Cam fl (rtr) dr. Sorin LEARSCHI¹

Abstract

The paper analyzes the dynamics of the struggle for a new world order (NWO), with a focus on the Black Sea region, as a strategic space of interference between the great powers and regional actors. It highlights the shift from unipolarity to multipolarity, as well as the geopolitical, economic, and informational competition between the US, China, and Russia, which shapes the global architecture of security and influence. The main dimensions of the process of reconfiguring the world order are addressed: geopolitical, normative, economic, and institutional, as well as the emerging challenges related to sustainability, disruptive technologies, and information warfare. The study identifies the roles of state and non-state actors, instruments of influence and balancing mechanisms, as well as security vulnerabilities specific to the Black Sea region, from ecological risks to hybrid and cyber threats. The impact on the redefinition of alliances, the role of international institutions, maritime law, and regional economic and energy dynamics is also analyzed. Based on theoretical comparisons and cooperation models, the paper provides recommendations for strengthening security, cooperation, and resilience in the region, highlighting the importance of diplomatic dialogue, compliance with international norms, and adaptation to the new challenges of the emerging world order.

Caracterizarea luptei pentru o noua ordine mondială

Această “luptă pentru o nouă ordine mondială” (NOM) este un subiect vast și complex, care poate fi caracterizat prin mai multe dimensiuni:

Lupta pentru stabilirea unei noi ordini mondiale este un proces continuu, dinamic, multidimensional și adesea tensionat, marcat de schimbări profunde în structura puterii globale.

1. Dimensiunea geopolitică și schimbarea echilibrului de forțe

• Trecerea de la unipolaritate la multipolaritate: După perioada Războiului Rece (marcată de bipolaritate SUA-URSS) și o scurtă perioadă de dominație americană (unipolaritate, descrisă de G.H. Bush ca “Noua Ordine Mondială”²), lupta actuală este definită de ascensiunea noilor puteri (ex: China, Rusia, India – adesea în cadrul BRICS) care contestă hegemonia occidentală.

• Rivalitatea marilor puteri: Conflictele nu sunt neapărat militare directe, ci se manifestă ca o luptă asemănătoare unui război pentru:

  • Superioritate tehnologică (ex: Inteligența Artificială, 5G, domeniul spațial).

  • Dominare economică și financiară (ex: sancțiuni, războaie comerciale, încercări de a contesta dolarul ca monedă de rezervă).

  • Influență regională și globală.

2. Dimensiunea normativă și a valorilor

• Conflictul de viziuni: Se observă o opoziție tot mai mare între modelul liberal, bazat pe reguli (promovat de Occident, care include democrația, drepturile omului, multilateralismul) și modele alternative (ex: suprastatul eurasiatic promovat de Rusia, modelul autoritar al Chinei sau viziuni care pun accentul pe suveranitatea națională în detrimentul instituțiilor globale).

• Eroziunea multilateralismului: Există o tendință de unilateralism, naționalism cu sumă zero și diplomație tranzacțională, unde cooperarea internațională este înlocuită de urmărirea interesului național strict. Ordinea bazată pe reguli este atacată și înlocuită cu una bazată pe raporturile de forțe.

• Războaiele culturale și dezinformarea: Lupta pentru NOM implică și un front ideologic, în care dezinformarea, propaganda și manipularea digitală joacă un rol esențial în modelarea percepției realității și subminarea coeziunii.

3. Dimensiunea economică și instituțională

• Noua Ordine Economică Internațională: Se manifestă o criză a “Consensului de la Washington” (bazat pe piața liberă și globalizare) și o respingere a globalizării de către o parte a populației și a statelor. Accentul se mută către un nou mercantilism.

• Rolul Instituțiilor: Organizațiile internaționale (ONU, FMI, OMC) sunt criticate, slăbite sau percepute ca fiind nereprezentative, reflectând dezechilibrele de putere ale erei postbelice. Există o presiune pentru actualizarea acestor aranjamente pentru a reflecta noile realități.

4. Subiecte de nou interes

• Sustenabilitatea și Mediul (The Green New Deal / ESG³): Problemele de mediu, clima și aspectele sociale și de guvernanță (ESG) devin parte a agendei globale și un subiect de dispută în cadrul NOM.

• Marea Resetare (The Great Reset⁴): Această inițiativă, promovată de Forumul Economic Mondial (WEF), este adesea percepută de critici ca o încercare de a impune o formă de guvernanță mondială sau de a remodela capitalismul în urma crizelor.

În esență, lupta pentru o nouă ordine mondială este un proces complex de renegociere și reconfigurare a puterii, a normelor și a instituțiilor globale, determinat de ascensiunea noilor actori și de ciocnirea viziunilor despre cum ar trebui să fie guvernată lumea.

Rolul Chinei, Rusiei si al SUA

Rolul celor trei mari puteri în lupta pentru o nouă ordine mondială este fundamental și adesea conflictual. SUA rămân puterea dominantă actuală, dar rolul lor este în tranziție, fiind definit de o combinație de apărare a status quo-ului și adaptare la noile amenințări.

China

China este principala putere ascendentă și cel mai important contestatar sistemic al ordinii actuale conduse de SUA.

Federația Rusă

Rusia este o putere revizionistă și un factor de disrupție al ordinii occidentale, concentrată pe demantelarea influenței SUA/NATO în zonele sale de interes.

În concluzie, lupta pentru NOM este, în mare măsură, un triunghi de tensiuni în care SUA încearcă să mențină o ordine bazată pe reguli liberale, China propune o ordine alternativă centrată pe economia sa și Rusia acționează ca un accelerator al schimbării, perturbând ordinea existentă.

Marea Neagră

Regiunea Mării Negre se află într-un punct strategic esențial, reprezentând o zonă de interferență a intereselor geopolitice și economice ale multiplilor actori statali și non-statali. În contextul unei competiții cu replica rapidă pentru influență, această zonă capătă o importanță crescândă în conturarea unei noi ordini mondiale. Diversitatea intereselor, de la securitatea energetică până la controlul rutelor comerciale, contribuie la complexitatea dinamică a spațiului maritim. Fenomenul de multiplicare a actorilor – de la state suverane, organizații regionale, până la entități nonstatale sau comercianți de securitate – face ca fiecărui participant să îi revină un rol decisiv în echilibrarea sau destabilizarea situației.

De asemenea, această zonă înglobează nu doar interese economice, ci și riscuri de securitate deosebit de variate, care pot degenera în conflicte sau crize majore. Vulnerabilitățile ecologice, cauzate de poluare, exploatări necontrolate și accidente maritime, pot avea efecte de amploare asupra economiei și populației locale. Tensiunile militare și exercițiile regionale, uneori ostile, pot alimenta o spirală a confruntărilor, în timp ce amenințările hibride și cibernetice intensifică vulnerabilitatea infrastructurii critice. În acest cadru, mecanismele de influență reciprocă, precum controlul asupra spațiului maritim și inițiativele diplomatice, sunt puse la încercare, riscând să devieze de la drumul cooperării.

Toate aceste elemente contribuie la conturarea unui scenariu în care echilibrul de putere devine delicat și dinamic, solicitând o abordare echilibrată și adaptată pentru păstrarea stabilității și securității în regiune, precum și pentru influențarea proceselor de transformare a ordinii mondiale în sensul unui nou sistem regulat și cooperant.

În această dinamică regională, Marea Neagră devine nu doar un spațiu de exploatare economică și de manifestare a intereselor strategice, ci și o zonă unde se intersectează aspirațiile de securitate și dezvoltare ale actorilor locali cu ambițiile puterilor globale. Pe fondul accentuării tensiunilor și al diversificării instrumentelor de influență, evoluțiile recente confirmă că orice dezechilibru poate genera efecte de domino asupra stabilității atât la nivel regional, cât și global. Astfel, paradigma competiției în spațiul pontic și în Marea Neagră impune o adaptare continuă a strategiilor, unde flexibilitatea alianțelor și capacitatea de negociere devin esențiale pentru gestionarea provocărilor și pentru menținerea unui echilibru favorabil, în contextul unei ordini mondiale aflate în plină transformare.

Paradigma competiției în spațiul pontic și în Marea Neagră

Paradigma competiției în spațiul pontic și în Marea Neagră reflectă un jalon esențial în evoluția reluărilor strategice ale actorilor implicați. În cadrul acestei regiuni, accentul se mută de la tradiționalele interese teritoriale la controlul resurselor energetice, poziționarea geostrategică și influența asupra rutelor comerciale extinse. Puteri regionale precum Turcia, Rusia și Ucraina urmăresc consolidarea prezenței militare și politice, având ca scop menținerea dominanței în mediul local, dar și influențarea echilibrului regional în avantajul propriilor interese. În același timp, potențialul de a deveni o punte sau un focar de tensiune depinde de modul în care aceste state gestionează dinamica alianțelor strategice și de capacitatea de a impune reguli comune în spațiul maritim.

Geopolitica acestei regiuni este amplificată de prezența actorilor extraregionali, precum Statele Unite, UE sau China, care urmăresc să își extindă influența prin investiții în infrastructură, energie și securitate cibernetică, întărind astfel competiția globală pentru acces și control. În același timp, actorii non-statali și comercianții de securitate exploatează această dinamică pentru propria agendă, contribuind la fragilitatea echilibrului instabil existent.

În acest cadru, Marea Neagră devine un spațiu de manifestare pentru o luptă subtilă pentru resurse, influență și legitimare, unde fiecare actor caută să își maximizeze avantajele în condițiile unui mediu de securitate complex și în continuă schimbare. Astfel, paradigma competiției în această zonă nu mai poate fi privită ca o simplă interacțiune între stat, ci ca un proces dinamic, în care interesele economice, militare și politice se împletesc într-un mod care poate altera chiar ordinea regională și globală în ansamblu.

Principalii actori și interesele geopolitice în zona Mării Negre

În cadrul actorilor principali implicați în dinamica geopolitică a Mării Negre, s-au conturat interese variate, reflectând complexitatea și caracterul strategic al regiunii. Statele-extra-regiune, precum Statele Unite, China și UE, urmăresc consolidarea influenței lor prin proiecte energetice, militare și diplomatice, dorind să își asigure accesul la rute strategice și resurse energetice esențiale. Rusia, având o prezență militară considerabilă, vizează menținerea dominantelor istorice și blocarea oricăror încercări ale altor puteri de a-și extinde influența în spațiul pontic, utilizând pentru aceasta instrumente de intimidare sau intervenție directă.

Pe de altă parte, Statele Unite și aliații lor vizează consolidarea unui echilibru de putere stabil, promovând prezența lor navală și alianțe regionale precum NATO. Acestora li se adaugă statele din Europa de Est și Balcani, care urmăresc garantarea securității și suveranității naționale, precum și diversificarea parteneriatelor pentru reducerea dependenței de Rusia. Actorii regionali, precum Ucraina, Georgia, Turcia și țările din comunitatea Mării Negre, negociază propriile interese, fie pentru securizare, fie pentru extindere economică și influență geopolitică, uneori prin conflicte sau rivalități interne.

Nu în ultimul rând, actorii non-statali joacă un rol esențial în asigurarea și influențarea echilibrului regional, operând adesea în zone de conflict sau instabilitate. Aceștia profită de oportunitățile generate de fragilitatea regiunii, exercitând presiune economică sau implicându-se în activități ilicite, precum trafic de armament sau de resurse. În această dinamică complexă, interesele geopolitice se intersectează, iar influențele reciproce devin un factor determinat în conturarea echilibrului regional, fiind influențate de instrumentele diplomatice, economice și militare utilizate de actorii implicați pentru a-și proteja și promova propriile interese strategice.

State-extra-regiune

Prezența și interesele statelor extra-regiune în zona Mării Negre reprezintă un factor determinant în configurarea echilibrului geopolitic și în conturarea noii ordini mondiale. Aceste state, adesea nelegate direct de specificul geografic al regiunii, exercită o influență semnificativă prin mijloace diplomatice, economice și militare. De exemplu, marile puteri precum Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană urmăresc, fiecare în propria strategie, consolidarea poziției în zona, fie prin susținerea anumitor actori regionali, fie prin dinamici raționale de echilibrare a influenței celorlalte forțe.

Impactul acestor state se manifestă pe multiple planuri. Din perspectiva securității energetice, acestea investesc în infrastructuri și proiecte de resurse, controlând rute critice de aprovizionare și influențând astfel fluxurile comerciale maritime. În domeniul diplomatic, se inițiază parteneriate și alianțe care vizează consolidarea influenței într-un spațiu în continuă schimbare, dar și prin campanii de discurs și suport pentru anumite proiecte regionale. De asemenea, interesele acestor state se extind în asigurarea stabilității sau, din contră, în promovarea unor politici de destabilizare, în funcție de interesele naționale.

Aspecte precum prezența militară și exercițiile comune sunt instrumente de demonstrare a puterii și de influențare a statelor regionale, manifestându-se atât prin baze permanente, cât și prin mobilizări temporare care transmit mesaje de sinceritate și determinare. În același timp, inițiativele diplomatice și acordurile bilaterale, multilaterale, precum cele din cadrul organizațiilor internaționale, funcționează ca mecanisme de fixare a influenței și de direcționare a evoluțiilor geopolitice.

Se impune menționarea și rolul acestor actori în gestionarea riscurilor de mediu și de securitate – contribuind fie la stabilizarea, fie la agravarea tensiunilor. În concluzie, prezența și acțiunile statelor extra-regiune se dovedesc a fi componente esențiale în modelarea noii configurații geopolitice a regiunii, influențând nu doar structura regională, ci și echilibrul global în fața unor provocări dinamice și complexe.

Actori regionali

Actori regionali precum Turcia, Rusia, Ucraina, Georgia și Bulgaria joacă un rol central în configurarea dinamicilor de securitate și influență în Marea Neagră. Turcia, membră NATO și guvernator al poziției sale strategice, urmărește consolidarea influenței sale regionale și de la Marea Neagră, promovând interesele sale de securitate și de politică energetică. Rusia, pentru care această zonă reprezintă o zonă de interes strategic, continuă să manifeste ambiții extinse, consolidând controlul asupra peninsulei Crimeea și intervenind în conflicte regionale pentru a-și proteja și extinde zonele de influență. Ucraina, ca țară cu statut conflictual, devine un punct focal al tensiunilor, fiind utilizată și ca teren de confruntare între actorii externi. Georgia caută sprijin în fața provocărilor de securitate, în timp ce Bulgaria, membră a NATO, promovează stabilitatea regională, fiind totodată sub presiune din partea unor actori cu interese divergente.

Interesele acestor actori sunt adesea conflictuale, în special în privința resurselor energetice și a controlului rutelor comerciale maritime. Rusia urmărește să-și păstreze și să-și extindă influența economică și politică, utilizând instrumente militare și diplomatice. Turcia caută să-și mențină hegemonia în regiune și să protejeze stabilitatea internă și externă, fiind în același timp interesată de conclavul energetic și comercial. Ucraina și Georgia încearcă să-și asigure sprijin internațional, în special în fața cifrelor de confruntare și amenințărilor din partea Rusiei, încercând să-și întărească poziția în contextul preocupărilor legate de suveranitate și independență.

Prezența și influența acestor actori regionali contribuie la complexitatea ecuației de securitate, influențând modul în care se conturează alianțele și mecanismele de colaborare. În condițiile în care fiecare urmărește atingerea intereselor proprii, stabilitatea regională depinde de modul în care aceste actori pot gestiona diferențele și pot dialoga pentru a preventiv și gestiona tensiunile, având în vedere riscurile de escaladare militară și destabilizare. Astfel, actorii regionali devin atât parteneri, cât și competitori în jocul pentru control și influență, elemente centrale în procesul de consolidare a unei noi configurații a ordinii în zona Mării Negre.

Actori non-statali și comercianți de securitate

Actorii non-statali și furnizorii de securitate joacă un rol tot mai relevant în dinamica regională din Marea Neagră, influențând echilibrul geopolitic și operațional. Aceștia includ organizații criminale transnaționale, grupări paramilitare, traficanți de arme și de droguri, precum și companii private de securitate. De multe ori, aceste entități operează în coordonare sau în paralel cu actorii statali, având capacitatea de a compromite stabilitatea, fie prin activități ilegale, fie prin acțiuni de influență clandestină.

Rețelele criminale exploatează fragilitatea unor state riverane pentru a-și extinde operațiunile, folosind rute maritime și infrastructuri nesecurizate pentru trafic de droguri, oameni sau arme. Acestea pot finanța, indirect, diverse grupări armate sau paramilitare, devenind astfel factori de destabilizare în regiune. În același timp, comercianții de securitate, în special companiile private de mercenariat, se implică în servicii de protecție, supraveghere și operațiuni speciale, fiind adesea contractați pentru misiuni delicate, inclusiv în zone de conflict sau în operațiuni de patrulare maritimă.

Acești actori non-statali pot influența echilibrul de putere prin mobilizarea resurselor financiare, tehnologice sau logistice, contribuind la amplificarea instabilității și la creșterea riscurilor de confruntare. De exemplu, traficul ilegal de petrol sau de resurse naturale, facilitat de rețele clandestine, afectează economia regională, în timp ce implicarea anumitor entități private în operațiuni de spionaj sau sabotaj poate decredibiliza actori statali și poate complica procesele diplomatice.

În acest context, cooperarea internațională pentru controlul și reprimarea acestor activități ilicite devine o prioritate esențială. Există, de asemenea, necesitatea unui cadru legal clar, care să permită monitorizarea și sancționarea acestor actori, evitând, totodată, abuzurile sau conflictele de interese. În concluzie, actorii non-statali și comercianții de securitate sunt parte integrantă a complexității regionale din Marea Neagră, având capacitatea de a influența consecințele geopolitice majore, atât în sfera securității, cât și în cea economică.

Instrumente de influență și mecanisme de fixare a echilibrului

Instrumentele de influență și mecanismele de fixare a echilibrului în regiunea Mării Negre sunt esențiale pentru modelarea dinamicii geopolitice și pentru menținerea stabilității în contextul competiției pentru o nouă ordine mondială. În primul rând, controlul asupra spațiului maritim reprezintă un pilon fundamental, deoarece permite actorilor să impună reglementări, să asigure securitatea rutelor comerciale și să exercite influență asupra fluxurilor energetice. Navigabilitatea și accesul pe aceste rute sunt gestionate prin reguli maritime și acorduri internaționale, care devin instrumente de presiune sau cooperare, în funcție de interesele fiecărui actor.

Securitatea energetică are un rol central, deoarece resursele de hidrocarburi din Marea Neagră sunt esențiale pentru euroatlantic și Eurasia. Controlul terenurilor de extracție, infrastructurile de transport și stabilirea de parteneriate strategice în domeniul energetic devin mecanisme de influență, fiind utilizate pentru a bloca sau facilita accesul la resurse, cu impact direct asupra echilibrului regional. În același timp, rutinele comerciale, precum gestionarea porturilor și a rutelor de tranzit, contribuie la consolidarea sau contracararea influenței anumitor actori în spațiul maritime.

Inițiativele diplomatice și dialogurile multilaterale constituie, de asemenea, un set de instrumente de influență, în încercarea de a dezamorsa tensiunile, de a stabili reguli comune și de a construi un cadru de cooperare regională. Progresul acestor inițiative depinde însă de obstacole semnificative precum diferențele de interese, lipsa de încredere reciprocă sau interesele divergente ale actorilor implicați. În plus, mecanismele de fixare a echilibrului sunt întărite de structuri de securitate precum NATO sau organizațiile regionale, care oferă garanții de apărare și descurajare.

Astfel, dimensionarea și implementarea acestor instrumente contribuie la menținerea unei stabilități fragile, dar esențiale pentru influențarea poziției fiecărui actor și pentru consolidarea unui echilibru dinamic, indispensabil în procesul de redefinire a ordinii mondiale în regiunea Mării Negre.

Spațiu maritim, securitate energetică și rute comerciale

Spațiul maritime din Marea Neagră joacă un rol esențial în asigurarea securității energetice și în facilitarea rutelor comerciale ale statelor riverane, precum și ale altor actori interesați de această zonă strategică. Controlul și securitatea spațiului maritim devin astfel componente fundamentale ale echilibrului geopolitic regional, fiind influențate de multiple dimensiuni: securitatea resurselor, libertatea de navigație și protecția infrastructurilor maritime critice. În contextul competiției globale pentru controlul asupra rutelor energetice și resurselor naturale, statele din regiune își intensifică eforturile de monitorizare și patrulare, adoptând măsuri tehnice și legislative menite să prevină activități ilegale, precum și riscurile asupra mediului marin.

De asemenea, rutele comerciale în sectorul maritim sunt adaptate îndeosebi pentru a permite fluxuri rapide, sigure și eficiente ale mărfurilor, în condițiile în care infrastructura portuară se extinde pentru a susține volume din ce în ce mai mari. În acest context, cooperarea între state devine indispensabilă pentru asigurarea libertății de navigație, prevenind eventuale blocaje sau conflicte care pot afecta traseele rutelor comerciale.

Controlul spațiului maritim presupune, totodată, exercitarea unei influențe asupra actorilor non-statali și furnizorilor civili de securitate, care operează în zona de coastă sau pe mare, fiind implicați în activități de pescuit, transport și securizare. Consolidarea dispozitivelor de control al frontierelor maritime și colaborarea internațională în domeniul securității maritime sunt esențiale pentru prevenirea actelor de piraterie, contrabandă sau alte forme de criminalitate transnațională. În același timp, gestionarea riscurilor de mediu și protejarea ecosistemului marin necesită măsuri coordonate, pentru a minimiza efectele poluării provocate de un trafic maritim intensificat și dezvoltarea economică regională. Astfel, spațiul maritim devine un teren privilegiat al strategiilor de influență, echilibrul fiind menținut prin implementarea mecanismelor de gestionare și colaborare internațională.

Iniţiative diplomatice și obstacole

Inițiativele diplomatice în regiunea Mării Negre întâmpină numeroase obstacole, generate atât de complexitatea intereselor divergente ale actorilor implicați, cât și de lipsa unui cadru instituțional consolidat pentru cooperare. Diversitatea și adesea contradicțiile dintre statele riverane, precum și intervențiile externe, creează un mediu marcat de scepticism și reticență în privința inițiativelor comune. În plus, diferențele de priorități naționale și ambițiile geopolitice ale marilor puteri antagonizează eforturile de dialog și de stabilire a unui mecanism de coordonare eficient.

Un alt obstacol major îl reprezintă prezența și influența actorilor non-statali, precum grupările de interes economic sau actorii paramilitari, care perturbă echilibrul diplomatic tradițional. Lipsa unei strategii convergente și a unor mecanisme de sancțiune adecvate limitează în mod clar eficiența inițiativelor diplomatice. De asemenea, intervențiile externe și lipsa unei voințe comune între actorii regionali reduc șansele de progres în negocieri.

Pentru a depăși aceste dificultăți, sunt necesare eforturi concertate de consolidare a unor platforme multilaterale și de creștere a transparenței în procesul decizional. Cu toate acestea, obstacolele identificate trebuie abordate cu sensibilitate, respectând specificul fiecărui actor și mediului geopolitic regional, pentru a permite avansarea unor soluții durabile în regiune. În contextul competiției pentru o nouă ordine mondială, găsirea unui echilibru în inițiativele diplomatice din Marea Neagră rămâne un obiectiv esențial, dar dificil de realizat în condițiile actuale.

Provocări de securitate în Marea Neagră

Provocările de securitate din Marea Neagră devin din ce în ce mai complexe, generând riscuri multiple pentru stabilitatea regională și globală. Vulnerabilitățile ecologice și riscurile de mediu, cum ar fi poluarea crescândă, deșeurile industriale și degradarea resurselor marine, amenință nu doar ecosistemele locale, ci și securitatea economică a statelor riverane. În același timp, tensiunile militare și exercițiile regionale, uneori agresive, sporesc riscul unor conflicte iresponsabile, destabilizând echilibrul fragil din spațiul pontic. Războiul informațional și tehnologiile hibride au devenit noi forme de presiune, facilitând campanii de dezinformare, phishing și atacuri cibernetice, vulnerabilizând infrastructura critică și sistemele de control ale statelor. Aceste amenințări hibride creează un climat de nesiguranță, complicând comunicarea și cooperarea internațională. În plus, măsurile de securitate devin mai dificile în fața geo-țintelor strategice, întrucât diverși actori utilizează instrumente diverse pentru a-și impune interesele, adesea fără a respecta normele comune. Astfel, Marea Neagră devine un teritoriu de provocări multiple, unde convergența riscurilor de mediu, militare și hibride impune o abordare coordonată și adaptată, pentru a evita escaladări și pentru a asigura o stabilitate durabilă în regiune.

Vulnerabilități ecologice și riscuri de mediu

Vulnerabilitățile ecologice ale Mării Negre reprezintă o componentă critică în contextul provocărilor de securitate și instabilității regionale. Este o zonă caracterizată prin biodiversitate redusă, ecosisteme fragile și resurse naturale limitate, expuse constant presiunii antropice și activităților umane. În mod particular, poluarea maritimă, cauzată de deversări de petrol, deșeuri industriale și uzate urbane, agravează starea mediului și afectează ecosistemele costiere și marine. Riscurile de mediu sunt amplificate de accidentele petroliere, precum și de exploatarea intensivă a resurselor submarine, fără un cadru strict de reglementare și monitorizare internațională.

De asemenea, schimbările climatice determină creșteri ale nivelului mării, erodarea litoralurilor și modificări ale modelelor meteorologice, ceea ce poate duce la inundații și alte fenomene extreme ce compromit habitatul marin și terestru. În plus, activitățile de pescuit necontrolat sau ilegal, precum și construirea infrastructurii portuare neadaptate la condițiile ecologice autohtone, contribuie la dezechilibrul ecologic. Aceste vulnerabilități ridică semnale de alarmă în privința necesitării unui management durabil al resurselor și a adoptării unor politici de conservare.

Riscurile de mediu din Marea Neagră nu doar limitează activitățile economice sustenabile, ci și cresc vulnerabilitatea comunităților locale dependente de resursele marine. Neajunsurile în infrastructură pentru gestionarea deșeurilor, precum și lipsa unor mecanisme eficiente de prevenție și intervenție în cazul urgențelor ecologice, pot duce la situații de criză ecologică cu impact regional și global. Astfel, această zonă necesită o abordare integrată, care să combine măsuri de protecție ecologică cu strategii de securitate, pentru a reduce efectele negative și a asigura o dezvoltare durabilă și sigură a resurselor marine în viitor.

Conflicte, tensiuni militare și exerciții regionale

Conflictele, tensiunile militare și exercițiile regionale din Marea Neagră reflectă complexitatea și fragilitatea echilibrului de securitate în această zonă, fiind adesea artificii ale influențelor convergente ale actorilor regionali și extra-regionali. În ultimii ani, creșterea frecvenței manevrelor militare și demonstrațiile de forță, realizate atât de statele riverane, cât și de puteri externe, au intensificat riscurile de escaladare accidentală sau intenționată.

Exercițiile navale și aeriene, uneori desfășurate în mod simultan de către mai mulți actori, pot amplifica percepțiile asupra unor amenințări precum agresiuni sau pretenții teritoriale, generând un climat de incertitudine. Aceste activități militare sunt interpretate atât ca demonstrații de putere, cât și ca instrumente de descurajare, dar pot deveni, în contextul unor tensiuni crescute, și catalizatori pentru un conflict deschis.

În plus, în contextul unei competiții geopolitice acerbe, exercițiile regionale sunt folosite pentru a testa capacități, pentru a consolida alianțe sau pentru a trimite mesaje politice indirecte, toate acestea contribuind la deteriorarea relațiilor de încredere. Pentru a gestiona aceste tensiuni, actorii implicați trebuie să adopte măsuri de transparență și dialog bilateral sau multilateral, evitând astfel gesturile unilaterale care pot amplifica fragilități și vulnerabilități în echilibrul regional de securitate. În acest mod, atenuarea riscurilor implică atât o monitorizare atentă, cât și angajamente ferme de a preveni orice escaladare necontrolată în această zonă strategică.

Amenințări hibride, sub-conflictuale și cibernetice

Amenințările hibride, sub-conflictuale și cibernetice în zona Mării Negre reprezintă o provocare complexă, amplificată de contextul geopolitic instabil și de diversitatea actorilor implicați. Aceste forme de agresiune nu se limitează la incidente clare de natură militară, ci se manifestă printr-o combinație subtilă de tactici de influență, dezinformare, destabilizare economică și atacuri cibernetice. În mediul actual, statelor riverane le revine adesea sarcina de a contracara aceste amenințări multiple, care tind să fie asimetrice și dificil de identificat și atribuit.

Atacurile hibride vizează destabilizarea percepției publice, discreditarea guvernelor și influențarea deciziilor strategice prin campanii elaborate de propagandă și manipulare informațională. În același timp, activitățile cibernetice pot compromite infrastructuri critice, precum sistemele de navigație, comunicațiile și rețelele energetice, generând riscuri considerabile pentru securitatea regională. Într-un scenariu de conflict hibrid, actorii nevăzuți și metodele flexibile afectează în mod subtil și persistent stabilitatea, adesea în afara vizibilității morale și militare a intervențiilor convenționale.

Supremația în spațiul cibernetic devine astfel o componentă esențială în asigurarea deținerii inițiativei strategice. Manipularea fluxurilor informaționale, penetrările în sistemele de comandă și control, precum și campaniile de dezinformare pot dezorganiza rezonabil deciziile politice sau militare ale statelor. În același timp, vulnerabilitățile ecologice și infrastructurale agravează aceste riscuri, deoarece un atac cibernetic poate avea repercusiuni de amploare asupra mediului, economiei și stabilității sociale.

În fața acestor amenințări hibride, sub-conflictuale și cibernetice, cooperarea regională devine o componentă critică, însă cooperarea este adesea blocată de interese divergente și lipsa unor mecanisme eficiente de dialog și răspuns coordonat. Astfel, este necesară consolidarea capacităților și evoluția unor strategii integrate de apărare cibernetică și contracarare a campaniilor hibride/sub-conflictuale, precum și întărirea capacităților de intelligence și informare a actorilor locali și internaționali implicați.

Doar printr-un efort comun și constant, se poate construi o reziliență solidă în fața acestor tipuri de amenințări în continuă dezvoltare și sofisticare.

Impact asupra ordinii mondiale emergente

Impactul asupra ordinii mondiale emergente derivă din transformările geopolitice generate de utilizarea strategică a Mării Negre. Creșterea competitivității între actorii globali a condus la o redefinire a alianțelor și a structurilor de putere în regiune, influențând echilibrul geopolitic mondial. În aceste condiții, spațiul maritim capătă o importanță crucială pentru securitatea energetică, fiind folosit ca punct de control pentru rutele comerciale și fluxurile energetice. Actorii principali concurează pentru dominare, ceea ce duce la o intensificare a sistemelor de alianțe și la apariția noilor forme de parteneriate regi­onale și internaționale.

De asemenea, mecanismele de influență, precum exercițiile militare și inițiativele diplomatice, devin tot mai sofisticate, dar și mai blocate de obstacole politice și de divergențe de interese. În acest context, instituțiile internaționale se confruntă cu provocări în menținerea unui cadru de reglementare eficient, dat fiind că dreptul maritim și normele de securitate sunt puse la încercare de acțiuni hibride și de riscuri ecologice majore. Tensiunile militare și exercițiile regulate de forțe regionale amplifică vulnerabilitățile, afectând stabilitatea regională și, implicit, ordinea mondială în evoluție.

Astfel, dinamica acestei regiuni devine un catalizator al redistribuirii puterii globale, evidențiind necesitatea unei reevaluări a rolurilor și responsabilităților actorilor internaționali. În noua ordine, redefinirea relațiilor și consolidarea mecanismelor de cooperare sunt esențiale pentru a gestiona riscurile și pentru a asigura un echilibru durabil, contribuind astfel la stabilitatea globală în fața noilor provocări geopolitice și de securitate.

Redefinirea alianțelor și a structurilor de alianță

Redefinirea alianțelor și a structurilor de alianță în regiunea Mării Negre reprezintă un proces complex, influențat de multiple interese geopolitice și de dinamica reluării rivalităților tradiționale. În contextul evoluției acestei zone, statele implicate sunt nevoite să reevalueze parteneriatele strategice pentru a-și asigura securitatea și influența într-un mediu tot mai volatil. În acest sens, colaborările regionale devin tot mai flexibile, dar și mai adaptate noilor provocări, precum amenințările hibride/sub-conflictuale și riscurile ecologice.

O componentă semnificativă în această redefinire o reprezintă restructurarea alianțelor tradiționale, precum NATO, și crearea de noi facilități de securitate, menite să răspundă atât la interesele individuale ale statelor, cât și la nevoia de coordonare la nivel regional. În același timp, actorii noi, inclusiv state extra-regionale și actori non-statali, își afirmă prezența și stabilizează relațiile de influență, contestând și influențând echilibrul existent. Aderarea la blocuri și inițiative de colaborare, precum parteneriate energetice și strategice, devin instrumente esențiale în consolidarea propriului impact.

Schimbările în structura alianțelor sunt însă însoțite de provocări, legate de diferențele de interese și de dificultatea de a asigura un consens durabil. În plus, o tendință notabilă o reprezintă transferul accentului de la alianțele formale, bazate pe tratate și convenții, către relații pragmatice și flexibile adaptate contextului geopolitic în rapidă schimbare. Astfel, structurile de alianță devin mai dinamice, permițând statelor să răspundă prompt la amenințări emergente, dar și să capitalizeze pe noi oportunități de influență regională și globală.

Rolul instituțiilor internaționale și ale dreptului maritim

Rolul instituțiilor internaționale și ale dreptului maritim devine esențial în gestionarea și reglementarea activităților din Marea Neagră într-un context de competiție geopolitică intensificată. Organizațiile precum Organizația Maritimă Internațională (IMO) și instituțiile specializate ale NATO și UE joacă un rol central în promovarea normelor comune, asigurând respectarea standardelor pentru siguranța navigației, prevenirea conflictelor și protecția mediului marin. Acești actori contribuie la crearea unui cadru legal și operațional stabil, contracarând încercările unilaterale de extindere a influenței, precum și abordările destabilizatoare pe mare.

Dreptul maritim, în special Convenția UNCLOS pentru Dreptul Mării, oferă un fundament juridic pentru delimitarea zonelor maritime, drepturile și obligațiile statelor în exploatarea resurselor și navigație. Acest cadru legal asigură claritate și previzibilitate în zonele contestate și facilitează soluționarea pașnică a disputelor, chiar și în fața presiunilor geopolitice sporite. Utilizarea prevederilor convenției permite statelor riverane să își protejeze interesele economice și să promoveze cooperarea regională, reducând riscul de escaladare a tensiunilor.

Totodată, instituțiile internaționale pot interveni pentru mediere, facilitând dialogul și creând mecanisme de monitorizare a respectării normelor maritime. Inițiative precum centrele de cooperare maritime și misiunile de patrulare contribuie la menținerea stabilității și siguranței în spațiul naval al Mării Negre. În același timp, domeniul dreptului maritim devine un instrument strategic în construcția unui echilibru de putere, reducând vulnerabilitățile și consolidând statutul internațional al statelor implicate.

Astfel, o abordare coordonată a instituțiilor internaționale și a normelor juridice maritime devine primordială în asigurarea unui mediu de securitate stabil și previzibil, facilitând, în același timp, dezvoltarea durabilă și cooperarea în regiune, în condițiile evoluțiilor geopolitice actuale.

Dinamica economică și energetică în noua ordine

În contextul noii configurații geopolitice, dinamicele economice și energetice din Marea Neagră joacă un rol crucial în redefinirea echilibrelor regionale și globale. Accesul la resursele energetice, inclusiv hidrocarburile din zăcămintele submarine, influențează deciziile de politică economică și securitară ale statelor din regiune, precum și ale actorilor extra-regionali interesați de controlul și securizarea fluxurilor energetice. Diversificarea rutelor de energie, modernizarea infrastructurilor și implementarea tehnologiilor de exploatare avansată vin să consolideze această dinamică, dar și să intensifice competiția pentru resurse și influență.

În același timp, evoluțiile din sectorul energetic au generat schimbări în structurile de comerț și în parteneriatele economice, favorizând noi alianțe și cooperări regionale. Orientarea către surse alternative, precum energia verde, contribuie la reducerea dependenței de resursele fosile, dar în același timp provoacă recalibrări ale lanțurilor de aprovizionare și ale marilor fluxuri comerciale maritime. Concomitent, evenimentele din domeniul energetic stimulează investițiile în infrastructuri strategice, precum gazoducte și centre logistice, consolidând astfel poziția statelor riverane în conexiune cu piețele globale.

Apariția noilor tehnologii și a impulsurilor pentru energie durabilă introduce, însă, și elemente de incertitudine și volatilitate, fiind uneori folosite ca instrumente de influență în competiția pentru hegemonie regională și mondială. În plus, dinamica economică se intersectează cu cele mai ample tendințe politico-militare, modelând un cadru în care coordonarea și cooperarea vor deveni esențiale pentru atingerea stabilității și prosperității durabile în regiune. Astfel, factorii economico-energetici devin cheie în procesul de consolidare a unei noi ordini mondiale, unde controlul asupra resurselor și infrastructurilor energetice va continua să fie un element determinant în configurarea puterii și influenței globale.

Analize comparative și sinteze teoretice

Analiza comparativă a diferitelor perspective teoretice asupra dinamicii din Marea Neagră relevă multiplele interpretări asupra repercusiunilor geopolitice ale acestei zone strategice. În cadrul teoriilor despre ordinea mondială, o abordare hegemonică evidențiază rolul statelor puternice în stabilirea unui sistem de echilibru bazat pe dominație și influență, ceea ce explică adesea intervențiile și inițiativele militare în regiune. În contrast, modelele de securitate cooperativă propun o abordare multilaterală, accentuând importanța dialogului și a parteneriatelor între actorii regionali și internaționali pentru prevenirea conflictelor. Sintezele teoretice sugerează că stabilitatea în Marea Neagră nu poate fi atinsă exclusiv prin instrumente coercitive, ci necesită și crearea unui cadru de încredere reciprocă și reguli clare de management al spațiului maritim.

Compararea acestor modele evidențiază, de asemenea, diversitatea actorilor implicați și modul în care interesele lor divergente influențează echilibrul de putere. În timp ce unele teorii subliniază predominanța factorilor militari și energetici, alte perspective pun accent pe rolul cooperării economice și diplomatice ca mecanisme de stabilizare. În această perspectivă, abordările integrate devin necesare pentru a înțelege complexitatea și interdependența din regiune, fapt ilustrat de conflictele și colaborările din ultimii ani. În esență, aceste analize comparate și sinteze teoretice contribuie la clarificarea barierelor și oportunităților pentru crearea unei ordini regionale stabile, într-un context global în continuă schimbare, demonstrând complexitatea și interdependența factorilor care determină evoluția spațiului pontic.

Teorii despre ordinea mondială și spațiul pontic

Teoriile despre ordinea mondială și spațiul pontic reflectă multiple perspective asupra rolului și influenței regionale în contextul geopolitic actual. În viziunea realistă, această regiune este percepută ca un spațiu de concurență strategică unde statele mari urmăresc consolidarea influenței prin controlul resurselor, stabilitatea militară și influența diplomatică, considerând Marea Neagră ca un punct critic pentru menținerea sau alterarea echilibrului regional. În opoziție, teoria liberalistă subliniază importanța cooperării internaționale, a instituțiilor multilaterale și a acordurilor comerciale pentru a asigura stabilitate și prosperitate în zonă, promovând dialogul și soluționarea pașnică a conflictelor.

De asemenea, abordările constructiviste accentuează rolul construcției sociale, identitar-politice și a normelor comune în determinarea comportamentului actorilor regionali și globali. În această viziune, identitatea națională, percepțiile asupra securității și interesele culturale influențează deciziile politice și strategice, iar colaborarea poate fi modelată de valorile și normele acceptate pe plan internațional. În contextul complexității spațiului pontic, teoriile geoeconomice evidențiază, totodată, importanța resurselor naturale, rutelor comerciale și infrastructurii energetic, ca factori de influență și de multiplicare a rivalităților.

Astfel, fiecare paradigmă contribuie la înțelegerea diversității de interese și comportamente ale actorilor din Marea Neagră, ilustrând modul diferit în care pot fi interpretate și gestionate provocările și oportunitățile din această regiune strategică. În concluzie, integrarea acestor perspective teoretice facilitează o abordare complexă, adaptată dinamicii globale și regionale, necesitând atât cooperare, cât și vigilentă strategică.

Modele de securitate și cooperare în Marea Neagră

Modelele de securitate și cooperare în Marea Neagră reflectă complexitatea și interdependența dintre actorii implicați, precum și nevoia de a adopta strategii adaptate specificului zonei. Aceste modele pot fi grupate în două categorii principale: cele bazate pe securitatea regională și cele orientate spre cooperarea economică și diplomatică. În contextul provocărilor multiple, precum tensiunile militare, amenințările hibride sau vulnerabilitățile ecologice, structurile de cooperare multilaterală devin esențiale pentru consolidarea stabilității.

Un exemplu relevant reprezintă inițiativele de dialog și colaborare regională, precum Conferința ministerială a Mării Negre și Grupul de la București, care urmăresc promovarea unui cadru de consultare și prevenire a conflictelor. Aceste mecanisme oferă posibilitatea actorilor regionali să își coordoneze răspunsurile în fața amenințărilor comune și să stabilească reguli de comportament în spațiul maritim.

De asemenea, documente precum Acordul de la Istanbul și Protocoalele adiacente urmăresc crearea unor norme și reguli pentru utilizarea sigură a apelor și prevenirea incidentelor. În același timp, cooperarea în domeniul securității energetice și în exercitarea rutinelor comerciale contribuie la reducerea tensiunilor și la crearea unui cadru predictibil. În contextul riscurilor hibride, modelele de securitate includ și mecanisme de reziliență cibernetică și de contracarare a dezinformării, fiind imperative pentru consolidarea încrederii reciproce.

Respectarea și întărirea instituțiilor internaționale și a dreptului maritim se dovedesc fundamentale pentru legitimitatea și eficiența acestor modele de cooperare. Împreună, acestea pot reduce vulnerabilitățile și pot promova stabilitatea pe termen lung, contribuind, totodată, la modelarea unei ordini regionale și globale mai stabile și echilibrate.

Este nevoie de o abordare strategică a UE pentru regiunea Mării Negre pe cele trei paliere de acțiune prioritară vizate – securitate, conectivitate și sporirea rezilienței la nivelul comunităților costiere.

Politici și recomandări pentru actorii-cheie

Pentru actorii-cheie implicați în regiunea Mării Negre, adoptarea unor politici strategice și recomandări precise devine esențială pentru promovarea stabilității și securității durabile. Statele riverane trebuie să consolideze cooperarea regională, promovând dialogul diplomatic și creând mecanisme comune de gestionare a tensiunilor, inclusiv inițiative de verificare reciprocă și exerciții militare transparente. Diversificarea vectorilor de securitate, precum creșterea rolului structurilor multilaterale, poate reduce vulnerabilitățile ecologice și riscurile hibride. De asemenea, inițiative pentru gestionarea crizelor energetice și promovarea unor reguli clare în domeniul dreptului maritim contribuie la stabilizarea regiunii și la întărirea încrederii între actorii regionali și internaționali.

Actori internaționali, precum Uniunea Europeană și NATO, trebuie să intensifice eforturile de consolidare a unui cadru multilateral, sprijinind inițiative de cooperare în domeniul securității maritime și al gestionării amenințărilor hibride. În același timp, trebuie consolidate aranjamentele de securitate prin semnarea unor acorduri de încredere și de limitare a conflictelor, precum și implementarea unor mecanisme eficiente de monitorizare și răspuns la crize. În spațiul economic, trebuie promovate investiții vizând dezvoltarea infrastructurilor de energie și a rutelor comerciale sigure, pentru a asigura reziliența și autonomia energetică a regiunii.

Totodată, este esențial ca actorii-cheie să colaboreze pentru întărirea instituțiilor internaționale, respectarea dreptului maritim și promovarea unui sistem transparent al alianțelor. Implementarea unor politici de prevenire a escaladării conflictelor, precum și promovarea cooperării în domeniul securității cibernetice, reprezintă pași vitali pentru stabilirea unui cadru de acțiune comun. În final, aceste măsuri trebuie să fie susținute de o viziune pe termen lung, orientată spre crearea unui echilibru stabil și durabil în regiunea Mării Negre, în consens cu noile dinamici ale ordinii mondiale emergente.

Recomandări pentru statele riverane

În contextul complexității geopolitice din regiunea Mării Negre, statele riverane trebuie să adopte o serie de măsuri strategice menite să asigure stabilitatea, securitatea și suveranitatea lor. În primul rând, consolidarea infrastructurilor de securitate maritimă și a capacităților de monitorizare a spațiului naval reprezintă o prioritate, pentru a contracara eventualele amenințări hibride și activități destabilizatoare.

Cooperarea bilaterală și multilaterală, în special cu Bulgaria și Turcia⁵ trebuie intensificată pentru asigurarea libertății de navigație și a dezvoltării inițiativelor energetice în bazinul Mării Negre prin crearea unor mecanisme de dialog și schimb de informații, menite să prevină escaladările și să faciliteze gestionarea crizelor. Politicile de diversificare a parteneriatelor și de dezvoltare a infrastructurilor energetice sunt esențiale pentru reducerea vulnerabilităților în fața influenței externe și a dependenței de anumite fluxuri energetice sau rutine comerciale.

De asemenea, promovarea dialogului diplomatic și a mediului predictibil în relațiile regionale contribuie la diminuarea riscurilor de tensiuni militare sau confruntări neloiale. În acest sens, activitatea în cadrul organizațiilor internaționale, cum ar fi Organizația Maritimă Internațională sau alte structuri regionale, trebuie să fie intensificată, pentru a respecta și promova normele dreptului maritim și a asigura un cadru stabil pentru navigație și activități economice la nivel regional. Implementarea unor planuri comune de gestionare a riscurilor de mediu, precum și investițiile în protecția ecologică, completează măsurile de consolidare a rezilienței statelor riverane. În final, dedicarea resurselor pentru dezvoltarea capacităților de răspuns la amenințările hibride și cibernetice, precum și pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice, garantează o poziție mai solidă a acestor state în contextul geopolitic tot mai volatil al regiunii.

Recomandări pentru actori regionali și internaționali

Pentru actorii regionali și internaționali, este esențială adoptarea unor strategii coordonate și bine fundamentate, menite să promoveze stabilitatea și securitatea în Marea Neagră. În primul rând, actorii trebuie să consolideze dialogul diplomatic și să încurajeze inițiative de cooperare multilaterale, precum platformele regionale și mecanismele de consultare, evitând astfel escaladarea tensiunilor și promovând transparența în activitățile militare și comerciale. De asemenea, este crucială întărirea capacităților de management al crizelor, precum și promovarea normelor și standardelor internaționale în domeniul securității maritime și protecției mediului, pentru a reduce vulnerabilitățile ecologice și a preveni incidentele de mediu. În același timp, actorii trebuie să își adapteze politicile energetice și comerciale în conformitate cu noile realități geopolitice, asigurând diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare pentru a diminua dependențele și pentru a crea un echilibru de putere sustenabil. Relevanța cooperării între statele internaționale, dar și cu actorii regionali, necesită un angajament ferm pentru respectarea dreptului internațional și consolidarea rolului instituțiilor globale precum ONU și organizațiile maritime. În plus, pentru a contracara amenințările hibride și cibernetice, este imperativă dezvoltarea unor capacități comune de apărare și schimbul de informații, precum și consolidarea rezilienței infrastructurilor critice. Prin aceste măsuri, actorii pot contribui la stabilizarea zonei și la crearea unui cadru de securitate durabil, favorabil unei ordini mondiale emergente în care interesele regionale și globale sunt gestionate în mod echilibrat și responsabil.

Concluzie

Reconfigurarea dinamicilor în zona Mării Negre evidențiază o complexitate accentuată a echilibrului de putere și a influenței geopolitice. Actori diverși, cu interese și niveluri diferite de influență, modelează această regiune ca pe un teren strategic indispensabil pentru controlul rutelor comerciale, securitatea energetică și stabilitatea regională. În contextul competiției pentru o nouă ordine mondială, Marea Neagră devine o scenă esențială de manifestare a intereselor globale. Factori precum infrastructurile maritime, inițiativele diplomatice și operațiunile militare sunt instrumente principale pentru consolidarea poziției și pentru influențarea echilibrului regional. În același timp, vulnerabilitățile ecologice și riscurile de mediu impun o abordare responsabilă, întrucât acestea pot amplifica tensiunile și pot afecta stabilitatea pe termen lung. Tensiunile militare și exercițiile regionale, combinate cu amenințările hibride și cibernetice, adaugă o dimensiune complexă, silind actorii implicați să adapteze și să întărească mecanismele de apărare și de dialog. În plus, aceste provocări contribuie la redefinirea relațiilor de alianță și la revizuirea rolului instituțiilor internaționale și al dreptului maritim în menținerea ordinii, precum și în promovarea cooperării. Se evidențiază tendința de a crea noi forme de parteneriate și de a institui reguli care pot sprijini atât securitatea, cât și progresul economic. În concluzie, Marea Neagră devine un centru nevralgic în configurația emergentă a ordinii mondiale, unde interesele naționale și cele globale converg și se intersectează, solicitând un echilibru delicat între forță, influență și colaborare pentru asigurarea stabilității și prosperității pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și volume

1. Brzezinski, Zbigniew. The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives. New York: Basic Books, 1997.

2. Buzan, Barry, and Ole Wæver. Regions and Powers: The Structure of International Security. Cambridge: Cambridge University Press, 2003.

3. Cooley, Alexander, and Daniel Nexon. Exit from Hegemony: The Unraveling of the American Global Order. Oxford: Oxford University Press, 2020.

4. Cornell, Svante E., and Frederick S. Starr, eds. The Guns of August 2008: Russia’s War in Georgia. London: Routledge, 2009.

5. Freedman, Lawrence. Deterrence. Cambridge: Polity Press, 2004.

6. Galeotti, Mark. Hybrid War or Gibridnaya Voina? Getting Russia’s Non-Linear Military Challenge Right. London: Mayak Intelligence, 2016.

7. Kaplan, Robert D. The Revenge of Geography: What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate. New York: Random House, 2012.

8. Mearsheimer, John J. The Tragedy of Great Power Politics. New York: W.W. Norton, 2001.

9. Nye, Joseph S. Soft Power: The Means to Success in World Politics. New York: PublicAffairs, 2004.

10. Pelnon, Romain. Energy Security and Geopolitics in the Black Sea Region. London: Routledge, 2018.

11. Trenin, Dmitri. Should We Fear Russia? Cambridge: Polity Press, 2016.

12. Wilson, Andrew. Ukraine Crisis: What It Means for the West. New Haven: Yale University Press, 2014.

Documente și rapoarte internaționale

13. European Union Institute for Security Studies. The Geopolitics of the Black Sea Region. Paris: EUISS.

14. International Crisis Group. The Black Sea Region: A New Strategic Battleground. Brussels: ICG.

15. NATO. NATO Strategic Concept 2022. Brussels: NATO, 2022.

16. National Defense University. Strategic Perspectives on the Black Sea Security Environment. Washington, D.C.: NDU Press.

17. United Nations. United Nations Convention on the Law of the Sea (UNCLOS). New York: United Nations, 1982.

18. World Economic Forum. The Great Reset. Geneva: World Economic Forum, 2020.

Articol accesat online

1. “Doctrine for Sub-Conventional Operations – A Critique.” JSTOR – https://www.jstor.org/stable/4419437 – accesat la 2 decembrie 2025.