Gheorghe VĂDUVA

Etniile au o existenţă istorică. Fiecare dintre ele are un timp istoric şi o anume energie care se manifestă în comportamentul indivizilor, în modul în care ei rămân fideli valorilor etniei şi se întorc mereu la ea, indiferent unde s-ar afla. Cu alte cuvinte, forţa etniei constă în suportul ei valoric, în energia ei creativă, în forţa pe care o transmite indivizilor, nu în agresivitatea ei, nu în modul în care este protejată. Nimeni nu poate proteja ceva care nu există, ceva care nu are valoare.
Între valoarea etniei şi impostura acesteia există o barieră de netrecut. Impostura naşte întotdeauna agresivitate. Valoarea naşte forţă, respect, cumpătare şi convieţuire. Nici o etnie n-a supravieţuit pe această lume prin agresivitate, ci prin înţelepciunea care rezultă întotdeauna din forţa şi energia sistemului de valori.
Unii autori consideră că, în relaţiile dintre etnii, inclusiv în relaţiile internaţionale dintre state şi naţionalităţi, survine, adesea, factorul psihologic şi cel care ţine de memoria istoriei. De multe ori, acestea sunt considerate percepţii exagerate.
Există şi la ora actuală întrebări de genul „Cine sunt nemţii, oare s-au schimbat ei cu adevărat?”
Etniile sunt efectiv entităţi sau, altfel spus, identităţi culturale, care se raportează la origini.
O minoritate etnică se defineşte tocmai prin anumite trăsături comune, prin etnogeneză.
De obicei, etniile generatoare de confruntări şi conflicte nu comunică între ele, nu-şi coordonează acţiunile şi nu-şi unesc forţele.
Nu există lideri mondiali ai confruntărilor etnice. Confruntările etnice – care sunt cele mai numeroase de pe planetă – alcătuiesc un mozaic, iar liderii lor sunt, în general, oameni energici, foarte respectaţi în rândul etniilor respective, care îşi asumă responsabilitatea conducerii luptei pentru drepturile pe care le consideră legitime. Este vorba, în principal, de drepturile colective ale etniei, ca entitate, nu de cele ale indivizilor, ca membri ai societăţii din care fac parte. Rezolvarea pozitivă a problemelor individuale ale etnicilor nu are întotdeauna efectul scontat în ceea ce priveşte prevenirea diferendelor interetnice – devenite o problemă mondială, care nu poate avea, însă, soluţii mondiale. Există o adevărată ofensivă a minorităţilor etnice împotriva statelor naţionale. Se pare că o astfel de luptă este caracteristica fundamentală a diferendelor etnice. Finalul acestei lupte îl poate constitui fie fărâmiţarea violentă (exemplul Iugoslaviei) sau nonviolentă (exemplul Cehiei şi Slovaciei) a statelor respective, fie crearea unei stări de haos, care poate favoriza sau impune o nouă ordine mondială, care poate fi realizată de marile centre de putere mondială sau, dimpotrivă, de marile interese care subminează unitatea lumii şi sistemele ei de valori.
Etniile sunt entităţi culturale. Presiunile împotriva lor sunt foarte mari şi există pericolul ca ele să fie asimilate nu atât de etniile majoritare din cadrul statelor naţionale (sau federale), cât mai ales de procesul de mondializare. Este posibil ca, pentru a ieşi din condiţia de minoritar, individul etnic să caute să devină rapid cetăţean mondial. De aceea, putem estima că, în viitor, va creşte presiunea etniilor, mai ales a minorităţilor etnice, în două direcţii: (1) ca modalitate de diminuare a rolului statelor naţionale şi, respectiv, al naţiunilor-stat; (2) ca sprijin în grăbirea procesului de globalizare, bănuind că, prin globalizare, va creşte importanţa factorului etnic local.
Globalizarea poate fi percepută şi definită în mai multe moduri: ca proces necesar de interconectare a sistemelor de valori, pe această bază consolidându-se unitatea lumii (în diversitatea ei); ca interacţiune a centrilor de putere mondială, în vederea stabilizării situaţiilor conflictuale defavorabile intereselor lor, situaţii între care se află şi diferendele etnice; ca mondializare economică; ca mondializare informaţională; ca multiculturalism. Fiecare dintre aceste aspecte ale globalizării va avea efecte dintre cele mai diferite. Deşi globalizarea, în mod normal, ar trebui să ducă la stingerea diferendelor etnice, este posibil ca efectul să fie tocmai invers. În unele părţi, probabil, diferendele etnice vor fi diminuate, şi chiar înlăturate pentru o perioadă de timp. În altele, nu va fi, însă, posibil aşa ceva, întrucât, se ştie, mondializare nu înseamnă egalare, uniformizare, iar lumea este împotriva uniformizării şi egalării. Oamenii au nevoie de diferenţieri, de multe ori, ceea ce îi uneşte nefiind ceea ce le este comun, ci, dimpotrivă, ceea ce îi individualizează.