dr. Vasile SIMILEANU^

Abstract. The Domino Principle is a concept used in game theory, promoting the idea that in a geopolitical system, an action or decision by a higher-ranking state actor can have knock-on effects, rapidly influencing the entire state structure, whether zonal, regional or global. In fact, starting from the domino game, we should realize that an initial movement, similar to a falling domino, can trigger a series of successive events at the level of state or non-state actors, with a significant impact on the national, zonal, regional or global system. Of course, this concept can also be applied to economics, politics or even everyday life, where a small change in one sector can lead to widespread effects in other areas or a chain reaction. After the dismantling of the USSR and the return of geopolitics to scientific analysis, the concept has been used to describe geopolitical, geostrategic, political and hybrid developments that have taken place throughout history.

Key words: SUA, Rusia, China, principiul dominoului, geopolitică, strategie, război, conflict, economie, politică

DEFINIREA CONCEPTULUI

Principiul dominoului este un concept folosit în teoria jocurilor, promovând ideea că într-un sistem geopolitic o acţiune sau o decizie a unui actor statal superior ca rang poate avea efecte în lanţ, influenţând rapid întreaga structură statală, zonală, regională sau globală. De fapt, plecând de la jocul de domino, ar trebui să realizăm că o mişcare iniţială – similară unei piese de domino, care cade și lovește un șir de alte piese –, poate declanşa o serie de evenimente succesive la nivelul actorilor statali sau non-statali, cu un impact semnificativ asupra sistemului naţional, zonal, regional sau global de securitate. Bineînţeles, acest concept poate fi aplicat şi în economie, politică, geopolitică sau chiar în viaţa cotidiană, unde o schimbare mică într-un sector poate duce la efecte extinse în alte domenii sau la o reacţie în lanţ. După demantelarea URSS şi revenirea geopoliticii în analizele ştiinţifice, conceptul a fost uzitat pentru a descrie evoluţii geopolitice, geostrategice, politice şi hibride, care au avut loc de-a lungul istoriei.

PRINCIPALELE APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI DOMINOULUI

Războiul Rece şi comunismul

Context: Teoria a fost invocată pentru a justifica intervenţiile americane în ţări precum Vietnam, Coreea şi, mai târziu, în America Latină.
Rezultat: Deşi comunismul s-a răspândit în unele ţări, principiul dominoului nu s-a confirmat în totalitate; prăbuşirea Vietnamului de Sud în 1975 nu a dus la o generalizare a comunismului în Asia.

Primăvara Arabă (2010-2011)

Context: Protestele din Tunisia, care au dus la înlăturarea regimului lui Ben Ali, au declanşat mişcări similare în Egipt, Libia, Siria, Yemen şi alte ţări.
Impact: Efectul domino a fost evident, dar rezultatele au variat: unele regimuri au căzut, altele au supravieţuit prin represalii.

Căderea comunismului în Europa de Est (1989)

Context: Revoluţia din Polonia (Solidaritatea) a fost urmată de prăbuşirea regimurilor comuniste în Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, România şi alte ţări.
Impact: Un exemplu clasic al principiului dominoului, unde prăbuşirea regimului sovietic a avut un efect amplu în întreaga regiune.

Crizele economice

a. Criza asiatică (1997-1998): Problemele financiare din Thailanda s-au răspândit rapid în alte ţări din Asia (Indonezia, Coreea de Sud, Malaezia), destabilizând pieţele financiare globale.
b. Criza financiară globală (2008): Falimentul băncii Lehman Brothers din SUA a declanşat o reacţie în lanţ în sistemul financiar global.

Globalizarea

Context: Evenimentele economice, politice sau sociale într-o regiune pot avea repercusiuni globale, datorită interdependenţei dintre ţări.
Exemple: Pandemiile (COVID-19), schimbările climatice sau conflictele comerciale internaţionale.

CRITICI ŞI LIMITE ALE PRINCIPIULUI DOMINOULUI

a. Context specific: Nu toate regiunile sau ţările reacţionează la fel; diferenţele culturale, economice şi politice pot atenua efectul domino.
b. Intervenţii externe: Efectul poate fi prevenit sau amplificat de intervenţiile externe (de exemplu, sprijinul SUA pentru unii actori statali în perioada Războiului Rece).
c. Complexitatea relaţiilor: Realităţile geopolitice sunt mai complexe decât un simplu efect în lanţ, deoarece implică multiple variabile şi actori.
d. Exemple din alte domenii
e. Psihologie socială: Deciziile şi comportamentele unei persoane sau unui grup pot influenţa comportamentele altor persoane (efect de turmă).
f. Economie: Crizele financiare pot declanşa colapsuri sistemice în lanţurile de aprovizionare sau pieţele globale.
g. Ecologie: Extincţia unei specii poate provoca colapsuri în lanţurile trofice, afectând ecosistemele.

ISTORIC

Perioada Antichităţii până în Evul Mediu

Deşi sintagma „principiul dominoului” nu era folosită explicit în Antichitate, efectele în lanţ ale schimbărilor politice erau vizibile încă de pe atunci. De exemplu:

a. Conquistele romane: Strategiile Imperiului Roman au avut un efect semnificativ asupra organizațiilor statale din zonele eurasiatiacă și nord-africană, extinzându-se treptat prin cuceriri. Căderea unui regat sau stat a dus la reconfigurări geopolitice în întreaga regiune, similar unei reacţii în lanţ.
b. Căderea imperiilor şi apariţia altora: În Evul Mediu, sfârşitul unui imperiu sau regat putea declanşa un efect în lanţ în zonele învecinate. având ca efect o serie de schimbări în Europa şi care au favorizat ascensiunea altor regate sau imperii, cum ar fi cel Bizantin.
c. Expansiunea şi impactul imperiilor islamice
c.1. Califatele Umayyad şi Abbasid, au avut un efect de domino asupra arealului eurasiatic, iar succesul unei campanii de cucerire putea duce la o schimbare semnificativă a structurii politice şi religioase în zone vaste. Această expansiune a fost văzută ca o „reacţie în lanţ”, care putea transforma regimuri politice, structuri economice, culturi, religii şi sisteme sociale în alte teritorii.
c.2. Expansiunea islamică în secolul VII: Când Islamul a început să se răspândească rapid pe scena politică şi religioasă din Peninsula Arabă şi din regiunile învecinate (Imperiul Persan şi Imperiul Bizantin), cuceririle musulmane au avut un efect „domino” asupra acestora. Convertirea unor popoare la Islam a avut adesea un impact major asupra unor state, cu inflexiuni și schimbări majore politice, culturale şi religioase. Aceste evoluții au adus mutații majore în plan geopolitic, strategic și economic de impact regional și securitar.
c.3. Căderea regimurilor non-musulmane: Expansiunea Islamului, care a impus înlocuirea regimurilor şi structurilor religioase non-musulmane (precum regatele bizantine, persane şi indiene), a dus la schimbări rapide favorabile extinderii Islamului în arealele cucerite. În concepţia doctrinară islamică, principiul dominoului nu este un concept oficial sau formalizat, dar există diverse moduri, în care acest principiu poate fi interpretat în contextul istoric, politic şi geopolitic, având în vedere valorile şi perspectivele specifice lumii musulmane. În general, conceptul poate fi aplicat în analiza dinamicii geopolitice, a interacţiunii dintre statele musulmane şi alte puteri regionale sau globale non-musulmane.
d. Exilurile evreieşti şi schimbările geopolitice: În tradiţia rabinică, istoria este văzută şi ca un ciclu al „mântuirii”. Într-un sens teologic, există viziunea că evenimentele istorice se îndreaptă spre o „mântuire globală” (adică, venirea lui Mesia şi restaurarea Ierusalimului), care va aduce schimbări fundamentale nu doar pentru poporul evreu, dar şi pentru întreaga lume. În această viziune, un pas important în procesul mântuirii ar putea produce un efect în lanţ, în care alte naţiuni şi religii vor experimenta o transformare pozitivă. Acest proces de restaurare globală poate fi înţeles ca o formă de „domino” spiritual, în care fiecare schimbare pozitivă dintr-un loc influenţează întreaga lume.
Chiar dacă acest principiu nu este formulat în mod explicit ca un „principiu al dominoului” în literatura religioasă iudaică, Rabinismul subliniază adesea interdependenţa naţiunilor şi cum schimbările dintr-un areal pot influenţa unele zone adiacente. Se poate vorbi despre conceptul că împăcarea sau conflictele cu alte naţiuni au avut efecte nu doar asupra Israelului, ci şi asupra altor popoare. Rabinii au învăţat că fiecare naţiune are un rol în istoria globală şi în planul divin, iar intervenţiile unui popor sau ale unui stat pot influenţa întreaga lume. În acest sens, succesul sau eşecul unei naţiuni poate fi legat de acţiunile sale faţă de Israel şi faţă de principiile morale universale. Există, astfel, o interconectare subtilă între evenimentele istorice şi consecinţele acestora pentru alte naţiuni, într-o manieră, care poate fi interpretată, într-un sens simbolic, ca un efect de domino.
Conceptul de „domino” poate fi aplicat şi în contextul exilurilor evreieşti, care au avut un impact asupra multor regiuni ale lumii şi asupra naţiunilor, care le-au fost gazde.
d.1. Exilul babilonian: Căderea Ierusalimului şi exilul evreilor în Babilon în secolul al VI-lea î.Hr. pot fi văzute ca un eveniment cu efecte de domino în istoria regiunii. După ce Babilonul a cucerit Ierusalimul şi a deportat evreii, Imperiul Babilonian a fost în cele din urmă înlocuit de Imperiul Persan. Evenimentul exilului evreiesc a avut, astfel, un impact semnificativ asupra echilibrului regional, iar succesul unui imperiu sau al unei naţiuni poate fi perceput în tradiţia rabinică ca fiind strâns legat de tratamentul acordat poporului evreu.
d.2. Exilul în timpul Imperiului Roman: După distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70 d.Hr. şi exilul evreilor, Imperiul Roman a continuat să domine multă vreme. Totuşi, în tradiţia rabinică, există ideea că naţiunile, care au persecutat evreii, cum ar fi Roma sau mai târziu alte imperii, au avut parte de un declin inevitabil, iar prăbuşirea unui imperiu puternic (de exemplu, Imperiul Roman) a avut efecte asupra altor naţiuni.

Secolele XIX şi XX – Războiul Rece şi „Domino Theory”
(Teoria Dominoului)

Principiul dominoului a devenit un concept geopolitic major în secolul XX, mai ales în contextul Războiului Rece, cu tensiuni și sfere de influență disputate între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică.
a. Teoria dominoului în timpul Războiului Rece: După Al Doilea Război Mondial, SUA şi URSS s-au aflat într-o competiţie ideologică şi geopolitică intensă. În acest context, liderii occidentali, cum ar fi preşedintele Dwight D. Eisenhower, au formulat „Teoria Dominoului”, care susţinea că dacă un stat dintr-o regiune ar cădea sub influenţa comunistă alte state vecine ar putea urma acelaşi model, similar cu un lanţ de dominouri. Acest concept a fost folosit pentru a justifica implicarea în conflicte şi intervenţii în diferite părţi ale lumii, cum ar fi în Vietnam, Indonezia şi America Centrală.
a.1. Exemplul Vietnamului: Teoria dominoului a fost utilizată pentru a justifica intervenţia americană în Vietnam, sub premisa că, dacă Vietnamul de Sud ar cădea sub influenţa comunistă, alte ţări din Asia de Sud-Est ar putea cădea, de asemenea, într-un lanţ de dominaţie comunistă. În acest sens, Vietnamul era considerat „primul domino”, care ar putea pune în mişcare o serie de schimbări politice în întreaga regiune.
a.2. Căderea regimurilor autoritare: În anii ’80 şi ’90, evenimentele politice din Uniunea Sovietică şi blocul estic au demonstrat în mod clar efectul „principiului dominoului”. Căderea regimurilor comuniste din Europa de Est începând cu 1989 (precum căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea regimurilor din Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia) a determinat un efect în lanţ, care a avut ca efecte prăbuşirea comunismului şi, în final, la dispariţia Uniunii Sovietice în 1991.
b. Teoria dominoului din perspectiva sovietică: În perioada Războiului Rece, Uniunea Sovietică a fost preocupată de prevenirea expansiunii influenţei occidentale şi capitaliste, în special a SUA, şi a considerat că fiecare pierdere a unui stat din sfera sa de influenţă sau control (Africa, Asia, America Latină, Europa), ar putea duce la o „cadenţă de schimbări în lanţ”, care ar afecta stabilitatea întregii regiuni sau chiar a întregii lumi socialiste. Astfel, dacă un stat socialist ar fi căzut sub influenţa unei puteri capitaliste, se considera că acest lucru ar pune în pericol întreaga „reţea” de state comuniste.
b.1 Abordarea sovietică rusă: În contextul acestui principiu, între anii 1950-1960, URSS a intervenit în conflicte internaţionale (cum ar fi în Ungaria, Cehoslovacia sau în Vietnam) pentru a preveni „căderea” unor state în sfera de influenţă occidentală. De asemenea, a considerat că orice schimbare politică majoră în statele din Europa de Est sau în alte regiuni apropiate, care ar fi favorizat instaurarea unor guverne pro-americane, ar fi putut declanşa un efect domino, care ar fi dus la pierderea altor state şi ar fi ameninţat siguranţa propriilor regimuri.
c. Teoria dominoului din perspectiva chineză: În perioada Războiului Rece, China a fost martoră la evoluţiile strategice şi geopolitice din cadrul „teoriei dominoului” a Statelor Unite, în special în Asia, în contextul luptei pentru influenţă între blocul comunist şi cel capitalist. Aceasta a influenţat percepţia Chinei asupra echilibrului de putere şi legăturilor internaţionale.
d. Abordarea SUA: În timpul Războiului Rece (1947-1991), Statele Unite au folosit principiul dominoului pentru a explica şi justifica politica lor externă şi intervenţiile în diverse conflicte, mai ales în contextul confruntării ideologice şi geopolitice cu Uniunea Sovietică şi al blocului comunist. Conform acestei teorii, se considera că, dacă un stat ar cădea sub influenţa comunistă, acest lucru ar putea avea un efect de lanţ, ducând la răspândirea comunismului şi în alte state vecine.
d.1. Strategia „containment-ului”: Conceptul de „containment” a fost strâns legat de principiul dominoului. Acesta se referea la politica americană de a împiedica expansiunea comunismului, prin sprijinirea guvernelor şi regimurilor, care se opuneau acestuia, indiferent de natura lor autoritară sau de alte defecte politice. SUA au considerat că prin sprijinirea statelor, care se opuneau expansiunii comunismului, ele ar putea preveni un efect de domino global.
d.2. Europa de Est: În timpul Războiului Rece, SUA au fost extrem de îngrijorate de orice mişcare politică, care ar fi dus la extinderea sferei de influenţă sovietice în Europa de Est, şi au implementat o politică de descurajare şi, atunci când a fost necesar, intervenţie (exemplu: intervenţia în Berlinul de Vest în timpul blocadei din 1948-1949).

Principiul dominoului după 1991

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, începând cu anii 1990, Rusia a continuat să adopte o viziune asupra principiului dominoului, dar în contextul noii ordini mondiale post-Război Rece.

Viziunea rusă

În zilele noastre, în contextul conflictului din Ucraina şi al tensiunilor internaţionale, Rusia continuă să adopte o viziune a principiului dominoului în politica sa externă, considerând orice schimbare politică în regiunile sale vecine ca un factor destabilizator şi potenţial periculos. Percepţia rusă este că succesul „domino” al integrării unei ţări vecine în structuri occidentale (cum ar fi NATO sau Uniunea Europeană) poate declanşa o reacţie în lanţ, care ameninţă securitatea Rusiei şi ordinea sa regională.
a. Crizele şi conflictele din fostele republici sovietice: După 1991, Rusia a fost foarte atentă la mişcările politice din fostele republici sovietice, deoarece orice schimbare, care ar fi dus la o înclinare spre Occident, ar fi avut un efect de domino în regiune. Exemplele includ conflictele din Georgia (în 2008), Ucraina (începând cu 2014) şi Moldova. Rusia a acţionat pentru a preveni ca aceste ţări să se alăture structurilor occidentale (NATO sau Uniunea Europeană) şi pentru a restabili controlul sau influenţa în regiunile, ce fusese parte din fosta Uniune Sovietică.

Viziunea chineză

a. Teoria dominoului în Asia de Sud-Est: La fel ca Uniunea Sovietică, China a fost preocupată de efectele, pe care le-ar putea avea succesul unui stat din Asia de Sud-Est în a adera la influenţele occidentale sau la capitalism. De exemplu, în timpul conflictului din Vietnam şi al războiului din Coreea, China a văzut „căderea” unui regim pro-comunist ca o ameninţare posibilă pentru securitatea regională. De asemenea, în perioada anilor 1950-1960, China a intervenit în corectarea echilibrelor din Asia, pentru a împiedica o „cădere în lanţ” a altor naţiuni în sfera de influenţă a SUA.
b. Relaţiile cu URSS: În timpul unui conflict deschis între China şi Uniunea Sovietică, în anii 1960, Beijingul a fost extrem de atent la influenţele din vecinătatea sa şi a considerat periculos orice efect de tip domino al ideologiilor externe, care ar fi putut afecta securitatea naţională şi stabilitatea regimului. Deşi China a fost un aliat al Uniunii Sovietice la începutul Războiului Rece, divergenţele ideologice şi strategice au dus la o rupere, iar China a început să promoveze o viziune proprie asupra ordinii mondiale, în care nu doar URSS, dar şi influenţele occidentale erau văzute ca o ameninţare potenţială (imperialismul rus, imperialismul american).
c. Strategia „Domino” în perioada post-1978 (Reforme şi deschidere): După 1978, în urma reformelor economice şi deschiderii promovate de Deng Xiaoping, China a început să se concentreze pe dezvoltarea sa economică şi integrarea în economia globală. Totuşi, preocupările legate de influenţele externe şi stabilitatea regimului au rămas o componentă importantă a strategiei sale de securitate.
d. Politica „unei singure China” şi efectul domino în Asia: O preocupare majoră pentru China a fost „efectul domino” în relaţiile sale cu Taiwanul şi alte regiuni din Asia. Beijingul a încercat constant să împiedice recunoaşterea internaţională a Taiwanului, considerând că orice mişcare în direcţia unui statut internaţional pentru Taiwan ar putea declanşa un efect de domino, în care alte state ar urma să recunoască independenţa sau statutul acestuia, ceea ce ar submina suveranitatea Chinei.
e. Problemele regionale – Marea Chinei de Sud şi Taiwan: În mod similar, în regiunile disputate, precum Marea Chinei de Sud, China consideră că orice modificare a statutului unui teritoriu sau al unei rute comerciale ar putea duce la o „reacţie în lanţ” din partea altor puteri. De exemplu, implicarea tot mai mare a SUA şi a altor ţări din regiune în dispute teritoriale cu China a fost percepută ca un risc pentru securitatea naţională şi a fost gestionată cu fermitate, pentru a preveni orice destabilizare pe termen lung a regiunii.
e.1. China şi „dominoul” global al influenţelor economice şi politice: În perioada actuală, China a adoptat o abordare mult mai sofisticată a principiului dominoului, extinzându-l dincolo de sfera politică şi militară şi în domeniul economic şi al relaţiilor internaţionale. După 1991, China a doptat strategii soft-power pentru a-și atinge țintele strategice.
e.2. Iniţiativa „One Belt One Road” (Noul „Drum al Mătăsii”): China a lansat această iniţiativă pentru a-şi extinde influenţa economică globală, în special în Asia, Africa şi Europa. Aceasta a fost, în mod implicit, o strategie pentru a preveni efectele de tip domino ale influenţelor economice şi politice externe. Prin investiţii şi infrastructură, China a încercat să construiască relaţii economice, care să prevină ca alte regiuni să devină dependente de Occident sau de alte puteri economice, inclusiv Statele Unite. De asemenea, în ţările, care au aderat la iniţiativa One Belt One Road, China a urmărit să creeze un efect de stabilitate economică şi politică, care să împiedice ca acestea să „cadă” sub influenţa altor puteri.
f. Relaţiile cu Africa şi alte economii emergente: De asemenea, China a investit considerabil în economiile emergente, în special în Africa, pentru a preveni ca aceste ţări să devină dependente de puterile occidentale. Prin acorduri comerciale şi infrastructură, China încearcă să stabilească relaţii de lungă durată, care să împiedice ca aceste ţări să „alunece” într-o zonă de influenţă occidentală, în mod similar cu modul, în care alte puteri ar dori să-şi extindă influenţa asupra acestor economii emergente.
g. În contextul actual – China şi geopolitica dominoului: În prezent, China continuă să fie atentă la efectele domino în sfera sa de influenţă (Europa, Africa, Asia și America Latină), în special în contextul rivalităţii cu Statele Unite şi al altor puteri regionale.

Viziunea SUA

După sfârşitul Războiului Rece şi disoluţia URSS, principiul dominoului a rămas relevant pentru politica externă americană, dar într-un context mai larg, care include şi ameninţările globale şi regionale, dar şi cu efecte asupra exportului democraţiei şi al economiilor de piaţă. În acest context, SUA au promovat ideea că succesul unui stat în tranziţia către democraţie şi economie de piaţă ar putea avea un efect de lanţ, inspirând alte ţări să urmeze exemplul (statele din Europa de Est, unele state din fosta URSS).
a. Expansiunea NATO şi pericolele asociate: După destrămarea URSS, Rusia a perceput extinderea NATO spre est ca un „domino” periculos. În viziunea Rusiei, fiecare stat, care adera la NATO sau care se apropia de influenţa SUA şi a ţărilor occidentale, reprezenta o ameninţare directă la adresa securităţii sale naţionale, modificând arealul zonei gri. Astfel, Rusia a încercat să oprească „efectul domino” al extinderii NATO prin diverse metode, inclusiv prin conflicte regionale (ex. în Ucraina, Georgia, sau în Rep. Moldova), întrucât orice apropiere a fost percepută ca un pas mai aproape de „pierderile succesive ale influenţei” sale în regiune.
b. Lupta împotriva terorismului şi schimbările geopolitice: După 2001, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, SUA au folosit o versiune a principiului dominoului pentru a justifica intervenţiile în Orientul Mijlociu şi în alte regiuni, argumentând că un guvern instabil sau un stat, care adăposteşte organizaţii teroriste, poate provoca un efect de domino, destabilizând întreaga regiune şi periclitând securitatea globală.
b.1. Războiul din Irak şi Afganistan: Acțiunile militare din Afganistan şi Irak au fost justificate în parte pe ideea că, dacă aceste state ar deveni refugii sigure pentru grupuri teroriste, alte state din regiune ar putea cădea sub influenţa unor regimuri extremiste sau destabilizatoare, având efecte negative asupra securităţii internaţionale.
b.2. „Primăvara Arabă” şi Europa Centrală: În perioada post-1989, SUA au considerat că revoluţiile democratice din fostele state socialiste ale Europei Centrale şi de Est ar putea avea un efect pozitiv de domino, inspirând şi alte regimuri autoritare să adopte reforme democratice. În 2011, mişcările de protest şi revoltele populare, care au dus la căderea regimurilor autoritare în Tunisia, Egipt şi alte state arabe, au fost adesea văzute ca un „efect domino”. Căderea unui regim autoritar a inspirat şi alte ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord să ceară reforme şi schimbări. Aceste revolte au avut un impact semnificativ asupra regimurilor din alte state, cum ar fi în Libia şi Yemen, şi au afectat stabilitatea regiunilor adiacente. În perioada actuală, în special după războaiele din Orientul Mijlociu şi Primăvara Arabă, principiul dominoului poate fi aplicat pentru a înţelege evoluţiile politice din lumea musulmană, în special în contextul schimbărilor politice din unele state arabe şi din alte zone musulmane. De exemplu, în timpul conflictelor şi al revoluţiilor din Libia, Siria, Egipt şi Yemen, au existat preocupări că o schimbare semnificativă într-o ţară musulmană ar putea duce la un efect domino în regiunile învecinate.
b.3. Intervenţiile internaţionale: Un alt exemplu de utilizare a principiului dominoului poate fi găsit în intervenţiile externe ale marilor puteri, în special SUA şi Federaţia Rusă, în conflictele din Siria şi Irak. Percepţia că o schimbare într-un stat ar putea afecta întreaga regiune a fost un factor important în justificarea intervenţiilor şi a politicii externe a acestor puteri în statele musulmane. Un exemplu relevant este lupta împotriva Statului Islamic (ISIS), unde succesul unei campanii în Irak a fost văzut ca o modalitate de a preveni răspândirea terorismului şi a instabilităţii în statele vecine. În perioada de expansiune rapidă a ISIS (Statul Islamic), grupul a folosit principiul dominoului pentru a-şi răspândi influenţa în unele state ale Orientului Mijlociu și ale Africii. Odată ce ISIS a preluat controlul asupra unor teritorii din Irak şi Siria, ideologia şi actele lor violente au avut un efect de domino în Africa de Nord, în Sahel şi în alte areale islamice, alimentând mişcări extremiste şi creând instabilitate în acestea. În acest caz, succesul terorist al unui grup a fost văzut ca o provocare potenţială pentru alte state şi ca o posibilă reacţie în lanţ în întreaga regiune.
Trebuie să accentuăm că în tradiţia islamică actuală principiul dominoului nu se limitează doar în planurile strategic și geopolitic, ci se poate extinde şi la înţelegerea modului, în care o schimbare majoră într-o societate musulmană (în plan religios sau social) poate avea un impact asupra altor societăţi sau comunităţi musulmane. În acest sens, schimbările culturale, politice sau religioase într-o ţară islamică ar putea să determine mişcări similare în alte părţi ale lumii musulmane, reflectând o tendinţă de uniformizare sau de reacţie în lanţ. Schimbările rapide în domeniul educaţional, economic şi religios într-o ţară musulmană (de exemplu, în cazul unor reforme sau deschideri în Arabia Saudită, Turcia sau Emiratele Arabe Unite) pot avea un efect de domino în alte ţări musulmane, determinând regimuri autoritare sau conservatoare să adopte măsuri similare sau, dimpotrivă, provocând instabilitate şi conflict în regiunile vecine.
b.4. Provocările în Europa şi Asia: Statele Unite au continuat să folosească principiul dominoului în analiza evoluţiilor din Europa şi Asia. De exemplu, criza din Ucraina, începută în 2014, a fost văzută de către SUA ca un punct de tensiune geopolitică, care putea duce la un efect domino în arealul euratlantic. În acest context, SUA şi NATO au intervenit pentru a sprijini Ucraina şi pentru a împiedica o posibilă extindere a influenţei Rusiei în alte ţări din Europa de Est şi din fosta URSS.

Principiul dominoului în interpretarea istorică rabinică

Deşi nu există o doctrină explicită a principiului dominoului în tradiţia rabinică, istoria evreilor, mai ales în contextul exilurilor şi al persecuţiilor, a fost adesea văzută prin prisma unui fenomen de schimbări succesive, care au afectat şi alte naţiuni, uneori în mod inevitabil. Rabinii şi gânditorii evrei au subliniat interconectarea evenimentelor istorice şi schimbările, care au avut loc în lume ca urmare a atitudinii şi acţiunilor împotriva poporului evreu.
a. Răspândirea influenţei şi „pedeapsa” divină: În anumite interpretări rabinice, se consideră că popoarele, care au persecutat Israelul sau care au avut o atitudine ostilă faţă de evrei, au suferit, în cele din urmă, o „cădere” istorică, ceea ce ar putea fi văzut ca un efect de domino. În acest sens, Israelul a intervenit în Gaza (împotriva Hamas), în Yemen (împotriva houti), în Iran (ca urmare a finanțării grupărilor teroriste antiisraeliene), în Liban (împotriva Hizballah) și în Siria (împotriva ISIS).
b. Pedeapsa şi binecuvântările divine: În multe interpretări ale Tora şi ale învăţăturii rabinice, există o legătură între comportamentul naţiunilor faţă de poporul evreu şi consecinţele istorice, care urmează. Aceasta poate fi interpretată ca o formă de „efect domino”, în care o acţiune negativă în raport cu poporul evreu poate duce la prăbuşirea unei naţiuni sau a unui imperiu, similar cu modul, în care o schimbare majoră într-un stat poate influenţa alte state în modelul dominoului.

Principiul dominoului în concepţia arabă

Principiul dominoului în concepţia arabă poate fi înţeles mai degrabă ca un fenomen geopolitic sau social, care reflectă interconectarea schimbărilor dintr-o ţară asupra altora din regiune, având rădăcini în istoria şi în cultura politică arabă. Deşi termenul de „principiu al dominoului” nu este folosit în mod direct în gândirea arabă sau în doctrina politică tradiţională arabă, conceptul de „efect de domino” este uneori aplicat în analiza schimbărilor politice şi sociale din statele arabe, în special în contexte istorice sau geopolitice specifice.
a. Expansiunea islamică şi „efectul de domino” în istoria arabă: Un exemplu semnificativ de „domino” în istoria arabă poate fi găsit în perioada expansiunii imperiilor islamice, despre care am amintit mai sus. Islamul a avut un efect în lanţ asupra Imperiului Persan, asupra Imperiului Bizantin şi altor regate din Orientul Mijlociu şi din Nordul Africii.
b. Expansiunea islamică: Succesul Islamului în cucerirea unei regiuni poate fi interpretat ca un „efect de domino”, în care căderea unui imperiu sau regat sub influenţa islamului a avut drept consecinţă răspândirea acestuia în regiunile vecine.
c. Revoluţii şi mişcări în lumea arabă: În istoria modernă, conceptul de „domino” a fost utilizat pentru a explica cum revoluţiile şi mişcările politice într-o ţară arabă au inspirat alte state vecine să urmeze acelaşi drum. Revoluţiile şi schimbările politice în unele state arabe au avut adesea un efect asupra regiunilor învecinate, ca un „domino”, care determină mişcări similare.
d. Primăvara Arabă şi efectul dominoului în lumea arabă: Cel mai clar exemplu al „principiului dominoului” în concepţia arabă a fost Primăvara Arabă (2010-2011), o serie de revolte şi proteste, care au avut loc în mai multe state arabe, începând cu Tunisia şi extinzându-se rapid în Egipt, Libia, Siria, Yemen şi alte regiuni. Trebuie să menționăm că monarhiile arabe nu au fost afectate de pricipiul dominoului și endemismul Primăverii Arabe! Schimbările majore dintr-o ţară au avut un impact puternic asupra altor naţiuni, iar succesul unei revolte sau al unei schimbări politice a avut efecte similare în regiunile învecinate.
d.1. Tunisia ca „domino” pentru restul regiunii: Mișcările sociale determinate de Primăvara Arabă în Tunisia au fost un catalizator pentru revoltele, care au urmat în Egipt, Libia şi alte areale arabe. Prăbușirea regimului Zine El Abidine Ben Ali din Tunisia în ianuarie 2011 a inspirat mişcări similare în Egipt, unde preşedintele Hosni Mubarak a fost înlăturat în februarie 2011. În mod similar, în Libia şi Yemen, regimurile autoritare au fost contestate cu succes, iar aceste schimbări au influenţat întreaga dinamică a regiunii.
d.2. Siria şi efectele geopolitice: De asemenea, în urma Primăverii Arabe, conflictele din Siria şi din alte ţări din Orientul Mijlociu au avut un impact semnificativ asupra altor regiuni. Războiul din Siria a avut un efect de domino în ceea ce priveşte instabilitatea în vecinătate, provocând fluxuri masive de refugiaţi, schimbări în alianţele regionale şi o intervenţie militară din partea marilor puteri, inclusiv Iranul, Rusia şi Statele Unite. Aceasta a transformat Siria într-un punct de focalizare a geopoliticii regionale, cu efecte asupra altor ţări din Orientul Mijlociu şi din Nordul Africii. Din nefericire, Siria a fost supusă unui conflict intern mult mai complex, finalizarea Primăverii Arabe având loc la finele anului 2024.
e. Efectul schimbărilor politice: Principiul dominoului poate fi observat şi în modul, în care schimbările politice şi economice într-o ţară arabă influenţează alte naţiuni din regiune. De exemplu, evoluţiile economice sau sociale într-o ţară pot crea un „efect de domino”, în care alte state încearcă să imite sau să răspundă la aceleaşi provocări.
f. Schimbările economice în Golf: Ţările din Golful Persic, cum ar fi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatarul, au fost un exemplu de stabilitate economică, iar succesul lor economic a avut un efect de „domino” asupra altor economii din regiune. De exemplu, aceste ţări au investit masiv în infrastructură, educaţie şi sănătate, iar vecinii lor din Orientul Mijlociu şi din Nordul Africii au urmat adesea acest model, cu scopul de a stimula dezvoltarea.
g. Începuturile schimbărilor politice: În unele cazuri, schimbările politice şi economice din ţările bogate din Golf, precum Kuweit sau Emiratele Arabe Unite, au fost adoptate în alte state din regiune. De asemenea, revoluţiile economice şi modernizarea din aceste ţări au avut un impact semnificativ asupra mentalităţii şi regimurilor politice din ţările mai conservatoare.
h. Relaţiile geopolitice şi alianţele regionale: În contextul geopolitic, concepţia arabă a „principiului dominoului” poate fi aplicată şi în analiza schimbărilor în alianţele regionale şi în politica de securitate. Deciziile şi alianţele dintr-o ţară arabă pot influenţa alte ţări, mai ales în contextul relaţiilor cu puteri externe sau în cadrul conflictelor regionale.
h1. Alianţele şi instabilitatea: De exemplu, în conflictul din Yemen, susţinerea unei facţiuni de către o putere regională (cum ar fi Arabia Saudită) a influenţat evoluţiile politice şi militare din regiunile vecine. Aceste conflicte au un efect de domino asupra altor state arabe sau non-arabe (atacurile houti asupra Arabiei Saudite și Israelului), care sunt nevoite să ia o poziţie similară sau să se alăture alianţei respective, creând o reţea de relaţii internaţionale, care afectează întregul context regional.
h.2. Pax Arabica şi efectul dominoului: În unele cazuri, există o viziune, în care regimurile din statele arabe încearcă să menţină un „echilibru de putere” în cadrul lumii arabe (prin deciziile Ligii Arabe sau ale Conferinței Islamice), în care schimbările sau tulburările dintr-o ţară ar putea determina o reacţie în lanţ, având efecte asupra stabilităţii politice din întreaga regiune.

EXEMPLE ACTUALE ALE PRINCIPIULUI DOMINOULUI ÎN GEOPOLITICĂ

Caracteristici ale principiului dominoului în geopolitica actuală

a. Interdependenţa globală: Evenimentele dintr-o regiune pot afecta rapid alte regiuni datorită interconexiunilor financiare, economice şi tehnologice.
b. Factorii multipli: Dominoul geopolitic nu mai este simplu; implică actori statali şi non-statali, tehnologii emergente (inteligența artificială, spațiul Cyber) şi factori naturali (cum ar fi clima).
c. Asimetria regională: Nu toate regiunile reacţionează în acelaşi mod, iar actorii puternici pot încerca să limiteze efectele domino prin intervenţii.

Implicaţii strategice

a. Gestionarea riscurilor globale: Liderii politici trebuie să ia în considerare efectele în lanţ atunci când iau decizii (de exemplu, sancţiuni economice).
b. Diplomaţia preventivă: Este crucială pentru a reduce riscul ca un conflict local să devină global.
c. Rezilienţa naţională: Actorii statali trebuie să îşi construiască capacităţi interne pentru a face faţă efectelor externe neaşteptate.

Războiul din Ucraina şi securitatea europeană

a. Context: Invazia Rusiei în Ucraina (2022) a declanşat o serie de schimbări geopolitice majore în Europa şi nu numai.
b. Efecte domino:
b.1. Militarizare: Ţări precum Suedia şi Finlanda, neutre anterior, au solicitat aderarea la NATO. S-a generat Formatul B-9 pe flancul estic euratlantic. La nivelul EU s-a constituit formatul Eurodefence, în scopul înființării unei armate europene.
b.2. Sancţiuni economice: Sancţiunile impuse Rusiei au dus la realocarea fluxurilor comerciale şi la restructurarea pieţelor energetice.
b.3. Extinderea conflictului: Teama că un conflict în Ucraina ar putea escalada în alte regiuni, cum ar fi Republica Moldova sau Statele Baltice.
b.4. Reacţie globală: Ţări din afara Europei (de exemplu, China şi India) au început să-şi recalibreze poziţiile geopolitice. Observăm o reorientare a unor state către formatul și consolidarea BRICS. Au apărut concepte noi: Nordul colectiv și Sudul global, cu efecte în polarizarea unor spații și menținerea acestora în sfera de influență ruso-chineză.

Ascensiunea Chinei şi competiţia pentru influenţă

a. Context: Creşterea influenţei economice şi militare a Chinei a alarmat alte puteri, în special SUA. China duce o politică de expansiune globală privind atragerea în sfera de influență a unor actori statali din Africa, Asia, Europa și America Latină.
b. Efecte domino:
b.1. Răspuns regional: Ţări din regiunea Indo-Pacifică (India, Japonia, Australia) s-au apropiat de SUA prin alianţe precum QUAD sau AUKUS.
b.2. Investiţii în infrastructură: Iniţiativa One Belt One Road a Chinei a dus la răspunsuri similare din partea UE şi a G7 (Parteneriatul pentru Infrastructură Globală).
b.3. Instabilitate regională: Situaţia din Taiwan poate declanşa tensiuni suplimentare în Asia de Est. Manevrele militare din Pacific incomodează strategiile de securitate ale Australiei, Japoniei și Indoneziei. În acest context, administrația Trump va acorda o atenţie deosebită reactivării Doctrinei Monroe.

Primăvara Arabă (continuarea efectelor)

a. Context: Deşi Primăvara Arabă a început în 2010, efectele sale continuă să aibă implicaţii geopolitice.
b. Efecte domino:
b.1. Conflict şi instabilitate: Ţări precum Libia, Siria şi Yemen rămân în stare de război civil, generând instabilitate în întreaga regiune.
b.2. Migraţie: Crizele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au dus la un val de migraţie spre Europa, afectând politicile interne ale statelor europene.
b.3. Regruparea actorilor: Schimbările regimurilor au oferit oportunităţi pentru noi actori geopolitici, cum ar fi Turcia şi Iran, de a-şi extinde influenţa.

Criza climatică

a. Context: Schimbările climatice creează efecte în lanţ, atât ecologice, cât şi geopolitice.
b. Efecte domino:
b.1. Conflicte pentru resurse: Accesul la apă, terenuri fertile şi alte resurse rare declanşează tensiuni între state (de exemplu, disputele pe fluviul Nil).
b.2. Migraţie climatică: Creşterea nivelului mării şi secetele duc la migraţii masive, afectând stabilitatea socială şi politică.
b.3. Reorientare economică: Ţările, care depind de exporturile de combustibili fosili (cum ar fi Rusia sau Arabia Saudită), se confruntă cu presiuni pentru a-şi diversifica economiile.

Revoluţia tehnologică şi războiul tehnologic

a. Context: Competiţia pentru supremaţia tehnologică (AI, semiconductori, 5G) este un nou front geopolitic.
b. Efecte domino:
b.1. Izolare tehnologică: SUA şi aliaţii săi au impus restricţii Chinei în privinţa exporturilor de semiconductori avansaţi.
b.2. Blocuri tehnologice: Lumea se fragmentează în blocuri distincte din punct de vedere tehnologic (Occident vs. China şi aliaţii săi, Occidentul colectiv vs. Sudul global).
b.3. Riscuri de securitate: Dependenţa de anumite lanţuri de aprovizionare poate crea vulnerabilităţi geopolitice.

Crizele economice globale

a. Context: Globalizarea economică face ca şocurile într-o economie majoră să aibă efecte globale.
b. Efecte domino:
b.1. Pandemia COVID-19: Blocajele economice din China au perturbat lanţurile de aprovizionare la nivel global.
b.2. Criza energetică: Creşterea preţurilor la energie, accelerată de războiul din Ucraina, a declanşat inflaţie şi recesiuni economice în multe ţări.
b.3. Creşterea datoriilor: Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu riscuri majore de default din cauza creşterii dobânzilor la nivel global.

APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI DOMINOULUI ÎN DEZVOLTAREA AI

Competiţia tehnologică globală

a. Context: Dezvoltarea AI este un punct central în competiţia dintre marile puteri, cum ar fi SUA, China şi Uniunea Europeană.
b. Efecte domino:
b.1. Investiţii masive: O ţară, care realizează un progres semnificativ în AI, obligă alte state să investească masiv în cercetare şi dezvoltare pentru a rămâne competitive.
b.2. Politici de protecţie: Ţări precum SUA limitează exporturile de semiconductori şi alte tehnologii critice către rivali, pentru a împiedica avansul acestora.
b.3. Blocuri tehnologice: Fragmentarea lumii în blocuri tehnologice (Occident vs. China) obligă alte ţări să aleagă tabere, influenţând relaţiile internaţionale.

Adoptarea AI în industrie

a. Context: Adoptarea AI într-o industrie cheie poate forţa alte industrii să implementeze tehnologii similare pentru a rămâne competitive.
b. Efecte domino:
b.1. Automatizare accelerată: Sectoarele precum transportul (vehicule autonome), sănătatea (diagnostic bazat pe AI) şi comerţul (asistenţi virtuali) influenţează alte domenii să implementeze soluţii AI pentru a ţine pasul.
b.2. Realocarea forţei de muncă: Automatizarea masivă declanşează schimbări pe pieţele de muncă globale, afectând milioane de locuri de muncă şi determinând guvernele să-şi recalibreze politicile economice şi sociale.

Războiul cibernetic şi securitatea naţională

a. Context: Dezvoltarea AI în aplicaţii militare şi de securitate are implicaţii majore pentru echilibrul de putere global.
b. Efecte domino:
b.1. Arme autonome: Dezvoltarea de drone şi alte arme controlate de AI (nave maritime autonome, sateliți circumtereștri autonomi) obligă alte state să dezvolte sau să achiziţioneze tehnologii similare.
b.2. Escaladarea conflictelor: Utilizarea AI în războiul hibrid cibernetic sau în conflictele asimetrice multimodale poate declanşa reacţii în lanţ, deoarece atacurile unui stat ar putea fi urmate de represalii automate.
b.3. Controlul armelor: Progresul AI complică negocierile internaţionale privind controlul armelor, creând neîncredere între state.

Impactul economic global

a. Context: Liderii în AI pot câştiga un avantaj economic semnificativ prin utilizarea eficientă a tehnologiilor.
b. Efecte domino:
b.1. Concentrarea bogăţiei: Companiile şi ţările, care domină piaţa AI, acumulează resurse economice, forţând alte economii să-şi regândească strategiile.
b.2. Dezvoltare inegală: Ţările, care nu pot ţine pasul cu dezvoltarea AI, riscă să fie marginalizate economic, ceea ce amplifică decalajele globale.

Aspecte etice şi reglementări globale

a. Context: Răspândirea AI fără reglementări adecvate poate genera riscuri etice şi sociale.
b. Efecte domino:
b.1. Standardizare globală: Dacă o ţară sau regiune (de exemplu, UE cu GDPR şi AI Act) adoptă reglementări stricte, alte state sunt forţate să se alinieze pentru a accesa pieţele respective.
b.2. Competiţia pentru reglementare: Diferite standarde de reglementare între SUA, China şi UE pot fragmenta piaţa globală.
b.3. Probleme de confidenţialitate şi discriminare: Nereglementarea adecvată a AI în anumite regiuni poate duce la practici abuzive, care declanşează reacţii globale.

Influenţa AI asupra societăţii

a. Context: Utilizarea AI în viaţa de zi cu zi (social media, educaţie, sănătate) schimbă comportamentele sociale şi politice.
b. Efecte domino:
b.1. Dezinformare: AI facilitează crearea de deepfake-uri şi campanii de dezinformare, ceea ce poate destabiliza democraţiile şi influenţa alegerile. (ex: crizele determinate de Tik Tok în Franța, Germania și România)
b.2. Polarizare socială: Algoritmii, care prioritizează conţinutul controversat, pot creşte tensiunile sociale şi politice (influențarea votului în procesul electoral, deformarea indicilor bursieri).
b.3. Proteste globale: Tehnologiile AI, dacă sunt percepute ca o ameninţare la adresa vieţii private sau a locurilor de muncă, pot genera mişcări sociale similare în mai multe ţări.

Mecanisme, care amplifică efectul de domino în AI

a. Interdependenţa tehnologică: Dezvoltările într-un sector sau ţară sunt rapid adoptate de altele datorită partajării cunoştinţelor şi globalizării economice.
b. Adopţia rapidă: AI are capacitatea de a accelera adoptarea în masă datorită eficienţei şi versatilităţii sale.
c. Reacţia guvernelor: Politicile unui stat (de exemplu, interzicerea sau susţinerea AI) pot influenţa alte guverne să ia măsuri similare.

d. Relevanţa geopolitică:
d.1. Supremaţia AI: Ţara, care domină AI, poate obţine avantaje economice, militare şi geopolitice semnificative, creând o „cursă a înarmării” tehnologice.
d.2. Fragmentarea globală: Dacă standardele şi utilizările AI diferă semnificativ între marile puteri, aceasta poate crea un peisaj geopolitic fragmentat.
d.3. Reglementarea internaţională: Este esenţială pentru a preveni utilizările distructive ale AI şi pentru a asigura că beneficiile sunt distribuite echitabil.

Efecte determinate de tehnologie

a. Principiul dominoului: Schimbările în domeniul tehnologic şi digital, precum revoluţia AI şi automatizarea, pot afecta structura economică şi socială a lumii globale.
b. Efecte:
a.1. Digitalizarea şi automatizarea: Adoptarea unor politici tehnologice mai avansate în alte părţi ale lumii, cum ar fi implementarea pe scară largă a inteligenţei artificiale şi a automatizării, poate determina UE să îşi accelereze propriile iniţiative pentru a rămâne competitivă. Acest proces poate duce la reforme în educaţie, în formarea profesională şi în politici de reglementare a tehnologiilor emergente.
a.2. Cybersecurity: Creşterea ameninţărilor cibernetice la nivel global poate impune Uniunii Europene să adopte măsuri comune mai stricte în domeniul protecţiei datelor şi securităţii cibernetice, ceea ce va afecta companiile şi cetăţenii din statele membre.

MECANISME, CARE AMPLIFICĂ EFECTUL DE DOMINO
ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Interdependenţa globală: Lanţurile de aprovizionare, recrutarea forței de muncă, tehnologiile şi pieţele financiare sunt interconectate, ceea ce face ca evenimentele locale să aibă repercusiuni globale.
Rolul alianţelor: Structuri precum NATO, UE sau AUKUS pot răspunde colectiv la crize, amplificând impactul iniţial al unui eveniment.
Endemismul: Succesul sau eşecul unui model politic sau economic într-un stat poate inspira alte state să adopte măsuri similare.
Globalizarea informaţiei: Social media şi mass-media globală permit propagarea rapidă a ideilor, protestelor sau evenimentelor, ceea ce facilitează mobilizarea internaţională.

PRINCIPIUL DOMINOULUI ÎN EVOLUŢIA STRATEGIILOR

Răspândirea ideologiilor politice
a. Războiul Rece: Principiul dominoului a fost invocat de SUA pentru a justifica intervenţii militare şi sprijin pentru regimuri anticomuniste în diverse regiuni. Teama că dacă un stat ar deveni comunist (de exemplu, Vietnam), alte state din regiune ar urma acelaşi traseu, așa cum s-a întâmplat în Europa de Est, Vietnam, Cuba, America de Sud.
a.1. Rezultate: Deşi comunismul s-a extins în anumite regiuni, teoria nu s-a confirmat complet, exemplul Vietnamului și al Cubei neproducând efectul de domino pe scară largă în Asia și America Latină.
b. Primăvara Arabă (2010-2011): Revoltele din Tunisia au declanşat proteste similare în Egipt, Libia, Siria, Yemen şi Bahrain (în acest caz au fost un mix de factori propagați de Iran, în scopul blocării strategiilor saudite în regiune). Deşi mişcările au fost iniţial paşnice, rezultatele au variat de la democratizare parţială (Tunisia) la războaie civile (Siria, Libia şi Yemen).

Conflicte militare regionale
a. Războiul din Ucraina (2022- ) şi securitatea europeană: Invazia Rusiei în Ucraina a dus la o reaşezare a echilibrului de putere în UE.
a.1. Efecte domino:
– Extinderea NATO (aderarea Finlandei şi a Suediei);
– Construcția B9;
– Construcția trilateralelor:
– Polonia – România – Turcia
– România – Bulgaria – Turcia
– România – Rep. Moldova – Ucraina;
– Reactivarea triunghiului de la Weimar: Germania – Franţa – Polonia;
– Formatul Intermarium;
– Creşterea cheltuielilor pentru apărare în Europa;
– Consolidarea alianţelor occidentale împotriva Rusiei;
– Teama extinderii conflictului în alte regiuni, cum ar fi Republica Moldova sau Statele Baltice.
b. Conflictul din Siria: Războiul civil sirian a avut efecte în lanţ, incluzând migraţia în masă spre Europa, răspândirea grupurilor teroriste precum ISIS şi intervenţii ale puterilor externe (Rusia, SUA, Iran, Turcia).

3. Efectele economice şi financiare
a. Criza financiară globală (2008): Falimentul Lehman Brothers în SUA a declanşat o reacţie în lanţ, care a afectat economiile globale, datorită interdependenţei financiare.
a.1. Efecte în lanţ: Recesiuni economice, creşterea şomajului şi instabilitate economică în multe ţări.
b. Criza datoriilor suverane din zona euro (2010-2014): Criza din Grecia a creat îngrijorări că alte state (Portugalia, Italia, Spania) ar putea fi afectate. Uniunea Europeană a intervenit pentru a preveni un colaps sistemic.

Războiul tehnologic şi economic
a. Războiul tehnologic SUA – China: Competiţia dintre SUA şi China pentru supremaţia tehnologică a dus la restricţii comerciale (de exemplu, asupra semiconductoarelor).
a.1. Efect domino:
– Fragmentarea pieţelor tehnologice în blocuri (Occident vs. China).
– Ţările sunt forţate să aleagă tabere, afectând cooperarea globală: migrația către BRICS, Tratatul de Cooperare Economică de la Shanghai, Uniunea Eurasiatică.
b. Lanţurile de aprovizionare globale
c. Pandemia COVID-19 a evidenţiat vulnerabilităţile interdependenţei economice globale.
d. Disfuncţionalităţile dintr-o regiune (de exemplu, China) au generat efecte globale în industria manufacturieră.

Schimbările climatice şi efectele lor geopolitice
a. Resursele naturale: Conflictele pentru accesul la apă (de exemplu, disputa privind Marele Baraj al Renaşterii din Etiopia) pot declanşa tensiuni regionale.
b. Dezastrele naturale şi lipsa resurselor esenţiale creează migraţii masive şi instabilitate politică.
c. Migraţia climatică: Schimbările climatice determină milioane de oameni să migreze din zonele afectate, ceea ce poate destabiliza statele gazdă şi regiunile învecinate.

POLITICA ECONOMICĂ

Războaiele comerciale
a. Strategie: Donald Trump a iniţiat o serie de războaie comerciale, în special cu China, impunând tarife pe importuri şi cerând renegocierea unor acorduri comerciale (precum NAFTA, transformat în USMCA).
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect în lanţ asupra economiei globale:
– Tarifele impuse Chinei au declanşat reacţii similare de la alte ţări afectate, care au căutat să îşi protejeze pieţele.
– Lanţurile de aprovizionare globale au fost perturbate, forţând companiile să îşi regândească strategiile logistice.
c. Redirecţionarea investiţiilor: Politica „America First” a avut ca scop readucerea producţiei în SUA, determinând unele companii să îşi retragă operaţiunile din Asia.

Politica externă: Presiunea asupra aliaţilor
a. Strategie: Trump a criticat puternic aliaţii NATO pentru cheltuielile insuficiente în domeniul apărării, insistând ca aceştia să contribuie mai mult la bugetul comun, cca 5%.
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect în lanţ asupra NATO:
– Mai multe state membre au crescut cheltuielile pentru apărare, răspunzând presiunii SUA (Turcia, Polonia, Grecia, România).
– Schimbarea priorităţilor strategice în cadrul alianţei a generat o consolidare a prezenţei NATO în Europa de Est (Polonia, România, Statele Baltice).
b2. Impact asupra relaţiilor internaţionale: Unele state au perceput poziţia SUA ca fiind unilaterală, ceea ce a dus la tensiuni între aliaţi şi la o reevaluare a relaţiilor internaţionale.
Strategia anti-China
a. Strategie: Sub conducerea lui Trump, SUA a adoptat o politică de confruntare directă cu China, acuzând-o de practici comerciale neloiale, furt de proprietate intelectuală şi expansiune geopolitică agresivă.
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect asupra altor ţări:
– SUA a încurajat ţări precum Australia, Japonia şi India să ia o poziţie mai fermă împotriva influenţei chineze, contribuind la consolidarea Quad-ului (Dialogul de Securitate Cvadrilateral).
– În Europa, unele state (de exemplu, Regatul Unit) au urmat exemplul SUA prin interzicerea echipamentelor Huawei în reţelele 5G.
b.2. Efect asupra pieţelor tehnologice globale: Crearea unui „război tehnologic” între SUA şi China a determinat alte state să îşi regândească parteneriatele tehnologice.

Acordurile Abrahamice
a. Strategie: Administraţia SUA a facilitat normalizarea relaţiilor între Israel şi mai multe state arabe, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan şi Maroc, prin aşa-numitele Acorduri Abrahamice.
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect asupra regiunii:
– Acordurile au creat un precedent, care ar putea încuraja alte state arabe să urmeze exemplul şi să normalizeze relaţiile cu Israel.
– Schimbarea echilibrului de putere în regiune a slăbit solidaritatea arabă tradiţională împotriva Israelului.b.2. Efect asupra rivalilor regionali: Iranul a perceput aceste acorduri ca o ameninţare directă, ceea ce a
dus la intensificarea rivalităţilor regionale și la acordarea de sprijin logistic militar pentru grupările teroriste jihadiste Hamas, Hizballah, Milițiile houti, ISI, Frăția Musulmană, cu misiuni de a ataca Israelul și de a destabiliza Orientul Mijlociu.

Politica de imigraţie
a. Strategie: Trump va adopta măsuri dure împotriva imigraţiei ilegale, inclusiv restricţii mai stricte pentru refugiaţi şi migranţi din anumite ţări.
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect asupra Mexicului şi Americii Centrale: Presiunea SUA a determinat Mexicul să îşi consolideze propriile măsuri de securitate la graniţă pentru a reduce migraţia.
b.2. Efect asupra politicilor globale: Poziţia SUA a influenţat alte ţări să adopte politici similare de repatriere a migranților ilegali, alimentând tendinţe de izolaţionism şi naţionalism în întreaga lume.

Politica energetică: Independenţa energetică
a. Strategie: Promovarea exploatării resurselor interne de petrol şi gaze naturale a transformat SUA într-un exportator net de energie.
b. Principiul dominoului:
b.1. Efect asupra pieţelor globale: Creşterea producţiei de petrol şi gaze în SUA a contribuit la scăderea preţurilor globale, punând presiune pe economiile dependente de exporturi de energie (de exemplu, Rusia şi statele OPEC).
b.2. Efect asupra geopoliticii:
– Statele, care se bazau pe importuri de energie, au căutat să îşi diversifice sursele, iar influenţa SUA în politica energetică globală a crescut.
– Critici şi limite ale principiului dominoului în strategiile lui Trump.
c. Rezultate imprevizibile: Unele efecte în lanţ au fost mai greu de controlat. De exemplu, războaiele comerciale au afectat şi companiile americane, iar politicile stricte de imigraţie au generat critici interne şi externe.
d. Fragmentare globală: Politicile unilaterale au generat tensiuni cu aliaţii tradiţionali ai SUA, reducând cooperarea internaţională.
e. Dependenţa de reacţii rapide: Efectele domino s-au bazat adesea pe reacţii imediate ale altor state sau organizaţii, ceea ce nu a fost mereu cazul (de exemplu, reticenţa unor ţări din NATO de a respecta cerinţele financiare ale SUA).

POLITICA EXTERNĂ ŞI SECURITATEA

a. Principiul dominoului: Evenimentele geopolitice globale, cum ar fi conflictele internaţionale sau schimbările în relaţiile externe ale marilor puteri (SUA, Rusia, China), au un impact direct asupra politicii externe şi de securitate a UE.
b. Efecte:
b.1. Relaţiile UE cu Rusia: Criza din Ucraina sau alte conflicte geopolitice pot determina un efect de domino în Europa, obligând statele membre să adopte poziţii comune faţă de Rusia sau terțe state, cum ar fi sancţiunile economice. De asemenea, conflictele din vecinătatea estică a Uniunii, precum cel din Siria sau războiul din Ucraina, pot întări rolul UE în politica de apărare şi securitate, prin dezvoltarea de strategii comune, deși, în actualul context este indicat să consolidăm „umbrela de securitate NATO”.
b.2. Tensiuni internaţionale: Deciziile luate de marile puteri (ex. retragerea SUA din anumite acorduri internaţionale sau intensificarea politicii protecţioniste) pot determina UE să acţioneze ca un bloc unit pentru a proteja interesele economice şi politice ale statelor membre, inclusiv prin adaptarea politicii comerciale sau prin întărirea relaţiilor cu alte puteri economice (China, India, Japonia). Îndepărtarea UE de SUA va avea efecte negative asupra organizației europene. În contextul actual este indicat să se realizeze o cooperare pentru realizarea unei noi construcții de tip euratlan–tic de tip parteneriat UE – SUA – Regatul Unit – Canada, ca reacție la Sudul global – BRICS!
b.3. Crizele migratorii: Conform principiului dominoului, deciziile politice globale ale statelor în privința migraţiei (cum ar fi politica de imigraţie din SUA sau reacţiile la crizele umanitare din Africa şi Orientul Mijlociu) pot influenţa politicile de imigraţie ale UE, ducând la adoptarea unor măsuri comune pentru gestionarea fluxurilor migratorii sau la implementarea unor politici de securitate mai stricte la graniţe.

POLITICA INTERNĂ ŞI NAŢIONALISMUL

Principiul dominoului aplicat la nivelul Uniunii Europene subliniază interdependenţa dintre deciziile globale şi cele ale statelor membre. Deşi UE promovează unitatea şi coeziunea internă, evoluţiile geopolitice, economice, tehnologice şi sociale din afacerea globală pot declanşa efecte în lanţ, care influenţează atât politica externă şi de securitate a Uniunii, cât şi politica internă, economia şi coeziunea între statele membre. Aceste reacţii în lanţ, fie pozitive, fie negative, pot modela direcţia viitoare a integrării europene.
a. Principiul dominoului: Evenimentele interne din statele membre ale UE pot provoca reacţii în lanţ, amplificând tendinţele naţionaliste şi eurosceptice în alte state.
b. Efecte:
b.1 renaşterea naţionalismului şi populismului: Evenimentele precum succesul partidelor populiste şi naţionaliste în unele state membre, cum ar fi victoria lui Viktor Orbán în Ungaria sau Matteo Salvini în Italia, au un efect în lanţ asupra altor state din UE, alimentând mişcări similare. Aceste mişcări pot duce la destabilizarea coeziunii Uniunii, la creşterea euro-scepticismului şi la presiuni pentru schimbarea sau revizuirea reglementărilor europene.
b.2. Criza migraţiei şi politicile interne: Tensiunile din jurul gestionării migraţiei au dus la creşterea sentimentelor naţionaliste şi anti-imigraţie în mai multe state membre ale UE (ex. Polonia, Ungaria), creând o ruptură între statele din Europa de Est şi cele din vestul Uniunii, ceea ce afectează armonia internă a Uniunii.
b.3. Refugiaţii şi solidaritatea europeană: Crizele de migraţie pot determina o reacţie în lanţ între statele membre UE, unde unele ţări pot adopta poziţii dure, în timp ce altele se vor concentra pe politici de integrare. Aceste divergenţe de opinie pot duce la schimbări în politica de imigraţie a UE, precum şi în politica de redistribuire a refugiaţilor, ceea ce afectează unitatea şi stabilitatea internă.

ESCALADAREA CONFLICTELOR REGIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

a. Previziune: Conflictele regionale pot escalada rapid şi pot afecta echilibrul de securitate global. De exemplu, o criză în Orientul Mijlociu, în Ucraina sau în Asia de Est poate declanşa un efect de domino, care să implice mai multe ţări şi să aibă implicaţii globale.
b. Efecte:
b.1. O criză militară în regiuni sensibile, precum strâmtoarea Taiwan, Marea Chinei de Sud sau Europa de Est, poate atrage imediat mari puteri, cum ar fi Statele Unite, Rusia sau China, care ar putea fi direct implicate în confruntări, fie prin sancţiuni economice, fie prin conflicte armate indirecte.
b.2. În acest context, conflictele regionale s-ar putea extinde dincolo de frontierele lor iniţiale, destabilizând securitatea internaţională şi implicând statele aliate într-un lanţ de reacţii.

Modificarea alianţelor şi echilibrelor de putere:
Deciziile geopolitice majore luate de un stat influent (ex. retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu sau abordarea militară a Chinei în zona Indo-Pacific) pot determina o realiniere a alianţelor şi parteneriatelor strategice. Evenimentele dintr-o zonă pot influenţa formarea de noi blocuri de securitate.
a. Efecte:
a.1. Schimbări în NATO şi relaţiile transatlantice: Dacă o mare putere, cum ar fi SUA, se retrage din anumite angajamente internaţionale (de exemplu, retragerea din conflictele regionale sau reducerea contribuţiilor financiare), acest lucru poate forţa ţările europene să îşi asume un rol mai activ în securitatea proprie sau să caute noi parteneriate în cadrul UE sau în afaceri internaţionale, simultan cu scăderea nivelului de trai al populației europene.
a.2. Formarea de noi blocuri de securitate: Un alt efect al principiului dominoului ar putea fi crearea de noi alianţe regionale sau globale ca răspuns la deciziile marilor puteri. De exemplu, rivalitatea dintre China şi SUA poate stimula formarea unor alianţe de securitate între statele din regiunea Indo–Pacific, precum „Quad” (India, Japonia, Australia, SUA), în timp ce Rusia poate căuta alianţe mai strânse cu state din Orientul Mijlociu sau Asia Centrală.

Războiul hibrid şi escaladarea cyber-conflictelor:
Progresul în domeniul tehnologic şi digital va transforma securitatea internaţională, iar conflictele nu vor mai fi limitate la frontierele tradiţionale. Principiul dominoului va contribui la propagarea conflictelor cibernetice şi informaţionale.
a. Efecte:
a.1. Războaie cibernetice: Deciziile unor state de a lansa atacuri cibernetice asupra altor ţări (ex. atacuri asupra infrastructurilor critice) vor determina o reacţie în lanţ din partea altor actori. De exemplu, un atac cibernetic major asupra unui stat NATO ar putea declanşa o reacţie similară în alte state membre sau chiar o confruntare în spaţiul cibernetic global.
a.2. Conflictele informaţionale şi războiul hibrid: Aceste tipuri de conflicte sunt deja o realitate, iar propagarea unui conflict de informare între statele majore poate atrage alte naţiuni în mod indirect. Propaganda şi manipularea opiniei publice prin intermediul reţelelor sociale (Tik Tok, Facebook, Instagram, Telegram ș.a.) pot deveni instrumente principale de destabilizare a statelor şi regiunilor, folosite de actori statali (Rusia, China, Iran) și non-statali (hackeri, organizații teroriste, organizații de criminalitate transfrontalieră).
Conflictele legate de resursele naturale şi schimbările climatice:
Schimbările climatice şi competiţia pentru resurse naturale pot deveni surse de conflict, iar unele conflicte regionale se pot extinde la nivel global, în urma efectului dominoului.
a. Efecte:
a.1. Războaiele pentru apă şi resurse naturale: În zonele deja instabile din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, competiţia pentru apă sau resursele energetice (ex. petrol şi gaze naturale) poate duce la conflicte interne şi regionale, care pot atrage intervenţia unor puteri externe, implicând astfel o reacţie în lanţ în securitatea internaţională.
a.2. Schimbările climatice: Schimbările climatice pot crea migrarea masivă a populaţiilor din zonele afectate de secetă, furtuni sau creşterea nivelului mării. Aceasta poate provoca tensiuni între statele vecine sau poate declanşa conflicte interne, iar efectele pot ajunge să destabilizeze regiunile vecine, amplificând conflictele internaţionale şi implicând organizaţii internaţionale precum ONU sau UE.
Creşterea rolului organizaţiilor internaţionale în gestionarea crizelor:
Organizaţiile internaţionale, precum ONU, NATO, UE sau organizaţii regionale, vor fi din ce în ce mai implicate în gestionarea conflictelor internaţionale, iar principiul dominoului va spori importanţa acestora.
a. Efecte:
a.1. Intervenţii internaţionale: În faţa unui conflict major sau al unui colaps de securitate într-o anumită regiune (ex. războiul din Ucraina, conflictele din Africa sau Orientul Mijlociu), organizaţiile internaţionale vor avea un rol central în prevenirea extinderii acestora. Aceste intervenţii pot atrage state de pe scena mondială într-un conflict mai amplu, implicându-le direct.
a.2. Rezolvarea crizelor prin diplomaţie şi sancţiuni: În faţa crizelor, organizaţiile internaţionale ar putea implementa sancţiuni economice, rezoluţii de securitate sau intervenţii diplomatice, care vor influenţa reacţiile ţărilor implicate. Acest efect în lanţ poate ajuta la gestionarea crizelor şi la prevenirea escaladării violente.
Războiul informaţional şi influenţa globală:
Propaganda şi războiul informaţional vor continua să joace un rol central în geopolitica actuală, cu efecte de domino între naţiuni şi blocuri geopolitice. Manipularea informaţiei şi influenţarea opiniei publice în diferite state pot altera politica internă şi relaţiile internaţionale.
a. Efecte: Intervenţia în alegeri şi politica internă: Statele, care utilizează strategii de război informaţional pentru a influenţa alegerile şi procesele politice din alte ţări (de exemplu, influenţarea alegerilor prezidenţiale în SUA, Franța, Germania, România), pot genera reacţii în lanţ între statele vizate, care vor întări măsurile de securitate cibernetică şi de protecţie a proceselor democratice. Acest tip de conflict informaţional poate destabiliza politica internă (proteste, diminuarea coeziunii sociale, conflicte interne) a altor state şi poate alimenta tensiunile geopolitice (apariția de organizații suveraniste, naționaliste, fasciste în statele occidentale, care vor promova ideologii extremiste).

PRINCIPIUL DOMINOULUI ÎN MEDIA

Principiul dominoului în media se referă la efectul, în care o informaţie, ştire sau eveniment iniţial poate declanşa o reacţie în lanţ în cadrul mass-media, ceea ce duce la o amplificare şi răspândire rapidă a acelei informaţii, chiar şi atunci când este parţial sau complet falsă. Acest principiu subliniază cum un eveniment sau un subiect poate fi preluat şi repovestit de mai multe surse media, ceea ce face ca acea informaţie să ajungă la un public larg şi să aibă un impact semnificativ asupra opiniei publice.
Cum funcţionează principiul dominoului în media?
a. Iniţierea: Totul începe cu un articol, o ştire sau un mesaj, care captează atenţia, indiferent dacă este pozitiv sau negativ. Aceasta poate fi o descoperire importantă, o declaraţie controversată, un scandal sau o ştire de ultimă oră („Nu stricați știrea prezentând adevărul”).
b. Amplificarea: După ce o sursă de media (un site de ştiri, un canal TV sau un jurnalist influent) publică informaţia, alte surse media preiau aceleaşi date sau subiecte, uneori cu titluri senzaţionaliste sau interpretări diferite, ceea ce atrage mai multă atenţie asupra subiectului. Ştirea se răspândeşte rapid şi ajunge să fie discutată pe larg în diverse formate ale presei scrise sau adiovizuale.
c. Repetiţia: Pe măsură ce mai multe canale media (inclusiv reţele sociale, bloguri, site-uri de ştiri şi influenceri) preiau şi repetă aceeaşi informaţie, aceasta capătă un statut de „adevăr” în ochii publicului. Repetiţia constantă a unui mesaj în mass-media poate transforma o ştire iniţială într-o problemă majoră, chiar dacă informaţia de la început nu era complet corectă sau nu era relevantă.
d. Răspândirea: Prin intermediul reţelelor sociale şi al altor canale de comunicare, informaţia se răspândeşte rapid, iar oamenii încep să discute şi să comenteze pe baza aceleiaşi teme. Adesea, aceste discuţii ajung să modeleze percepţiile şi comportamentele unui public larg.
e. Reacţiile în lanţ: Pe măsură ce subiectul devine tot mai discutat, poate să apară un efect de reacţie în lanţ: dacă o persoană influentă sau un lider de opinie îşi exprimă o părere, acest lucru poate încuraja şi altele să facă acelaşi lucru, amplificând şi mai mult subiectul.
f. Impactul psihologic: Odată ce un număr semnificativ de persoane au auzit aceleaşi informaţii, chiar şi în ciuda faptului că sunt false, aceste informaţii pot începe să fie percepute ca adevărate. Este fenomenul cunoscut sub numele de „efectul de credibilitate socială”, în care repetarea unui mesaj contribuie la creşterea credibilităţii sale.
g. Dificultatea corectării: Odată ce informaţiile false au fost răspândite pe scară largă (pâlnia de deformare a opiniei publice), poate fi foarte greu să se corecteze miturile sau să se combată efectul de domino, pentru că oamenii au tendinţa să fie mai expuşi la confirmarea propriilor credinţe (un fenomen cunoscut sub numele de „bias de confirmare”).
h. Exemple de aplicaţie a principiului dominoului în media:
h.1. Scandaluri şi evenimente virale: Un exemplu clasic este un scandal mediatic, cum ar fi o dezvăluire despre un politician sau o celebritate. O primă relatare de la o sursă media poate duce la preluarea rapidă a informaţiei de alte surse, fiecare detaliind mai mult subiectul, ceea ce face ca ştirea să devină din ce în ce mai extinsă şi mai profund discutată.
h.2. Ştiri senzaţionaliste: Informaţiile, care sunt preluate de multe surse şi care sunt prezentate într-un mod exagerat sau care au titluri alarmante, sunt un exemplu clar al principiului dominoului. De exemplu, o ştire despre un eveniment negativ (un accident, un atac terorist, o epidemie) poate fi tratată cu multă atenţie de media, iar fiecare nou articol sau reportaj poate adăuga detalii noi, care provoacă o amplificare a fricii sau a interesului public.
h.3. Fake news: În cazul ştirilor false, principiul dominoului poate fi extrem de periculos. O informaţie falsă, chiar şi când este difuzată pe o singură platformă, poate ajunge rapid să fie preluată şi de alte canale media, iar acest proces amplifică efectul, făcând ca dezinformarea să devină larg răspândită şi să fie percepută ca adevărată de un număr mare de oameni.
i. Impactul asupra publicului:
i.1. Crearea unei realităţi paralele: Atunci când informaţiile sunt repetate constant, poate apărea un fenomen de „realitate fabricată”, în care publicul consideră că informaţia este corectă doar pentru că este vehiculată frecvent. Aceasta poate duce la schimbarea opiniilor şi percepţiilor colective, chiar şi în lipsa unei verificări adecvate a faptelor.
i.2. Polarizarea opiniei publice: Amplificarea unui subiect sau a unei teme controversate prin mass-media poate duce la polarizarea opiniilor şi la crearea unor tabere opuse în societate. Aceasta este o consecinţă adesea întâlnită în dezbaterile politice sau în momentele de criză socială.
i.3. Fereastra Overton: reprezintă gama de politici acceptabile din punct de vedere politic pentru populație, la un moment dat, având la bază un discurs foarte bine elaborat. Potrivit filozofului american Joseph P. Overton fereastra încadrează gama de politici, pe care un politician le poate recomanda fără a părea prea extremă, pentru a obține sau a păstra funcții publice, având în vedere climatul opiniei publice din acel moment.

EFECTUL DE DOMINO ÎN PLAN SOCIAL

Efectul de domino în plan social se referă la modul, în care un eveniment sau o acţiune poate declanşa o serie de reacţii în lanţ, care influenţează comportamente, atitudini şi decizii în cadrul unei comunităţi sau al unei societăţi globale. În acest context, efectul de domino sugerează că un act sau un schimb de comportamente are potenţialul de a genera o serie de reacţii similare, care se răspândesc rapid, afectând mai mulţi indivizi sau grupuri.
Exemple de efecte de domino în plan social
Comportamente sociale şi imitaţie:
a. Imitaţia socială: un comportament sau o acţiune observată într-un grup (de exem-plu proteste, stiluri de viaţă, obiceiuri de consum) poate determina alte persoane să adopte aceleaşi comportamente. Dacă o persoană sau un grup important dintr-o comunitate adoptă un comportament nou, alţi membri ai aceleiaşi comunităţi sau ai altor comunităţi pot urma exemplul, ceea ce duce la o propagare a acelor comportamente.
b. Schimbări politice şi sociale: Un eveniment politic sau o decizie importantă (ex: legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, adoptarea unui program de protecţie socială) poate declanşa un efect de domino, în care alte state sau regiuni urmează exemplul, având un impact asupra legislaţiei şi atitudinilor în întreaga lume.
Studiu de caz: Mişcările de protest dintr-o ţară pot inspira alte naţiuni să adopte acţiuni similare. De exemplu, mişcările pentru drepturile civile din Statele Unite ale Americii au avut un impact semnificativ asupra altor ţări, care au început să adopte legi similare pentru combaterea discriminării rasiale şi promovarea egalităţii.
Modele economice şi financiare:
Un eveniment economic major, cum ar fi o criză financiară, poate afecta întregul sistem economic global. Un faliment important al unei bănci sau o criză economică într-o ţară poate duce la un efect de domino, în care economiile altor ţări sunt influenţate sau afectate de aceleaşi condiţii economice.
Studiu de caz:
Criza financiară din 2008 a început în Statele Unite cu falimentele băncilor mari, dar efectele sale s-au răspândit rapid la nivel global, afectând economii din Europa, Asia şi alte părţi ale lumii.
Răspândirea ideologiilor sau a comportamentelor negative: Efectul de domino poate apărea şi atunci când ideologii negative sau comportamente dăunătoare se răspândesc într-o comunitate. De exemplu, violenţa, discriminarea sau terorismul pot genera o reacţie în lanţ, în care comportamentele devin tot mai extreme pe măsură ce mai multe persoane se alătură unui astfel de comportament sau credinţă.
Studiu de caz: Propagarea extremismului sau a discursului de ură pe platformele online poate duce la o radicalizare progresivă a unor indivizi sau grupuri, având efecte devastatoare asupra unei societăţi mai largi.
Răspunsuri colective la crize sociale: În faţa unei crize sociale sau de sănătate publică (ex: pandemii, catastrofe naturale), reacţiile oamenilor pot avea un efect de domino. Măsurile de prevenire sau ajutoarele sociale pot fi adoptate rapid de către guverne şi cetăţeni, iar solidaritatea şi acţiunile comunităţii pot duce la soluţionarea crizei pe o scară largă.
Studiu de caz: În timpul pandemiei de COVID-19, măsurile de izolare şi distanţare socială impuse în anumite ţări au fost urmate rapid de alte naţiuni, iar solidaritatea globală pentru dezvoltarea şi distribuirea vaccinurilor a avut un efect de domino pozitiv.

PRINCIPIUL DOMINOULUI ÎN DECIZIILE MILITARE

Principiul dominoului în deciziile militare se referă la modul, în care o decizie sau o acţiune iniţială, într-un conflict sau într-o operaţiune militară, poate declanşa o serie de reacţii în lanţ, care influenţează alte acţiuni, strategii şi decizii ulterioare, având un impact semnificativ asupra desfăşurării conflictului în ansamblu. Similar cu efectul de domino, în care o piesă de domino căzută influenţează altele, o decizie militară poate genera o reacţie în lanţ, ce afectează evoluţia unui război sau a unei operaţiuni.
Cum funcţionează principiul dominoului în deciziile militare?
Iniţierea unui atac sau a unei acţiuni: Totul începe cu o acţiune sau o decizie militară importantă – un atac, o mobilizare, o mişcare strategică sau o schimbare în planul de luptă. Această decizie poate părea un pas izolat la început, dar poate avea efecte, care vor influenţa nu doar partea adversă, ci şi propriile forţe şi strategiile lor.
Reacţia inamicului: O acţiune militară poate provoca o reacţie imediată din partea inamicilor, care pot răspunde cu o contraofensivă, cu modificarea tacticii lor sau cu o mobilizare suplimentară a forţelor. De exemplu, dacă o ţară atacă o altă naţiune, aceasta poate duce la o escaladare rapidă a conflictului, în care ambele părţi se simt obligate să-şi ajusteze strategiile, să adopte măsuri defensive sau să aplice sancţiuni suplimentare.
Alianţe şi efecte geopolitice: Un atac sau o decizie militară poate, de asemenea, să activeze efecte externe, cum ar fi implicarea unor aliaţi sau declanşarea unor conflicte secundare. De exemplu, într-un război global, deciziile luate de o naţiune pot determina intrarea în conflict a unor state aliate, ceea ce poate schimba complet cursul războiului. Aşadar, un atac iniţial poate duce la un efect de domino, în care alianţele sunt activate şi intensitatea conflictului creşte.
Mobilizarea resurselor şi schimbarea planurilor strategice: O decizie iniţială poate duce şi la mobilizarea resurselor interne sau la modificarea planurilor de luptă. De exemplu, într-un conflict prelungit, o decizie majoră luată într-o bătălie poate necesita schimbări logistice semnificative (de exemplu, în provizii, echipamente, recrutarea de trupe suplimentare sau crearea unor noi tactici), care influenţează întreaga desfăşurare a războiului.
Escaladarea conflictului: Efectul de domino în deciziile militare se poate manifesta şi prin escaladarea conflictului. O acţiune militară poate determina o escaladare a violenţei şi a intensităţii luptelor, iar fiecare decizie poate duce la măsuri mai extreme, cum ar fi bombardamente, atacuri nucleare sau deplasarea conflictului către alte zone geografice. Fiecare pas în această escaladare poate provoca noi acţiuni şi reacţii, ceea ce face conflictul să devină din ce în ce mai larg şi mai complex.
Impactul asupra moralului şi coeziunii interne: Deciziile militare, în special cele strategice, pot influenţa moralul trupelor şi al populaţiei, având efecte în lanţ asupra coeziunii interne a unei armate sau a unui stat. O victorie decisivă poate stimula moralul soldaţilor şi al populaţiei, în timp ce o înfrângere semnificativă poate crea dezbinare şi panică. În acelaşi mod, o reacţie de panică din partea inamicilor poate duce la erori tactice, care vor afecta din nou rezultatele pe termen lung.

CONCLUZIIDin Antichitate până în prezent, „principiul dominoului” a fost folosit pentru a descrie modul, în care evenimentele dintr-o ţară pot declanşa schimbări în lanţ la nivel global sau regional, cu implicaţii majore pentru echilibrul de putere internaţional.

• Principiul dominoului în deciziile militare arată cum o acţiune sau o decizie strategică poate declanşa o serie de reacţii, care au un impact semnificativ asupra desfăşurării unui conflict, atât pe plan militar, cât şi geopolitic. Fiecare decizie poate duce la escaladarea unui conflict, activarea unor alianţe, modificarea strategiilor şi poate schimba cursul unui război. În acest sens, liderii militari trebuie să fie conştienţi de aceste efecte în lanţ pentru a evalua cu atenţie consecinţele fiecărei acţiuni.

• În concepţia rusă, principiul dominoului a avut o semnificaţie importantă în cadrul geopoliticii şi al securităţii naţionale, în special în perioada Războiului Rece. Astfel, în viziunea Uniunii Sovietice şi a Rusiei post-sovietice, acest principiu s-a referit la ideea că, în anumite contexte geopolitice, o schimbare majoră într-o ţară sau într-o regiune ar putea avea efecte domino asupra altor ţări vecine sau din regiune, ceea ce ar duce la o alterare a echilibrului de putere favorabil unei anumite naţiuni sau bloc.

• În concepţia rusă, principiul dominoului se referă la o reacţie în lanţ de schimbări geopolitice, în care o schimbare majoră într-o ţară sau regiune poate avea efecte semnificative asupra altor ţări vecine, modificând echilibrul de putere regional sau global. Această viziune a fost folosită pentru a justifica intervenţiile şi politica externă a Rusiei, mai ales în contextul Războiului Rece şi în perioada post-sovietică, pentru a preveni pierderea influenţei şi a securităţii naţionale.

• În concepţia chineză, principiul dominoului este adesea înţeles într-un context geopolitic şi strategic, similar cu modul, în care este utilizat în alte regiuni ale lumii, dar cu o sensibilitate culturală şi istorică distinctă. China, ca putere globală emergentă şi cu o viziune unică asupra ordinii internaţionale, adoptă o abordare strategică, care reflectă atât preocupările pentru securitatea naţională, cât şi pentru protejarea intereselor economice şi politice.

• În concepţia chineză, principiul dominoului se aplică atât în plan geopolitic, cât şi în cel economic. China a fost şi continuă să fie foarte atentă la orice schimbări din regiune sau din lume, care ar putea afecta echilibrul de putere sau stabilitatea regimului său. În viziunea chineză, orice pierdere de influenţă într-o anumită regiune sau domeniu ar putea duce la un efect de domino, având un impact semnificativ asupra securităţii naţionale şi poziţiei sale globale.

• În concepţia SUA, principiul dominoului a fost un concept geopolitic central, în special în perioada Războiului Rece, şi a fost utilizat pentru a justifica intervenţiile şi politica externă americană în diferite regiuni ale lumii. Termenul a fost folosit pentru a descrie ideea că, în anumite contexte, o schimbare majoră într-o ţară sau într-o regiune poate provoca o reacţie în lanţ, care duce la schimbări similare în alte ţări sau regiuni învecinate. În viziunea americană, acest efect de „domino” avea, de obicei, un caracter negativ, atunci când era vorba despre expansiunea comunismului sau despre o pierdere de influenţă a Statelor Unite.

• În concepţia Statelor Unite, principiul dominoului a fost un concept central în politica externă, utilizat pentru a descrie cum un eveniment semnificativ într-o ţară sau regiune poate influenţa alte ţări din apropiere. Acesta a fost folosit în special pentru a justifica intervenţiile şi strategiile de containment în timpul Războiului Rece şi pentru a preveni extinderea comunismului. După 1991, principiul a fost aplicat în contexte globale diferite, precum combaterea te-rorismului şi sprijinirea democraţiei şi economiilor de piaţă, considerându-se că o schimbare majoră într-o ţară ar putea provoca un efect în lanţ în întreaga regiune sau chiar la nivel global. Principiul dominoului a fost central în multe dintre strategiile lui Donald Trump, fie pentru a impune schimbări economice şi politice, fie pentru a influenţa relaţiile internaţionale. Deşi unele dintre aceste strategii au avut efecte semnificative, ele au fost adesea criticate pentru imprevizibilitatea lor şi pentru impactul negativ asupra alianţelor globale. Totuşi, abordarea sa a demonstrat cum deciziile unei mari puteri pot genera reacţii în lanţ la nivel mondial. Revenirea la conducerea SUA a lui Donald Trump va reevalua aplicarea principiului dominoului ca un nou factor semnificativ în strategia sa, având în vedere stilul său de leadership direct şi accentul pe acţiuni rapide, care provoacă reacţii în lanţ. Bazându-ne pe politicile şi abordările din mandatul său anterior, putem specula cum ar putea utiliza principiul dominoului în diferite domenii strategic, cu efecte în tectonica geopolitică! Deşi aceaste abordări pot produce rezultate rapide, riscurile includ imprevizibilitatea consecinţelor pe termen lung şi deteriorarea relaţiilor internaţionale. Stilul său de leadership bazat pe acţiuni puternice şi directe ar putea amplifica polarizarea şi schimbările sistemice la nivel global.

• În securitatea internaţională, principiul dominoului va continua să joace un rol esenţial, având potenţialul de a declanşa escaladări rapide ale conflictelor, mo-dificări ale alianţelor strategice, creşterea ameninţărilor cibernetice şi a ata-curilor hibride, precum şi o colaborare mai intensificată a organizaţiilor inter-naţionale pentru gestionarea crizelor. Într-o lume interconectată şi în continuă schimbare, evenimentele dintr-o anumită regiune pot determina reacţii, ce se propagă rapid, ceea ce va pune presiune pe mecanismele de securitate globală şi pe diplomaţia internaţională pentru a preveni destabilizări extinse.

• În concepţia islamică, principiul dominoului nu are o formă formalizată în cadrul învăţăturii religioase, dar poate fi aplicat în interpretarea dinamicilor politice şi sociale din lumea musulmană. De la expansiunea iniţială a islamului şi influenţele sale asupra regiunilor vecine, până la conflictele moderne şi revoltele politice, conceptul de „domino” poate explica cum schimbările politice, sociale sau religioase într-o ţară musulmană pot influenţa statele şi regiunile învecinate. Mai ales în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu şi al extremismului islamic, principiul dominoului joacă un rol semnificativ în analiza şi înţelegerea evo-luţiilor geopolitice contemporane.

• În viziunea rabinică, nu există o formulare explicită a „principiului dominoului” aşa cum este înţeles în geopolitică sau în studiile de relaţii internaţionale, dar există o înţelegere similară legată de interconectarea evenimentelor istorice, în special în ceea ce priveşte tratamentul şi influenţele asupra poporului evreu. Rabinii au învăţat că naţiunile sunt interdependente şi că acţiunile lor, în special faţă de Israel, au consecinţe, care se pot răsfrânge asupra altor naţiuni, iar acest principiu de interacţiune între naţiuni poate fi înţeles ca un fel de „domino istoric” sau spiritual.

• În concepţia arabă, principiul dominoului poate fi aplicat în contextul geopolitic, economic şi social, având rădăcini în expansiunea istorică a Islamului şi în revoluţiile şi schimbările recente din lumea arabă. Acest principiu poate fi observat în mişcările politice şi sociale, care se răspândesc de la o ţară la alta, aşa cum a fost evident în timpul Primăverii Arabe sau în conflictele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. În general, concepţia arabă a acestui principiu reflectă dinamica schimbărilor regionale, impactul deciziilor politice şi economice asupra altor state şi modul, în care o schimbare semnificativă într-o ţară poate influenţa şi alte ţări din regiune.

• Principiul dominoului în media subliniază cât de rapid şi extins poate ajunge o informaţie să influenţeze opinia publică, mai ales atunci când aceasta este amplificată de mai multe surse de informare. Deşi poate fi un instrument eficient pentru a adresa subiecte importante sau pentru a sensibiliza publicul, acest principiu poate avea şi efecte dăunătoare, atunci când ştirile sunt distorsionate sau atunci când informaţiile eronate sunt răspândite pe scară largă.

• Efectul de domino în plan social subliniază interconectivitatea dintre indivizi şi grupuri şi cum schimbările, fie ele pozitive sau negative, pot avea un impact rapid şi extins asupra întregii societăţi. Fiecare acţiune, comportament sau decizie poate declanşa o reacţie în lanţ, influenţând în mod semnificativ mediul social, economic şi politic.

• În plan politic va genera creşterea naţionalismelor prin efectul endemic, pe care îl poate avea propagarea unor ideologii promovate de state ostile democraţiei!

Bibliografie

1. Aiftincă Marin, Babilonul informaţiei. Către o nouă ordine internaţională în domeniul comunicării şi informaţiei, Ed. Politică, Bucureşti, 1987.

2. Amineh M.P., “Globalization, Geopolitics and Energy Security in Central Eurasia and the Caspian Region”, Clingendael International Energy Program, The Hague, 2003.

3. Arădăvoaice, G., Războaiele de azi şi de mâine. Agresiuni neconvenţionale, Editura Militară, Bucureşti, 1999.

4. Bauman Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucureşti, 1999.

5. Beauois J.L., Tratat de manipulare. strategii recomandate celor oneşti, dar mai ales celorlalţi…, Editura Antet, Oradea, 1997.

6. Bishku Michae, “Turkey and Iran During the Cold War”, Journal of Third World.

7. Blank Stephen, “Russia’s Questionable Offensive in Asia”, Asia Times.

8. Brownlile D., Bart C., “Products and Strategies”, MCB Univ. Press: vol. 11, No. 1.

9. Brzezinsk Zbigniew, Marea dilemă: a domina sau a conduce, Editura Scripta, 2005.

10. Brzezinsk Zbigniew, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Bucureşti, 1999.

11. Buciuman Marian, „Managementul crizelor – modalitate eficientă de gestionare a surselor de instabilitate la nivel global şi regional” în Surse de instabilitate la nivel global şi regional. Implicaţii pentru România, a IV-a Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice, Bucureşti, 2004.

12. Campbell K.M., Johnson Ward Celeste, “New Battle Stations?”, Foreign Affairs, NY, Sept./Oct. Vol. 82, 2003.

13. Canneti Elias, Masele şi Puterea, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000.

14. Cark I., The Hierarchy of States, Cambridge University Press, 1989.

15. Cathala Henri-Pierre, Epoca dezinformării, Ed. Militară, Bucureşti, 1991.

16. Chiciudean Ion, Gestionarea crizelor de imagine, SNSPA, 1998.

17. Chirot Daniel, Societăţi în schimbare, Editura Athena, Bucureşti, 1996.

18. Clapper R.J., „Securitatea critică domină societăţile războiului informaţional”, Signal, SUA, vol. 49, nr. 7, martie 1995.

19. Croitorescu Al.L, Guşatu V. Consideraţii privind prevenirea şi gestionarea crizelor care pot provoca tulburări grave ale ordinii publice, ANI, 2006.

20. Debout F., «Guerre Informatique – Vulnérabilité de nos systèmes» („Războiul informatic. Vulnerabilitatea sistemelor informatice”), în: Armées d’aujourd’hui, Franţa, nr. 236, dec.-ian. 1999.

21. Deutsch Karl W., Crisis Decision – Making The Information Approach, 1982.

22. Duculescu Victor, Putere şi influenţă în relaţiile internaţionale, Revista Română de Studii Internaţionale, nr. 4 / 1984.

23. Florian Mircea, Recesivitatea ca structură a lumii, vol. I, Ed Eminescu, Bucureşti, 1983.

24. Fontaine André, Istoria războiului rece, vol. I-II, Bucureşti, 1992-1994.

25. Fukuyama Francisc, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, 2004.

26. Gibson J.W., The Perfect War: Technowar in Vietnam, Atlantic Monthly Press, Boston, 1986.

27. Gordon Theodore J., “2003 State of the Future” – American Council for the United Nations University, The Millenium Project.

28. Hartman William J., Globalization And Asymmetrical Warfare, Air Command And Staff College, Air University, Maxwell Air Force Base, Alabama, aprilie 2002.

29. Hassner Pierre, «Conflit des civilisations ou la dialectique de la modernité», Défense Nationale, 1996.

30. Hayes Laura, Strategia. Acţiunile indirecte, Editura Militară, Bucureşti, 1973.

31. Held David, McGrew Anthony, Goldblatt David, Perraton Jonathan, „Transformări globale”. Politică, economie şi cultură, 2004.

32. Kapferer Jean Noël, Zvonurile, Editura Humanitas, 1993.

33. Kegley Charles W., “World Politics”, Trend and Transformation, 7^th Edition, St. Martin’s Worth, New York, 1999.

34. Knudsen Olav F., Analiza securităţii statului mic; rolul factorilor externi, NATO: ce este, ce va fi Noua Europă şi securitatea statelor mici, Bucureşti, 1996.

35. Mearsheimer John J., Tragedia politicii de forţă. Realismul ofensiv şi lupta pentru putere, Editura Antet, 2001.

36. Najman Maurice, „Noul război rece, manipulare, dezinformare, infiltrare”, în revista Planeta Internet nr. 2, ian. 1997.

37. Ramonet Ignacio, Geopolitica haosului, Editura Doina, Bucureşti, 1998.

38. Schwartau W., “Asymmetrical Adversaries”, Orbis, Vol. 44, n° 2, Spring 2000.

39. Simileanu Vasile, Centre de putere – actori geopolitici regionali, Editura Top Form, 2005.

40. Stiglitz, J.E., Globalizarea, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.

41. Sun Tzâ, Arta războiului, Editura Antet, Bucureşti, 1996.

42. Sundgren Jan, “Lateral pressure Theory as aplied to Global Warning”, în International Political Review, nr. 1, 1993.

43. Toffler Alvin and Heidi, Război şi antirăzboi, Supravieţuirea în zorii secolului XXI, Bucureşti, Editura Antet, 1996.

44. Toffler Alvin, Powershift. Puterea în mişcare, Bucureşti, Editura Antet, 1995.

45. Toma Gh., Andreescu A., Conflictele sfârşitului de mileniu, Editura Timpolis, 2000.

46. Tucker Jonathan, “Asymmetric Warfare: an emerging threat to US security”, The Quadrennial Defense Review. www.comw.org/qdr/tucker.htm, 1997

47. Volkoff Vladimir, Dezinformarea, armă de război, Editura Incitatus, Bucureşti, 2002.

48. Volkoff Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Bucureşti, 1999.

49. Wallace A.F.C., “Mass Phenomena”, în International Encyclopaedia of the Social Sciences, vol. 10, (ed. David L. Sills), The Mac Millan Company and the Free Press, 1968.

50. Weinberger C., Următorul război mondial, Bucureşti, 1997.

51. Wierzbicki Piotr, Structura minciunii, Nemira, 1996