prof. univ. dr. Cristian BARNA
Abstract. The prioritization of security risks and threats is an intrinsic condition in the development of security strategies at the international, regional and national level. Romania must not have a different approach in this sense either. Because the prioritization of risks and threats to Romania’s national security offers decision-makers the possibility of carrying out a clear and concise analysis of security strategies, by mapping and quantifying them. Such an approach can provide an analytical substrate to decision-makers from public order, defense and national security structures to connect, much more flexibly and efficiently, to the missions drawn by political decision-makers and to ensure the adapta-bility and interoperability of the categories of forces involved in preventing and countering these risks and threats.
În era contemporană, nimeni nu mai poate pretinde că trăieşte în interiorul unui bastion izolat. Globalizarea, mişcările demografice, mediul informaţional, progresul tehnologic şi schimburile comerciale ne unesc, astfel încât acţiunile noastre au efecte imediate asupra „celorlalţi”.
Pentru că lumea se schimbă cu mare viteză, fapt care generează apariţia unor noi riscuri, care sporesc insecuritatea în mediul internaţional. Pentru că secolul XXI este cel al unei lumi multipolare, caracterizate de competiţia globală pentru controlul resurselor strategice, de eforturile neobosite ale unor state de a-şi păstra influenţa, într-un sistem internaţional dinamic şi cu tendinţe anarhice în creştere, în unele regiuni, precum şi de imperativul de a identifica căi de reducere a efectelor negative ale globalizării.
Această dinamică globală, dominată de un caracter transnaţional, generează nevoia de luare a unor decizii într-un timp relativ scurt, adaptate la contextul de se-curitate actual şi viitor. Din acest motiv, deciziile, politicile şi strategiile de securitate sunt în mare parte influenţate de paradigma în care ne poziţionăm. Eficacitatea abordării doctrinare depinde, în mare măsură, de inovaţia şi complexitatea analizei şi de abordarea interdisciplinară a strategiilor de securitate.
De aceea, o abordare a securităţii naţionale bazată pe o permanentă consultare între mediul academic, de afaceri, societatea civilă, cu acces până în vârful piramidei decidenţilor politici, va elimina unele frustrări şi percepţii false asupra problemelor de securitate.
În acest context, lucrarea de faţă încearcă să contribuie la operaţionalizarea unei viziuni pe termen lung referitoare la mediul internaţional de securitate, în care România încearcă să-şi definească profilul strategic.
Trecerea în revistă a modului, în care destinul geopolitic şi geostrategic al României a fost şi este influenţat de interesele marilor actori de pe tabla de şah a lumii,
fie că au fost traduse în decupaje geopolitice precum pulsaţiile mittelpunkt-ului şi extinderea frontierei, generate de nevoia de spaţiu vital, conflict la scară globală între puterea telurocratică şi talasocratică sau heartland versus rimland, nu face decât să ne ridice întrebarea dacă ne ajută cu ceva cunoaşterea trecutului şi prezentului în asumarea viitorului!
Pentru că, deşi după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, factorii de decizie şi analiştii clamau la unison că „lumea nu va mai fi niciodată aşa cum a fost”, puţini au fost aceia care au „văzut” cu adevărat cum se va schimba lumea în următorul deceniu de „excepţionalism” al „războiului global împotriva terorismului”!
Un alt exemplu concludent în acest sens este invazia militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, pe care puţini analişti au anticipat-o la începutul anului 2022 şi care, de atunci, afectează echilibrul de putere în plan regional (dacă nu global!).
De aceea, prioritizarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii nu este un deziderat, ci o condiţie intrinsecă în elaborarea strategiilor de securitate la nivel internaţional, regional şi naţional.
Nici România nu trebuie să aibă o altă abordare în acest sens. Pentru că prio-ritizarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României oferă factorilor de decizie posibilitatea derulării unei analize clare şi concise a strategiilor de securitate, prin cartografierea şi cuantificarea acestora.
De asemenea, un astfel de demers poate oferi un substrat analitic factorilor de decizie din structurile de ordine publică, apărare şi securitate naţională pentru a se racorda, mult mai flexibil şi eficient, la misiunile trasate de decidenţii politici şi pentru a asigura adaptabilitatea şi interoperabilitatea categoriilor de forţe implicate în pre-venirea şi contracararea acestor riscuri şi ameninţări.
În acest scop, în lucrarea de faţă, am analizat modul, în care analişti militari, de politică externă şi de securitate, cadre universitare şi cercetători ştiinţifici cu expertiză în relaţii internaţionale, studii de securitate şi geopolitică, respectiv formatori de opinie din spaţiul public se raportează la riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile şi disfunc-ţionalităţile, care influenţează starea de securitate a României! Mai jos sunt enumerate câteva dintre opţiunile acestora cu privire la priorităţile, care ar trebui să fie cuprinse în documentele strategice, ce privesc securitatea naţională a României, precum şi argumentele aduse în acest sens:
Creşterea nivelului de insecuritate socială
şi persistenţa stării de sărăcie pentru clasele sociale din România
Migraţia masivă a forţei de muncă, tendinţele demografice negative, lipsa re-formelor în educaţie determină insecuritate socială şi permit dezvoltarea unui teren fertil pentru mişcări politice şi sociale, care pot avea ca efect scăderea capacităţii statului român de exercitare a suveranităţii. Grupuri sociale marginalizate economic pot constitui o pepinieră în acest sens, fiind diluată semnificaţia conceptelor de patriotism, naţiune, iubire de ţară, suveranitate, integritate teritorială etc. Încă din 2015, Academia Română atrăgea atenţia asupra profilului de stat neo-feudal al ţării noastre, fiind semnalată lipsa coeziunii politice în ceea ce priveşte măsurile economice posibil a fi implementate şi derulate pe termen lung.
Corupţia în rândul funcţionarilor
din administraţia publică centrală şi locală din România
Lipsa digitalizării supraîncarcă efortul bugetar şi aparatul administrativ al statului. Corupţia din rândul funcţionarilor conduce la relaţii de şantaj şi complicitate, cu rolul de a obţine avantaje şi bunuri necuvenite, dar şi de a bloca anumite proiecte. Aceste „caste” se pot transforma în grupuri de presiune informale, care pot bloca iniţiative ale statului român. Spre exemplu, corupţia a condus la defrişări masive şi tăieri ilegale de păduri, la folosirea defectuoasă a fondurilor de stat, fraudarea unor finanţări europene şi a unor fonduri de dezvoltare locală, privilegierea unor actori economici şi persoane fizice. Când corupţia se combină cu lipsa de profesionalism, asistăm la un aparat administrativ, a cărui infirmitate nu poate răspunde nici măcar nevoilor de bază ale cetăţeanului.
Lipsa de profesionalism a funcţionarilor
din administraţia publică centrală şi locală din România
Ca urmare a implicării clasei politice în administraţie, a promovării pe criterii subiective, a nepotismului şi corupţiei, va continua deprofesionalizarea administraţiei publice centrale şi locale. Corupţia, nepotismul şi politizarea aparatului de stat pot conduce la scăderea încrederii cetăţenilor în ordinea constituţională, precum şi la o risipă de resurse generată de ineficienţa unor politici publice. Lipsa de profesionalism, la fel ca şi luarea unor decizii cu tentă politică doar pentru câştigarea de capital electoral ar trebui considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale. Funcţionarii vor fi tot mai puţin capabili să elaboreze şi să implementeze strategii, să îndeplinească cerinţele din fişele posturilor, vor îngreuna fluxurile şi procesele birocratice.
Exercitarea iresponsabilă şi ineficientă a puterii
de către actorii politici din România, în dezacord cu principiile democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului
Scăderea încrederii cetăţenilor în ordinea constituţională, potenţiala apariţie a unor oameni politici / forţe politice cu o agendă antidemocratică şi ineficienţa po-liticilor publice. Slăbirea coeziunii la nivelul UE şi scăderea încrederii în capacitatea NATO de a-şi exercita rolul de garant al securităţii europene au generat abordări ideo-logice disonante cu efecte asupra stării securităţii la nivel naţional. Din cauza lipsei de profesionalism şi de valori morale ale clasei politice, vor continua acţiunile menite să afecteze principiile democratice şi drepturile omului. Există premise pentru apariţia unor actori politici populişti, naţionalişti sau chiar extremişti, care să exploateze starea de insatisfacţie a populaţiei, generată de insecuritatea socială, la care este expusă.
Creşterea nivelului infracţionalităţii în România
Este direct proporţională cu nivelul scăzut de aplicare a legii. Structurile abilitate parcurg o perioadă grea, marcată de resursă umană calificată din ce în ce mai redusă numeric, de bugete inconsistente, care să susţină operaţiuni de anvergură. De aceea, nici resursele tehnologice necesare în acţiunile de contracarare a fenomenului nu sunt adaptate actualelor progrese tehnice. Poate genera o cădere a ordinii publice, cu impact devastator economic, social şi din punctul de vedere al funcţionării instituţiilor statului român.
Nivelul scăzut al rezilienţei şi spiritului civic al cetăţenilor români
(lipsa voluntariatului în gestionarea unor situaţii de criză în plan local
– inundaţii, incendii etc.)
Deficienţele privind avertizarea timpurie şi comunicarea strategică în situaţii de criză, dar mai ales în pregătirea cetăţenilor, indică existenţa unei disfuncţii de comunicare între cei care conduc şi cei conduşi.
Se impune preluarea de bune practici de la partenerii externi, precum şi atragerea de finanţări pentru implementarea unor proiecte de creştere a rezilienţei şi spiritului civic. În condiţiile unui mediu de securitate impredictibil, o condiţie-cheie a supravieţuirii este construirea unei societăţi reziliente – de la instituţii la indivizi, experienţa societăţii israeliene putând reprezenta un ghid de bune practici pentru a gestiona eficient „aterizările forţate”. Nivelul scăzut al spiritului civic reduce mult participarea populaţiei la rezolvarea situaţiilor de criză sau chiar poate s-o înrăutăţească.
Migraţia masivă a populaţiei active, capabile de muncă şi/sau înalt specializată (medici, asistente medicale, ingineri, profesori etc.)
Pierderea populaţiei active şi înalt calificate reprezintă o problemă de interes naţional pentru România, ţară de top în ce priveşte mărimea diasporei. Suprapunerea fenomenului migraţiei intelectuale peste sporul demografic negativ indică premisele unei crize de resursă umană la nivel naţional şi, implicit, incapacitatea de a susţine dezvoltarea unor sectoare-cheie. Pe de altă parte, procentul populaţiei asistate social este mare, raportat la capacitatea economică a statului şi la mărimea populaţiei active. Acest fenomen va tinde astfel să genereze un decalaj de dezvoltare tot mai accentuat în raport cu alte state din UE.
Lipsa încrederii sau încrederea scăzută a cetăţenilor români
în instituţiile publice
Lipsa de încredere în instituţiile statului este invers proporţională cu disponi-bilitatea cetăţeanului de a contribui la asigurarea propriei sale securităţi. Este rodul eşecului separaţiei puterilor în stat, care transformă luarea oricărei decizii într-un act contestabil public, funcţie de obiectivele unor grupuri de interese. Acest lucru con-duce la lipsa coeziunii sociale. Fără cooperare interinstituţională reală, adaptarea la cerinţele apărării colective şi comune nu poate fi realizată.
Dependenţa accentuată de resurse,
care nu se regăsesc într-o proporţie suficientă pe teritoriul României
Limitarea / epuizarea resurselor reprezintă o realitate şi în România. Lipsa investiţiilor şi a forţei de muncă în anumite sectoare (în special cel agricol) determină dezechilibre în ceea ce priveşte consumul. Dacă adăugăm la acestea şi risipa de re-surse, potenţialul de creştere economică are de suferit. Nivelul insuficient al producţiei agricole în România cumulat cu o industrie alimentară subdimensionată (producem mai puţină hrană decât avem nevoie). Consum de petrol (produse derivate) mai mare decât rezervele, pe care le deţinem.
Traficul cu fiinţe umane pe şi/sau de pe teritoriul României,
care să alimenteze reţelele de prostituţie sau cerşetorie
Este un factor de risc mai mult decât evident, pe fondul lipsei de educaţie a unor categorii sociale defavorizate şi al ineficienţei politicilor publice. Lipsa voinţei politice în conturarea unei viziuni privind prevenirea şi combaterea acestui fenomen denotă incapacitate instituţională. Din nefericire, România este un contribuitor impor-tant la reţelele de prostituţie şi cerşetorie din Europa. Aceste activităţi afectează imaginea externă a României, dar şi a diasporei.
Lipsa unor reforme în învăţământ, care să permită racordarea educaţiei la evoluţiile tehnologice şi ale societăţii cunoaşterii la nivel global
Lipsa adaptării sistemului de învăţământ la trendurile academice globale este generată atât de absenţa unei reforme coerente, cât şi de subfinanţarea educaţiei. Absenţa resurselor din educaţie se reflectă în scorurile mici de cercetare–inovare, automatizare, inteligenţă artificială, digitalizare, competitivitate etc. Analiza cost–beneficiu demonstrează că investiţia în educaţie potenţează direct dezvoltarea societăţii pe termen lung.
Agresiuni informaţionale (campanii mediatice denigratoare,
campanii de dezinformare etc.) la adresa unor lideri politici,
membri ai administraţiei publice centrale sau locale, lideri militari etc., din partea unor actori interni
(ONG-uri, partide politice, reprezentanţi ai mass-media etc.)
Agresiunile informaţionale creează realităţi alternative, afectează capacitatea de a discerne a oamenilor. În prezent, pentru exercitarea influenţei politice este mai facil să ocupi / controlezi spaţiul informaţional al unei comunităţi decât să cucereşti un teritoriu. Acţiunile de propagandă, intoxicare media, manipulare, dezinformare, infor-mare parţială, operaţii de influenţă etc. au scopul de-a zdruncina încrederea populaţiei în instituţiile statului.
Aceste agresiuni informaţionale sunt potenţate şi de acoperirea mediatică cu privire la capacitatea operaţională a Federaţiei Ruse referitoare la: extinderea şi modernizarea flotei Mării Negre, poziţionarea unor capacităţi aeriene ofensive şi de apărare antiaeriană în peninsula Crimeea şi în regiunile controlate din Georgia (strâmtorile Bosfor şi Dardanele intră în raza de acţiune, fapt ce ar putea îngreuna dislocarea, la nevoie, a flotei militare NATO în Marea Neagră).
Agresiunile informatice din partea Federaţiei Ruse
asupra unor infrastructuri critice ale României (reţele hidrografice, sectorul energetic, sectorul militar, administrativ etc.)
Federaţia Rusă dispune de capacitatea logistică necesară derulării unor astfel de operaţiuni, fiind manifeste iniţiative de obţinere a unui avantaj tehnic / tehnologic într-un mediu / spaţiu nereglementat la nivel internaţional. Modelul de acţiune ci-bernetică Estonia 2007–2008 poate fi replicat oricând şi oriunde: acţiuni specifice confruntărilor asimetrice generate de interesele divergente ale SUA şi Federaţiei Ruse pot fi folosite ca mijloc de coerciţie împotriva ţării noastre, dată fiind poziţio-narea geostrategică a României.
Activităţile de spionaj ale serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă, derulate pe teritoriul României
Este bine cunoscut efortul serviciilor de informaţii ruseşti de a derula operaţiuni de spionaj oriunde pe glob. Federaţia Rusă foloseşte o gamă largă de metode şi tehnici specifice intelligence-ului: subversiune, subminare economică, manipulare şi influenţare psihologică a populaţiei şi a unor lideri. Acţiunile de spionaj ale Federaţiei Ruse nu sunt îndreptate numai împotriva României, ci şi împotriva facilităţilor militare NATO găzduite de ţara noastră. Federaţia Rusă acţionează permanent, proactiv şi agresiv în direcţia destabilizării statelor din flancul estic al NATO prin potenţarea vulnerabilităţilor cu impact direct asupra securităţii naţionale.
Fenomene grave, de natură geofizică, meteoclimatică ori asociate (inundaţii, cutremure, alunecări de teren etc.)
Lipsa de analize sau analiza limitată a riscurilor climatice şi a impactului de-vastator al producerii acestora cu influenţă directă asupra vieţii umane. Chiar dacă efectele acestor fenomene sunt reversibile, timpul de revenire la normalitate este dependent de vulnerabilităţi sau disfuncţionalităţi de ordin intern (indecizia în rea-lizarea de proiecte ample de contracarare a acestora: consolidări de clădiri, îndiguiri, oprirea tăierii pădurilor etc.).
Degradarea mediului înconjurător, ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile (poluarea gravă, producerea unor pandemii etc.)
Statisticile indică o criză climaterică accentuată la nivel global, din cauza perpetuării unor metode învechite de uz industrial şi managementului defectuos sau abuziv al resurselor. Lipsa unor politici publice, care să prevină degradarea mediului, va genera apariţia unei noi tipologii de conflicte cu accent pe mutaţii demografice şi acces la resurse de bază. Specialiştii atrag atenţia asupra riscului reapariţiei de noi virusuri, care au fost îngheţate / conservate în calota glaciară în urmă cu milioane de ani. Odată cu topirea premafrostului este probabil ca umanitatea să se confrunte cu provocări pandemice necunoscute în istoria recentă. Distrugerea balanţei ecosistemului global reprezintă o ameninţare transnaţională, iar România nu va fi exceptată de efectele sale.
În concluzie, această analiză poate fi luată drept reper în elaborarea unor documente strategice, precum şi ca o analiză indirectă asupra modului de raportare a populaţiei la misiunile instituţiilor din sistemul de securitate naţională, apărare şi ordine publică din ţara noastră, raportat la riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile şi disfuncţionalităţile la adresa securităţii naţionale stipulate în documentele strategice menţionate anterior.