Gheorghe MARIN

România se află în prezent în cursul unui proces democratic complex, ceea ce înseamnă,  în plan intern performanța socială și economie de piață, precum și pe plan extern un efort permanent pentru integrarea euro-atlantică. Armata română se sincronizează cu aceste evoluții pozitive, educația militară urmând, în esență, aceeași linie de adaptare la tendințele de evoluție globale ale societății românești și a lumii contemporane.
Tendințele din educația militară spre structurile similare din țările euro-atlantice cer compatibilitate și competitivitate cu instituțiile care au performanțe incontestabile. În acest context, învățământul superior de marină are necesități imediate și prioritățile pe coordonatele impuse de evoluțiile sistemului militar și, cu aceastea, de cele interne și mediul internațional. Ampla inovație pe care integrarea euro-atlantică o presupune trebuie să fie finalizată pe baza un diagnostic strict al situației prezente și viitoare a educației navale, iar soluțiile prevăzute trebuie să fie susținute și realistă. Învățământul superior de marină cuprinde și coordonează dinamic un ansamblu de elemente și componente, compatibile cu structurile similare din străinătate. Problema este dacă statul, perfomanțele și principalele tendințe ale învățământului românesc se identifică sau câștigă din forme de învățământ naval din țările euro-atlantice. Costurile prezente umane, materiale și financiare pentru integrare nu sunt de neglijat, trebuie presupus, pentru că este în joc însuși viitorul forțele navale, elementul de rezistență a puterii maritime din România.

Romania is being now in a complex democratic process, which means, on the internal plan social performance and market economy, and on the external plan a permanent effort for euro-atlantic integration. The Romanian army synchronizes itself with these positive evolutions, the military education following essentially the same line of adaptation to the global evolution tendencies of the Romanian society and of the contemporary world.
The military education trends toward the similar structures of the euro-atlantic countries ask for compatibility and competitiveness with the institutions that have indubitable performances. In this context, the naval high education requires immediacies and priorities on the coordinates imposed by the evolutions of the military system and, therewith, of the intern and international milieu. The ample innovation meant by the euro-atlantic integration has to be finalized based upon a stringent diagnostic of present and future states of naval high education, and stipulated solutions must be argued and realistic. The naval high education comprises and dynamically coordinates an ensemble of elements and constituents, compatible to the abroad similar structures. The problem is if the state, performances and main trends of the Romanian education identify themselves or gain on the forms of naval education in the euro-atlantic countries. The present human, material and financial costs for integration are not to be neglected they must be assumed, because there is at stake the naval forces’ future itself, resistance element of Romania’s maritime power.

1. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DE MARINĂ, TRADIŢII, PREZENT ŞI PERSPECTIVĂ

1.1. Învăţământul românesc de marină, pe coordonatele afirmării istorice
Întotdeauna a guverna o navă a presupus îmbinarea ştiinţei de a-i pune în valoare calităţile nautice cu arta de a evita înghiţirea ei şi a echipajului de către valuri. Pentru o navă de luptă, lucrurile sunt mai complicate, aceasta fiind într-un dublu conflict, cu natura adesea ostilă şi imprevizibilă, şi cu adversarul aeronaval care urmăreşte să o nimicească în larg sau în port. De aceea, dintotdeauna profesia de marinar a fost grea şi periculoasă. De cunoştinţele şi deprinderile fiecărui om de la bord depinde supravieţuirea navei şi a oamenilor ei. În prezent, practica marinărească a devenit extrem de complexă, graţie aventurii umane a cunoaşterii ştiinţifice, care a cuprins, în conul său de lumină, şi mijloacele de navigaţie. O navă este o uzină supertehnicizată, care este dominată de electronică, automatizări, maşini moderne de calcul – încorporate în aparatura de navigaţie, în sistemele de armament şi telecomunicaţii, în instalaţiile de conducere şi în cele de propulsie.
În trecut, conducerea armatei şi a marinei au înţeles necesitatea învăţământului special de marină şi nu ne îndoim că şi în prezent acest lucru este bine înţeles la imperativele progreselor tehnicii navale şi ale utilizării mijloacelor de navigaţie în scopuri nemilitare sau militare. Două milenii de navigaţie, derulate între monoxila plăpândă a geto-dacilor şi impresionantele mineraliere de 165.000 tdw, între şalupa “Rândunica” şi fregata “Mărăşeşti” , şi-au cumulat eforturile pentru zămislirea unui învăţământ marinăresc cu o istorie relativ scurtă, de peste un veac, dar cu un trecut avându-şi rădăcinile adânc ancorate în negura vremii. Suntem un popor dăruit de Dumnezeu cu vecinătatea la mare, mare pe care străvechii greci o socoteau neprimitoare, o mare pe care juriştii pedanţi o clasifică drept “Mare închisă”, dar care, pentru noi, a fost dintotdeauna deschiderea către lume. Pentru cucerirea acestei mări, a fost nevoie să se pregătească un personal specializat, posesor al unor calităţi fizice şi intelectuale deosebite, capabil să o supună. Astfel de oameni pregăteşte şi Academia Navală.
Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, cu structura sa actuală, constituie exponentul învăţământului superior de marină românesc, cunoscut şi recunoscut, prin tradiţie, valoare şi eficienţă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. O istorie a învăţământului românesc de marină, oricât de generoasă, nu poate inventaria decât momentele cruciale, bornele de hotar ale devenirii instituţiei naţionale a marinăriei româneşti. Până la înfiinţarea unei instituţii naţionale de învăţământ pentru marină, conducerea ţării a optat pentru soluţia şcolarizării viitorilor ofiţeri-marinari în străinătate, fie prin frecventarea cursurilor unor renumite academii navale, fie prin stagii de ambarcare la bordul navelor militare ale flotelor unor state cu tradiţii recunoscute în acest domeniu. Numai între anii 1859-1877, au fost trimişi pentru pregătire şi perfecţionare în străinătate 268 militari, în Franţa, Italia, Belgia, Prusia, Austro-Ungaria şi Rusia, (dintre acştia 230 ofiţeri, restul fiind subofiţeri, elevi şi militari în termen, iar 111 ofiţeri au suportat cheltuielile impuse).
Tinerii ofiţeri de marină, trimişi la studii peste hotare, s-au distins prin inteligenţă şi sârguinţă, câştigând preţuirea şi admiraţia profesorilor, spre cinstea marinei şi armatei române, pe care le-au slujit cu competenţă şi devotament. Autenticul profesionalism şi profundele lor sentimente patriotice le-au probat cu prisosinţă în campaniile războiului de independenţă sau ale primei conflagraţii mondiale, precum şi în viaţa cotidiană a flotei. S-au impus nume ale celor care au ajuns amirali, iar unii comandanţi ai marinei: Nicolae Dumitrescu-Maican, Constantin Bălcescu, Alexandru Martac, Ion Murgescu, Vasile Scodrea, Petre Bărbuneanu, Alexandru Bardescu, Vasile Petre şi alţii.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul creşterii rolului flotei militare şi civile, ca factor de putere, se întreprind şi la noi primii paşi spre instituţionalizarea unor forme adecvate de formare a cadrelor pentru marină şi racordarea învăţământului militar de specialitate la solicitările practicii sociale. Acest rol important în pregătirea şi formarea cadrelor de marină militară şi civilă a fost preluat după războiul de independenţă aproape integral de către instituţiile militare de învăţământ din România, nou înfiinţate, astfel că, în perioada 1878-1914, s-au format în străinătate numai 16 ofiţeri de marină. Dând curs unor vechi deziderate, autorităţile vremii, prin Decizia ministerială nr.15 din 17 noiembrie 1872, puneau bazele primei instituţii de învăţământ a Marinei: Şcoala Flotilei, cu sediul la Galaţi. Cu o durată a cursurilor de doi ani, şcoala pregătea ofiţeri şi subofiţeri. Director era însuşi comandantul flotilei. Aşadar, anul 1872 s-a înscris ca un moment de referinţă în istoria învăţământului de marină din România. Programa şcolară cuprindea cunoştinţe specifice: trigonometrie, desen, astronomie, noţiuni privind gurile de foc, construcţia bastimentelor, instalarea pânzarelor şi conducerea bărcilor cu rame şi pânze, maşinile cu abur, codul internaţional de semne, cunoştinţe juridice şi de limbi străine (franceză, italiană sau germană).
Pentru pregătirea optimă a cadrelor de marină, în anul 1882 a intrat în serviciu prima Navă Şcoală – Bricul “Mircea”, comandat şi construit la un şantier naval din Londra. Odată cu intrarea în serviciu a Bricului “Mircea”, capabil să navige în orice condiţii pe fluvii, mări şi oceane, un nou spirit, spiritul “Mircea”, romantic şi dorit, se impunea în Marina Română. Se deschidea, pentru marină şi învăţământul românesc de marină, un capitol nou, bogat în fapte, evenimente şi încercări marinăreşti deosebite.
Legea pentru organizarea flotilei, promulgată prin Înaltul Decret nr.1920 din 9 iunie 1886, prevedea ca instruirea personalului să se facă în două instituţii de învăţământ: Şcoala pentru pregătirea submecanicilor de marină şi Şcoala de Aplicaţie a sublocotenenţilor de marină, în locul Şcolii Flotilei, înfiinţată în 1872. Drept urmare, prin Inaltul Decret nr.1039 din 26 februarie 1896, prindea viaţă, cu un număr de 20 elevi, Şcoala de Aplicaţie a sublocotenenţilor de marină, cu sediul la Galaţi şi durata cursurilor de doi ani. La această şcoală erau admişi numai ofiţerii absolvenţi ai celorlalte şcoli militare din ţară. Deci, pentru prima dată, se statuează pregătirea ofiţerului de marină pe durata a patru ani. Programa şcolară prevede cunoştinţe de matematică, navigaţie, hidrografie, electricitate, apărare antisubmarină, construcţii navale, maşini şi căldări marine, desen şi drept internaţional. În luna octombrie, la sfârşitul practicii, elevii erau verificaţi, printr-un sistem riguros, de către o comisie formată din comandantul flotilei, directorul Arsenalului Marinei, un ofiţer superior din Ministerul de Război, comandantul şcolii, comandantul navei cu care s-a executat practica şi un număr de profesori civili, ca membri consultanţi. Şefilor de promoţii li se oferă posibilitatea să meargă în străinătate pentru specializare. Cei care manifestau o slabă preocuparee pentru pregătire urmau să fie amânaţi în grad cu un an faţă de ultimul clasat în promoţie, iar cei care nu reuşeau să asimileze volumul de informaţii necesar specialiştilor marinei erau declaraţi “inapţi” şi trimişi la armele din care proveneau.
În anul 1901, Şcoala sublocotenenţilor de marină a fost mutată la Constanţa, pe lângă Divizia de Mare, care dispunea de o bază materială pe măsura necesităţilor. Şcoala a avut profesori destoinici, printre care savantul locotenent colonel de marină Mihail Drăghicescu, autorul monumentalei lucrări “Principalele puncte pe Dunăre de la gura Tisei până la mare şi pe coastele mării de la Varna la Odessa”, viitorul viceamiral Vasile Urseanu, primul comandant al Bircului “Mircea”, unul dintre fondatorii Societăţii Române de Astronomie şi al Observatorului Astronomic din Bucureşti (care, în prezent, îi poartă numele), comandorul Eugen Botez, una şi aceeaşi persoană cu scriitorul Jean Bart. Cu asemenea profesori destoinici şi elevi silitori, pasionaţi de marină, şcoala a dat absolvenţi valoroşi dintre care 18 au ajuns amirali, unii fiind chiar şefi de promoţie. Totuşi, numărul de absolvenţi era insuficient. Din această cauză, disciplinele de navigaţie, predate în Şcoala sublocotenenţilor de marină, începând cu anul 1909, au fost introduse în programa de învăţământ a Şcolii de Artilerie şi Geniu, profilându-se instituţionalizarea viitoarei secţii specializate pentru marină şi transformarea ei într-o unitate independentă de învăţământ. Ideea înfiinţării unei şcoli superioare de profil a fost susţinută multă vreme în presă şi chiar în
Parlamentul ţării. Într-un articol apărut în ziarul “Universul” din 1893, se relevă, că, dacă un vapor putea fi adus în ţară în 24 de ore, pentru formarea personalului marinăresc naţional era nevoie de decenii. Ca urmare, prin Decretul nr. 2928 din 29 octombrie 1909, a fost înfiinţată Şcoala Navală Superioară. Această schimbare era motivată în raportul Ministerului de Război, astfel: “Învăţământul secţiunii marină din Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină fiind modificat în anul acesta, prin introducerea a o mare parte din cursurile şcolii sublocotenenţilor de marină şi noua organizare dată acestei secţiuni, spre a se putea da tinerilor ce ieşeau din această şcoală toate cunoştinţele necesare unui ofiţer de marină, privindu-l la acelaşi nivel cu cei proveniţi din străinătate, este vorba ca Şcoala sublocotenenţilor de marină să fie organizată la rândul său pe alte baze, pentru a contribui în mod real la instrucţiunea superioară teoretică şi practică a ofiţerilor de marină”. Şcoala Navală Superioară îşi avea sediul în clădirea actualului Muzeu al Marinei Române din Constanţa, avea durata de un an şi putea fi frecventată numai de ofiţerii de marină cu gradul de locotenent. Deşi Şcoala Navală Superioară a avut o viaţă scurtă, fiind desfiinţată ca urmare a evenimentelor legate de primul război mondial, ea a dat promoţii de ofiţeri cu o pregătire temeinică, adevăr susţinut prin faptele lor de luptă în timpul operaţiunilor navale din anii 1916-1918.
După făurirea, în 1918, a Statului Naţional Unitar Român, în condiţiile în care potenţialul de apărare a ţării a crescut, se impuneau măsuri pentru reorganizarea, dotarea şi instruirea armatei române, pentru perfecţionarea învăţământului militar, căruia îi revenea sarcina instruirii cadrelor într-un sistem unic, naţional. Progresele tehnice importante înregistrate în navigaţie, noile tipuri de nave şi arme de luptă, acumulările pe plan strategic după primul război mondial reclamau, la rândul lor, crearea unui cadru de învăţământ superior propriu, cu profil exclusiv marinăresc.
În baza Deciziei ministeriale nr. 372 din 9 iunie 1920, întregul sistem de pregătire a ofiţerilor a fost reorganizat, începând cu anul de învăţământ 1920/1921. Astfel, a fost înfiinţată Şcoala Navală la Constanţa, cu următoarea structură organică: Şcoala Pregătitoare (doi ani) dădea absolvenţi cu gradul de aspirant; Şcoala de Aplicaţie (un an) specializa absolvenţii cu gradul de locotenent; Cursul de Perfecţionare, pentru căpitanii de marină. Astfel creată, Şcoala Navală a funcţionat ca singura instituţie de învăţământ de nivel superior din Dobrogea. Dintre cadrele permanente care s-au distins de-a lungul timpului în competenţa profesională şi ataşamentul faţă de misiunea şcolii, s-au numărat, la disciplinele lor, comandorul Aurel Negulescu (Navigaţie), comandorul Petre Bărbuneanu – comandant al şcolii din 1921 şi comandant al Marinei între 1942-1943 (geografie, matematică, meteorologie, hidrografie şi oceanografie), căpitanul-comandor Victor Schmidt (manevra navei, submarin), căpitan August Roman (istoria războaielor), căpitan Nicolae Cristescu (navigaţie), căpitan Alexandru Stoianovici (director de studii şi titularul cursului de drept internaţional), locotenentul-comandor Gheorghe Koslinski (navigaţie submarină), locotenentul-comandor Iacob Bălan (regulamente de marină) – toţi viitori contraamirali şi viceamirali, locotenentul-comandor Mihai Constantinescu (artilerie, trageri şi balistică), ing. Virgil Cotovu (mecanică şi matematică), ing. Gheorghe Rizescu (analiză matematică şi algebră superioară) şi alţii. Printre elevii primei promoţii, s-a numărat şi Dumitru Ştiubei, care va deveni un remarcabil pictor al mării.
La examenul de admitere se puteau prezenta absolvenţii a 7 clase de liceu real sau ai unei şcoli echivalente, care îndeplineau următoarele condiţii: erau de naţionalitate română, sănătoşi, cu un fizic prezentabil, n-au suferit sancţiuni disciplinare în şcolile pe care le-au frecventat. Examenul de admitere consta în două lucrări scrise, o probă de desen şi una orală. La prima lucrare, comisia formula subiecte de geometrie plană şi în spaţiu, trigonometrie, fizică, chimie (candidaţii având posibilitatea să opteze pentru 3 dintre disciplinele menţionate), iar la a doua se testau cunoştinţele de istorie a poporului nostru sau literatura română. Proba orală însemna o nouă confruntare cu dificultăţile geometriei, trigonometriei, fizicii şi chimiei. Un caz aparte avea să fie examenul de admitere pentru anul şcolar 1928-1929, când, din 81 de candidaţi pentru secţia punte, 18 au fost respinşi la examinarea medicală, iar după probele scrise şi orale, au fost admişi doar 20 de elevi. Dintre cei 23 de concurenţi pentru secţia mecanici, nici unul nu a fost admis. Şcoala Navală a avut, însă, şi absolvenţi mai puţin obişnuiţi. Tot în anul 1928, în faţa unei comisii special constituite, principesa Ileana a susţinut cu succes examenul teoretic şi practic pentru obţinerea brevetului de ofiţer de bord, clasa I (ofiţer secund).
Având în vedere faptul că, atât mijloacele tehnice, cât şi regulile de navigaţie nu făceau distincţie între navele militare şi cele civile, în toată această perioadă nu s-a pus în nici un fel problema pregătirii separate a ofiţerilor de marină. Ca urmare, personalul necesar Marinei Civile s-a şcolarizat în sistemul unitar de formare a cadrelor militare. Potrivit tradiţiei, mulţi ofiţeri din Forţele Navale au fost transferaţi, pentru anumite perioade, la comanda navelor care aparţin Serviciului Maritim Român. În acest sens, apar edificatoare cuvintele amiralului Petre Bărbuneanu: “Marina comercială nu ar fi putut să se dezvolte dacă nu s-ar fi sprijinit pe Marina de Război, care i-a furnizat personalul pregătit, de toate categoriile”. În cele mai multe cazuri, cadrele Marinei Civile proveneau din absolvenţii Şcolii Navale, prin trecerea ofiţerilor militari în rezervă. Dar, ca urmare a creşterii accelerate a parcului de nave comerciale, această practică s-a dovedit, la un moment dat, neîndestulătoare. Se impune o formă organizată şi permanentă de şcolarizare. Ca urmare, prin Înaltul Decret nr. 3434 din 1 octombrie 1938, se înfiinţa, în cadrul Şcolii Navale, Secţia Marină de Comerţ care pregătea ofiţeri de punte, mecanici, radiotelegrafişti, agenţi şi comisari de bord. Pentru această secţie, elevii erau recrutaţi din rândul absolvenţilor liceelor teoretice, comerciale şi industriale, precum şi dintre absolvenţii şcolilor de conducători tehnici. Secţia avea durata de şcolarizare de trei ani, iar absolvenţii deveneau aspiranţi în rezervă ai Forţelor Navale şi erau scutiţi de serviciul militar, acesta considerându-se executat pe parcursul şcolarizării.
Potrivit tradiţiei şcolii româneşti, în Şcoala Navală s-a acordat o deosebită atenţie activităţii educative a elevilor, care se realiza atât în cadrul orelor de istorie şi educaţie militară, cât şi cu ocazia evenimentelor importante din viaţa şcolii, depunerea jurământului sau avansarea promoţiilor de absolvenţi. Pentru efectele educative realizate în acest cadru, merită întreaga luare aminte conţinutul cuvântărilor prilejuite de eveniment. Iată cuvintele rostite de comandorul Corneliu Bucholtzer, comandantul Şcolii Navale, cu ocazia înălţării în grad a aspiranţilor seriei 1927: “Să nu lăsaţi cartea din mână, căci cultura în toate direcţiunile vă dă justificarea în găsirea voastră ca viitori conducători de oameni. Fără cultură solidă, conducătorii nu sunt la locul lor, căci nu ştiu ce este dreptatea cea mare, şi nu ştiu cum să o împartă”.
Tinereţea generoasă, gradul de instrucţie, harul artistic şi umorul imprevizibil le-au permis elevilor să facă din Şcoala Navală un lăcaş de manifestări cultural-artistice şi educative, mult gustat şi apreciat de cercurile culte ale oraşului. Evenimentul cultural-distractic cel mai aşteptat, era, fără îndoială, tradiţionala sărbătoare a celor 101 zile până la înălţarea în gradul de aspirant, căruia îi erau consacrate pregătiri febrile. La 24 martie 1928, această sărbătoare s-a desfăşurat cu deosebit fast, în saloanele Cazinoului. Presa vremii consemna faptul că, la serata dansantă, ofiţerii de marină au apărut, pentru prima dată după război, în ţinuta de ceremonie, cu redingotă şi bicorn. Ca urmare a declanşării celui de-al doilea război mondial şi a modificărilor apărute pe harta politică a Europei, Şcoala Navală a luat măsuri în vederea aplicării planului privind mobilizarea şi funcţionarea sa pe timp de război. În anul 1944, şcoala a fost transferată la Zimnicea, unde a participat la acţiunile desfăşurate începând cu 23 august, în care au fost răniţi 16 elevi. Cu data de 1 septembrie 1947, Şcoala Navală a revenit la Constanţa. Începând cu noiembrie 1948, şcolii i se atribuie o nouă titulatură – “Şcolile Forţelor Navale” – cu următoarea structură: Şcoala Pregătitoare Ofiţeri, punte şi tehnici; Şcoala Specială Punte şi Şcoala Specială Tehnici pentru ofiţeri – elevi; Şcoala Maiştri Tehnici. În cadrul activităţilor din şcoală, munca politică şi de partid a căpătat o pondere apreciabilă, în deterimentul pregătirii de specialitate. În anul 1950, prin desfiinţarea Şcolii de Maiştri, Şcoala a căpătat denumirea de Şcoală de Ofiţeri de Marină, iar din 1952, Şcoala Militară de Marină.
Un moment important în evoluţia învăţământului de marină l-a constituit reintegrarea Şcolii Militare de Marină în rândul instituţiilor de învăţământ superior, în anul 1954. Şcoala Militară Superioară de Marină, apărută prin transformarea vechii instituţii, şi-a mărit durata de şcolarizare la 4 ani, ceea ce a permis o mai bună pregătire a promoţiilor de ofiţeri. Începând cu anul universitar 1955-1956, şcoala a fost reorganizată, învăţământul desfăşurându-se pe facultăţi: Facultatea de Navigaţie; Facultatea de Artilerie; Facultatea de Mine-Torpile; Facultatea de Transmisiuni. La 1 octombrie 1959, reînnodând tradiţia pregătirii superioare a ofiţerilor pentru Marina Comercială, în Şcoala Militară Superioară de Marină s-a înfiinţat secţia Marinei Comerciale. Cu începere de la 1 octombrie 1969, şcoala şi-a schimbat denumirea în Şcoală Militară de Ofiţeri Activi de Marină “Mircea cel Bătrân”, cu aceeaşi durată de şcolarizare, de 4 ani, dar fără statutul de instituţie de învăţământ superior.
În anul 1972, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 38, se înfiinţează Institutul de Marină Civilă, unitate de învăţământ superior cu durata de 4 ani, subordonată Ministerului Învăţământului şi Educaţiei. Pentru prima dată în istoria învăţământului românesc de marină, secţiile civile şi militare – interdependente prin istorie şi evoluţie – se despart, încercând, fiecare în parte, să-şi contureze propriul destin. După numai un an de existenţă a Institutului de Marină Civilă, prin Decretul nr. 502 din 29 august 1973, se hotărăşte fuziunea acestuia cu Şcoala Militară, sub denumirea de Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”. Se revenea, astfel, la vechea practică existentă în România, întâlnită, de altfel, în mai toate ţările cu tradiţie navală, ca ofiţerii Forţelor Navale şi Comerciale să se formeze laolaltă, într-o singură instituţie de învăţământ, aflată sub egida forurilor militare ale ţării. De asemenea, această realitate a rezultat din faptul că marea este una pentru toţi, din rigorile profesiei de marinar care incubă ordine şi disciplină, din împrejurarea că imperativele războiului conferă Marinei Civile calitatea de componentă a sistemului de apărare naţională.
Planurile de învăţământ ale Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân” se stabileau cu participarea nemijlocită a beneficiarilor şi se aprobau de Ministerul Apărării Naţionale, iar, pentru secţia de Marină Civilă, şi de către Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, fiind apoi supuse acordului Ministerului Învăţământului şi Educaţiei. În perioada 1973-1989, Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân” a pregătit 7.534 ofiţeri de marină, cu studii superioare, dintre care 6.308, pentru flotele civile de transport maritim şi pescuit oceanic.
În contextul măsurilor arbitrare luate de guvernul provizoriu, sub presiunea străzii, prin Hotărârea nr. 480/I din 06.02.1990, s-a încercat din nou scindarea nejustificată a învăţământului de marină tradiţional, cu implicaţii negative, sub toate aspectele, dar în primul rând economico-financiare, prin înfiinţarea Institutului de Marină Civilă. Prin Hotărârea Guvernului nr. 406 din 23.04.1990, se realizează transformarea Institului de Marină “Mircea cel Bătrân” în Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, pentru pregătirea şi perfecţionarea ofiţerilor ingineri şi de comandă activi, de Marină Militară. Hotărârea Guvernului nr. 551 din 17 mai 1990 reînfiinţează, în cadrul Academiei Navale, Facultatea de Marină Civilă pentru pregătirea şi perfecţionarea ofiţerilor maritimi ingineri şi ofiţerilor fluviali de marină civilă, respectiv a inginerilor de exploatări portuare. Absolvenţii Facultăţii de Marină Civilă devin şi ofiţeri în rezervă pentru Forţele Navale.
Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, cu structura universitară actuală (Facultatea de Marină Militară, Facultatea de Marină Civilă şi Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale), constituie exponentul învăţământului superior de marină românesc, cunoscut şi recunoscut prin tradiţie, valoare şi eficienţă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Personalitatea unei instituţii de învăţământ este dimensionată şi susţinută de prezenţa sa în viaţa spirituală a societăţii. Prin pionieratul cercetării şi entuziasmul creaţiei, îndeosebi după anul 1973, Institutul de Marină devenea o zonă culturală de referinţă în peisajul şcolii superioare româneşti. Astăzi, mai mult ca oricând, conceptul de specialist este într-o continuă extensie. Rigoarea specialistului este dublată tot mai mult de fantezia şi flexibilitatea cercetătorului. Aşadar, ofiţerul de marină – autentică valoare socială – trebuie să probeze nu numai cunoaşterea disciplinelor fundamentale, a ştiinţelor tehnice, stăpânirea deplină a profesiei, ci şi capacitatea de a observa şi descoperi esenţa, principii, cauze şi legi cu valoare benefică pentru marină şi economia naţională, pentru întărirea capacităţii de apărare a ţării.
Atât Institutul, cât şi Academia – prin eforturile financiare ale armatei şi ministerelor beneficiare – au reuşit să-şi realizeze o bază tehnico-materială care a oferit şi oferă şi astăzi condiţii de excepţie participării întregului colectiv de cadre didactice şi studenţi la munca de cercetare. Activitatea se desfăşoară în modalităţi şi forme adecvate obiectivelor: individual şi organizat (în colective omogene de cadre didactice şi, respectiv, de studenţi, sau mixte – cadre didactice şi studenţi). Au fost abordate cu îndrăzneală şi soluţionate total sau parţial probleme de mare actualitate în Marina Română (flota militară şi cea comercială): folosirea calculatoarelor şi modelelor matematice în navigaţie; automatizare şi electronizare navală; modernizarea sistemelor de propulsie; creşterea randamentului motoarelor auxiliare şi a sistemelor de încărcare-descărcare; asigurarea meteorologică, perfecţionarea echipamentelor radio şi de transmisiuni, a mijloacelor radioelectronice de transmisiuni şi bruiaj; manevrabilitatea, flotabilitatea şi stabilitatea navei; reducerea consulului de carburanţi; perfecţionarea tehnicii şi armamentului; îmbogăţirea ştiinţei şi artei militare cu noi principii şi procedee de organizare şi ducere a luptei în spiritul doctrinei militare naţionale; perfecţionarea relaţiilor interumane în microcolectivităţile de la bordul navelor. Numai în ultimii 15 ani au fost concepute şi rezolvate aproximativ 1.000 de teme, s-au obţinut peste 80 de brevete pentru invenţii, inovaţii şi raţionalizări. Annual, au fost organizate sesiuni de comunicări ale cadrelor didactice şi cercurilor ştiinţifice studenţeşti, s-a asigurat prezenţa şi participarea reprezentanţilor noştri la reuniunile ştiinţifice pe plan local, naţional şi internaţional în centre universitare cu tradiţie. Sesiunile Institutului şi Academiei, prin ţinuta lor academică, s-au bucurat de o largă audienţă.
Activitatea sportivă de masă s-a consacrat ca o modalitate de selecţie pentru sportul de performanţă desfăşurat în secţiile specializate ale Clubului Sportiv A.S.I.M., devenit, din anul 1990, Asociaţia Sportivă “Marina”. Cele mai răsunătoate succese sunt obţinute de secţia de navomodelism. Înfiinţată în anul 1974, secţia se impune repede în elita sportului românesc şi internaţional. Palmaresul său este de-a dreptul extraordinar. Până în 1982 (deci, după 8 ani de existenţă), 33 medalii de aur, 59 de argint, 75 de bronz, 7 titluri la individual şi 4 titluri pe echipe, trei de vicecampion mondial şi două locuri trei, obţinute la Rouen (1987) şi Berlin (1989), de Andrei Romeo şi, respectiv, Cornel Costiniuc. În 1994, două medalii de argint la europene (Odessa), o medalie de aur şi una de argint la Cannes, la internaţionale, şi două medalii de aur la concursul balcanic de la Istanbul sunt trecute numai în contul căpitan-comandorului Cornel Costiniuc.
Baza materială a procesului instructiv-educativ însumează, la preţurile din 1989, peste trei miliarde de lei. Dotarea tehnică a Academiei Navale este pe deplin comparabilă cu zestrea materială a altor instituţii similare de prestigiu din Marea Britanie, Franţa, Italia. O confirmă cei care au vizitat campusul nostru universitar, dar şi trimişii noştri în vizită şi schimburi de experienţă în alte state cu tradiţie marinărească. Pe o suprafaţă de 27 hectare, dintre care suprafaţa locuibilă (dormitoare şi birouri) acoperă peste 55 mii m2, au fost construite edificii moderne care adăpostesc 12 laboratoare, 49 de cabinete, 4 săli de specialitate, numeroase săli de cursuri amenajate în amfiteatru şi săli de seminar aferente, o bibliotecă modernă (care numără peste 174 mii volume), un atelier mecanic cu 6 secţii (unde studenţii anilor I şi II sunt iniţiaţi în tainele unor meserii complementare ofiţerului-inginer), planetariu, studio de televiziune cu circuit închis, centru de calcul, cantină studenţească ş.a.
Baza sportivă, amenajată pe o suprafaţă de 8 hectare, numără două săli polivalente de jocuri sportive, o sală de gimnastică, una de judo şi o alta de forţă, un bazin de înot la standarde olimpice, 17 terenuri cu diferite destinaţii şi o pistă de atletism.
Complementar acestui organon local de educaţie şi instrucţie, Academia Navală dispune şi de o bază proprie de instrucţie marinărească, amplasată pe malul lacului Ovidiu, şi de o unitate de nave şcoală, în care bricul “Mircea”, motonava “Albatros” şi nava şcoală “Constanţa” asigură adevărata ucenicie a studenţilor militari şi civili.
O dominantă semnificativă a Academiei Navale o constituie necontenita deschidere spre lume, perfectarea de relaţii diversificate cu instituţii similare de învăţământ de peste hotare, dar şi cu flote şi personalităţi militare marcante, din alte state. Astfel, cadrele de conducere şi alţi ofiţeri din cadrul acestei instituţii au întreprins vizite în şcoli superioare de marină, instituţii de referinţă în domeniu – academiile navale din: Cartagena (Venezuela), Veracruz (Mexic), Havana (Cuba), Anapolis (S.U.A.), Lisabona (Portugalia), Livorno (Italia), Pireu (Grecia), Istanbul (Turcia), Varna (Bulgaria), Split (Croaţia), den Helder (Olanda), Brest (Franţa), Riga (Lituania), Bacu (Azerbaidjan), Sankt Petersburg (Rusia), Stralsund, Gdynia etc. Aceste contacte au prilejuit mai buna cunoaştere a conţinutului strategiilor didactice specifice, a însuşirii modului de organizare a învăţământului de marină în ţări cu o solidă tradiţie în domeniu.
Aprecierile deosebit de onorante la adresa performanţelor incontestabile realizate în şcoala românească de marină au determinat un interes legitim din partea altor flote, manifestat prin 209 vizite ale unor delegaţii străine, între anii 1973-2003, militare şi civile. Delegaţiile străine (inclusiv din NATO) care au vizitat Academia Navală “Mircea cel Bătrân” în ultimii patru ani au apreciat în mod deosebit structura actuală modernă şi eficientă a acesteia, precum şi faptul că asigură pregătirea simultană a ofiţerilor activi şi de rezervă. “Am fost foarte impresionat de baza materială a instruirii pe care am văzut-o în Institutul de Marină şi care vă oferă posibilitatea să pregătiţi temeinic ofiţeri de marină pentru viitoarea lor carieră” – nota, în “Cartea de Onoare”, amiralul John Filldhouse, Prim-lord al Amiralităţii Britanice. Dar baza materială este lumea neînsufleţită, decorul necesar, dar mut. Îi dă viaţă şi semnificaţie acest corp valoros de cadre, formate şi perfecţionate de-a lungul multor ani de exerciţiu didactic asiduu, profesorii acestei şcoli de marinărie care au plămădit discipoli pe măsura semenilor lor, furnizând flotelor navigatori a căror pricepere a răzbătut de mult dincolo de hotarele ţării.
1.2. Academia Navală “Mircea cel Bătrân” – exponent al învăţământului superior de marină românesc
Dezvoltarea actuală şi de perspectivă a Marinei Române, modernizarea continuă a navelor, dotarea acestora cu tehnică şi echipamente complexe, precum şi diversificarea funcţionalităţii navelor militare şi civile necesită mutaţii profunde în procesul de formare a ofiţerilor de marină care vor asigura conducerea şi exploatarea acestora în condiţii de siguranţă deplină şi eficienţă economică maximă. Acest deziderat a fost realizabil prin transformarea Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân” în Academie Navală. Prin ridicarea nivelului ştiinţific al Academiei Navale, se realizează nu numai o calificare superioară a ofiţerilor de marină, dar şi o pregătire inginerească, comparabilă cu alte instituţii de învăţământ superior tehnic. De la înfiinţarea Şcolii Navale şi până în prezent, învăţământul superior de marină a avut un caracter unitar, asigurând pregătirea, în cadrul aceleiaşi instituţii, a tuturor ofiţerilor Marinei Române.
În cuprinsul Hotărârii de Guvern referitoare la înfiinţare, s-a prevăzut posibilitatea ca Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, la cererea unor societăţi, întreprinderi de navigaţie şi transport, de stat sau particulare, din ţară şi străinătate, să pregătească pentru acestea ofiţeri maritimi şi fluviali. În perioada 1990 – 2003, Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a dat 14 promoţii de absolvenţi, ofiţeri ingineri în specialităţile din structura instituţiei, care au fost repartizaţi în Marina Română. Aceştia s-au integrat în condiţii bune şi foarte bune în activitatea profesională, alături de absolvenţii mai vechi ai aceleiaşi instituţii.
Procesul evolutiv îndelungat şi ascendent al instituţiei (extins pe durata a 131 de ani de existenţă) a fost însoţit de acumulări spirituale, ştiinţifice şi materiale deosebite. Astfel, se poate menţiona că Academia Navală “Mircea cel Bătrân” dispune de: (1) un corp valoros de cadre de conducere şi didactice (doctori în ştiinţe, doctoranzi şi specialişti de înaltă clasă în ştiinţele aferente profilului de marină, având experienţă acumulată şi transmisă în decursul multor generaţii) la cele 8 catedre (unde, în mare parte, disciplinele de specialitate sunt unicat) şi care asigură instruirea studenţilor şi ofiţerilor cursanţi proprii, sprijinind, totodată, prin colaborare, procesul de învăţământ şi din celelalte instituţii ale Centrului Universitar Constanţa (se menţionează că desfăşoară activitate didactică un număr de 10 cadre la Universitatea “Ovidius”, 25 cadre la universităţile particulare şi 9 cadre la Centrul de Perfecţionare al Personalului din Marina Civilă); (2) baza materială funcţională pe deplin comparabilă cu cea a instituţiilor similare de prestigiu din Marea Britanie, Franţa, Italia, S.U.A., Rusia, Spania, Germania, etc. (71 de laboratoare, cabinete şi săli de specialitate; formaţiune de nave şcoală; staţiune de pregătire marinărească şi sporturi nautice; centru mic de calcul; studio propriu de televiziune cu circuit închis; poligon de vitalitate; secţie de microproducţie şi instruire practică; bază sportivă modernă, cuprinzând bazin de înot olimpic, stadion de atletism, 5 săli cu diverse funcţionalităţi, 18 terenuri pentru jocuri, 3 poligoane; o aulă cu 400 locuri; o aulă cu 184 de locuri; 6 amfiteatre cu câte 80 de locuri; 2 săli de predări comune a câte 110 locuri; 59 săli de seminar şi studiu a câte 24-30 locuri; 57 birouri pentru catedre; cantină studenţească cu 4 săli, având capacitatea totală de 1600 locuri pe serie; cămin studenţesc cu capacitatea de cazare de 910 locuri).
Activitatea de învăţământ este îmbinată cu aceea de cercetare ştiinţifică, la care participă cadrele şi studenţii, bazată pe planuri şi programe riguroase, asigurându-se abordarea şi rezolvarea unor teme de interes major pentru marină şi diverşi beneficiari. Integrată în fenomenul ştiinţific naţional, Academia Navală “Mircea cel Bătrân” îşi are propria sa Sesiune de comunicări ştiinţifice a cadrelor didactice, cu participare naţională şi internaţională (desfăşurată din doi în doi ani), ajunsă la cea de-a XV-a ediţie, respectiv propria sesiune de comunicări ştiinţifice a studenţilor (anuală), ajunsă la cea de-a XXI-a ediţie. De asemenea, a participat, alături de alte instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară, la organizarea unor sesiuni, conferinţe şi colocvii ştiinţifice naţionale şi internaţionale pe domenii înrudite (cercetare operaţională, hidromecanică, mecanica solidelor, electrotehnică, astronomie, electomagnetism, mecanica şi ştiinţa materialelor etc.). Cadrele didactice şi studenţii au avut numeroase participări la sesiuni ştiinţifice organizate pe plan naţional (în diverse centre universitare) şi pe plan internaţional, unde, în ultimii 12 ani, s-au prezentat peste 160 de lucrări şi s-au obţinut 16 premii. Rezultatele cercetărilor sunt reflectate în numeroase tratate, manuale, articole (peste 154 publicate la edituri de stat, precum şi la reviste de specialitate interne şi externe). Academia Navală are propriul buletin ştiinţific, cu număr de înregistrare ISSN, care publică articole specifice sub recenzia unor personalităţi de marcă ale ştiinţei româneşti.
În conformitate cu Hotărârile Guvernului României numerele 406/1990, 551/1990 şi 225/1996, care privesc organizarea şi funcţionarea Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, aceasta îndeplineşte în totalitate misiunile de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, atribuite legal instituţiilor de învăţământ superior. Academia organizează şi desfăşoară procesul de formare şi perfecţionare a cadrelor cu studii superioare pentru nevoile Forţelor Navale, societăţilor de transport naval, de pescuit oceanic şi portuare, româneşti şi străine, la cererea acestora, prin învăţământ universitar de lungă şi de scurtă durată, respectiv prin învăţământ postuniversitar. De asemenea, realizează îmbinarea activităţii de învăţământ cu cercetarea ştiinţifică universitară.
Obiective strategice
1. Formarea ofiţerilor ingineri, de comandă şi stat major, respectiv perfecţionarea acestora în concordanţă cu cerinţele doctrinei militare naţionale, profesionişti militari, având cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi psihopedagogice temeinice, viguroşi, cu fizic armonios şi conduită moral-civică ireproşabilă, profund ataşaţi intereselor poporului român şi valorilor statului de drept.
2. Formarea ofiţerilor maritimi ingineri, ofiţerilor ingineri şi ofiţerilor subingineri, respectiv perfecţionarea pregătirii acestora, în concordanţă cu cerinţele economiei concurenţiale eficiente, profesionişti navali având cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, manageriale şi psihopedagogice temeinice, viguroşi, cu fizic armonios şi conduită moral-civică ireproşabilă, capabili să-şi îndeplinească cu competenţă atribuţiile funcţionale la bordul navelor civile şi în exploatarea porturilor, iar, la nevoie, a atribuţiilor care le revin ca ofiţeri de rezervă ai Forţelor Navale.
3. Desfăşurarea cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative, specifice domeniului naval militar şi civil, la nivel superior, folosind întregul potenţial creator al cadrelor didactice, doctoranzilor, studenţilor şi cursanţilor.

4. Creşterea prestigiului instituţiei pe plan intern şi internaţional, ca unitate etalon de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică de marină şi ca factor principal al propagării vocaţiei marinăreşti a poporului român.
Obiectivele strategice referitoare la formare şi perfecţionare se realizează prin: învăţământ universitar de lungă durată, în cazul ofiţerilor ingineri pentru Forţele Navale; învăţământ universitar de lungă durată, în cazul ofiţerilor ingineri pentru Marina Civilă şi ofiţerilor ingineri pentru domeniul portuar, solicitaţi de beneficiari interni şi externi; învăţământ universitar de scurtă durată, în cazul ofiţerilor subingineri pentru Marina Civilă, solicitaţi de beneficiari interni şi externi; învăţământ postuniversitar, prin studii aprofundate, doctorat, studii postuniversitare, studii de specializare şi cursuri de perfecţionare, pentru personalul licenţiat din Forţele Navale, din Marina Civilă şi din domenii conexe.
Procesul de instruire asigură: pregătire temeinică tehnico-ştiinţifică, militară şi managerială (în domeniul naval militar şi civil); cunoaşterea şi utilizarea tehnologiilor moderne şi a mijloacelor informatice de prelucrare a datelor; formarea capacităţii de concepţie, proiectare, realizare şi perfecţionare a navelor, armamentului şi tehnicii de luptă specifice Forţelor Navale, respectiv a navelor şi tehnicii navale specifice Marinei Civile; formarea capacităţii de a concepe şi realiza înzestrarea tehnică, activităţile tehnico-economice, aferente domeniului naval militar şi, respectiv, civil; formarea capacităţii de a organiza, cu eficienţă, acţiuni militare şi de transport, procese de producţie, activităţi de asigurare tehnică, exploatare şi menţinere în stare de funcţionare a navelor militare şi civile.
Ofiţerii ingineri activi formaţi pentru Forţele Navale au, la absolvire, competenţele necesare pentru a îndeplini funcţii de comandanţi ai serviciilor de luptă (corespunzătoare specializărilor dobândite) la bordul navelor maritime şi fluviale sau funcţii similare în unităţile de asigurare tehnico-materială, de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ din subordinea Statului Major al Forţelor Navale. Ulterior, pe baza aptitudinilor, experienţei profesionale şi parcurgerii sistemului de perfecţionare postuniversitară (asigurat în cea mai mare parte, tot, în Academia Navală “Mircea cel Bătrân”), ei vor putea îndeplini, gradual, funcţii de conducere, tehnice, didactice şi ştiinţifice superioare.
Ofiţerii ingineri şi subingineri formaţi pentru Marina Civilă şi pentru domeniul portuar au, la absolvire, competenţele manageriale şi tehnice necesare pentru a îndeplini funcţii de ofiţeri 3 brevetaţi (corespunzător specializărilor dobândite) la bordul navelor de transport maritim sau fluvial, respectiv funcţii similare în şantiere navale, administraţiile porturilor şi căilor navigabile, în învăţământul şi cercetarea ştiinţifică navală etc. Prin perfecţionări ulterioare, în cadrul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” şi Centrului de Perfecţionare a Personalului din Marina Civilă, ei vor putea îndeplini funcţii superioare (manageriale, tehnice, didactice, ştiinţifice) în conducerea şi administrarea navelor, a societăţilor de transport naval şi portuare, în instituţii de învăţământ şi cercetare de profil. Ca ofiţeri de rezervă ai Forţelor Navale, au competenţele necesare îndeplinirii, la nevoie, a funcţiilor specifice de la bordul navelor militare maritime şi/sau fluviale. Absolvenţii învăţământului postuniversitar, organizat în Academie, au competenţele cerute de evoluţia în cariera profesională.
Structura organizatorică de principiu a Academiei evidenţiază existenţa, în cadrul modulului de învăţământ, a două facultăţi (Facultatea de Marină Militară, Facultatea de Marină Civilă) şi a unei Secţii de Învăţământ şi Cercetare ştiinţifică.
Specialităţi în care se pregătesc studenţii: Facultatea de Marină Militară (Navigaţie, echipamente de navigaţie şi hidrografie; Electromecanică navală);
Facultatea de Marină Civilă (Conducerea şi exploatarea navei de transport maritim; Electrotehnică navală; Exploatări portuare; Conducerea şi exploatarea navei de transport fluvial; Electromecanică transport fluvial; Studii aprofundate şi masterat; Doctorat; Studii postuniversitare; Cursuri postuniversitare de perfecţionare).
Conducerea colectivă a învăţământului şi cercetării ştiinţifice este asigurată de Senatul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, organ ales, având 41 de membri. Preşedintele senatului este rectorul, iar, ca membrii de drept, sunt titularii următoarelor funcţii: prorectorul, şeful de stat major, secretarul ştiinţific, locţiitorul pentru logistică, decanii de facultăţi şi şeful biroului personal. Ceilalţi membri, cadre didactice şi studenţi, se aleg pentru o perioadă de patru ani, la propunerile consiliilor facultăţilor, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului. Ducerea la îndeplinire a hotărârilor şi conducerea operativă a activităţilor curente, între şedinţele Senatului, sunt asigurate de Biroul Senatului, format din: rector, prorector, secretarul ştiinţific, locţiitorul pentru logistică, decanii facultăţilor de Marină Militară şi de Marină Civilă şi reprezentantul studenţilor.
Secţia Învăţământ şi Cercetare ştiinţifică are un rol important în coordonarea activităţii academice (asigură organizarea, planificarea, programarea şi evidenţa învăţământului şi cercetării ştiinţifice, respectiv colaborarea cu alte instituţii în aceste domenii; coordonează perfecţionarea pregătirii cadrelor, prin doctorat sau alte forme de învăţământ postuniversitar; organizează şi coordonează concursurile de admitere şi concursurile de ocupare a posturilor didactice în academie; organizează manifestările ştiinţifice; asigură relaţiile instituţiei pe plan intern şi internaţional, activităţile de secretariat, autoevaluarea şi stabilirea strategiei de dezvoltare la nivel instituţional.
Organizarea şi conducerea activităţilor din fiecare facultate este realizată de decanul facultăţii. El este ajutat de personalul din biroul învăţământ, care are atribuţii în coordonarea activităţii de învăţământ şi cercetare ştiinţifică la nivelul facultăţii.
Conducerea colectivă a învăţământului şi cercetării ştiinţifice din facultate este asigurată de Consiliul facultăţii. Preşedintele Consiliului facultăţii este decanul, iar, ca membrii de drept, sunt secretarul ştiinţific şi şefii de catedră. Ceilalţi membri, până la numărul prevăzut de lege, sunt cadre didactice şi studenţi, aleşi pe o durată de patru ani. Activităţile curente sunt coordonate, în mod operativ, de Biroul consiliului facultăţii, format din: decan, secretar ştiinţific, şefi de catedre.
În Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, conducerea structurilor de învăţământ se realizează cu personal militar şi civil. Exceptând comandantul (rectorul) academiei, care este numit de ministrul apărării naţionale, personalul militar de conducere (prorector, decani, şefi de catedre) este ales de senat, respectiv de consiliile facultăţilor, în conformitate cu prevederile Cartei universitare şi a Statutului personalului didactic. Personalul de conducere actual al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” este format din cadre cu experienţă profesională, ştiinţifică şi didactică, cu pregătire adecvată şi cu activitate îndelungată în învăţământul superior de marină.
Evoluţie şi perspective
Evoluţia şi perspectivele Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” sunt certe şi susţinute prin: tradiţia îndelungată, renumele câştigat pe plan naţional şi internaţional, ca instituţie de profil unică în învăţământul universitar românesc; compatibilitatea sistemului de pregătire cu cel practicat în ţările din spaţiul euroatlantic; posibilităţile umane şi tehnico-materiale de acoperire a nevoilor de formare şi perfecţionare a cadrelor cu studii superioare necesare Forţelor Navale care corespund cerinţelor de integrare a ţării noastre în structurile NATO; posibilităţile umane şi tehnico-materiale de acoperire a nevoilor de formare şi perfecţionare, conform cerinţelor Organizaţiei Maritime Internaţionale (I.M.O.) şi a cadrelor cu studii superioare necesare Marinei Civile; existenţa celor două facultăţi (de Marină Militară şi de Marină Civilă), care permite asigurarea compensatorie a cifrelor de şcolarizare, la nevoie chiar şi prin alternanţă, pentru menţinerea pe mai departe a potenţialului didactic, ştiinţific şi tehnico-material; pregătirea tehnico-inginerească şi tehnico-economică, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, care oferă posibilitatea asimilării, la nevoie, a absolvenţilor Academiei în domenii conexe ale economiei naţionale.

2. TENDINŢE ŞI PREOCUPĂRI ACTUALE ÎN DOMENIUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE MARINĂ DIN STATELE EUROATLANTICE

2.1. Învăţământul de marină în principalele state euroatlantice
În sistemele de învăţământ superior de marină euroatlantice se remarcă o preocupare unanimă pentru crearea, funcţionarea şi perfecţionarea unui cadru optim de formare a personalului destinat forţelor navale. Astfel, apar tot mai evidente câteva direcţii care consolidează interesele clar definite ale statului respectiv în domeniul naval. În primul rând, statele euroatlantice adoptă o concepţie unitară privind selecţionarea, pregătirea şi formarea cadrelor de marină. În al doilea rând, în statele euroatlantice este tot mai evidentă opţiunea pentru formarea unor cadre militare de profesie, care să posede un nivel de instruire compatibil cu cel al învăţământului superior din societăţile respective. În al treilea rând, se remarcă preocuparea instituţională şi decizională din societate, de a asigura trebuinţele materiale ale militarilor, printr-un sistem de salarizare adecvat, precum şi prin alte măsuri de protecţie socială. În ceea ce priveşte modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare a învăţământului de marină în principalele state euroatlantice, se remarcă următoarele aspecte:
Statele Unite ale Americii
Academia Navală din Annapolis pregăteşte ofiţeri pentru nave de suprafaţă, submarine, aviaţia navală şi infanterie marină din Forţele Navale a S.U.A. De asemenea, sunt pregătiţi ofiţeri de marină militară pentru alte state, inclusiv pentru România (în prezent, se află la studii, în anul II, un student, iar doi sunt absolvenţi). Din totalul de aproximativ 4.000 de studenţi, 15% sunt de sex feminin. Programul de pregătire este unic. Numărul şi structura locurilor sunt stabilite anual de către Congresul S.U.A. În anul întâi, pregătirea este comună pentru toţi studenţii, se desfăşoară pe durata a două semestre a câte 15 săptămâni şi cuprinde discipline fundamentale (matematică, fizică, chimie, literatură etc.), socio-umane şi cu caracter naval. Începând cu anul doi de studii, pregătirea se face pe specialităţi, în funcţie de opţiunea fiecărui student, disciplinele care fac obiectul pregătirii universitare, pentru cele 20 de specialităţi, fiind cuprinse în patru categorii, şi anume: inginerie, matematică şi ştiinţe exacte, ştiinţe socio-umane şi pregătire profesională (de specialitate). Pentru pregătirea inginerească, se alocă 60% din fondul total de ore, existând intenţia ca procentul să crească la 70% în următorii trei ani. Pentru pregătirea profesională, se alocă în medie 20% din fondul total de ore. La absolvire, în funcţie de rezultate, ofiţerii sunt repartizaţi, în raport cu opţiunile lor şi nevoile armatei, la aviaţia maritimă, submarine, navele de suprafaţă, infanterie marină sau celelalte categorii de forţe ale armatei. După repartiţie, ofiţerii vor mai efectua o pregătire specifică în baze militare, cu durata cuprinsă între 6 şi 18 luni (în funcţie de domeniul ales). În cadrul Academiei Navale a S.U.A., se realizează învăţământ de nivel universitar, care cuprinde două etape distincte, şi anume pregătire comună şi pregătire de specialităţi. Absolvenţii primesc diplome cu titlul de “BACHELOR” (primul nivel de studii superioare), recunoscute pe plan naţional şi care le dau posibilitatea perfecţionării ulterioare a pregătirii, în vederea obţinerii titlului de “MASTER” (al doilea nivel de studii superioare) şi, eventual, titlul de Doctor în Ştiinţe (al treilea nivel de studii superioare). Concomitent cu pregătirea teoretică universitară, studenţilor li se asigură şi o pregătire militară şi practică pentru formarea deprinderilor de marinari şi ofiţeri. Practica se desfăşoară în perioada de vară, are durata de 6 săptămâni în fiecare an de studii şi se finalizează cu examene. La nivelul Academiei Navale din Annapolis, activitatea de cercetare ştiinţifică nu se reflectă într-un plan propriu, nici în planurile de învăţământ sau în normarea activităţii cadrelor didactice. Această activitate este desfăşurată prioritar de cadre didactice interesate în rezolvarea unor probleme ştiinţifice care fac obiectul preocupărilor personale sau pentru a-şi asigura promovarea în ierarhia didactică. De asemenea, sunt atraşi în activitatea de cercetare ştiinţifică şi unii studenţi cu preocupări în domeniu şi care pot utiliza rezultatele obţinute, în vederea perfecţionării prin masterat. Dotarea laboratoarelor răspunde cerinţelor de pregătire modernă a specialităţilor din domeniile menţionate şi asigură parţial baza experimentală pentru nevoile de cercetare ştiinţifică. Nivelul de informatizare a învăţământului este ridicat, instituţia dispunând de tehnică modernă de calcul, atât pe plan general, cât şi individual (fiecare student posedă un calculator performant propriu cu acces la Internet). O atenţie deosebită se acordă, în academie, pregătirii fizice, care dispune de o bază materială adecvată din punct de vedere dimensional şi funcţional. Pentru pregătirea marinărească şi navigaţie, există o formaţiune de 6 şalupe de patrulare, dotate corepunzător, cu o capacitate a fiecărei nave de 25 locuri.
Anglia
Procesul de selecţonare şi formare a cadrelor pentru marina engleză se află în responsabilitatea a trei organisme: Comisia de recrutare a marinei, dispusă la Portsmuth; Centrul de Instrucţie al marinei HMS Raleigh, dispus la Plymouth; Colegiul Naval Regal Britanic, dispus la Dortmouth. Aceste trei organisme sunt subordonate Comandamentului de recrutare şi pregătire navală, condus de un amiral, care are în subordine doi directori, unul pentru recrutarea navală şi altul pentru pregătirea navală. Directorul pentru recrutarea navală este răspunzător de recrutări pentru Flota Navală Regală, Marina Comercială Regală, ofiţerii medici şi infirmieri. Directorul pentru pregătire navală are în subordine Centrul de Instrucţie, Colegiul Naval Regal, Şcoala de scafandri, Şcoala de arme sub apă, Şcoala pentru submarine, Şcoala hidrografică, Şcoala de pregătire fizică şi Departamentul de pregătire a personalului în tehnologia şi ştiinţele nucleare. Comisia de recrutare lucrează tot timpul anului şi verifică săptămânal 40 de candidaţi. Recrutarea se efectuează pentru ospătari, bucătari, marinari, subofiţeri, maiştri militari şi cadeţi. Pentru aceasta, Regatul Unit este împărţit în două regiuni, conduse de comandanţi, dispuse la Birmingham (regiunea de Sud) şi Rosyth (regiunea de Nord). Aceste regiuni au fiecare 140 de consilieri în serviciul activ (care sunt maiştri principali şi subofiţeri peste 40 de ani), controlaţi de 17 manageri din serviciul activ al regiunii (locotenenţi promovaţi din consilierii în serviciul activ). Fiecare regiune are 39 de birouri ale serviciului activ şi deserveşte toate cele trei categorii de forţe ale armatei. Pentru recrutarea cadeţilor, în plus, dispune de 25 ofiţeri tineri care sunt în contact strâns cu şcolile şi universităţile. Ei sunt controlaţi de doi ofiţeri în rezervă încadraţi la statul major regional. Comisia de recrutare este condusă de un contraamiral şi are un ofiţer psiholog, un locotenent, un director de liceu (prin rotaţie, dintr-un total de 30 de directori). Personalul auxiliar este în număr de 45 şi asigură baza materială a recrutării, cazarea şi hrănirea candidaţilor. Cei recrutaţi pentru cadeţi revin la comisie după terminarea bacalaureatului pentru o testare teoretică la matematică şi fizică, iar cei de la universităţi se prezintă direct la Centrul de Instrucţie al marinei. Centrul de Instrucţie al marinei funcţionează cu mai multe şcoli: de ospătari-bucătari, marinari, subofiţeri, cadeţi (marină, logistică de marină, aviaţie marină). Tot aici se desfăşoară şi unele cursuri de perfecţionare pentru ofiţeri. Aici se formează ofiţerii pentru logistica marinei după ce au absolvit Colegiul Naval Regal, în următoarea succesiune: curs pentru asigurarea aprovizionării – 14 săptămâni; curs de logistică pentru ofiţerii inferiori – 28 săptămâni; curs pentru ofiţeri aprovizionare submarine – 3 săptămâni; curs de perfecţionare logistică ofiţeri superiori – 2 zile. Funcţionează şi un curs internaţional pentru logistică de marină, pentru ofiţeri inferiori (12 săptămâni), numai pentru străini. Iese în evidenţă timpul scurt pentru cursuri care se efectuează. De exemplu: curs comandanţi unităţi de uscat – 2 zile; curs şefi de stat major – 5 zile; curs perfecţionare pentru examen comandant navă de suprafaţă – 1 zi; curs comandanţi de submarine – 2 zile. Pentru toate aceste cursuri există un modul de logistică, cu durata de o săptămână. Centrul de instrucţie asigură şi pregătirea marinărească a cadeţilor, marinarilor, subofiţerilor timp de 2 săptămâni. Pentru aceasta, dispune de o staţiune de pregătire marinărească şi sporturi nautice, dotată cu 6 şalupe, 6 yahturi mari, 14 yahturi mici, 45 bărci de asalt şi diverse ambarcaţiuni cu vele. Trasul la rame nu se mai practică, ultima barcă cu rame fiind pregătită pentru a intra în muzeul marinei din Portsmouth. O mare importanţă se acordă pregătirii de vitalitate şi activităţilor legate de transbordarea lichidelor şi greutăţilor pe mare. Există în dotare un poligon pentru luptă împotriva găurilor de apă, care simulează inclusiv mişcările navei pe mare agitată, trei poligoane de luptă împotriva incendiului şi un poligon pentru transbordarea lichidelor şi greutăţilor. Toate aceste poligoane formează o şcoală separată. Colegiul Naval Regal are ca misiune principală pregătirea şi educarea ofiţerilor din serviciul activ şi de rezervă, conform standardelor stabilite de Comandamentul pentru recrutare şi pregătire, aducându-i la nivelul necesar pentru următoarea etapă de pregătire. Misiunea pregătirii şi educaţiei este sarcina a patru departamente: Departamentul pentru pregătire, condus de un ofiţer; Facultatea de studii navale, condusă de un director de studii, care este civil; Departamentul executiv, condus de un ofiţer de marină; Departamentul aprovizionare, condus de un ofiţer de intendenţă. Mai există, în plus, ofiţerul medic principal, care, împreună cu unul dintre capelani, face parte din comitetul şefilor de departamente. Colegiul are un personal de 330 oameni, dintre care 55% civili. Facultatea de studii navale are numai personal civil universitar, cu o calificare foarte bună (32 lectori civili), şi 6 catedre: studii strategice şi afaceri internaţionale, mediul marin, radar şi telecomunicaţii, limbi moderne, ştiinţe mecanice, matematică şi calculatoare. Colegiul funcţionează după un ciclu anual de trei trimestre a câte 14 săptămâni, trimestrele având o structură similară. Pregătirea în colegiu durează 2 ani, considerând şi stagiul în flotă pe durata de 8 luni. Fiecare săptămână furnizează un amestec de pregătire, sport şi activităţi recreative, evenimente culturale şi sociale. O zi de pregătire înseamnă 6,5 ore, iar o săptămână 6 5/6 zile de pregătire: luni, marţi, joi şi vineri 1 1/3 zile, miercuri 1 zi şi duminică 1/2 zile de pregătire. Programul este ajustat pe timp de iarnă şi pe timp de vară, astfel încât să fie utilizate cât mai eficient orele de lumină naturală. Toţi studenţii urmează o primă fază de pregătire de 19 săptămâni, urmată de 8 săptămâni de pregătire iniţială pe mare. Urmează o perioadă de 8 luni în flotă, după care sunt exmatriculaţi de Consiliul Flotei. După ce au fost promovaţi de Consiliul Flotei există două traiectorii: cei proveniţi din universităţi vin în Colegiu pentru cursul de absolvire (1 trimestru), care conţine marinărie, conducere, pregătire pentru operaţii şi pregătire de bază de stat major; cei proveniţi din liceu, viitorii mecanici, urmează 3 ani de studii în universitate şi apoi revin în Colegiu pentru cursul de absolvire, iar ceilalţi revin în colegiu pentru 2 trimestre (cursul de studii navale şi cursul de absolvire). Pentru piloţi, observatori şi controlori de trafic aerian, după promovarea, de către Consiliul Flotei, urmează în Colegiu două trimestre: primul se concentrează pe pregătire generală navală, iar al doilea pe un curs adaptat nevoilor de pregătire de zbor. Se practică aproape toate tipurile de jocuri sportive, utilizând dotările colegiului: sală de sport, bazin de înot şi saună, sală pentru culturism cu echipament audio-vizual, teren pentru rugby, 2 terenuri pentru fotbal, terenuri pentru tenis, golf, criket, facilităţi pentru sporturi nautice pe râu, un poligon acoperit şi unul descoperit (25 m) pentru tir sportiv. Studenţii sunt împărţiţi în 4 subunităţi, fiecare purtând numele unui ofiţer faimos în istoria marinei. Studenţii bărbaţi şi femei sunt în întregime integraţi în toate aspectele vieţii colegiului. Nu există diferenţieri în privinţa pregătirii şi responsabilităţilor, iar cazarea în subunităţi este mixtă.
Franţa
Învăţământul în Şcoala Navală se desfăşoară pe parcursul a 35 de luni. Dinamica de admitere este constantă, în fiecare an fiind asigurate un număr de 75 de locuri pentru absolvenţii de liceu şi 25 de locuri pentru subofiţerii şi soldaţii din marină. Cei din a doua categorie nu pot decât până la gradul de locotenent-comandor. Admiterea pentru prima categorie se dă în condiţiile învăţământului universitar din întreaga Franţă, iar pentru a doua categorie, după norme interne ale şcolii. Este de menţionat că, pentru cele 75 de locuri, au avut totdeauna între 1.600 şi 2.300 de candidaţi şi, datorită selecţiei exigente, nu au avut şi nu au probleme de repetenţie sau abateri disciplinare, motivaţia principală fiind salarizarea după absolvire. Cel mult 10% din cele 75 de locuri sunt rezervate fetelor, astfel că, în fiecare an, au 6-7 fete. Programul acestora nu diferă cu nimic de cel al băieţilor. Durata studiilor (35 de luni) este împărţită astfel: 26 de luni în şcoală, alternând perioada teoretică cu cea practică, fără o periodicitate anume; 5 luni stagiu pe portelicopterul Jeanne D’Arc (navă şcoală); 4 luni stagiu de aplicare a tehnologiilor şi tehnicilor de marină (sisteme operative) la Centrul de Instrucţie din Toulon; susţinerea examenului de diplomă şi acordarea titlului de inginer de marină, titlu recunoscut de Ministerul Învăţământului. Perfecţionarea, în continuare, a ofiţerilor din prima categorie se desfăşoară pe două direcţii:
• marea majoritate, după 4 ani de stagiu în marină, se duc la Centrul de Instrucţie din Toulon pentru a studia sistemele de armament (de suprafaţă; antiaerian; antisubmarin); după aceasta pot fi numiţi şefi de servicii la nave (de suprafaţă, antiaerian, antisubmarin) sau comandanţi de nave mai mici; dintre aceştia sunt selecţionaţi cei care merg la Colegiul superior interarme de la Paris, având grad de locotenent-comandor sau căpitan-comandor, unde se pregătesc ca ofiţeri de stat major; ultimul nivel de pregătire este pentru cei care au terminat Colegiul superior interarme, au o vechime de 4-5 ani în gradul de comandor şi se desfăşoară la Colegiul de Înalte Studii Militare.
• o mică parte dintre absolvenţi, după doi ani de stagiu la nave, urmează timp de doi ani o universitate civilă, cu suportarea cheltuielilor de către Ministerul Apărării, în profil radioelectronic, arhitectură navală, aeronautică, electromecanică, energie nucleară, obţinând a doua diplomă de inginer în specializarea urmată, şi devin specialişti în proiectarea tehnicii navale şi armamentului naval; selectarea acestora se face pe baza recomandării din şcoală şi la dorinţa ofiţerului.
Şcoala Navală pregăteşte preponderent ofiţeri navigaţie, însă pregăteşte şi ofiţeri pentru aviaţia marinei, pentru logistica marinei şi pentru comandouri (echivalent infanteria marină), care sunt incluşi în cifra de 75. Cei care sunt pentru aviaţia marinei, după absolvire, se duc un an la baza aeriană aflată în vecinătatea Şcolii Navale, pentru instruirea practică. Problemele teoretice le însuşesc pe parcursul primelor 26 luni de şcoală. Cei care sunt pentru logistica marinei, în cele patru luni petrecute la Centrul de Instrucţie din Toulon, învaţă numai logistică, prima funcţie. Cei pentru comandouri, după absolvire, merg un an la Centrul de Instrucţie al comandourilor. În Şcoala Navală studiază şi străini, în principal din ţările africane francofone, precum şi câte unul-doi din ţări aparţinând NATO. Aceştia nu sunt separaţi, ci intercalaţi cu elevii francezi. Pentru absolvenţii universităţilor civile, în şcoală funcţionează un curs cu durata de un an, pentru pregătirea ofiţerilor de rezervă ai marinei, dintre care unii revin periodic în şcoală pentru perioade cuprinse între 15 zile şi 3 luni, pentru actualizarea cunoştinţelor, şi care au contracte speciale cu marina. Aceasta poate să-i cheme în slujba sa pentru perioade scurte (câteva zile), în vederea desfăşurării unor activităţi la care nu pot participa ofiţerii activi. Pentru aceste perioade, sunt plătiţi de Marina Naţională. Şcoala Navală pregăteşte, prin cursuri, cu durate diferite, ofiţeri pentru vamă, poliţia maritimă, poliţia financiară, care lucrează pe nave. În total, în Şcoala Navală se află anual 400-450 elevi care devin ofiţeri. În cadrul Şcolii Navale funcţionează Şcoala de manevră şi navigaţie, care pregăteşte şefi de cart brevetaţi, care pot comanda nave mici (tip şalupă). Această şcoală pregăteşte anual în jur de 3.000 elevi. Elevii nu dispun de săli de clasă. Studiul îl realizează în spaţiul de dormit, unde au amenajate două mese şi un calculator la dispoziţie. La 700-750 elevi, există un personal de 700 oameni (ofiţeri, cadre didactice, personal de întreţinere). Nu există personal didactic militar, însă se intenţionează crearea acestuia la fiecare echipă didactică, fiind deja creat câte un post de ofiţer cu statut de specialist militar. Personalul didactic civil este permanent (16 persoane) şi în regim plata cu ora (61 persoane), toţi profesori universitari sau conferenţiari universitari. Cei în regim plata cu ora sunt aleşi de comandant din universităţile civile din Brest sau Bretania. Personalul didactic permanent este ajutat de 40 de asistenţi dintre absolvenţii universităţilor civile care nu vor deveni ofiţeri în rezervă, însă îşi execută stagiul militar în Şcoala Navală. Toate cadrele didactice permanente sunt obligate să execute cercetare ştiinţifică. Îşi caută singuri contracte, nu beneficiază material de pe urma cercetării şi toate sumele încasate intră în contul şcolii. Pentru efectuarea cercetării ştiinţifice, nu se admit teme cu caracter militar, iar laboratoarele sunt dotate corespunzător nevoilor de cercetare. Baza materială nu cuprinde aparatură şi armament din dotarea navelor. Învăţarea acestora se face de către elevi la navă, pe timpul practicii sau stagiului. În şcoală au la dispoziţie trei biblioteci şi o reţea de calculatoare cuplată la reţeaua naţională de calculatoare şi la Internet. În şcoală există un complex de săli sportive, incluzând şi un bazin acoperit de înot, o bază hipică, care dispune de 10 cai cu care se participă şi la concursuri regionale, un poligon acoperit pentru instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie şi un grup de 32 nave şcoală (pentru navigaţie, pentru manevră, pentru remorcaj şi pentru pescuit, care fac şi cercetări marine la solicitarea Institutului Hidrografic al Forţelor Navale), precum şi 20 ambarcaţiuni cu vele (yacht-uri, F.D., 470, I-24) şi 15 bărci de asalt. Pentru pregătirea proiectului de diplomă, elevii au la dispoziţie 8 săptămâni, după terminarea stagiului, la Centrul de Instrucţie din Toulon. Proiectul se susţine în faţa unei comisii formată numai din profesori universitari din afara şcolii, pentru o cotare cât mai obiectivă şi pentru creşterea prestigiului şcolii în lumea universitară.
Germania
Admiterea se organizează centralizat la Koln, pentru întreaga armată, şi constă în probe medicale, psihologice, fizice şi verificarea cunoştinţelor. Instruirea în şcoală are următoarele etape: 2 luni instruire militară de bază; 2 luni instrucţie marinărească de bază pe şalupe şi ambarcaţiuni cu vele (2 săptămâni la cheu, restul pe mare); 2 luni practică tehnică de bază, ca pregătire practică în domeniile ştiinţifico-inginereşti care vor urma la Academia Bundeswehrului; 3 luni curs de bază partea I (din punctul de vedere al conţinutului, aici se transmit cunoştinţe cu privire la sarcinile militare care revin şefului); 3 luni practică în flotă; 3 luni curs de bază partea a II-a (acest curs oferă cunoştinţe de navigaţie, legislaţie navală şi conducerea echipajului); 3 ani şi jumătate învăţământ într-o universitate a Bundeswehrului, în Hambrug sau Munchen, la următoarele cursuri universitare: economie naţională; economie a întreprinderii; management; pedagogie; ştiinţe sociale de stat; istorie; informatică; construcţie a maşinilor; tehnică aero-spaţială; electrotehnică; inginerie economică; pentru inginerii constructori; geodezie; 3 luni practică pentru orientare sistematică în flotă (atât la dorinţa ofiţerului, cât şi după nevoile flotei); 3,5 luni curs de perfecţionare în şcoală (u acest curs se încheie pregătirea peentru funcţia de şef); 8 luni pregătire militară de specialitate, în urma căreia primeşte brevetul “ofiţer de cart I”. Cei care nu vor să urmeze una dintre universităţile Bundeswehrului, după primele 15 luni sunt avansaţi, trimişi în flotă, dar nu pot promova decât până la gradul de căpitan şi pot lucra în marină numai 12 ani. Atât la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, cât şi la Academia Navală din Murwik se urmăreşte mai întâi formarea ofiţerului de marină. Pentru integrarea lui în echipajele care participă la misiuni în cadrul NATO, academiile urmăresc doar ridicarea nivelului cunoaşterii limbii engleze, urmând ca studierea instrucţiunilor şi regulamentelor NATO să se facă la bordul navelor şi prin cursuri de perfecţionare a pregătirii ofiţerilor.
Italia
Durata stdiilor este de 4 ani. După anul II, studenţii sunt avansaţi aspiranţi, iar după anul III, locotenenţi. În academie se intră în urma unui concurs de admitere, la care pot participa toţi cetăţenii italieni, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, a căror vârstă este cuprinsă între 19 şi 22 ani. Scopul final este să dea absolvenţi care să fie ofiţeri, marinari şi ingineri. Admiterea constă în vizită medicală, testare psihologică prima fază (deprinderi intelectuale) şi proba scrisă la limba italiană. Urmează o perioadă de 20 zile, în care, civili fiind, desfăşoară tot programul zilnic pe care îl parcurg studenţii anului I, pentru a vedea cine se acomodează şi cine nu. Urmează testarea psihologică faza a doua (teste de personalitate), apoi proba orală la matematică şi, facultativ, test de limbi străine, care poate îmbunătăţi punctajul general de admitere. În urma clasificării, rezultă, în medie, pe o promoţie: 8% neprezentaţi; 10% inapţi medical; 50% inapţi probă psihologică prima fază; 1% inapţi probă psihologică faza a doua; 21% inapţi limba italiană; 4% inapţi matematică; 7% admişi. La sfârşitul anului IV, pierderile reprezintă aproximativ 40% din cei admişi în anul I. Programul zilnic al elevilor este obligatoriu pentru toţi anii de studiu şi cuprinde: 30 minute – deşteptarea, igiena personală; 60 minute – studiu de dimineaţă; 60 minute – adunare, micul dejun, pauză; 5 ore – lecţii; 60 minute – adunare, masă de prânz, timp liber; 120 minute – sport; 30 minute – recreaţie; 180 minute – studiu individual obligatoriu; 60 minute – adunare, cină, pauză; 60 minute – studiu de seară; 30 minute – adunare, igienă de seară; 7 ore şi 30 minute – somn. În Academia Navală, studenţii se pregătesc în următoarele trei profile: comandă; arme de marină; electromecanică.
A. Profilul Comandă
La terminarea studiilor (după 4 ani), obţin titlul de inginer (forma scurtă), conform sistemului de învăţământ superior italian, şi sunt trimişi la Centrul de Instrucţie al Forţelor Navale de la Taranto, pentru a urma un curs de calificare cu durata de 4 luni în următoarele specializări: arme de marină; telecomunicaţii; luptă antisubmarină; submarine. Sunt numiţi la bordul navelor, unde, timp de 4 ani, îşi desfăşoară activitatea în calificarea pe care au dobândit-o, fiind ofiţeri în subordinea şefilor de subservicii, fără a avea o responsabilitate anume. După aceşti 4 ani, se întorc în Academia Navală pentru a urma cursul de perfecţionare profesională, curs care se desfăşoară în două etape – etapa I (3,5 luni) curs de perfecţionare operativă, în care se formează fundamentele pentru procedee tactice, inclusiv elemente de contabilitate, drept maritim internaţional şi umanitar, etc; etapa a II-a ( 5 luni) curs de abilitare, în care se face o specializare la nivel mai înalt în una dintre următoarele specialităţi: telecomunicaţii şi operaţii navale; conducerea focului (artilerie-rachete); luptă antisubmarină; submarine; mine/dragaj. Aceste etape sunt preponderent teoretice. Urmează imediat un curs de 3 luni la Centrul de Instrucţie al Forţelor Navale Taranto, pentru partea practică a acestor două etape, după care sunt repartizaţi la nave, unde îndeplinesc diferite funcţii în cadrul serviciului operativ: şef subserviciu telecomunicaţii; şef subserviciu arme; şef subserviciu radiolocaţie, precum şi pentru îndeplinirea atribuţiilor ca ofiţer de cart în centrala operativă a navei. Rămân în această funcţie 3 ani. Pe navele mai mici pot avansa în funcţia de şef serviciu operativ. După aceşti 3 ani, toţi vin cu gradul de căpitan la cursul de precomandă, care are durata de 1 an şi care se desfăşoară la Institutul de Război Maritim, aflat în Academia Navală. Este un curs obligatoriu pentru a fi avansat la gradul de locotenent-comandor. Acest curs are 3 luni parte teoretică, 3 luni limba engleză, iar 3 luni se parcurg la Şcoala de Comandă din Augusta (Sicila) – parte practică pe corvete. Durata de 1 an rezultă şi cu perioadele de concediu şi acomodare. La absolvirea cursului de precomandă, primesc comanda unei nave mici (corvetă, dragor, navă de patrulare, etc), iar după cel puţin 1 an de practică sunt avansaţi la gradul de locotenent-comandor. În continuare, perfecţionarea se desfăşoară la Institutul de Război Maritim pentru funcţii de comandant grupare operativă inclusiv, iar pentru funcţiile mai înalte, la Roma. Dintre absolvenţii profilului comandă, se selecţionează viitorii piloţi, care urmează un curs pregătitor în academie, cu durata de 4 luni, apoi un curs de 18 luni în S.U.A. sau Aviaţia Militară, pentru a deveni piloţi de elicoptere sau avioane de patrulare. După o practică de cel puţin doi ani, urmează un curs de 1 an, pentru a deveni piloţi pe avioanele de luptă.
B. Profilele arme de marină şi electromecanică
Absolvenţii acestor profile rămân în academie, însă urmează, timp de 3 ani, cursurile Universităţii din Pisa, pentru a deveni ingineri (forma lungă). Aceste studii se fac pe cheltuiala Forţelor Navale, iar studenţii au dreptul să repete un singur an din cei trei. La absolvirea Universităţii din Pisa, urmează un curs cu durata de 3 luni la Centru de Instrucţie Taranto, după care sunt numiţi la nave, la unul dintre serviciile specifice acestor profile: Serviciul Tehnic-Arme-Operaţiuni (TAO); Serviciul Sistem – Navă (SN) pentru energetică, vitalitate, instalaţii de propulsie. În aceste servicii, îndeplinesc, timp de 2 ani, funcţii de şef subserviciu (tehnic, arme, operaţii, energetică, vitalitate, propulsie). După acest stagiu, se prezintă pentru două luni la Taranto, pentru un nou curs, şi sunt numiţi şef de serviciu (TAO sau SN). După doi ani în această funcţie, pot fi avansaţi locotenenţi-comandori şi pregătirea lor ulterioară se face la Institutul de Război Maritim şi la Roma. În Academia Navală, se pregătesc, prin cursuri de calificare în marină, cu durata de 9 luni, absolvenţi de universitate pentru următoarele specialităţi: medici şi farmacişti; comisari (ofiţeri de logistică); ofiţeri pentru căpităniile de porturi. Perfecţionarea ulterioară a medicilor şi farmaciştilor se face în sistemul naţional specific. Perfecţionarea ulterioară a comisarilor se face la Centrul de Instrucţie de la Taranto sau la universităţi, pe cheltuiala Forţelor Navale. Perfecţionarea ulterioară a ofiţerilor pentru căpităniile de port: 3 ani lucrează la căpitănii; curs de perfecţionare în academie, cu durata de 3 ani, după care pot urma o specializare pe cheltuiala Forţelor Navale pe lângă diferite universităţi (drept, transporturi, etc.); 4-5 ani lucrează la căpitănii în funcţii superioare; curs de 3 luni, în academie, pentru a deveni căpitani-şefi de porturi. Pentru căpităniile care au nave în dotare, mai fac un curs de 3 luni în academie, pentru comanda acestor nave. Academia mai organizează următoarele cursuri: cursul pentru ofiţeri complementari – pentru absolvenţii de universităţi care doresc să-şi satisfacă stagiul militar obligatoriu ca ofiţer (aceştia fac un curs de 3 luni pentru pregătirea militară generală şi, apoi, prin concurs, încă 12 luni ca ofiţer; pot rămâne ca ofiţeri în marină, după un curs de 7 luni în academie, îndeplinind atribuţiile specifice celor trei profile, dar nu pot avansa decât până la gradul de comandor; dacă universitatea terminată este adecvată, pot face carieră ca ofiţeri comisari sau căpitani de port, intrând pe filiera de perfecţionarea a acestora); cursul pentru subofiţerii de marină care doresc să devină ofiţeri (intrarea se face prin concurs, în funcţie de nevoile marinei; urmează cursul cu durata de 3 luni şi sunt avansaţi la gradul de locotenent; urmează, apoi, filiera de perfecţionare specifică fiecărui profil, dar nu pot ajunge decât cel mult comandor); curs pentru rolurile specifice – se adresează subofiţerilor de marină care, către 40-45 ani, doresc să devină ofiţeri (durata cursurilor este de 3 luni, admiterea se face fără concurs, dar pot ajunge cel mult locotenent-comandor); curs pentru Garda Financiară şi Carabinieri care au nave în dotare (navigaţie, hidrometeorologie, drept maritim), cu durata de 7 luni, pentru comanda acestor nave.
Olanda
Colegiul Naval Regal formează ofiţeri de carieră, pentru nave, infanteria marină şi logistica de marină, pe durata a 5 ani. Anul I este afectat pentru pregătirea militară generală şi pregătirea teoretică fundamentală; se încheie cu 5 săptămâni de practică la nave (infanterie marină sau logistică de marină), în calitate de soldat. Anul II este afectat pregătirii teoretice fundamentale şi iniţierii în pregătirea de specialitate; se încheie cu 6 săptămâni de practică la nave (infanterie marină sau logistică de marină), în calitate de operator (comandant de grupă). Anul III este efectat complet pregătirii de specialitate; la sfârşitul anului, studenţii sunt avansaţi la gradul de locotenent. Anul IV este afectat, jumătate stagiului de nave (infanterie marină, logistică de marină) şi jumătate pregătirii în diverse universităţi; colegiul are contract cu 6 universităţi olandeze şi 2 universităţi din Anglia, unde îşi trimite ofiţerii studenţi; în această perioadă, se studiază ştiinţe socio-umane, management, drept maritim şi internaţional, istoria artei maritime etc. Pentru unele discipline, ofiţerii revin periodic în colegiu. Activitatea în universitate se desfăşoară şi pe parcursul anului V, timp în care îşi definitivează şi lucrarea de diplomă. În finalul anului V, susţin lucrarea de diplomă şi primesc diploma de absolvire a Colegiului, precum şi brevetul de ofiţer de cart. Colegiul pregăteşte şi ofiţeri, cu durata redusă de serviciu, dintre absolvenţii învăţământului superior civil. Aceştia sunt pregătiţi un an în colegiu, după care desfăşoară, un an, practică la nave (infanterie marină, logistică de marină). Contractul lor este de 4-6 ani, după care părăsesc marina. Personalul didactic este format aproximativ 50% din cadre didactice civile şi 50% din cadre didactice militare. Cadrele didactice civile au acces la toate funcţiile didactice, inclusiv şef de catedră. Fiecare cadru didactic are PC-ul său la catedră, iar în zona fiecărei catedre, pe hol, este dispus cel puţin un copiator pentru folosinţă comună. Fiecare catedră are fondul său bibliografic pentru cadre, iar biblioteca colegiului, care are multe lucrări vechi de peste 200-300 de ani, este la dispoziţia studenţilor. Colegiul dispune de o sală cu periferice PC, care are acces în reţeaua naţională. În această sală, se execută studiu individual la disciplinele tehnico-ştiinţifice şi fundamentale. Pentru disciplinele militare, există o altă sală cuplată la reţeaua de calculatoare a flotei. În această sală, studenţii au acces sub supraveghere. Colegiul dispune de două simulatoare de navigaţie, dintre care unul cu vedere în exterior. Antrenamentele se desfăşoară iniţial la cel fără vedere în exterior şi apoi la celălalt. Se folosesc şi de către personalul flotei, care are rol în cabina de navigaţie. Pot simula intrarea în orice port din lume. Simulatorul este realizat de o firmă olandeză. Colegiul are un atelier şcoală cu strunguri, raboteză, maşini de găurit. Până acum doi ani, existau ore planificate pentru activitate în acest atelier. Acum nu mai se dispune de ore în planul de învăţământ, acestea fiind transferate la calculatoare, însă cunoştinţele sunt certe şi studenţii vin după-amiaza pentru a lucra. Pregătirea fizică se desfăşoară în volum de 90 h/an. Activitatea se desfăşoară foarte intens în afara orelor de program. Sala de sport are dotări pentru 2 terenuri de baschet, o cameră scrimă, o cameră arte marţiale şi o cameră box. Nu au bază nautică proprie, şi nici bazin de înot. Colegiul închiriază atât bazinul, căt şi ambarcaţiuni. În privinţa pregătirii fizice (a performanţelor), nu există diferenţe între studenţi şi studente. În anul I, studenţii sunt cazaţi într-un pavilion separat, câte 4-7 în cameră, cu regim de învoire săptămânal (de vineri până duminică). În anii II şi III, sunt cazaţi în alt pavilion, fiecare în camera lui, cu reguli precise de comportare şi regim de învoire zilnic, după cursuri. Accesul în pavilion după stingere se face pe bază de cartelă magnetică. Ofiţerii studenţi nu mai au voie să locuiască în incinta Colegiului. Studenţii nu execută nici un serviciu. Colegiul nu are punct de control, deşi are împrejmuire, iar toate clădirile se încuie seara, singura care rămâne deschisă fiind clădirea în care se află biroul comandantului. Aici se găseşte singurul ofiţer de serviciu. Toate clădirile sunt asigurate electronic. Armamentul se păstrează într-o clădire separată, asigurată electronic. Nu se execută serviciul de gardă. De fapt, nici la zona depozitelor flotei, nu am observat gardă. Incinta bazei navale este păzită (la punctele de control) de o societate cu care flota are contract. Studenţii se ocupă numai de studiu şi sport. Curăţenia în incinta Colegiului se face 1-2 ori pe săptămână (atât în interiorul clădirilor, cât şi în curte), de o firmă din oraş cu care colegiul are contract. Însă, studenţii şi personalul colegiului au obligativitatea să păstreze curăţenia.
Turcia
Forţele Navale ale Turciei au două licee militare din care se recrutează candidaţi pentru şcolile militare: un liceu cu durata de 4 ani, pentru viitorii ofiţeri; un liceu cu durata de 3 ani, pentru viitorii maiştri militari. Şcoala Militară Navală Turcă a adoptat, din anul 1974, sistemul american de învăţământ militar, la absolvire acordându-se viitoarelor cadre şi o diplomă de inginer. În anul I, toţi studenţii parcurg aceleaşi discipline, iar începând cu anul II, sunt repartizaţi pe specialităţi. La începutul anului I, studenţii parcurg o etapă de 2 luni, destinată pregătirii militare generale şi pregătirii marinăreşti de bază, la sfârşitul perioadei depun jurământul militar şi devin militari ai armatei turce. Repartizarea absolvenţilor se face prin două metode: primii 10 îşi aleg viitoarele funcţii din lista pusă la dispoziţie de conducerea Forţelor Navale; ceilalţi îşi trag la sorţi funcţiile rămase. Există, însă, şi o altă alternativă care oferă soluţii pentru oamenii deosebit de capabili, care constă în următoarele: la sfârşitul fiecărui an, fiecare student primeşte un anumit punctaj, care poate fi de maxim 1 (deci subdiviziuni) şi care, după 4 ani, poate fi de cel mult 4 puncte; absolvenţii care obţin cel puţin 3,24 puncte sunt trimişi în S.U.A., la cursuri postacademice de 2-3 ani şi obţin diplome de master sau doctori în ştiinţe, urmând a fi apoi încadraţi pe funcţii de cadre didactice sau ingineri în şantierele navale; absolvenţii care obţin între 2,85-3,23 puncte pot urma cursurile unei universităţi civile la studii aprofundate (1-2 ani). Toţi studenţii sunt învoiţi sâmbăta şi duminica. Şcoala Militară Navală nu are obligaţii în domeniul cercetării ştiinţifice. Ofiţerii marinari sunt obligaţi să parcurgă periodic o serie de cursuri de perfecţionare, astfel: numirea pe o nouă funcţie este precedată de un curs de specializare obligatoriu; după 6 ani de activitate, în mod obligatoriu, fiecare ofiţer va urma un curs de specializare de 6 luni; după 10 ani de activitate, ofiţerii pot urma Colegiul de Stat Major, cu durata de 2 ani, care le va deschide drumul către funcţii şi grade superioare; ulterior, cei care absolvă Colegiul de Stat Major vor urma Colegiul Superior de Stat Major Interarme. Absolvenţii Şcolii Militare Navale au contract cu Forţele Navale pe o perioadă de 15 ani. Pentru cursurile de perfecţionare, Forţele Navale Turce au 2 centre de instrucţie – unul pentru ofiţerii şi maiştrii militari puntişti şi unul pentru ofiţerii şi maiştrii militari mecanici. Vechimea la pensie pentru ofiţeri se calculează de la vârsta de 18 ani, chiar dacă, la această vârstă, sunt încă studenţi. În timpul anului de studii, se acordă diferite recompense, în general de ordin moral, în cadrul următorului sistem: studenţii merituoşi sunt trecuţi pe “liste de onoare”, întocmite pe nivele ierarhice; la momente festive, studenţii merituoşi sunt prezentaţi marilor şefi din marină şi armată; unii sunt invitaţi la petrecerile date de şefii pe ai căror “liste de onoare” figurează; alţii (cei mai buni) sunt incluşi în delegaţiile şcolii, care efectuează vizite în alte ţări. Pentru pedepsirea abaterilor, există un sistem obişnuit cu sancţiuni, care merg până la arest, dar şi un sistem bazat pe puncte, astfel: la începutul fiecărui an de studii, fiecare student primeşte 160 de puncte, din care, apoi, se scad punctele stabilite pentru fiecare tip de abatere (de exemplu, pentru copiere la examen, studentul este pedepsit cu 14 zile de arest şi i se scad 56 de puncte; dacă recidivează i se scad 112 puncte şi este pedepsit cu 28 zile de arest; când un student mai are 60 de puncte este chemat în faţa comisiei de disciplină a batalionului şi avertizat, iar dacă mai pierde puncte este chemat în faţa comisiei de disciplină a şcolii şi se informează familia; când un student ajunge la zero puncte este exmatriculat).
Grecia
Academia Navală a Republicii Elene formează: ofiţeri naviganţi, pe durata a 4 ani, numai din absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat; ofiţeri tehnici, pe durata a patru ani, numai dintre absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru specializările electronică, arme de marină, electromecanică; ofiţeri de logistică pentru Forţele Navale, pe durata unui an, dintre absolvenţii de universităţi (pot fi şi femei); ofiţeri pentru Garda de Coastă, pe durata unui an şi jumătate (Garda de Coastă este subordonată Ministerului Transporturilor). Ofiţerii naviganţi şi cei tehnici pot urma cursuri politehnice (încă un an), pentru a obţine titlul de inginer, cu suportarea cheltuielilor de către Ministerul Apărării. La un număr de 400 studenţi, există 114 cadre didactice (militare şi civile) şi 10 profesori asociaţi. Cea mai puternică catedră este cea de educaţie fizică, care are 16 profesori şi antrenori, plus un număr de 6 angajaţi, personal auxiliar. Personalul didactic civil este permanent, iar cel militar nu stă mai mult de 2-3 ani în academie. Un număr variabil de militari şi civili sunt selecţionaţi în fiecare an pentru sistemul plata cu ora.
2.2. Preocupările statelor euroatlantice, privind asigurarea funcţionalităţii învăţământului de marină
Preocupările statelor occidentale privind asigurarea funcţionalităţii învăţământului superior de marină sunt grupate, în general, pe următoarele etape ale parcurgerii acestui proces: selecţia viitoarelor cadre; pregătirea de bază în instituţie şi repartizarea; pregătirea complementară în instituţii civile de învăţământ superior; derularea carierei militare.
În ce priveşte selecţia candidaţilor pentru cariera militară, majoritatea statelor euroatlantice optează pentru trei posibilităţi: absolvirea cursurilor unei instituţii de învăţământ de marină, cu durata de 2-4 ani, după parcurgerea treptei şcolare de nivel mediu, într-o instituţie militară sau civilă (majoritatea statelor au câte un liceu militar sau civil special); sistemul de promovări şi activări, care presupune trecerea unor cadre din situaţia “în rezervă” în starea “activ”, pe baza stagiului la trupe sau promovării unor cursuri şi examene/teste de specialitate; frecventarea unor cursuri cu profil militar, după absolvirea unei instituţii de învăţământ superior civil. La baza selecţiei candidaţilor, se află principiul voluntariatului. Admiterea se face pe baza unor condiţii şi criterii care ar putea fi grupate astfel: condiţii de vârstă, stare socială, naţionalitate, mediu social de provenienţă, convingeri politice; stare de sănătate fizică şi psihică bună; un anumit nivel de dezvoltare a aptitudinilor fizice şi intelectuale; un anumit nivel de cunoştinţe generale.
În ceea ce priveşte condiţiile de vârstă, majoritatea statelor euroatlantice menţionează vârsta optimă de maxim 23 de ani, cu unele excepţii, mergând până la 29 de ani. În al doilea rând, candidaţii trebuie să posede o stare de sănătate fizică şi psihică bună, care este evaluată de către specialişti, în cadrul unui riguros examen medical şi psihologic. Această probă este eliminatorie. În al treilea rând, se impune un anumit nivel de dezvoltare a aptitudinilor fizice şi intelectuale. Verificarea acestora se face prin intrmediul unor teste şi al unor norme sportive, fie în centre specializate, uneori la nivel naţional, fie în cadrul şcolilor respective. În al patrulea rând, intrarea în învăţământul militar necesită un nivel de cunoştinţe generale, diferenţiat după treapta ierarhică pe care se află şcoala respectivă şi, totodată, cu unele excepţii, reuşita la un concurs de admitere la anumite discipline.
Pregătirea de bază în învăţământul de marină se desfăşoară, în general, parcurgându-se modulele disciplinelor fundamentale, de pregătire de specialitate, pregătire militară generală şi discipline complementare, în proporţii asemănătoare în toate statele euroatlantice. Pregătirea complementară în instituţiile de învăţământ civil este diferită, în funcţie de tradiţii şi necesităţi. Ea se desfăşoară fie după terminarea studiilor sau pe parcursul acestora, fie în completarea studiilor militare. Derularea carierei militare este specifică fiecărei marine naţionale, dar, în general, se poate aprecia că, pe măsură ce absolventul îşi demonstrează competenţa şi este evaluat în consecinţă, el va fi promovat, prin încadrare, în diferite funcţii, condiţionat de absolvirea unor cursuri, vechimea în serviciu şi gradul pe care îl are în momentul respectiv.

3. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DE MARINĂ ROMÂNESC ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII EUROATLANTICE

3.1. Locul şi rolul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, în efortul de integrare a învăţământului superior de marină în strucuturile euroatlantice
În contextul actual, al reformei armatei române, în general, şi al învăţământului militar, în special, prin exponenta cunoscută şi recunoscută istoric şi tradiţional, Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, se impune transformarea conţinutului instructiv – educativ din instituţie, care trebuie să aibă un caracter preponderent previzionar, în perspectiva integrării euroatlantice. Funcţia de gestiune a procesului de învăţământ superior de marină, a Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, sporeşte în mod considerabil, în contextul realităţilor politico-militare actuale. Având în vedere faptul că Academia Navală este integrată procesual subsistemului de învăţământ din cadrul sistemului organismului militar, funcţia integratoare a instituţiei, în perspectiva aderării euroatlantice, implică două mari componente. Prima dintre ele este aceea de a transmite organismelor euroatlantice scopuri, obiective şi semnale de evaluare privind similitudini şi corelări, obiective specifice şi modalităţi despre formarea personalului necesar forţelor navale. A doua este aceea de a evidenţia mutaţiile derulate sau în curs de derulare, privind managementul procesului de învăţământ şi disponibilităţile acestuia către perfecţionare, în viziunea experienţei euroatlantice. Ambele componente implică unele consideraţii de natură teoretică, privind modalităţile de interoperatibilitate. În primul rând, sistemul instituţiilor similare euroatlantice poate deveni vector al îndeplinirii dezideratului adoptat de instituţia românescă. Se evidenţiază, în acest sens, legăturile de cooperare şi colaborare, devenite tradiţionale, cu academiile navale din SUA, Franţa, Anglia, Turcia, Japonia etc. În al doilea rând, există posibilitatea de a compatibiliza cele două instrumente de lucru principale ale subsistemelor de învăţământ de marină, planurile şi programele analitice. În al treilea rând, managementul procesului de învăţământ de marină urmăreşte aceleaşi scopuri în toate instituţiile care formează personal pentru forţele navale, eficientizarea şi optimizarea procesului formativ. Este foarte important de accentuat faptul că soluţiile din domeniul compatibilizării învăţământului superior de marină, în special cele privind integrarea şi interoperatibilitatea, trebuie ferite de abordări conjuncturale sau pripite. Cel puţin din partea componentei româneşti se impune un demers continuu, echidistant, cu obiective eşalonate optim, astfel încât edificiul integrării să răspundă parametrilor prezentului, dar mai ales ai viitorului. În această perspectivă, se impune identificarea priorităţilor şi canalizarea eforturilor în direcţia îndeplinirii lor cât mai curând posibil. Astfel, din punct de vedere prioritar, se impun următoarele consideraţii.
Realizarea dimensiunii informatice, în sensul identificării palierelor de integrare şi interoperabilitate. Este binecunoscută reticenţa unor organisme euroatlantice în legătură cu credibilitatea datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de fostele state din sfera de influenţă sovietică, inclusiv a celor provenite din domeniul învăţământului. Depăşirea pragului de incertitudine revine celei de-a doua dimensiuni expusă în acest context, dimensiunea comunicării. Fără să rezolve ea singură probleme integrării, comunicarea asigură, totuşi, cadrul general de exprimare a opiniilor. În această privinţă, Academia Navală are contacte reprezentative cu instituţiile similare
din străinătate şi cu organismele euroatlantice. În contextul integrării României în organismele europene şi euroatlantice, prin contribuţia la îndeplinirea Planului relaţiilor internaţionale ale Ministerului Apărării Naţionale, Academia Navală a realizat, în ultimii ani, o largă deschidere către sistemul de învăţământ superior de marină din statele cu tradiţie în evoluţia marinelor militare şi civile. Această deschidere s-a materializat prin legături bilaterale la nivelul conducerilor instituţiilor de învăţământ, la nivelul personalului didactic şi la nivelul studenţilor. Este de remarcat faptul că, numai în ultimii 4 ani – de exemplu -, Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a primit vizite, la nivel comandanţi de academie şi locţiitori, din peste 10 state, printre care S.U.A., Germania, Italia, Olanda, Egipt, Bulgaria, Turcia, Cehia şi Franţa. În acelaşi timp, delegaţii din Academia Navală au vizitat instituţiile similare de învăţământ din S.U.A., Germania, Olanda, Franţa, Italia, Bulgaria şi Turcia etc. Aceste relaţii au dus la mai buna cunoaştere a sistemelor de organizare şi desfăşurare a învăţământului şi la întărirea relaţiilor de prietenie la acest nivel. Colaborarea internaţională a avut ca scop, pe de o parte, cunoaşterea metodologiei pregătirii şi desfăşurării cursurilor în alte instituţii de învăţământ similare şi, în acelaşi timp, desfăşurarea de acţiuni concrete de predare, de către cadre didactice române, în instituţii de învăţământ de marină din străinătate. În acest domeniu de activitate, trebuie amintită prezenţa, în instituţia noastră, a unor cadre didactice de la Academia Navală din Annapolis şi de la Colegiul Regal Naval Olandez, care au prezentat studenţilor români o serie de cursuri în domenii compatibile. Concomitent, cadre didactice din Academia Navală au fost prezente la Annapolis şi Den Helder, unde au susţinut prelegeri în domeniul navigaţiei şi al mecanicii navei. Colaborarea internaţională în domeniu s-a manifestat şi prin prezenţa, în Academie, a unor specialişti în domeniul metodologiei învăţării limbii engleze, reprezentanţi ai Consiliului Marii Britanii la Bucureşti şi profesori de la Centrul de învăţare a limbilor străine al armatei S.U.A., de la Lackland-Texas, de la Centrul de învăţare a limbilor străine al armatei canadiene St. Jean, precum şi participarea profesorilor de limbi străine la stagii de perfecţionare a pregătirii pedagogice în S.U.A., Canada şi Franţa. Nu în ultimul rând, colaborarea internaţională la nivelul studenţilor a avut, ca rezultat, o benefică lărgire a orizontului cunoaşterii. Această activitate s-a materializat prin prezenţa studenţilor români la diferite activităţi peste hotare. În ultimii 3 ani, studenţii români au fost ambarcaţi la bordul navelor şcoală din Grecia, Franţa, Italia şi Olanda, pentru efectuarea unui stagiu de practică de la 15 la 100 de zile şi, pentru anul 2004, sunt prevăzute stagii de practică la bordul navelor şcoală italiene şi franceze. Cunoştinţele acumulate în timpul acestor stagii vor influenţa pozitiv activitatea lor ca viitori ofiţeri la bordul navelor Forţelor Navale. În acelaşi context, se înscrie şi prezenţa anuală a studenţilor români la Conferinţa pe probleme de relaţii internaţionale a studenţilor de la Academia Navală din Annapolis S.U.A. Concomitent, studenţii români efectuează pregătirea completă în Academiile Navale din Livorno, Annapolis şi Tokyo, unde se remarcă prin rezultatele anuale obţinute.
Activitatea sportivă este un alt domeniu de cooperare internaţională, materializat prin participarea unor echipaje de studenţi la regata academiilor navale din Marea Mediterană şi oraşul Livorno, ca şi prezenţa anuală la manifestarea marinărească “Trofeul Academiei Navale Tuzla” – Turcia.
Relaţiile internaţionale ale Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” se completează cu multiplele activităţi desfăşurate pe timpul vizitelor unor nave şcoală străine la Constanţa – echipajele navelor şcoală Mehmet Paşa – Turcia, Aris – Grecia, Americo Vespucci – Italia, Capitan Miranda – Uruguay, N. Vapţarov – Bulgaria, El Nasser – Egipt, Gorch Fock – Germania şi navele şcoală ale Academiei Navale din Livorno – Italia, Sevastopol – Ucraina şi Pireu – Grecia, au vizitat baza materială a Academiei Navale şi au participat la diferite activităţi sportive şi culturale, împreună cu studenţii români.
În strânsă legătură cu celelalte segmente de activităţi din Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, relaţiile internaţionale duc la cunoaşterea viitoriilor ofiţeri de marină din alte ţări, la cunoaşterea instituţiei peste hotare şi la ridicarea nivelului ei de apreciere internă şi internaţională. Din această perspectivă, putem spune că, la nivelul Academiei Navale, sunt conturate clar dimensiunile unei comunicări eficiente în ideea integrării. Demersurile din ultimul timp au condus şi la alte forme în sprijinul ideii de integrare, aşa cum sunt studierea limbilor oficiale ale NATO, prin sistemul unor programe bilaterale cu SUA, Anglia şi Franţa, adoptarea şi testarea competenţei lingvistice a studenţilor, conform standardelor STANAG 6001, crearea unor facilităţi din partea organismelor euroatlantice, privind schimbul de personal didactic între organisme sau instituţii similare, oficializarea unor vizite, protocoale, schimburi de delegaţii, şcolarizarea studenţilor români în instituţii similare străine (2 studenţi la Academia Navală Anapollis – SUA, 2 studenţi la Academia Navală Livorno – Italia, un student la Academia Navală din Japonia etc).
Aşadar, din punctul de vedere al dimensiunilor informării şi comunicării, Academia Navală “Mircea cel Bătrăn” a acumulat o experienţă bogată, cu urmări benefice pentru dezvoltarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ.
3.2. Priorităţi şi obiective în domeniul integrării
Îndeplinirea obiectivelor prioritare în domeniul integrării implică realizarea unor scopuri de natură organizatorică, managerială şi financiară. Măsurile organizatorice presupun identificarea acelor organisme sau instituţii care ar asigura un cadru optim de cooperare şi colaborare în domeniu. Fără doar şi poate că tradiţia şi valoarea academiilor navale din SUA, Franţa, Italia, Anglia reprezintă posibilităţi certe de colaborare. Maniera concretă de abordare a problemelor organizatorice va conduce la adaptări structurale şi manageriale ale învăţământului superior de marină. Este evident faptul că realizarea, la nivelul eşaloanelor direct implicate în domeniul învăţământului militar sau chiar al instituţiei, presupune existenţa unor echipe de ofiţeri de contact, cu competenţă în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii oboectivelor preconizate. Măsurile manageriale sporesc dimensiunea integrării învăţământului superior de marină, în perspectiva aderării la structurile euroatlantice. Creşterea gradului de cooperare între instituţiile similare de învăţământ superior de marină este o cerinţă formulată explicit de reprezentanţii NATO şi ai organismelor euroatlantice. În opinia acestora, măsurile manageriale trebuie să devină instrument de lucru eficient şi permanent, prin schimburi de opinii la nivelul conducerii operaţionale sau prin contacte directe privind modalităţi de rezolvare a problemelor de natură organizatorică, juridică, financiară, logistică, etc. Creşterea gradului de corelare a măsurilor de natură managerială se poate realiza prin standarde şi metodologii comune, implementarea unor segmente valoroase şi eficiente de conducere în actul managerial, cu valenţe reciproce. Măsurile financiare sunt cele mai complexe, în actualul context de integrare. Alocarea explicită, prin bugetul destinat învăţământului, a unor resurse finaciare destinate obiectivelor integrării constituie modalitatea cea mai concretă de realizare a obiectivelor. Instrumentul financiar, atât de precar în condiţiile noastre, poate fi hotărâtor în identificarea mecanismelor de
cooperare în domeniul învăţământului superior de marină. Faptul că, deocamdată, expresia financiară a integrării este deficitară nu exclude afirmarea măsurilor organizatorice şi manageriale. Concentrarea efortului finaciar pe acţiuni cu eficienţă sporită în plan relaţional poate fi benefic în domeniul integrării. În acest sens, acţiunile de prezentare şi protocol pot avea efecte deosebite. Un marş de instrucţie al Navei şcoală “Mircea”, cu durata de o lună, costă aproximativ 700.000 $, o sumă greu suportabilă de actualul buget, dar efectele pe planul cunoaşterii şi colaborării sunt mult mai valoroase.
3.3. Factori de optimizare a integrării învăţământului superior de marină, în perspectiva aderării la structurile euroatlantice
Problemele care focalizează atenţia specialiştilor în domeniul învăţământului, în general, al celui de marină, în special, se situează în domeniul ridicării calităţii şi eficienţei managementului educaţional şi de instruire. Studiile publicate şi practica pedagogică demonstrează cu claritate necesitatea şi valoarea proiectării demersului didactic pentru raţionalizarea şi creşterea eficienţei procesului de instruire şi învăţare, dependenţa calităţii procesului de instruire şi învăţare. Fără îndoială că învăţământul superior de marină, inclus în sistemul de învăţământ naţional, are, în momentul de faţă, tendinţe integratoare, care conturează locul acestuia la nivelul şcolilor de marină cu valoare internaţională recunoscută. Ideea de optimizare a interoperatibilităţii se conturează în cel puţin trei direcţii, care, instrumentate şi evaluate corect, pot contribui la sporirea funcţionalităţii şi optimizarea activităţii de instruire şi învăţare la nivel integrat: eficientizarea activităţii didactice; sporirea participativităţii studenţilor la procesul instructiv-educativ; creşterea potenţialului educativ în procesul de învăţământ.
Eficientizarea activităţii didactice, în perspectiva integrării învăţământului superior de marină în structurile euroatlantice, presupune investigarea metodelor, adaptarea strategiilor, proiectarea operativă a învăţământului. Logica investigării metodelor nu este nouă în acest domeniu. Au existat şi există numeroase preocupări la nivelul organismelor responsabile, privind integrarea metodelor ţărilor euroatlantice în domeniul proiectării şi funcţionării învăţământului superior de marină. Faptul că dirijarea modalităţilor de implementare a acestor metode nu a fost eficientă se regăseşte în încercările sporadice ale câtorva instituţii de învăţământ militar de a aplica “pedagogia succesului” în proiectarea activităţii didactice. În ceea ce priveşte adaptarea strategiilor de eficientizare a învăţământului militar, în general, al celui de marină, în special, mecanismele şi legităţile de structurare şi funcţionalitate stagnează, noile structuri se impun cu destulă greutate în viziunea planificatorilor, numai din cauza unor elemente de derivă în mentalităţi şi acumulări anterioare. În ceea ce priveşte proiectarea operativă a învăţământului, aceasta presupune identificarea obiectivelor şi operaţionalizarea lor. În viziunea euroatlantică, acţiunea de proiectare a învăţământului răspunde unor funcţii bine conturate şi delimitate, adaptate şi precizate şi în activitatea didactică din Academia Navală “Mircea cel Bătrân”.
Funcţiile de proiectare a învăţământului au un caracter naţional, fiind elemente de “logică a integrării”. Funcţia organizării are, la bază, logica funcţională a sistemului de învăţământ. Conţinutul său integrator este croit în optica eşalonării corecte a conţinutului de învăţat, în vederea atingerii obiectivelor preconizate. Elementele care dau greutate funcţiei sunt planurile şi programele de învăţământ. Este evident că obiectivul integrării va presupune adaptarea acestora la standardele ţărilor euroatlantice. Deci, nu planuri încărcate cu discipline în număr mare, ci planuri
adaptate obiectivului formativ. Funcţia planificării, adică programarea activităţilor fundamentale prin care se va realiza învăţarea, este cea mai importantă. Conţinutul informaţional al unei şedinţe conduce, de fapt, la dezideratele integrării. În condiţiile actuale, un anume tip de şedinţă devine standard pentru tot sistemul formativ al ofiţerului de marină. Diferenţe pot apărea prin modul de sistematizare al lor, prin formele de repetare sau de formare a deprinderilor practice. Din acest punct de vedere, demersurile integratoare ale învăţământului superior de marină sunt spectaculoase. Din numeroasele schimburi de opinii, a rezultat şi faptul că ofiţerii de marină formaţi în învăţământul românesc au o formaţie tehnico-ştiinţifică deosebită şi o pregătire deosebită de stat major foarte bună.
Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, pe durata celor cinci ani de studii, realizează pregătirea completă, inclusiv specializarea iniţială în armă şi pregătirea pentru prima funcţie, perfecţionarea şi specializarea ulterioară a ofiţerilor activi, precum şi a ofiţerilor de rezervă. În planurile de învăţământ sunt reflectate elementele de instruire menţionate în majoritatea sistemelor de învăţământ euroatlantice. În ele sunt cuprinse modulele de discipline care, pe lângă faptul că asigură realizarea competenţelor, corespund şi standardelor de evaluare ale statelor euroatlantice. Pregătirea militară de bază reprezentă 25% din fondul total de ore pentru Forţele Navale şi 14,5% pentru marina civilă. În această categorie de pregătire sunt incluse discipline care se regăsesc în majoritate şi în structura pregătirii din statele vestice: instrucţia tactică de infanterie, instrucţia tragerii cu armamentul portativ, instrucţia de front, instrucţia genistică, protecţia împotriva NBC, legislaţie, regulamente militare, protecţia informaţiilor, mobilizare, pregătire sanitară, topografie militară, geografie militară, politologie şi doctrine militare, economie şi administraţie militară, elemente de sociologie militară, managementul organizaţiilor militare. Pregătirea ştiinţifică fundamentală, reprezentând 18,3% din fondul total de ore, cuprinde următoarele discipline principale: matematici, fizică, chimie, programare calculatoare, geometrie descriptivă şi desen tehnic, cercetări operaţionale etc. Pregătirea tehnică de profil, reprezentând 35% din fondul total de ore, cuprinde următoarele discipline principale: tehnologia materialelor, mecanica şi rezistenţa materialelor, bazele electrotehnicii, dispozitive şi circuite electronice, pregătire marinărească, mecanisme şi organe de maşini, hidromecanica şi teoria valurilor, maşini navale şi prevenirea poluării mediului, teoria sistemelor automate, maşini electrice şi radiocomunicaţii navale. Pregătirea de specialitate, reprezentând 38% din fondul total de ore, cuprinde discipline obligatorii şi opţionale, corespunzătoare profilului şi specializării urmate. Pregătirea complementară, reprezentând 10% din fondul total de ore, cuprinde discipline cum sunt: limbi străine, psihologie şi pedagogie, filozofie, politologie, etc. Aceste planuri asigură îmbinarea armonioasă şi logică a disciplinelor şi optimizarea întregului proces de pregătire în viziunea integrării în structurile euroatlantice. Planurile de învăţământ, structurate în acest fel, răspund obiectivelor de formare a ofiţerilor de marină, conform competenţelor şi standardelor presupuse de procesul integrării.