Preambul. D-l Stelian Gomboș este un erudit teolog, bursier al Universității „Aristotel” din Thessaloniki, unde a aprofundat teologia morală la nivel doctoral. Revenit în țară, și-a desăvârșit doctoratul la facultățile de teologie din Sibiu și Craiova, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Irineu. Teza sa, „Sfânta Euharistie – Taina nemuririi. Rolul ei în creșterea duhovnicească a credincioșilor”, susținută în 2013, reprezintă sinteza a ani de studiu și maturizare spirituală. Pe lângă pregătirea teologică, a urmat specializări în administrație publică și comunicare instituțională la Institutul Național de Administrație și la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, convins că teologia trebuie să fie prezentă și în dinamica societății contemporane. Autor prolific, a publicat peste treizeci de volume și numeroase studii și articole, participând activ la conferințe, simpozioane și evenimente culturale și spirituale. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, continuând să scrie, să cerceteze și să slujească oamenii cu aceeași pasiune pentru lumină, tradiție și adevăr.
Constantin Grigore: Domnule Gomboș, vă mulțumesc pentru mărimea de suflet cu care m-ați întâmpinat când v-am propus acest interviu. Așa cum ne-am obișnuit, aceste interviuri sunt axate în mod deosebit pe spiritualitatea Muntelui Athos, tot mai căutată de oameni cu diferite nevoi duhovnicești. Știm că dvs aveți o afinitate față de acest laborator al învierii din păcat, călătorind și scriind despre istoria locului și nevoința monahilor. D-le Gomboș, cum ați defini, din perspectiva experienței personale, esența asceticii athonite?
Stelian Gomboș: Distinse Domnule Constantin Grigore, bună să vă fie inima!
Vă mulțumesc foarte frumos pentru plăcutul prilej de a dialoga, astfel, pe calea scrisului, pe tema spiritualității athonite!
Vă felicit pentru frumoasa dumneavoastră emisiune și misiune și vă doresc să aveți parte, în continuare, de mult succes și de binecuvântat spor!
Acum, pentru a vă răspunde la această primă întrebare, vă voi mărturisi faptul că, în opinia sau viziunea mea, asceza, ascetica athonită este una superioară, temeluită pe cuvântul Sfintei Scripturi, pe experiențele și scrierile atâtor sfinți părinți aghioriți, pustnici, monahi și viețuitori athoniți, de-a lungul veacurilor, altfel spus, esența asceticii athonite, dincolo de fundamentarea ei scripturistică și patristică, este una concretă, veritabilă și autentică, ce se fundamentează pe experiența multiseculară în zona pocăinței sincere, a plânsului duhovnicesc și a urcușului spiritual!
Constantin Grigore: Care sunt locurile athonite care v-au marcat profund și de ce?
Stelian Gomboș: Sunt multe și m-au marcat din varii motive dar, desigur că, la loc de frunte și de cinste, stă Schitul Românesc Prodromu, unde m-au impresionat în mod deosebit, Sfântul Cuvios Stareț Petroniu (Tănase) și Preacuviosul Părinte Duhovnicesc Iulian Lazăr!
Constantin Grigore: Cum putem explica oamenilor care nu au fost niciodată pe Athos faptul că această experiență nu este doar o vizită turistică, ci un moment de conștientizare a unei realități mai profunde, și cum putem transmite acea „respirație a harului” care atinge sufletul în mod greu de redat în cuvinte?
Stelian Gomboș: Consider că le putem explica, atât din perspectiva experienței noastre personale, în acest sens, cât mai ales din sau prin invocarea multor referințe spirituale, realizate cu ajutorul scrierilor duhovnicești athonite și a mărturisitorilor părinților și autorilor athoniți contemporani și, nu în ultimul rând, prin insuflarea ori cultivarea dorinței de a ajunge chiar ei acolo sau de a-i ajuta să meargă într-un binecuvântat pelerinaj în Sfântul Munte Athos, cu alte cuvinte, de a le facilita întâlnirea lor proprie cu spiritualitatea athonită, chiar acolo, la fața locului!
Constantin Grigore: În ce măsură asceza athonită poate fi înțeleasă de omul contemporan, obișnuit cu ritm alert și confort?
Stelian Gomboș: În măsura în care dorește acest lucru și, mai ales, în măsura în care este dispus ori disponibil să se deschidă (re)cunoașterii lui Dumnezeu, însoțirii cu El, spre a ajunge, într-un final, evident, dorit și fericit, la înveșnicirea cu El!
Constantin Grigore: Putem vorbi despre o „pedagogie a tăcerii” pe Sfântul Munte? Ce înseamnă ea? Se poate aplica în viața cotidiană a mirenilor?
Stelian Gomboș: Da, sigur că da, putem vorbi de așa ceva, îndeosebi, atunci când ne referim la cultivarea rugăciunii neîncetate (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!), totodată, atunci când ascultăm, cu multă luare aminte, sfintele slujbe din ceasurile de priveghere și, de profundă meditație ori adâncă reculegere, interioară sau lăuntrică, lucru pe care, oricare dintre noi îl poate împlini și, chiar este extrem de recomandat și de folositor ori foarte ziditor acest lucru!
Constantin Grigore: Cum este trăită frățietatea și solidaritatea în comunitățile de obște, dar și în schituri și chilii izolate?
Stelian Gomboș: Este trăită în armonie și bună rânduială, în bună învoire, în ascultare și în tăierea voii personale, în respect reciproc și în cumnțenie deplină!
Constantin Grigore: D-le Gomboș, o problemă cu care se confruntă Muntele Athos este pelerinajul iresponsabil. Cum definiți un pelerinaj responsabil pe Sfântul Munte Athos, dincolo de simpla dorință de a vizita locuri vestite, și ce atitudine interioară ar trebui să cultive pelerinii pentru a primi cu adevărat folos duhovnicesc din întâlnirea cu monahii și cu atmosfera de acolo?
Stelian Gomboș: Domnule Grigore, mă bucur foarte mult că subliniați faptul că există o diferență clară între excursie și pelerinaj, între turiști și închinători!
Practic de aici trebuie să plecăm în această chestiune!
Pelertinajul se referă la faptul că mergi într-un loc sfânt, sfințit și sfințitor, fie că vorbim de Sfântul Munte Athos sau de alte locuri sacre și că acolo trebuie să te porți cu multă cinste și evlavie, în duh de rugăciune, reflecție și reculegere, respectând și împlinind, întru totul, pravila și rânduiala de acolo, tăcând msi mult și rugându-te mai mult, spre a fi cu adevărat folositor și ziditor pelerinajul, iar nu excursia, de acolo!
Constantin Grigore: În ce mod credeți că un pelerin poate respecta rânduiala monahală, ritmul slujbelor și liniștea comunităților, astfel încât vizita lui să nu devină o povară, ci o prezență discretă și binecuvântată?
Stelian Gomboș: Respectând programul de acolo, fie că ne referim la cel al slujbelor, sau al orelor de liniște, de activități zilnice sau cotidiene specifice și, așa mai departe, fie ascultând și împlinind sfaturile, recomandările sau îndrumările părinților de acolo, într-un cuvânt, văzându-ți de treaba și de locul tău, în spiritul bunului simț și al decenței, discrete dar concrete!
Constantin Grigore: Ce a adus în viața dumneavoastră disciplina Athosului?
Stelian Gomboș: Multă liniște, multă pace, mult echilibru și real discernământ, mai multă disciplină lăuntrică și bună rânduială interioară precum și o mai sănătoasă articulare sau așezare în duhul veritabil și autentic al spiritualității noastre răsăritene, ortodoxe, inspirat fiind de părinții duhovnicești cu care am interacționat sau relaționat!
Constantin Grigore: Cum reușiți să păstrați, odată întors în lumea agitată, o parte din liniștea, trezvia și pacea pe care le găsiți de fiecare dată în Athos? A existat un sfat, o binecuvântare sau o simplă tăcere încărcată de har venită din partea unui părinte athonit care v-a schimbat în mod esențial felul de a fi?
Stelian Gomboș: Domnule Grigore, vă mărturisesc sincer că eu cred că nu am absolut nici un merit în acest sens, mai degrabă cred că mă țin, astfel, rugăciunile părinților și, desigur, exemplul lor personal, care au lăsat urme, amprente adânci în sufletul meu!
În rest, rămân ori mă las la mâna și la mila lui Dumnezeu precum și în dragostea cea purtătoare de grijă a acestor părinți athoniți deosebiți, minunați!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Constantin Grigore: În contextul athonit, unde discreția devine aproape a doua natură a monahului, cum ați descrie această atitudine a lor de a-și ascunde nevoințele, virtuțile și luptele lăuntrice, astfel încât tot ceea ce fac să rămână între suflet și Dumnezeu, fără niciun fel de dorință de recunoaștere sau admirație din partea oamenilor?
Stelian Gomboș: Defapt, în acest fel, ei fac ori îndeplinesc exact ceea ce trebuie, ceea ce se cere, ceea ce se cuvine, în cadrul sau interiorul vieții/viețuirii lor ascetice, fiindcă, practie, de aceea au lăsat toate ale lumii sau din lume și au plecat acolo, urmând vocața călugărească sau calea monahală athonită!
Altfel spus, vorbim deja de o purtare firească, de un comportament natural, cu alte cuvinte, ne referim la felul lor de a fi, unul cât se poate de normal și de justificat!
Constantin Grigore: Cum vedeți posibilitatea ca duhul Athosului, acest duh al rugăciunii neîntrerupte, al tăcerii, al rânduielii interioare, să se filtreze, măcar în parte, în viața oamenilor din lume, care trăiesc în zgomot, agitație și presiune constantă, dar care totuși au o sete profundă de sens și de liniște?
Câtă vreme ne aflăm în căutarea noastră, a sensului nostru, sau, mai correct spus, în căutarea Adevărului și a Viații celei adevărate, veritabile și autentice, mai exact, în căutarea lui Hristos și a Vieții Veșnice, da, sigur că da, se poate, este posibil, căci totul este cu putință celui ce crede cu adevărat în El!
Dacă vom ști să prioritizăm lucrurile în viața noastră, vom reuși, într-adevăr, acest lucru, bineînteles, cu mila și cu ajutorul Domnului!
Constantin Grigore: De ce credeți că tot mai mulți tineri, în ciuda stilului de viață intens și fragmentat, sunt atrași de liniștea Athosului, iar unii chiar declară că simt mai mult sens în câteva zile petrecute acolo decât în multe luni ale vieții cotidiene?
Stelian Gomboș: Pentru toate cele menționate mai sus, pentru faptul că ei se caută, că vor să se cunoască, să-și clarifice identitatea lor, inclusiv sau, mai cu seamă, cea spirituală, sufletească, cu alte cuvinte, vor, și bine fac, să-și definească statutul lor, personalitatea lor, ori să-și limpezească gândurile, stările, trăirile și frământările lor și, așa mai departe!
Constantin Grigore: Domnule Stelian Gomboș, vă mulțumesc cu recunoștință pentru profunzimea gândurilor împărtășite și pentru deschiderea cu care ați luminat sensurile tainice ale vieții athonite. Dialogul nostru a fost, asemenea unui urcuș interior, o ocazie de a ne apropia de duhul Sfântului Munte – un duh al tăcerii, al trezviei și al luminii lăuntrice. Vă sunt recunoscător pentru felul în care ați reușit, prin experiență, discernământ și delicatețe duhovnicească, să aduceți aproape de cititor acea respirație de har pe care Athosul o dăruiește celor care îl caută cu inimă smerită.
Stelian Gomboș: Distinse, domnule Grigore, eu vă mulțumesc în mod deosebit pentru tot, pentru ocazia acordată, pentru deschiderea și disponibilitatea domniei voastre, în acest sens!
Acum, eu vă mărturisesc în mod sincer că dumneavoastră sunteți prea generos, aici, cu aprecierile la adresa mea, da, sunt cuvinte prea mari, prea măgulitoare!
Eu vă sunt profund recunoscător pentru acest dialog, nădăjduiesc, folositor și ziditor, nu știu dacă am reușit să răspund, pe măsura așteptărilor dumneavoastră, la aceste întrebări dar, să știți totuși că, toate afirmațiile și răspunsurile mele de aici sunt cât se poate de sincere și de asumate!
Încă odată vă adresez calde mulțumiri domniei voastre, din Cer până în pământ!
Să dea bunul Dumnezeu să ne mai întâlnim, în același duh sincer, de frățietate, de comuniune, comunicare și dialog, sănătoși, bucuroși și cu mult folos!
Dumnezeu să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!
Sfintele sărbători ce se apropie să le petreceți cu pace, cu liniște, cu sănătate și cu bună sporire!
La mulți, buni, frumoși, sănătoși, voioși și binecuvântați ani!