Ion BUCUR
Psihologia popoarelor, ca domeniu distinct al cercetării psihologice şi antropologice, este marcată de trei curente de idei, care pot fi considerate şi etape de dezvoltare.
Lucrarea lui Constantin Rădulescu Motru, „Psihologia poporului român”, este considerată de referinţă în domeniul psihologiei poporului român şi oglindeşte preocuparea acestuia pentru cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi al culturii româneşti, pentru afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Autorul evidenţiază date obţinute prin analize psiho-sociologice despre caracteristicile psihologice ale poporului român. Factorii care influenţează însuşirile sufleteşti ale românilor ca popor sunt, după autor: fondul biologic ereditar, mediul geografic, caracterele instituţionale. Nu toate popoarele sunt capabile de cultură naţională, ci doar acelea care reuşesc să se emancipeze de fondul biologic ereditar şi de condiţiile de mediu geografic, prin spiritualitate.
Constantin Rădulescu Motru consideră că idealul cultural al poporului român ar trebui să fie spiritul burghez.
Ca o critică a conceptului de psihologie a popoarelor, Vintilă Mihăilescu se referă la intervenţia a trei tipuri de „iluzii”: (1) iluzia ontologică – înseamnă reificarea obiectului de studiu; o construcţie politică a fost preluată ca un obiect dat, „natural”; poporul este o imagine ideală a unei realităţi sociale – populaţia; (2) iluzia epistemologică – înseamnă esenţializarea obiectului – român, german, francez etc. – ca holotip; (3) iluzia metodologică – determinismul psihologic cu care operează psihologia poporului, explicarea prezentului doar sau aproape doar prin trecut generează două atitudini – de fatalism şi de fatalitate.
Prin intermediul jocului de oglinzi între aceste etnonime, se construieşte o distanţă pe modelul extremist al raportului antitetic între Sine şi Celălalt. Partenerul deranjant este coborât la rangul de fiinţă rea, demnă de dispreţ, apropiată de animalul sălbatic sau de monstrul inuman. Acestuia i se atribuie o origine delincventă, justificând punerea lui la distanţă, izolarea de societatea statală, ale cărei reguli le ameninţă.
