dr. Vasile SIMILEANU^

Abstract: In this analysis, we sought to decode the North-South relationship, in the complicated context of the reconfiguration of the global order.

We did not intend, because the space of the analysis is very broad, to go into details, but rather to mark out the main systemic contradictions, imposed by the new global trends, through which the transition from the unipolar world to a new construction is desired, which we do not know what it will look like. But we can only assume that the new order will be bipolar (the USA-China binomial) or multipolar, as Kissinger stated in his latest analysis. The fact is that the global order will have to have strong foundations and strategies that avoid conflicts like Russia-Ukraine. Since The World has no preconceived patterns, we believe that a very important role is played by the forecasts of analysts, who must take into account the geopolitical and geostrategic matrix of the two current world systems. At the same time, we must accept the political, economic, trade and ideological-religious differences that manifest themselves in the areas of the Collective North and the Global South. A very important role is played by architecture, geodesy and geopolitical and geostrategic constructions that manifest themselves in the global world. I express my hope that reason will defeat the adventurist actions of some “pseudo-leaders”!

1. Teoria sistemului mondial

Teoria sistemului-mondial (world-systems theory) este formulată în principal de Immanuel Wallerstein¹ în anii 1970–2000, ca un cadru macro-istoric de interpretare a capitalismului global. Ea se opune abordărilor național-statice și tratează lumea modernă ca un singur sistem economic apărut în Europa Occidentală în secolul al XVI-lea, ulterior extins planetar. Obiectivul central al teoriei caută să ofere explicarea inegalităților structurale dintre regiunile lumii prin roluri sistemice (centru, semi-periferie, periferie) care se reproduc istoric prin mecanisme economice, politice și ideologice.

Adepții lui Wallerstein lansează în lumea științifică o serie de teorii și concepte, care se doresc o „oglindă” a lumii în care trăim, astfel:

• Giovanni Arrighi analizează ciclurile lungi ale hegemoniei (genoveză–olandeză–britanică–americană) și introduce noțiunea de „tranziție hegemonică”, aplicată azi Chinei.²

• Christopher Chase-Dunn și Terry Boswell elaborează modele cantitative aplicate sistemului-mondial și Teoria ciclurilor de hegemonie și mobilitate ierarhică.³

• La rândul său, Samir Amin dezvoltă perspectiva „centrului imperialist”, introduce critica severă a globalizării neoliberale și propune modelul „delinkage”: strategii pentru rupturi parțiale ale dependenței.⁴

• Beverly Silver studiază dinamica conflictelor muncitorești în sistemul mondial și conectează centrele industriale cu relocările capitalului.⁵

• În ultimele decenii, Wallerstein⁶ integrează ecologia politică, mișcările sociale și crizele structurale ale capitalismului (volumul IV al seriei The Modern World-System).

„Nordul Colectiv” este un concept politic-economic și geocultural folosit pentru a desemna colectiv statele şi regiuni cu niveluri ridicate de dezvoltare economică, putere instituțională și influență tehnologică — în mare parte Europei de Vest, America de Nord, Japonia și (în abordări moderne) anumite ţări din Asia de Est. Termenul contrastează cu „Sudul global” și preia elemente din literatura despre centru-periferie şi sisteme mondiale (centre economice vs. periferii). Acest cadru explicativ folosește concepte din teoria sistemului mondial (centru, semi-periferie, periferie) pentru a analiza distribuțiile inegalităților globale. World-systems / core-periphery explică Nordul Colectiv ca „centru” economic care extrage valoare (capital, tehnologie, plus-valoare) din periferii prin schimburi economice asimetrice și lanţuri globale de producţie. Această abordare pune accent pe relații structurale longitudinale (secole) care perpetuează asimetrii. Wallerstein consideră că nu statele sunt unitatea fundamentală de analiză, ci sistemul mondial capitalist ca totalitate.

World-systems theory (WST) rămâne un cadru util pentru a explica cum transformările geopolitice ale perioadei 2025–2040 sunt încorporate în relaţii structurale de centru–semi-periferie: ascensiunea unor centre noi (sau reprofilarea celor vechi), de-risking/reshoring cauzând reconfigurarea lanţurilor de valoare şi competiţia pentru resurse regionale (în special Arctică) reflectă atât mobilităţi între poziţii sistemice, cât şi persistenta inegalităţii structurale. Aceasta nu înseamnă că WST oferă predicţii puntuale, ci că oferă logici cauzale pentru interpretarea tendinţelor geopolitice.⁷

Centru (Core) este caracterizat prin industrializare avansată, tehnologii de vârf, capital acumulat, infrastructuri comerciale și financiare puternice. Statele centrale impun termenii schimburilor globale: controlul piețelor, monopoluri, brevetare, poziții dominante în finanțe. Aceste state au capacitatea militară, instituțională și juridică de a modela regulile comerțului internațional. Exemple clasice în literatura lui Wallerstein: Anglia și Olanda în fazele timpurii; ulterior Franța, Germania, SUA, Japonia.

Semi-periferiile reprezintă o poziție intermediară în care statele combină structurile industriale avansate în unele sectoare cu dependențele economice în altele. Aceste spații au un rol de tampon politic, „absorbind” presiunile periferiei concomitent cui reducerea tensiunilor conflictuale ale sistemului, fiind competitive în industrii medii, dar nu domină sectorul tehnologic sau financiar global. Exemplele propuse în lucrările de specialitate de către Wallerstein și adepții săi fac referiri la Brazilia, Coreea de Sud (în fazele sale timpurii), Mexic, Turcia și Africa de Sud.

Periferiile reprezintă statele cu economii dependente, orientate spre export de materii prime și import de tehnologii și bunuri cu valoare adăugată mare. Aceste structuri politice și sociale sunt fragmentate, slab consolidate și vulnerabile la presiunile economice externe. În acest areal, relațiile comerciale sunt asimetrice: prețuri volatile, termeni nefavorabili ai schimbului, exploatare a forței de muncă. Exemple istorice: Africa subsahariană, America Latină în perioada colonială și zonele extracționale ale Asiei.

1. Mecanismele structurale ale sistemului mondial

• Diviziunea internațională a muncii. Sistemul mondial reprezintă axul central care distribuie productivitatea și valoarea adăugată în mod inegal, unde centrele produc bunuri de înaltă complexitate (profituri mari, semi-periferiile produc bunuri industriale standardizate, profit mediu iar periferiile produc materii prime sau bunuri cu valoare scăzută. Acest model reproduce dependențe istorice, astfel încât mobilitatea între zone e dificilă (dar posibilă pe termen lung — ex. ascensiunea Coreei de Sud).

• Monopoluri și cvasi-monopoluri. Centrele domină lanțurile globale prin monopoluri: tehnologie (brevete), rețele financiare, logistică maritimă și corporații multinaționale. Aceste monopoluri generează supraprofituri structurale, reapropiate disproporționat de centru.

• Forța militară și capacitatea coercitivă. Wallerstein subliniază că hegemonii sistemului (Olanda sec. XVII; Marea Britanie sec. XIX; SUA sec. XX) folosesc puterea militară pentru: protejarea rutelor comerciale, impunerea regimurilor de proprietate, contra-insurgență și menținerea „ordinii” globale avantajoase.

• Legitimarea ideologică. Sistemul tehnic este completat de ideologii de dezvoltare, modernizare, liberalizare și universalism normativ (drepturi, bune practici economice — dar definite de centre).

2. Evoluția sistemului mondial

• Faza inițială (sec. XVI–XVII), caracterizată de apariția capitalismului atlantic (Olanda și Anglia); colonizare, extracție, comerț maritim, agricultură extensivă; periferiile sunt integrate prin forță și exploatare (plantaj, sclavie transatlantică).

• Reconfigurarea industrială (sec. XVIII–XIX) caracterizată de revoluția industrială (care oferă Europei un avantaj tehnologic major), perioadă în care centrele se consolidează prin monopoluri industriale; periferia este redusă la rol extracțional.

• Secolul XX: hegemonia SUA caracterizată de dependența financiară globală (dolar, Bretton Woods); NATO și bazele globale; epoca de aur a corporațiilor multinaționale.

• Multipolarizarea secolulului al XXI-lea, reprezentată de acensiunea Chinei -care mută centrul de greutate al sistemului din Atlantic spre arealul Indo-Pacific; reconfigurarea semi-periferică: Coreea de Sud, Turcia, Brazilia, India și fragmentarea hegemonie, dar în care logica „core–periphery” rămâne valabilă.

Teoria este considerată prea economicistă, insuficient de atentă la reprezentările culturale, discursurile de putere și subiectivitatea colonială. Unii economiști consideră că nu explică suficient mobilitatea rapidă între zone și inovația endogenă din Sud (ex.: India IT, China high-tech). Teoria oferă puține soluții normative; este mai degrabă un cadru descriptiv-istoric.

3. Implicații de politică (pe baza WST)

• Pentru statele din „centru”: politica optimă combină securitate tehnologică (protecţie IP, investiţii în R&D) cu politici care menţin fluxuri comerciale deschise acolo unde sunt avantajoase (pentru a evita costuri macroeconomice mari din de-risking). (OECD)

• Pentru semi-periferii: strategii active de „upgrading” (industrial policy, investiţii în competenţe tehnologice), parteneriate regionale pentru a evita capturarea unică de valoare de către centre. (ScienceDirect)

• Pentru periferii: diversificare exporturi, aderare la blocuri regionale/alternative financiare, politici fiscale şi investiţii în capital uman pentru a evita degradarea rolului în lanţurile de valoare. (eprints.lse.ac.uk)

• Guvernanţa globală: se impune o consolidare a mecanismelor multilaterale care să ţină cont de externalităţi (climă, securitate maritimă) şi să ofere transfer tehnologic reglementat, altfel logica centrului-periferiei se va adânci. (Oulun Yliopiston Publikatsii)

4. Limitări ale aplicării WST în contextul Nordul Colectiv vs. Sudul Global

WST explică structuri largi, dar este mai puţin precisă pentru predictii pe termen scurt (ani). Necesitatea integrării explicaţiilor WST cu analize instituţionale (politică internă), factori ideologici și dinamica actorilor non-statali (big tech, fonduri de investiţii). (eprints.lse.ac.uk)

WST oferă un cadru coerent pentru a înţelege de ce schimbările tehnologice, geopolitice şi climatice în perioada 2025–2040 vor produce relocalizări ale valorii dar şi persistenţa inegalităţii sistemice: centrele tind să concentreze rentă tehnologică şi financiară, în timp ce periferiile rămân vulnerabile la reconfigurări de lanţuri. (ResearchGate)

Politicile eficiente trebuie să recunoască atât natura structurală a dezechilibrelor (WST), cât şi posibilităţile de intervenţie prin politici industriale active şi cooperare internaţională pentru a limita externalităţile (mediu, securitate). (OECD)

5. 5. Comparație sistematică

5. Concluzii

• Wallerstein oferă cel mai robust cadru structural pentru explicarea ierarhiilor globale, însă este mai puțin sensibil la schimbările politice rapide.

• Amin introduce instrumentele cele mai politice și normative – el explică de ce periferia nu se poate dezvolta stabil fără deconectare strategică.

• Arrighi propune cea mai puternică teorie geopolitică a transformărilor istorice, prin ciclurile hegemonice, utilă pentru analiza SUA–China.

• Teoriile dependenței sunt mai heterogene, dar explică excelent cum statele din Sudul Global pot fi integrate într-un mod profund inegal.

• În ansamblu, Wallerstein oferă o arhitectură sistemică, Amin explică mecanismele interne ale subdezvoltării, Arrighi aduce o perspectivă temporală și geopolitică asupra hegemoniei, iar dependența oferă o perspectivă politică asupra cum se reproduce subordonarea globală.

2. Nordul Colectiv

Perspectiva World-Systems explică Nordul Colectiv ca: nucleul istoric al centrului (statele care au acumulat capital timp de secole); spațiul în care se concentrează monopolurile tehnologice și financiare; actorul multistatal cu putere sistemică (state, corporații, instituții internaționale) care definește regulile economiei globale; parte a „lungii durate” (longue durée), ceea ce explică de ce transformările rapide sunt rare. Din această perspectivă, Nordul Colectiv reprezintă centrul sistemului mondial, în timp ce Sudul Global este definitoriu pentru arealele periferice și semi-periferice, între cele două sisteme mondiale manifestându-se dinamici tranzitive doar în contexte istorice excepționale. În același timp, Nordului Colectiv i se reproșează că minimizează rolul statelor ca actori autonomi și politicile lor interne.

„Nordul Colectiv” este o categorie geopolitică, strategică și normativă ce desemnează ansamblul statelor avansate tehnologic, economic și militar care susțin ordinea liberal-instituțională creată după 1945, cu centrul de greutate în SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă și formațiuni multinaționale precum NATO, G7, Five Eyes, AUKUS, QUAD.

Nordul Colectiv reprezintă ansamblul de state avansate tehnologic, militar și economic care coordonează ordinea internațională liberală și mențin stabilitatea globală. Organizarea sa nu se reduce la alianțe formale (NATO, G7), ci include norme, instituții, mecanisme economice și strategii de securitate care funcționează complementar. Principiile de organizare determină coeziunea, eficiența și capacitatea de adaptare a Nordului în fața provocărilor globale (China, Rusia, crize climatice, tehnologice sau pandemice).

Nordul Colectiv funcționează ca un sistem organizat de putere centrală cu obiective comune, dar cu actori cu autonomie și interese particulare. Strategiile acestora se aliniază principiilor de organizare politică și economică, dar sunt diferențiate pe rol strategic, capacitate militară, putere economică și inovație tehnologică.

1. 1. Context istoric și evoluţii

• Consolidarea Nordului ca bloc economic politic are rădăcini în expansiunea europeană (secolele XVI–XIX), Revoluția Industrială și ordinea liberală post-1945 (instituții multilaterale, lanţuri de comerţ). Literatură clasică a demonstrat cum diviziunile economice s-au cristalizat pe termen lung.

• Secolul al XX-lea a reprezentat o perioadă de consolidare și reconfigurări: după 1945, instituționalizarea avantajelor (Bretton Woods, ONU, Banca Mondială) plus reconstrucţia post-război au consolidat puterea Nordului; în epoca post-1970 apar mişcări de critică (Brandt Report; discuţia Nord-Sud).

• Perioada recentă (2000–prezent) este caracterizată de ascensiunea unor state din Asia de Est (China, Coreea de Sud, Japonia) complică stricta dicotomie Nord/Sud; totodată schimbările climatice şi geopolitica arctică readuc în prim-plan dimensiunea „nordică” cu noi resurse şi rute maritime.

• Hegemonia și tranziția hegemonică. Modelul lui Arrighi (ciclurile hegemonice) rămâne explicativ: confruntarea sistemică SUA–China seamănă cu o tranziţie hegemonică incompletă, în care o nouă putere (China / blocul sino-asiatic) capătă preponderenţă economică şi incrementală influenţă instituţională, fără a fi (încă) hegemon militar-politic global în acelaşi mod ca SUA. Aceasta generează un spaţiu de instabilitate «între hegemonii» (conflicte economice, competiţii tehnologice).⁸

• „De-risking”, reshoring şi fragmentarea lanţurilor de valoare. Politicile de de-risking (reshoring / friend-shoring) adoptate de statele din vechiul centru produc două efecte concurente: reduc vulnerabilităţi strategice, dar cresc costurile de producţie şi pot accentua discrepanţele între centre şi periferii (pierderi de export pentru unele economii dependente). Modelele macro estimează costuri semnificative ale de-risking-ului la scară largă.⁹

• Tehnologie şi „decoupling” (semiconductori, AI, 5G etc.). Controlul asupra lanţurilor tehnologice (design, proprietate intelectuală, producţie de semiconductori) devine un instrument central de putere core-level: centrele consolidează bariere de intrare (sanctiuni tehnologice, restricţii la export de echipamente) iar semi-periferii încearcă să escaladeze capacitatea internă. Aceasta accentuează logica core–periphery: valoarea mare rămâne concentrată în centre.¹⁰

• Resurse regionale și Arctica — o nouă „frontieră” a sistemului. Schimbările climatice în zona arctică creează oportunităţi de acces la resurse (minerale critice, hidrocarburi) și rute maritime (Northern Sea Route). Centrele sau statele semi-centrale cu capacitate de proiectare strategică vor capitaliza disproporţionat aceste beneficii; periferii cu revendicări sau proximitate pot rămâne marginalizate. Competitia arctică reflectă redistribuiri ale avantajului sistemic.¹¹

• Instituţiile globale şi competiţia normativă (BRICS+, instituţii financiare alternative). Pe măsură ce statele semi-periferice şi periferice câştigă forţă economică, se dezvoltă instituţii alternative (bănci de dezvoltare, mecanisme comerciale) care încearcă să erodeze controlul normativ al centrelor tradiţionale — dar puterea de aglomerare a capitalului şi a pieţelor rămâne un avantaj structural major al centrului.¹²

1. 1. Caracteristicile Nordului Colectiv

• Capacitate instituțională mare (instituţii guvernamentale, universitare, reglementări) — facilitatoare de proiecte complexe și politici externe coordonate.

• Integrare în lanţuri globale de valoare ca „comandă” — decizii strategice luate în Nord afectează lanţurile din Sud.

• Premium tehnologic și financiar — Nordul capătă avantaje comparative în industrii avansate.

• SUA reprezintă arhitectul sistemului, garantul umbrelei nucleare și principalul furnizor de capabilități strategice (ISR, sateliți, aviație, logistică).

• Nordul Colectiv este organizat în jurul unei hegemonii benevolente (benevolent hegemony) care produce ordine și descurajare.

• Nordul Colectiv este cel mai institutionalizat bloc de puteri din istorie: NATO (securitate), G7 (economic-financiar), OCDE (standarde tehnice), UE (integrare politică și economică), Five Eyes (informații), AUKUS / QUAD (Indo-Pacific).

• Nordul Colectiv concentrează: >80% din producția avansată de microelectronică de vârf, >70% din patentele globale IA / biotech, marile centre de cercetare (MIT, Caltech, Max Planck, RIKEN). Această frontieră tehnologică este strâns integrată cu arhitectura de securitate: AUKUS pentru submarine nucleare, cooperare SUA–Japonia–Taiwan în semiconductori și alianțe spațiale (NASA—ESA—JAXA).

• Nordul Colectiv promovează: democrația, statul de drept, economia deschisă, drepturile omului, multilateralismul. Acest set de norme este fundamentul „ordinii internaționale liberale”, în opoziție cu modele autoritare (China, Rusia, Iran).

• Nordul Colectiv reprezintă: nucleul capitalului global, centru al finanțelor mondiale (New York, Londra, Frankfurt, Tokyo), marii actori ai lanțurilor valoare–înaltă (high value chains), principalul furnizor de tehnologie militară avansată.

• Nordul Colectiv controlează infrastructuri strategice: rutele maritime (prin flotele SUA, UK, Japonia), spațiul cosmic operaționalizat militar, nodurile logistice mondiale, internetul (prin Big Tech Occidental), monitorizarea globală prin sateliți. Acest control securizează ordinea mondială și permite reacție rapidă la crize.

1. 1. Funcțiile Nordului Colectiv

• Funcția de securitate: descurajare și apărare colectivă. Nucleul acestei funcții este NATO, care oferă apărare colectivă (Art. 5), interoperabilitate militară, coordonare strategică, prepoziționare de trupe și descurajare convențională și nucleară, în scopul prevenirii agresiunilor majore în Europa și arealul Indo-Pacific.

• Funcția de stabilizare geopolitică. Nordul Colectiv acționează ca stabilizator global: răspunde la agresiuni (Rusia 2014 / 2022), gestionează conflicte regionale (Kosovo, Irak, Afganistan), protejează libertatea navigației (Mările Sudului / Golful Aden), consolidează state fragile prin programe de securizare.

• Funcția de control al fluxurilor economice critice. Nordul Colectiv: supraveghează rutele maritime, reglementează comerțul global (WTO, G7), gestionează lanțurile de aprovizionare strategice (semiconductori, energie), coordonează sancțiuni economice împotriva actorilor ostili. Exemplu: sancțiunile împotriva Rusiei sunt o funcție esențială a Nordului Colectiv.

• Funcția de producere și difuzare a normelor internaționale. Standarde în: drept internațional, tehnologie, guvernanță economică, protecția drepturilor omului, transparență și anti-corupție. Normele create în statele Nordului Colectiv devin adesea standard global obligatoriu (de ex. GDPR, standardele NATO, regulile de finanțare bancară).

• Funcția de contra-balansare strategică a puterilor revizioniste. Nordul Colectiv contracarează: Rusia (amenințare militară directă în Europa), China (provocare sistemică în Indo-Pacific), Iran / Coreea de Nord (proliferare nucleară), actorii non-statali violenți.

• Funcția de protejare a frontierelor avansate (frontline states). State precum Polonia, România, Norvegia, Japonia, Coreea de Sud, sunt înaintate strategic și beneficiază de prezență militară NATO/americană, baze avansate, capabilități de supraveghere și cooperare tehnologică.

• Funcția de leadership în crize globale. Nordul Colectiv mobilizează fonduri de ajutorare, reacții rapide medicale (COVID-19), ajutoare umanitare, sprijin pentru refugiați și reconstrucție post-conflict.

1. 1. Dimensiuni politico-militare

• Structuri de securitate: multe state din Nord sunt membre ale alianţelor formale (NATO) sau au aranjamente de securitate consolidate; capabilităţile militare (tehnologice, inteligenţă, proiecţie de putere) le conferă rol global în stabilitate/instabilitate strategică.

• Arctica – o frontieră militară: dezgheţarea arctică a provocat reconfigurări: extinderea patrulelor, infrastructură militară și contestări juridico-strate­gice (zone economice exclusive, control rute). Studii recente arată o „renaștere” a interesului geopolitic pentru Polul Nord.

• Nordul Colectiv (Collective North) desemnează ansamblul politico-militar format în jurul: Statelor Unite (lider strategic), Europei Occidentale, aliaților politico-militari din cadrul NATO și al altor regimuri de securitate apropiate (Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă). Termenul se suprapune parțial cu „Occidentul extins”, „Global North” sau „Liberal International Order”, dar are accent explicit strategic-militar, nu doar economic sau ideologic. Structura centrală a Nordului Colectiv este alianța politico-militară NATO, ancorată în hegemonia militară americană.

• Arhitectura politico-militară a Nordului Colectiv

• NATO funcționează ca mecanismul principal de coagulare politică și militară al Nordului Colectiv, cu trei funcții majore: garantarea apărării colective (Art. 5); integrarea militară transatlantică; proiecția de stabilitate în periferia strategică.¹³

• Conducerea strategică americană. Elementul definitoriu al Nordului Colectiv este hegemonia militară a SUA, rezumată prin: bugetul militar superior, capacitatea globală de proiecție a forței, controlul infrastructurilor critice (spațiu, ISR, rețele logistice). ¹⁴

• Rețeaua extinsă de parteneriate. Nordul Colectiv include formal și informal: aliații din arealul Indo-Pacific (Japonia, Coreea de Sud, Australia), Five Eyes (SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă), formate trilaterale (AUKUS, QUAD).¹⁵

• Principiile strategice de organizare

• Descurajarea extinsă (extended deterrence). SUA garantează securitatea aliaților prin umbrela nucleară, prezență militară avansată și rotație de trupe și echipamente.¹⁶

• Interoperabilitatea doctrinară. Standardele NATO (STANAG) uniformizează: comunicațiile, calibrarea categoriilor de arment, procedurile operaționale și logistica.¹⁷

• Leadership flexibil (leadership by coalition). Nordul Colectiv funcționează prin „leadership difuz”: SUA stabilește direcția strategică și europenii gestionează flancurile (Estul Europei, Marea Mediterană).¹⁸

• Dimensiunea militară concretă

• Capabilități militare dominante. Nordul Colectiv deține: aproximativ 55–60% din cheltuielile globale de apărare (tendință 2010–2024), superioritate navală globală, supremație ISR și cibernetică, dominație în industria de apărare (Lockheed Martin, Raytheon, BAE).¹⁹

• Poziționări regionale strategice²⁰:

  • Flancul Estic: Baltice, Polonia, România – apărare înaintată;

  • Arctica: prezență NATO prin Norvegia, SUA, Canada;

  • Marea Neagră: nod geopolitic anti-acces pentru Rusia;

  • Indo-Pacific: AUKUS, baze americane (Japonia, Guam).

• Apărarea colectivă: întărire și transformare

• Post-2014 – post-2022. Invazia rusă în Ucraina (2014, 2022) a produs: dublarea efectivelor NATO pe Flancul Estic; trecerea la descurajare prin negare (nu doar pedeapsă); creșterea cheltuielilor militare europene (Germania, Polonia).²¹

• Noua strategie militară NATO (2022) include redefinirea Rusiei drept „amenințare directă”; atenție strategică la China, considerată „provocare sistemică”; integrarea securității cibernetice și spațiale.²²

• Inamicii și adversarii Nordului Colectiv

• Rusia: adversar strategic tradițional: strategie anti-acces în Marea Neagră și Marea Baltică; instrumente hibride (dezinformare, sabotaj, energie); masă terestră și nucleară.²³

• China – rival sistemic emergent: modernizare navală și nucleară, controlul lanțurilor tehnologice, proiecte Belt and Road cu impact strategic.²⁴

• Actori non-statali și hibrizi: organizații teroriste, actori cibernetici, companii militare private (Wagner – în varianta post-2014/2022).²⁵

Observație: Toți actorii adoptă strategii de interoperabilitate și modularitate, permițând formarea de coaliții temporare pentru crize regionale.

1. 5. Principii de organizare politică și economică

• Multilateralism instituțional: Nordul a construit norme multilaterale (comerţ, drept maritim, reglementări financiare) care servesc stabilităţii sistemului actual, dar pot genera excluziuni.

• Privilegiul accesului la capital: politici fiscale și pieţe care favorizează acumularea și transferul capitalului.

• Armonizare normativă: standarde tehnice și reglementări care devin „de facto” globale prin puterea pieţelor şi a corporaţiilor.

• Suveranitate cooperativă. Fiecare stat membru păstrează suveranitatea formală, dar se angajează în decizii colective care afectează securitatea și economia blocului. Exemplu: deciziile NATO privind prepoziționarea trupelor sau achiziția comună de muniții.

• Descurajare prin interoperabilitate. Politica de apărare se bazează pe interoperabilitatea forțelor: standarde comune pentru echipamente, sisteme de comunicații și capabilități militare.

• Leadership bazat pe consens și valori comune. Deciziile strategice (politice, militare, tehnologice) sunt ghidate de valori liberale și democrație procedurală. Nordul Colectiv evită hegemonia unilaterală prin negocieri și proceduri consensuale (ex.: NATO-Russia Council, consultări G7).

• Flexibilitate și modularitate. Blocul poate crea sub-coaliții temporare pentru anumite operațiuni sau probleme globale (ex.: AUKUS, QUAD), care permit adaptarea rapidă la provocări regionale fără a compromite coeziunea generală.

• Capital concentrat și diversificat. Nordul Colectiv controlează nucleul financiar global, dar promovează fluxuri de capital diversificate între statele membre și zonele de influență. Exemple: dolarul ca rezervă globală, SWIFT, piețe de capital integrate (New York, Frankfurt, Tokyo).

• Integrare și lanțuri valorice complexe. Economiile Nordului Colectiv sunt interdependente prin lanțuri valorice avansate (tehnologie, biotehnologie, microelectronică). Exemplu: producția de microcipuri implică SUA (design), Japonia și Coreea de Sud (fabricare), Germania/UE (echipamente).

• Inovația ca motor central. Investiții masive în cercetare și dezvoltare, protecția proprietății intelectuale și transfer tehnologic selectiv. Exemple: spațiu, inteligență artificială, securitate cibernetică.

• Solidaritate economică strategică. Nordul colectiv folosește mecanisme de sprijin reciproc în caz de crize economice sau politice (ajutor financiar, programe industriale comune, fonduri de securitate energetică). Exemple: UE Recovery Fund, fonduri NATO pentru muniții comune.

Principiile de organizare politică și economică ale Nordului Colectiv asigură coerență, reziliență și superioritate relativă. Ele combină suveranitatea națională cu instituții colective, liberalismul cu interoperabilitatea militară și integritatea economică cu diversificarea strategică a lanțurilor valorice.

1. 6. Strategii ale actorilor din Nordul Colectiv

• Asigurarea lanțurilor de aprovizionare: diversificarea surselor strategice (ex.: minerale critice), relocarea parţială a industriilor sensibile (reshoring / friendshoring).

• Consolidare militară în regiuni cheie: Arctica, rutele maritime strategice, spațiul cibernetic.

• Diplomaţie instituţională și economică: utilizarea instrumentelor financiare, sancţiunilor economice și parteneriatelor tehnologice pentru a menține supremaţia normativă.

• SUA: menținerea controlului asupra capitalului global și tehnologiilor critice; politica de friend-shoring selectiv pentru a reduce dependența de Sudul Global și China.

• Germania: integrare economică europeană, dezvoltarea industriilor critice și modernizarea lanțurilor de aprovizionare; fonduri speciale pentru muniții și echipamente NATO, sprijin industrial.

• România: investiții în infrastructură strategică și capacități logistice NATO; parteneriate industriale selective pentru creșterea rezilienței economice.

• Japonia: politica de securizare a lanțurilor critice (semiconductori, materiale rare); diversificare economică regională și cooperare industrială cu aliați AUKUS și QUAD.

Principiu comun: tehnologia este armă strategică și instrument economic, utilizată pentru descurajare și influență globală.

Strategiile Nordului Colectiv sunt coordonate la nivel macro, dar permit autonomie tactică și industrială actorilor. Combinația de putere militară, economică și tehnologică asigură superioritatea strategică relativă între 2025–2040. Adaptarea la Sudul Global și provocările multipolare necesită flexibilitate, interoperabilitate și reziliență continuă.

1. 7. Tendințe 2025-2040

• Concentrarea valorii în noduri tehnologice: centre precum SUA, UE, Japonia și state emergente (China, părți din Asia de Est) vor continua să atragă R&D și proprietate intelectuală, menținând margini de profit ridicate. (impact: menţinerea asimetriilor economice).²⁶

• Fragmentare selectivă a globalizării, nu o dezintegrare totală, ci un mozaic de reţele: zone foarte integrate (regionale), plus noduri securizate («friend-shoring»), plus coridoare de marfă noi (Arctica). Aceasta schimbă fluxurile de valoare și poziţiile relative ale periferiei.²⁷

• Competitie instituţională și politica monetară/financiară: alternativele la arhitectura financiară actuală se vor multiplica, dar dolarul și pieţele financiare din Core rămân dominante pe termen scurt-mediu. (Efect WST: bariere de acces la capital pentru periferie persistă).

• Schimbări ecologice ca factor sistemic: impactul climatic determină redistribuiri (Arctica, agricultură, infrastructură), dar şi costuri externe care pot reduce rentabilitatea exploatării anumitor resurse, afectând calculele sistemului centru-periferie.²⁸

1. 1. Riscuri-cheie pentru Nordul Colectiv

• Suprasolicitare financiară și politică: susţinerea a două fronturi (Europa + Indo-Pacific) pe termen lung poate slăbi coeziunea internă a alianţei. (costul modernizării și prepoziționarii).

• Riscul de eroziune economică pentru aliaţi: sprijinirea aliaților poate proteja securitatea, dar afectează creşterea economică globală (cost IMF).

• Eroziune instituțională în periferii: periferiile pot fi prinse între blocuri, crescând instabilitatea regională.

Dimensiunile riscurilor

Tipuri de riscuri și manifestări

1. 9. Scenarii 2025-2040

• Scenariul Tranziţie competitivă ordonată (probabilitate moderată). China îşi consolidează rolul economic-sistemic, SUA/UE îşi adaptează instrumentele (aliate tehnologice, reglementări). Schimbările sunt gestionate prin instituţii regionale şi acorduri, iar periferiile beneficiază parţial prin integrare diversificată. Ca răspuns la escaladări regionale (ex. noi acţiuni agresive în vecinătăţile Europei sau Indo-Pacific), Nordul Colectiv accelerează integrarea militară: capabilităţi de respingere (A2/AD denial), umbrela nucleară reafirmată, extinderea infrastructurii în Arctica şi Marea Neagră. Răspunsul implică sancţiuni economice coordonate şi blocuri tehnologice mai stricte. Implicaţii operaţionale: presiune pe lanţurile de aprovizionare militare; necesitate pentru capacitate logistică de lungă durată (pre-poziționare muniţii, aeronavă de tip strategic); risc de „cost-trap” economic (cheltuieli disproporţionate, erodarea capacităţilor civile). Posibil efect: inducerea unui climat de „război rece” regionalizat.

• Scenariul Competitie gestionată (de bază, probabilitate: moderat-ridicată). Nordul Colectiv reuşeşte să gestioneze competiţia cu Rusia şi China prin combinaţia: creştere moderată a capacităţilor, alianţe mai strânse (AUKUS/QUAD/Five Eyes), şi politici economice selective (friend-shoring). Confruntările rămân predominant economice, diplomatice şi hibride; nu escaladează spre război convenţional major între mari puteri. Implicaţii operaţionale: consolidare a prezenţei NATO pe flancul estic în mod defensiv (rotations, brigăzi pre-pozitionate), investiţii în cibernetic şi spaţiu, interoperabilitate sporită. Cost: creşterea cheltuielilor de apărare și presiune bugetară pe aliaţi.

• Scenariul Fragmentare strategică accelerată (probabilitate ridicată). Reducerea extinsă a riscurilor, controalele tehnologice şi barierele comerciale cresc costurile globale; lanţurile de valoare se repliază regional. Periferia pierde cote de piaţă pentru bunuri procesate; inegalitatea globală se adânceşte. (Efect WST: consolidare a avantajelor centrelor). ²⁹ Reducerea riscurilor extins + competiţie tehnologică + rivalitate în regiuni cheie duc la scindarea reţelelor comerciale globale în blocuri (Occident-centric, sino-asiatic, alternative regionale). NATO rămâne militar puternic, dar ordinea economică globală se fragmentează: periferii suferă pierderi de export şi acces la tehnologie. Arctica devine un teatru mixt: cooperare limitată + competiţie intensă pentru infrastructură. Implicaţii operaţionale: creşterea costurilor de susţinere a operaţiilor îndepărtate; alianţe „multi-culoare” (unele state aliniază economic cu China, militar cu NATO); periferiile devin teren de concurenţă politică şi economică, cu risc crescut de „captură” de către unul din blocuri.

• Scenariul Confruntare hegemonică deschisă (probabilitate scăzută dar de impact înalt). Conflicte deschise majoritare (ex. blocuri în ciocnire pe rute strategice, crize militare în zone arctice/rută maritimă). Mobilitatea între centre/periferii devine imprevizibilă; efecte negative economice globale severe.

1. 1. 10. Matricea Nordului Colectiv: 2025–2040

1. 10. Importanța geopolitică și geostrategică

Nordul Colectiv intră în perioada 2025–2040 sub influenţa a 4 provocări majore: (1) consolidarea apărării colective post-Ucraina (NATO şi cheltuieli sporite); (2) competiţia strategică SUA–China (inclusiv decuplare tehnologică); (3) reconfigurarea lanţurilor economice (de-risking / friend-shoring); (4) accesul la noi „frontiere” (Arctica, rute maritime). Aceste forţe vor modela trei scenarii utile pentru planificare strategică: (a) Competitie gestionată (baseline), (b) Consolidare și descurajare dură, (c) Fragmentare strategică și regionalizare. (date și analize recente susţin creşterea cheltuielilor şi reorientarea strategiei NATO).

Nordul Colectiv reprezintă centru de greutate militar al lumii, garant al ordinii maritime internaționale, arhitect principal al instituțiilor globale (ONU, FMI, Banca Mondială) și lider în domeniul tehnologic (sateliți, IA militară, cibernetic). În plan geopolitic, el funcționează ca barieră structurală împotriva oricărei ascensiuni hegemonice alternative (ruse, chineze, iraniene).

Nordul Colectiv este principalul pol militar și politico-instituțional al sistemului internațional. NATO rămâne „coloana vertebrală” a apărării colective, întărind ordinea liberală. SUA sunt liderul incontestabil al capacităților militare și tehnologice.

Viitorul ordinii globale 2025–2040 depinde de modul în care Nordul Colectiv gestionează simultan două fronturi strategice: apărarea Europei și contracarea Chinei în arealul Indo-Pacific.

În perioada 2025–2040 Nordul Colectiv va rămâne actorul principal al arhitecturii de securitate globală, dar succesul său strategic va depinde de capacitatea de a echilibra consolidarea militară (descurajare) cu politici economice care nu degradează sustenabilitatea internă a alianţei şi nu fragmentează ireversibil economia globală. WST-style: chiar dacă Nordul are capacităţi structurale, schimbările tehnologice, climatice și economice pot modifica „centrajele” avantajului; gestionarea acestor tranziții va decide dacă scenariul dominant va fi competitie gestionată, consolidare dură sau fragmentare regională.

1. 12. Concluzii

• Nordul nu este doar o zonă geografică — este un amalgam de poziţii structurale (economice, instituţionale, militare) determinate istoric.

• Teoriile world-systems și ale dependenței rămân esențiale pentru a înţelege persistenţa asimetriilor globale; dar ele trebuie completate cu perspective postcoloniale și de mediu pentru explicaţii mai nuanţate.

• Arctica şi rutele nordice emerg ca elemente cheie în reconfigurarea geopoliticii Nordului, cu implicaţii economice şi de securitate majore pentru perioada următoare.

• Politicile Nordului (tehnologice, comerciale, de securitate) au impact global disproporţionat, ceea ce impune politici de guvernanţă globală mai incluzive pentru a gestiona externalităţile (mediu, inegalitate).

• Nordul Colectiv reușește să mențină coeziunea internă prin alianțe formale (NATO, G7, UE) și mecanisme instituționale de coordonare.

• Interoperabilitatea militară, economică și tehnologică reprezintă un pilon central al stabilității și eficienței blocului, permițând răspuns rapid la crize regionale și globale.

• Actorii analizați (SUA, Germania, Japonia, România) au roluri complementare, generând un sistem modular de securitate și influență.

• Nordul Colectiv deține avantaje decisive în dimensiunile militară, economică și tehnologică.

• Capacitatea de a controla fluxurile de capital, tehnologia critică și lanțurile valorice îl plasează în poziție de hegemonie relativă, chiar într-un context multipolar emergent.

• Tehnologia devine arma principală de descurajare, în paralel cu capabilitățile convenționale și nucleare.

• Flexibilitatea și modularitatea strategiilor permit Nordului Colectiv să se adapteze la presiunile Sudului Global și la blocurile alternative (BRICS+, SCO).

• Nordul dezvoltă sub-coaliții și alianțe temporare, maximizând eficiența fără a compromite coeziunea globală.

• Capacitatea de a combina leadership normativ și presiune economică va determina succesul blocului în menținerea influenței globale.

• Nordul Colectiv influențează decisiv ordinea internațională, standardele economice, tehnologice și politice.

• Promovează valori liberale și democrație procedurală, dar apariția narațiunilor alternative în Sudul Global sugerează o creștere a polarizării și fragmentării.

• Efectul global este ambivalent: stabilitate și predictibilitate în zonele de influență, dar și tensiuni și competiție pentru actorii periferici și semiperiferici.

• Nordul Colectiv rămâne actor global dominant, dar este expus riscurilor multipolare și regionale crescute.

• Riscurile politico-militare includ conflicte regionale, presiune asupra coridoarelor strategice și interoperabilitate limitată cu Sudul emergent.

• Riscurile economice și tehnologice sunt accentuate de dependența de resurse și de fluxuri industriale controlate de Sud.

Bibliografie

1. Amin Samir, Accumulation on a World Scale, 1974; Imperialism and Unequal Development, 1977.

2. Arrighi Giovanni, The Long Twentieth Century: Money, Power, and the Origins of Our Times, 1994.

3. Chase-Dunn Christopher & Terry Boswell, The Spiral of Capitalism and Socialism, 1998.

4. Frazier John, NATO Standardization, 2015.

5. Gresh Michael, The Rise of the Indo-Pacific, 2019.

6. Hemmings John, Indo-Pacific Strategies, 2020.

7. Hoffman Frank, Hybrid Warfare and Challenges, 2009.

8. Kaplan Lawrence S. , NATO and the United States, 2004.

9. Keir Giles, Russia’s War on Everybody, 2022.

10. Kupchan Charles, The Vulnerability of Empire, 1994.

11. Mearsheimer John, The Great Delusion, 2018.

12. Posen Barry R., Command of the Commons, 2003.

13. Schelling Thomas C., Arms and Influence, 1966.

14. Silver Beverly, Forces of Labor: Workers’ Movements and Globalization Since 1870, 2003.

15. Sten Rynning, NATO Renewed, 2023.

16. Wallerstein Immanuel, The Modern World-System I: Capitalist Agriculture and the Origins of the European World-Economy in the Sixteenth Century, 1974.Wallerstein Immanuel, The Modern World-System II–IV, 1980, 1989, 2011.

17. ***, Journal of World-Systems Research / lucrări 2024–2025 — reevaluări contemporane ale puterii explicative a WST.

18. ***, SIPRI, Yearbook 2023.

19. ***, NATO, Strategic Concept, 2022.

20. ***, OECD, Supply Chain Resilience Review, 2025.

21. ***, Oulu / maritime & Arctic studies — Geopolitics of Arctic Shipping / Northern Sea Route (2025) — implicaţii economice şi politice ale rutei nordice.

22. ***, IMF, The Price of De-Risking: Reshoring, Friend-Shoring, and the Costs of Decoupling, wp/2024.

23. https://eprints.lse.ac.uk/128055/1/1286_G_rcan_page_rv.pdf?utm_source=chatgpt.com “JOURNAL OF WORLD-SYSTEMS RESEARCH”

24. https://oulurepo.oulu.fi/bitstream/handle/10024/54783/nbnfioulu-202503312278.pdf?isAllowed=y&sequence=1&utm_source=chatgpt.com “Geopolitics of Arctic Shipping – Focus on the Northern Sea …”

25. https://www.imf.org/-/media/Files/Publications/WP/2024/English/wpiea2024122-print-pdf.ashx?utm_source=chatgpt.com “The Price of De-Risking – Reshoring, Friend-Shoring, and …”

26. https://www.oecd.org/content/dam/oecd/en/publications/reports/2025/06/oecd-supply-chain-resilience-review_9930d256/94e3a8ea-en.pdf?utm_source=chatgpt.com “OECD Supply Chain Resilience Review: Navigating Risks”

27. https://www.researchgate.net/publication/254325075_Giovanni_Arrighi_Systemic_Cycles_of_Accumulation_Hegemonic_Transitions_and_the_Rise_of_China?utm_source=chatgpt.com “(PDF) Giovanni Arrighi: Systemic Cycles of Accumulation, …”

28. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0048733325001994?utm_source=chatgpt.com “Transformation of Global Science core–periphery structure …”