biologice, psihice şi istorice, cărora li se datoreşte această stare şi care pot transforma starea lui actuală.
În cazul acestor probleme externe, va trebui să analizăm condiţionarea în plus a mediului politic, să studiem, adică, în cazul grupului de conaţionali de peste graniţă, naţiunea străină cu care convieţuieşte, iar, în cazul unui stat străin, vecinii şi Marile Puteri care-i determină în mai mare măsură existenţa. Procesele care transformă structura unui grup de conaţionali de peste graniţe sau a unui stat străin pot fi stabilite prin compararea structurii lor din două momente îndeajuns de depărtate ale existenţei lor.
Indicaţii valoroase despre modul cum poate fi stabilit potenţialul politic de la un anume moment al unui stat ne oferă sistemul de „politică empirică”, al fostului profesor de ştiinţe de stat de la Uppsala, Kjellen. Fiind rezultatele principale ale unor excelente monografii politice asupra Suediei şi asupra Marilor Puteri, aceste indicaţii sunt îndeajuns confirmate. Spre a stabili potenţialul politic de la un anume moment al unei naţiuni, trebuie corelate, constata Kjellen, însuşirile de ordin politic ale teritoriului, mişcarea populaţiei, starea ei economică şi starea socială şi autoritatea guvernului.
5. Să deducem acum directivele pentru cercetările concrete ale ştiinţelor sociale româneşti, în vederea cărora au fost întreprinse aceste analize teoretice de caracter general.
Până acum, cercetările concrete ale ştiinţelor sociale româneşti sunt concentrate asupra problemelor părţii din naţiunea română care trăieşte în cadrul statului român. Cercetările monografice asupra satelor, iniţiate de profesorul Gusti, cercetările asupra stării sanitare şi a mişcării populaţiei statului român, întreprinse de Institutul Central Statistic, cercetările asupra economiei de caracter capitalist dinăuntrul statului românesc, ale Institutului de Conjunctură şi ale Institutului Economic românesc şi ale mai multor institute, pun la dispoziţia conducătorilor politicii noastre interne indicaţii numeroase şi utile.
Cercetările asupra grupurilor de români de peste graniţe şi asupra statelor şi Marilor Puteri care constituie mediul politic al statului românesc n-au fost întreprinse, în schimb, aproape deloc.
Lipsa unei preocupări constante şi susţinute de grupurile de români de peste graniţă, de românii aşezaţi pentru comerţ în ţările străine şi de românii deveniţi cetăţeni străini, se datoreşte, desigur, şi sărăciei fără seamăn a informaţiei noastre asupra acestor români. Poate că şi politica externă a statului nostru ar fi fost mai rodnică, dacă dispuneam de o cât de modestă cercetare şi literatură informativă asupra statelor cu care suntem în relaţii permanente. Nu vizăm atât ajutorul direct, pe care l-ar fi putut da rezultatele acestor cercetări celor care conduc efectiv politica externă a României, când spunem aceasta. Ştim că intuiţia şi îndrăzneala conducătorului politic nu pot fi înlocuite cu totul, nici chiar prin aparatul de informaţie cel mai perspicace şi cel mai minuţios. Vizăm, mai mult, ajutorul indirect considerabil, de care le-ar fi putut fi conducătorilor politicii externe româneşti existenţa păturii interesate de situaţia românilor de dincolo de graniţele ţării şi de situaţia statelor şi a Marilor Puteri, cu care suntem în relaţii, pe care ar fi format-o aceste cercetări printre intelectualii noştri. În loc de a sta indiferentă faţă de problemele externe ale naţiunii şi în loc de a sta la îndemâna unor sugestii, adeseori puţin preocupate de dăinuirea statului românesc, îngreuindu-le acţiunea, opinia noastră publică putea s-o sprijine.
Sociologii, economiştii, statisticienii ar trebui să înceapă să consacre o parte din cercetările concrete şi studiului situaţiei românilor de peste hotare şi de pretutindeni în lume ca şi studiului statelor şi al Marilor Puteri, cu care este în raporturi permanente statul român. Iar conducătorii statului nostru ar trebui să stimuleze atare cercetări.
De datoria cercetătorilor ar fi să întreprindă şi cercetări asupra unuia din grupurile româneşti din ţările vecine sau din restul lumii, ori asupra unuia din statele vecine sau a uneia din Marile Puteri şi să ţină la curent asupra prefacerilor ulterioare. De datoria instituţiilor care conduc activitatea ştiinţifică românească ar fi să facă posibilă o atare activitate. Ar trebui să creeze o bibliotecă şi o arhivă de documentare asupra românilor din ţările vecine şi din restul lumii, poate un institut cu o revistă şi o colecţie de monografii informative. Subvenţii acordate cu chibzuială ar trebui să facă posibile călătoriile de studii şi cercetările la faţa locului.
În epoca aceasta, când posibilităţile statului românesc întregit încep să fie puse în valoare cu îndrăzneală, n-ar trebui să rămână nedată şi nefolosită contribuţia pe care cercetările concrete ale ştiinţelor sociale româneşti ar putea-o da la mai buna conducere a politicii externe româneşti.