Stimaţi colegi,
Îngăduiţi-mi să apreciez în mod deosebit iniţiativa Asociaţiei de Geopolitică “Ion Conea” de a concepe şi realiza revista “GeoPolitica”, a cărei apariţie a fost, iată, posibilă prin remarcabila străduinţă a unor distinşi intelectuali. Consider că acest demers editorial va fi deosebit de util deopotrivă instituţiilor statului, societăţii civile, cercetătorilor şi formării tinerilor specialişti din domeniile geogafiei politice, geopoliticii şi geostrategiei.
Trăim într-o lume marcată de transformări, de crize politice şi geopolitice, o lume multilateral competiţională, adeseori conflictuală, care ne cere tuturor o consecventă direcţie de opinie spre a conserva consensul aducător de echilibru şi pace mondială. Multiplicarea rivalităţilor de tot felul, competiţia pentru gestionarea avantajelor globalizării, escaladarea terorismului internaţional şi diversificarea mijloacelor de manifestare a acestuia impun abordări noi – de la reforma unor instituţii internaţionale, orientată spre consolidarea cooperării şi dialogului intrenaţional, până la regândirea unor strategii de securitate la nivel local, regional şi global. În acest context, orice efort de analiză lucidă, orice opinie sau punct de vedere pertinent, exprimat în asemenea reviste de specialitate, cum este şi “GeoPolitica”, sunt mai mult decât binevenite.
România se află într-o zonă geopolitică specială, marcată de-a lungul deceniilor de nenumărate confruntări şi convulsii, care au provocat, nu o dată, chiar modificări ale geografiei politice. Prin urmare, România a trebuit şi trebuie să acorde o atenţie sporită dezvoltării potenţialului său geostrategic, de punte între Est şi Vest, de factor şi sursă de stabilitate în zonă – mai ales având în vedere şi noile obligaţii sporite, care decurg din viitorul statut al apartenenţei ţării noastre la NATO şi Uniunea Europeană.
De aceea, îmi exprim speranţa că eforturile Dumneavoastră ştiinţifice – atât cele de la catedră, din spaţiul universitar şi academic, dar şi cele care vor fi comprimate între coperţile revistei “GeoPolitica” – vor contribui cât mai relevant la expertiza de care au nevoie instituţiile implicate în mecanisme decizionale la diferite niveluri, ca şi la dorinţa de cunoaştere şi informare pe care publicul larg o resimte în legătură cu această tematică deosebit de actuală şi importantă.
Vă adresez calde felicitări pentru iniţiativă, urez mult succes redactorilor şi colaboratorilor revistei şi vă încredinţez că voi citi cu mult interes materialele din ediţiile publicaţiei Dumneavoastră.
Viaţă lungă, “GeoPolitica”!
Ion Iliescu
Preşedintele României
[…] MESAJUL domnului ION ILIESCU, Președintele României […]