prof. univ. dr. Constantin HLIHOR

Summary. The dynamics of reconfiguring global and regional power relations have increased in intensity in recent years. One such area subject to geopolitical and geo-strategic change is the vast territory between the Baltic Sea and the Black Sea. This phenomenon has brought to the attention of specialists and political leaders various schemes for shaping international relations, including the ideas of Professor and scholar Sir Halford J. Mackinder. He launched such a model for interpreting regional great power rivalry with global impact into the public arena at the turn of the last century with the publication of Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction. Built on reflections and ideas at the borderline between geopolitics, history and political science, Mackinder’s work can be seen as a grid for reading international rivalries in the struggle for hegemony, attempting to demonstrate the political relevance of geography in support of international politics. Thus Mackinder’s notions of the ‘geographical pivot of history’ and the Heartland are regularly used as reading grids in the analysis of security developments in the East’s convergence with the West. This area also includes the geostrategic fault line stretching from the Baltic Sea to the Black Sea, where the epicentre of geopolitical rivalry between the Russian Federation and the West now lies and where the ‘Iron Curtain’ of a new Cold War will be extended.

Rezumat. Dinamica reconfigurărilor relaţiilor de putere la nivel global şi regional a crescut în intensitate în ultimii ani. Un astfel de spaţiu supus fenomenului schimbărilor geopolitice şi geo-strategice este şi vastul teritoriu cuprins între Marea Baltică şi Marea Neagră. Acest fenomen a readus în atenţia specialiştilor şi a liderilor politici diferite scheme de modelare a relaţiilor internaţionale, printre care şi ideile profesorului şi savantului Sir Halford J. Mackinder. Acesta a lansat, în spaţiul public, un astfel de model de interpretare a rivalităţii dintre marile puteri la nivel regional cu impact global, la începutul veacului trecut, prin publicarea lucrării Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction. Construită din reflecţii şi idei aflate la graniţa dintre geopolitică, istorie şi ştiinţele politice, această lucrare a lui Mackinder poate fi văzută ca grilă de lectură a rivalităţilor internaţionale în lupta pentru hegemonie, încercând să demonstreze relevanţa politică a geografiei în sprijinul politicii internaţionale. Astfel noţiunile lansate de Mackinder de „pivot geografic al istoriei” şi de Heartland sunt utilizate, în mod regulat, ca grile de lectură în analiza evoluţiilor de securitate din spaţiul de convergenţă ale Estului cu Vestul. Din acest spaţiu face parte şi falia geostrategică ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră unde se află astăzi epicentrul rivalităţii geopolitice dintre Federaţia Rusă şi Occident şi pe unde se va prelungi „Cortina de fier” a unui nou Război Rece.

Cuvinte cheie: Halford Mackinder, Europa de est, pivot geografic, Heartland, rivalitatea Est-Vest, spaţiul ponto-baltic

INTRODUCERE

Războiul din Ucraina, început în 2014 ca un conflict intern între guvernul de la Kiev şi majoritatea etnicilor ruşi din sud-estul ţării, extins apoi la nivel regional prin intervenţia militară a Federaţiei Ruse în februarie 2022, aduce din nou în atenţia analiştilor opera profesorului Halford J. Mackinder ca grilă de lectură pentru înţelegerea evenimentelor din această parte a lumii. Articolul său publicat în anul 1904 „The Geographical Pivot of History”^[1] şi lucrarea apărută în 1919 Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction^[2] sunt văzute, pe de o parte, ca texte fondatoare ale geopoliticii clasice şi utilizate în mod regulat ca o mare „reţetă stra-tegică”^[3], omogenă, invariantă care a traversat epocile fără să-i fie alterat conţinutul pentru liderii marilor puteri care îşi propun să controleze / stăpânească un teritoriu cu o ridicată valoare economică (resurse), strategică şi militară. Văzută pe de altă parte de analiştii din domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor de strategie şi geo-politică ca o grilă de lectură relevantă pentru analiza problemelor strategice majore din centrul unor rivalităţii hegemonice care s-au consumat de-a lungul secolului al XX-lea, inclusiv a celeia care se manifestă astăzi în triunghiul Rusia, China şi Statele Unite.

Teoria lui Mackinder este o interpretare a unor factori care, prin dinamica lor, influenţează mişcările geopolitice, şi anume poziţia geografică, puterea politică şi strategia de război. El a împărţit Terra în trei mari regiuni geografice într-o ecuaţie deterministică. Mai întâi a identificat o zonă pe care a considerat-o inexpugnabilă denumită Heartland situată între Carpaţi în vest, lanţul muntos Hindu în sud, Marea Baltică în nord şi munţii Altai în est^[4]. Acest spaţiu de convergenţă dintre Est şi Vest / Eurasia a văzut-o ca fiind cea mai avantajoasă locaţie geografică din punct de vedere strategic şi al resurselor care se găsesc aici. Pe de altă parte a identificat şi poziţia centrală a regiunii eurasiatice. Plecând de la aceste consideraţii a elaborat o formulă geografico-deterministică pe care o considera „magică” fără să ne spună şi ce: „Who rules East Europe commands the Heartland: Who rules the Heartland commands the World-Island: Who rules the World-Island commands the World.”^[5].

Formula lansată la începutul secolului XX a fascinat deopotrivă lumea academică şi pe cea politică. În perioada interbelică, când rivalitatea se manifesta între marile democraţii occidentale şi marile puteri totalitare în ascensiune, liderii anglo-saxoni au găsit un sprijin în teoria lui Mackinder care sugera o posibilă soluţie ca spaţiul est european să nu cadă sub controlul Rusiei Sovietice sau a unei alianţe sovieto-germane. Pentru aceasta era imperativ necesar existenţa unor state independente atât în raport cu Berlinul, cât şi cu Moscova^[6]. Iată cum sfătuia pe lideri britanici din perioada interbelică să acţioneze pentru ca spaţiul central european să nu cadă sub influenţa Berlinului: „Între Baltică şi Mediterană aveţi aceste şapte popoare negermane, fiecare la scara unui stat european de rangul doi – polonezii, boemii (cehi şi slovaci), ungurii (maghiari), slavii de sud (sârbii, croaţii şi slovenii), românii, bulgarii şi grecii. Dintre acestea, două sunt printre duşmanii noştri prezenţi, maghiarii şi bulgarii. Dar maghiarii şi bulgarii sunt îngrădiţi de celelalte cinci popoare şi niciunul dintre ele nu va fi puternic pentru a face vreun rău fără sprijinul prusac”.^[7]

Dar această formulă n-a fascinat doar liderii din spaţiul politic al marilor democraţii occidentale. Ea a aprins şi imaginaţia unor dictatori. Hitler^[8] şi Stalin^[9] mai întâi s-au înţeles (Pactul Ribbentrop-Molotov, august 1939) şi apoi s-au confruntat pentru controlul Europei de est şi în cele din urmă al lumii. Halford J. Mackinder a găsit pentru această formulă geografico-deterministică şi o reprezentare cartografică, sporindu-i astfel influenţa:

The geographical pivot of history, Apud. H.J. Mackinder, în The Geographical Journal, vol. XXII, no. 4, 1904^[10]

Ideile lui H.J. Mackinder au exercitat o la fel de mare atracţie după încheierea Războiului Rece şi printre geopoliticienii ruşi în încercarea lor de a găsi un fundament pentru noile „naraţiuni” geopolitice ^[11] ale renaşterii hegemoniei ruseşti şi de a influenţa leadershipul de la Kremlin în deciziile luate pe scena politică interna-ţională. Dintre aceştia, Vadim Ţimburski este poate cel mai apropiat de formula deterministico-geografică a savantului englez prin lansarea conceptului de „Insula Rusiei”^[12]. Vadim Ţimburski defineşte acest spaţiu ca o „platformă” locuită de etnia rusă, care se întinde, în evoluţia sa istorică, de la frontiera cu China până la Europa „romano-germană” despărţită printr-o centură de „teritorii-strâmtoare” întârziate din punct de vedere politic (territori-prolivy).^[13] Pentru geopoliticianul rus, Insula Rusiei defineşte identitatea de sine a Rusiei (samotozhdestvennost), explică de ce dezintegrarea URSS trebuie văzută ca o întoarcere a Rusiei la starea sa organică şi de ce viitorul ţării depinde de o politică externă a unor „alianţelor flexibile” care să nu permită Occidentului controlul acestor spaţii. Deşi iniţial Ţimburski a respins teoria lui Mackinder ca fiind nepotrivită pentru numeroasele metamorfoze teritoriale suferite de Rusia în secolul al XX-lea, în 2006, a ajuns la concluzia că ideile lui Mackinder îl pot ajuta pentru a construi propria sa schemă geopolitică „a trei cicluri ale istoriei imperiale ruse”^[14]. Multe din aceste idei pot fi regăsite în discursul public al liderilor de la Kremlin cu privire la războiul din Ucraina şi la rivalitatea tot mai intensă cu Occidentul.

Astăzi ideile lui Mackinder sunt văzute de către unii oameni politici ca o posibilă soluţie în rezolvarea crizelor de securitate care macină falia geopolitică ponto-baltică. Jurnalistul şi omul politic polonez Radek Sikorski, fost ministru de externe, sugera că „Ucraina este poate cel mai apropiat echivalent astăzi al teoriei lui Mackinder conform căreia cine conduce Europa de Est controlează Heartlandul.”^[15]

Deşi ideile lui Mackinder s-au confruntat şi cu multe critici în această sută de ani de la lansarea lor în spaţiul public^[16], acest studiu nu-şi propune să (in)valideze viziunea marelui savant geograf. Urmăreşte să prezinte dacă teoria Heartlandului mai exercită vreo atracţie asupra specialiştilor care, la rândul lor, să influenţeze liderii diferitor actori implicaţi în politica internaţională. Mai precis, studiul îşi propune să identifice influenţa teoriei Heartland-ului în deciziile de politică externă atât ale Occidentului, cât şi ale Rusiei în apărarea / impunerea intereselor în falia geopolitică ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră şi are astăzi epicentrul pe teritoriul Ucrainei. Să evidenţieze care sunt raţiunile pentru care există o rivalitate atât de intensă în spaţiul ponto-baltic dintre Occident şi Federaţia Rusă. Care este miza acestei rivalităţi geopolitice: Controlul resurselor naturale care se găsesc în aceste teritorii şi accesul la piaţă comercială a regiunii sau dominaţia geostrategică pentru a limita intenţia Rusiei de a reînvia trecutul său imperialist. Mai au aceste teorii relevanţa necesară pentru a fi considerate un instrument potrivit pentru analiza competiţiei marilor puteri în diferite regiuni ale lumii? Oferă această grilă de lectură explicaţia de ce Occidentul susţine războiul din Ucraina şi raţiunile pentru care Moscova s-a îndreptat spre Asia şi Sudul global pentru a împinge NATO înapoi în limitele teritoriale pe care le avea în timpul Războiului Rece? Sunt doar câteva din întrebările la care un posibil răspuns poate fi aflat şi făcându-se apel la ideile din opera lui Mackinder.

SPAŢIUL PONTO-BALTIC –
O „CONSTRUCŢIE” GEOPOLITICĂ CU GEOMETRIE VARIABILĂ

Regiunea ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră ca parte a Heartland-ului imaginat de Halford J. Mackinder a jucat un rol important în lupta pentru hegemonie şi control pe continentul european din cele mai vechi timpuri, inclusiv pe tot parcursul secolului al XX-lea. Din această perspectivă în imaginarul geopolitic regiunea a fost definită ca sferă de influenţă, zonă tampon (Cortina de fier din perioada Războiului Rece), glacis de securitate sau mai nou intermarium.^[17] Face parte din categoria acelor teritorii care sunt situate la joncţiunea unor mega-regiuni de presiune geopolitică unde se consumă intense rivalităţi de interese ale marilor puteri, sau ale unor organizaţii politico-militare. Cel mai adesea, aceste zone de joncţiune au poziţii economice şi geografice foarte favorabile prin existenţa unor rute comerciale care leagă diferite centre economice sau pentru că oferă avantaje de ordin strategic şi militar datorită configuraţiei fizico-geografice a teritoriului. După încheierea primei conflagraţii mondiale spaţiul cuprins între Marea Neagră şi Baltica a fost definit de către liderii occidentali ca fiind un cordon sanitar^[18], iar de cei polonezi Intermarium^[19]. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial liderii sovietici au văzut acest spaţiu ca un glacis de Securitate^[20]. Limitele spaţiale ale acestei regiuni sunt cu geometrie variabilă deoarece depind de convergenţa / divergenţa de interese ale actorilor aflaţi în competiţie / cooperare şi de locul lor în balanţa forţelor la nivel regional şi/sau global. Prin urmare este foarte greu pentru această „realitate” spaţială fluidă să-i fie trasate „frontierele”.

După încheierea Războiului Rece valoarea geopolitică a spaţiului cuprins între Marea Baltică şi Marea Neagră nu s-a diminuat şi în consecinţă a rămas în atenţia atât a analiştilor, cât şi în cea a liderilor politici. Analiştii ruşi percep spaţiul fizico-geografic de la Marea Baltică la Marea Neagră fie ca o „formaţiune geopolitică aflată la joncţiunea dintre spaţiile Europei de Vest şi ale Eurasiei de Nord”^[21], fie „un spaţiu de rivalitate între Federaţia Rusă şi NATO”.^[22] Lansarea Parteneriatului Estic pentru ţările post-sovietice (Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia) la Summit-ul UE de la Praga din 2009, cu scopul de a „aprofunda cooperarea politică şi integrarea economică” fără a oferi însă perspective certe cu privire la integrarea acestor state în UE^[23] a fost percepută de Federaţia Rusă ca o provocare^[24]. Analiştii ruşi consideră că pentru UE interesele geoeconomice din acest spaţiu şi în special din Ucraina au jucat un anumit rol – „folosind spaţiul ca sursă de materii prime ieftine, produse semifabricate, forţă de muncă ieftină şi piaţă de desfacere pentru produsele europene”^[25].

În replică analiştii americani consideră că acest spaţiu trebuie să constituie o barieră pentru expansiunea Moscovei. Astfel George Friedman, de la centrul de analiză Stratfor, aprecia că, după anexarea Crimeei de Rusia, spaţiul din „Estonia în Azerbaidjan” trebuie să fie un „containment pentru Moscova”^[26]. Se observă liniile de continuitate a ideilor privind valoarea geopolitică a spaţiului „de la Marea Baltică la Marea Neagră”, larg răspândite în cercurile intelectuale poloneze,^[27] pentru a izola URSS în timpul Războiului Rece cu cele de astăzi pentru a bara încercarea Moscovei de a-şi reconstrui spaţiul imperial istoric. Aceste idei care sunt prezente în discursul elitei intelectuale din Est şi Vest influenţează liderii politici care conduc destinele popoarelor în rivalităţile geopolitice ale momentului actual^[28]. Ţările care au fost incluse în acest spaţiu geopolitic au depins de grila de lectură a realităţilor politice şi de securitate a celor care alcătuiau studiul, de poziţia acestora faţă de principalele mari puteri europene şi de raporturile de interese dintre acestea. Astfel că în ultimul secol limitele acestui spaţiu au fost într-o mişcare geopolitică cu geometrie variabilă. Referindu-se la acest aspect analiştii polonezi Jan Smoleński şi Jan Dutkiewicz apreciază că acest spaţiu „Nici măcar nu are o definiţie clară: se întinde de la statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania apoi prin Polonia, Belarus, Slovacia, Cehia şi Ungaria, apoi spre est pentru a cuprinde Moldova, România şi Bulgaria, şi poate luând în alte ţări”^[29]. Observă că această regiune, astăzi ca şi în epoca lui Titulescu, acest spaţiu geopolitic nu posedă prea multe trăsături care să-i dea coeziune. „Nu este unificat din punct de vedere cultural, religios, lingvistic, rasial, politic sau chiar geografic (Grecia şi Finlanda sunt mai la est, dar nu sunt incluse niciodată, Georgia este separată de celelalte şi totuşi este adesea luată în considerare, iar apartenenţa conceptuală şi chiar existenţa Ucrainei sunt în joc în conflictul actual”^[30].

Dacă ceva uneşte spaţiu geopolitic ponto-baltic este aşezarea sa istorică la graniţa marilor puteri care şi-au disputat / armonizat interesele în funcţie de evoluţiile din balanţa de forţe. Astfel popoarele din această regiune au jucat fie un rol de barieră, fie de contact / pod în sistemul relaţiilor europene. De-a lungul istoriei, dar cu precădere în perioada interbelică, în acest spaţiu s-a manifestat o constantă geopolitică de tip dual. Pe de o parte încercările marilor puteri de a-şi consolida poziţia geopolitică şi geoeconomică, iar pe de alta dorinţa popoarelor acestui spaţiu european pentru a-şi forma o identitate de stat, care a fost considerată adecvată pentru o dezvoltare economică durabilă şi securitate.^[31]

Spaţiul geografic cuprins între Marea Baltică şi Marea Neagră a fost, dacă ne referim doar la ultima sută de ani, marcat de tensiuni, crize, conflicte şi rivalităţi geopolitice de mai mare sau mai mică intensitate în funcţie de evoluţiile din ecuaţia de putere la nivel european şi global. Parafrazându-l pe Gheorghe I. Brătianu se poate afirma că acest spaţiu din perspectivă geopolitică este „placă turnantă” a marelui trafic şi a schimburilor internaţionale „o zonă de tranziţie şi de răscruce între Europa şi Asia”, dar şi, din nefericire, a invaziilor şi a războaielor^[32]. Astfel că nu surprinde faptul că evoluţiile politice, diplomatice, militare, culturale şi economice din acest spaţiu au fost în permanenţă în atenţia diplomaţiei şi a liderilor politici deoarece în spaţiul ponto-baltic s-au confruntat forţe care doreau păstrarea arhitecturii graniţelor şi a celei de securitate cu puterile revizioniste. Confruntarea s-a situat mereu într-un echilibru precar şi schimbător, iar deciziile luate, deşi vizau probleme locale, acestea au avut reverberaţii şi consecinţe globale şi pe termen lung.

Controlul sovietic al spaţiului ponto-baltic s-a erodat treptat mai ales în a doua parte a Războiului Rece şi a dispărut odată cu prăbuşirea, prin implozie, a Uniunii Sovietice. Situaţia geopolitică în spaţiul ponto-baltic a revenit în mare măsură la perioada primilor ani ai epocii post Versailles. Statele din această zonă eliberate de stăpânirea Moscovei au avut astfel şansa de a-şi forma propriile politici externe. Au avut posibilitatea de a stabili cursuri independente de dezvoltare socială, economică şi politică, direcţii de cooperare multilaterală prin proiecte comune în sectoarele politic, economic, de mediu şi energetic pentru a-şi consolida capacităţile pe drumul către integrarea europeană şi euro-atlantică^[33]. Dorinţa acestor popoare de integrare în structurile de cooperare şi securitate euroatlantică a găsit un larg sprijin în cancelariile occidentale.

În 1993, asistentul de securitate naţională al SUA Anthony Lake a proclamat conceptul de extindere a democraţiei. Acesta prevedea conectarea fostelor ţări socialiste şi a republicilor sovietice, cu excepţia Rusiei, la instituţiile transatlantice^[34]. Liderii de la Kremlin nu au privit cu ochi buni această politică a SUA în noul context geopolitic^[35], dar Federaţia Rusă, moştenitoare a fostului imperiu sovietic, nu avea nici capacitatea şi nici interesul de a se opune acestor evoluţii. O cooperare cu marile puteri democratice, inclusiv cu Alianţa Nord Atlantică^[36], părea o soluţie bună în primii ani ai tranziţiei postsovietice. Extinderea NATO în ceea ce specialiştii au definit a fi fostul spaţiu exterior al imperiului sovietic nu a trezit serioase îngrijorări la Kremlin. Acestea au apărut după ce în Georgia şi mai ales în Ucraina au avut loc revoluţii democratice care au înlăturat lideri proruşi de la putere şi au aşezat aceste ţări pe drumul integrării euro-atlantice. Războiul de cinci zile din 2008 din Georgia^[37] a pus în evidenţă dorinţa Rusiei de a proiecta eficient puterea dincolo de graniţele sale şi, în acelaşi timp, de a schimba status quo-ul în regiunile de interes pentru Moscova. Acest eveniment, şi ca lansarea de către UE a programului „Parteneriatul Estic”, a condus la o schimbare de esenţă a percepţiei liderilor ruşi privind interesele Rusiei în spaţiul ponto-baltic^[38], iar evoluţiile geopolitice în această regiune generate de răsturnări în raporturile de putere între cei care au susţinut ordinea post-război rece şi cei care o contestă par a se fi întors în timp cu opt decenii.

ISTMUL PONTO-BALTIC UN POLIGON DE ÎNCERCĂRI ŞI PROIECŢII PENTRU SCENA POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ

Ucraina ocupă din punct de vedere geografic un loc privilegiat în istmul ponto-baltic şi din această privinţă războiul care se poartă acum pe acest teritoriu a perturbat grav ordinea geopolitică dintre Est şi Vest, a afectat puternic arhitectura fluxurilor comerciale în domeniul energiei şi al resurselor de hrană şi nu numai şi a perturbat puternic circulaţia şi sensul de mişcare a capitalurilor de pe piaţa financiară. Aceste câteva aspecte de ordin geopolitic au determinat atât pe analişti, cât şi pe liderii politici nu numai să se întrebe dacă teoria Heartland-ului mackinderian să fie de actualitate, ci şi să investigheze impactul acestor evoluţii geopolitice la nivel global.

Modul cum marile puteri ale lumii contemporane s-au poziţionat faţă de războiul din Ucraina ne sugerează că miza sa nu este locală / regională, ci globală^[39]. Profesorul Sven Biscop de la Universitatea din Gent consideră că războiul din Ucraina a adus scena politică internaţională într-un moment de răscruce şi avansează două scenarii posibile. Unul dintre acestea ar fi putut fi cel al unei noi ordini bipolare dacă China ar fi sprijinit Rusia la fel cum UE şi SUA au sprijinit Ucraina. „Acesta ar fi fost un punct de basculanţă pentru politica internaţională. Lumea s-ar fi prăbuşit din nou în două blocuri rivale: europenii şi americanii împotriva ruşilor şi chinezilor, Ucraina fiind primul câmp de luptă al unei confruntări bipolare din secolul XXI”^[40]. Cel de-al doilea scenariu posibil, privind ordinea internaţională, în opinia profesorului Biscop are ca punct de plecare modul cum s-au poziţionat actorii scenei politice internaţionale faţă de războiul din Ucraina în general şi de modul cum au răspuns la îndemnul SUA şi al aliaţilor lor de a impune sancţiuni Rusiei. „Reacţia diferitelor puteri la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei confirmă astfel că ne aflăm într-o lume multipolară. Există mai multe puteri, dintre care unele cooperează mai mult între ele decât cu altele, dar în cele din urmă fiecare putere îşi urmează propriul curs către fiecare dintre celelalte puteri în lumina propriilor interese”^[41].

Din perspectiva rusă analistul Andrey Kortunov, director general al Consiliului rus pentru afaceri internaţionale (RIAC), avansează „trei scenarii despre cum se va încheia operaţiunea militară specială a Rusiei pe teritoriul Ucrainei, unde fiecare rezultat ar avea consecinţe geopolitice uriaşe”^[42]. Interesant este că în cele trei variante preconizate Kortunov nu anticipează o victorie a Rusiei în acest proxy war. În primul rând se referă la cea mai rea variantă pentru ruşi, aceea ca Moscova să fie învinsă decisiv. În acest caz „ordinea internaţională ar reveni la „momentul unipolar” în ciuda opoziţiei Beijingului faţă de o astfel de dezvoltare. Occidentul ar putea să „îmblân-zească” şi să „domestifice” Rusia post-comunistă şi apoi să crească presiunea asupra Chinei”^[43]. O altă variantă pe care o întrevede Kortunov este cea a unui compromis politic imperfect, dar reciproc acceptabil între Moscova şi Kiev pe de o parte şi între Rusia şi Occident pe de alta. Acest compromis „ar putea fi urmat de un altul mai important între Occident şi China. Ar fi continuarea lui logică. În această variantă s-ar putea schimba lumea internaţională şi ar fi posibilă reforma ordinii mondiale (reconstrucţia sistemului ONU, modernizarea normelor de drept internaţional public, restructurarea unor instituţii internaţionale cum ar fi FMI, OMC est.)”^[44]. Varianta a treia imaginată de Kortunov este cea în care se găsesc beligeranţii după şase luni de la intervenţia militară rusă. Ambele părţi continuă să creadă că pot obţine decizia pe câmpul de luptă şi nu vor accepta negocierile pentru a se pune capăt conflictului. Aceasta va intra „în algoritmul deja familiar de „escaladare – uzură a părţilor – un armistiţiu şocant – acumulare de forţe – o nouă escaladare”.^[45] În acest caz analistul rus crede că poate apărea prăbuşirea finală a sistemului internaţional modern. Instituţiile internaţionale globale şi regionale ineficiente îşi vor pierde în sfârşit rolul în politica mondială, cursa înarmărilor se va accelera brusc, va începe o reacţie în lanţ de proliferare a armelor nucleare, conflictele regionale vor începe să se înmulţească şi terorismul internaţional va înflori. Astfel de schimbări vor duce la instabilitate generală şi chiar la haos în următorii ani şi abia mai târziu, prin această instabilitate şi haos, vor începe să pătrundă germenii unei noi ordini mondiale.^[46] Dar competiţia internaţională între marile puteri a revenit, cu Statele Unite, Rusia, China, Europa, Japonia, India, Iran şi altele concurând pentru predominanţa regională. Luptele pentru onoare, statut şi influenţă în lume au devenit din nou caracteristici cheie ale scenei internaţionale. Din punct de vedere ideologic, este un moment nu al convergenţei, ci al divergenţei. Concurenţa dintre liberalism şi absolutism a reapărut, naţiunile lumii aliniindu-se tot mai mult, ca şi în trecut, pe linii ideologice”^[47].

Astfel că pentru Rusia şi China realizarea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de putere brută care se manifestă cu atâta intensitate acum pe teritoriul ucrainean. Este şi o bătălie de idei pe arena diplomaţiei mondiale. „În timp ce tradiţia liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, gânditorii ruşi şi chinezi argumentează că diferitele tradiţii culturale şi „civilizaţii” ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite”^[48]. China şi India care îşi doresc reforma sistemului internaţional propun soluţii pe baza unor filosofii, viziuni şi doctrine care nu se potrivesc cu cele care au stat la baza construcţiei ordinii internaţionale în epoca modernă şi contemporană. Profesorul Roger T. Ames de la Universitatea din Peking arată că, încă de la sfârşitul anului 2013, China a lansat „Iniţiativa One Belt, One Road” (BRI) care în esenţa ei este „o strategie de înlocuire a ordinii mondiale existente în toate componentele sale cu o viziune a „relaţiilor intra-naţionale” care reiese din gândirea tradiţională chineză daoistă pentru a introduce o versiune confuciană a „internaţionalismului” ”^[49]. La încheierea acestui conflict este foarte posibil să avem răspuns la întrebarea dacă şi cât se va schimba actuala ordine internaţională.

Conflictul din Ucraina a confirmat viziunea lui Mackinder privind importanţa spaţiului est european în circulaţia resurselor, bunurilor şi a serviciilor, dar şi a ca-pitalurilor pentru hegemonia regională şi globală. Occidentul a impus Rusiei sancţiuni economice,^[50] ceea ce a făcut ca China să devină principalul partener comercial al Rusiei şi să acţioneze concertat pentru a ocoli sancţiunile^[51] şi a destructura piaţa globală, aşa cum funcţionează astăzi cu dolarul ca monedă de referinţă în comerţul internaţional. Rusia şi actorii statali şi non statali care sunt de partea ei în războiul din Ucraina pentru a scăpa / diminua efectul sancţiunilor economice vor încerca să-şi creeze propria sferă de influenţă economică şi financiară prin decuplarea de la ordinea financiară globală bazată pe dolar^[52]. Comerţul este un schimb de produse, bunuri şi servicii. Fluxul creat de comerţ este însoţit de fluxul de bani, iar acesta din urmă are ca vector sistemul bancar. Moneda în schimburile comerciale este dolarul american, direct sau indirect, din cauza profunzimii şi lichidităţii pieţelor în dolari americani, ceea ce înseamnă că tranzacţiile se fac printr-un cont corespunzător la una dintre băncile americane. Cu alte cuvinte, Trezoreria SUA monitorizează toate tranzacţiile, atât legale, cât şi ilegale, şi pot oricând întrerupe sau bloca circulaţia dolarilor pe piaţa internaţională cu importante consecinţe asupra afacerilor pentru spaţiile economice ale rivalilor săi.

Analiza „poligonului” ponto-baltic este importantă şi din perspectiva impactului pe care îl are războiul din Ucraina asupra comunicaţiilor internaţionale. Transpor-turile de resurse, bunuri şi servicii prin istmul ponto-baltic sunt condiţionate de puncte obligatorii de trecere atât în nord, cât şi în sudul acestei regiuni^[53]. În acest sens, zona este pentru piaţa alimentară şi energetică ceea ce Canalul Suez şi Golful Aden sunt pentru comerţul cu petrol, iar Strâmtoarea Malacca şi Ormuz pentru ieşirea din Orientul Mijlociu a resursei energetice. Prin Marea Neagră se transportă aproximativ 40% din cerealele din lume şi o mare parte de îngrăşăminte minerale şi gaze naturale^[54]. Pentru Europa, preocupată de prosperitatea sa economică, sau pentru Africa, atât de dependentă de îngrăşăminte pentru a-şi hrăni populaţia în creştere, Marea Neagră a părut până acum a fi un punct de blocare neexplorat. Acest fapt explică de ce volumul de mărfuri şi resurse ce trece prin istmul ponto-baltic nu este unul nesemnificativ. Zona Mării Baltice a avut unul dintre cele mai dense traficuri maritime din lume cu mult timp înainte de a izbucni conflictul ruso-ucrainean. În 2009, de exemplu, peste 2.000 de nave erau în circulaţie zilnic fără a include feriboturile, navele de pescuit mai mici sau ambarcaţiunile de agrement. Chiar şi „linia imaginară” dintre Helsinki şi Tallinn este traversată anual de peste 7.600 de nave-container, 17.500 de nave de pasageri şi alte 25.000 de alte tipuri^[55]. Rezultate similare ale comerţului maritim au fost înregistrate şi în Marea Neagră în 2014. Traficul de containere şi transporturile de mărfuri agricole din Marea Neagră au fost în creştere. Aceste fluxuri comerciale sunt importante nu numai la nivel regional, ci şi la nivel global, deoarece atât Rusia, cât şi Ucraina au capacitatea de a influenţa preţurile mondiale la alimente şi la unele materii prime din domeniul energetic şi nu numai^[56].

Din această perspectivă războiul din Ucraina influenţează negativ principalele rute de transport maritim în istmul ponto-baltic. Căutarea unor rute comerciale alternative pentru mărfuri care circulă din acest spaţiu către alte centre ale lumii s-a intensificat şi au crescut cerinţele privind infrastructura şi serviciile de transport terestre şi maritime. Acest fapt va afecta regiunea Marea Neagră – Baltica în viitorul apropiat. Moscova îşi doreşte „întărirea interconectivităţii economice şi de transport în Eurasia, inclusiv prin modernizarea şi creşterea capacităţii a liniei principale Baikal – Amur şi a căii ferate transsiberiene; lansarea rapidă a Coridorului Internaţional de Transport Nord – Sud; îmbunătăţirea infrastructurii Coridorului Internaţional de Tranzit Europa de Vest – China de Vest, regiunile Caspice şi Marea Neagră şi Ruta Mării Nordului; crearea de zone de dezvoltare şi coridoare economice în Eurasia, inclusiv coridorul economic China – Mongolia – Rusia, precum şi ca o cooperare regională sporită în dezvoltarea digitală şi stabilirea unui parteneriat energetic.”^[57] Întrebarea este în ce măsură această dorinţă a Rusiei se va suprapune cu China’s Belt and Road Initiative? Sunt opinii că actualul traseu al acestei rute prin care China se conectează la UE să ocolească zona ponto-baltică şi să treacă prin ţări din Asia Centrală, regiunea caspică, Iran şi Turcia^[58]. Aceste opinii au ca suport nu numai războiul ruso-ucrainean, ci şi o realitate. „Firmele chineze îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor în aripa sa de sud, în Balcani şi în ţările învecinate”^[59].

Dacă în condiţiile în care războiul din Ucraina va continua şi atât Marea Baltică, cât şi Marea Neagră vor fi expuse unor riscuri crescute în privinţa transporturilor maritime, vor trebui căutate soluţii. Una dintre acestea ar fi ca Istmul ponto-baltic să conecteze Europa de restul continentului eurasiatic de-a lungul mai multor rute terestre. Una dintre acestea ar putea pleca din portul polonez Gdańsk, prin portul românesc Constanţa, portul bulgar Burgas, iar de aici la Batumi se poate ajunge pe uscat peste Bosfor din Istanbul. De acolo, culoarul caucazian se deschide spre Baku până spre inima Asiei Centrale asigurându-se astfel circulaţia unui flux constant de mărfuri şi produse energetice. Cu siguranţă se vor găsi şi alte soluţii.

CONCLUZII

Evoluţiile geopolitice din regiunea balto-pontică au readus în dezbaterea publică teoria Heartland-ului, însă valoarea ei trebuie văzută în raport cu schimbările petrecute în societatea contemporană a ultimului secol. Aceasta poate fi utilizată ca grilă de lectură a evenimentelor care se petrec în istmul ponto-baltic, însă cu o anumită prudenţă în aplicarea unor astfel de instrumente teoretice la situaţii cu totul diferite. Halford Mackinder a fundamentat principiile şi tezele teoriei sale într-o epocă în care rivalitatea dintre marile puteri (maritime şi terestre) se disputa după o modelare a gândirii strategice specifică începutului de secol XX când factorul aerian în balanţa forţelor era neglijabil. Astăzi aviaţia strategică şi apariţia rachetelor cu încărcătură nucleară sau convenţională au făcut ca ideea lui Mackinder „cine stăpâneşte / controlează o „fortăreaţă naturală şi inaccesibilă a Terrei” domină lumea” să pară a fi depăşită. Intervenţia sovietică în Afganistan din secolul trecut, ca cea americană de la începutul secolului al XXI-lea arată că un teritoriu poate fi cucerit, dar populaţia care vieţuieşte acolo să nu fie atât de uşor de supus. Lecţia aceasta n-a fost învăţată de către liderii de la Moscova, deşi înaintaşii lor au fost parte a acestei istorii!

Pe de altă parte termenul „Heartland” a fost înţeles de multă lume doar în raport de reprezentarea sa cartografică şi atributele sale au fost simplificate la o ecuaţie pur deterministică de ordin geografic în raporturile de rivalitate pentru hegemonie la nivel regional şi global fără să se ia în considerare perspectiva istorică. Imaginile şi hărţile cartografice au vizualizat scenariul de ameninţare, dar s-au limitat la reprezentarea locaţiei geografice şi a relaţiei unei anumite zone geografice cu lumea în ansamblul ei, ceea ce a făcut ca teoria să nu pară suficient de complexă. Savantul geograf Ion Conea afirma că ceea ce este astăzi geopolitică mâine va fi istorie. Dimensiunea şi perspectiva istorică adăugate teoriei mackinderiene ne pot ajuta să înţelegem de ce fosta Uniune Sovietică n-a dominat lumea Războiului Rece deşi a controlat Europa de Est, zona pivot în teoria Heartland-ului.

Adaptarea conceptelor de zonă pivot şi de Heartland la realităţile generate de evoluţia gândirii strategice, a tehnologiilor militare, a inteligenţei artificiale este imperios necesară. De asemenea nu trebuie uitat că teoria lui Mackinder a jucat un rol extrem de important în creionarea naraţiunilor strategice naţionale şi ideologice specifice pentru legitimarea activităţilor de politică externă a marilor puteri la un moment dat. Teoria Heartland-ului, de exemplu, a permis alfabetizarea spaţială a ce-tăţenilor americani pentru a înţelege ameninţarea comunismului sovietic din perioada Războiului Rece şi aprobarea dată Administraţiei SUA de se autodefini protector al democraţiei împotriva regimurilor de dictatură fascistă / comunistă. Şi în această privinţă teoria lui Mackinder îşi păstrează valabilitatea.

[1] H.J. Mackinder, The geographical pivot of history, în The Geographical Journal, vol XXII, no.4, 1904, p. 435, republicat în The Geographical Journal, Vol. 170, No. 4, December 2004, pp. 298-321, online https://www.iwp.edu/wp-content/uploads/2019/05/20131016_MackinderTheGeographicalJournal.pdf accesat la 29 martie 2023.

[2] Sir Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, With a New Introduction by Stephen V. Mladineo, National Defense University Press, Washington, DC, 1996.

[3] A se vedea, William H. Parker, Mackinder: Geography as an aid to Statecraft, Clarendon Press, Oxford, 1982, p. 161; Colin S. Gray, In Defence of the Heartland: Sir Halford Mackinder and his critics a hundred years on, în Brian W. Blouet, ed., Global geostrategy: Mackinder and the defence of the West, Frank Cass, London, 2005, pp. 17-35;Tristam Hunt, He is almost unknown, but the ideas of Sir Halford Mackinder dominate global thinking, în The Times, 17 September 2009; Artyom Lukin, Mackinder Revisited: Will China Establish Eurasian Empire 3.0?, în The Diplomat, 7 February 2015; Colin Dueck, Geopolitics Reborn, în Foreign Policy Research Institute, July 2013.

[4] Sir Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality…, pp. 53-81.

[5] Ibidem, p. 106.

[6] Ibidem, pp. 111-112.

[7] Ibidem, p. 112.

[8] Christopher J. Fettweis, Sir Halford Mackinder, Geopolitics, and Policymaking in the 21st Century, in Parameters, vol. 30, no. 2 (2000), online https://press.armywarcollege.edu/cgi/viewcontent. cgi?article=1974&context=parameters accesat la 29 martie 2023.

[9] C. Dale Walton, Geopolitics and the Great Powers in the Twenty-first Century Multipolarity and the revolution in strategic perspectivem, Routledge, London, New York, 2007, p. 2.

[10] H.J. Mackinder, în The Geographical Journal, vol. XXII, no. 4, 1904, p. 435, republicat în The Geo-graphical Journal, Vol. 170, No. 4, December 2004, pp. 298-321, online https: //www.iwp.edu/wp-content/uploads/2019/05/20131016_MackinderTheGeographicalJournal.pdf

[11] Nick Megoran, The politics of using Mackinder’s Geopolitics: the Example of Uzbekistan, în Central Asia and the Caucasus, vol. 4, no. 34, 2005, p. 89.

[12] V.L. Tsymburskii, Ostrov Rossiya. Geopoliticheskie i khronopoliticheskie raboty, 1993-2006, ROSSPEN, Moskva, 2007.

[13] Ibidem, pp. 7-8.

[14] Ibidem, pp. 388-418.

[15] Phil Tinline, Mackinder Father of Geopolitics? https://www-newstatesman-com.translate.goog/ culture/2019/01/halford-mackinder-father-geopolitics?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr _pto=sc accesat la 29 martie 2023.

[16] Frédéric Lasserre, Mackinder, Models and the New Silk Road: a Deceiving Tool? Network for Strategic Analysis, august 27, 2020, online https://ras-nsa.ca/mackinder-models-and-the-new-silk-road-a-deceiving-tool/ accesat la 29 martie 2023.

[17] A se vedea şi Constantin Hlihor, Provocări de securitate în spaţiul ponto-baltic. Actualitatea lui Nicolae Titulescu, în Perspective. Revista Fundaţiei Europene Titulescu, nr.1, 2022, pp. 57-77.

[18] Mikhail Mel’tyukhov, «Sanitarnyy kordon»: strategicheskaya problema i yeye resheniye, în Zhurnal rossiyskikh i vostochnoyevropeyskikh istoricheskikh issledovaniy № 1(4), 2012, p. 18-24.

[19] Marta Grzechnik, Intermarium: the Baltic and the Black seas on the Polish mental maps in the interwar period, în Revista Română de Studii Baltice şi Nordice / The Romanian Journal for Baltic and Nordic Studies Vol. 6, Issue 1 (2014): pp. 81-96.

[20] Laurenţiu Constantiniu, Uniunea Sovietică între obsesia securităţii şi insecuritate, Editura Corint, Bucureşti, 2010, pp. 182-183.

[21] Andrey Gennadiyevich Gol’tsov, Regional’nyy geopoliticheskiy proyekt «mezhdumor’ye»: Perspektivy realizatsii, în Sravnitel’naya Politika, 2016, T.7 №4, p. 97.

[22] Aleksey Fenenko, Geopolitika “mezhdumor’ya”. Versiya dlya pechati Obsudit’ na forume Povedeniye Kiyeva obostryayet situatsiyu v Baltiysko-Chernomorskom regione (Geopolitica Intermarium-ului. Com–portamentul Kievului exacerbează situaţia din regiunea Baltic-Marea Neagră) în Nezavisimaia, 19 mai 2014, online https://www.ng.ru/courier/2014-05-19/10_interseas.html accesat la 8 februarie 2023.

[23] Dr. Armand Goşu, coord., Parteneriatul Estic: bilanţ de etapă, Policy Paper nr. 6/2013, p. 3.

[24] Andrey Gennadiyevich Gol’tsov, Regional’nyy geopoliticheskiy proyekt «mezhdumor’ye»: Perspektivy realizatsii, în Sravnitel’naya Politika, 2016, T.7 №4, p. 98.

[25] Ibidem.

[26] George Friedman, Din Estonia în Azerbaidjan: Strategia americană după Ucraina în Stratfor, 25.03. 2014, online https://www.stratfor.com/weekly/estonia-azerbaijan-american-strategy-after-ukraine accesat la 8 februarie 2023.

[27] Stefan Troebst, “Intermarium” and “Wedding to the Sea”: Politics of History and Mental Mapping in East Central Europe în European Review of History, 2003, Vol. 10, No. 2, p. 303.

[28] Andrey Gennadiyevich Gol’tsov, op.cit., în loc. cit., p. 97.

[29] Jan Smoleński, Jan Dutkiewicz, The American Pundits Who Can’t Resist “Westsplaining” Ukraine John Mearsheimer and other foreign policy figures are treating Russia’s invasion of Ukraine like a game of Risk, în The Soapbox, 4 martie 2022, online https://newrepublic.com/article/165603/carlson-russia-ukraine-imperialism-nato accesat la 6 martie 2023.

[30] Ibidem.

[31] A se vedea şi L.B. Vardomskiy, Balto-chernomorskoye mezhdumor’ye: geopoliticheskiy «kordon» ili zona sotrudnichestva? Doklad na konferentsii «Rubezhi Rossii. Geopolitika, regionalistika, istoricheskaya pamyat’» (g. Svetlogorsk, 24 avgusta 2021 g.) (Intermarium Baltica – Marea Neagră: „cordon” geopolitic sau zonă de cooperare? Raport la conferinţa „Frontierele Rusiei. Geopolitică, regionalism, memorie istorică” (Svetlogorsk, 24 august 2021)) online https://www.inecon.org/docs/2021/Vardomsky_ paper_conference_20210823-24.pdf accesat la 6 martie 2023.

[32] Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră. De la origini pînă la cucerirea otomană, Vol. I, traducere de Michaela Spinei, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi bibliografie de Victor Spinei, Editura Meridiane Bucureşti, 1988, p. 87.

[33] Mykola Doroshko, Iuliia Tsyrfa, Baltic – Black Sea Area as a Geopolitical Reality: Does It Exist? în Środkowoeuropejskie Studia Polityczne, no.1, 2021, p. 119.

[34] Anthony Lake, From Containment to Enlargement, September 21, 1993, online http://academic. brooklyn.cuny.edu/history/johnson/lake.htm accesat la 8 februarie 2023.

[35] Aleksey Fenenko, Geopolitika “mezhdumor’ya”. Versiya dlya pechati Obsudit’ na forume Povedeniye Kiyeva obostryayet situatsiyu v Baltiysko-Chernomorskom regione(Geopolitica Intermarium-ului. Com–portamentul Kievului exacerbează situaţia din regiunea Baltic-Marea Neagră) în Nezavisimaia, 19 mai 2014, online https://www.ng.ru/courier/2014-05-19/10_interseas.html accesat la 8 februarie 2023.

[36] Pierre Lorrain, Incredibila alianţă. Rusia – Statele Unite, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2003, p. 156 şi urm.

[37] A se vedea, Robert E. Hamilton, August 2008 and Everything After: A Ten-Year Retrospective on the Russia-Georgia War, Foreign Policy Research Institute, Black Sea Strategy Papers, October 2018; R. D. Asmus, A Little War that Shook the World: Georgia, Russia and the Future of the West, Palgrave MacMillan, London, 2010.

[38] Aleksey Fenenko, op.cit., în loc. cit.

[39] A se vedea şi Constantin Hlihor, Criza Ucraineană. De la un război local la o confruntare globală pentru securitate, stabilitate şi păstrarea/schimbarea ordinii internaţionale, în Emil Constantinescu, Oana-Elena Brânda, Lumea Post-Pandemie. Între război şi pace. Eseuri, vol. II, Editura RAO, Bucureşti, 2022, pp. 337-351.

[40] Sven Biscop, How the War in Ukraine Shapes the Multipolar World, în Egmont Royal Institute for International, 13 June 2022, online https://www.egmontinstitute.be/how-the-war-in-ukraine-shapes-the-multipolar-world/

[41] Ibidem.

[42] Andrei Kortunov, Tri stsenariya zaversheniya voyennogo konflikta Rossii i Ukrainy / Trei scenarii pentru încheierea conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, în Rossiyskiy sovet po mezhdunarodnym” delam, 21 mai 2022, online https://russiancouncil.ru/analytics-and-comments/analytics/tri-stsenariya-zaversheniya-voennogo-konflikta-rossii-i-ukrainy/

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Robert Kagan, End of Dreams, Return of History. International rivalry and American leadership, Hoover Institutions. Articles, July 17, 2007, online https://www.hoover.org/research/end-dreams-return-history

[48] Gideon Rachman, Russia and China’s plans for a new world order, Financial Times, January 23 2022, online https://www.ft.com/content/d307ab6e-57b3-4007-9188-ec9717c60023 accesat la 10 august 2022.

[49] Roger T. Ames, On the cusp of a new world order? a dialogue between Confucianism and Dewey and pragmatism, în Journal of Global Ethics, vol. 17, no. 1, pp.11-25.

[50] Free Russia Foundation, Effectiveness of U.S. Sanctions Targeting Russian Companies and Individuals, Washington, DC, January 2023, pp. 6-44, online https://www.4freerussia.org/effectiveness-of-u-s-sanctions-targeting-russian-companies-and-individuals/ accesat la 5 aprilie 2023.

[51] Holly Ellyatt, Nothing comes for free: What China hopes to gain in return for helping Russia, în CNBC, Mar 21, 2023, online https://www.cnbc.com/2023/03/21/what-does-china-want-from-russia-if-it-helps-it-with-ukraine.html

[52] Diana Choyleva, The great decoupling with China will reshape markets, în Financial Times, October 28, 2022, online https://www.ft.com/content/766e5c91-be46-4ac3-8089-96d5b760bd4d accesat la 5 aprilie 2023.

[53] Maksym Bugriy, Russia and maritime flows in the Black and Baltic seas, în International Centre for Defence and Security, March 13, 2015, online https://icds.ee/en/russia-and-maritime-flows-in-the-black-and-baltic-seas/ accesat la 5 aprilie 2023.

[54] The Black Sea, the spectre of a new Iron Curtain?, în European Issue, no. 638, 04/07/2022, online https://www.robert-schuman.eu/en/european-issues/0638-the-black-sea-the-spectre-of-a-new-iron-curtain

[55] Maksym Bugriy, op.cit., în loc.cit.

[56] Ibidem.

[57] Ben Aris, Kremlinul lansează un nou concept de politică externă în care îşi prezintă planurile pentru o lume „multipolară”, în Intellinews, 31 martie 2023, online https://intellinews.com/kremlin-releases-a-new-foreign-policy-concept-outlining-its-plans-for-a-multipolar-world-274649/ accesat la 5 aprilie 2023.

[58] Mohammadbagher Forough, Exploring the geoeconomic implications for the BRI and other Eurasian economic and infrastructure initiatives, în The Diplomat, March 18, 2023, online https://thediplomat. com/2022/03/what-will-russias-invasion-of-ukraine-mean-for-chinas-belt-and-road/ accesat la 5 aprilie 2023.

[59] Kálmán Kalotay, Ágnes Szunomár, Chinese investment in the Baltic Sea region: Main characteristics and policy challenges, Centrum Balticum Foundation, BSR Policy Briefing series 8/2022, p. 4.