Prof univ dr Cristian Barna

In its European rimland, proximity to a Russophobic Europe, fearful of the traumatic reminiscences of the Cold War era, is a factor of concern for the Russian Federation. Over 30 years after the dissolution of the USSR, the Russian Federation seems determined to obtain the advantages that its rimland confers and that it did not benefit from during and after the end of the Cold War.

Therefore, Putin wants not only the Donbas but also all of Novorossia, because it has an interest in Ukraine losing its exit points to the Black Sea, in order to eliminate a variable in the equation of the projection of Russian power in the Black Sea region.

În rimland-ul său european, proximitatea faţă de o Europă rusofobă, timorată de reminiscenţele traumatizante ale epocii Războiului Rece constituie un factor de îngrijorare pentru Federaţia Rusă.

La peste 30 de ani de la disoluţia URSS, Federaţia Rusă pare decisă să obţină avantajele pe care le conferă rimland-ul său şi de care nu a beneficiat în perioada și după încheierea Războiului Rece. O explicaţie în acest sens este cea a lui George Friedman, care consideră că Federaţia Rusă nu poate tolera „frontierele strâmte”, care nu-i permit punerea în aplicare a unei strategii de apărare „în adâncime”, aşa cum a făcut-o împotriva lui Napoleon şi Hitler.

De aceea, Federaţia Rusă urmăreşte să fie înconjurată de „zone-tampon” precum Kaliningrad, Belarus, Ucraina, Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia, asupra cărora să-şi poată exercita influenţa şi care să-i permită accesul la Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Caspică, o „străpungere” a rimland-ului euroatlantist, format din state precum Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Cehia, Ro-mânia și Bulgaria, situate în „vecinătatea apropiată” a heartland-ului rusesc.

Din acest motiv, extinderea NATO şi intenţia Federaţiei Ruse de protejare a „vecinătăţii apropiate” în Europa reprezintă coeficienţii geopolitici ai unui joc cu sumă nulă, în care rimland-ul ponto-baltic se constituie într-o „regiune-tampon”.

De menţionat că, încă din martie 1992, Paul Wolfowitz atrăgea atenţia asupra necesităţii de a contracara apariţia în regiunea euroasiatică a unei puteri cu valenţe talasocratice capabile să se opună SUA, statele istmului ponto-baltic reprezentând, în viziunea sa, o „regiune-tampon” de o importanţă strategică majoră.

Din acelaşi motiv, Federaţia Rusă nu vrea ca statele riverane Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Caspice, care au făcut parte din blocul comunist, să fie transformate în „state-tampon” de către NATO, pentru că ar permite Alianței controlul rimland-ului european al Federaţiei Ruse.

Pentru că pierderea influenţei hegemonice asupra statelor din Europa Centrală şi de Est, odată cu aderarea acestora la NATO, a fost o catastrofă pentru Federaţia Rusă, din punct de vedere geostrategic, întrucât a pierdut controlul unei mari părţi a ţărmurilor coridorului ponto-baltic.

Astfel, au fost create premisele de manifestare a unui revizionism al Federaţiei Ruse pentru reconfigurarea ecuaţiei de putere în rimland-ul ponto-baltic, o zonă fierbinte pentru interesul strategic al Federaţiei Ruse de spargere a blocadei (containment-ului) NATO.

Pentru că statutul de mare putere nu poate fi clamat de către Federaţia Rusă decât dacă această ţară îşi asigură accesul deplin la mările libere. În acest context, este de menţionat poziţia lui Vladimir Putin, făcută publică, după anexarea Crimeii „Avem toate motivele să presupunem că infama politică de containment, din secolele 18, 19 şi 20, continuă şi astăzi. Ei (a se citi NATO şi UE) încearcă în mod constant să ne plaseze într-un colţ. Dar există o limită pentru toate”. De dată mai recentă, Putin declara că nu se mai mulțumește doar cu Donbas-ul ci vrea și Novorossia, adică întreg litoralul Ucrainei la Marea Neagră.

În ceea ce privește NATO, odată cu intervenţia militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, Alianța a conştientizat că se află în faţa unui nou context geostrategic în care Federaţia Rusă pune în pericol securitatea membrilor şi partenerilor săi din rimland-ul ponto-baltic.

Cu privire la rolul jucat de Marea Neagră în ecuaţia ponto-baltică, este de menţionat faptul că, până în anul 1991, Marea Neagră era aproape un „lac rusesc”, vectorul de proiectare a puterii navale sovietice.

Destrămarea URSS a modificat raporturile de putere la Marea Neagră, întrucât statele nou-apărute au micşorat zona de ţărm a nou-constituitei Federaţii Ruse care caută să recâștige rolul geopolitic de „pivot”, pe care l-a jucat URSS în construirea şi menţinerea „arhitecturii Războiului rece al ţărmurilor”.

Declaraţii de genul „bazinul Mării Negre şi Mării Azov se află în zona rusă de interes strategic” ori „Marea Neagră oferă Federaţiei Ruse acces direct la cele mai importante rute globale” nu fac decât să sublinieze faptul că Federaţia Rusă nu doreşte să-i fie afectate interesele geostrategice la Marea Neagră.

Extinderea NATO, prin aderarea României şi Bulgariei a fost greu tolerată de Federația Rusă însă faptul că Ucraina a făcut un obiectiv strategic din aderarea la NATO, trecut în Constituție de Volodimir Zelenski, a făcut ca Vladimir Putin să considere că Federaţia Rusă este „asediată”, ceea ce l-a deteminat să acţioneze în scopul „smulgerii” acesteia de sub influenţa euroatlantistă în modul cel mai dur cu putință, adică prin intervenție militară!

Nimic noua am putea spune, citându-l pe Brzezinski, care încă din 1994 afirma că Federaţia Rusă încetează să fie un „imperiu” fără Ucraina, dar împreună cu aceasta devine automat un imperiu.

În prezent, am putea spune că, geostrategic vorbind, Donbas-ul, parte din Novorossia și Crimeea, regiunea separatistă transnistreană şi regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud sunt părţile componentele ale „cordonului de securitate” al Federaţiei Ruse la Marea Neagră.

De aceea, Putin vrea nu doar Donbas-ul ci și toată Novorossia, pentru că are interesul ca Ucraina să-şi piardă punctele de ieşire spre Marea Neagră”, în scopul eliminării unei variabile a ecuaţiei proiecţiei puterii ruseşti în regiunea Mării Negre.