Aliodor MANOLEA^

Abstract. The military balance in the Black Sea area is changing. Russia poses an existential threat to Bulgaria, Romania, Turkey, Ukraine, Georgia and Moldova. Russian revisionism is manifesting today in Crimea, South Ossetia, Donbass, Nagorno-Karabakh, Abkhazia, and Syria. These are areas of great interest to Russia. In recent years, Russia has proven itself capable of using a number of hybrid war tools – including propaganda and misinformation, cyber-attacks – to disrupt and destabilize states on its periphery and the West. Hybrid warfare combines the features of the revolutionary wars that took place in the past and of the modern low-intensity conflicts. The difference lies in the fact that, today, hybrid threats aim at destroying the existing political regime, creating a controlled chaos state, while revolutionary wars aimed at destroying the old society and replacing it with a fundamentally new structure. The phases of such a conflict should include strategic, political and operational preparation. The Internet has become a space without borders, important for the development of the information war. The hybrid war is based on the control of the human consciousness, and the effects of this control are observable through markers that predetermine our understanding of what is happening. These markers do not allow us to go beyond the limits of perception designed by the aggressor. We see only what we have to see and we do not see what we should not see. Hybrid war itself becomes a cognitive war in our mental space. The hybrid war not only anticipates, but also pushes the enemy to the desired behavior and understanding of what is happening, according to the prediction made. Transpersonal warfare, a component of hybrid warfare, can be considered improbable or inconceivable. But the reality is that no action option should be ruled out.

Keywords: Hybrid war, Black Sea, transpersonal warfare, Distal Psychoinformation Influence, mind control, consciousness control

RĂZBOIUL HIBRID, CARACTERISTICI GENERALE

În ştiinţa şi practica militară, se observă din ce în ce mai mult manifestarea unei tendinţe în războiul modern de a trece la strategii asimetrice indirecte, care stau la baza războiului hibrid şi care se bazează pe o combinare a acţiunilor militare cu metodele politice, economice şi informaţionale de influenţare a inamicului, pentru atingerea scopurilor, care anterior era obţinută, în principal, prin folosirea metodelor militare. Această combinaţie de instrumente pentru influenţarea inamicului constituie ameninţările hibride.

Experții consideră că tendinţa globală este o luptă acerbă în sfera politică, economică, informaţională şi de comunicare, care reflectă trecerea conflictelor moderne de la paradigma liniară clasică, la un război neliniar de un tip nou – războiul civiliza-ţiilor, adică războiul sensurilor existenţei acestora.

Scopul final al războiului hibrid nu este cucerirea şi ocuparea teritoriului inamic, ci influenţarea conştiinţei oamenilor. Populaţia statului-victimă a agresiunii hibride va fi slăbită şi redusă la poziţia de sclav – executorul voinţei câştigătorilor. O parte semnificativă a acestor sarcini se presupune că va fi realizată chiar de reprezentanţii statului agresat, pentru a stabili controlul asupra acestuia.

Ca urmare a utilizării integrate a tehnologiilor moderne, războiul hibrid s-a transformat într-un nou tip de confruntare interstatală şi va determina evoluţia proceselor politice mondiale şi a stării de securitate internaţională, pentru multe decenii de acum încolo. În plus, războiul hibrid poate, în anumite circumstanţe, să acţioneze ca un catalizator al unui conflict pe scară largă, chiar şi al unuia global.

În realitate, acesta este un război difuz, purtat în mai multe direcţii (dimensiuni) în acelaşi timp, în cadrul căruia conceptul de soft power este intens utilizat în practică. Puterea moale obişnuită nu are obiective pe termen scurt. Conceptul „Lumea Rusă” sau „Noua Rusie” este un exemplu clasic de aplicare a ceea ce se numeşte putere moale, care, în cazul Ucrainei, a devenit un pretext militar pentru intervenţia rusă, întrucât a propagat ideea apărării populaţiei de origine rusă, chiar şi fără dorinţa acesteia, încercând să arate lumii, că războiul este echitabil.

Anexarea Crimeei a arătat foarte clar modelul rusesc al războiului informaţio-nal, bazat pe controlul reflexiv al adversarului¹. Exemple de control pot fi găsite cu uşurinţă la diferite niveluri ale comunicării şi în spaţii diferite: fizic, informaţional şi virtual. Dacă spaţiul informaţional se referă la fapte, atunci cel virtual este legat de tendinţe, reguli, modele de comportament. De aceea religia, ideologia, literatura, cultura, care lucrează cu astfel de produse, pot fi considerate strategice la acest nivel.

Instrumentele media hibride de război se bazează pe următoarele:

• înlocuirea termenilor pentru descrierea unei situaţii prin asocierea cu situaţii negative anterioare;

• crearea de evenimente false, care susţin acuzaţiile contra inamicului;

• crearea protestelor de diferite ordine împotriva puterii inamicului pentru afişarea ulterioară a spectatorilor lor;

• diversificare maximă a interpretărilor evenimentelor, înecându-le în alte informaţii, saturarea informaţională – indivizii nu mai reuşesc să deceleze informaţia reală;

• folosirea vectorilor, formatorilor de opinie şi a experţilor părtinitori;

• justificarea operaţiunilor militare ca fiind purtate din motive nobile, inamicul apare ca fiind răul întruchipat.

Obiectivul principal vizat de toate acestea este legitimarea acţiunilor în ochii propriei populaţii, a populaţiei inamice şi a opiniei publice internaţionale.

Se subliniază natura periculoasă a dezvoltării evenimentelor din anumite părţi ale lumii, ameninţând cu apariţia de focare de conflicte noi. Separaţia între starea de pace şi război este neclară, difuză, sistemul bazat pe lege se prăbuşeşte, iar schimburile comerciale, migraţia, informaţiile şi resursele cibernetice sunt folosite ca arme. Opo-zanţii sunt greu de identificat, se ascund în regiuni greu de determinat, se folosesc grupuri criminale şi teroriste ca instrumente, a căror eficienţă şi sofisticare se datorează legăturilor lor cu informaţiile sau cu forţele armate agresoare.

Crearea unei astfel de „ceaţă” nu permite separarea adevărului de minciună şi duce la imprevizibilitate şi instabilitate, creează un cerc vicios, în care neîncrederea generează acţiuni unilaterale, care la rândul lor întăresc neîncrederea. În aceste condiţii, soluţia practică este de a extinde dialogul internaţional cu scopul de a găsi soluţii pentru a rezolva în comun ameninţările.

În opinia unor experţi², războiul hibrid combină trăsăturile războaielor revo-luţionare, care au avut loc în trecut, şi ale conflictelor moderne de intensitate redusă. Diferenţa constă în faptul că, astăzi, ameninţările hibride au ca scop distrugerea regimului politic existent, crearea unei stări de haos controlat, în timp ce războaiele revoluţionare au avut ca scop distrugerea vechii societăţi şi înlocuirea sa cu o structură fundamental nouă. Toate aceste acţiuni cognitive sunt menite să inducă un răspuns mai lent al inamicului pentru a câştiga timp şi a atinge obiectivele fără utili-zarea explicită a forţei.

SCENARIU HIBRID LA MAREA NEAGRĂ

Fazele unui astfel de conflict ar trebui să includă pregătire strategică, politică şi operativă.

Pregătirea strategică include identificarea vulnerabilităţilor din administraţia, economia şi forţele armate ale ţării ţintă, crearea unei reţele de organizaţii non-profit loiale şi mass-media din ţara respectivă şi utilizarea instrumentelor diplomatice şi de informare pentru a influenţa opinia publică internaţională.

Pregătirea politică, înseamnă răspândirea unui sentiment de nemulţumire faţă de autorităţile centrale, dezvoltarea mişcărilor separatiste, folosirea presei împotriva ţării şi a guvernului acesteia, mituirea politicienilor, oficialilor şi a armatei, stabilirea contactelor cu reprezentanţii cercurilor de afaceri şi chiar cu criminali.

Pregătirea operativă, implică acţiuni coordonate menite să exercite presiune politică şi dezinformare, mobilizarea reprezentanţilor autorităţilor, a forţelor armate, mobilizarea forţelor armate agresoare, sub pretextul exerciţiilor militare.

Trebuie spus că, în cazul zonei Mării Negre, cel puţin, ştim cine este agresorul, sau aşa credem.

„În secolul al XXI-lea, Marea Neagră capătă o importanţă geopolitică şi geoeconomică deosebită. Ea este aşezată pe direcţia strategică a SUA, care pleacă de la Washington şi trece prin Paris şi se opreşte în Caucaz. De ase-menea, este trambulina Federaţiei Ruse către oceanul planetar.”³

Amiralul american James Stavridis a publicat o prognoză sumbră în una dintre ediţiile Institutului Naval al SUA despre perspectivele unui „război hibrid maritim”. Potrivit lui Stavridis, conceptul de război hibrid include multe aspecte: utilizarea partizanilor şi teroriştilor, a trupelor regulate şi a forţelor speciale, care operează incognito, precum şi atacuri cibernetice, răspândirea aşa-numitelor „fake news” şi orice alte modalităţi, prin care statul poate duce războiul. Până acum, aceste idei s-au concentrat pe operaţiile terestre, dar, judecând după evenimentele recente din Marea Chinei de Sud şi acţiunile iranienilor din Golful Persic, începem treptat să vedem răspândirea lor şi în sfera maritimă.

„Lupta va avea loc în mare parte în apele de coastă şi nu vor fi folosite forţe militare bine identificate, dar nave civile – nave de marfă, nave de pescuit, tancuri uşoare, nave mici rapide sau chiar bărci cu motoare de bord”⁴.

Aceste nave vor fi echipate cu senzori moderni subacvatici şi sonare, înarmaţi cu mitraliere, lansatoare de grenade şi sisteme portabile de apărare a aerului, precum şi arme neletale – lasere orbitoare, tunuri de apă şi sprayuri cu gaze lacrimogene. Potrivit amiralului, aceştia vor putea, de asemenea, să plaseze mine, care simulează dispozitive explozive improvizate. Echipajele vor arăta ca nişte terorişti necunoscuţi sau chiar ca civili obişnuiţi. Aceşti „micuţi marinari albaştri” nu vor putea fi identificaţi, iar odată capturaţi vor „nega totul”. Este un scenariu destul de asemănător cu cel utilizat în Ucraina.

COMPONENTA INFORMAŢIONALĂ
A „RĂZBOIULUI HIBRID” LA MAREA NEAGRĂ

Deşi componenta militară a conflictului rămâne în mod obiectiv principalul factor în desfăşurarea acestuia, componenta informaţională este în creştere. Războiul infor-maţional lansat de Rusia împotriva Ucrainei e caracterizată de fostul comandant şef al EUCOM Philip Breedlove astfel

„Aceasta este cea mai uimitoare operaţie informaţională pe care am văzut-o vreodată în istoria războaielor informaţionale.”⁵

Frontul informaţional al „războiului hibrid” se desfăşoară în mai multe direcţii simultan. În primul rând:

1) în rândul populaţiei din zona de conflict;

2) în rândul populaţiei ţării împotriva căreia se efectuează agresiunea, dar al cărei teritoriu nu este acoperit de conflict;

3) printre cetăţenii ţării agresoare;

4) în rândul comunităţii internaţionale.

Deşi componenta informaţională a devenit într-adevăr o componentă impor-tantă a „războiului hibrid”, aceasta are un rol auxiliar, în mare măsură însoţind faza militară a operaţiilor. În cazul ucrainean, specialiştii în informaţii o caracterizează drept „război al sensurilor”. Pentru a transmite aceste semnificaţii au fost implicate toate canalele posibile de furnizare a informaţiilor. Principalul element structural în acest tip de război este simularea – prezentarea de imagini cu ceea ce în realitate nu există, „fake news”. Faza activă a confruntării militare, care a început la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie 2014, a fost însoţită de operaţii de sprijin de infor-maţii tactice, care au folosit tehnicile de construire şi operare cu simulări ale realităţii, practic generând o nouă realitate. Ucraina a reuşit să se adapteze destul de rapid şi să răspundă parţial la această provocare.

În consecinţă, primul lucru, pe care diversele „miliţii” şi „omuleţii verzi” l-au făcut pe teritoriile ocupate, a fost oprirea emisiei canalelor de televiziune ucrainene, iar cele ruseşti au activat în număr mare. Formarea unui spaţiu informaţional unic şi controlat complet este o strategie evidentă pentru desfăşurarea de către agresor a componentei informaţionale a conflictului. Aşadar, nu este surprinzător faptul că, deja în timpul evenimentelor din anumite oraşe din Donetsk şi Lugansk, militanţii au început procesul de căutare a streamerelor (emisii video pe Internet) pro-ucrainene şi le-au împiedicat sistematic activităţile.

Este important de menţionat că Federaţia Rusă a lansat unul dintre fronturile „războiului hibrid” şi împotriva cetăţenilor săi, formând un model de comportament, care corespunde în mare parte mesajelor presei federale centrale (aproape 60% dintre ruşi au încredere deplină în el). Imposibilitatea cetăţenilor ruşi de a privi lucrurile dintr-un punct de vedere diferit se datorează fricii şi unei disonanţe cognitive, care a apărut între realitatea formată de mass-media rusească şi evenimentele reale.

Un alt aspect important al informaţiilor este cel extern. Nivelul de activitate al „fundaţiilor”, „societăţilor culturale”, „centrelor de analiză” sau pur şi simplu al „ex-perţilor” cu orientări pro-ruse în Europa, precum şi al activităţilor canalului RT este cu adevărat semnificativ.

Ţările Europei sunt preocupate de gradul de penetrare a informaţiilor ruseşti. În 2014, în Letonia a fost creat Centrul de Excelenţă pentru Comunicaţii Strategice NATO, printre sarcinile căruia figurează găsirea unui răspuns adecvat la încercările altor ţări de a influenţa spaţiul informaţional al membrilor NATO. Importanţa dez-voltării comunicaţiilor strategice a fost accentuată şi după summitul NATO din Ţara Galilor, care a hotărât că centrul creat trebuie să se ocupe de problemele „războiului hibrid”.

Internetul a devenit un spaţiu transfrontalier important pentru desfăşurarea războiului informaţional. Diverşi „hacktivişti” reali sau imaginari, „gherilele cibernetice”, „voluntarii cibernetici”, precum şi unităţi speciale ale diferitelor agenţii de securitate a spaţiului cibernetic – toate devin un element important al atacurilor cibernetice, pre–cum şi al operaţiilor psihologice speciale pe reţelele sociale şi pe internet în ansamblu.

„Din păcate, în timp ce NATO a răspuns prin creşteri modeste în materie de cheltuieli de apărare, desfăşurând mai multe trupe în statele europene membre NATO, exerciţii de antrenament mai riguroase şi unirea forţelor cu capacitatea de a întări alianţa rapid, răspunsul pentru „măsurile active“ a avut, până acum, o prioritate mai scăzută.

Prin creşterea valorii strategice a Mării Negre, NATO va transmite Rusiei un semnal că acest drum uşor al său s-a terminat. Poate folosi acest pivot pentru a aborda noi strategii precum cea a „apărării porcului spinos“, menită să tocească şi să însângereze orice potenţială incursiune militară a Rusiei, fie prin intermediul forţelor sale în uniformă, fie prin intermediul acelor aşa-numiţi „omuleţi verzi“, fără însemne care să le trădeze naţionalitatea. O astfel de apărare s-ar baza mult pe o abundenţă a rachetelor antiaeriene, pe arme anti-tancuri şi anti-vehicule, pe numeroase drone, incluzându-le pe cele „kamikaze“, care ar zbura direct spre ţintele inamice, pe un elaborat război informaţional şi electronic şi ar adopta mijloacele pentru închiderea găurii negre strategice în eşecul contracarării „măsurilor active“, cunoscute şi ca război asimetric sau hibrid. Cu alte cuvinte, regiunea Mării Negre ar deveni un vas Petri al unei experimentări militare ce ar provoca serioase îngrijorări Moscovei prin eludarea strategiei sale militare actuale şi a posturii de forţă. Aşa cum Kaliningradul din regiunea baltică este considerat o formidabilă fortăreaţă armată a Rusiei, Constanţa, unul dintre porturile României de la Marea Neagră ar putea fi transformat, în cele din urmă, într-o roată dinţată militară în raport cu Rusia. Totodată, mai multe forţe militare ale NATO, în special aeriene, ar putea intra în rotaţie prin România, în mod constant. Staţionarea unei companii a marinei SUA şi a altor forţe navale, inclusiv a numeroase rachete anti-nave şi arme anti-submarin, la nivelul litoralului Mării Negre ar trimite Moscovei un mesaj despre angajamentul NATO. Un pivot strategic la Marea Neagră este o prioritate strategică vitală şi politică.”⁶

COMPONENTA TRANSPERSONALĂ A RĂZBOIULUI HIBRID

Războiul hibrid se fundamentează pe controlul conştiinţei umane, iar efectele acestui control sunt observabile prin intermediul unor markeri, care predetermină înţelegerea noastră despre ceea ce se întâmplă. Nu din punctul de vedere al realităţii, ci din poziţia celui, care controlează percepţia.

Aceşti markeri nu ne permit să depăşim limitele percepţiei proiectate de agresor. Vedem doar ceea ce trebuie să vedem şi nu vedem ce nu ar trebui să vedem. Prin urmare, principalul instrument devine cel cognitiv, iar războiul hibrid în sine devine un război cognitiv în spaţiul nostru mental.

Atacurile cognitive au ca scop transformarea înţelegerii şi reinterpretarea situaţiei în conştiinţa individuală şi în cea de masă. În acelaşi timp, stresul emoţional este folosit pentru a opri gândirea raţională a ţintei. De exemplu, în războiul ruso-ucrainean, imaginile din zonele beligene au fost aproape aceleaşi pe ecranele televi-ziunii ucrainene, ruseşti şi internaţionale, însă ele au fost interpretate diferit, ceea ce a dus la concluzii diferite.

Natura cognitivă a acestui tip de război este reliefată de faptul că acţiunile prin-cipale, în special în etapele iniţiale, au loc în spaţiile de informare şi în cele virtuale.

Războiul hibrid devine o formă de comportament beligen din ce în ce mai frecvent în arena internaţională. Regimurile chineze, ruse şi iraniene îşi promovează în mod activ obiectivele pe termen lung prin reţele de parteneri, forţe surogat şi forţe proxy. Toate acestea sunt posibile, deoarece, aşa cum a subliniat F. Hoffman, un război hibrid se caracterizează prin estomparea frontierelor războiului şi a păcii⁷. Hoffman mai numeşte aceste războaie complexe sau războaie compuse, deoarece conţin elemente ale războaielor tradiţionale şi netradiţionale⁸. În acelaşi timp, acţionând ca un agresor, Rusia acuză Occidentul că a folosit instrumente de război hibride.

În orice versiune a războiului, şi mai ales în cazul unui război hibrid, este necesară programarea şi anticiparea acţiunilor inamicului ca reacţie la acţiunile lui. Războiul hibrid nu numai că anticipează, ci îl şi împinge pe inamic la comporta-mentul dorit şi la înţelegerea a ceea ce se întâmplă, în conformitate cu predicţia făcută.

Este o sarcină deosebit de dificilă de a elabora strategii şi tactici de contra-carare, fără a analiza toate posibilităţile şi probabilităţile chiar şi improbabilităţile. Din acest punct de vedere, războiul transpersonal^9,10,11, componentă a războiului hibrid, poate fi considerat ca fiind improbabil sau de neconceput. Însă realitatea, cel puţin, cea conceptuală legată de descrierea diferitelor posibilităţi de purtare a războiului, este că nicio variantă de acţiune nu trebuie exclusă. Şi, amintim aici, conceptul chinez de război fără restricţii, în care orice există, e permis şi poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor politico-militare.

Bibliografie

1. Grumaz, A. (2019). Strategia „porcului spinos”, la adresa http://presamil.ro/strategia-porcului-spinos/, accesat la 12 nov. 2019.

2. Hoffman, F.G. (2007). “Conflict in the 21^st Century: The Rise of Hybrid War”, Arlington: Potomac Institute for Policy Studies.

3. Hoffman, F.G. (2014). “On Not-So-New Warfare: Political Warfare vs. Hybrid Threats”, War on the Rocks, July 28, 2014.

4. Manolea, A. (2019). „Războiul transpersonal, realitate sau ficţiune în contemporaneitate?”. ISBN 978-606-8550-83-1, Editura TopForm, Bucureşti.

5. Manolea, A., (2019). „Aplicabilităţi militare ale stărilor amplificate ale conştiinţei în războiul transpersonal”, ISBN 978-606-8550-84-8, Editura TopForm, Bucureşti.

6. Manolea, A., (2019). „Transpersonal war – experimental research”. ISBN 978-606-8550-82.4, Editura TopForm, Bucureşti.

7. Stavridis, J. (2016). „Maritime Hybrid Warfare Is Coming”, Proceedings vol. 142/12/1,366, 2016. La adresa https://www.usni.org/magazines/proceedings/2016/december/maritime-hybrid-warfare-coming.

8. Ullman, H. (2019). „Cum poate fi protejată Marea Neagră de ameninţarea Rusiei”, la adresa adev.ro/pbiqf6.

9. https://www.stopfake.org/ru/gibridnaya-vojna-kak-klyuchevoj-instrument-rossijskoj-geostrategii-revansha/? accesat la 15 nov. 2019.