Cam (rtr) dr. Constantin CIOROBEA¹

Abstract: This article aims to present the Maritime Space of Interest of Romania and its importance in the future development of Romania. The maritime space is affected by changes in the security environment, and the importance of the region has determined the promotion of several regional initiatives by the riparian states but also by the main international actors. In order to facilitate the use of the maritime space, Romania must develop and promote its own regional strategy that ensures freedom of navigation, energy security, maintaining maritime security in the face of potential threats, ensuring the sustainable use of marine resources and protecting the biodiversity of the Black Sea. A strategy that emphasizes Romania’s role, supports the involvement of countries in the region, the substantial presence of NATO and the EU in the region, the development of the Naval Forces and its deterrence and naval projection capabilities, the need for a free and open Black Sea, as well as a strategy regarding the exploitation of fossil fuel reserves and other offshore resources.

1. Introducere

Marea Neagră a reprezentat o importantă rută de transport, o posibilă zonă de dezvoltare economică, dar și o regiune care poate facilita proiecția puterii, iar prin războiul declanșat de Rusia și mai ales prin modelul de securitate regională promovat de Federația Rusă, regiunea a devenit un spațiu de confruntare strategică. În acest context Marea Neagră a căpătat o importanță tot mai mare la nivel internațional, prin comerțul internațional, comunicațiile digitale, producția și transportul de energie, dimensiunea maritimă (inclusiv infrastructura submarină cum ar fi cabluri, conducte și infrastructura digitală), rutele de transport maritime (inclusiv cele care asigură securitatea alimentară), rutele fluviale și terestre între diferite regiuni pe axa nord-sud dar din ce în ce mai important est-vest.

Astfel regiunea, dar mai ales spațiul maritim, a devenit o zonă de competiție economică și strategică și un punct de interes geopolitic, economic și de securitate complex nu doar pentru statele riverane, ci și pentru marii actori internaționali precum Statele Unite, Uniunea Europeană, Federația Rusă și China.

2. Spațiul maritim de interes al României

Poziția de stat cu ieșire la mare și existența pe teritoriul nostru a unuia dintre punctele strategice de interes din Marea Neagră (Gurile Dunării care asigură legătura între Marea Neagră și Europa centrală și de vest) pe de o parte dar și complexitatea mediului de securitate regional și interferența intereselor principalilor actori internaționali, obligă România să își definească poziția privind securitatea în regiune și în spațiul maritim.

Spațiul maritim de interes al României poate cuprinde Marea Neagră prin care se face accesul la Oceanul Planetar și fluviul Dunărea, incluzând apele teritoriale, zona economică exclusivă (EEZ), dar și Dunărea cu gurile de vărsare în mare. Poziția strategică a României în regiunea Mării Negre poate favoriza manifestarea ca jucător cheie în afacerile maritime regionale, influențând atât securitatea proprie, cât și securitatea regională, concentrată pe promovarea dezvoltării durabile a zonelor maritime și gestionarea eficientă a resurselor marine. România trebuie să promoveze navigația liberă în Marea Neagră, pe Dunăre și gurile Dunării și să acționeze permanent pentru securizarea comunicațiilor maritime și fluviale.

Spațiul de interes maritim și fluvial al României ar trebui să fie înțeles ca fiind parte a intereselor naționale, alături de celelalte componente: economice, politice, sociale, culturale, demografice etc. Iar interesele maritime și fluviale naționale sunt apărate în primul rând de Forțele Navale ale României, care trebuie să aibă capabilitățile necesare pentru a proiecta puterea statului în aceste medii, în sprijinul îndeplinirii obiectivelor naționale, oricând și oriunde este nevoie, dar în același timp să poată sprijini interesele Alianței și cele ale UE.

Marea Neagră și accesul la Oceanul Planetar, reprezintă elementul principal al spațiului de interes maritim al României, datorită importanței sale geostrategice, pentru comerțul internațional, comunicațiile digitale, transportul de gaze, petrol și energie electrică, accesul la rezervele piscicole ale oceanelor și posibilitatea în viitor de exploatare a resurselor Oceanului Planetar. Un aspect important este reprezentat de posibilitatea interconectării rutelor de transport maritime, prin intermediul infrastructurii portuare, de rutele de transport fluviale și terestre între diferite regiuni pe axa nord-sud dar și est-vest. În acest context geopolitic România are datoria de a susține interesele sale economice, politice, diplomatice și militare la nivel regional, iar un element esențial poate fi reprezentat de dezvoltarea puterii maritime a României.

De asemenea trebuie înțeles că ieșirea liberă la Oceanul Planetar², prin Fluviul Dunărea și Marea Neagră prin strâmtorile Bosfor, Dardanele și Marea Mediterană, oferă României deschiderea spre 71% din suprafața Pământului și poate reprezenta o valoare inestimabilă în condițiile în care în prezent se manifestă o tendință tot mai intensă de extindere a activității științifice, dar și economice pentru utilizarea resurselor mărilor și oceanelor.

Fluviul Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu din Europa și una dintre principalele sale rute comerciale, dar și o importantă sursă de energie, reprezintă alt element al spațiului de interes maritim al României. O treime din lungimea fluviului, de-a lungul a 1.075 Km, străbat țara noastră, de asemenea România controlează cea mai mare parte a Deltei Dunării, Canalul Dunăre-Marea Neagră și, mai important, gurile Dunării, împreună cu principalul canal navigabil, Sulina. Această cale navigabilă este o rută comercială majoră care leagă Marea Neagră de Europa Centrală și de Est și reprezintă un mod de transport sigur și prietenos cu mediul, fiind important pentru susținerea creșterii competitivității economice a Europei. Coridorul Dunării, este pilonul principal de transport pentru 10 state din regiunea Dunării, cu o populație de 115 milioane de locuitori. Integrarea progresivă a statelor riverane Dunării în Uniunea Europeană, a dus la crearea de zone economice dinamice și legături comerciale de-a lungul fluviului.

România are o rețea de căi navigabile interioare consistentă (Dunăre, Canal Dunăre Marea Neagră, Canal Poarta Albă-Midia-Năvodari) și o infrastructură portuară echilibrată teritorial la Marea Neagră și pe fluviul Dunărea, conectată feroviar și în viitorul apropiat și cu autostrăzi până în vestul țării. Iar canalul Dunăre-Rin leagă cele două căi navigabile împreună, astfel încât, teoretic, transportul de marfă expediat de la Constanța poate ajunge la Rotterdam, cel mai aglomerat port din Europa.

Zonele maritime și fluviale aflate sub jurisdicția României includ apele teritoriale și interioare, zona economică exclusivă (ZEE) și platoul continental, unde România își afirmă drepturile suverane și jurisdicția pentru exploatare și securitate. Acestea sunt foarte importante pentru sectoare și industrii critice cum ar fi comunicațiile, transporturile, construcții nave, producerea și transportul de energie, exploatarea gazelor și petrolului, exploatarea rezervelor piscicole, comerțul etc. și este de asemenea supus diferitelor amenințări, datorită creșterii interdependențelor și interconectivității pe plan mondial. Resursele minerale din Marea Neagră joacă un rol esențial în poziționarea strategică a României pe harta geopolitică a Europei. Exploatarea zăcămintelor offshore, în special în perimetrul Neptun Deep, are implicații economice, energetice și de securitate care influențează atât relațiile bilaterale ale României cu marile puteri, cât și statutul său în Uniunea Europeană și NATO. Pe lângă impactul economic, explorarea și exploatarea resurselor marine au și implicații strategice majore. Prezența unor companii internaționale și interesul crescut al marilor puteri pentru această regiune evidențiază importanța Mării Negre ca zonă de competiție geopolitică.

De asemenea construcțiile de nave, respectiv șantierele navale reprezintă un sector strategic cu o importanță deosebită pentru economia României, dar și pentru definirea puterii maritime a țării noastre. Dezvoltarea acestui sector poate avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a țării și poate genera numeroase beneficii în domeniul securității dar și în plan social și al dezvoltării economice. Acest domeniu oferă un număr semnificativ de locuri de muncă în diferite specialități, cum ar fi inginerie navală, construcții, sudură, mecanică și logistică. Acest aspect contribuie la reducerea șomajului și oferă oportunități profesionale pentru tineri și pentru specialiștii din industrie.

Privind transporturile maritime și fluviale, România poate proiecta o strategie de dezvoltare în condițiile în care acest domeniu poate aduce beneficii tuturor sectoarelor economice direct implicate (activitate portuară, șantiere navale, furnizori de servicii din domeniul transporturilor), dar și economiei regionale, prin asigurarea furnizării/livrării de materii prime și produse.

Principalul aspect pentru promovarea spațiului de interes maritim al României este determinat de puterea maritimă care are mai multe definiții dar cea cuprinsă în ”UK Maritime Power/ Joint Doctrine Publication 0-10 (JDP 0-10) (5th Edition), dated October 2017”³, o consider mai cuprinzătoare. Aici puterea maritimă este definită ca ”un concept larg, bazat pe tradiții și dependența statului de mediul maritim. Acesta cuprinde o serie de aspecte economice, politice și militare, realizate prin capacitatea unui stat de a folosi marea. Acestea se întrepătrund cu cele trei pârghii ale puterii naționale – diplomatice, economice și militare susținute de sistemul de informații. Puterea maritimă este, prin urmare, o măsură de angajament național total în domeniul maritim, capacitatea de a acționa în acest domeniu și abilitatea de al exploata. Nu poate fi calculată cu exactitate, deoarece include elemente intangibile precum cultura, identitatea și cutumele. Prin urmare, puterea maritimă nu reprezintă numai aspectul militar, în condițiile în care include, dar nu se limitează doar la:

• valoarea comerțului maritim ca procent din produsul intern brut;

• dependența de resursele transportate pe mare;

• forța de muncă angajată în transportul maritim;

• interese economice offshore – inclusiv petrol și gaze, pescuit, energie regenerabilă;

• șantiere navale, docuri și porturi;

• toate celelalte activități economice de pe țărm, legate de mare.”⁴

Țara noastră trebuie să analizeze modul în care dezvoltarea activităților maritime și fluviale, creșterea potențialului maritim, poate sprijini o dezvoltare economică și socială durabilă, bunăstarea materială a populației și starea de securitate națională. Acest aspect este determinat de natura intereselor naționale ale României la Marea Neagră, Dunăre și Oceanul Planetar și de necesitatea de a contribui la securitatea și protecția acestora.

3. Provocări și amenințări la adresa spațiului de interes maritim al României

Evoluțiile geostrategice din ultima perioadă au determinat schimbări radicale ale mediului de securitate, generând o serie de provocări și amenințări regionale. Aceste schimbări au găsit politica românească deconectată aproape complet de la tot ceea ce se întâmplă dincolo de granițe, în regiunea Mării Negre, aspect completat din păcate cu o lipsă de viziune privind modul de soluționare a problemelor complexe de securitate din regiune și din spațiul maritim.

Schimbarea echilibrului regional, invazia Ucrainei, existența de fapt a unei stări în Marea Neagră incerte ”nici pace nici război”, transformarea regiunii, pentru UE și NATO, dintr-un teatru militar secundar într-un teatru militar principal, au găsit România sub influența unei lipse de viziune proprie privind domeniul maritim, a unei politici clare privind regiunea Mării Negre și a unei Strategii Maritime. Dar regiunea Mării Negre a devenit, în noul context, după Conferința de la München 2025, un spațiu unde interesele marilor puteri și ale statelor regionale se intersectează mai intens ca oricând privind viitorul securității euro-atlantice, pentru a menține stabilitatea și a proteja interesele fiecărui actor din regiune.

Războiul declanșat de Federația Rusă prin atacarea nejustificată a Ucrainei reprezintă cea mai importantă provocare la adresa spațiului de interes maritim al României, iar conflictul aflat în desfășurare a destabilizat regiunea, afectând securitatea maritimă, securitatea energetică și rutele comerciale. De asemenea Rusia folosește tot mai intens acțiunile hibride, inclusiv dezinformarea pentru a destabiliza țările din zonă, iar aici acțiunile de influențare a alegerilor din Republica Moldova și România sunt bine cunoscute. Iar prin atacuri cibernetice, lansarea de mine marine și bruierea spațiului maritim dorește să creeze o zonă de instabilitate și să exercite presiune la nivel regional. Toate aceste acțiuni au afectat securitatea maritimă la nivel regional, securitatea alimentară la nivel mondial, au pus în pericol infrastructura critică din spațiul maritim de interes.

Provocările la Securitate Energetică, a regiunii au crescut după acțiunile agresive și imprevizibile ale Federației Ruse. Marea Neagră în prezent are tendința de a se transforma tot mai mult într-o sursă de energie, dar rămâne și un important coridor energetic, care asigură legătura între producătorii de energie din țările riverane Marii Caspice spre Europa Centrală și de vest, iar întreruperile aprovizionării cu energie reprezintă o provocare semnificativă.

UE a încurajat, până în 2022, accesul la energia ieftină din Federația Rusă, dar dominanța în aprovizionarea regională cu energie a oferit Rusiei numeroase pârghii pentru a se implica direct sau de a influența politica UE. Acționând prin politica conductelor, prin exploatarea dependenței energetice, dar și în mod direct în politica țărilor din regiune precum Bulgaria, Moldova, Ucraina uneori chiar România. Războiul declanșat de Federația Rusă a subminat influența Rusiei, spre exemplu întreruperile bruște de gaze au determinat Moldova să caute să își diversifice sursele de aprovizionare, o mișcare costisitoare pentru țară, dar una care a oferit posibilitatea inițierii unui proces de realizare a independenței energetice și a consolidat orientarea sa strategică către UE și România.

La rândul său Marea Neagră a devenit, în ultimele decenii, un spațiu de competiție economică și strategică, datorită importanței sale pentru transportul de resurse energetice și a potențialului considerabil al rezervelor sale de hidrocarburi. În acest context, România joacă un rol esențial, având acces la importante zăcăminte de gaze naturale și petrol, inclusiv în perimetrul Neptun Deep, considerat una dintre cele mai promițătoare descoperiri din ultimele decenii. Exploatarea resurselor din Marea Neagră nu este lipsită de provocări geopolitice. Federația Rusă și-a consolidat prezența militară în regiune după anexarea Crimeii în 2014, utilizând Marea Neagră ca platformă strategică pentru influența sa regională. Controlul asupra resurselor energetice devine astfel un factor de tensiune, iar România trebuie să își dezvolte capabilitățile necesare pentru protecția acestora în cadrul unor misiuni de lungă durată.

Competiția pentru accesul la resursele minerale offshore se desfășoară într-un context geopolitic complex, marcat de rivalități economice și strategice. În acest cadru nou de securitate, România trebuie să înțeleagă că apartenența la structurile Euro-Atlantice nu reprezintă o garanție absolută, iar dezvoltarea forțelor naționale de apărare este o cerință tot mai necesară.

Amenințările la Securitatea maritimă, reprezintă acțiunile îndreptate împotriva domeniului maritim⁵ și fluvial, reprezentând “toate zonele și obiectivele aflate pe, sub sau limitrofe unei mări sau ocean, precum căile de navigație, incluzând toate activitățile din domeniul maritim, infrastructura, persoanele, mărfurile și navele sau mijloacele de transport.” În principal securitatea maritimă presupune eforturi integrate pentru a asigura siguranța navigației, protecția obiectivelor de la litoral și a resurselor marine, precum și prevenirea activităților ilicite în spațiul maritim. În principal riscurile și amenințările se referă la amenințările la adresa libertății de navigație, criminalitatea organizată, inclusiv pirateria și pescuitul ilegal, terorismul, și alte acte ilegale pe mare, migrația, traficul de orice natură și potențialul impact catastrofal al acțiunilor umane sau naturale asupra acestui domeniu.

La riscurile și amenințările prezentate, care sunt specifice tuturor mediilor maritime, în regiunea Mării Negre se adaugă cele provocate de acțiunile agresive și imprevizibile ale Federației Ruse. Actele destabilizatoare sunt desfășurate folosind acțiuni hibride sau de război informațional în special prin folosirea minelor marine (reale sau false) pentru a afecta libertatea de navigație sau pentru a întârzia lucrările la obiectivele offshore, acțiuni de război electronic sau cibernetic pentru a perturba sistemele de navigație și poziționare dinamică, blocarea unor sectoare maritime sub pretextul exercițiilor militare, nerespectarea zonelor de protecție și a zonelor de ancorare interzise din apropierea obiectivelor offshore sau a conductelor sau cablurilor submarine, hărțuirea sau chiar forțarea controlului la bordul navelor comerciale, acțiuni de sabotaj sub steag fals, încălcarea zonelor de siguranță ale platformelor de foraj sau extracție.

Securitatea Mării Negre este influențată, de asemenea, în mod decisiv de prevederile Convenției de la Montreux din 1936, deoarece accesul navelor militare ale țărilor care nu sunt riverane și care ar putea contribui la securitatea domeniului maritim, este condiționat și va rămâne restricționat pentru o perioadă lungă de timp, după semnarea unui acord de pace, pentru a reduce escaladarea tensiunilor în regiune.

Militarizarea Mării Negre, reprezintă un alt factor important de destabilizare a spațiului de interes maritim al României. Putem considera că Federația Rusă a început militarizarea agresivă în regiune în 2008, prin atacarea Georgiei și recunoașterea independenței, practic preluarea abuzivă a controlului asupra Abhaziei și Osetiei de Sud. Procesul de destabilizare a securității regionale a fost continuat prin anexarea Crimeii în 2014 și susținerea de către Moscova a forțelor separatiste din estul Ucrainei. Anexarea peninsulei a continuat cu transformarea Crimeii într-un avanpost militar al Moscovei, cu scopul de a obține controlul militar total asupra Mării Negre prin realizarea unei zone de excludere aeriană și navală, A2/AD (Anti Access/Area Denial – zonă anti-acces și de interdicție). Toate aceste acte de militarizare în regiune au contribuit la obiectivul de a obține controlul regional, concomitent cu creșterea capacității de proiecție a puterii în Mediterana de Est și nordul Africii. Totodată Rusia a continuat pregătirea viitorului conflict armat cu Ucraina, iar sub pretextul deselor exerciții militare, Rusia blochează marea Azov și o parte însemnată a Mării Negre, în ciuda normelor de drept internațional, interzicând astfel libertatea de navigație în zonă, pentru ca în noiembrie 2018 să confiște trei nave ucrainene care se deplasau către Marea Azov.

Situația de securitate în regiune a degenerat continuu, culminând cu invazia armatei Federației Ruse în Ucraina în 2022. Războiul împotriva Ucrainei a transformat Marea Neagră într-un punct fierbinte, Crimeea a devenit o bază de operațiuni pentru lovituri aeriene și maritime, iar Rusia a încercat impunerea unei blocade navale asupra Ucrainei, dar nu a reușit în condițiile în care această blocadă nu putea fi susținută de Rusia fără a-și afecta propriile interese legate de exportul de cereale și produse petroliere prin porturile de la Marea Neagră.

Toate aceste acțiuni la care s-a adăugat pericolul de mine, controlul abuziv făcut de Rusia la bordul unei nave comerciale, a făcut ca mari părți ale Mării Negre să fie nesigure pentru navigație, perturbând grav transportul maritim. Ca răspuns, NATO și-a consolidat prezența în țările membre aflate la Marea Neagră, prin desfășurarea unor grupuri de luptă în Bulgaria și România.

Un aspect general mai puțin luat în considerare este reprezentat de legătura strategică a Mării Negre, prin canale, cu Marea Caspică, care permite Moscovei să-și promoveze obiectivele de război în Ucraina și să mențină fluxul de arme iraniene în regiune și exportul prin Iran către alte piețe.

Militarizarea regională promovată de Rusia evidențiază existența unui mediu de securitate în care tensiunile pot escalada, atât timp cât balanța de putere regională este afectată, întrucât Rusia a alocat tot mai mult pentru înarmare, practic aproape că a trecut economia pe picior de război și a dezvoltat o capacitate militară care o depășește pe cea însumată a statelor de pe flancul estic al NATO. Iar neîncrederea va persista cu atât mai mult cu cât aceste capabilități urmează să crească, chiar dacă sunt afectate în mare măsură de războiul din Ucraina.

4. Inițiative și acțiuni în spațiul maritim de interes al României

Situația de securitate tot mai complexă din regiune și militarizarea excesivă declanșată de Federația Rusă, au determinat ca UE, NATO și Statele Unite să înțeleagă că este nevoie de o regândire, a modelului de securitate regional. Inițiativele și aranjamentele de securitate în regiunea Mării Negre sunt multiple, implicând cooperarea regională, dreptul internațional și parteneriatele strategice, iar toate acestea au căpătat o dezvoltare deosebită în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. Aceste aranjamente joacă un rol esențial în contracararea războiului hibrid, în gestionarea și prevenirea conflictelor, fiind fundamentale pentru asigurarea stabilității și siguranței în această regiune complexă.

SUA a pus pe agenda Congresului regiunea Mării Negre, iar în luna decembrie 2023, Congresul SUA a adoptat „Black Sea Security Act of 2023⁶ /Strategia de securitate la Marea Neagră” document elaborat “pentru a spori asistența militară și coordonarea cu NATO și UE, aprofundarea legăturilor economice, consolidarea democrației și securității economice și sporirea asistenței de securitate cu țările din Marea Neagră.”⁷ Noua administrație Trump a SUA a generat o nouă abordare privind implicarea în sprijinul acordat partenerilor, care pune accent pe interesele naționale și pe negocierea directă în ceea ce privește angajamentele SUA în regiune. Importanța regiunii pentru SUA, devine tot mai evidentă având în vedere unele inițiative ale SUA în regiune dar și până în Asia Centrală. Este bine cunoscut acordul cu Ucraina privind mineralele rare și alte resurse. Semnarea acestui acord poate determina o creștere a interesului SUA pentru regiunea Mării Negre, probabil prin continuarea sprijinului pentru Ucraina, dar și o implicare în securitatea regiunii prin sprijinul țărilor membre NATO din regiune. La acest acord putem adăuga încă două inițiative mai puțin promovate.

Acordul istoric de pace dintre Armenia și Azerbaidjan, care deschide coridorul strategic comercial ”Ruta Trump” și reduce influența Rusiei în Caucazul de Sud⁸. Elementul central al acordului îl constituie crearea unui coridor comercial și de tranzit prin Caucazul de Sud, care va purta numele lui Trump și va facilita exporturi mai mari de energie și alte resurse din regiune. Acest traseu va conecta Azerbaidjanul de exclava sa autonomă Nahicevan, o fâșie de teritoriu armean, lată de 32 de kilometri.

O altă acțiune importantă prin care SUA acționează pentru contrabalansarea puterii Federației Ruse și a Chinei în Asia Centrală este reprezentată de inițiativa C5+1, lansată în 2015, care este o platformă diplomatică care reunește cinci din cele 15 republici care au alcătuit Uniunea Sovietică până la dizolvarea acesteia în 1991, țări din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan – pentru a discuta despre securitatea regională, cooperarea economică și problemele de mediu.⁹ SUA intră astfel în competiția regională, care până la această inițiativă se desfășura doar între Rusia și China, pentru resurse (acces la minerale critice), rute comerciale și influență militară în regiune.

Toate aceste noi inițiative subliniază importanța Regiunii Mării Negre, dar și necesitatea ca țările din regiune să se implice în mod direct în asigurarea libertății de navigație în domeniul maritim, a securității transportului naval și a infrastructurii critice.

UE, consideră regiunea tot mai importantă și intenționează să răspundă acestor provocări regionale urgente, privind consolidarea securității regionale și reducerea dependenței față de SUA. Astfel comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos a declarat pe 17 aprilie 2025, la Sofia „Uniunea Europeană are nevoie de o viziune mai largă a contextului din vecinătatea sa și de o nouă perspectivă asupra regiunii Mării Negre, cu accent pe securitate și pe principalele provocări și oportunități regionale”¹⁰.

În rândul premiselor strategice promovate la nivel UE este de remarcat punctul din Rezoluția Parlamentului European din 12 martie 2025 referitoare la Cartea albă privind viitorul apărării europene, respectiv transformarea Mării Negre din teatru secundar în teatru militar principal pentru UE și NATO, devenind, astfel, regiune de interes strategic pentru securitatea europeană. „Marea Neagră s-a transformat dintr-un teatru militar secundar într-un teatru militar principal pentru UE și NATO și, alături de Marea Baltică, a devenit o regiune strategică esențială pentru securitatea europeană în combaterea amenințării Rusiei”¹¹. În condițiile în care spațiul maritim din responsabilitatea UE este supus tuturor tipurilor de amenințări, inclusiv amenințărilor hibride, trebuie dezvoltate măsuri de răspuns. „Amenințările hibride în creștere includ atacurile cibernetice, sabotajul, interferența electronică în sistemele globale de navigație și prin satelit, campaniile de dezinformare și spionajul politic și industrial, precum și folosirea migrației ca armă. Activitățile de sabotaj din Marea Baltică și Marea Neagră sunt în creștere. Activitățile din mediul maritim, transportul naval și infrastructura submarină critică sunt amenințate. Libertatea de acțiune în aer și spațiu a Europei este, de asemenea, din ce în ce mai amenințată.”¹²

Provocările și amenințările la adresa securității regiunii Mării Negre și războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, au determinat ca, pe 28 MAI 2025, UE să prezinte o nouă strategie pentru o regiune a Mării Negre stabilă și sigură, care include și Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Turcia, Armenia și Azerbaidjan. Strategia cuprinde de asemenea stimularea conexiunilor și creșterea economică, prin conectarea Europei cu Caucazul de Sud, Asia Centrală și dincolo de acestea. Cooperarea regională este structurată pe trei piloni consolidarea securității, stabilității și rezilienței; Promovarea creșterii durabile și a prosperității; și Promovarea protecției mediului, a rezilienței și a pregătirii pentru schimbările climatice, precum și a protecției civile.

UE, împreună cu partenerii săi din regiune, de asemenea, va pune în aplicare trei inițiative emblematice abordând provocările imediate ale conflictelor și securității:

• Securitatea Maritimă a Mării Negre și crearea unui centru de Securitate Maritimă a Mării Negre vor consolida siguranța și securitatea maritimă, vor proteja infrastructura maritimă critică și mediul marin. De asemenea, aceasta va consolida cooperarea regională în materie de deminare și va aborda riscurile pentru mediu și siguranța maritimă.

• O Agendă de Conectivitate dedicată – aliniată rețelelor transeuropene extinse – va dezvolta rețele de transport, energetice și digitale pentru a valorifica potențialul regiunii Mării Negre ca coridor vital care leagă Europa de Asia Centrală prin Caucazul de Sud, stimulând creșterea economică și competitivitatea.

• Pregătirea comunităților de coastă și a sectoarelor economiei albastre va fi consolidată pentru a permite țărilor din bazinul Mării Negre să facă față daunelor ecologice cauzate de război, să răspundă riscurilor legate de schimbările climatice și să profite de oportunitățile de creștere durabilă.

Cu toate acestea, această strategie a UE nu conține un plan de acțiune concret, un calendar clar de punere în aplicare sau, și mai important, un buget specific. Iar, în aceste condiții, capacitatea UE de a obține rezultate concrete pentru securitatea statelor de la Marea Neagră va rămâne semnificativ limitată. Este necesară o prezență mai concretă și mai coordonată a UE în materie de securitate, altfel crește riscul de a ceda influența Rusiei în regiune și chiar dincolo de ea.

NATO, până la declanșarea agresiunii neprovocate a Federației Ruse asupra Ucrainei, a considerat regiunea mai puțin importantă și nu a inițiat proiecte de securitate viabile pentru regiune, dar războiul din Ucraina a forțat NATO să acorde o mai mare atenție regiunii. Pentru statele membre din regiune, NATO rămâne garantul securității pentru membrii săi care se învecinează cu Marea Neagră: Bulgaria, România și Turcia. Indiferent de modul în care se va încheia războiul împotriva Ucrainei, Rusia va reprezenta o provocare, iar sporirea prezenței militare în regiune prin Grupurile de Luptă, care se vor extinde la nivel brigadă și misiunile de poliție aeriană subliniază coeziunea alianței. La aceste inițiative ale NATO, țările din regiune Bulgaria și România s-au angajat, de asemenea, să-și modernizeze armata, dar rămâne de văzut dacă aliații europeni pot descuraja Rusia în mod eficient în cazul unei posibile reduceri a prezenței SUA în regiune. NATO are un rol important în asigurarea unei Mări Negre libere și deschise și libertății de navigație, dar în aceeași măsură se concentrează, pe combaterea amenințărilor hibride și pe protejarea infrastructurii maritime critice.

Inițiative și acțiuni la nivel regional

Privind securitatea regională putem considera că Rusia și Turcia au viziuni aproape identice privind securitatea regională și anume menținerea echilibrului între cele două, fără a permite accesul altor forțe în regiune, chiar dacă acțiunile agresive repetate ale Rusiei la nivel regional au demonstrat că acest model de securitate regională nu este viabil. Din aceste considerente în această regiune complexă pentru asigurarea dezvoltării economice a țărilor și a securității, este nevoie stringentă de un nou status-quo regional, iar “Inițiativa celor 3 mări” și „Forumul B9” pot asigura un cadru adecvat pentru construcția viitorului acestei regiuni.

„Inițiativa celor Trei Mări” (Three Seas Initiative /3SI) este o platformă politică a țărilor din Europa Centrală și de Est. Scopul expres al 3SI este stimularea cooperării în regiune, accelerarea proceselor de modernizare a infrastructurii și consolidarea independenței energetice. Această inițiativă a fost lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarović în 2015 și include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Inițiativa celor trei mări oferă o oportunitate țărilor cuprinse între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră de ași consolida economiile și de a reduce dependența lor de planurile economice ale Moscovei și Beijingului.

„Formatul București 9” sau B9, reprezintă o altă inițiativă regională importantă este din care fac parte cele 9 țări de pe flancul estic al NATO și din Europa Centrală: alături de România și Polonia, cele 3 state Baltice, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Grupul București 9 este un proiect destinat asigurării unității de acțiune și promovării intereselor țărilor din Europa de Est, creat ca răspuns comun față de intențiile agresive și neprevizibile ale Federației Ruse. Formatul B9 este susținut și încurajat puternic de Statele Unite. Ca un grup bine definit, București 9 a devenit un actor important al NATO și UE pe flancul estic al Europei, în special în această perioadă caracterizată de agresivitatea Rusiei față de țările din regiune dar mai ales de atacarea Ucrainei. Acest grup reprezintă o demonstrație de forță și unitate.

Centrul pentru Securitate Maritimă la Marea Neagră, va fi destinat coordonării acțiunilor în regiune pentru a consolida siguranța și securitatea maritimă și pentru protejarea infrastructurii maritime critice și a mediului maritim. Acest centru reprezintă noua abordare a UE la nivel regional, ca răspuns la provocările de securitate din regiune, în condițiile în care regiunea Mării Negre devine tot mai importantă pentru Europa.

De asemenea acest centru va acționa ca un sistem de avertizare timpurie în regiune, va identifica și avertiza despre situațiile de securitate. Prin schimbul de informații în timp real privind situația de securitate maritimă, va ajuta la supravegherea și apărarea infrastructurii critice, inclusiv a cablurilor submarine, instalațiilor off-shore, la exploatarea gazelor naturale și a energiei eoliene pe coasta României și Bulgariei. De asemenea poate reprezenta un cadru de cooperare regional în domeniul pazei de coastă.

Grupul de Luptă Contra Minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea) reprezintă cea mai importantă acțiune la nivel regional, iar implicarea Turciei în această inițiativă poate reprezenta un semn pozitiv privind posibilitatea implicării în viitoarele programe destinate contracarării acțiunilor agresive ale Federației Ruse. Aceste acțiuni, după atacarea neprovocată a Ucrainei, au culminat cu punerea în pericol a libertății de navigație prin lansarea unor mine sau a imitatorilor de mină. Acțiuni care au pus în pericol navigația, exportul și importul, infrastructura portuară maritimă și fluvială, turismul și infrastructura critică, incluzând și pe cea energetică.

Un răspuns la nivel regional pentru toate aceste provocări este reprezentat de semnarea pe 11 ianuarie 2024 a Memorandumului de înțelegere pentru constituirea Grupului de Luptă Contra Minelor din Marea Neagră /MCM Black Sea, în formatul trilateral Turcia, România și Bulgaria. Principalul scop al grupării navale MCM Black Sea este ”acela de a menține în siguranță traficul maritim în Marea Neagră, prin activități de supraveghere, recunoaștere și neutralizare a minelor marine, precum si operații conexe de căutare și salvare pe mare”¹³.

Turcia prin participarea la grupul anti-mină dorește să sublinieze ”responsabilitatea sa regională” și consideră constituirea acestei grupări ca o soluție de compromis între proiectele statelor riverane Mării Negre membre ale UE sau NATO și cele care nu sunt riverane. În primul rând, aspectul NATO este mult mai puțin pronunțat decât ar fi preferat Bulgaria și România, dar mai mult decât Turcia ar fi acceptat în alte condiții. Singurul compromis făcut de Turcia a fost reprezentat de acceptarea unei posibile extinderi în viitor prin includerea unor state membre NATO care nu sunt riverane Mării Negre.

5. Eforturi și strategii la nivel național, pentru protejarea spațiul maritim de interes al României

Marea Neagră a căpătat o importanță deosebită la nivel internațional, prin comerțul internațional, comunicațiile digitale, producția și transportul de energie, dimensiunea maritimă (inclusiv infrastructura submarină cum ar fi cablurile și conductele), rutele de transport maritime (inclusiv cele care asigură securitatea alimentară), conexiunea cu rutele fluviale și terestre între diferite regiuni. Astfel regiunea a devenit, un spațiu de competiție economică și strategică și un punct de interes geopolitic, economic și de securitate complex nu doar pentru statele riverane, ci și pentru marii actori internaționali precum Statele Unite, Uniunea Europeană și China. În acest context este în interesul României să promoveze acțiunile și strategiile care asigură libertatea de navigație, securitatea energetică, menținerea securității maritime regionale în fața potențialelor amenințări, asigurarea utilizării durabile a resurselor marine și protejarea biodiversității Mării Negre.

1. Necesitatea adoptării unei Strategii Maritime a României

Complexitatea situației de securitate regională obligă România să nu mai continue cu această lipsă de viziune în diferite domenii și trebuie să inițieze elaborarea unor proiecte strategice naționale, concentrându-se pe creșterea securității, apărare, economie, securitate energetică și reziliență democratică, aprofundarea cooperării în domeniul securității între aliați și partenerii regionali, iar una dintre priorități este reprezentată de necesitatea definirii propriei poziții privind modelul de securitate regională. De altfel rolul României în regiune a fost subliniat și în mesajul președintelui SUA Donald Trump de Ziua Națională/ 1 Decembrie 2025, ”Apreciez rolul de lider al României în cadrul NATO și ca pilon al securității regionale și încurajez continuarea acestui rol în promovarea stabilității în regiunea Mării Negre”.¹⁴

Este tot mai evidentă necesitatea unei Strategii Maritime cuprinzătoare pentru a integra actorii militari, civili și economici la nivel național, dar și angajarea actorilor internaționali interesați, pentru a aborda în mod eficient provocările legate de securitatea maritimă, dar și pentru stimularea finanțării proiectelor. Un aspect important al acestei strategii trebuie să cuprindă asigurarea unui răspuns adecvat la situația din bazinul Mării Negre care a devenit neprimitor. Practic pe mare putem considera că avem o situație de ”nici pace nici război”, iar România trebuie să reacționeze ferm la aceste provocări iar Forțele Navale vor avea un rol tot mai important.

De asemenea consider că este timpul ca România să dezvolte și să propună un model regional de „prevenire a războiului”, adică întărirea capacității de descurajare și intervenție imediată, pentru a prevenii orice escaladare a ostilităților.

O parte a acestei strategii trebuie dedicată unei viziuni naționale privind dezvoltarea exploatării rezervelor de combustibili fosili în Marea Neagră și a altor resurse offshore, care ar reduce în mod eficient dependența regiunii de aprovizionarea din Rusia și ar submina presiunea energetică a Moscovei față de UE. Astfel controlul asupra resurselor energetice devine un factor de tensiune, iar România trebuie să își dezvolte capabilitățile necesare pentru protecția acestora prin misiuni de lungă durată ale navelor militare. Trebuie identificate pe lângă aspectele tehnologice sau economice și modalitățile de răspuns la tacticile hibride ale Rusiei folosite pentru a împiedica implementarea acestor proiecte energetice offshore în România.

Strategia privind domeniul maritim trebuie să identifice de asemenea amenințările de securitate la adresa instalațiilor offshore și modalitățile de răspuns în astfel de situații în condițiile în care zona economică exclusivă (EEZ), spre deosebire de apele teritoriale, nu sunt acoperite de articolul 5 al NATO, iar dezvoltarea forțelor naționale de apărare este o cerință tot mai necesară, precum și dezvoltarea unor angajamente regionale între țările care au interese comune în protejarea infrastructurii critice.

Construcțiile navale reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea capacității de apărare și securitate maritimă a României. Construirea de nave militare și de supraveghere maritimă poate consolida prezența și influența României în zona sa de responsabilitate maritimă și contribuie la menținerea securității și stabilității regionale. Acest domeniu asigură o diversificare a economiei locale și o reducere a dependenței de anumite sectoare. Acest lucru oferă o mai mare reziliență economică și reduce riscul de fluctuații economice în cazul unor crize în alte sectoare. Dezvoltarea construcțiilor navale poate sprijinii promovarea intereselor economice offshore ale României, inclusiv petrol și gaze, pescuit, energie regenerabilă, dar poate stimula și alte industrii conexe, cum ar fi industria metalurgică, industria energetică.

Un alt capitol important este reprezentat de dezvoltarea unei strategii de transport maritim a României prin înființarea unei companii naționale de transport maritim. Un astfel de demers poate avea la bază dezvoltarea unei strategii de securitate a transportului naval ce va putea aduce beneficii tuturor sectoarelor economice direct implicate (activitate portuară, șantiere navale, furnizori de servicii din domeniul transporturilor), dar și economiei regionale, prin asigurarea furnizării/livrării de materii prime și produse.

Protecția infrastructurilor maritime trebuie să cuprindă un capitol important în cadrul strategiei maritime. Pornind de la identificarea spectrului infrastructurilor maritime critice (transporturi, energie, date, pescuit, ecosisteme) și potențialele amenințări la adresa acestora (accidente, terorism, criminalitate, tactici hibride de zonă gri) demonstrează că desemnarea infrastructurilor ca fiind critice și demne de măsuri speciale de protecție este o alegere politică la nivel național, dar necesită o abordare regională, ca parte a unor angajamente de răspuns colectiv.

Dacă analizăm ultimele evoluții din Marea Neagră pornind de la aderarea la ”Spațiul Schengen” până la construcția portului de mare adâncime Anaklia și noile inițiative ale SUA în Asia Centrală și țările caucaziene o să identificăm o serie de oportunități. China face o investiție estimată la 2,5 miliarde de dolari, reprezentând construcția portului de mare adâncime Anaklia, cea mai mare investiție în infrastructură din istoria Georgiei, investiție care va contribui la dezvoltarea Coridorului Mijlociu a inițiativei chineze ”Belt and Road”, o rută de transport care leagă China de Europa. Dacă avem o astfel de investiție pe malul estic al Mării Negre însemnă ca de acolo marfa trebuie să ajungă pe malul vestic și de ce nu pe Dunăre până în mijlocul Europei, deci o să fie nevoie de mai multe nave de transport maritim și fluvial, pentru containere, poate RO-RO sau feribot-uri. Aceeași oportunitate este reprezentată de aderarea la ”Spațiul Schengen”, privind transportul de marfă din Turcia, dar aici trebuie finalizată legătura pe calea ferată și pe autostrăzi între Constanța și vestul țării.

Pentru ca România să aibă o voce mai puternică în securitatea regională, politicienii trebuie să acorde prioritate acestui lucru, pe plan intern. Aceasta înseamnă să elaboreze și promoveze proiecte regionale pentru a atrage investitorii români și străini, pentru a finanța astfel de proiecte.

De asemenea trebuie promovat la nivel internațional necesitatea ca Marea Neagră să fie liberă și deschisă, lucru care facilitează realizarea securității și stabilității regionale și reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea economică și realizarea prosperității. În același timp un mediu de securitate stabil favorizează plasarea investițiilor în regiune, transportul și schimburile comerciale. Promovând beneficiile regionale și un model de securitate la Marea Neagră, țările din Asia, India și de ce nu China vor fi interesate de susținerea sistemelor de conectivitate cum ar fi Middle Corridor/Coridorul Mijlociu, conceput ca o rută de transport multimodal care începe în zona de coastă a Chinei până în Polonia și România și se vor implica în realizarea stabilității regionale.

Elaborarea unei strategii coerente regionale, asemănătoare modelului din Marea Baltică, cu un nivel ridicat de cooperare regională și cu implicarea activă a NATO și a UE rămâne un obiectiv important, dar și greu e realizat. Principalul obstacol este reprezentat de modul diferit în care sunt percepute provocările de securitate dar și de propunerile diferite pentru asigurarea securității regionale. Astfel Bulgaria are o abordare specifică față de Rusia, în condițiile în care cele două țări împărtășesc multe legături care se extind dincolo de dimensiunile comerciale și pragmatice. În plus, un număr semnificativ de bulgari au opinii pro-ruse, care modelează și influențează politica acestei țări. Turcia, pe de altă parte are propria agendă regională, în condițiile în care pentru Turcia, Marea Neagră nu reprezintă un obiectiv principalul privind securitatea maritimă și are interes în menținerea status quo-ului existent care asigură gestionarea concurenței regionale cu Rusia, prin menținerea echilibrului de putere regional. De asemenea Turcia este favorizată și de prevederile Convenției de la Montreux, care oferă poziția privilegiată de control al strâmtorilor și astfel limitează prezența navală a statelor care nu sunt riverane, aspect încurajat și de Federația Rusă.

Strategia de securitate poate stimula dezvoltarea durabilă și să sporească prosperitatea economică prin susținerea exploatării rezervelor de combustibili fosili în Marea Neagră și a altor resurse offshore, constituirea unei companii naționale de transport maritim, dezvoltarea coridoarelor de transport, energie, digitale și comerciale care leagă regiunea Mării Negre de Marea Baltică, Marea Mediterană, de Caucazul de Sud, Marea Caspică și către Asia Centrală.

2. Modernizarea Forțelor Navale

În condițiile în care regiunea devine tot mai instabilă, România trebuie să schimbe mentalitatea privind dezvoltarea Forțelor Navale, care a fost marcată de o percepție greșită specifică perioadei post-aderare la NATO, caracterizată printr-o abordare minimalistă, de natură defensivă, care a promovat conceptul că apartenența la alianța Nord-Atlantică echivalează automat cu securitatea garantată a spațiului maritim național. Acest model de dependență aproape exclusivă de NATO a condus, inevitabil, la o subfinanțare cronică a componentei navale românești, la stagnarea programelor de modernizare și la neglijarea construirii unor capabilități proprii de descurajare și proiecție navală. Evoluția situației de securitate din regiune, în perioada 2014–2025, generată de războiul ruso-ucrainean, a demonstrat că securitatea unui stat în fața unei amenințări militare directe nu poate depinde exclusiv de solidaritatea aliată, ci de propriul nivel de pregătire, de capabilități adaptate noilor forme de conflict și de existența unei forțe navale credibile.

Capabilitățile proprii de descurajare și proiecție navală pot fi completate prin dezvoltarea în cadrul NATO, UE, cu aliații și partenerii din regiune, a unei strategii pe termen lung, pentru a spori securitatea (asigurarea libertății de navigație în Marea Neagră, protejarea infrastructurii critice), asigurarea unui răspuns eficient la amenințările la adresa securității maritime și a infrastructurii critice maritime și fluviale, pentru a stabili o prezență permanentă și durabilă de-a lungul flancului estic al NATO. România poate coagula interesele țărilor NATO din regiune, a țărilor partenere și a altor țări interesate în asigurarea securității pentru a se implica în realizarea controlului comun al Mării Negre.

Pentru România și Forțele Navale, este necesară asigurarea unei descurajări credibile prin dotarea cu: nave care să permită supravegherea și apărarea liniilor de comunicații maritime și a obiectivelor economice din ZEE, care pot acționa la distanțe mari de litoral, dotarea cu rachete cu rază lungă de acțiune; diferite sisteme de senzori și armament antisubmarin și împotriva navelor de suprafață, poate chiar dispuse pe mijloace fără pilot; achiziționarea de submarine capabile să lanseze rachete de croazieră sau mijloace fără pilot. În condițiile în care modificarea prevederilor Convenției de la Montreux poate genera tensiuni la nivel internațional sau regional, trebuie identificate modalități pentru implicarea directă a NATO la întărirea sistemului de apărare regional. Prin urmare, pot fi aduse pe Dunăre ambarcațiuni Aliate rapide și de dimensiuni mai mici (chiar fără pilot) dotate cu mijloace de supraveghere sau rachete navă-navă. Dunărea de asemenea trebuie să fie privită de către NATO ca o cale logistică viabilă pentru asigurarea transporturilor.

România trebuie să acționeze pentru descurajarea Rusiei și să promoveze prezența UE și a NATO în regiune. Această abordare multidimensională în proiectul de securitate la Marea Neagră poate atrage țările partenere și candidate, dar poate determina și Turcia să colaboreze la nivel regional.

3. Cooperarea cu Aliații și partenerii regionali

România participă activ la misiuni și exerciții planificate de NATO și UE, colaborând într-un cadru bilateral sau multilateral cu alte state membre în domeniul securității maritime, supravegherii și a exercițiilor comune.

Privind regiune Mării Negre, țara noastră acționează pentru sincronizarea rolurilor UE și NATO și poate avea un rol important în promovarea unui model de securitate regională cu implicarea țărilor din regiune, a UE și a NATO. Până la atacarea Ucrainei de către Federația Rusă a existat o împărțire clară a rolurilor între NATO, care se ocupa de aspectele privind apărarea și UE, care în cadrul inițiativelor regionale s-a angajat pe dezvoltare economică și respectarea drepturilor omului și a evitat în mare măsură aspectele “hard“ de securitate. În 2023 avem o declarație comună, în care cele două organizații s-au angajat să abordeze amenințările comune din partea Rusiei și să își coordoneze eforturile în domenii precum apărarea și protecția cibernetică. Cu toate acestea, nu a fost elaborată încă o strategie comună la nivel regional pentru coordonarea eforturilor din cadrul planurilor militare ale NATO cu instrumentele politice și economice ale UE pentru construirea unui model de securitate credibil în regiune.

În acest context Comisia Europeană a elaborat/2025, noua sa strategie pentru Marea Neagră, concepută ca un cadru politic cheie pentru conectarea țărilor din regiune și cu un accent pus pe securitate. Având în vedere situația de securitate din regiune și posibilitatea continuării negocierilor de pace, aspectele privind domeniul militar și de securitate maritimă reprezintă un capitol important. UE are intenția asigurării comenzii și controlului, la litoral și ambarcat la bordul unei nave, pentru operațiunile de deminare și asigurarea libertății de navigație în zona de responsabilitate, supravegherea spațiului maritim, dezvoltarea unui mecanism UE, NATO de protecție a infrastructurii offshore și submarine, a cablului destinat transportului energiei electrice Azerbaidjan Georgia-România, precum și sprijinul logistic pentru aceste misiuni.

Proiectele regionale ale Comisiei Europene sunt deosebit de ambițioase iar România și Bulgaria, state aflate la granița UE, singurele state riverane Mării Negre, vor trebui să sprijine cu capabilități efortul UE în regiune. Dar proiectele UE vor fi influențate de prevederile Convenției de la Montreaux, din 1936, pentru că accesul navelor militare ale statelor care nu sunt riverane va fi restricționată pentru o perioadă îndelungată, din dorința reducerii escaladării tensiunilor din regiune. Astfel indiferent de modul în care se va finaliza războiul declanșat de Federația Rusă, celor două țări li se va cere să preia o parte semnificativă din sarcina de securitate regională, mai ales în spațiul maritim de interes. Aceasta presupune prezența navală permanentă în zona de responsabilitate, participarea la misiuni de asigure a libertății de navigație și sprijinirea acțiunilor de deminare care se vor desfășura pe căile de comunicații, asigurarea facilităților necesare unui punct de comandă ambarcat. De asemenea trebuie avut în vedere că aceste misiuni sunt de lungă durată și vor necesita o angajare deosebită de forțe și mijloace mai ales din cadrul forțelor navale ale celor două țări membre UE din regiune, România și Bulgaria.

Pe de altă parte proiectele de securitate regională trebuie să angajeze în mod direct Turcia, care are un rol important la nivel regional, chiar dacă în ultima perioadă promovează constant dorința de a deveni o putere regională, cu propria sa agendă. Turcia dorește să mențină echilibrul regional, fără implicarea în Marea Neagră a altor actori din afara regiunii și în acest context constatăm o apropiere de Rusia lui Putin, fiind în acest moment unul din principali beneficiari ai sancțiunilor impuse ca urmare a războiului din Ucraina, pe de altă parte a strâns foarte mult relațiile cu Kievul, Ankara furnizând inclusiv echipamente militare Ucrainei.

Promovarea intereselor naționale în spațiul maritim și susținerea priorităților privind securitatea națională trebuie să ocupe un loc important în viitoarele proiecte de cooperare cu aliații în promovarea securității regionale. Putem considera că la nivel regional sunt viziuni diferite privind securitatea. Consider că Marea Neagră trebuie să capete un statut de mare deschisă și în acest fel povara descurajării regionale se poate distribui între toți aliații prin participarea navelor tuturor membrilor NATO la patrulări în regiune. Dar o astfel de viziune contravine prevederilor Convenției de la Montreux, dar și intențiilor autorităților de la Ankara care doresc să își mențină statutul de arbitru la nivel regional.

Asigurarea surselor și rutelor alternative de energie este acum o prioritate pentru țările din regiune. România lucrează la proiectul său de gaz offshore Neptun Deep care poate reduce dependența de gazul rusesc în regiune în următorii ani. Aceste oportunități la nivel regional atrag riscuri de securitate, iar Rusia și-a arătat dorința de a lovi infrastructura energetică din Ucraina și ar putea viza și alte obiective de infrastructură critică într-o confruntare regională. De asemenea, ar putea folosi tactici hibride pentru a submina proiectele energetice, cu ar fi finanțarea organizațiilor neguvernamentale de mediu, care cer interzicerea exploatării datorită posibilității poluării mediului marin, sau susținerea opoziției politice pentru astfel de proiecte energetice prin dezinformare, finanțarea protestelor împotriva investițiilor în energie. În condițiile în care securitatea economică poate avea consecințe strategice asemănătoare celor ale acțiunilor militare, România trebuie să acționeze pentru constituirea împreună cu aliații sau statele din regiune a unor grupări navale destinate protecției infrastructurii critice.

6. Concluzii

Evoluțiile mediului de securitate și noile direcții ale dezvoltării economice, dar mai ales necesitatea diversificării liniilor de aprovizionare și a surselor de energie au făcut ca Marea Neagră să devină un punct de interes geopolitic, economic și de securitate complex nu doar pentru statele riverane, ci și pentru marii actori internaționali precum Statele Unite, Uniunea Europeană și chiar China. Aspectele prezentate favorizează declanșarea unei competiții geopolitice intense, care în cazul regiunii Mării Negre este completată de către Federația Rusă cu amenințări hibride tot mai sofisticate asupra, infrastructurii critice maritime, a conductelor submarine, cablurilor de comunicații, platformelor și instalațiilor offshore.

Insecuritatea provocată de Rusia în regiunea Mării Negre afectează în mod deosebit Spațiul de interes maritim și fluvial al României, Marea Neagră și conexiunea cu Oceanul Planetar, fluviul Dunărea, dar și zonele maritime și fluviale aflate în jurisdicția țării noastre. De asemenea pe plan intern unele componente ale spațiului maritim de interes au fost subestimate până în prezent cum este cazul Deltei Dunării, Fluviul Dunărea și canalului Dunăre Marea Neagră, situația porturilor și a șantierelor navale, modernizarea și dotarea corespunzătoare a Forțelor Navale. Astfel Forțele Navale Române (FNR) se confruntă cu necesitatea adaptării rapide a capabilităților proprii, iar modernizarea navelor aflate în dotare și achiziționarea de platforme tip corvetă, submarine și mijloace de supraveghere se conturează drept o prioritate strategică urgentă și inevitabilă.

Indiferent de modul în care se va finaliza războiul declanșat de Federația Rusă, prin atacul asupra Ucrainei, securitatea regională, respectiv securitatea Mării Negre se va complica. Arhitectura de securitate a regiunii se va redefini, iar România trebuie să-și intensifice eforturile pentru a fi un furnizor de securitate, mai degrabă decât doar un beneficiar. În acest context România trebuie să inițieze un plan cuprinzător, care să includă protejarea spațiului maritim de interes, securitatea maritimă, economică și energetică, contracararea amenințărilor hibride și concurența strategică în Marea Neagră. Acest plan trebuie bazat pe o viziune proprie în privința Mării Negre care să cuprindă angajarea UE, a NATO dar și a tuturor țărilor din regiune membre NATO, UE sau partenere, cât și pentru cetățenii României care trebuie să înțeleagă importanța, responsabilitățile privind spațiul maritim de interes, dar și oportunitățile oferite de acesta.

De aceea acum este unul din acele momente în care se poate iniția o construcție de securitate regională, chiar dacă va necesita costuri deosebite. Pentru succesul inițiativei trebuie coagulate eforturile tuturor celor care pot susține un astfel de proiect, începând cu NATO care a inițiat o serie de acțiuni, apoi SUA și Franța care de asemenea și-au declarat interesul deschis pentru această regiune, dar și UE care poate juca un rol important. România trebuie să acționeze pentru descurajarea Rusiei, limitarea acțiunilor hibride ale Federației Ruse și promovarea includerii în asigurarea echilibrului de putere la nivel regional a UE, a NATO și SUA. Această abordare multidimensională în proiectul de securitate la Marea Neagră poate atrage țările partenere și candidate, dar poate determina și Turcia să colaboreze la nivel regional. În lipsa unor viziuni strategice proprii pentru diferite domenii, România poate deveni un ostatic al intereselor marilor actori economici sau statali.

Exploatarea zăcămintelor offshore, în special în perimetrul Neptun Deep, are implicații economice, energetice și de securitate care influențează atât relațiile bilaterale ale României cu marile puteri, cât și statutul său în Uniunea Europeană și NATO. Pe lângă impactul economic, explorarea și exploatarea resurselor marine au și implicații strategice majore. Prezența unor companii internaționale și interesul crescut al marilor puteri pentru această regiune evidențiază importanța Mării Negre ca zonă de competiție geopolitică. În acest context, România trebuie să își alinieze politicile energetice și strategia de securitate la realitățile internaționale, menținând un echilibru între dezvoltarea economică și securitatea națională.

Având în vedere prevederile Convenției de la Montreux, din 1936, privind accesul navelor militare ale statelor care nu sunt riverane, implicarea directă a României și a celorlalte state riverane în securitatea regională va fi tot mai importantă, deoarece statele care nu sunt riverane Marii Negre nu vor trimite nave în regiune pentru o perioadă îndelungată, din dorința reducerii escaladării tensiunilor din regiune. Iar cerințele privind asigurarea libertății de navigație pe mare și fluviu vor fi tot mai accentuate pentru asigurarea transportului de cereale, a mineralelor rare și a altor resurse acum după semnarea acordului SUA cu Ucraina, dar și pentru asigurarea legăturilor comerciale între malul estic și cel vestic al Mării Negre.

Bibliografie

1. NEW_Handbook-on-maritime-threats_RGB.pdf

2. Critical maritime infrastructure protection: What’s the trouble? – ScienceDirect

3. https://www.juridice.ro/essentials/8334/romania-stat-maritim-fara-flota-si-fara-cod-maritim-o-noua-schita-de-proiect-pentru-un-viitor-cod-maritim

4. Chapter 1.1 – Ports, Maritime Shipping and International Trade | Port Economics, Management and Policy

5. https://m.defenseromania.ro/ofiter-ucrainean-in-2022-navele-de-lupta-ale-rusiei-au-ajuns-in-zona-romaniei-azi-sunt-in-sah-cate-nave-ruse-mai-sunt-in-crimeea-ocupata_633763.html

6. https://presamil.ro/o-noua-strategie-europeana-pentru-marea-neagra/

7. https://www.aa.com.tr/en/americas/trump-vows-to-boost-us-central-asia-cooperation-in-critical-minerals/3737263

8. https://monitorulapararii.ro/ue-adopta-o-strategie-pentru-marea-neagra-si-infiinteaza-un-centru-pentru-securitate-maritima-1-58350?fbclid=IwY2xjawKkCKlleHRuA2FlbQIxMQABHgxx7L80iutSzAbpHvndn4U6yUBPuZ77ZDjcTGvT94I0yxyQBtxfCebRhASB_aem_x2o50DU5o4eYPJAtpu0oOg

9. https://www.marshallcenter.org/sites/default/files/files/2024-10/yevgeniya-gaber-a-new-security-reality-clock-tower-pdf.pdf

10. https://www.zf.ro/business-international/guvernul-polonez-promite-sa-refaca-flota-de-vapoare-a-tarii-sa-22812071

11. https://enlargement.ec.europa.eu/news/new-eu-strategy-secure-prosperous-and-resilient-black-sea-region-2025-05-28_en

12. What trends will shape maritime security in 2024?

13. https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/adevarul-nefardat-despre-strategia-ue-pentru-marea-2447345.html

14. https://www.dw.com/ro/pace-azero-armean%C4%83-sponsorizat%C4%83-de-trump/a-73583810

15. https://euneighbourseast.eu/news/latest-news/eu-announces-new-strategy-for-secure-prosperous-and-resilient-black-sea-region/

16. https://www.politico.eu/article/eu-black-sea-plan-putin-russia-ukraine-war-invasion-defense-security-military-weapons/

1. https://opexnews.fr/deuxieme-porte-avions-dark-war-rogel/

2. https://newstrategycenter.ro/wp-content/uploads/2025/06/Report-NSC_NUPI-Securing-the-hybrid-frontlines-1.pdf

3. https://m.defenseromania.ro/romania-in-prima-linie-a-frontului-nevazut-cum-facem-fata-amenintarilor-hibride-in-marea-neagra-unde-romania-devine-un-actor-cheie-energetic_634277.html

4. https://cursdeguvernare.ro/noua-strategie-ue-pentru-marea-neagra-investitii-in-infrastructura-din-romania-si-infiintarea-unui-hub-de-securitate-maritima.html

5. https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/maritime-security/

6. https://www.caleaeuropeana.ro/bucurestiul-saluta-lansarea-abordarii-strategice-a-ue-la-marea-neagra-un-document-in-consonanta-cu-prioritatile-nationale-ale-romaniei/

7. https://www.caleaeuropeana.ro/ca-raspuns-la-agresiunea-rusiei-ue-lanseaza-o-strategie-pentru-securitatea-si-stabilitatea-regiunii-marii-negre/

8. https://www.caleaeuropeana.ro/romania-va-solicita-sa-gazduiasca-centrul-european-pentru-securitate-maritima-la-marea-neagra-anunta-nicusor-dan-este-una-din-mize-romania-nu-are-o-strategie-proprie-la-marea-neagra/

9. https://www.gmfus.org/news/eus-new-black-sea-security-strategy-right-goals-unclear-means#:~:text=Hybrid%20Threats:%20Russia%20has%20long%20used%20disinformation,undermine%20trust%20in%20the%20EU%20and%20NATO.

10. https://carnegieendowment.org/europe/strategic-europe/2025/06/the-black-sea-has-become-the-fulcrum-of-europes-security?lang=en&utm_source=carnegieemail&utm_medium=email&utm_campaign=autoemail&mkt_tok=ODEzLVhZVS00MjIAAAGbJx1XU42rMpgvCpdZonAsM-PrQbJlTe6F9LxbImh9Ml62_4bM7l0Fjqm9uAOP9fviznMIo89L2Pe_RcDzgm_Ip7qy2Vw7Xn6Aq1lIarQPHMc

11. https://www.dw.com/en/eu-plans-new-maritime-security-hub-in-black-sea-region/a-72704500

12. https://www.rferl.org/a/eu-black-sea-maritime-security-hub-ukraine-russia/33427444.html

13. https://www.ips-journal.eu/topics/foreign-and-security-policy/making-waves-8094/

14. https://euneighbourseast.eu/ro/news/latest-news/ue-anunta-o-noua-strategie-pentru-o-regiune-a-marii-negre-sigura-prospera-si-rezilienta/