Florentin SMARANDACHE

L-am reîntâlnit recent pe Nicholas Dima, fostul deţinut politic în România co-munistă, jurnalistul destoinic, profesorul cu reputaţie impecabilă – cu doctorat în geografie obţinut nu oriunde, ci la ditamai Universitatea Columbia din New York –, la o sărbătoare românească în călduroasa Arizonă, la Tucson.

Un om ca o istorie umblătoare, de un caracter extrem de rar, cu un car de carismă. Mi-a dăruit una dintre cărţile domniei-sale, printre puţinele, care nu-mi căzuseră în mână până atunci. O carte cu un titlu tulburător (“The Purpose of Life”¹ – Sensul vieţii) şi, aveam să aflu curând, cu un conţinut pe potrivă de tulburător, prin întrebări, prin exemplificări, prin răspunsuri. Îi cunoşteam, deci, studiile temeinice pe teme de geopolitică, interesul pentru mai binele României, dar şi mărturiile din închisorile comuniste, iar tematica, pe care darul primit o anunţa, mi-a produs nu puţină surpriză.

O BIOGRAFIE IEŞITĂ DIN COMUN

Nicholas Dima s-a născut în urmă cu aproape nouă decenii într-un sat nu departe Bucureşti. Pe motive ideologice, a fost exmatriculat de la Institutul Politehnic Bucureşti în 1956, condamnat la doi ani de închisoare corecţională şi perindat întru reeducare la penitenciarele din Timişoara, Jilava, Aiud şi Gherla. După eliberare, absolvă Facultatea de Geografie-Geologie de la Universitatea din Bucureşti, rămânând în permanenţă cu dorinţa ascunsă de a evada din spaţiul opresiv al orânduirii socialiste. Intenţia îi reuşeşte în cele din urmă şi, în 1969, după un timp petrecut într-un lagăr de refugiaţi din Austria, se stabileşte în Statele Unite. Aici, îşi continuă studiile, absolvă un masterat, iar apoi obţine titlul de doctor în geografie, în 1975.

Este binecunoscută intensa sa activitate jurnalistică la Radio „Vocea Americii“ (1975-1985; 1989-2001), unde s-a preocupat cu ardoare şi implicare de evoluţia situaţiei din ţara natală şi, în general, din spaţiul supus „Imperiului Răului“, cum era numită Uniunea Sovietică, demascând vehement, cu fiecare ocazie, la microfon, dar şi fără microfon, atrocităţile totalitariste, iar, apoi, după căderea comunismului, avertizând asupra derapajelor şi pericolelor post-socialiste, susţinând fără rezerve integrarea României în structurile occidentale, mereu optimist într-o schimbare reală a României.

Este mai mult decât remarcabilă bogata sa activitate profesorală, desfăşurată în Statele Unite, la William Patterson College (din New Jersey), la US Army “John F.

Kennedy” Special Warfare Center and School (de la Fort Bragg, Carolina de Nord), la Naval War College (din Newport, Rhode Island), la Institutul “William R. Nelson Institute” de pe lângă James Madison University (din Harrisonburg, Virginia), dar şi în ţări africane, în capitala Etiopiei, la St. Mary’s University College, şi în Republica Djibouti, la Djibouti University. A conceput, gestionat şi livrat cursuri şi seminarii de specialitate în studii europene, studii socio-politice globale şi comunicare internaţională. Pe lângă cărţile de specialitate în aceste domenii, a elaborat manuale, îndrumare, paradigme şi module de predare – între care amintim “Eastern Europe: An Area in Crisis” / „Europa de Est: o zonă în criză”, “The Soviet Political Upheaval of the 1980’s”, / „Răsturnările politice sovietice ale anilor 1980” sau “Breaching Barriers of Cross Cultural Communication” / „Spargerea barierelor comunicării interculturale” –, care au fost utilizate de universităţi, şcoli şi institute americane prestigioase ca James Madison University, Boston College, University of Nebraska at Omaha, US Army’s Special Warfare Center and School, Naval War College, iar, mai recent, şi de Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, unde, de altfel, a susţinut cursuri de „Comunicarea interculturală”, „Afaceri globale” sau „Provocarea sustenabilităţii”.

UN MODEL CULTURAL PIRAMIDAL

O contribuţie aparte a profesorului Dima este imaginarea unui model cultural piramidal, ca fundament la înţelegerea lumii de azi şi ca prognoză (speranţă) a zilei de mâine.

Nicholas Dima înţelege cultura în mod triadic – comportare (mod de acţiune), atitudine (simţ moral) şi valori (intelectuale şi spirituale) – ca totalitate a bunurilor materiale, a artei şi a conceptelor abstracte produse într-un spaţiu dat, transtemporal. Nu crede într-un Babel global, ci are o viziune mai degrabă etnocentrică, în care naţiunile (ca etnos) sunt rezultatul condiţiilor naturale şi sociale de formare, cu interese materiale proprii pentru asigurarea existenţei sau, după caz, subzistenţei ori, la polul opus, ambiţiilor, din toate acestea derivând personanţe de simţăminte şi de stări, care îi influenţează şi, finalmente, îi mulează atitudinea generală şi aspiraţiile intelectuale şi spirituale.

Modelul cultural piramidal dezvoltat de profesorul Dima proiectează tranziţia (evoluţia) omenirii de la natură la cultură şi de la cultură la spiritualitate. Prin acest model, profesorul identifică şi o explicaţie pentru modul, în care oamenii se comportă, diferit în funcţie de etnos, sugerând imperativul adaptării şi maleabilităţii în relaţiile interetnice, întrucât „comunicăm (…) prin limbă şi acţionăm potrivit culturii în care ne-am format”².

Piramida lui Dima are baza largă aşezată pe pământ, cu trei segmente (materialul-intelectul-spiritul), care parţial se suprapun – neutrosofic! –, iar vârful îngust înălţat spre cer. Primul segment este, evident, partea, care ne leagă de natură, închistând spaţiul fizic, material; al doilea segment ne transferă în lumea ideilor, condensând spaţiul intelectual; iar al treilea segment este cel spiritual, deschizând drumul spre întrebări metafizice raportate la scopul vieţii şi semnificaţia morţii şi, esenţialmente, la concepţia despre supra-pământesc, paranormal, meta-normal sau dincolo-de-normal şi, în special, despre divinitate.

Ca fiinţă biologică, omul se raportează la mediul natural într-o manieră, care să-i permită să extragă tot ce are nevoie. În plus, se comportă într-un mod specific faţă de semeni, după învăţăturile şi învăţămintele din familie, din societate, din instituţiile de învăţământ. Când comportamentul este impus prin tradiţii orale, iar ulterior prin legi scrise, devine o normă societală. Valorile, însă, sunt de multe ori limitate la o cultură particulară. Ce este frumos, bun, acceptabil, autentic, normal diferă de la o societate la alta, uneori de la un etnos la altul.

Profesorul Dima nu crede în existenţa normelor universale. Muzica, artele, poezia (literatura, în general) sunt percepute ca forme de evadare din limitele şi limitările materiale ale omului spre libertate spirituală şi apropiere de Dumnezeu, înţeles drept Conştiinţă Supremă.

Şi iată-ne ajunşi la conţinutul darului, pe care mi l-a făcut recent profesorul Dima, cartea cu tulburătorul titlu “The Purpose of Life” – Sensul vieţii.

NOIMA EXISTENŢEI PĂMÂNTEŞTI

“The Purpose of Life. An essay” este cartea călătoriei spirituale a lui Nicholas Dima. Să începem cu concluzia sa: scopul final al existenţei este dobândirea unui nivel cât mai înalt de conştientizare prin iluminare spirituală. Frământările personale, dublate de înţelepciunea religiilor, îndrăzneala filosofică şi exactitatea ştiinţifică l-au condus pe profesorul Dima la convingerea că suntem deopotrivă materie şi facem parte din acest univers ca fiinţe muritoare, dar totodată şi suflet şi facem parte dintr-o lume spirituală ca fiinţe nemuritoare.

Viaţa terestră este – crede Nicholas Dima – o închisoare, în care Conştiinţa Supremă (asemănătoare Conştiinţei Cosmice a lui Ouspensky³) ne-a mărginit temporar pentru a ne releva sensul cel din urmă al vieţii. Viaţa este o aventură a descoperirii sensului final, este o oportunitate şi o şansă dată nouă de Providenţă.

Iar Nicholas Dima crede cu tărie în obligaţia împărtăşirii către ceilalţi de către cei, care au descoperit sensul vieţii, pentru a ajuta pe alţii, care sunt fie încă în căutare, fie în ne-căutare sau chiar negare.

OMUL, INFIMĂ PARTE DIN CONŞTIINŢA UNIVERSALĂ

În viziunea lui Nicholas Dima, Dumnezeu poate fi definit drept Conştiinţă şi Energie a întregului Univers, iar Omul – scânteie desprinsă din Conştiinţa Universală. Continuând metafora focului, Omul are ca obligaţie primenirea morală şi înălţarea intelectuală şi spirituală, astfel încât scânteia, care este la naştere, să devină flacără.

Dincolo de metaforă, Nicholas Dima înţelege Omul ca vibraţie de energie şi materie, posedând conştiinţă de sine, vibraţie manifestată în forme fizice şi spiri-tuale unice într-un câmp energetic universal şi permanent.

Ne naştem (biologic), ne dezvoltăm, ne maturizăm prin dobândirea de cunoştinţe şi înţelegere, pentru a aspira la nemurire. Evoluăm de la materie la spirit şi de la fizic la metafizic, inconştient, conştient sau supraconştient. Ceea ce între-prindem e dependent de lumea fizică, dar comportamentul nostru reflectă setul de valori morale, pe care ni le însuşim, calitatea intelectuală şi dimensiunea spirituală.

Valorile intelectuale le dobândim prin exerciţiul minţii, dar spiritul ni-l înălţăm prin meditaţie şi revelaţie.

CURAJ ŞI DEMNITATE

Aşa cum admite autorul, frământarea în căutarea răspunsurilor l-a condus, nu în puţine cazuri, la aceleaşi concluzii, pe care gânditori dinaintea sa le-au expus. Unul dintre acei gânditori cu care consună în multe privinţe Nicholas Dima este, fără dubiu, Peter D. Ouspensky, pe care îl menţionează sau citează în mai multe rânduri, de altfel.

Nicholas Dima notează la un moment dat, în linia lui Ouspensky⁴, că limbajul (verbal) nu ne este de ajuns pentru a exprima cu maximă claritate gândirea, mai ales când aceasta e străbătută de străluminări, id est de extinderi relevate ale înţelegerii lucrurilor profunde. Aşa că nu e de mirare că fostul profesor de la Fort Bragg speră ca omul să ajungă să înveţe să comunice telepatic⁵!

Până atunci, Nicholas Dima tinde să exprime lucrurile dificile cât mai simplu, îmbrăţişând un limbaj al bunului simţ şi al cotidianului, pentru a-şi apropia orice cititor. Evident, această opţiune poate fi văzută şi ca o sacrificare a exactităţii ştiinţifice de dragul… lucidităţii în faţa misterelor. De aceea, Nicholas Dima simte nevoia unei addenda, în care este recapitulat „modelul standard” al Universului dezvoltat în anii ’70 şi este invocat bosonul lui Higgs, „particula lui Dumnezeu”.

Aproape fiecare capitol se încheie într-o întrebare, al cărei răspuns este căutat în capitolul următor. Nicholas Dima pare că-şi invită cititorii să raţioneze împreună, conducându-i pe o cale sigură, aproape maieutic, croind drum prin jungla conceptelor şi teoriilor metafizice sau a demonstraţiilor şi speculaţiilor ştiinţifice.

Autorul recunoaşte că, iniţial, era în căutarea unor explicaţii pentru experien-ţele sale de dincolo-de-obişnuit, de meta-normal. Apoi, această intenţie primară s-a combinat cu ideea limpede de a produce un sumar raport al propriei vieţi pământene şi de a mărturisi despre propria cale spirituală.

De aici, însă, până la întrebări capitale nu a fost decât un pas. Ce este omul? Care este scopul vieţii? Trăim cu un rost? Viaţa şi moartea au o noimă ne-biologică? Cum îl definim pe Dumnezeu? Există o Minte Universală? Există reîncarnare? Există clarviziune şi abilitatea excepţională a unora de a prevede viitorul? Ce este visul şi ce încearcă visele să ne transmită? Şi aşa mai departe.

Întrebări, pe care nu mai îndrăznim să le rostim, la câte răspunsuri avem la îndemână – fie ele filosofice, religioase ori ştiinţifice. Iar dacă le încercăm un răspuns personal, ni se va spune repede că am dat în mintea copiilor.

Ţine de curaj, dar şi de demnitate, să porţi şi să împărtăşeşti povara răspun-surilor. Nicholas Dima le are pe ambele. Şi nu de ieri, de azi.