DECLARAŢIA SCHUMAN, 9 MAI 1950¹

Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (n. 29 iunie 1886 Luxemburg – d. 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles, Moselle, Franţa) a fost un om de stat francez. Este considerat drept unul din părinţii fondatori ai Uniunii Europene.

În mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, preşedinte al Consiliului de Miniştri al Franţei, Robert Schuman a exercitat şi funcţia de preşedinte al Parlamentului European, între 1958 şi 1960.

Pacea mondială nu va putea fi salvgardată fără eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o ameninţă.

Contribuţia pe care (numai) o Europă organizată şi vie o poate aduce civilizaţiei umane este indispensabilă menţinerii păcii (mondiale). Fiind de peste douăzeci de ani promotoarea unei Europe unite, Franţa a avut mereu drept obiectiv esenţial salvgar-darea păcii. Europa (unită) nu a putut fi edificată, a cunoscut războaie.

Europa (unită) nu va putea fi creată dintr-o dată şi nici ca o construcţie finită: ea se va realiza prin paşi concreţi, creând mai întâi o solidaritate de fapt. Reunirea naţiunilor europene reclamă ca opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania să fie eliminată: de aceea, demersul trebuie să vizeze în primul rând Franţa şi Germania.

În acest scop, guvernul francez propune declanşarea imediată a acţiunii şi focalizarea ei asupra unui obiectiv limită, dar decisiv:

Guvernul francez propune plasarea întregii producţii franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise participării celorlalte state ale Europei.

Punerea în comun a producţiei de carbon şi de fier va asigura imediat stabilirea unor baze comune pentru dezvoltarea economică, prima etapă a Federaţiei europene, şi va schimba destinul regiunilor în care de mult timp se fabrică arme de război, ale căror victime au şi fost în mod constant.

Solidaritatea de producţie care va fi astfel creată va face ca un război între Franţa şi Germania să devină nu numai de neimaginat, dar să şi fie imposibil din punct de vedere material. Edificarea acestei puternice unităţi de producţie, deschisă tuturor statelor care vor dori să participe, va avea drept rezultat faptul că va furniza, în aceleaşi condiţii, tuturor statelor pe care le va reuni elementele fundamentale ale producţiei industriale, creând astfel fundamentele reale ale unificării lor economice.

Această producţie va fi oferită întregii lumi, fără diferenţieri sau excluderi, fiind pusă în slujba creşterii nivelului de viaţă şi a păcii. Europa va putea, cu mult mai multe

mijloace, să treacă la realizarea unuia dintre obiectivele sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.

În acest fel se va realiza în mod simplu şi rapid fuziunea unor interese indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi se vor pune bazele pentru crearea unei comunităţi mai largi şi mai profunde între state aflate mult timp în opoziţie şi separate de diviziuni însângerate.

Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei noi Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor lega Franţa, Germania şi celelalte state care vor adera, această propunere va realiza primele fundamente concrete ale unei Federaţii europene indispensabilă obiectivului prezervării păcii.

Pentru urmărirea realizării obiectivelor astfel definite, guvernul francez este dispus să deschidă negocieri, pe baza următoarelor considerente.

Misiunea care îi revine Înaltei Autorităţi comune va fi aceea de a asigura în timpul cel mai scurt: modernizarea producţiei şi ameliorarea calităţii acesteia; asigurarea aceloraşi condiţii ale cărbunelui şi oţelului atât pe piaţa franceză şi germană, cât şi pe cea a ţărilor aderente; dezvoltarea exportului comun către celelalte ţări; egalizarea în privinţa progresului condiţiilor de viaţă şi a mâinii de lucru din aceste industrii.

Pentru atingerea acestor obiective, ţinând cont de condiţiile foarte diferite în care se găsesc în prezent producţiile din ţările membre, cu titlu tranzitoriu, o serie de dispoziţii vor trebui puse în practică, inclusiv aplicarea unui plan de producţie şi de investiţii, instituirea unor mecanisme de ajustare a preţurilor, crearea unui fond de reconversie care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între ţările membre va fi imediat scutită de toate cheltuielile vamale şi nu va putea fi afectată de tarifele de transport diferite. Progresiv vor lua naştere condiţiile necesare asigurării repartiţiei cât mai raţionale a producţiei la nivelul de productivitate cel mai ridicat.

Diferit de un cartel internaţional care are drept scop repartiţia şi exploatarea pieţelor naţionale prin practici restrictive şi prin menţinerea profiturilor crescute, organizaţia astfel proiectată va asigura fuziunea pieţelor şi expansiunea producţiei.

Principiile şi angajamentele esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state. Negocierile indispensabile precizării măsurilor de aplicare vor fi urmărite cu asistenţa unui arbitru desemnat de acord comun: acesta va avea sarcina de a veghea ca acordurile să fie conforme cu principiile şi, în cazul unei opoziţii ireductibile, va fixa soluţia care să fie adoptată. Înalta Autoritate comună însărcinată cu funcţionarea întregului regim va fi compusă din personalităţi independente desemnate pe baza paritară de Guverne; un Preşedinte va fi ales de acord comun de către celelalte ţări care aderă. O serie de dispoziţii adecvate vor asigura modalităţile de recurs necesare împotriva deciziilor Înaltei Autorităţi. Un reprezentant al Naţiunilor Unite pe lângă această Autoritate va fi însărcinat cu elaborarea, de două ori pe an, a unui raport public către ONU în care se va explica modul de funcţionare a noului organism, mai ales în privinţa salvagardării obiectivelor sale pacifiste.

Instituţia Înaltei Autorităţi nu prejudiciază cu nimic regimul de proprietate al întreprinderilor. În exercitatea misiunii sale, Înalta Autoritate comună va ţine cont de puterile conferite Autorităţii internaţionale de la Ruhr şi de obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea vor subzista.