Silviu COSTACHIE

Şcoala românească de Geografie Politică şi Geopolitică are o veche tradiţie în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică şi latura didactică, în special în mediul academic şi universitar. Încă de la începuturile învăţământului geografic din cadrul Universităţii din Bucureşti, preocupările din aceste domenii au concentrat atenţia multor oameni de ştiinţă, cadre didactice ¹ de renume, personalităţi ² în geografia românească, care au predat în această instituţie de învăţământ superior. Simion Mehedinţi a avut rolul de „catalizator” în domeniu, iar dintre realizările sale putem aminti un lucru mai puţin cunoscut: marele profesor, în perioada interbelică, a fost titularul, timp de 11 ani, al cursurilor de Geografie Politică şi Geopolitică la „Şcoala de Răsboiu”, cum se numea în acele vremuri actuala Academie de Înalte Studii Militare. Prin contribuţia sa, geograful nu numai că a pregătit 11 serii de ofiţeri şi înalţi ofiţeri de stat major, dar a creat şi o punte de legătură între mediul universitar civil şi cel militar, celor două discipline amintite fiindu-le adăugată, în mod natural, o nouă preocupare, preponderent militară – Geostrategia.
Dacă în perioada interbelică, preocupările din domeniu au reunit sub acelaşi stindard, alături de geografi şi militari, şi o serie de istorici, sociologi, oameni de litere, lingvişti, psihologi, perioada imediat următoare a constituit un regres de necontestat pentru domeniile amintite. Şcoala română din domeniu intra, aşadar, în cea mai „neagră” perioadă a sa. Nu a fost de ajuns faptul că o mare parte dintre cei care activau în aceste domenii au fost închişi sau expulzaţi din învăţământul superior, dar, lucrul cel mai nociv ca urmări a fost că tocmai disciplinele amintite au fost interzise, devenind „tabu-uri” inaccesibile studiului şi discuţiei academice. Zeci de generaţii de absolvenţi ai Universităţii din Bucureşti nu au avut nici cel mai vag contact cu aceste discipline, fără să ajungă să cunoască măcar bazele fundamentale specifice acestor preocupări. Geografia Politică şi Geopolitica erau „şterse” din mintea oamenilor, însă nu au putut fi şterse din sufletul multor geografi români.
După anul 1989, s-a simţit necesitatea revitalizării preocupărilor în aceste domenii, reorientarea atenţiei spre problemele care constituie obiectul de studiu şi cercetare pentru aceste discipline de contact, aflate la limita geografiei, istoriei, economiei, sociologiei şi, nu în ultimul rând, a politicii. Odată cu transformările apărute pe plan mondial după căderea sistemului comunist, a apărut posibilitatea includerii României pe lista ţărilor în care preocupările academice din aceste domenii să redevină puncte centrale în cadrul activităţilor ştiinţifice desfăşurate în mediul universitar. În primii ani (1990-1993), s-au auzit, destul de puternic, voci care puneau întrebarea (desigur retorică) „de ce trebuie să avem astfel de preocupări în mediul universitar şi academic românesc?”. Probabil că persoanele în cauză, formate la „umbra” unui sistem de gândire sovietic, antiumanist şi, în speţă, antigeografic, nu sesizau importanţa unor astfel de discipline în formarea unui mod de gândire dinamic, profund şi interrelaţionist, specific începutului de mileniu III. În unele cazuri, dintr-un exces de zel pe care îl putem înţelege, dar nu-l putem accepta, s-a căzut în cealaltă extremă: geografi de marcă, nume de prestigiu în geografia românească, dar care nu avuseseră până atunci nici un contact cu problematica Geografiei Politice sau Geopoliticii, au ajuns peste noapte „experţi” în domeniu, patronând, întocmai unor regi fără popoare, o ţară imaginară, prezentă doar în mintea lor. Şi toate acestea, dintr-un singur motiv: cele două domenii, alături de cel de-al treilea, sunt atât de tentante şi „la modă”, încât sunt râvnite de aproape toţi geografii români, indiferent de specializarea lor, umană sau fizicistă ³.  Totuşi, în ciuda acestor stângăcii inerente oricărui început, Geografia Politică şi Geopolitica au triumfat, atât ca subiecte de studiu în mediul didactic universitar, cât şi ca domenii de preocupare ştiinţifică, de cercetare academică. Astăzi există cursuri în aceste domenii, în mai multe facultăţi şi universităţi din ţară, aproape toate instituţiile de învăţământ superior din România având, în planurile sale de studiu şi în programele analitice specifice, asemenea discipline. Mai mult, începând cu numai trei – patru ani în urmă, au apărut, ca rezultate incipiente ale preocupărilor din acest domeniu, o serie de lucrări, cursuri universitare, reviste de specialitate, întâlniri naţionale şi internaţionale, dar – fapt îmbucurător în relaţia cu studentul român interesat de domeniu – au apărut şi primele lucrări de licenţă cu tematică legată de frontieră, migraţia ilegală transfrontalieră, structura etnică şi implicaţiile asupra deciziei politice etc., alături de unele încercări în domeniu, la nivelul unor teze de doctorat, care nu fac altceva decât să demonstreze interesul real, tocmai al unor oameni care nu au veleitatea de a şti tot în domeniu, dar au dorinţa acerbă de a învăţa şi cunoaşte, la urma urmei, acest lucru făcând diferenţa reală dintre amatori şi profesionişti.
Se naşte întrebarea (de data aceasta fără a mai fi retorică), de ce Geografie Politică şi Geopolitică în învăţământul universitar românesc? Un răspuns direct şi concret este greu de dat, avându-se în vedere complexitatea domeniilor şi problemelor tratate. Putem, însă, să schiţăm câteva dintre cauzele pentru care, în opinia noastră, este nu numai recomandabilă dezvoltarea unor astfel de preocupări, dar este şi imperativ necesar să adâncim şi să aprofundăm aceste domenii.
În primul rând, este vorba de elementul istoric. Cele două discipline au o tradiţie deosebită în cadrul şcolii române, după anul 1900, în cadrul căreia s-au scris mii, dacă nu zeci de mii de pagini, încercându-se fundamentarea unei poziţii şi a unui mod de gândire românesc, lucru care trebuie continuat şi în prezent. Structurarea şi fundamentarea unei concepţii naţionale în domeniu este imperativ necesară, avându-se în vedere condiţiile şi evenimentele actuale în sfera politicii şi a relaţiilor inter-state. Fără o bază teoretică reală, bine definită, concretă şi bine „cimentată” din punct de vedere teoretic, orice încercare de a înţelege complexa problematică din zilele noastre este doar o „suflare de vânt”. Nu putem înţelege pe deplin ceea ce se întâmplă astăzi, în ceea ce priveşte procesul de globalizare, de lărgire a structurilor supra-naţionale de tipul Uniunii Europene sau Alianţei Nord-Atlantice, decât în momentul în care cunoaştem extrem de bine latura teoretică a Geografiei Politice şi a Geopoliticii. Nu putem acţiona, atât timp cât noi nu înţelegem pe deplin fenomenele care tocmai se desfăşoară. Învâţământul geografic universitar are ca sarcină principală formarea de geografi. Însă, înainte de această sarcină „fundamentală”, mai are o obligaţie, la fel ca toate celelalte ramuri universitare: să creeze un mod de gândire modern, relaţionist, profund, în mintea studenţilor, şi a viitorilor absolvenţi, un mod de gândire care să-i ajute pe viitor să înţeleagă mai bine lumea în care trăim. Predecesorii noştri în domeniu au încercat să facă acest lucru şi, din această cauză, perioada interbelică a cunoscut o adevărată „explozie”. La fel şi noi, astăzi,
trebuie să găsim modalitatea de a impune conştientizarea acestei necesităţi şi reluarea tradiţiilor interbelice în cadrul şcolii geografice româneşti universitare. În al doilea rând, procesul de integrare europeană necesită, printre altele, şi o aliniere la cerinţele comunitare din domeniul curriculum-urilor. Or, aproape în toate ţările Uniunii Europene, în mediul universitar, Geografia Politică şi Geopolitica sunt extrem de bine reprezentate. Nu numai aceste două discipline sunt recunoscute, dar însuşi sistemul geografic este altfel privit decât pe maluri dâmboviţene. Structurarea pe cele două direcţii fundamentale ale geografiei, Geografia Fizică şi Geografia Umană, este extrem de bine definită în mai toate şcolile geografice europene, inclusiv în cadrul celei americane. Or, într-o direcţie fundamentală, cum este Geografia Umană, cele două discipline (sau măcar prima), îşi regăsesc în mod natural locul şi rolul. Alinierea la noile cerinţe curriculare europene va necesita aprofundarea preocupărilor în domeniul Geografiei Politice (şi, prin extensie, al Geopoliticii), tocmai datorită importanţei problemelor tratate. Probabil, în anii ce vor urma integrării reale a României, vom asista la transformări majore în legătură cu aceste discipline şi, indirect, în legătură cu ansamblul ştiinţelor geografice. În al treilea rând, apare ca necesară în prezent, dar mai ales pentru viitor, pregătirea unor cadre specializate în aceste direcţii, pentru formarea unei categorii de specialişti utili în domeniul luării deciziilor la nivel local, regional şi naţional. Indiferent de domeniul de activitate, un specialist va trebui să deţină măcar elementele de bază din domeniu. Nu pot fi analizate în mod real problemele de organizare a spaţiului, de gestiune şi valorificare turistică a unor regiuni, de trasare a unor strategii de valorificare şi dezvoltare durabilă a unor regiuni din România, fără a cunoaşte măcar principiile de bază care acţionează în sfera relaţiilor dintre comunităţi umane, dintre regiuni administrative, dintre state şi dintre organismele supra-statale. Mai mult, prin problematica actuală tratată de aceste discipline (în special Geografia Politică), observăm că apar preocupări cu trimitere şi reliefare directă în viaţa de zi cu zi. Geografia Electorală, ca parte componentă a Geografiei Politice, devine din ce în ce mai importantă, atât ca urmări, cât şi ca modele de prognoză, într-o societate democratică, în care exercitarea opţiunii politice se face prin vot. Analizarea exercitării acestei opţiuni, determinarea influenţelor şi condiţionărilor inclusiv teritoriale, asupra votului, subliniază încă o dată importanţa acestei discipline. Să nu uităm că absolut toţi preşedinţii americani, începând din anii ´60, au beneficiat de astfel de specialişti şi „sfătuitori” în domeniul electoral, mulţi dintre aceştia cu solide cunoştinţe în domeniu. În acelaşi timp, valorificarea unor resurse, în special în mediul maritim, se loveşte de statuarea unei legislaţii şi a unor normative în domeniul dreptului mării. Şi în acest caz, şcoala americană ⁴ a demonstrat ce pot face geografii în acest domeniu, fiind specialiştii cei mai apropiaţi de înţelegerea corectă (şi benefică) a problemelor legate de spaţiul maritim şi oceanic. În orice domeniu unde decizia politică trebuie să fie fundamentată, printre altele, şi teritorial, locul geografilor este asigurat! În al patrulea rând, existenţa unor astfel de discipline în cadrul planurilor de învăţământ din mediul universitar oferă studentului o deschidere culturală mult mai mare decât în prezent, obligându-l să-şi „lărgească” orizontul literar, nu numai spre lucrări de strictă specialitate geografică, dar şi spre lucrări adiacente, absolut necesare înţelegerii lumii complexe în care trăim. Un astfel de aport „cultural” este mai mult decât benefic pentru studentul geograf român, lucru demonstrat în urmă cu doi ani, de faptul că doi dintre studenţii de la specialitatea de Geografie Regională, la care nu se face acest curs în cadrul Facultăţii de Geografie, au cerut cu insistenţă dreptul de a audia cursul de Geografie Politică şi de a susţine examenul final la această disciplină, demonstrând faptul că oamenii sunt interesaţi, şi unii chiar pasionaţi, de aceste domenii, fiind dispuşi la un efort suplimentar pentru asimilarea unor noi idei şi a unor informaţii care în mod natural nu le erau accesibile prin specializarea pe care şi-o aleseseră. Desigur, susţinerea explicitară a necesităţii prezenţei şi dezvoltării celor trei discipline amintite la început ar putea continua, însă noi considerăm că sunt necesare doar semnalarea şi chiar tragerea unui semnal de alarmă referitor la situaţia actuală şi la evoluţia viitoare a disciplinelor implicate. Decizia finală, ca în orice sistem democratic reprezentativ, revine forurilor de specialitate, consiliilor profesorale şi senatelor universitare. În spiritul unei democraţii reale, nu dorim să sugerăm nimic în sensul influenţării unor astfel de decizii; dorim însă ca demersul nostru să fie bine înţeles, iar oamenii din interiorul sistemului să ajungă să-şi pună singuri întrebarea „Ce este de făcut în această direcţie?”. Suntem siguri că, în momentul în care geografii români, şi nu numai ei, vor încerca să răspundă acestei întrebări, necesitatea prezenţei unor astfel de discipline în învăţământul universitar românesc va fi fost deja pe deplin înţeleasă.
În această idee, urăm geografilor români multă înţelepciune în luarea deciziilor viitoare în legătură cu aceste discipline şi dorim colegilor din domeniu o viziune cât mai clară asupra acestor probleme, care să ne apropie şi din acest punct de vedere de dezideratele la care aspirăm cu toţii!