Vasile SIMILEANU: Excelenţa Voastră,

Asistăm la schimbări structurale în politica internaţională. Pentru diplomaţia mondială sunt provocări şi schimbări de paradigme pe palierele: economic, politic, social, financiar, strategic, geopolitic şi militar! Cum apreciaţi aceste imixtiuni asupra unui actor statal la nivelurile zonal, continental şi mondial?

E.S. Camelia ION-RADU: Vorbim tot mai des în ultima perioadă de apariţia unei noi ordini mondiale fără să înţelegem că suntem deja de ceva vreme în plină transformare şi că este un proces inerent evoluţiei unei societăţi, mai ales când contextul internaţional se schimbă atât de profund. Ordinea bipolară sau cea unipolară au rămas în trecut, dar tranziţia spre un nou sistem, în acest caz multipolar, poate veni cu un val de crize greu de gestionat (parafrazându-l pe Antonio Gramsci, când vechiul moare şi noul se naşte greu, observăm tot felul de fenomene morbide).

La o privire sintetică a prezentului, vedem că avem noi mari actori foarte dinamici precum China şi India, avem actori regionali ambiţioşi, actori nestatali puternici, un război informaţional şi cognitiv care acţionează profund asupra societăţilor, o competiţie deschisă pentru dominarea spaţiului şi avem IA, un actor disruptiv, un adevărat gamechanger al paradigmelor în plan politico-economic, societal şi militar. SUA au încă cea mai puternică economie liberă la nivel global, dar China şi India – economii ce fuzionează controlul statal cu regulile pieţei (în proporţii diferite de la una la alta) – au cunoscut o ascendenţă fulminantă, ajungând pe locurile 2, respectiv 5 în topul mondial şi acest lucru nu poate să nu schimbe echilibrul de putere de pe tabla de şah. În noua ordine, marii actori continuă să îşi exercite influenţa, unii prin mijloacele diplomaţiei politico-economice, alţii prin metodele violente specifice secolelor trecute, dar fiecare are nevoie să adere la un sistem de alianţe pentru a se valida.

Pentru că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, experimentăm toată varietatea de conflicte ce pun la încercare abilităţile diplomaţiei mondiale. Observăm, de asemenea, că apar din ce în ce mai multe post-democraţii, regimuri autoritare sau dictatoriale, cu tendinţe de coalizare, în detrimentul democraţiilor (se duc campanii de decredibilizare/vulnerabilizare a sistemului democratic, fiind evidenţiate doar imperfecţiunile, nu şi scopul superior), dar şi democraţii stabile care trec prin perioade lungi de criză.

Ce este diferit faţă de acum 10-20 de ani? Faptul că în majoritatea ţărilor africane, China şi punctual Rusia au devenit cei mai influenţi actori: China prin acordarea de credite pentru proiecte de infrastructură în baza Belt and Road Initiative (cu contracte de mentenanţă pentru 99 de ani) – un sistem de finanţare în replică la BM/FMI cu alte condiţii faţă de organizaţiile economice liberale -, Rusia prin manipulare ideologică şi sprijin (para)militar, ambele vizând însă influenţa politică şi controlul resurselor. Acelaşi lucru vedem că se întâmplă şi în multe ţări latinoamericane, unde China a surclasat SUA şi UE ca principal partener economic, fiind cel mai mare importator sau titular al drepturilor de extracţie a materiilor prime critice precum cuprul şi litiul. Din poziţia de cel mai mare producător şi retailer la nivel mondial, China domină şi relaţiile comerciale cu principalele state din Orientul Mijlociu, precum EAU, Arabia Saudită sau Iran. E adevărat că în termeni de influenţă politică, lucrurile sunt mult mai nuanţate în ultimele două regiuni, în care SUA şi UE sunt încă jucători puternici. Economic vorbind însă, China a devenit epicentrul Global South, iar India va deveni şi ea un concurent puternic. De cealaltă parte, SUA şi UE trebuie să înfrunte consecinţele crizelor imigraţiei şi, în grade diferite, ale războiului din Ucraina, să îşi consolideze economiile productive pe o piaţă din ce în ce mai concurenţială şi să îşi recalibreze relaţiile cu celelalte regiuni pentru a-şi menţine poziţia de actori relevanţi, în plus UE având de gestionat un nou proces de extindere, dificil, dar geostrategic necesar.

Dacă aplicăm la România ceea ce am spus mai sus, vedem că suntem din nou într-un context istoric extrem de complicat: război la nord-est, tensiuni în Marea Neagră, pericol pentru vecinul din est (faţă de care avem sentimente fraterne), conflicte latente în sud-vest, ameninţări din partea unei puteri nucleare (care ne-a mai invadat de 12 ori în istorie, deci declanşează automat resentimente în mentalul colectiv). Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a constituit o dură probă de rezistenţă pentru România, dar am dovedit maturitate şi solidaritate, iar încheierea acestui conflict în condiţii juste pentru vecinul nostru din nord este esenţială pentru stabilitatea regiunii, aspect înţeles perfect până acum de toţi factorii de decizie. Noile valuri de sancţiuni financiare din partea SUA, UE şi UK afectează profund sistemul bancar şi economia rusă, care trebuie să îşi vândă ieftin resursele Chinei şi Indiei pentru a supravieţui, ceea ce va determina cu siguranţă schimbări de poziţie la Moscova. Din păcate însă, nu văd posibilă prea curând o resetare a filosofiei politice ruse, blocată în necesitatea dominării vechilor ”zone de influenţă” cu orice mijloace, chiar cu riscul anihilării lor, şi implicit o iniţiativă de construire a unei relaţii de respect şi încredere cu Europa.

În acest context dificil, România trebuie să îşi menţină puternica vocaţie euro-atlantică, singura opţiune politică şi de securitate viabilă pentru ţara noastră, ca şi parteneriatele strategice ce vizează în principal consolidarea flancului estic şi cooperarea europeană (Polonia, Turcia, Bulgaria, Rep. Moldova, Franţa, Spania, Italia etc.), dar şi pe cele internaţionale (SUA, Japonia, UK, Rep. Coreea etc.). În plan intern, pentru creşterea rezilienţei, trebuie să construim o armată puternică (am făcut primii paşi în această direcţie), să investim mai mult în educaţie şi cercetare şi să ne consolidăm economia, care creşte predominant prin consumul fluctuant şi nu prin producţie, cu o balanţă comercială negativă în ultimii 30 de ani pentru că nu sprijinim exportatorii români să intre pe pieţele internaţionale. Ar trebui să fim atenţi la articularea coridoarelor comerciale internaţionale care ajung în proximitatea noastră de tipul Est – Vest: China – Azerbaidjan – Georgia – Turcia (prin Marea Neagră spre Europa), în competiţie cu cel Nord – Sud: India – Iran – Azerbaidjan – Rusia.

V,S.: Excelenţă,

Presiunile laterale interne şi externe au dimensiuni variabile şi determină luarea unor decizii în timp scurt, măsuri ce pot avea efecte pe termen mediu şi lung. Cum se manifesta aceste presiuni asupra activităţii Domniei Voastre în Peru?

E.S. Camelia ION-RADU: Vă voi da un singur exemplu: războiul din Ucraina ne-a determinat pe toţi diplomaţii români să avem reacţii rapide în multe circumstanţe urgente şi să facem demersuri în ţările de reşedinţă având la bază poziţia asumată a guvernului României pe această temă, căutând de fiecare dată obţinerea sprijinului şi solidarităţii lor atât faţă de UE, cât şi faţă de ţara vecină. În Peru şi Ecuador am avut succes de fiecare dată,

V.S.: Excelenţa Voastră,

Misiunea unui ambasador este să promoveze, printre altele, interesele naţionale într-un stat! Vă rugăm să detaliaţi activitatea Domniei Voastre din Peru, Bolivia şi Ecuador! Ce colaborări aţi reuşit să deschideţi? Credeţi că România este un partener credibil pentru mediul de afaceri din aceste state? Aveţi proiecte în acest sens? Ce dificultăţi aveţi în promovarea României?

E.S. Camelia ION-RADU: Voi începe cu ultimele întrebări, pentru că ele punctează foarte bine principalele dificultăţi ale ambasadelor în promovarea multidimensională a României. Subliniez că, în opinia mea, singura formă de promovare funcţională şi eficientă acum este cea culturală, MAE colaborând foarte bine cu ICR şi Ministerul Culturii în acest efort colectiv. Din păcate, nu putem spune acelaşi lucru despre promovarea comercială şi turistică a ţării, nu avem nici informaţiile, nici instrumentele şi nici personalul specializat pentru a putea realiza o prezentare corespunzătoare a produselor de export ale României în ţările în care activăm, pentru a sprijini firmele exportatoare naţionale să intre pe pieţele externe sau pentru a disemina informaţii privind ofertele turistice româneşti. Nu mai există nici măcar un instrument util ce se folosea în trecut, Catalogul produselor de export ale României, actualizat anual, nu avem materialele necesare privind sectoarele strategice necesar a fi promovate în străinătate şi firmele româneşti asociate, iar acestea sunt informaţii specifice pe care noi nu le putem improviza. Am susţinut mai multe conferinţe la Camerele de Comerţ peruane sau la asociaţiile patronale privind profilul economiei româneşti şi posibilităţile de cooperare cu cele 3 ţări din aria de reprezentare şi în special cu Peru, despre oportunităţile enorme pe care nu le folosim în prezent, însă atribuţiile unui ambasador sunt extrem de limitate în această direcţie.

Consider că este nevoie urgentă de întărirea instituţiei abilitate în acest sens, ARICE, atât prin acordarea bugetului necesar pentru desfăşurarea de campanii de promovare permanente utilizând toate canalele existente, participarea la târguri internaţionale etc, cât şi prin contractarea personalului suficient astfel încât toate ambasadele României să aibă un consilier economic bine pregătit şi activ, evaluat în funcţie de rezultate. Nu putem face altfel o diplomaţiei economică profesionistă. Evident că ARICE va putea performa doar printr-o bună colaborare cu o CCIR mai pro-activă şi cu Camerele Judeţene de Comerţ.

Voi afirmă şi acum ceea ce spun de 15 ani, România pierde constant oportunităţi într-o piaţă activă precum cea a Americii Latine, foarte curtată şi atractivă pentru alte ţări, pe care sunt prezente firme străine mari, medii şi mici care însă au sprijin din partea statelor lor de origine. Inclusiv firmele de recrutare a forţei de muncă din România s-ar putea reorienta către Peru sau alte state latinoamericane. Cu mijloacele şi competenţele reduse pe care le avem la dispoziţie, am evidenţiat şi deschis posibilităţi de cooperare comercială în domenii precum agro-industrie, energii regenerabile, transporturi, IT, minerit etc., am avut numeroase întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private şi oameni de afaceri din Peru şi Ecuador. În Peru am sprijinit crearea Camerei de Comerţ Binaţionale, care, deşi la început, este şi ea foarte activă în promovarea comerţului bilateral şi în realizarea contactelor între mediile de business. Pentru următoarele luni, aş dori să organizez împreună cu Camerele de Comerţ Lima şi Bucureşti, Camera de Comerţ Binaţională  şi orice alte entităţi interesate un seminar online pentru a face cunoscute oportunităţile de afaceri din cele 2 ţări.

V.S.: Excelenţă,

Deşi ne despart peste 11.000 de km., ce valori ne unesc, valori pe care le respectăm în egală măsură şi ce impact au valorile româneşti în societatea peruană? Mă refer în primul rând la latinitate, dar şi la religie! De curând, Corul Madrigal a efectuat un turneu în Peru, la invitaţia dumneavoastră. Vă rugăm să ne prezentaţi importanţa acestui eveniment!

E.S. Camelia ION-RADU: Primul răspuns pe care îl dau de obicei este latinitatea, elementul care face foarte uşoară imersiunea culturală reciprocă. Ca o dovadă, observăm că legăm foarte repede prietenii cu latinoamericanii, comunicăm mai uşor şi ne regăsim ca indivizi sau societăţi în evoluţiile celorlalţi. Credem în aceleaşi valori şi în respectul principiilor libertăţii, democraţiei, ale drepturilor individuale şi colective. Religios vorbind, suntem două ţări profund şi predominant creştine. Din aceste motive, în planul politicii externe, regiunea Americii Latine ar trebui să fie privită ca partenerul natural al UE şi al României, în tandem cu partenerii din nordul continentului, SUA şi Canada. Din păcate însă, nu întotdeauna privim lucrurile prin lentila geopolitică în întregul lor, din această perspectivă continentală. Încă ne lipseşte o strategie pentru America Latină, cu care de fapt ar fi trebuit să începem, aşa cum avem una pentru Africa. M-am referit mai sus la puternicele conexiuni genetice şi culturale, ca atare activitatea culturală şi educaţională a ambasadei noastre de la Lima este una foarte intensă, în limitele resurselor de care dispunem, bineînţeles. Am reuşit să aducem, în aceşti trei ani şi jumătate, mai mulţi artişti români pe scenele peruane şi întotdeauna au avut un succes răsunător. Anul trecut, de exemplu, am sărbătorit Ziua Naţională cu un concert Clara Cernat şi Thierry Huillet, care revin anul acesta în Peru şi vom realiza în luna august, împreună cu ei şi alţi parteneri, primul Festival şi Academie Internaţională de Muzică Clasică în oraşul Arequipa, prin care ne propunem să sprijinim formarea tinerilor muzicieni peruani prin cursurile oferite de aceşti doi artişti de elită, adevărate surse de inspiraţie şi de cunoaştere. În contextul aniversării a 85 de ani de relaţii bilaterale, în luna martie 2024, am organizat turneul Corului Naţional de Cameră Madrigal în Peru, proiect de mare amploare finanţat de Ministerul Culturii, ICR şi MAE, care a inclus 5 concerte, dintre care unul chiar în Congresul Naţional, unde au fost premiaţi pentru promovarea legăturii culturale România-Peru, şi filmarea unui videoclip în situl arheologic Machu Picchu, primul cor internaţional care a realizat această fuziune culturală. Impactul proiectului va dăinui mulţi ani de acum încolo, Madrigal oferind o probă de excelenţă în artă aşa cum publicul peruan nu poate vedea foarte des. Pentru acest an mai avem câteva proiecte importante, unele deja confirmate, altele pentru care încă aştept răspunsurile instituţiilor româneşti: un concert de vioară şi pian Diana Jipa şi Ștefan Doniga (care vor oferi şi masterclass studenţilor Universităţii Naţionale de Muzică), participarea scriitorului Dinu Flămând, din ipostaza de traducător în limba română a operei complete a marelui poet peruan Cesar Vallejo, la cel mai important festival internaţional de literatură Hay Festival Arequipa şi un concert de Ziua Naţională cu soprana Felicia Filip, cu ajutorul căreia vrem să impulsionăm, de asemenea, un proiect asemănător celui realizat de dumneaei şi de extraordinara sa echipă la Bucureşti prin Opera Comică pentru Copii.

V.S.: Excelenţă,

Când vorbeşti de Peru, gândul îţi zboară către mirificul Machu Pichu! Istoria peruană este magnifică! De curând am vizitat obiective istorice şi culturale şi am venit în contact cu spiritul peruan. Vă rugăm, pentru cititorii noştri, să faceţi o prezentare succintă a istoriei şi patrimoniului cultural peruan!

E.S. Camelia ION-RADU: America de Sud a fost poate mai ferită de marile conflagraţii pe care le-am trăit noi, europenii, dar asta nu înseamnă că au avut întotdeauna o evoluţie istorică lipsită de conflicte şi de schimbări structurale. Ca în cazul multor altor naţiuni, majoritatea peruanilor – exceptând comunităţile indigene (în special cele complet izolate din jungla amazoniană, aşa-numiţii ”no contactados”) – sunt un mixt cultural şi genetic între populaţiile locale şi cele europene care au venit aici de-a lungul timpului, de la spanioli – conquistadorii lui Francisco Pizarro (îngropat în Catedrala din Lima) şi colonizatorii stabiliţi aici ulterior – la francezi, englezi, italieni, germani, austrieci, imigraţii mai recente etc. Uneori aceste combinaţii cultural-genetice sunt omogene, alteori nu, ceea ce naşte drame şi contradicţii interne individuale sau colective, uneori chiar conflicte sociale de amploare. Aici găsim civilizaţia Caral, cea mai veche de pe continentul american, apărută acum peste 5 mii de ani, vestigii ale numeroaselor civilizaţii pre-columbiene ce au succedat-o precum Mochica, Lambayeque, Wari, Lima, Paracas, Nasca, Chimu, Chavin şi finalmente cultura Inca. Imperiul Inca, cel mai mare de pe continent, a crescut prin cuceriri până la a cuprinde şi teritoriul de azi al Boliviei, respectiv părţi din Chile, Ecuador şi Argentina. Era un stat militarizat, puternic  ierarhizat, cu capitala la Cusco şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori, dar a avut o viaţă scurtă, puţin peste 2 secole. În 1532, cei 168 de soldaţi ai lui Francisco Pizarro au învins 30.000 de luptători incaşi, ceea ce poate părea imposibil, chiar şi în condiţiile unui avans de tehnică militară spaniolă. Explicaţiile sunt multiple: Imperiul Inca fusese măcinat de un război civil între moştenitori, fraţii Huascar şi Atahualpa, acesta din urmă a câştigat, dar a comis mai multe greşeli strategice în lupta contra spaniolilor, în cele din urmă fiind capturat şi executat. La aceasta se adaugă epidemiile de varicelă, variolă, pojar etc. izbucnite deja pe continent şi ajunse în Imperiul Inca înaintea spaniolilor, dar şi ura populaţiilor locale faţă de conducerea Inca, o putere dură şi crudă, care distrusese multe comunităţi aparţinând unor culturi diferite, ceea ce a adus la alierea lor cu spaniolii împotriva liderilor de la Cusco. Astfel a luat naştere Viceregatul Peru, centrul puterii spaniole în America de Sud, tot pentru vreo 2 secole şi jumătate, simbol al bogăţiei într-o asemenea măsură că în Franţa a apărut expresia «C’est pas le Perou» („Nu are mare valoare”). Mişcările de independenţă de pe continent au adus desprinderea de Regatul Spaniei şi a apărut astfel Republica Perú, care, în aceşti ani, îşi aniversează bicentenarul (2021-2024). Cei 200 de ani de viaţă republicană au fost marcaţi de perioade de instabilitate, conflicte interne, căutări ideologice şi edificări, dintre care poate cea mai dramatică a fost lupta împotriva grupărilor teroriste Sendero Luminoso şi MRTA, dar ţara este astăzi o democraţie şi un actor de maximă relevanţă în regiune.

V.S.: Doamnă Ambasador,

Ce perspective are administraţia de la Lima în relaţiile cu organizaţiile regionale americane şi, bineînţeles, cu Uniunea Europeană? Ce strategii a adoptat statul peruan pentru dezvoltarea relaţiilor cu România?

E.S. Camelia ION-RADU: Relaţiile cu statele din regiune sunt, aşa cum este şi normal, o prioritate pentru Perú, o ţară care are o sinceră vocaţie integraţionistă într-o regiune marcată însă de absenţa unui proiect unificator de tipul Uniunii Europene. Perú este membru al numeroaselor proiecte existente în prezent şi, în unele cazuri, a fost chiar iniţiator: Comunitatea Andină (organizaţie regională cu sediul central la Lima, construită în jurul identităţii andine, de aceea cea mai integrată şi omogenă, alături de Bolivia, Ecuador şi Columbia),  Alianţa Pacificului (alături de Chile, Mexic şi Columbia, o organizaţie cu un profil predominant economic, cu un ritm iniţial foarte dinamic, în prezent puţin frânat de diferenţele ideologice), Comunitatea Statelor Latinoamericane şi Caraibiene (33 de state membre, contrapartea latinoamericană în relaţia cu UE, ultimul Summit UE-CELAC având  loc în iulie 2023, la Bruxelles) şi Organizaţia Statelor Americane (cuprinzând  34 ţări de pe continentul american, singura organizaţie care include SUA şi Canada), ultimele două foruri fiind eminamente politice. Perú este, de asemenea, membru asociat al MERCOSUR, un proiect început având în minte crearea unui spaţiu economic integrat sudamerican, o uniune vamală şi un spaţiu de liberă circulaţie a bunurilor, care însă avansează greu în ultima perioadă din cauza desincronizării tendinţelor politice din Argentina şi Brazilia, principalele motoare ale organizaţiei. Un destin complicat îl are şi UNASUR, organizaţie politică (lansată în 2004, în cadrul reuniunii preşedinţilor sudamericani din Cusco, Perú) foarte activă pentru o vreme, dar intrată şi ea într-un con de umbră în ultimii ani, pe fondul retragerii mai multor ţări, începând cu 2018, în contextul crizei din Venezuela (încă stat membru). Brazilia şi Columbia s-au reintegrat în 2023, preşedintele brazilian Lula da Silva anunţându-şi chiar hotărârea de a relansa UNASUR, dar Argentina, Peru, Chile, Uruguay şi Paraguay se menţin încă în afara ei.

Chiar dacă există această varietate de structuri, unele cu un caracter predominant politic, altele economic, relaţiile regionale sunt afectate adeseori de schimbările politice interne şi de diferenţele ideologice uneori radicale dintre membri. Criza politică din Venezuela, care a declanşat o avalanşă migratorie în America de Sud, a fost o dură piatră de hotar, mai multe ţări exprimându-şi nemulţumirea faţă de faptul că niciun format regional – nici măcar UNASUR care, prin adoptarea Cartei Democratice, îşi asumase rolul de a garanta respectarea statului de drept de către toţi membrii – nu a fost capabil să determine regimul lui Nicolas Maduro să respecte regulile democratice. Poziţia faţă de regimurile din Nicaragua sau Cuba creează, de asemenea, disensiuni între ţările latinoamericane. Au fost realizate demersuri de aprofundare a integrării prin eliminarea vizelor între multe dintre state sau a taxelor vamale pentru majoritatea produselor, există instituţii şi formate legislative precum Parlamentul Andin (sediul în Columbia) şi Parlamentul Latinoamerican şi Caraibian (sediul în Panama), dar încă nu vedem un proiect integrator latinoamerican, iar cooperarea economică este încă sub potenţial.

Vorbind despre relaţia cu UE şi România, în plan politico-diplomatic, relaţiile sunt excelente, Peru este pentru noi un stat like-minded şi un partener strategic, avem poziţii similare pe multe teme legate de realitatea internaţională actuală, există formate de dialog permanent în baza Acordului de Dialog Politic şi Cooperare UE-Peru (2003) şi a celorlalte acorduri încheiate. Relaţia economică, deşi a crescut substanţial prin intrarea în vigoare în 2013 a Tratatului de Liber Comerţ, nu a avut o dinamică suficientă pe fondul prezenţei din ce în ce mai agresive a Chinei în America Latină, SUA şi UE devenind al doilea, respectiv al treilea partener comercial al Peru. Pentru China, Peru este partenerul strategic în regiune, nu pentru că ar fi cel mai important partener comercial ca volum (acesta este Brazilia), ci din cauza poziţiei geografice şi pentru că este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de cupru, aur, argint, molibden şi, în curând, litiu. În ceea ce priveşte strict România, dacă la nivelul ministerelor de externe am reuşit să menţinem un ritm normal al consultărilor bilaterale, cred că dinamica dialogului România-Peru la nivel înalt sau între ministerele de profil ar putea fi mai bună, întrucât reprezintă baza şi motorul unei mai aprofundate relaţii economice.

V.S.: Doamnă Ambasador,

Ce provocări stau în faţa decidenţilor de la Lima, privind relaţiile cu statele vecine? Care sunt locul şi rolul geopolitic şi geostrategic al statului peruan în contextul sud-american?

E.S. Camelia ION-RADU: Deşi încă mai poartă amintirea Războiului Pacificului în care au fost inamici, în prezent, în mod paradoxal, cea mai activă şi onestă relaţie de vecinătate a Peru este acum cu Chile. Relaţiile comerciale sunt extrem de dinamice, investiţiile chiliene în retail sau minerit au explodat în ultimii ani. Ambele ţări înfruntă însă problema masivului val migraţionist venezuelean pentru care nu au fost pregătite şi care a provocat o creştere bruscă a riscurilor de securitate, spre nemulţumirea cetăţenilor lor. Pe fondul crizei politice peruane din 2022 şi al unor declaraţii virulente ale preşedintelui Gustavo Petro la adresa omologului de la Lima, relaţiile diplomatice cu Columbia au cunoscut o răcire accentuată, dar dialogul la nivel tehnic sau schimburile economice nu se pot opri, vecinătatea presupune existenţa unor mecanisme care au continuat să funcţioneze. De fapt, economicul are tendinţa de a se depărta de factorul politic, astfel încât am asistat la o creştere substanţială (35%) a investiţiilor columbiene în Peru în 2023 şi ritmul e ascendent. Cele două guverne dialoghează şi pe teme de securitate şi lupta împotriva traficului de droguri, având în vedere prezenţa unor membri ai fostei gherile FARC pe teritoriul Peru, în special în zona de frontieră, implicaţi în producţia şi traficul de droguri. Acestea fac joncţiunea cu grupurile rămase active ale Sendero Luminoso, dar şi cu cartelurile mexicane, albaneze şi italiene din Ecuador şi nordul Peru. Dincolo de relaţia cordială în plan politic, Peru şi Ecuador sunt angrenate acum în această complexă luptă comună împotriva crimei organizate transfrontaliere, care, din păcate, a reuşit să destabilizeze statul ecuadorian în doar 2-3 ani şi acum ameninţă ţările vecine. Vecinătatea cu Brazilia, cea mai mare ţară şi economie din America Latină nu poate fi decât o prioritate, dialogul politic este unul normal, dar voi accentua din nou ponderea relaţiei economice şi comerciale.

În următorii ani, rolul geostrategic al Peru în America de Sud va creşte vertiginos, iar România ar trebui să acţioneze în consecinţă încă de pe acum. Punerea în funcţiune în acest an, în contextul preşedinţiei peruane a APEC, a noului Megaport Chancay, o investiţie privată chinezo-peruană, va schimba definitiv paradigma comercială în America de Sud şi va transforma Perú în hub-ul economic al regiunii. Cel puţin două motive vor face ca toate statele din regiune să prefere Chancay: va reduce la jumătate durata transportului către Asia şi, implicit, costurile, şi va putea primi vase de mare tonaj, ceea ce nu e posibil în alt port la Pacific. Companiile braziliene şi columbiene au purtat deja discuţii preliminare cu managerii portului Chancay şi au anunţat că vor utiliza ruta comercială peruană către pieţele asiatice. Și mai este un aspect extrem de important: în America de Sud se află primii mari producători de cupru, litiu, alte minerale şi pământuri rare din lume – Chile, Peru, Bolivia, Argentina. În acest context, subliniez din nou că atât instituţiile, cât şi companiile româneşti trebuie să fie mai prezente în Peru, să profite de oportunităţile economice pe care un astfel de hub le oferă.

V.S.: Excelenţa Voastră,

Dacă îmi permiteţi, voi aborda şi problematicile legate de securitatea naţională a statului peruan, din perspectiva provocărilor interne determinate de mişcările sociale, traficul de stupefiante şi criminalitatea organizată ş.a.! Ce strategii a adoptat Lima pentru contracararea acestora, care din nefericire le regăsim la diferite dimensiuni, în marea majoritate a statelor lumii!?

E.S. Camelia ION-RADU: Aţi evocat, într-adevăr, principalele provocări de securitate pe care statul peruan le înfruntă: cartelurile de producători şi traficanţi de droguri, provenind din diferite ţări din regiune sau din Europa, active în toată America Latină, şi-au dat mâna cu reţelele criminale de minerit ilegal, trafic ilicit de bunuri şi persoane, inclusiv de minori, dar şi cu cele câteva grupuri încă active ale fostei mişcări teroriste Sendero Luminoso. Aceste reţele criminale transfrontaliere cresc în influenţă şi putere financiară, posedă uneori tehnologii şi strategii care depăşesc posibilităţile de prevenţie şi ripostă ale instituţiilor publice peruane, ca atare lupta împotriva lor nu poate fi una individuală. Iar ceea ce se întâmplă aici se reflectă în Europa, pentru că mare parte dintre drogurile produse în Peru şi Columbia ajung în ţările europene, prin porturile noastre. De aceea a fost lansată Alianţa Europeană a Porturilor, la care a aderat şi Portul Constanţa, ce va lucra îndeaproape cu instituţiile peruane pentru a contracara acţiunile destabilizatoare ale crimei organizate. Autorităţile peruane au propriile planuri de luptă împotriva criminalităţii transfrontaliere, dar trebuie spus că primesc un sprijin susţinut din partea UE şi SUA şi, pe de altă parte, au fost articulate mecanisme regionale de cooperare între forţele de ordine şi serviciile de intelligence, în special la nivelul Comunităţii Andine. Vreau să evidenţiez că Ambasada României la Lima este parte, alături de Delegaţia UE şi misiunile diplomatice ale Spaniei, Franţei şi Italiei, împreună cu DEA, dintr-un important proiect de cooperare privind lupta împotriva traficului de droguri şi a crimei organizate, în fiecare an fiind organizate activităţi de sprijin pentru instituţiile peruane. Chiar de curând am primit vizita unei delegaţii din partea Poliţiei Române, care a participat la seminarul anual pe tema traficului portuar organizat în cadrul acestui proiect. Practic, ambasada noastră are în aria de reprezentare 2 dintre principalii producători de cocaină din lume, Peru şi Bolivia, şi una dintre porţile de export către UE, Ecuadorul, de aceea era esenţial să fim implicaţi direct în acest proiect.

V.S.: Doamnă Ambasador,

Consideraţi posibilă o colaborare dintre Revista Geopolitica şi mediul ştiinţific peruan? La ce nivel şi cu ce institute şi centre de cercetare?

E.S. Camelia ION-RADU: Sigur că da, cred că ar fi foarte productivă o colaborare cu Institutul de Studii Social-Creştine, care publică trimestrial şi o revistă pe teme de politică externă (mi-au solicitat de curând un articol privind războiul din Ucraina) sau cu Institutul de Studii Peruane, vă stau la dispoziţie în acest sens.

V.S.: Excelenţa Voastră,

Vă rugăm să adresaţi un mesaj cititorilor revistei noastre!

E.S. Camelia ION-RADU: Le mulţumesc pentru răbdarea de a citi aceste reflecţii şi pentru alegerea înţeleaptă de a se gândi mereu la locul şi rolul României pe hartă!

Vasile SIMILEANU: Excelenţă,

Vă mulţumim şi vă dorim să vă îndepliniţi cu succes obiectivele misiunii diplomatice în Peru, Bolivia şi Ecuador!