Mirela (CARAIVAN) MACOVEI
Silvia Zina LIPAT
Marius Daniel BURCIN

Abstract. Hybrid warfare represents a contemporary form of conflict that combines conventional and unconventional, military and non-military actions aimed at destabilizing a state or population. This type of warfare targets not only infrastructure and institutional structures but also the individual and collective psyche through tactics such as informational manipulation, cyberattacks, and psycho-informational influence. This paper analyzes the impact of such practices on the sense of personal security, considering how subjective perceptions of safety are deeply affected by the uncertainty and anxiety generated by these threats. Drawing on scholarly literature from the fields of military psychology and security studies, the paper reviews the psychological mechanisms vulnerable to hybrid warfare, as well as its consequences for mental health and social cohesion. Furthermore, it presents solutions including psychological resilience, media literacy, and community support, designed to strengthen the perception of control and personal safety. The study emphasizes the importance of a multidisciplinary approach to understanding hybrid warfare and proposes an integrative analytical framework to support the development of effective prevention and psychological intervention policies.

Keywords: hybrid warfare, personal security, informational manipulation, psychological resilience, military psychology

INTRODUCERE

În epoca postmodernă, caracterizată de globalizare, tehnologizare şi interco-nectivitate, conceptul de război s-a transformat radical. De la conflictele convenţionale, centrate pe confruntări directe între armate, s-a trecut către forme complexe de agresiune, precum războiul hibrid. Acesta îmbină componente militare, economice, cibernetice, informaţionale şi psihologice, menite să slăbească rezistenţa adversarului prin acţiuni greu de atribuit direct. Una dintre cele mai insidioase consecinţe ale războiului hibrid este alterarea sentimentului de securitate personală, o componentă psihologică esenţială pentru echilibrul afectiv şi funcţionarea adaptativă a individului. Acest referat îşi propune să exploreze, din perspectivă psihologică şi militară, modul, în care războiul hibrid afectează percepţia securităţii personale, analizând atât meca-nismele implicate, cât şi soluţiile de rezilienţă individuală.

RĂZBOI HIBRID / RĂZBOI TRANSPERSONAL

Războiul hibrid este o formă emergentă de conflict, ce implică acţiuni non-liniare, precum propagandă digitală, atacuri cibernetice, manipulare informaţională, dar şi destabilizare socială (Manolea, 2018; Cracsner, 2003). Componenta psihologică a acestui tip de război are ca scop inducerea nesiguranţei, fricii şi neîncrederii atât la nivel colectiv, cât şi individual (Manolea, 2021a). Astfel, agresorul nu urmăreşte doar un avantaj teritorial, ci şi demoralizarea populaţiei prin distorsionarea realităţii şi fragmentarea coeziunii sociale (Pitariu & Sîntion, 2003). Securitatea personală este percepută ca o stare subiectivă de control şi protecţie în faţa ameninţărilor. Potrivit lui Popa (2019), pierderea sentimentului de securitate afectează direct homeostazia psihică, generând anxietate, vigilenţă crescută şi comportamente de evitare.

Războiul hibrid, prin caracterul său persistent şi invizibil, generează o stare de incertitudine permanentă. Individul este expus zilnic la mesaje contradictorii, dezin-formare, teorii ale conspiraţiei şi ştiri alarmiste, ceea ce poate duce la erodarea încrederii în sursele oficiale, în autoritate şi chiar în propria capacitate de judecată (Manolea, 2017; Manolea, 2020). Războiul hibrid exploatează vulnerabilităţile psiho-logice individuale şi colective prin mijloace sofisticate de influenţare cognitivă şi emoţională. Printre principalele canale de vulnerabilizare se numără manipularea informaţională, inducerea fricii colective, suprastimularea mediatică şi atacurile asupra identităţii şi valorilor culturale. Campaniile de dezinformare propagate prin reţele sociale şi surse aparent credibile pot distorsiona percepţia realităţii, având forţa de a slăbi capacitatea critică şi încrederea în autorităţi (Bode & Vraga, 2021).

Expunerea constantă la mesaje contradictorii, ştiri alarmiste şi imagini violente afectează funcţionarea cortexului prefrontal şi intensifică activarea amigdalei, ceea ce favorizează apariţia stărilor de anxietate, hipervigilenţă şi neputinţă în faţa ame-ninţării (Porges, 2009). În plus, tacticile de influenţare psihoinformaţională, precum cele descrise de Manolea (2017), pot destabiliza echilibrul afectiv al individului, mai ales în lipsa unor repere informaţionale solide.

Lipsa alfabetizării media, a coeziunii sociale şi a încrederii în structurile de protecţie amplifică efectele acestor acţiuni. Astfel, războiul hibrid nu se limitează la un conflict extern, ci pătrunde în spaţiul psihologic personal, transformând frica într-o armă strategică.

Manipularea psihoinformaţională distală şi inducerea stărilor amplificate ale conştiinţei (Manolea, 2017) sunt strategii utilizate în destabilizarea psihologică a adversarului. Expunerea repetată la conţinuturi destabilizante poate afecta memoria, atenţia şi capacitatea de autoreglare emoţională (Manolea & Siteanu, 2020). Studiile recente confirmă că atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice (reţele sociale, sisteme energetice, bănci) generează stres acut şi sentimentul de neputinţă, ceea ce contribuie la scăderea rezilienţei individuale (Grieco, 2021; Karp, 2023). Acest tip de război afectează dimensiuni latente ale psihicului uman, utilizând simboluri, valori şi emoţii arhetipale pentru a destabiliza sentimentul de apartenenţă, identitate şi coerenţă internă. Frica, în acest context, devine principalul instrument de control. Psihologia fricii arată că ameninţările difuze şi invizibile, precum cele din războiul hibrid, determină o activare susţinută a sistemului nervos autonom, declanşând reacţii de tip „luptă-fugă” chiar în absenţa unui pericol concret (Porges, 2009). Acest fenomen erodează sentimentul de siguranţă internă, conduce la hipervigilenţă, suspiciune şi re-tragere socială (Fredrickson, 2013).

În plus, frica perpetuată în spaţiul public prin discursuri alarmiste, imagini de impact şi incertitudine existenţială inhibă funcţionarea raţională şi favorizează reacţii impulsive, regresive. Conform cercetărilor recente, expunerea prelungită la astfel de contexte poate duce la stres traumatic complex şi afectare a memoriei afective (Patel & Erickson, 2022).

Prin urmare, războiul transpersonal vizează controlul asupra sensului personal şi al reprezentărilor psihice, transformând frica într-un instrument sistemic de de-zintegrare psihologică şi socială.

Conceptul de „război transpersonal”, introdus de Manolea (2021b), extinde înţelegerea conflictului dincolo de dimensiunea materială, către una spirituală şi sub-conştientă. Prin metode precum inducerea panicii colective sau erodarea valorilor culturale, războiul devine un act de control psihic. Psihologia fricii indică faptul că ameninţările ambigue, neclare sau invizibile (precum cele din războiul hibrid) activează în mod constant axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, favorizând apariţia unor stări cronice de alertă şi nesiguranţă (Porges, 2009).

Răspunsul psihologic la războiul hibrid trebuie să includă strategii proactive de rezilienţă. Manolea (2018) subliniază importanţa antrenării mintale şi dezvoltării unei conştiinţe colective informate. Alte studii recente sugerează că alfabetizarea media, gândirea critică şi încrederea în comunitate acţionează ca factori protectivi împotriva anxietăţii induse de conflictele hibride (Bode & Vraga, 2021; Murrow, 2022). De asemenea, psihologia pozitivă evidenţiază rolul autoreglării emoţionale, al spiritua-lităţii şi al sensului personal în întărirea securităţii percepute (Fredrickson, 2013).

În faţa ameninţărilor hibride, indivizii au nevoie de mecanisme de apărare psihologică, care să le permită restabilirea sentimentului de control şi protecţie. Rezilienţa psihologică reprezintă capacitatea de a face faţă adversităţilor, adaptându-se pozitiv la stresul generat de incertitudine şi agresiune simbolică (Bonanno & Diminich, 2013). În contextul războiului hibrid, această capacitate poate fi cultivată prin stra-tegii individuale, sociale şi instituţionale.

Una dintre cele mai eficiente strategii este alfabetizarea media, care presupune abilitatea de a identifica, evalua şi contracara informaţiile manipulatoare sau false. Studiile au arătat că educaţia în domeniul media reduce considerabil influenţabilitatea şi anxietatea legată de incertitudine (Bode & Vraga, 2021). Un alt pilon al rezilienţei este sprijinul social şi coeziunea comunitară, care acţionează ca amortizor emoţional în faţa stresului şi ca sursă de validare psihologică (Ozbay et al., 2007). Încrederea în instituţii şi comunicarea clară din partea acestora contribuie la restabilirea securităţii colective şi personale (Manolea, 2018).

La nivel individual, practicile de autoreglare emoţională (ex. mindfulness, restructurare cognitivă) şi dezvoltarea unui sens personal al rezistenţei bazat pe valori, spiritualitate şi scop sunt esenţiale în neutralizarea efectelor destabilizatoare ale fricii şi haosului informaţional (Fredrickson, 2013; Southwick & Charney, 2012).

Astfel, construirea unei „imunităţi psihologice” împotriva războiului hibrid implică un efort integrat, ce combină educaţia critică, suportul social şi antrenamen-tul mintal constant.

CONCLUZIE

Războiul hibrid nu mai este o ipoteză teoretică ori un concept speculativ al strategiilor viitorului, ci o realitate concretă, cu efecte directe şi multidimensionale asupra societăţilor contemporane. Acest tip de conflict se manifestă subtil, infiltrân-du-se în sfera psihologică individuală prin mecanisme de influenţare cognitivă şi emoţională, care, de cele mai multe ori, scapă percepţiei conştiente. El fragilizează percepţia de control asupra mediului personal, erodează încrederea în propriile ca-pacităţi de înţelegere şi adaptare şi afectează profund sentimentul de protecţie, atât la nivel individual, cât şi comunitar. Caracterul difuz, persistent şi neatribuit explicit al atacurilor hibride contribuie la o stare generalizată de nesiguranţă, ce devine cronică atunci când individul nu dispune de repere informaţionale clare, de sprijin social constant şi de strategii personale de autoreglare emoţională. Astfel, războiul hibrid devine o formă insidioasă de traumă colectivă, cu potenţial distructiv asupra echilibrului psihologic pe termen lung. În acest context, psihologia în sinergie cu ştiinţele militare, securitatea cibernetică şi sociologia, trebuie să joace un rol central în conturarea unor strategii de apărare psihologică. Acestea ar trebui să vizeze nu doar reacţia în faţa ameninţărilor, ci mai ales prevenţia prin educaţie critică, întărirea coeziunii sociale şi promovarea rezilienţei ca abilitate esenţială în societăţile post-moderne. Într-un climat geopolitic tot mai volatil, marcat de confruntări hibride şi instabilitate informaţională, dezvoltarea unei „igiene psihologice” la nivel individual şi comunitar devine o condiţie fundamentală pentru protejarea sănătăţii mintale, a securităţii personale şi a democraţiei însăşi. Răspunsul la războiul hibrid nu poate fi pur militar sau tehnologic, el trebuie să fie profund uman, educat şi adaptiv.

Bibliografie

1. Bode, L., & Vraga, E.K. (2021). Correction experiences on social media during COVID-19: The challenge of helping users identify misinformation. Journal of Communication, 71(5).
   https://doi.org/10.1093/joc/jqab009

2. Bonanno, G.A., & Diminich, E.D. (2013). Annual research review: Positive adjustment to adversity – Trajectories of minimal-impact resilience and emergent resilience. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 54(4).
   https://doi.org/10.1111/jcpp.12021

3. Cracsner, C.E. (2003). Elemente de psihologie militară. Bucureşti: Editura AISM.

4. Daskalov, S. (2018). Hybrid warfare and the challenge it poses to psychological resilience. Connections: The Quarterly Journal, 17(2).

5. Fredrickson, B. L. (2013). Positive emotions broaden and build. In P. Devine & A. Plant (Eds.), Advances in Experimental Social Psychology (Vol. 47). Academic Press.
   https://doi.org/10.1016/B978-0-12-407236-7.00001-2

6. Humak University of Applied Sciences. (2023). Impact of hybrid war in Ukraine on mental health of youth. Retrieved from
   https://www.humak.fi/en/research/hybrid-war-mental-health/

7. Manolea, A. (2017). Stări amplificate ale conştiinţei. Acţiunea beligenă şi influenţarea psihoinfor-maţională distală. Bucureşti: Editura Universitară.

8. Manolea, A. (2018). Modalităţi de creştere a rezilienţei la ameninţările hibride. Revista de Ştiinţe Militare, 50(1), 69-76.

9. Manolea, A. (2021a). The transpersonal war – constituent of the hybrid war. GeoPolitica, 19(3).

10. Manolea, A. (2021b). Pregătiri pentru Cyber Warfare. Cursa înarmării cu arme dotate cu inteligenţă artificială. GeoPolitica, 19(2).

11. Manolea, A., & Siteanu, E. (2020). Transpersonal war, object of the military science? Annals – Series on Military Sciences, 12(2).

12. Ozbay, F., Johnson, D.C., Dimoulas, E., Morgan, C.A., Charney, D., & Southwick, S. (2007). Social support and resilience to stress: From neurobiology to clinical practice. Psychiatry, 4(5).

13. Patel, V., & Erickson, T. (2022). Psychological impacts of persistent hybrid threat exposure: A trauma-informed approach. Journal of Traumatic Stress Studies, 35(1).

14. Pitariu, H., & Sîntion, F. (2003). Psihologia luptătorului. Bucureşti: Editura Militară.

15. Popa, M. (2019). Psihologie militară (Ed. a II-a). Iaşi: Editura Polirom.

16. Porges, S.W. (2009). The polyvagal theory: New insights into adaptive reactions of the autonomic nervous system. Cleveland Clinic Journal of Medicine, 76(Suppl 2).

17. Southwick, S.M., & Charney, D.S. (2012). Resilience: The science of mastering life’s greatest challenges. Cambridge University Press.