Interviu cu Excelenţa Sa dr. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT,
Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Arabiei Saudite
Vasile SIMILEANU: Trăim într-o lume în perpetuă schimbare. Abordările privind con-strucţia unei noi lumi au abordări diferite. În acest sens, geopolitica are un rol important în stabilirea noilor strategii. Din punctul de vedere oficial al statului dumneavoastră, care sunt aceste noi provocări şi presiuni geopolitice?
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Prin Viziunea 2030, Regatul încearcă să îşi valorifice capacităţile sale politice şi economice, precum şi locaţia geografică excepţională, de care se bucură ca centru de legătură pentru cele trei continente. Regatul are, de asemenea, potenţial financiar şi uman, precum şi resurse primare şi economice uriaşe, care permit investi-torilor să beneficieze de legi actualizate şi încurajatoare pentru investiţii şi mega proiecte. Regatul are investiţii la nivel glo-bal, devenind astfel un motor economic, regional şi interna-ţional, care vine în completarea resurselor sale, diversificân-du-le şi susţinând totodată şi economia partenerilor noştri economici. Pentru a realiza acest lucru, Regatul lucrează pentru a stabili parteneriate şi acorduri internaţionale şi regionale, prin care caută să-şi dezvolte atât economia proprie, cât şi pe cea a ţărilor vecine. De exemplu, când conducerea a decis să întemeieze un oraş economic în regiunea „NEOM”, a ales un loc în centrul lumii şi o zonă a cărei atmosferă să fie potrivită pe tot parcursul anului pentru muncă, investiţii şi turism. Din punct de vedere geografic, această regiune este situată între Regat, Iordania şi Egipt, ceea ce asigură resursele umane necesare pentru a lucra în aceste proiecte uriaşe, deschizând calea unei cooperări mai mari între ţările din regiune, în beneficiul economic al tuturor.
V.S.: Fiecare stat îşi promovează strategiile de securitate prin prisma evoluţiilor interna-ţionale. Care sunt orientările statului dumneavoastră în arena internaţională?
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Regatul este o ţară a păcii, care a căutat întotdeauna să menţină regiunea calmă, fără interferenţe străine, ce ar putea afecta pacea existentă. Regatul este dornic să stabilească relaţii diplomatice de prietenie cu toate ţările lumii. Suntem, de asemenea, membru fondator al Naţiunilor Unite, al Ligii Arabe şi al Consiliului de Cooperare din Golf. Avem activitate pozitivă în cadrul comunităţii internaţionale şi al organizaţiilor sale. De asemenea, ne leagă alianţe de securitate cu multe ţări ale lumii, prin acorduri de securitate, ce sporesc securitatea şi stabilitatea globală, precum şi combaterea terorismului, care a avut un impact major în destabilizarea securităţii. Regatul a luat iniţiativa de a înfiinţa o coaliţie militară islamică pentru combaterea terorismului şi un centru internaţional pentru combaterea gândirii extremiste, „Etidal” (Moderaţie). Regatul a sprijinit, de asemenea, Centrul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Terorismului cu aproximativ 110 milioane de dolari, pentru a lucra cu partenerii şi prietenii Regatului în combaterea teroris-mului şi a extremismului. În Ucraina, medierea saudită a contribuit la eliberarea unui număr de prizonieri de război ai ţărilor prietene. Totodată, Regatul a găzduit o conferinţă, care a reunit peste 40 de consilieri de securitate naţională pentru a ana-liza găsirea de soluţii pentru războiul din Ucraina, unde a participat şi o delegaţie a României, ceea ce dovedeşte rolul Regatului la nivel internaţional în găsirea de soluţii paşnice la probleme internaţionale.
V.S.: Geopolitica are, în actualul context internaţional, o pondere ridicată privind generarea strategiilor de securitate politico-militare şi economice. Vă rugăm să comentaţi principalele orientări politico-militare, economice, sociale, culturale pentru promovarea intereselor naţionale!
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Geopolitica impune statului mai multe lucruri, acesta fiind un factor esenţial al puterii sale, fie din punct de vedere al su-prafeţei, care îi oferă anumite resurse naturale, ca ţară din zonă petrolieră sau alte resurse, dar şi din punct de vedere al populaţiei, care conferă statului un avantaj relativ. Pe de o parte, creşterea populaţiei îi oferă acestuia resursele umane pentru a deţine o armată mare sau forţă de muncă, dar, pe de altă parte, geopolitica poate fi şi o povară, precum aceea de a fi într-o zonă, în care au loc multe dezastre naturale, sau prin impactul negativ al numărului crescut al populaţiei având în vedere hrana şi infrastructura, de care are nevoie, sau un popor cu un grad mare de analfabetism.
Amplasarea geografică a unui stat poate fi favorabilă pentru statutul acestuia, dar poate fi şi o povară, deoarece locaţia strategică oferă un avantaj, dar poate re-prezenta şi un motiv de invazie sau un pericol pentru stat.
Din acest punct de vedere, amplasarea geografică impune statului anumite alianţe şi, eventual, politici pentru a-şi apăra interesele naţionale şi securitatea, dar şi pentru a beneficia de locaţie şi de resursele aferente, evitând totodată efectele negative ale acesteia.
V.S.: În ceea ce priveşte relaţiile cu alte state, cum apreciaţi strategiile dezvoltate în rela-ţiile cu Romania, SUA, UE, Rusia şi China? Dar cu lumea arabo-islamică?
Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Aş vrea să vorbesc despre relaţia Regatului cu România, întrucât Regatul şi România au o viziune clară şi reciprocă de a stabili relaţii comune, care să servească cele două ţări, iar oficialii din Regat şi România lu-crează la consolidarea relaţiilor. Cititorul poate să remarce progresul nivelului relaţiilor dintre cele două ţări în ultimii ani, ca urmare a intensificării recente a vizitelor co-mune între oficialii celor două ţări, vizite, care susţin interesele comune. De asemenea, am semnat convenţii şi alte acorduri şi memorandumuri de înţelegere în diverse domenii, care vor fi anunţate în curând.
V.S.: La nivelul strategiilor comerciale, cum apreciaţi strategiile elaborate de statul dumnea-voastră? Ce interese naţionale sunt promovate în relaţiile cu terţe state?
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Regatul Arabiei Saudite deţine potenţial şi oportunităţi deosebite pentru investitori. Se remarcă, de asemenea, prin moştenirea civilizaţiei şi a culturii, zonele arheologice bogate nedescoperite, resursele naturale abundente şi locaţia sa strategică în centrul principalelor rute comerciale dintre cele trei continente. În cadrul Viziunii Regatului 2030, există o transformare radicală, care vizează diversificarea economiei Regatului şi a resurselor sale prin reforme economice, crearea de noi oportunităţi de afaceri şi diverse domenii de investiţii, pentru a accelera şi diversifica creşterea economică şi pentru a determina companiile internaţionale să îşi deschidă sedii în Regat. De asemenea, diversitatea în producţia şi exportul de bunuri autohtone către ţările lumii, dezvoltarea turismului, toate acestea în scopul obţinerii unor surse diferite de venit. Un ultim lucru, care a fost anunţat, este schema generală pentru centrele logistice, care urmăreşte dezvoltarea infra-structurii sectorului logistic, unde vor fi înfiinţate 59 de centre logistice cu o suprafaţă ce depăşeşte 100 de milioane m², pentru a consolida poziţia Regatului ca destinaţie de investiţii, dezvoltarea conectivităţii locale, regionale şi internaţionale a reţelelor de comerţ internaţionale şi a lanţurilor de aprovizionare globale, astfel încât Regatul să devină unul dintre cele mai importante centre logistice din lume.
V.S.: În numeroasele apariţii şi activităţi, am promovat noi abordări geopolitice precum GeoIntelligence (geopolitica informaţiilor), geopolitica inteligenţei artificiale, dar şi abordări privind rolul minorităţilor culturale şi religioase în asigurarea stabilităţii zonale, regionale şi chiar globale. Cum sunt percepute aceste abordări în ţara dumneavoastră?
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Regatul trece printr-o etapă de schim-bare în diverse domenii, iar noi suntem o ţară dezvoltată şi modernă, ţinând pasul cu dezvoltarea şi lucrând pentru a beneficia de tehnologiile moderne sub toate formele şi manifestările sale. Când am observat progresul în domeniul tehnologiei am creat oraşul în întregime inteligent „Oxagon”, iar când tehnologia şi inteligenţa artificială au pătruns în domeniul IT-ului, comerţului şi industriei, am devenit una dintre cele mai rapide ţări în aceste domenii. Avem un guvern digitalizat, o autoritate de secu-ritate cibernetică, o autoritate pentru date şi inteligenţă artificială şi concurăm în economia digitală. Studenţii noştri câştigă premii internaţionale în domeniul tehno-logiei şi ştiinţelor, preţuim şi suntem mândri de ceea ce am realizat, iar direcţiile noastre sunt clare în sprijinirea a tot ceea ce serveşte ţării noastre şi accelerează dezvoltarea şi progresul acesteia.
V.S.: Având în vedere aniversarea noastră, vă rugăm să adresaţi câteva cuvinte cititorilor şi realizatorilor Revistei GeoPolitica!
E.S. Muhammad bin Abdul Ghani KHAYYAT: Aş dori să mulţumesc Revistei GeoPolitica pentru acest interviu şi sper să le fi clarificat dragilor cititori noile strategii, pe care Regatul urmăreşte să le realizeze, precum şi activitatea ambasadei şi a angajaţilor acesteia în relaţia cu toţi prietenii din România pentru a duce relaţiile ţărilor noastre către etape avansate şi pozitive pentru cele două ţări. De asemenea, sper ca acest interviu să nu fie ultimul din această revistă deosebită, care încearcă să prezinte subiecte valoroase, de interes pentru cititor prin abordarea evenimentelor internaţionale.
Vasile Simileanu: Vă mulţumesc!