col. (r) dr. Ion PETRESCU
Anul 2024 a început cu frica generalizată, faţă de posi-bilitatea strict teoretică, a izbucnirii unei noi conflagraţii mondiale. O ipoteză amendabilă, din multe puncte de vedere, în primul rând pentru că preşedinţii SUA, Rusiei şi Chinei comuniste nu au niciun interes să îşi încheie sângeros mandatul şi să îşi piardă fotoliile în urma unei posibile recurgeri la arma nucleară. Dincolo de numeroasele scenarii, mai mult sau mai puţin avizate, privind un ipotetic cataclism mondial soluţia lucidă o ştiu mai marii lumii – conlucrarea şi concesiile reciproce, mai ales că nimic din ceea ce pare a fi acum veşnic nu va mai fi aşa peste un veac.
***
Europa rămâne ruleta geopolitică a prezentului, democraţiile din comunitatea transatlantică fiind veritabile termometre ale acceptării sau respingerii lumii de mâine.
Asia are drumul său aparte, datorită coloşilor demografici: India, cu 1 miliard şi jumătate de locuitori, China, cu 1 miliard şi 412 milioane de concetăţeni, Pakistan cu 232 milioane de locuitori şi Japonia, cu 126 milioane de locuitori. Niciunul dintre conducătorii acestor ţări nu îşi permite să genereze o nouă viforniţă geopolitică, care poate fi relativ uşor de stârnit, dar ulterior mulţimile sunt greu de oprit.
În plus, comunitatea transatlantică, cu 1 miliard de cetăţeni şi o Alianţă nord-atlantică = cea mai puternică de pe Planeta Albastră – având o tehnică de luptă modernă şi o forţă militară comună, a statelor aliate, superioară numeric şi calitativ celor ale statelor potenţial adversare, precum Federaţia Rusă, rămâne metronomul lumii de azi. De poziţionarea sa depinde păstrarea fragilului echilibru mondial de forţe militare şi menţinerea descurajării nucleare.
***
NATO mai înseamnă o translaţie calmă, controlată, la lumea de mâine, evitân-du-se derapajele belicoase, ce ar putea fi încurajate de dictatorii comunişti chinez şi nord-coreean, de liderii religioşi iranieni, de actualul preşedinte autoritar de la Kremlin, în poligoanele geopolitice experimentale din Africa, America Centrală şi cea de Sud.
Dacă anticipăm lumea de mâine nu putem ocoli evidenta perimare a Orga-nizaţiei Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care nu mai au, în mod clar, capacitatea de a influenţa comunitatea statelor membre în direcţia evitării unor noi conflicte militare, pe diferite continente. Şi asta datorită unor proceduri, care menţin promovarea intereselor unor superputeri nucleare, prin terţi dispuşi să le servească obiectivele geopolitice.
Nici Uniunea Europeană nu se simte mai bine în sezonul răcelilor geopolitice. De atâta democraţie, era cât pe aci, ca un premier aliat cu Putin, – şeful executivului de la Budapesta – să preia un post cheie în fruntea comunităţii Uniunii Europene.
Totuşi, perfecţionarea mecanismelor interioare ale unor asemenea organizaţii internaţionale trebuie să exprime consensul statelor membre, uşor de obţinut – dacă se asigură fiecăruia beneficiul aplicării principiului win-win.
Ne-am născut şi am trăit într-o societate obişnuită să i se prezică viitorul. Numai că, de ceva vreme, imprevizibilul marchează evoluţia civilizaţiei umane, îndeosebi pe plan geopolitic. Nici preşedintele actual şi nici cel următor al SUA, nici omologul rus sau chinez nu beneficiază decât de prognoze, respectiv viziuni rezervate, privind cum va fi comunitatea transatlantică, Europa în general, Asia în mod special şi, pe cale de consecinţă, Africa, America de Sud, Polul Nord şi Australia.
Prima certitudine imbatabilă este aceea că pe calea alegerilor democratice vor accede la putere echipe noi în serviciul administrativ ale unor ţări relevante, Chiar dacă unii preşedinţi vor fi realeşi, parte dintre consilierii lor vor fi figuri noi, cu idei şi argumentaţii diferite de cele ale predecesorilor lor.
Apoi apare coeficientul de risc, pe care şi-l asumă realeşii. Puţin probabil ca preşedintele rus Putin să fie schimbat din funcţie, dacă pierde sau nu câştigă confruntarea militară din Ucraina, indiferent de ce susţine propaganda Kievului, liderul de la Kremlin fiind menţinut la putere de un aparat de stat solid şi bine motivat financiar.
Europa democrată va fi în continuare susţinută, cel mai probabil, tot de mo-narhiile britanică şi spaniolă, de regimul prezidenţial francez, cu orgoliile tradiţionale ale protagoniştilor săi, de tot mai echilibrata cancelarie germană şi de evoluţiile simbolice, inedite, dezirabil progresiste, ale Poloniei şi României – state vecine cu crivăţul geopolitic răsăritean. Timp în care instituţiile cu vocaţie europeană vor întări deprinderile democratice ale unei generaţii, care nu vede războiul precum înaintaşii, doar ca sursă a necazurilor naţionale, a resentimentelor evitabile, a unor reglări istorice de conturi deloc trainice.
Chiar dacă veacul actual a început cu un zăngănit de arme pe fostul teritoriu sovietic, acesta, la un moment, va deveni caduc, nesustenabil şi ineficient, chiar pentru metropola doritoare de continuă supremaţie în zonă.
***
Frânarea de până acum a minţilor luminate, în sferele puterii de stat, – unde deseori se ajunge pe criterii nu numai politice, deci partinice, dar şi pecuniare – ar putea fi înlocuită, sub presiunea evenimentelor reale, de alte criterii de păstrare a viabilităţii şi vitalităţii uneia sau alteia dintre naţiunile europene. Aceasta şi pentru că – pe termen mediu şi lung – încremenirile în proiecte invalidate de viaţă vor trebui rapid înlocuite cu acelea, care vor corespunde majorităţii cetăţenilor dornici să trăiască într-un prezent prosper, sigur, ferit de darea peste cap – prin catastrofe na-turale sau conflicte militare – a existenţelor familiilor sutelor de milioane de europeni.
***
O Europă echilibrată va marca pozitiv comunitatea transatlantică permiţând americanilor să se întoarcă cu faţa la priorităţile reale ale Statelor Unite ale Americii. Vrând-nevrând Rusia se va adapta noului centru de putere apărut în centrul bătrânei Europe, pe baza cultivării competitivităţii economice, a principiului win-win în relaţiile bilaterale şi a excluderii recursului la soluţia străveche, demodată, cea manu militari.
Teoretic, ţările, care formează comunităţi şi uniuni, vor încerca să rezolve problema migranţilor ilegali prin etichetarea cetăţenilor legali prin implantarea de cipuri, probabil în jurul anului 2040 şi preluarea controlului asupra circulaţiei persoanelor în locurile publice. Acest lucru va reduce numărul de infracţiuni comise în locuri publice, dar va crea zone de tabără clandestine locuite de astfel de migranţi. De asemenea, va exista o piaţă neagră a etichetelor furate şi falsificate, pe care oa-menii vor învăţa să le utilizeze.
Practic, statele europene moderne vor fi nevoite să utilizeze tehnologii menite să controleze, la nivel de cetăţean, deplasările masive, din arealuri economice defa-vorizate în cele cu o prosperitate tradiţională. În acest context, probabil că şi forţe armate vor fi implicate în apărarea suveranităţii ţărilor doritoare de a fi ferite de valurile succesive de migranţi previzibili.
Şi nu putem exclude ipoteza că Agenţia Europeană pentru Gestionarea Coo-perării Operaţionale la Frontierele Externe / Frontex va avea în organigramă unităţi militare cu destinaţie specială, pentru a face faţă valurilor numeroase de migranţi doritori de o viaţă liniştită în statele europene prospere.
După cum şi Statul Major al Uniunii Europene – direcţia generală a Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, care contribuie la Politica Comună de Secu-ritate şi Apărare a UE – va dispune, eventual, de structuri naţionale menite a răspunde noii strategii unice europene de păstrare a identităţii nealterate a naţiunilor – o simplă enumerare pilduitoare – britanică, spaniolă, franceză, italiană, germană, maghiară, poloneză şi evident română. Prin urmare nu o armată europeană, ci structuri euro-pene militarizate vor para ambuscadele periculoase ale viitorului.
Spiritul nou al translaţiilor geopolitice viitoare va fi, probabil, acela al com-plementarităţilor reciproc acceptabile – avantajoase nu numai pe plan economic, ci şi pe cel constructiv, psihologic, comunitar. Dar aceasta nu se va întâmpla peste noapte, datorită prejudecăţilor moştenite de la generaţiile din veacurile trecute.
Colegiile de studii internaţionale, iniţiate de americani pe diferite continente, au reuşit să aducă alături viitori lideri politici şi militari europeni, asiatici, africani, cu convingerea – validată de viaţă – că în situaţii de criză vor discuta altfel la masa negocierilor diplomatice. Cu calm, fără isterii şi soluţii preluate din vremuri impe-riale. Conexiunile personale persistă şi s-au dovedit a fi utile în aplanarea unor conflicte regionale lipsite de noimă. Dar o serie de instituţii, precum Organizaţia Naţiunilor Unite şi/sau Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au rămas în urmă, adică tributare unor cutume diplomatice învechite, care împiedică ajungerea rapidă la soluţii pragmatice, în zone devenite brusc incandescente, din punct de vedere geopolitic.
***
Nici Uniunea Europeană nu se simte mai bine, funcţionărimea de acolo având imaginea tipică acelora, care iau, chipurile, ultimele decizii, când, de fapt, indivizi anume, ar trebui să renunţe la declaraţii evident stupide, unilaterale, expresia unui complex de superioritate asumat, dar deloc justificat.
NATO rămâne singura instituţie cu relevanţă internaţională şi în viitor, regulile de ordine interioară fiind respectate cu sfinţenie, de cei validaţi de carierele lor militare naţionale, practic ofiţeri cu grade superioare testaţi de viaţa lor profesională în împrejurări diverse, dar cu un grad de tensiune geopolitic de cert interes transa-tlantic. De altfel, la Mons, în Belgia, unde funcţionează Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din EUROPA/ SACEUR, domină calmul, echilibrul, contează vocea fiecărui reprezentant naţional, atitudinea decisivă a SUA, care oferă baza apărării transatlantice, cel mai mare număr de trupe aduse de peste Ocean, tehnologie de luptă de ultimă oră şi forţa reală de impunere a păcii, unde este nevoie.
***
Aici translaţia este de la o competenţă militară la alta, deoarece în fiecare dimineaţă analiza imaginilor transmise de sateliţii militari devine pretextul unor inedite brainstorming-uri, în care contează calitatea argumentaţiei oferită camarazilor aliaţi.
Trupele aliate translatează la ordin, pe baza unei concepţii agreate anterior în Comitetul Militar al NATO. Nu este loc pentru haos.
***
În general mulţimile au fugit de perioadele şi locurile marcate de haos. De aceea trebuie privite cu maximă reţinere zvonurile alarmiste, teribiliste, care induc panică. Nu aceasta este caracteristica civilizaţiei umane. Doar schimbarea lucidă, bine temperată, pentru că excesele, de orice natură, ieri ca şi azi, nu au viaţă lungă.