– Aderarea la NATO a fost percepută, fără îndoială, ca o adevărată şansă pentru România. Din acest punct de vedere, care previzionaţi că va fi rolul României în sistemele geopolitice actuale?

– Lărgirea NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră are o semnificaţie deosebită pentru realizarea obiectivului unei Europe unite şi libere, eliminând ultima remanenţă majoră a Războiului Rece şi creând premisele extinderii valorilor şi principiilor euroatlantice la spaţiul întregului continent. Prin poziţia şi potenţialul său geostrategic, România poate contribui semnificativ la consolidarea rolului NATO în sud-estul Europei, cu extindere spre Marea Neagră şi Caucaz, precum şi la dezvoltarea unor politici estice ale Alianţei cu relevanţă pentru apropierea de NATO a unor state precum Ucraina. În contextul transformării rolului NATO în contracararea noilor riscuri la adresa securităţii internaţionale, zona Mării Negre dobândeşte o semnificaţie deosebită din perspectiva faptului că reprezintă simultan un spaţiu – tampon şi un spaţiu de tranzit spre Europa. Astfel, în contextul în care misiunile Alianţei nu vor mai fi limitate la continentul european, Marea Neagră va fi definită ca o platformă de proiectare a obiectivelor aliate spre zona Caucazului şi Asiei Centrale, posibil şi a Orientului Mijlociu. În acest context, rolul nostru în plan militar ar putea acoperi o gamă variată de acţiuni, de la avertizare şi supraveghere, la patrulare, utilizarea infrastructurii pentru operaţiuni etc.

– Cum vedeţi noile relaţii ale armatei române atât cu statele membre ale NATO, cât şi cu ţările partenere?

– Atât la nivel guvernamental, cât şi la cel al Ministerului Apărării Naţionale, au fost dezvoltate o serie de parteneriate strategice, speciale şi consolidate cu statele membre ale NATO, printre care SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Germania. Acestea vor dobândi o nouă relevanţă în contextul aderării noastre la NATO şi vor avea o anumită misiune în conturarea rolului politic şi strategic pe care dorim să-l jucăm în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În ceea ce priveşte statele partenere, am dezvoltat deja o componentă de sprijin şi asistenţă de securitate cu state din Balcani şi Caucaz, pe care intenţionăm să o poziţionăm în contextul politicilor NATO faţă de aceste regiuni. Această abordare se va translata în sprijinul pe care îl acordăm dezvoltării noilor componente ale Parteneriatului pentru Pace, respectiv programele individuale de parteneriat şi Planul de Acţiune al Parteneriatului pentru combaterea terorismului. În acest sens, apreciez că rolul noilor membri ai NATO va putea fi dezvoltat din perspectiva sprijinirii altor posibili candidaţi la aderare şi a susţinerii politicilor Alianţei faţă de anumite regiuni.

– România a fost una dintre primele ţări care au sprijinit Alianţa în lupta antiteroristă. În ce mod credeţi că va evolua relaţia României cu SUA şi NATO, în această luptă?

– În contextul aderării României la NATO, relaţiile cu SUA vor căpăta o nouă dimensiune calitativă, care va evolua într-o serie de politici pe termen lung, cu relevanţă la nivelul Alianţei. De asemenea, în contextul în care NATO îşi va asuma responsabilităţi suplimentare în sprijinul Forţei de Asistenţă de Securitate din Afganistan, consider că participarea noastră la aceste operaţiuni va continua pe un
alt palier de implicare. Trebuie evidenţiat faptul că, în prezent, NATO evaluează terorismul ca pe una dintre ameninţările majore la adresa securităţii internaţionale şi, deci, că transformarea Alianţei – proces în care ne angajăm şi noi – este destinată dezvoltării unui set de capacităţi militare care să permită contracararea unor asemenea tipuri de riscuri. Este vorba de un efort colectiv de contracarare a unor ameninţări asimetrice, care pun în pericol valorile şi principiile euroatlantice, precum şi securitatea statelor membre, în acest sens fiind nevoie de politici coerente şi pe termen lung pentru a lupta în mod eficient împotriva terorismului.

– Războiul mileniului III va fi unul informaţional şi/sau antiterorist?

– Ceea ce numim război informaţional reprezintă, de fapt, definirea mijoacelor prin care se acţionează în cadrul unui conflict a cărui natură sau scop pot varia de la operaţiuni speciale limitate, la război armat sau, uneori, chiar acţiuni în cadrul unei intervenţii de sprijin al păcii. Lupta antiteroristă reprezintă definirea unor anumite acţiuni prin intermediul nu al mijloacelor, ci al scopului pentru care sunt dezvoltate. De aceea, războiul informaţional poate fi, într-un anumit context, parte a combaterii terorismului. Este, oricum, evident, după cum am menţionat, că secolul XXI – cel puţin – va fi marcat de lărgirea spectrului de acţiuni antiteroriste, câtă vreme terorismul ca ameninţare asimetrică reprezintă principalul risc la adresa securităţii statelor. Nu aş merge până la definirea unor caracteristici ale mileniului III, atât timp cât previziunile noastre nu pot fi încadrate într-o abordare temporală milenară. De exemplu, mileniul II a evoluat într-un mod surprinzător, de la lumea imperiilor la cea a statelor naţionale şi la procesul de globalizare …

– În noul context geopolitic, încotro se vor îndrepta relaţiile României cu Rusia?

– Recenta apropiere a Federaţiei Ruse de NATO va avea un efect benefic asupra relaţiilor bilaterale dintre România şi Rusia, fapt care ne va permite revalorizarea cooperării şi depăşirea treptată a unor remanenţe politice de după sfârşitul Războiului Rece. Această evoluţie se înscrie în definirea unor direcţii de acţiune inter-aliate, care vizează dezvoltarea unor politici estice cu relevanţă pentru spaţiile Caucazului şi Asiei Centrale. Consiliul NATO – Rusia a dobândit un nou profil după 11 septembrie 2001, inclusiv prin lărgirea cadrului de discuţii pe o serie de problematici vizând managementul crizelor şi gestionarea conflictelor. Participând la aceste procese, relaţiile noastre cu Federaţia Rusă vor fi definite printr-o serie de noi parametri de acţiune.

– În vederea atingerii obiectivelor propuse pe plan internaţional, Ministerul Apărării Naţionale are nevoie de sprijinul societăţii civile şi al instituţiilor de învăţământ academic?

– Da, bineînţeles. Din păcate, în prezent nu există o şcoală sau un curent românesc de studii strategice capabil să analizeze dinamica pe termen mediu şi lung a relaţiilor internaţionale. Aş putea spune că foarte multe studii în domeniu se încadrează în abordări jurnalistice, sub presiunea unor evenimente sau în reacţie la un cotidian insuficient analizat şi evaluat. În acest sens, existenţa unor metodologii şi paradigme de studiu este adesea confundată cu simplele intuiţii de moment. Există unele tendinţe incipiente de dezvoltare a unor procese serioase de analiză, la nivelul instituţiilor academice, dar ele sunt încă palide. De aceea, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, suntem nevoiţi să suplinim componenta de analiză prin structurile proprii, în loc să apelăm la “think tank”-uri specializate pentru aceasta şi să ne focalizăm suplimentar pe analiza politicilor efective care trebuie dezvoltate.

– Aţi considerat binevenită apariţia acestei reviste, ca organ de presă al noii mişcări geopolitice româneşti; care credeţi că va fi viitorul ei?

– Un astfel de demers este, bineînţeles, util, dar apreciez că succesul acestei reviste depinde de o serie de factori care pot fi avuţi în vedere pe viitor. Unul dintre aceştia este racordarea dimensiunii de cercetare la studiile moderne de securitate şi de teoria relaţiilor internaţionale. Conceptul de geopolitică nu poate fi abordat într-un mod strict delimitat, autonom sau rigid, ci din perspectiva şi în interiorul unor alte paradigme şi construcţii teoretice. Un al doilea aspect se bazează pe necesitatea dezvoltării unui program realist, care să nu ridice din start în mod inutil nivelul ambiţiilor. De asemenea, conectarea echipei care gestionează această revistă la ceea ce numim “mainstream”-ul instituţiilor de analiză şi cercetare în domeniul relaţiilor internaţionale constituie o prioritate care vă va permite stabilirea unor parametri de cooperare şi evoluţie în viitor!

Loredana TIFINIUC