Gheorghe MARIN

Istoria conflictelor navale arată că războiul pe mare s-a purtat cel mai adesea aproape de ţărmurile continentelor şi insulelor. Majoritatea navelor comerciale scufundate de submarine şi, de asemenea, pierderile de submarine au apărut în apropierea zonelor de concentrare a comerţului maritim, precum estuare sau rade, canale şi în apropierea marilor porturi comerciale.
Problemei războaielor în apele închise nu i s-a acordat şi nu i se acordă încă atenţia ce i se cuvine din partea flotelor de mare deschisă.
Aceasta înseamnă că planificarea, pregătirea şi executarea acţiunilor de către forţele navale şi celelalte categorii de forţe necesită un grad mai mare de cooperare.
Pe durata crizei din Golf, din 1990, marina SUA a folosit din nou forţe nu foarte potrivite pentru a fi utilizate în mările închise.
Conceptele strategice şi operaţionale trebuie dezvoltate, iar doctrina operaţională sau tactica folosirii în luptă a forţelor trebuie să ia în considerare, în întregime, forţele şi procedeele specifice de operare navală şi aeriană în mările închise.
Bazele unei strategii navale într-o mare închisă diferă considerabil de cele ale oceanului deschis, datorită apropierii masei continentale şi a întinderii mici de apă.
Elementele strategiei navale pentru mările deschise şi închise sunt asemănătoare, dar există şi unele diferenţe specifice.
. Drumurile într-o mare închisă sunt, dimpotrivă, mult mai scurte, mai puţin numeroase şi orientate, în special, de-a lungul coastei. Aceste drumuri seamănă mai mult cu o reţea de comunicaţii terestre, deoarece sunt poziţionate rigid şi există prea puţine rute alternative.
Într-o mare închisă cu o suprafaţă mai mare, precum Marea Mediterană, a fost şi este foarte dificilă obţinerea controlului permanent şi absolut asupra mării. În schimb, într-o mare închisă precum Marea Neagră, controlul complet al suprafeţei mării şi într-un grad mai redus al spaţiului submarin pot fi obţinute relativ uşor. Controlul într-o mare închisă necesită o cooperare strânsă între toate categoriile de forţe armate şi este afectat direct de situaţia pe plan terestru şi aerian.
Situaţia strategică terestră, adiacentă unei mări închise, afectează considerabil protecţia navigaţiei proprii.
Susţinerea flancului maritim al forţelor terestre este poate una dintre cele mai dificile misiuni pe care forţele navale trebuie să le îndeplinească cu succes, care necesită o înţelegere profundă a capacităţii fiecărei forţe de a executa acţiuni de luptă specifice acestui scop.
Flotele de mare deschisă trebuie să acorde o atenţie deosebită conceperii strategiei navale şi operaţiilor în mările închise. În mod clar, există o diferenţă foarte mare între operaţiile în mările deschise şi cele din apele înconjurate de masa continentală. Mările închise sau semiînchise prezintă un mediu foarte dificil pentru acţiunea combatanţilor de mare capacitate şi a submarinelor nucleare, în schimb asigură o serie de oportunităţi pentru flotele de mare închisă. Istoria conflictelor navale, în ambele războaie mondiale şi în multe confruntări regionale începând cu 1945, arată că o flotă capabilă să îndeplinească întregul spectru de misiuni operaţionale trebuie să fie o forţă echilibrată.
. O concepţie de folosire a unei asemenea flote nu poate fi improvizată instantaneu atunci când este nevoie de ea. Este foarte posibil ca o flotă de mare deschisă să fie forţată să acţioneze singură, cel puţin în faza iniţială a conflictului, sau în cazul în care aliaţii săi se dovedesc incapabili să asigure suportul necesar. Poate cea mai serioasă problemă este aceea că, fără o forţă operaţională structurată echilibrat în timp de pace, o flotă de mare deschisă poate să nu fie pregătită conceptual să conducă lupta în marea închisă.
Actualele demersuri pentru aderarea la NATO ar trebui să aibă în vedere realităţile geopolitice ale zonei geografice sud-est europene, care, deşi nu pun problema unor conflicte navale majore, alimentează periodic mass-media cu acţiuni, unele ostile, privind încălcarea apelor teritoriale, braconaj, emigrări ilegale etc. Menţinerea unor forţe operaţionale într-o mare închisă nu ar fi, aşadar, un gest simbol al tradiţiilor marinăreşti, ci o necesitate impusă de realitate. O flotă bine echilibrată din punctul de vedere al dotării şi optim structurată din punctul de vedere al organizării pentru luptă ar avea urmări benefice privind demersurile aderării la structurile NATO.
O flotă viabilă şi credibilă pentru apărarea intereselor statului român în zona Mării Negre este o alternativă nu numai necesară, dar şi demonstrată de ultimele conflicte regionale. Istoria războiului naval a demonstrat la ce situaţii dezastruoase au ajuns marile flote, nepregătite pentru acţiuni în mările închise sau în zonele de litoral. În situaţía noastră, a nu avea bazele conceptuale şi materiale pentru ducerea unor astfel de acţiuni militare ar fi, de fapt, o manifestare de interpretare eronată a situaţiei politico-militare, cu consecinţe dintre cele mai imprevizibile pentru securitatea naţională.