Ion PETRESCU

Plecarea lordului George Robertson de la timona structurii de coordonare a Alianţei Nord-Atlantice reprezintă nu numai finalul perioadei emblematic marcate de tragedia din 11 septembrie 2001, de formarea Coaliţiei Voinţei, ci şi sfârşitul unui mod de proiectare a influenţei celei mai puternice organizaţii politico-militare. După cum se recunoaşte şi în mediul diplomatic de la sediul NATO, lordul Robertson a fost secretar general în etapa când Alianţa a avut cea mai spectaculoasă metamorfoză din istoria sa. Ale cărei repere principale sunt integrarea noilor membri, est europeni, în NATO, organizarea primei operaţii a trupelor aliate în afara Europei, în Asia, pe teritoriul statului afgan şi invocarea, pentru prima dată, de către statele semnatare ale Tratatului Nord-Atlantic, a Articolului 5, după atacurile teroriste antimericane din 11 septembrie 2003. Lordul Robertson rămâne simbolul liderului autoritar prin hotărâre, eleganţă şi simţul umorului. Calităţi cu care a susţinut punctele de vedere ale aliaţilor. O asemenea prestaţie i-a atras simpatia generală, benefică pentru vizibilitatea publică a Alianţei.
Noul secretar general al organizaţiei, Jaap de Hoop Scheffer, este un diplomat de carieră, devenit ulterior ministru de externe în ţara sa, Olanda şi preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Miza mandatului său va fi transformarea NATO. Concept invocat, dezbătut şi însuşit explicit de miniştrii statelor membre şi ale celor invitate în Alianţă, la reuniunea informală de la Colorado Springs. Opţiune confirmată la sesiunea Consiliului Alianţei din decembrie 2003. Unde s-a reafirmat capacitatea structurii euroatlantice de menţinere a păcii prin operaţiile iniţiate, prin parteneriatele stabilite şi, cum era de aşteptat, prin cel mai puternic val de lărgire din istoria Alianţei. Apreciat drept şansa reîntăririi comunităţii de valori specifice statelor membre NATO.
Confruntat cu tot mai conturata diferenţă specifică dintre structura militară euroatlantică şi cea europeană, Consiliul a reiterat ţelul comun. Intangibil. NATO rămâne baza apărării colective. Astfel, forumul transatlantic va constitui, şi în viitor, esenţa securităţii statelor membre.
Provocările secolului XXI, cele care pun în pericol siguranţa cetăţenilor comunităţii euroatlantice vor fi descurajate şi contracarate prin recursul la ceea ce urmează a fi o structură viabilă – Forţa de Răspuns a NATO. Cea care este considerată la Bruxelles drept inima transformării Alianţei. Cu şanse reale de a deveni bisturiul eradicării bazelor care alimentează terorismul, în Asia şi Africa. Afirmaţie validată de reuşitele de până acum în coagularea unor structuri adaptate caracteristicilor noului tip de campanie. Cum este, de pildă, Unitatea permanentă de informaţii asupra ameninţării teroriste.
Strategia globală a angajării NATO în Afganistan urmează a fi definitivată la summitul Alianţei programat a se desfăşura la Istanbul. După consultări adecvate cu alte organizaţii internaţionale implicate în reconstrucţia acestei ţări. Şi, în mod firesc, cu autoritatea interimară de la Kabul. În acest mod, pe termen lung, Afganistanul devine – încet, dar sigur -, epicentrul schimbării la faţă a statelor din fostul spaţiu sud sovietic. Şi posibilă zonă de relocare a unor baze militare americane. De altfel, recentele evenimente din Georgia nu fac decât să confirme rolul asumabil de nivelul doi şi trei al lideranţei asiatice locale. Reprezentat de cei cu studiile efectuate sau perfecţionate peste Ocean. Care au aspiraţia de a promova supremaţia legii. Plus dreptul la libertatea conştient asumată în societatea blocată de cutumele încetăţenite, de secole, în mentalitatea colectivă. De care şi profită lorzii locali ai războiului, finanţatorii sărăciei care obligă populaţia la docilitate.
Restabilirea normalităţii vieţii în Irakul convulsionat de efectele războiului aparent nestins, constituie o altă prioritate pe agenda Alianţei. Aceasta sprijină consolidarea diviziei multinaţionale, sub comandă poloneză, pentru creşterea gradului de stabilizare a societăţii irakiene şi transferul ulterior de puteri guvernamentale reprezentanţilor aleşi ai poporului irakian. Cei care vor garanta noul statut, de ţară eliberată de fostul regim dictatorial. Ai căror nostalgici sunt multiplicaţi, cu o eficienţă cuantificabilă, prin intermediul canalelor de televiziune din unele state vecine, mandatate să cultive frica de schimbare.
Sursele de instabilitate din Asia, Africa şi alte zone “calde” impun urgenta edificare a Forţei de Răspuns a NATO-NRF. Aşa cum a fost prezentată la reuniunea de la Colorado Springs, aceasta va fi nu numai excelent antrenată, ultramodern echipată şi cu capacitatea de dislocare rapidă în zona de criză, ci şi instrumentul extrem de eficace în descurajarea tentativelor de declanşare a noi atacuri teroriste. Cele dorite cu un impact major asupra opiniei publice din statele aliate. Printre cei 21.000 de militari – prefiguraţi a forma NRF -, potenţial dislocabili în orice colţ al lumii, în numai cinci zile, se vor număra, probabil, şi profesionişti din România.
În acest mod, se va confirma, din nou, rolul pe care ţara noastră îl va avea la masa unde se iau deciziile majore. Şi faptul că aliaţii contează pe angajamentul euroatlantic al României.