Mircea-Codruț Marin. Phd Political Science and International relations, SNSPA

Abstract:

The article develops a generational–fiscal framework for understanding support for Donald Trump, departing from identity-based explanations and grounding the analysis in tax-bracket distribution, cohort socialization, and long-term economic trajectories. Using data on income percentiles, federal tax burdens, and electoral outcomes, the study examines how Boomers, Generation X, Millennials, and Gen Z translate their economic positioning and formative historical experiences into distinct political and foreign policy orientations. Boomers in higher tax brackets remain split between liberal internationalism and conservative neo-isolationism, while Generation X, socialized during deindustrialization and concentrated in the volatile middle brackets, constitutes the most stable pro-Trump cohort, favoring protectionism and reduced global commitments. Millennials and Gen Z, positioned primarily in lower and median brackets and socialized in post-2008 economic uncertainty, combine pragmatic cost sensitivity with conditional support for alliances and multilateralism. The article argues that Trump’s electoral strength is better explained at the intersection of generational insecurity, fiscal exposure, and skepticism toward the costs of international engagement, offering a model that accounts for both the persistence and the structural limits of trumpism in U.S. politics.

Key words: trumpism, gnerations, Geberation X, The Silent Generation, Baby Boomers, geopolitics, Ukraine, EU, Palestine, Israel, NATO, China, USA, international aid, fiscal, vote

Trumpismul este un discurs politic emfatic, bazat pe un limbaj simplu și vocabular redus, mai degrabă specific copiilor preșcolari (să ne amintim doar de o lege mare și frumoasă/the one big beautiful bill), superficial, infestat de teorii ale conspirației și anti-știință, un tip grosier de dreaptă radicală (ceea ce nu este același lucru cu extremismul de dreapta) și un cult – un cult soteriologico-eshatologic, în care Donald J. Trump este identificat de coloane de epigoni vulgarizanți (nu vulgarizatori) ai lui Hegel și Spengler, de ultra-credincioși și de treziți anti-sistem de toate denominațiile, de la creștinismul catolic și neoprotestant la mozaism și hinduism ca Erou al ultimei șanse a omului de a rămâne ființă umană – un erou care nu trebuie să fie fără pată și prihană (căci prihăniți și pătați au fost și JFK și Bill Clinton), ci de partea corectă a Istoriei (înțelegând prin asta tot ce este opus progresismului liberal – climă, LGBTQ+, migrație, corectitudine politică etc). Adoratorii stilului și cultului președintelui Trump constituie nucleul dur al electoratului său, ei sunt votanții săi constanți, dar nu și aducătorii săi de victorie. Se întâmplă pentru că trumpismul nu poate pătrunde în cocoașa gaussiană a distribuției normale a preferințelor politice a corpului politic american. Și stilul Trump și cultul său rămân în extremitate și în excentricitate – majoritățile nu îmbrățișează nici personalități excentrice, nici idei radicale). În fapt, în cazul ambelor mandate, victoria lui Trump a fost adusă de votanți care dezavuează cam tot ce definește imaginea sa și resping cam tot ce ține de discursurile filosofice și narațiunile religioase și politice asociate cultului acestuia. Nu trumpiștii, ci așa numiții swing voters (votanți oscilanți) – i-am denumi mai degrabă votanții condiționali – l-au făcut să ajungă la Casa Albă – sondajele îi surprind azi ca lean republican sau independent.

Un instinct greșit a fost și acela de a crede că aspecte precum vechimea cetățeniei, rasa, etnia, cultura, sexul/genul, orientarea sexuală vor fi cele mai puternice predictoare ale votului pentru și împotriva lui Trump – Trump este anti-migrație deci cei deveniți americani de o generație sau două nu îl vor vota, Trump este un alb rasist care nu îi place pe hispanici, pe afro-americani și pe non-caucazieni, în general, deci aceștia nu îl vor vota, Trump este susținut de neoprotestanții radicali, deci romano-catolicii, creștin-ortodocșii, musulmanii și evreii nu îl vor vota, așa cum nu îl vor vota femeile și persoanele LGBTQ+. Trump va fi votat doar de bărbați, de albi, de neo-protestanți, de persoane provenind din familii care dețin cetățenia americană de cel puțin trei generații, de heterosexuali (cel puțin de cei social manifești). Este adevărat că afirmațiile candidatului Trump despre multe dintre aceste subiecte au creat unde de șoc în societatea americană, dar votul arată că nu au creat clivaje politice de netrecut. Trump a fost votat de toți cei care au văzut în aceste declarații controversate niște lovituri de harpon (să ne aducem aminte de căpitanul Ahab și balena Moby Dick) date woke-ismului, dar a fost votat și de persoane care ar fi trebuit să se identifice ca făcând parte din comunitățile țintite de aceste discursuri, de cetățeni la prima sau a doua generație, de femei, de afro și latino-americani, de chino-americani, de hindi-americani, de non-protestanți și persoane autodefinite ca non-binare. Poate nu pentru toți valabil, dar unii au perceput nuanțe în discursurile lui Trump datorită cărora nu s-au simțit vizați. Așa cum o arată exit poll-urile, chiar și când a pierdut în fața lui Joe Biden, în 2020, Donald Trump a fost votat de unul din trei hispanici, iar când a câștigat al doilea mandat, în 2024, de aproape unul din doi – 32% în 2020, 46% în 2024¹.

Acest eșec al variabilelor identitare de a explica votul în fața variabilelor economice ar trebui să ne aducă aminte de faptul că și nevoile identitare sunt plasate în piramida lui Maslow desupra nevoilor de bază care descriu în fapt confortul economic al persoanei.

Averea individului/gospodăriei este peste tot în lume o variabilă tare în determinarea votului. Averea determină taxele pe care individul le plătește statului pentru ca acesta să îi furnizeze la rândul său servicii publice sub forma de politici. Averea este rezultatul inițiativei individului într-un mediu economic – deci nu trebuie să ne mire nici interesul persoanelor interesate să adune avere pentru mersul economiei nici sprijinul pe care oamenii cu avere îl acordă agendelor politice.

Bugetul Federal se bazează pe un sistem de impozitare progresiv, care descrie o piramidă a poverii fiscale. Aceasta arată, potrivit datelor IRS din 2022, astfel:

Corelând date privind preferințe de vot³ și contribuții fiscale⁴, obținem o imagine a modului în care fiecare dintre categoriile de contribuabili a votat la alegerile prezidențiale americane din 2024:

În linii mari, datele arată că Trump a câștigat clasele de mijloc și mijlociu-superioare, între 50.339 – 78.610$, segmentele numerice dominante (≈ 40 % din contribuabili), Harris, vârfurile de venit (peste 200.000$) și la extremele inferioare (<30.000$), unde politicile sociale și educaționale mobilizează electoratul democrat, concluzia fiind că deși cei mai bogați și cei mai săraci, tind ușor spre democrați, clasa de mijloc impozabilă a decis balanța națională – în 2024, înclinând spre Trump.

Distribuția bogăției în SUA nu este doar un fapt economic, ci și o arhitectură inter generațională construită în timp și modelată de conjuncturi istorice, cicluri speculative și diferențe structurale de comportament investițional. Dincolo de nivelul agregat al averii, care crește constant în ultimele decenii, adevărata hartă a puterii economice americane se vede în interiorul grupurilor fiscale: cine ocupă topul, cine se concentrează în zona mediană și cine rămâne în partea inferioară a distribuției. Datele oferite de UBS Global Wealth Report 2025⁵, în special secțiunea „The USA: a generational view on wealth” (pp. 38–39), permit o reconstrucție nuanțată a acestui tablou. Chiar dacă raportul nu oferă explicit o matrice generații–categorii fiscale, din dinamica activelor și structura averii putem deduce, cu un grad ridicat de certitudine, poziția fiecărei generații în ierarhia fiscală americană.

Baby Boomers dețin, conform raportului UBS, peste 83 trilioane $ din averea netă americană, adică aproape cât toate celelalte generații laolaltă. Acest volum, împreună cu structura activelor – aproape 30% în acțiuni corporative și fonduri mutuale de investiții plus plasamente considerabile în pensii cu beneficii definite – indică fără niciun echivoc o supra reprezentare în top 10. Ori, apartenența la top 10%, top 5% sau top 1% în SUA, cel puțin, ține predominant de expunerea financiară și acumularea pe termen lung, nu de venituri salariale sau proprietăți imobiliare. Baby Boomers au beneficiat de ciclul de expansiune postbelică, acces ieftin la credit ipotecar, aprecierea masivă a pieței imobiliare și de dezvoltarea sistemului bursier, tocmai acele componente care definesc nucleul categoriilor superioare ale contribuabililor americani.

Modelarea integrată a datelor Global Wealth Report 2025 – UBS și Survey of Consumer Finances⁶ (SCF) – Federal Reserve arată că, în ciuda înaintării în vârstă, între 55% și 60% dintre gospodăriile din top 10% aparțin generației Baby Boomers, procent care urcă la aproximativ 65–70% în top 5%, iar în top 1% aceștia formează majoritatea absolută. The Silent Generation a celor născuți în interbelic, apare și ea în zona superioară, dar, de înțeles, este numeric mult diminuată. Acest tablou nu este întâmplător: Baby Boomers sunt singura generație care a traversat integral perioada de maximă rentabilitate bursieră din istoria SUA, având timp să acumuleze, să păstreze și să finanțeze.

Generation X, cu 42,5 trilioane $ în active nete este pregătită să preia controlul bogăției americane în următoarele două decenii. Așa cum o arată studiile citate, structura lor de active este diversificată: expunere medie pe acțiuni, plasamente semnificative în pensii cu contribuție definită și o pondere stabilă în imobiliare. Această combinație îi plasează în zona categoriilor fiscale 50–90, cu o prezență crescândă în top 10% odată cu apropierea vârstei maxime de acumulare.

Estimările modelului indică faptul că Generation X reprezintă probabil 30–35% din top 10%, dar doar 15–20% din top 1%, unde diferența de vechime pe piață și acumulările istorice favorizează încă pe Baby Boomers. În zona mediană superioară, însă, Generation X este pivotul dominant, formând majoritatea, segmentul cel mai stabil și mai puțin volatil al structurii fiscale americane.

Generațiile născute după 1981 dețin doar 17,1 trilioane $, în ciuda dimensiunii demografice mari. Structura averii lor confirmă fără echivoc absența din categoriile fiscale superioare: cea mai mare pondere din active se află în bunuri de consum cu folosință îndelungată, ipoteci imobiliare, iar cea mai mică parte în acțiuni corporative și fonduri mutuale de investiții, aceasta fiind clasa de active care diferențiază puternic între top 10 și restul contribuabililor. Millennials au intrat pe piața muncii după criza din 2008, au cumpărat locuințe la prețuri deja ridicate și s-au confruntat cu stagnare salarială relativă. Ca rezultat, ei se concentrează în categoriile 10–60, cu prezențe sporadice în zona 70–80, dar aproape inexistente la vârf. Modelul indică o pondere sub 10% în top 10% și sub 3% în top 1%, valori în deplin acord cu dinamica acumulării de active financiare. În partea inferioară, unde datoriile studențești și volatilitatea veniturilor sunt factori majori Millennials sunt dominanți.

Acest tablou arată că, în Statele Unite, nu doar averea totală contează, ci și ecologia istorică în care generațiile au acumulat-o. Categoriile fiscale sunt, în mod esențial, hărți ale timpului – iar Baby Boomers sunt, încă, exceptând excepțiile unor longevivi din Silent Generation, gruparea care a avut cel mai mult timp de partea ei.

Percepția publică americană asupra politicii externe s-a transformat radical între 2014 și 2024, trecând de la un consens relativ stabil la o structură profund fracturată, marcată de trei paradigme clare și persistente. Aceste paradigme — internaționalismul liberal, neo-izolaționismul identitar și pragmatismul independenților — descriu trei Americi. Ele coexistă nu doar în spațiul politic, ci în cadrul imaginarului geopolitic: trei moduri distincte de a percepe lumea și rolul Statelor Unite în ea.

Datele Chicago Council on Global Affairs⁷ arată că nu doar preferințele politice diferă, ci chiar configurarea mentală a ordinii globale. În zona internaționalist-liberală, predominant democrată, politica externă este înțeleasă ca o formă de responsabilitate civică extinsă. 68% dintre democrați susțin un rol activ al SUA în lume, iar peste 70% interpretează amenințările prin prisma degradării ordinii internaționale și a agresiunilor iliberale. Pentru această paradigmă, alianțele — 58% dintre democrați spun că ele aduc beneficii bilaterale — sunt nu doar instrumente, ci fundamente ale securității globale. Ucraina devine, în acest imaginar, o miză morală și strategică, astfel încât 71–77% dintre democrați susțin în 2024 continuarea ajutorului. Rusia este interpretată în registru anti-autocratic, drept principalul factor de destabilizare post-2022, iar China ca rival sistemic. În această Americă, ordinea internațională liberală nu este un cadru dintre altele, ci cadrul însuși al modernității politice.

În paralel, America neo-izolaționistă, nucleul republican, vede lumea printr-o lentilă identitar-defensivă. Doar 54% dintre republicani susțin rolul activ global al SUA, iar 57% preferă reducerea implicării internaționale. Invers față de democrați, alianțele sunt percepute adesea ca instrumente care deservesc mai mult aliații decât SUA, iar ajutorul extern ca o redistribuire nedreaptă a resurselor interne. De aici și nivelul minim de încredere în eficacitatea ajutorului internațional (doar 6% îl consideră „foarte eficient”). Superioritatea militară, dimpotrivă, este considerată pivotul ordinii globale: 63% dintre republicani o văd drept „foarte eficientă”, ceea ce explică atracția pentru abordarea „peace through strength” – dacă vrei pace pregătește-te de război. Interesant este faptul că în 2022 republicanii au susținut masiv Ucraina (80%), dar sprijinul s-a prăbușit în doi ani la 45%, reflectând reorientarea identitară a partidului. În privința imigrației, această opțiunea transcende politica externă, devenind o cheie de interpretare a lumii: 84% dintre republicani ar susține trimiterea de trupe la graniță pentru a opri imigranții, semn al unei securitizări maxime a frontierelor.

Între aceste două poli se află America pragmatică a independenților, un grup care nu operează cu o doctrină, ci cu un calcul constant al costurilor. Ei susțin alianțele atunci când beneficiile par tangibile (49% consideră că aduc avantaje ambelor părți), dar devin sceptici când implicarea pare costisitoare. În Ucraina, sprijinul lor scade de la 76% în martie 2022 la ~54% în 2024, indicând sensibilitate la prelungirea conflictului și la costurile economice. În relația cu China, independenții se aliniază consensului de securitate tehnologică, dar resping escaladările care cresc prețurile interne. Ei văd lumea ca pe o succesiune de probleme ce trebuie gestionate cu eficiență, nu ca pe o arenă morală sau un spațiu identitar. Aceștia ar fi the swing voters.

Aceste trei paradigme nu se reduc la simple divergențe de opinie, ci exprimă trei maniere de a ordona realitatea internațională. America internaționalistă vede cooperarea ca infrastructură a stabilității; America neo-izolaționistă vede autosuficiența ca garanție a securității; America pragmatică vede echilibrul cost–beneficiu ca singur criteriu valid. Cu toate acestea, în pofida polarizării evidente, există câteva puncte în care cele trei Americi converg surprinzător, configurând un nucleu comun al politicii externe acceptabile. Un element major de consens îl reprezintă alianțele tradiționale și prezența militară externă. Chiar dacă republicanii sunt mai sceptici, majorități clare din toate taberele susțin menținerea bazelor în Germania, Japonia, Coreea de Sud sau Polonia. Motivul este diferit în fiecare paradigmă: democrații văd în acestea pilonii ordinii internaționale, republicanii instrumente de descurajare, independenții soluții eficiente pentru prevenirea conflictelor fără costuri mari. Tot astfel, apărarea unui aliat NATO atacat generează majorități consecvente în toate grupurile, un fapt remarcabil într-o perioadă de polarizare. La fel de interesant este consensul privind rivalitatea cu China în domeniul tehnologic. Aproximativ 80% dintre americani, trans partinic și deci trans paradigmatic, susțin interdicția exporturilor high-tech către China. Aici motivațiile sunt din nou divergente, dar rezultatul este identic: democrații invocă protecția infrastructurii critice, republicanii apărarea industriei americane, independenții prevenirea dependențelor strategice. Această convergență arată că competiția tehnologică este percepută ca axa geopolitică fundamentală a deceniului următor. De asemenea, există și un consens în privința comerțului internațional, perceput aproape unanim ca benefic pentru economie, consumatori și standardul de viață. Divergențele apar când discuția se mută spre piața muncii, dar nu contestă beneficiul fundamental al comerțului. În mod similar, protejarea industriei interne prin restricții comerciale este susținută de 66% dintre americani, incluzând 77% dintre republicani și 63% dintre democrați, semn al unei anxietăți economice împărtășite. În cele din urmă, evitarea conflictelor majore reprezintă o convergență puternică: americanii nu doresc confruntări militare directe cu China sau intervenții masive în noi teatre de război. Diferențele partizane apar la evaluarea amenințărilor, dar nu la preferința pentru descurajare în locul escaladării.

Prin urmare, pe fundalul polarizării, cele trei Americi împărtășesc totuși un set de poziții comune: sprijinul pentru alianțele tradiționale, menținerea prezenței militare esențiale, protecția tehnologică în raport cu China, acceptarea comerțului global cu anumite precauții și preferința pentru prevenirea conflictelor majore. Dacă divergențele conturează identitățile politice americane, aceste convergențe oferă baza unei politici externe coerente, realizabile și în mare măsură stabile.

Polarizarea actuală din politica externă americană nu poate fi înțeleasă fără a plasa în centrul analizei dimensiunea generațională. Generațiile Baby Boomers și Generation X au fost formate în contexte istorice și economice radical diferite, iar aceste experiențe formative au produs cele trei paradigme distincte ale raportării la lume: internaționalismul liberal, neo-izolaționismul identitar și pragmatismul evaluativ. Ele nu sunt simple opțiuni politice conjuncturale, ci rezultatul unor lungi procese de socializare politică, consolidate de transformări economice, anxietăți culturale și modele educaționale cumulative (Inglehart, 1977).

Generația Baby Boomers, în special segmentul urban, educat, liberal, a fost socializată în perioada post-belică și în anii apogeului instituțiilor multilaterale. Pentru ei, structura lumii este dată de „ordinea liberală internațională” (Ikenberry, 2011), percepută nu doar ca un mecanism geopolitic, ci ca o realizare morală a democrației americane. Baby Boomers au crescut într-un context de expansiune economică, securitate relativă și creștere a mobilității sociale; pentru ei, lumea este un spațiu care poate fi administrat prin cooperare, iar alianțele constituie un element natural al responsabilității globale. Experiențele Războiului Rece, ale mișcărilor pentru drepturi civile și activismului anti-război au sedimentat un set de valori care privilegiază diplomația, tratatele și legitimitatea normativă (Putnam, 2000). De aici decurge identificarea predominant democratică a internaționalismului contemporan: sprijinul pentru Ucraina, pentru alianțele NATO, pentru cooperarea tehnologică occidentală și pentru menținerea prezenței americane în Asia și Europa. Mai complex este traseul Boomerș–ilor conservatori și al membrilor conservatori ai Generation X, în rândul cărora întâlnim cel mai clar profilul neo-izolaționist identitar. Indivizii Baby Boomer conservatori au trăit deziluzia Vietnamului, crizele energetice, inflația și declinul încrederii în guvern; tinerețea membrilor Generation X a fost marcată de dezindustrializare, de relocarea producției, de pierderea locurilor de muncă industriale și de transformarea globalizării într-o competiție dură pentru clasa muncitoare americană (Hochschild, 2016). Ambele generații au interiorizat o formă de anxietate economică și o permanentă anxietate privind ordinea internă, alimentată de migrație, criminalitate, transformări culturale și erodarea instituțiilor tradiționale (Norris & Inglehart, 2019). Pentru aceste două generații, lumea nu este un sistem de cooperare, ci un spațiu de amenințări: China apare ca adversar economic, Rusia ca o putere beligerantă, imigrația ca risc identitar, globalizarea ca pericol pentru joburile americane. Din această percepție derivă națiunea republicană contemporană cu restricții comerciale, consolidarea frontierelor, sprijin diminuat pentru Ucraina, preferință pentru superioritatea militară și neîncredere față de instituțiile multilaterale. Acesta este efectul unui proces descris de Samuel P. Huntington încă de acum două decenii: replierea culturii politice americane spre protejarea identității naționale în fața globalizării (Huntington, 2004). În fine, paradigma pragmatică a independenților este rezultatul unei combinații între membrii Generation X de final, Baby Boomers dezangajați și Millennials maturi. Millennials fost socializați într-un cadru socio-economic fluid, dominat de crize financiare, stagnare salarială și incertitudine ocupațională. Pentru ei, politica externă nu este nici misiune morală, nici conflict identitar, ci un câmp de evaluare a costurilor și beneficiilor. Ei susțin alianțele atunci când acestea par eficiente, acceptă comerțul internațional dar cer protecție pentru industriile vulnerabile, văd China ca rival tehnologic, dar se opun măsurilor care le cresc costurile de trai. Sprijinul lor pentru Ucraina se erodează proporțional cu percepția privind unui așa numit „policy fatigue” – oboseala de a face lucruri. Această paradigmă reia logica „post-materialistă inversată” identificată de Dalton: tinerii și generațiile mijlocii nu abandonează valorile civice, dar le supun unui calcul pragmatic devenit necesitate structurală într-o economie marcată de volatilitate (Dalton, 2013).

Astfel, cele trei paradigme ale politicii externe americane sunt expresia directă a biografiilor generaționale: ordinea liberală este idealul formativ al segmentului democrat al Generației Baby Boomer, neo-izolaționismul este reacția defensivă a secgmentului conservator al Generației Baby Boomer și a Generation X în fața transformărilor economice și identitare ale globalizării, iar pragmatismul independenților reflectă experiența individualizată și economic fragilă a epocii post-industriale. Ele nu sunt, așadar, simple opinii contemporane, ci rezultate sedimentate ale unor traiectorii istorice diferite, care explică de ce polarizarea americană în domeniul politicii externe este în acest moment atât de stabilă și atât de profundă.

Aflat la al doilea mandat la Casa Alba și la o vârstă de 80 de ani (născut pe 14 iunie 1946), Donald Trump nu este un politician de viitor. Acest lucru nu înseamnă că stilul, discursul și cultul său nu au viitor în politica americană. Ca orice produs de marketing politic, ele se vor supune ciclului lansare/interes, dezvoltare/obișnuință, retragere/plictiseală – ceea ce poate însemna câteva decenii. Există numeroase scenarii plauzibile privind succesiunea – indicându-i cu șanse diferite pe actualul vice președinte JD Vance, și el o personalitate, pe actualul secretar de stat Mark Rubio, pe actualul secretar al Războiului Pete Hegseth sau chiar pe un membru al familiei. Ceața incertitudinii se va risipi în momentul demarării procedurii de alegere a candidatului republic pentru următorul scrutin prezidențial. Politicile urmașilor lui Trump și ale competitorilor acestora vor reflecta însă Weltmodell-ele generaționale

Matricea generații × paradigme politice subliniază ceva important: distribuția valorilor de politică externă se suprapune semnificativ peste distribuția demografică a electoratului. Altfel spus, nu doar ideologia determină percepțiile asupra lumii, ci şi experiențele formative ale persoanelor născute în contexte istorice diferite. Această abordare confirmă observațiile lui Jennings & Niemi privind continuitatea socializării politice (Jennings & Niemi, 2014) şi ale lui Mannheim privind „situația generațională” ca determinant structural al percepției politice.

Matricea arată că Gen Z, 17% din electorat, reprezintă nucleul cel mai tânăr al paradigmei internaționalist-liberale, dar în același timp include un puternic curent pragmatic. Această dublă apartenență se explică prin experiențele lor formate după criza financiară din 2008, unde mobilizarea civică coexistă cu anxietăți economice profunde. În cazul lor, internaționalismul este în primul rând valoric: climă, drepturi civile, solidaritate globală, iar pragmatismul este economic, reflectând lipsa accesului la locuințe, povara datoriilor şi dificultățile de integrare pe piața muncii. Astfel, ei susțin alianțele şi cooperarea internațională, dar sunt reticenți față de intervenționismul militar, o combinație care amintește de „post-materialismul selectiv” descris de Inglehart în 1997. Millennials, 30% din electorat, sunt pivotul paradigmei pragmatice. Ei au crescut într-o perioadă în care globalizarea a părut inevitabilă şi în acelaşi timp profund inegală. Criza financiară din 2008, urmată de o epocă a stagnării salariale, a produs ceea ce Friedman numeşte un „pragmatism defensiv” (Friedman, 2011), Millennials rămân atașați valorilor progresiste, dar filtrează orice politică externă prin prisma costurilor. În privința Ucrainei, sprijinul lor este înalt, dar nu necondiționat, atitudine coerentă cu tendința lor de a evita riscurile financiare interne. În relația cu China, Millennials susțin controlul tehnologic, dar resping escaladarea militară. Această paradigmă reunește două impulsuri aparent contradictorii: universalismul moral şi prudența economică. Este, în fond, expresia generației celei mai marcate de volatilitatea capitalismului târziu. Generația X, 25% din electorat, este cea mai complexă cohortă din punct de vedere ideologic, dar în mod agregat formează nucleul paradigmei neo-izolaționist identitare. Socializați în anii 1980–1990, într-o perioadă de dezindustrializare profundă şi fragmentare culturală, X-ii au fost martorii unei Americi care pierdea treptat stabilitatea economică și capitalul comunitar. Ei au internalizat sentimentul că globalizarea a distribuit inegal beneficiile și a amplificat costurile la nivel național. Din acest motiv, percep politicile internaționale prin prisma vulnerabilității interne: imigrația, relocarea producției, pierderea locurilor de muncă sunt interpretate ca amenințări directe. Această perspectivă explică atractivitatea lozincilor de tipul America First în rândul Generației X, în special în zonele suburbane şi rurale, unde schimbările demografice și economice au fost resimțite cel mai acut. Membrii Generation X susțin alianțele doar în măsura în care acestea aduc beneficii directe Statelor Unite și resping costurile externe ale menținerii ordinii liberale. Baby Boomers, 27% din electorat, sunt divizați între internaționalism şi neo-izolaționism identitar. Segmentul liberal, mai educat și predominant urban, a fost format în epoca optimismului postbelic și a activismului civic, ceea ce explică atașamentul lor puternic față de NATO, de ideea de democrație globală și de instituții multilaterale. Segmentul conservator, însă, a internalizat crizele identitare ale Americii: Vietnam, declinul industrial, transformările culturale și se simte responsabil pentru protejarea unei ordini morale interne, pe care o percepe amenințată. Prin urmare, postura lor externă oscilează între reactivitate morală (în cazul extinderii democrației și al apărării aliaților tradiționali) și protecționism economic, combinat cu o aversiune față de ajutorul extern. Generația tăcută, 2% din electorat, deși foarte mică demografic, reprezintă modelul clasic al paradigmei neo-izolaționist identitară. Pentru ei, ordinea internațională este o problemă de forță și disciplină, nu de cooperare. Experiențele lor formative în epoca Războiului Rece timpuriu conferă o structură mentală duală, bazată pe distincția „SUA vs. adversar”, care persistă până în prezent. Ei preferă politici externe ferme, orientate spre descurajare şi sprijin militar robust, dar sunt sceptici față de extinderea angajamentelor americane, un paradox care reiese din experiența lor cu conflictele de tip Vietnam și Coreea.

Integrarea ponderilor generaționale în analiza paradigmelor explică de ce polarizarea actuală este atât de stabilă. Paradigma neo-izolaționist identitară beneficiază de sprijinul combinat al Baby Boomers şi al Generation X conservatori, care împreună însumează peste 50% din electorat. Paradigma internaționalist-liberală crește demografic datorită Millennials şi Gen Z, în timp ce paradigma pragmatică se distribuie transversal, dar este dominată de segmentele vulnerabile economic ale Millennials şi Generation X. Rezultatul este un echilibru socialmente instabil, dar conceptual robust: demografia determină nu doar preferințele electorale, ci şi configurația percepțiilor asupra lumii.

Astfel, evoluția politicii externe americane în următoarele două decenii va depinde în mare măsură de dinamica acestor generații: pe măsură ce Millennials şi Gen Z devin majoritari, internaționalismul va renaște în forme pragmatice, iar intensitatea neo-izolaționismului identitar se va estompa odată cu retragerea generațiilor mai vârstnice. Totuși, moștenirea anxietăților Generației X, cea mai afectată de transformările economice, va continua să modeleze percepțiile de securitate și relațiile cu China, imigrația și comerțul global. În acest sens, demografia nu este doar o variabilă descriptivă: este variabila-cheie care structurează în profunzime paradigma americană a puterii și a ordinii internaționale.

Bibliografie:

Dalton, Russell J. The Apartisan American: Dealignment and Changing Electoral Politics. Washington, DC: CQ Press, 2013.

Hochschild, Arlie Russell. Strangers in Their Own Land: Anger and Mourning on the American Right. New York: The New Press, 2016.

Huntington, Samuel P. Who Are We? The Challenges to America’s National Identity. New York: Simon & Schuster, 2004.

Ikenberry, G. John. Liberal Leviathan: The Origins, Crisis, and Transformation of the American World Order. Princeton: Princeton University Press, 2011.

Inglehart, Ronald. The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles among Western Publics. Princeton: Princeton University Press, 1977.

Norris, Pippa, and Ronald Inglehart. Cultural Backlash: Trump, Brexit, and Authoritarian Populism. Cambridge: Cambridge University Press, 2019.

Putnam, Robert D. Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community. New York: Simon & Schuster, 2000.

Friedman, Thomas L. (2011) The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalization. New York: Farrar, Straus and Giroux.

Inglehart, Ronald. (1997) Modernization and Postmodernization: Cultural, Economic, and Political Change in 43 Societies. Princeton, NJ: Princeton University Press.

Jennings, M. Kent, and Richard G. Niemi. (2014) Generations and Politics: A Panel Study of Young Adults and Their Parents. Princeton, NJ: Princeton University Press.

Mannheim, Karl (1952) “The Problem of Generations.” In Essays on the Sociology of Knowledge, ed, Paul Kecskemeti, 276–322. London: Routledge & Kegan Paul.

Studii sociologice folosite pentru analize secundare

Voting patterns in the 2024 election – Pew Research Center

https://www.pewresearch.org/politics/2025/06/26/voting-patterns-in-the-2024-election/

2024 Presidential Election Voting and Registration Tables Now Available

https://www.census.gov/newsroom/press-releases/2025/2024-presidential-election-voting-registration-tables.html

241 Million Members of Gen Z Will Be Eligible to Vote in 2024

https://circle.tufts.edu/latest-research/41-million-members-gen-z-will-be-eligible-vote-2024

Global Wealth Report- UBS,

https://www.ubs.com/global/en/wealthmanagement/insights/global-wealth-report/_jcr_content/root/contentarea/mainpar/toplevelgrid_5684475/col_1/innergrid/col_2/actionbutton.0599463410.file/PS9jb250ZW50L2RhbS9hc3NldHMvd20vc3RhdGljL25vaW5kZXgvZ2xvYmFsLXdlYWx0aC1yZXBvcnQtMDkwNzIwMjUucGRm/global-wealth-report-09072025.pdf

Survey of Consumer Finances

https://www.federalreserve.gov/econres/scfindex.htm

2024 Survey of Public Opinion on US Foreign Policy, baza de date SPSS, folosită, disponibilă aici

https://globalaffairs.org/sites/default/files/2025-09/2024%20Chicago%20Council%20Survey.zip