Dănuţ MAFTEI, PhD^

Abstract. Conceptul chinez „Trei Tactici de Luptă” şi modelul rus de „Război Hibrid” reprezintă abordări strategice ale conflictelor de nouă generaţie, care implică folosirea unor mijloace convenţionale şi/sau neconvenţionale pentru realizarea obiectivelor naţionale vizate. Acestea au implicaţii negative asupra stabilităţii şi securităţii interne şi internaţionale, precum şi asupra securităţii cibernetice, politicii externe, economiei, diplomaţiei, democraţiei şi instituţiilor democratice.

Prezenta cercetare ştiinţifică analizează aceste concepte pentru a descoperi detalii despre domeniul lor de aplicare, obiectivele şi instrumentele folosite, asemănări şi diferenţe, precum şi despre implicaţiile asupra conflictelor. Experţii în securitate vor fi mai bine informaţi, având posibilitatea de a evalua, pregăti şi aborda corespunzător provocările de natură asimetrică.

Studiul poate conduce la obţinerea unor rezultate suplimentare în domenii precum: culegerea, analiza şi schimbul de informaţii; înţelegerea mai bună a războiului modern; prevenirea şi atenuarea conflictelor; dezvoltarea de noi politici, strategii, norme şi standarde de securitate pentru combaterea noilor tipuri de ameninţări; luarea deciziilor strategice; alocarea resurselor şi pregătirea militară; asigurarea funcţionării nealterate a proceselor şi instituţiilor democratice; cooperarea internaţională; asigurarea securităţii naţionale / internaţionale / colective.

The Chinese concept “Three Warfares”, and the Russian model of the “Hybrid Warfare” represent strategic approaches to new generation conflicts that blend conventional and/or unconventional means to achieve the national intended objectives. These strategies have negative implications for domestic and international stability and security, cybersecurity, foreign policy, economy, diplomacy, democracy and democratic institutions.

The scientific research analyzes these two concepts to discover details about their scope, purpose, objectives, and methods of implementation, similarities and differences, as well as the implications for conflicts. Security experts will be better informed, having the opportunity to assess, prepare and address properly the asymmetric challenges.

This study could facilitate the achievement of additional results in areas such as: information collection, analysis and exchange; a better understanding of the modern warfare; conflict prevention and mitigation; development of new policies, strategies, security norms and standards to combat new types of threats; strategic decision-making; resource allocation and military training; ensuring the unaltered functioning of democratic processes and institutions; international cooperation; ensuring national/international/collective security.

Keywords: Three Warfares; Hybrid Warfare; new generation warfare; asymmetric threats; national / international security; cybersecurity; non-kinetic tactics; foreign interference; state actors

INTRODUCERE

Secolul XXI evidenţiază adoptarea în cadrul conflictelor moderne a unor noi concepte şi strategii de luptă. Acestea evoluează permanent, fiind caracterizate de dimensiuni şi manifestări, care excedează abordarea tradiţională a războaielor, dând o altă fizionomie confruntărilor şi operaţiilor militare derulate împotriva adversarilor. Toate aceste noi concepte sunt specifice unor actori statali şi non-statali, care explo-rează şi alte variante de acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor strategice, pe care le vizează în domeniul securitar, politic, militar, economic, al spionajului sau al in-terferenţei străine, intenţionând să angajeze cât mai puţine resurse, spre deosebire de cazul conflictelor militare clasice.

Doi dintre actorii statali studiaţi în cadrul acestei lucrări sunt Republica Populară Chineză şi Federaţia Rusă, în calitate de mari puteri regionale şi globale, care au iniţiat strategii inovatoare în această privinţă.

Conform unor cercetători (Duncan 2017), războiul de nouă generaţie integrează de la caz la caz forţe militare, tactici neregulate şi resurse umane, precum şi metode non-cinetice bazate pe capacităţi cibernetice avansate şi operaţii informaţionale (atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, ştiri false, interferenţe străine), presiuni eco-nomice, acţiuni psihologice, juridice, diplomatice sau politice şi alte tehnici maliţioase – pe scurt, „Dirty Tricks – Trucuri murdare”, toate acestea fiind privite din ce în ce mai mult ca instrumente legitime ale politicii de stat.

Acest tip de activităţi au un impact negativ asupra stabilităţii şi securităţii interne şi internaţionale, ele vizând erodarea coeziunii sociale, a încrederii publicului în guverne şi în instituţiile publice, slăbirea capacităţii lor de a funcţiona eficient, subminarea democraţiei, polarizarea politică şi culturală, incitarea la violenţă, tran-sformarea procesului legislativ în blocaj partizan şi extremism politic, alimentarea discriminării şi a marginalizării, creşterea tensiunilor sociale şi a nivelului de violenţă, dezvoltarea activităţilor criminale şi teroriste, impactul asupra statelor şi societăţilor fiind profund şi complex (Maftei şi Bogdan-Duica 2025).

Conflictele moderne, în special cele în care este implicată Federaţia Rusă, au primit denumirea de „Război non-liniar”, „Război de generaţia a 5-a”, „Război de nouă generaţie” (Asymmetric_Warfare_Group 2016), „Război asimetric”, dar cel mai comun termen folosit este cel de „Război Hibrid”, conform denumirii adoptate de NATO (Bērziņš 2020).

Se poate observa că, în ultimele decenii, China şi-a dezvoltat propriul său concept strategic de război neconvenţional / asimetric, cunoscut şi ca „Three Warfares – Trei Tactici de Luptă”. Această gândire face parte din strategia militară extinsă a Chinei, subliniază importanţa războiului informaţional şi a mijloacelor non-militare şi se concentrează pe trei tipuri de război – Psihologic, Juridic şi Mediatic – ce sunt folosite de la caz la caz pentru realizarea obiectivelor strategice, adesea fără a investi prea multe resurse şi fără a depăşi limitele conflictelor convenţionale.

Conceptul „Trei Tactici de Luptă” face parte integrantă din eforturile Chinei de a-şi proteja suveranitatea, de a-şi extinde influenţa şi de a descuraja adversarii, în special în relaţiile cu Statele Unite, Taiwan, India şi alţi actori regionali sau globali. Metode bazate pe acest concept sunt utilizate pentru a modela opiniile ţintelor cu privire la chestiuni diverse (un exemplu este legat de Marea Chinei de Sud, Beijingul prezentându-se ca o putere paşnică, în timp ce acuză alte naţiuni de agresiune).

În ceea ce priveşte modelul de război hibrid al Federaţiei Ruse, inclusiv acestuia îi sunt specifice tacticile convenţionale combinate cu cele neconvenţionale şi cu strategii de luptă asimetrice, care sunt utilizate pentru realizarea obiectivelor naţionale prin investiţii reduse de resurse şi limitarea riscurilor unei confruntări militare directe. Aici se acordă importanţă flexibilităţii strategice, adaptabilităţii şi înşelătoriei, precum şi pe exploatarea vulnerabilităţilor din sistemele politice, eco-nomice şi sociale ale unui adversar. Limitele nivelurilor strategice, operaţionale şi tactice, precum şi operaţiile ofensive şi defensive sunt şterse. Paradoxal, Rusia foloseşte de exemplu instrumente democratice pentru a afecta democraţia existentă în statele adversare.

De asemenea, războiul hibrid este subliniat ca o nouă realitate persistentă de către gândirea militară rusă recentă, „sfera informaţională” şi „războiul informaţional” fiind un spaţiu de luptă critic (Maftei şi Bogdan-Duica 2025). Rusia s-a remarcat în special prin tacticile specifice războiului hibrid, pe care le-a folosit în special în intervenţia sa din Georgia (2008) şi în acţiunile sale militare ulterioare din Crimeea (2014), Siria (2014) şi Ucraina (2022).

Conceptul chinez al celor „Trei Tactici de Luptă” şi modelul rus de „Război Hibrid” au devenit esenţiale pentru competiţia geopolitică modernă, mai ales în contextul, în care acestea evoluează permanent. Ambele concepte reprezintă abordări inovatoare, sofisticate şi multidimensionale ale conflictului, forme netradiţionale de război, care folosesc mijloace non-cinetice, au altă dimensiune şi care îmbină mijloacele conven-ţionale şi neconvenţionale pentru a proiecta putere şi influenţă.

„Trei Tactici de Luptă” şi „Războiul Hibrid” au multe asemănări specifice răz-boiului informaţional, cu elemente comune diverse (abordarea multidimensională a conflictului, mijloacele non-militare, strategiile, tehnicile şi procedurile non-cinetice folosite).

Desigur, inclusiv războiul cibernetic şi spaţiul cibernetic, ca al 5-lea domeniu de operaţii (NATO 2023), sunt domenii comune folosite pentru implementarea acestor concepte. Atât „Trei Tactici de Luptă”, cât şi „Războiul Hibrid” includ elemente cyber comune, în special în modul, în care informaţiile şi instrumentele cibernetice sunt utilizate în conflictele moderne. Aceste concepte implică utilizarea unor metode de război netradiţionale, unde capacităţile cibernetice avansate sunt instrumente stra-tegice, care joacă un rol central în atingerea obiectivelor politice, economice şi militare, fiind utilizate pentru a influenţa mediul informaţional, a perturba infrastructura, pentru spionaj sau pentru a submina democraţia şi stabilitatea statelor vizate.

Elemente comune sunt întâlnite şi în cazul manipulării şi interferenţei infor-maţiilor străine – FIMI¹, domeniu în care atât China, cât şi Federaţia Rusă sunt deosebit de active (EEAS 2025).

Cu toate acestea, există şi unele diferenţe între cele două concepte, legate de domeniul lor strategic de aplicare, obiective, metodele de implementare etc.

Prezenta lucrare va explora şi compara aceste două concepte, analizându-le rădăcinile, examinându-le şi evidenţiindu-le componentele, obiectivele, impactul asupra politicii externe, implicaţiile mai largi asupra stabilităţii şi securităţii naţionale şi globale, modul în care acestea modelează peisajul geopolitic, potenţialul lor de conflict şi tiparele punerii lor în practică.

O înţelegere mai profundă a acestor doctrine, a similitudinilor şi a diferenţelor dintre ele oferă o serie de beneficii experţilor în securitate şi este esenţială pentru pregătirea naţiunilor, a guvernelor, a comunităţii internaţionale şi a instituţiilor de securitate în vederea adaptării la peisajul în permanentă schimbare al securităţii globale, pentru a dezvolta apărări mai solide, contra-strategii şi răspunsuri mai eficiente la aceste forme evolutive de conflicte şi ameninţări neconvenţionale.

METODOLOGIA FOLOSITĂ ŞI IPOTEZELE DE CERCETARE

Studiul adoptă o metodologie analitică şi exploratorie, având la bază următoarele componente:

(1) Analiza documentară realizată prin examinarea materialelor de specialitate bibliografice disponibile, care abordează tematica cercetată în cadrul lucrării de faţă, precum şi prin participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale, în care au fost dezbătute aceste aspecte;

(2) Studiul comparativ: compararea celor două concepte, pentru a descoperi asemănări şi diferenţe, precum şi modul, în care războiul cibernetic şi spaţiul cibernetic sunt domenii comune folosite pentru implementarea lor;

(3) Studierea domeniului de aplicare a celor două concepte, a obiectivelor şi instrumentelor folosite, precum şi a implicaţiilor asupra conflictelor;

(4) Prezentarea unor concluzii relevante pentru experţii din cadrul guvernelor, al comunităţii internaţionale şi al instituţiilor de securitate în vederea adaptării rapide la peisajul în schimbare al securităţii globale, pentru a dezvolta apărări mai solide, contra-strategii şi răspunsuri eficiente la aceste forme evolutive de conflicte şi ameninţări de natură asimetrică.

Metodologia menţionată facilitează prezentarea unei perspective clare asupra provocărilor la adresa securităţii interne şi internaţionale, ce pot fi generate de apli-carea celor două concepte.

Studiul se bazează pe următoarele ipoteze de cercetare:

1. Se anticipează că o similitudine conceptuală pronunţată între „Trei Tactici de Luptă” şi „Războiul Hibrid”, odată identificată şi analizată, va conduce la dez-voltarea unui cadru cognitiv extins, capabil să sporească eficacitatea experţilor în securitate în evaluarea, estimarea şi contracararea provocărilor asimetrice contemporane, incluzând ameninţările cibernetice, hibride şi interferenţele externe;

2. Se estimează că validarea empirică a concluziilor acestui studiu va furniza o bază teoretico-metodologică necesară pentru revizuirea şi îmbunătăţirea strate-giilor de securitate naţională, având ca rezultat potenţial o alocare şi utilizare optimizată a resurselor naţionale în contextul conflictelor de nouă generaţie;

3. Existenţa războiului cibernetic şi a spaţiului cibernetic ca arii operaţionale co-mune pentru paradigmele „Trei Tactici de Luptă” şi „Războiul Hibrid” sugerează o similitudine substanţială în conţinutul teoretic al acestor două concepte;

4. Având în vedere complexitatea crescândă a mediului de securitate contem-poran, se estimează că activităţile subsumate conceptelor „Trei Tactici de Luptă” şi „Războiul Hibrid” au consecinţe destabilizatoare semnificative pentru securitatea şi stabilitatea naţională şi internaţională.

1. CONCEPTUL CHINEZ „TREI TACTICI DE LUPTĂ”

Republica Populară Chineză are o istorie foarte lungă în ceea ce priveşte războiul şi abordarea militară, mai mulţi învăţaţi antici evidenţiind teorii şi strategii, care merg dincolo de folosirea doar a simplei forţe brute. Faimoasa frază din „Arta războiului” (Sun Tzu) – „toate războaiele se bazează pe înşelăciune”² – evidenţiază un element fundamental al celor trei domenii de luptă. Condiţia de bază este ca cel care exploatează ştiinţa iluziei şi a înşelăciunii să deţină avantajul cunoaşterii şi al înţelegerii vulnerabilităţilor adversarului (Topor 2024).

Într-o eră a globalizării şi a evoluţiei tehnologiei informaţiei, conceptul „Trei Tactici de Luptă” (TTL) este deosebit de important în contextul ambiţiilor geopolitice ale Chinei şi este profund înrădăcinat în gândirea militară şi politică chineză, fiind esenţial pentru atingerea obiectivelor strategice politice, militare şi economice fără a se angaja într-o confruntare militară directă.

Acest concept a fost studiat mai atent în lucrarea „Războiul nerestricţionat” de către doi cercetători din Armata Populară de Eliberare chineză – APE (Liang şi Xiangsui 1999). Până în 2002, conceptul celor „Trei Tactici de Luptă” a fost extins pentru a acoperi conflictele desfăşurate în domeniile legal, psihologic şi mediatic, reflectând înţelegerea de către China a naturii schimbătoare a războiului modern şi a strategiei geopolitice, unde bătăliile nu sunt purtate numai cu arme convenţionale, ci şi prin manipularea informaţiilor, a structurilor juridice şi a opiniei publice.

Ca urmare a manifestării unui interes din ce în ce mai mare pentru o formă asimetrică de război în domenii, care sunt considerate a constitui „interesele sale fundamentale”, sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), China a publicat în decembrie 2003 un set de coduri, prin care TTL a fost implementat pentru regle-mentarea războiului politic. Aceste norme, aprobate de Comisia Militară Centrală – denumite în mod obişnuit „regulamente de lucru” pentru APE – au fost integrate ulterior în programele de educaţie şi formare ale Armatei Populare de Eliberare şi actualizate în 2010 pentru a aborda în mod specific subiectul „celor trei tactici de război” (Singh 2013).

TTL a continuat să fie integrat şi consolidat ca pilon al strategiei militare chineze moderne în special pentru protejarea suveranităţii, extinderea influenţei şi descurajarea adversarilor, în special în relaţiile sale cu SUA, Taiwan, India şi alţi actori regionali sau globali.

Conceptul TTL utilizează o abordare multidimensională a războiului modern, în special în contextul celui asimetric, pentru a completa puterea militară tradiţională cu mijloace neconvenţionale şi non-cinetice în vederea îndeplinirii obiectivelor naţionale vizate, folosind constrângerea juridică a adversarilor, manipularea mediului psihologic şi controlul naraţiunii, influenţarea procesului decizional şi modelarea percepţiei publice atât în contexte militare, cât şi non-militare, în plan intern şi internaţional. Pe măsură ce China a devenit o putere globală, aceste metode au influenţat tot mai mult interacţiunile sale cu alte naţiuni, strategiile corporative şi guvernanţa internă.

Implementarea Conceptului celor „Trei Tactici de Luptă” are implicaţii sem-nificative atât în plan intern, în China, cât şi extern, în relaţiile sale cu alte ţări, acest stat promovându-şi interesele şi evitând în acelaşi timp riscurile şi costurile asociate războiului tradiţional. Pentru China, capacitatea de a purta un război psihologic, mediatic şi juridic, toate acestea fuzionând împreună într-o strategie coerentă, îi permite să îşi proiecteze puterea pe scena mondială fără a fi nevoie de o confruntare militară directă. Acest fapt îi conferă un avantaj important în contextul rivalităţii sale strategice cu diverşi adversari.

Printre altele, beneficiile utilizării Conceptului TTL includ: flexibilitatea (stra-tegiile non-cinetice permit un cadru mai adaptabil pentru angajarea în conflict; actorii statali, în special cei cu o putere militară mai redusă, îi pot provoca în mod eficient pe adversarii mai puternici); rentabilitatea (angajarea în războiul psihologic, mediatic şi juridic poate fi adesea mai puţin costisitoare faţă de menţinerea unor armate permanente mari sau angajarea în campanii militare prelungite); războiul psihologic şi mediatic oferă oportunităţi pentru acţiuni preventive, care pot modela discursurile înainte ca acestea să se înrădăcineze, permiţând un mediu mai favorabil pentru diplomaţie.

De asemenea, China acordă atenţie conceptului de război asimetric, acesta fiind bazat pe strategia lui Mao Zedong de a folosi împreună forţele regulate şi neregulate, din care s-au inspirat ulterior şi strategii ruşi.

În toate cele trei tactici de luptă, operaţiile cibernetice servesc drept instrument strategic de influenţă şi subminare a stabilităţii adversarilor, modelând în acelaşi timp rezultatele în favoarea Chinei, fără o confruntare militară evidentă.

Pe scena internaţională, utilizarea TTL de către China reprezintă o provocare pentru alte state, în special pentru naţiunile democratice cu presă liberă şi sisteme politice deschise. Manipularea informaţiilor, utilizarea campaniilor de dezinformare şi exploatarea sistemelor juridice creează un mediu complex pentru diplomaţia globală şi relaţiile internaţionale.

Pentru ţările, care sunt vizate de războiul mediatic sau juridic al Chinei, există o nevoie tot mai mare de a înţelege aceste tactici şi de a dezvolta contramăsuri. Democraţiile trebuie să îşi protejeze peisajele mediatice de manipularea străină, să protejeze integritatea sistemelor lor juridice şi să se asigure că sunt rezistente în faţa operaţiilor psihologice.

2. COMPONENTELE CONCEPTULUI „TREI TACTICI DE LUPTĂ”

2.1. Războiul psihologic

„Războiul psihologic”, componentă a Conceptului „Trei Tactici de Luptă”, implică utilizarea unor strategii specifice pentru a manipula percepţiile, convingerile, emoţiile, moralul şi procesul decizional al inamicului, pentru a induce teamă, confuzie şi nesiguranţă în rândul adversarilor, făcându-i să-şi pună la îndoială propriile decizii sau acţiuni. De asemenea, vizează influenţarea opiniei politice şi publice interne şi internaţionale. Toate acestea urmăresc realizarea obiectivelor strategice în moduri, care favorizează China, fără angajarea în confruntări militare directe.

Războiul psihologic a evoluat odată cu progresele tehnologice şi media, per-miţând metode din ce în ce mai sofisticate. Unele dintre principalele elemente ale războiului psihologic chinez sunt ameninţările cu acţiuni militare (folosind intimidarea, demonstraţiile militare sau declaraţiile publice, care pot stresa şi destabiliza adver-sarul), operaţiile de influenţă, propagandă, persuasiune, înşelăciune şi campanii de dezinformare (crearea şi răspândirea de naraţiuni false pentru a înşela un adversar sau publicul), subminarea încrederii (pentru a crea îndoială, teamă şi indecizie cu privire la o forţă militară sau la conducerea politică a unui stat), scurgeri strategice de informaţii prin intermediul canalelor de social media etc. Acest tip de agresiune include inclusiv derularea de operaţii cibernetice.

Studiile demonstrează că tacticile, tehnicile şi procedurile (TTP) psihologice au fost utilizate pentru: prezentarea Chinei drept o putere paşnică şi un membru res-ponsabil al comunităţii internaţionale, în special în legătură cu chestiuni sensibile precum Taiwan, Hong Kong şi Marea Chinei de Sud, acuzând în acelaşi timp alte naţiuni de agresiune; modelarea opiniilor globale cu privire la aspecte precum re-vendicările teritoriale din Marea Chinei de Sud şi răspunsurile sale la criticile privind drepturile omului; subminarea percepţiei faţă de SUA la nivel global şi promovarea unor naraţiuni comerciale avantajoase pentru Beijing; subminarea sentimentului de identitate al Taiwanului, erodarea încrederii publice în guvernul taiwanez şi promo-varea diviziunilor în cadrul societăţii taiwaneze; exercitarea de presiuni asupra aliaţilor internaţionali ai Taiwanului prin crearea unei temeri faţă de represaliile chineze; ameninţările cu acţiuni militare (Murray 2014).

Operaţiile în Domeniul Cognitiv

Pe măsură ce informaţiile devin din ce în ce mai importante pentru lupta chineză, APE a început să dezvolte un nou concept specific războiului psihologic în era informaţională, denumit „operaţiile în domeniul cognitiv”. Această evoluţie de nouă generaţie a războiului psihologic urmăreşte să utilizeze informaţiile pentru a influ-enţa funcţiile cognitive ale unui adversar, de la opinia publică pe timp de pace până la luarea deciziilor pe timp de război.

Operaţiile din domeniul cognitiv reprezintă următoarea frontieră a domeniilor de război, trecând de la domenii precum cel terestru, maritim, aerian, electromagnetic, informaţional, spaţial şi cyber la domeniul minţii umane. Ele au ca obiectiv „supe-rioritatea mentală” – aceasta fiind următoarea fază în evoluţia conceptului tradiţional al APE privind asigurarea superiorităţii în domeniile menţionate, războiul psihologic fiind folosit pentru a modela sau chiar a controla gândirea inamicului şi luarea deciziilor (Beauchamp-Mustafaga 2019).

2.2. Războiul mediatic

„Războiul mediatic” implică utilizarea atât a mass-mediei tradiţionale (tele-viziunea controlată de stat, publicaţiile, jurnalele naţionale), cât şi a platformelor digitale, inclusiv a platformelor de social media şi a altor canale de comunicare, pentru a modela opinia publică, a promova imagini pozitive ale rolului internaţional al Chinei şi a influenţa percepţiile publicului intern şi extern. Acest tip de conflict a contribuit la consolidarea poziţiei Chinei atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Pentru a înţelege mai bine situaţia, se impune a fi citat Xi Jinping, care, în februarie 2016, preciza că „Oriunde sunt cititorii, oriunde sunt telespectatorii, acolo trebuie să îşi întindă tentaculele rapoartele de propagandă”³ (Cook 2020).

Platformele moderne de social media facilitează utilizarea strategiilor de luptă, în care informaţiile sunt denaturate, contestate şi utilizate pentru influenţă. Aceasta implică, de asemenea, manipularea acoperirii ştirilor şi promovarea unor imagini favorabile ale Chinei, vizând în acelaşi timp mass-media străină pentru a le submina credibilitatea.

Războiul mediatic cuprinde o varietate de tactici menite să controleze fluxul de informaţii, precum: cenzura şi controlul naraţiunii mass-mediei interne, pentru a se asigura că naraţiunile se aliniază intereselor sale strategice; promovarea unei imagini pozitive a politicilor sale interne şi externe (pentru a crea o imagine favorabilă în ţară şi în exterior); interferenţa şi manipularea social media (pentru influenţarea publicului); diseminarea de ştiri false; operaţii de dezinformare etc.

Mass-media chineză de stat are un rol semnificativ în domeniul războiului mediatic (HRF 2024), aceasta acţionând pentru a proiecta la nivel global relatări aprobate de guvern şi pentru a promova obiectivele strategice vizate, fără a recurge la mijloace militare tradiţionale (Cook 2020).

Potrivit studiilor, TTP-urile războiului mediatic, care includ şi elemente specifice operaţiilor cyber, sunt utilizate de China pentru: a contracara relatările occidentale cu privire la ascensiunea şi acţiunile Chinei; a cenzura subiecte sensibile precum masacrul din Piaţa Tienanmen, problemele legate de Tibet, Xinjiang şi Taiwan, precum şi criticile internaţionale la adresa politicilor Chinei; a-şi justifica pretenţiile teritoriale şi a afirma că prezenţa sa militară în diferite zone este pur paşnică, în pofida criticilor internaţionale şi pretenţiilor concurente ale altor ţări din Asia de Sud-Est; a-şi evidenţia creşterea economică şi poziţia importantă în geopolitica mondială; a evidenţia contribuţiile Chinei la dezvoltarea regiunii, aceasta prezentându-se ca o putere binevoitoare; a controla narativul privind răspunsul la izbucnirea şi gestionarea pan-demiei COVID-19, prezentându-se ca lider global responsabil prin acţiuni umanitare şi acţiuni diplomatice; a manipula opinia publică prin prezentarea disidenţilor drept radicali etc.

Utilizarea de către China a platformelor social media pentru acţiuni de influenţă a publicului include şi utilizarea tot mai activă a „fermelor de troli” şi a „boţilor”. Astfel, reţelele sociale sunt invadate de pagini şi conturi automate false, care sunt administrate de troli şi menţinute active cu ajutorul boţilor, rezultatul fiind postarea de conţinut manipulator şi fals conform unor algoritmi prestabiliţi.

„Trolul” este o persoană, care se foloseşte de o identitate falsă, dar care dă senzaţia că postează conţinut original pe reţelele sociale pentru a transmite mesaje propagandistice, informaţii cu potenţial conflictual, pentru a acuza sau a lăuda o parte implicată în conversaţia online. În alte cazuri, trolii profesionişti preiau şi gestionează abuziv conturi online ale unor utilizatori. „Boţii” nu sunt persoane, ci programe, care generează un conţinut dinainte gândit în detrimentul unui partid, candidat, persoană, stat sau în favoarea unor entităţi, ce îi finanţează pe administratorii fermelor de boţi. Boţii reacţionează automat şi destul de simplist, eventual folosind un limbaj artificial uşor de depistat. (Agenţia_Media_a_Armatei 2025).

2.3. Războiul juridic

„Războiul juridic” (sau „Războiul legal”) implică utilizarea instrumentelor şi a cadrelor juridice naţionale şi internaţionale pentru realizarea obiectivelor strategice, pentru susţinerea pretenţiilor şi acţiunilor Chinei şi pentru constrângerea adversarilor prin manipularea ori exploatarea ambiguităţilor cadrelor legale naţionale, a tratatelor şi a acordurilor internaţionale (Foley 2024). De asemenea, China utilizează războiul juridic pentru a-şi promova interesele, în special în zonele, în care nu dispune de puterea militară, strategică sau economică convenţională necesară pentru a se angaja într-un conflict direct.

Războiul juridic este pentru China un instrument important în relaţiile inter-naţionale şi diplomaţie, care permite: contestarea poziţiilor adversarilor pe anumite teme în forurile internaţionale, subminându-le legitimitatea juridică şi politică; utili-zarea dreptului / tratatelor internaţionale pentru legitimarea acţiunilor proprii sau pentru provocarea adversarilor; exploatarea ambiguităţii juridice pentru exploatarea zonelor juridice gri; implicarea activă în forumurile sau instanţele juridice interna-ţionale pentru modificarea cadrului legal internaţional, care să reflecte interesele Chinei.

Strategiile-cheie din cadrul războiului juridic includ şi influenţa asupra sistemelor juridice interne (pentru a înăbuşi disidenţa, a reduce la tăcere criticii şi a controla discursurile politice) ori asupra proceselor strategice (ca formă de presiune asupra companiilor, guvernelor sau persoanelor străine).

Abordarea Chinei în ceea ce priveşte utilizarea războiului juridic a devenit din ce în ce mai proeminentă în ultimii ani, context, în care acest stat a prezentat diferite argumente legale pentru a justifica diverse represalii, încălcări ale dreptului la ex-primare sau ale libertăţii presei, făcând referire la legile privind securitatea naţională. Totodată, pentru a-şi consolida din punct de vedere legal revendicările teritoriale şi pentru a-şi consolida poziţia împotriva hotărârilor instanţelor internaţionale, China a invocat drepturi istorice, în paralel lansând campanii psihologice menite să discre-diteze revendicările rivale ale unor naţiuni precum Vietnam şi Filipine. În paralel, au fost observate respingeri / ignorări de către China ale hotărârilor arbitrale interna-ţionale, această atitudine fiind confirmată prin diverse tipuri de ameninţări şi provocări la adresa statului de drept precum: prezentarea de pretenţii maritime excesive, construiri ilegale de insule artificiale şi militarizări ale acestor zone, încălcări ale suveranităţii altor state prin dirijarea de baloane de mare altitudine către acestea sau pescuit ilegal şi nedeclarat (Sáchica 2024).

Pe de altă parte, se observă că firmele chineze intentează în mod repetat în instanţă procese împotriva companiilor sau guvernelor străine pentru a le contesta politicile sau deciziile. Un exemplu este o campanie amplă de procese, care a fost observată începând cu 2018 şi care a condus la provocări de ordin legal, ca urmare a excluderii furnizorilor chinezi de telecomunicaţii Huawei şi ZTE (companii acuzate de legături cu PCC) de la licitaţiile pentru echipamentele 5G⁴. Preocupările mai multor state cu privire la securitatea reţelelor mobile 5G provin din acuzaţiile conform cărora tehnologiile 5G chineze ar putea conţine programe maliţioase, care permit spionajul şi supravegherea (ca parte a activităţii de informaţii a Chinei la nivel internaţional), în baza cadrului legal, care obligă companiile şi persoanele fizice să acorde sprijin pentru obţinerea de informaţii. Ca atare, acţiuni în instanţă au fost iniţiate de China împotriva următoarelor state: Australia, Canada, Polonia (2018-2020); Franţa, Noua Zeelandă, SUA (2019); Brazilia, Bulgaria, Columbia, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Norvegia, Filipine, Singapore, Spania, Ucraina, Regatul Unit, SUA (2020); India, Kenya, Malaysia, România, Africa de Sud, Sri Lanka (2020-2021); Suedia (2020-prezent); Chile, Rusia, Coreea de Sud, Thailanda (2021). De asemenea, Bahrain, Belgia, Cehia, Costa Rica, Olanda, Slovacia, Taiwan, Vietnam au interzis Huawei şi au fost cel puţin criticate de guvernul chinez pentru aceste măsuri (Channel E2E 2023). Având în vedere inclusiv ambiţia guvernului chinez de a deveni lider global în noile tehnologii, manifestată în politici industriale conduse de stat precum ar fi Made in China 2025 (ISDP 2018), se poate concluziona că, pe măsură ce alte state (mai ales cele ce urmează să adere la UE) vor exclude furnizorii chinezi de la licitaţiile 5G sau 6G în viitor, China va continua să utilizeze instrumentele şi cadrele juridice naţionale şi internaţionale împotriva lor pentru a le contesta deciziile.

În condiţiile, în care China nu poate aplica cu succes instrumentele războiului juridic în anumite domenii, le va folosi în altele: în spaţiul cosmic şi în spaţiul cibernetic. În acest caz, efectele pot fi şi mai periculoase, legislaţia specifică celor două domenii nefiind foarte elaborată, atât prin cutume, cât şi prin tratate, spre deosebire de alte cazuri, precum ar fi de exemplu cel al Dreptului Mării. În aceste condiţii, potenţiala putere de influenţă a Chinei poate fi şi mai mare – pozitivă sau negativă – asupra formării şi cristalizării dreptului internaţional în spaţiul cosmic şi a dreptului, care reglementează acţiunile statelor în spaţiul cibernetic (White 2021).

Prin folosirea instrumentelor juridice, China urmăreşte justificarea operaţiilor sale cibernetice, influenţarea normelor legale internaţionale specifice domeniului cyber, extinderea drepturilor de suveranitate şi obţinerea unui avantaj în ceea ce priveşte viitoarele acţiuni desfăşurate în domeniul maritim, aerian, cosmic şi cibernetic (Kittrie 2016). Totodată, utilizarea de către China a TTP specifice războiului juridic derulat în spaţiul cibernetic urmăreşte limitarea efectelor şi a modalităţilor, prin care dreptul internaţional poate fi aplicat ori interpretat în detrimentul Chinei.

3. MODELUL RUS DE „RĂZBOI HIBRID”

3.1. Introducere

Conflictele moderne, în special cele în care este implicată Federaţia Rusă, au primit denumirea de „Război non-liniar”, „Război de generaţia a 5-a” „Război de nouă generaţie”, „Război asimetric” (Asymmetric_Warfare_Group 2016), însă cel mai comun termen folosit este cel de „Război Hibrid”, conform denumirii adoptate de NATO (Bērziņš 2020).

TTP specifice acestui concept au devenit elemente centrale ale doctrinei militare ruse şi integrează forţe militare, tactici neregulate şi resurse umane, metode cinetice şi non-cinetice bazate pe capacităţi cibernetice avansate şi operaţii informaţionale (atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, influenţă, ştiri false, interferenţă străină), presiune economică, război psihologic şi politic, instrumente diplomatice şi alte tehnici maligne, care sunt considerate din ce în ce mai mult de către Federaţia Rusă drept instrumente legitime de stat.

Noua generaţie a artei militare ruse vizează asimetria (ca strategie a unui adversar mai slab de a lupta împotriva unuia mai puternic), flexibilitatea strategică, adaptabilitatea, surpriza şi înşelăciunea. Conform celor menţionate de Putin în 2006, „Nu ar trebui să urmărim cantitatea… Răspunsurile noastre trebuie să se bazeze pe superioritatea intelectuală. Acestea vor fi asimetrice şi, deşi nu la fel de costisitoare, vor face, fără îndoială, triada noastră nucleară mai fiabilă şi mai eficientă” (Bērziņš 2020).

Noua generaţie de conflicte îi permite Rusiei să îşi atingă obiective strategice precum: destabilizarea statelor rivale; creşterea nesiguranţei şi a complexităţii si-tuaţiilor generate prin tacticile diverse adoptate („confruntări multimodale”), fapt ce face dificilă pentru adversari dezvoltarea unor strategii de contracarare; estomparea graniţelor dintre ţintele militare şi cele civile, crescând riscul de apariţie a daunelor colaterale şi a consecinţelor neintenţionate; proiectarea puterii Federaţiei Ruse şi utilizarea la nivel global a componentelor războiului hibrid, în diverse regiuni şi contexte; promovarea intereselor strategice şi de securitate; influenţarea dinamicii politice şi sociale din cadrul statelor adversare; subminarea guvernelor străine şi promovarea sentimentelor pro-ruse; negarea plauzibilă a implicării directe a Rusiei în diverse conflicte prin utilizarea forţelor neregulate şi a operaţiilor secrete; controlul escaladării, strategiile aplicate permiţând flexibilitatea de a escalada sau de a de-escalada o situaţie în funcţie de situaţie.

Aici, conflictul şi războiul interstatal sunt puse la egalitate cu activităţile politice, economice, informaţionale, umanitare şi activităţile non-militare. Totuşi, TTP-urile hibride permit evitarea declanşării în mod oficial a unui răspuns militar la scară largă. Acest tip de război de nouă generaţie are implicaţii semnificative pentru securitatea şi stabilitatea globală, pentru relaţiile internaţionale şi pentru democraţie, creând incertitudine, estompând graniţele dintre ţintele militare şi cele civile şi contestând normele existente ale relaţiilor internaţionale.

Experienţele URSS din perioada Războiului Rece şi din Afganistan (1979-1989) au condus la punerea unui accent mai mare pe războiul neconvenţional, inclusiv pe utilizarea de proxy-uri, activităţi subversive şi confruntări politice. În perioada de după Războiul Rece, termenul de „război hibrid” a apărut în Occident ca răspuns la limitările conflictului clasic şi a devenit sinonim cu operaţiile ruse, în special în legătură cu acţiunile sale din Georgia, Cecenia, Ucraina, Siria şi spaţiul post-sovietic.

Iteraţia modernă a modelului rus de război hibrid se inspiră din gândirea strategică a teoreticienilor din era sovietică (Leonid Brejnev şi Nikolai Ogarkov), care au pledat pentru o combinaţie de tactici convenţionale, neregulate şi capacităţi de război asimetric ca instrumente pentru contracararea forţelor militare occidentale superioare (Motta 2023).

Ulterior, fostul ministru de externe şi prim-ministru Evgheni Primakov a dezvoltat acest concept prin „Doctrina Primakov” (1996), care presupune că o lume unipolară dominată de Statele Unite este inacceptabilă pentru Federaţia Rusă. Începând cu 2014, războiul hibrid a fost în centrul atenţiei analiştilor occidentali de securitate, mai ales în contextul, în care o nouă strategie militară a Federaţiei Ruse a fost dezvoltată şi aplicată cu pregnanţă în special sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin. Anexarea Crimeei în 2014 a reprezentat un punct de cotitură pentru modelul rus de război hibrid, deoarece a demonstrat integrarea cu succes a capacităţilor militare, cibernetice, tactice neregulate şi de război informaţional. Această abordare strategică a fost rafinată ulterior în timpul conflictului din estul Ucrainei şi al invaziei din 2022, strategia de război hibrid fiind desfăşurată mai agresiv pentru a destabiliza Ucraina şi a contesta influenţa occidentală în regiune.

Războiul hibrid modern este asociat cu şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse, generalul Valery Gherasimov, autorul aşa-numitei „Doctrine Gherasimov” – un concept articulat într-un discurs de-al său din 2013, care îmbină Soft power cu Hard power în mai multe domenii şi transcende graniţele dintre perioadele de pace şi de război. Doctrina Gherasimov reprezintă un efort de a elabora şi dezvolta un concept operaţional pentru confruntarea Rusiei cu Occidentul în sprijinul doctrinelor anterioare, care au ghidat politica rusă (Rumer 2019).

Gherasimov a subliniat necesitatea ca Rusia să utilizeze o combinaţie de strategii militare, politice şi informaţionale pentru a-şi atinge obiectivele. De asemenea, acesta a precizat că războiul trebuie să implice utilizarea unui spectru larg de metode ne-convenţionale – atacuri cibernetice, propagandă, măsuri economice şi forţe neregulate – alături de forţa militară tradiţională.

Strategia hibridă a Rusiei a continuat să evolueze, încorporând lecţii din diferite conflicte şi adaptându-se la peisajul de securitate global în schimbare. Liderii ruşi conştientizează că nu sunt suficient de puternici pentru a câştiga un eventual conflict cu NATO, motiv pentru care acordă atenţie strategiilor de luptă bazate pe asimetrie şi pe exploatarea punctelor slabe ale adversarilor.

Evoluţia războiului hibrid nu reprezintă finalul conflictelor militare tradiţionale sau convenţionale, dar reprezintă un factor, care complică planificarea apărării în secolul al XXI-lea. Deoarece implicaţiile ar putea fi semnificative, acestea vor trebui analizate cu atenţie în scopul identificării unor abordări de actualitate şi inovatoare (Hoffman 2007).

3.2. Componentele „Războiului Hibrid” modern

Forţa militară convenţională rămâne un element central al strategiei hibride a Federaţiei Ruse. Forţele ruse pot fi angajate în operaţii militare limitate sau de anvergură, în combinaţie cu folosirea de tactici hibride. De exemplu, în conflictul din Georgia din 2008, Rusia a desfăşurat forţe militare convenţionale pentru a sprijini grupurile separatiste din Osetia de Sud şi Abhazia, executând în acelaşi timp atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare. În Crimeea, forţele militare ruse au orga-nizat în 2014 o ocupaţie rapidă şi în mare parte fără vărsare de sânge, folosind o combinaţie de acţiuni speciale, miliţii locale şi sprijinul populaţiei de etnie rusă pentru a prelua controlul asupra regiunii. Forţele convenţionale ruse au jucat un rol decisiv în aceste operaţii, însă eficacitatea lor a fost sporită prin utilizarea altor tactici hibride. În estul Ucrainei, forţele convenţionale ruse au fost desfăşurate pe ascuns şi fără atribuire directă, permiţând Moscovei să menţină o negare plauzibilă în timp ce sprijinea forţele separatiste din regiunea Donbas. Această abordare a permis Rusiei să evite o confruntare directă cu Occidentul, care ar fi putut avea consecinţe interna-ţionale mai grave. De asemenea, conflictul ucrainean iniţiat în 2022 în Ucraina de Federaţia Rusă dovedeşte folosirea trupelor militare convenţionale în paralel cu operaţii non-cinetice.

Războiul asimetric şi forţele neregulate / proxy Una dintre caracteristicile războiului hibrid rus este utilizarea forţelor neregulate (miliţii locale, mercenari, grupuri separatiste etc.) ca mijloc de destabilizare a statelor adversare, evitând în acelaşi timp riscul confruntării militare directe. Aceasta permite Rusiei să menţină un grad de negare în timp ce îşi urmăreşte obiectivele strategice. Forţele proxy sunt de obicei sprijinite în secret de guvernul rus şi adesea utilizate în regiunile, în care Rusia încearcă să îşi exercite influenţa fără a-şi angaja direct propriile trupe militare. Rusia sprijină mişcările separatiste cu arme, instruire şi suport politic, folosindu-le în acelaşi timp pentru a desfăşura operaţii paramilitare. Aceste grupuri proxy sunt esenţiale pentru destabilizare şi pentru prelungirea conflictelor, în timp ce Rusia însăşi evită confruntarea militară directă cu puterile occidentale.

Războiul cibernetic şi confruntarea informaţională Operaţiile cibernetice joacă un rol important ca o componentă a războiului hibrid. Rusia a prioritizat dezvoltarea capacităţilor cibernetice avansate militare şi civile, fapt ce a influenţat transformarea sa într-un actor proeminent în domeniul războiului cibernetic, pe care îl foloseşte ca instrument atât pentru derularea de acţiuni ofensive, cât şi defensive. Operaţiile cibernetice sunt utilizate atât pe timp de pace, cât şi de conflict (caz în care sunt folosite ca sprijin pentru executarea atacurilor cinetice) pentru a perturba funcţionarea infrastructurilor informaţionale critice ale adversarilor, a ataca reţelele guvernamentale, a destabiliza statele vizate şi a afecta funcţionarea sistemelor lor politice şi economice, a extrage informaţii sensibile, precum şi pentru a realiza campanii de dezinformare menite să manipuleze opinia publică, să creeze confuzie şi să erodeze democraţia şi încrederea în instituţiile guvernamentale. Rusia a fost acuzată că foloseşte capabilităţi cibernetice pentru a desfăşura activităţi de spionaj, sabotaj şi perturbări. Atacul cibernetic din 2016, când Rusia ar fi intervenit în alegerile prezidenţiale din SUA prin piratarea e-mailurilor Comitetului Naţional Democrat şi diseminarea ulterioară a acestora prin intermediul WikiLeaks reprezintă unul dintre cele mai mediatizate exemple ale tacticilor de război cibernetic ale Rusiei (Thielman şi Ackerman 2016). Atacurile cibernetice din 2007 împotriva Estoniei sunt adesea citate drept unul dintre primele cazuri de război cibernetic sponsorizat de stat (Ottis 2008). Ulterior, atacuri cibernetice realizate împotriva unei game largi de ţinte, inclusiv instituţii guvernamentale, entităţi civile şi companii din sectorul privat, au fost atribuite actorilor statali şi non-statali ruşi (Soldatov şi Borogan 2022).

Războiul informaţional Concepţia Rusiei privind „confruntarea informaţio-nală” şi rolul spaţiului cibernetic în cadrul acesteia este prezentată în mai multe documente ale politicii sale strategice: Doctrina militară (2014), Strategia de securitate naţională (2015), Conceptul de politică externă (2016), Doctrina privind securitatea informaţională (2016), Perspective conceptuale privind activitatea forţelor armate în spaţiul informaţional (2016), precum şi în lucrări şi publicaţii ale gânditorilor militari ruşi (Hakala şi Melnychuk 2021). Rusia utilizează în mod agresiv tacticile războiului informaţional – elemente-cheie ale războiului hibrid, adesea cu implicarea mass-mediei controlate de stat, a „boţilor” din platformele social media şi a „trolilor” online, pentru a influenţa opinia publică, a modifica rezultatele politice, a perturba coeziunea socială, a eroda încrederea publică, a destabiliza sistemele politice, a submina normele democratice, a slăbi rezistenţa statelor democratice şi a crea confuzie în rândul ad-versarilor pentru a obţine avantaje strategice atât pe plan intern, cât şi internaţional.

„Trolii” şi „boţii” ruşi deţin un rol important în răspândirea ştirilor false, pro-pagandă, dezinformare, combinarea conţinutului generat de oameni cu postarea computerizată şi/sau pentru manipularea / promovarea unor naraţiuni online prin intermediul platformelor media. De asemenea, este vizată crearea şi utilizarea de reţele mari de conturi false, acestea jucând un rol semnificativ în realizarea obiectivelor specifice războiului informaţional (Maftei şi Bogdan-Duica 2025).

Războiul diplomatic şi economic Rusia a utilizat măsuri diplomatice şi eco-nomice complexe drept elemente-cheie ale strategiei sale de război hibrid, inclusiv sancţiuni, influenţă / diplomaţie energetică şi restricţii comerciale, pentru a exercita presiuni asupra adversarilor şi a-şi atinge obiectivele strategice. Utilizarea instru-mentelor economice permite Rusiei să influenţeze comportamentul politic şi economic al altor state, fără a recurge la forţa militară. Ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse împotriva sa, Rusia a implementat contra-sancţiuni, inclusiv interzicerea importului anumitor produse din Uniunea Europeană şi SUA. Rusia s-a folosit, de asemenea, de controlul său asupra resurselor energetice, în special asupra gazelor naturale, pentru a influenţa ţările europene, care depind de exporturile energetice ruse. Ameninţând cu întreruperea aprovizionării cu energie, Rusia a reuşit să exercite o influenţă politică asupra mai multor state. În plus, Rusia a acordat atenţie construirii de alianţe economice cu ţări, care sunt rezistente la influenţa occidentală, precum China, Iranul şi Venezuela. Aceste relaţii permit Rusiei să ocolească sancţiunile occidentale şi să continue să îşi urmărească obiectivele geopolitice.

Războiul psihologic şi politic joacă un rol semnificativ în strategia hibridă a Rusiei, prin aceste instrumente urmărindu-se manipularea moralului, a voinţei şi a procesului decizional al adversarilor. Rusia utilizează combinaţii de propagandă, tactici ale fricii şi manipularea percepţiei publice pentru a submina puterea de decizie a inamicilor săi şi a crea instabilitate politică. Un exemplu în acest sens este utilizarea „măsurilor active” (concept folosit de Federaţia Rusă încă din 1950), o formă acoperită de război politic menită să influenţeze / destabilizeze peisajul politic al adversarilor. Aceste măsuri includ difuzarea de informaţii false sau înşelătoare, mita, şantajul, iniţierea de revoluţii, precum şi încurajarea diviziunilor interne în cadrul societăţilor vizate (Galeotti 2019).

4. „TREI TACTICI DE LUPTĂ” VERSUS „RĂZBOIUL HIBRID”
   ANALIZĂ COMPARATIVĂ

Cele două concepte prezintă unele similitudini şi diferenţe, după cum urmează:

4.1. Similitudini

– atât strategia rusă, cât şi cea chineză se concentrează pe utilizarea metodelor clasice şi neconvenţionale de război pentru atingerea obiectivelor strategice. Cele neconvenţionale pun accent pe războiul psihologic, mediatic şi juridic, precum şi pe tacticile diplomatice, economice şi cibernetice pentru a influenţa adversarii şi a modela peisajul internaţional, fapt ce permite ambelor state să evite confruntarea militară directă, urmărind în acelaşi timp realizarea obiec-tivelor strategice;

– ambele doctrine permit negarea plauzibilă şi utilizează strategii, care creează incertitudine şi complexitate, ceea ce face dificilă elaborarea de către adversari a unor contra-strategii eficiente;

– integrarea capacităţilor militare tradiţionale şi netradiţionale estompează gra–niţele dintre ţintele militare şi cele civile, dintre nivelurile strategice, operaţionale şi tactice, precum şi dintre operaţiile ofensive şi defensive, crescând riscul daunelor colaterale şi al consecinţelor neintenţionate;

– ambele concepte au o anvergură globală, putând fi utilizate în diferite regiuni şi contexte;

– studiile efectuate demonstrează eficacitatea şi adaptabilitatea ambelor concepte;

– atât Rusia, cât şi China au fost acuzate de interferenţă în procesele electorale din alte state, aceşti actori demonstrând utilizarea unor mijloace non-militare pentru a influenţa rezultatele finale;

– ambele state au dezvoltat strategii proprii de război asimetric, folosind atât forţele regulate, cât şi neregulate;

– dimensiunea ideologică a războiului a fost fundamentală pentru victorie de mult timp pentru China, aceasta fiind o lecţie valoroasă, pe care ulterior au învăţat-o şi ruşii. Ambele state apreciază că sprijinul societăţii este fundamental pentru realizarea obiectivelor strategice ale războiului, pentru asigurarea legitimităţii acestuia şi pentru obţinerea victoriei. Succesul campaniilor militare poate depinde mai mult de relaţia dintre factorii militari şi civili, ca elemente politice, psihologi–ce, ideologice şi informaţionale ale conflictului, decât de puterea militară în sine;

– atât Rusia, cât şi China se concentrează pe influenţarea opiniei publice interne şi internaţionale. Războiul mediatic, campaniile de dezinformare şi tacticile psihologice sunt utilizate cu succes pentru a influenţa percepţiile audienţelor cheie, inclusiv ale elitelor politice, ale publicului larg şi ale organizaţiilor internaţionale;

– atât războiul cibernetic, cât şi spaţiul cibernetic sunt domenii comune folosite pentru implementarea acestor concepte. Capacităţile cibernetice avansate sunt instrumente strategice în cadrul amândurora, acestea jucând un rol central în derularea de operaţii cyber de amploare pentru realizarea obiectivelor politice, economice şi militare vizate ale atacatorilor. Operaţiile cibernetice permit de asemenea negarea plauzibilă, fapt ce contribuie la evitarea confruntării directe.

4.2. Diferenţe

– în timp ce războiul hibrid al Rusiei se concentrează mai mult pe utilizarea forţelor neregulate, a războiului informaţional şi a operaţiilor cibernetice, conceptul TTL se bazează mai mult pe războiul mediatic, psihologic şi juridic;

– metodele folosite în contextul menţionat mai sus sunt specifice fiecăruia dintre concepte;

– războiul hibrid implică şi utilizarea de forţe militare convenţionale. În schimb, strategia chineză a celor „Trei Tactici de Luptă” se concentrează în principal pe acţiuni non-cinetice, care utilizează mass-media, sistemul juridic şi războiul psihologic pentru a evita utilizarea forţei brute;

– modelul rus de război hibrid este axat în principal pe atingerea obiectivelor strategice prin utilizarea forţei. TTL se concentrează mai mult pe modelarea opiniei publice şi crearea de avantaje strategice prin mijloace non-militare;

– spre deosebire de Federaţia Rusă, China utilizează foarte mult războiul juridic pentru constrângerea adversarilor prin manipularea ori exploatarea ambigu-ităţilor cadrelor legale naţionale, a tratatelor şi a acordurilor internaţionale, inclusiv prin atacarea în instanţă a companiilor sau guvernelor străine, pentru a le contesta politicile sau deciziile (vezi cazul Huawei);

– pentru Rusia, războiul hibrid este un mijloc de obţinere a influenţei geopolitice şi de destabilizare a adversarilor fără a declanşa un război convenţional, în timp ce pentru China conceptul TTL este în primul rând un instrument pentru modelarea percepţiilor globale şi atingerea obiectivelor strategice, în special în disputele teritoriale şi diplomaţia internaţională.

CONCLUZII

Prezenta cercetare ştiinţifică a analizat conceptul chinez „Trei Tactici de Luptă” şi modelul rus de „Război Hibrid” pentru a descoperi detalii despre domeniul lor de aplicare, obiectivele şi instrumentele folosite, asemănări şi diferenţe, precum şi despre implicaţiile asupra conflictelor.

Rezultatele studiului validează ipotezele de cercetare, analiza de faţă facilitând dezvoltarea unui cadru cognitiv extins. Cele două concepte reprezintă abordări stra-tegice ale conflictelor de nouă generaţie, care implică folosirea unor mijloace con-venţionale şi/sau neconvenţionale pentru îndeplinirea obiectivelor vizate de actorii statali. Aceste strategii au implicaţii negative asupra stabilităţii şi securităţii interne şi internaţionale, securităţii cibernetice, politicii externe, economiei, diplomaţiei, democraţiei şi instituţiilor democratice.

„Trei Tactici de Luptă” reprezintă o abordare modernă a dinamicii conflictelor contemporane, încorporând strategii psihologice, mediatice şi juridice într-un cadru unificat. Pe măsură ce China se afirmă pe scena mondială, punerea lor în aplicare a introdus noi dimensiuni în relaţiile internaţionale, intensificând tensiunile şi remo-delând ordinea mondială. Înţelegând implicaţiile şi aplicaţiile TTL, devine evident că atât actorii statali, cât şi cei nestatali trebuie să navigheze într-un peisaj din ce în ce mai complex, în care războiul transcende angajamentele militare tradiţionale. În condiţiile unor evoluţii geopolitice viitoare, trebuie acordată atenţie modului, în care cele trei direcţii de acţiune continuă să influenţeze conflictele, securitatea internă şi internaţională, diplomaţia şi cooperarea internaţională.

Prin valorificarea mijloacelor non-cinetice de influenţă, China reuşeşte să îşi promoveze obiectivele strategice într-un mod, care completează puterea militară tra-diţională. Cele trei tactici de luptă reflectă modul, în care China înţelege şi abordează războiul modern, unde modelarea percepţiilor, controlul naraţiunilor şi manipularea cadrelor juridice sunt componente-cheie ale realizării obiectivelor geopolitice. Pe măsură ce competiţia globală se intensifică, TTL are un rol crucial în strategia Chinei legată de ambiţiile teritoriale, influenţă, alte obiective strategice naţionale.

Pe de altă parte, modelul rus de „Război Hibrid” reprezintă o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte modul, în care sunt purtate războaiele şi sunt atinse obiectivele de interes naţional. Prin combinarea puterii militare convenţionale cu mijloace neconvenţionale, Rusia este capabilă să urmărească obiectivele strategice fără a declanşa un conflict militar de amploare. Această abordare permite Rusiei să proiecteze putere, să influenţeze afacerile internaţionale şi să conteste hegemonia occidentală fără a recurge la metodele tradiţionale de război. Implicaţiile războiului hibrid rus sunt semnificative pentru securitatea globală. Tacticile hibride permit Rusiei să destabilizeze regiuni, să submineze democraţiile şi să îşi afirme interesele geopolitice. Utilizarea mijloacelor hibride a făcut mai dificilă pentru puterile occidentale contracararea eficientă a agresiunii ruse, acestea situându-se adesea sub pragul unui conflict armat.

Pe măsură ce războiul hibrid evoluează, este probabil ca şi alţi vectori de ameninţare statali să adopte strategii similare pentru a-şi îndeplini propriile obiective strategice. Provocarea pentru comunitatea internaţională va fi să dezvolte contramăsuri eficiente pentru a combate această nouă formă de război şi pentru a proteja integritatea sistemelor politice, stabilitatea economică şi pacea internaţională.

În urma studiului ştiinţific a rezultat că războiul şi spaţiul cibernetic sunt domenii comune ale celor două concepte. Ambele acordă atenţie operaţiilor cyber şi folosesc capacităţi cibernetice avansate drept instrumente strategice şi componente critice ale războiului modern, acestea fiind vitale pentru realizarea obiectivelor politice, economice şi militare ale vectorilor de ameninţare statali. În acest context, securitatea cibernetică devine o prioritate importantă pentru state.

Experţii în materie vor fi mai bine informaţi, având posibilitatea de a evalua şi aborda corespunzător ameninţările asimetrice (cibernetice, hibride, interferenţe străine). Astfel, prezenta cercetare ar putea facilita obţinerea unor rezultate în domenii precum: culegerea, analiza şi schimbul de informaţii; detectarea mai rapidă a atacurilor hibride; înţelegerea mai clară a caracteristicilor războiului modern; prevenirea şi atenuarea conflictelor; coordonarea răspunsurilor multi-dimensionale de securitate; combaterea dezinformării, a atacurilor cibernetice, a interferenţelor străine; dezvol-tarea de politici, strategii, norme şi standarde de securitate moderne pentru combaterea noilor tipuri de ameninţări; luarea deciziilor; obţinerea unui consens în domeniul normelor internaţionale şi umanitare; pregătirea pentru conflicte şi alocarea eficientă a resurselor; asigurarea funcţionării nealterate a proceselor şi instituţiilor democratice; cooperarea internaţională; consolidarea guvernanţei globale; adaptarea la progresele tehnologice; asigurarea stabilităţii şi securităţii naţionale / internaţionale / colective; protecţia suveranităţii naţionale; securitatea alegerilor; adaptarea la viitorul războiului; schimbarea posturii de apărare.

Pe măsură ce peisajul securităţii globale continuă să evolueze şi cei doi actori vizaţi continuă să-şi perfecţioneze strategiile specifice conflictelor de nouă generaţie, comunitatea internaţională va trebui să adopte măsuri adecvate pentru a contracara aceste forme de război în evoluţie, care ignoră noţiunile tradiţionale de conflict şi securitate. De asemenea, este esenţial ca statele să dezvolte contra-strategii eficiente pentru a aborda provocările prezentate de aceste concepte.

Înţelegerea nuanţelor strategiilor ruse şi chineze de luptă hibridă este esenţială pentru factorii de decizie şi liderii militari, dar şi politici, deoarece aceste doctrine vor continua probabil să modeleze viitorul relaţiilor internaţionale şi al stabilităţii şi securităţii globale.

References

1. Agenţia_Media_a_Armatei. 2025. https://presamil.ro/. Accessed 2025.
   https://presamil.ro/cum-detectam-botii-si-trolii-care-vaneaza-like-urile-noastre-pe-retelele-sociale/

2. Asymmetric_Warfare_Group. 2016. “Russian New Warfare Handbook.” Wikipedia. Accessed 05 2025.
   https://info.publicintelligence.net/AWG-RussianNewWarfareHandbook.pdf

3. Beauchamp-Mustafaga, Nathan. 2019. Cognitive Domain Operations: The PLA’s New Holistic Concept for Influence Operations. Accesat 2025.
   https://jamestown.org/program/cognitive-domain-operations-the-plas-new-holistic-concept-for-influence-operations/

4. Bērziņš, Dr. Jānis. 2020. “A New Generation of Warfare.” National Defense Academy of Latvia, Center for Security and Strategic Research (George C. Marshall – European Center for Security Studies).
   https://www.marshallcenter.org/sites/default/files/files/2020-10/pC_V6N3_en-3_B%C4%9 3rzi %C5%86%C5%A1.pdf

5. Channel E2E. 2023. Huawei: Banned and Permitted In Which Countries? List and FAQ. Accesat 2025.
   https://www.channele2e.com/news/huawei-banned-in-which-countries

6. Cook, Sarah. 2020. Beijing’s Global Megaphone. Accessed 2025.
   https://freedomhouse.org/report/special-report/2020/beijings-global-megaphone

7. Duncan, Andrew. 2017. “New ‘Hybrid War’ or Old ‘Dirty Tricks’? The Gerasimov Debate and Russia’s Response to the Contemporary Operating Environment.” Canadian Military Journal (no. 3): 6–11. Accessed 2025.

8. EEAS. 2025. Information Integrity and Countering Foreign Information Manipulation & Interference (FIMI). March. Accessed 2025.
   https://www.eeas.europa.eu/eeas/information-integrity-and-countering-foreign-information-manipulation-interference-fimi_en

9. Foley, Jordan. 2024. Multi-Domain Legal Warfare: China’s Coordinated Attack on International Rule of Law. Accesat 2025.
   https://lieber.westpoint.edu/multi-domain-legal-warfare-chinas-coordinated-attack-international-rule-law/

10. Galeotti, Mark. 2019. Active Measures: Russia’s Covert Geopolitical Operations.
    https://www.marshallcenter.org/en/publications/security-insights/active-measures-russias-covert-geopolitical-operations-0

11. Hakala, Janne; Melnychuk, Jazlyn. 2021. “Russia’s Strategy in Cyberspace.” (Janne Hakala, Jazlyn Melnychuk). Accessed 2025.
    https://stratcomcoe.org/cuploads/pfiles/Nato-Cyber-Report_11-06-2021-4f4ce.pdf

12. Hoffman, Frank G. 2007. “Conflict in 21^st Century: The Rise of Hybrid Wars.” Potomac Institute for Policy Studies, Arlington, VA.
    https://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/potomac_hybridwar_0108.pdf

13. HRF. 2024. Beyond Borders: China’s Grip on Global Media. March. Accesat 2025.
    https://hrf.org/latest/beyond-borders-chinas-grip-on-global-media/

14. ISDP. 2018. “Made in China 2025.” Institute for Security & Development Policy. June. Accessed 2025.
    https://www.isdp.eu/wp-content/uploads/2018/06/Made-in-China-Backgrounder.pdf

15. Kittrie, Orde F. 2016. “Lawfare: Law as a Weapon of War.” Queen’s LJ (Oxford University Press). Accessed 2025.
    https://journal.queenslaw.ca/sites/qljwww/files/Issues/Vol%2042%20i2/5.%20Welch.pdf

16. Liang, Qiao; Xiangsui, Wang. 1999. “Unrestricted Warfare.” (PLA Literature and Arts Publishing House). Accesat 2025.

17. Maftei, Danut; Bogdan-Duica, Lorin Nicolae. 2025. “Risks, threats, and vulnerabilities related to social media platforms and search engines. Regulations and national legal frameworks.” Bulletin of “Carol I” National Defence University, 13(4) (“Carol I” National Defence University Publishing House) 13 (No. 4 (2024)). Accesat 2025.
    doi:https://doi.org/10.53477/2284-9378-24-62

18. Motta, Roberto. 2023. “The ‘Ogarkov Doctrine’ and the End of World Bipolarity. A historical perspective.” EURAS Journal of Social Sciences Volume 3 Issue 2.
    https://ejoss.euras-edu.org/wp-content/uploads/2024/05/EJOSS-Ekim-2023-3-2-5.Makale.pdf

19. Murray, Laura K. 2014. China’s Psychological Warfare. Accesat 2025.
    https://universityofleeds.github.io/philtaylorpapers/vp017676-2.html

20. NATO. 2023. Multi-Domain Operations in NATO – Explained. Accessed 2025.
    https://www.act.nato.int/article/mdo-in-nato-explained/

21. Ottis, Rain. 2008. “Analysis of the 2007 Cyber Attacks Against Estonia from the Information Warfare Perspective.” NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence (CCDCOE). Edited by Tallinn, Estonia Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence. Accessed 2025.
    https://ccdcoe.org/uploads/2018/10/Ottis2008_AnalysisOf2007FromTheInformationWarfarePerspective.pdf

22. Rumer, Eugene. 2019. The Primakov (Not Gerasimov) Doctrine in Action. Accesat 2025.
    https://carnegieendowment.org/research/2019/06/the-primakov-not-gerasimov-doctrine-in-action?lang=en

23. Sáchica, Carolina. 2024. From the South China Sea to international organizations like the WHO and to Xinjiang and Hong-Kong. Accesat 2025.
    https://www.unav.edu/web/global-affairs/lawfare-china-s-new-gambit-for-global-power

24. Singh, Abhijit. 2013. “China’s ‘Three Warfares’ and India.” Journal of Defence Studies 7 (4): 28.
    https://idsa.in/system/files/jds_7_4_AbhijitSingh.pdf

25. Soldatov, Andrei, şi Irina Borogan. 2022. Russian Cyberwarfare: Unpacking the Kremlin’s Capabilities. Accesat 2025.
    https://cepa.org/comprehensive-reports/russian-cyberwarfare-unpacking-the-kremlins-capabilities/

26. Sun Tzu. 2025. The Art of War. Accesat 2025.
    https://en.wikipedia.org/wiki/The_Art_of_War

27. Thielman, Sam, şi Spencer Ackerman. 2016. Cozy Bear and Fancy Bear: did Russians hack Democratic party and if so, why? July. Accesat 2025.
    https://www.theguardian.com/technology/2016/jul/29/cozy-bear-fancy-bear-russia-hack-dnc

28. Topor, Sorin. 2024. “Tenchi warfare – operaţii militare moderne bazate pe filozofia «tenchijin».” Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” 13 (4). Accessed 2025.
    doi:https://doi.org/10.53477/2065-8281-24-45

29. White, Bret Austin. 2021. “Reordering the Law for a China World Order: China’s Legal Warfare Strategy in Outer Space and Cyberspace.” Journal of National Security Law & Policy 11 (2021/11). Accessed 2025.

 Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, Bucureşti, România